ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1959/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

1.Hotărârea primei

instanțe

Prin sentința nr.

2424 din 19 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune; a admis

acțiunea formulată de reclamanta C.D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Afacerilor Externe și a obligat pârâtul să stabilească o dată imediată pentru

înregistrarea cererii reclamantei de redobândire a cetățeniei române.

Pentru a pronunța o a

semenea soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de

fapt:

Reclamanta, cetățean

al Republicii Moldova, și-a exprimat intenția de a redobândi cetățenia română

în temeiul art. 10

Legea nr. 21/1991, sens în care, în luna

septembrie a anului 2006, a transmis Secției Consulare a Ambasadei României la

Chișinău, la îndrumarea acesteia, o cerere scrisă de programare/intenție, prin

poștă, recomandat cu confirmare de primire, pentru a fi programată ulterior în

vederea depunerii actelor pentru redobândirea cetățeniei române, cerere căreia

pârâtul nu i-a răspuns.

Cu privire la

excepția de prescripție a dreptului la acțiune, invocată de pârât, prima

instanță a apreciat că este neîntemeiată, în considerarea faptului că prezenta

acțiune urmărește sancționarea instituției pârâte pentru nesoluționarea în

termenul legal a unei cereri.

Pe fondul cauzei, a

reținut că modul de organizare a activității instituției, legislația care

îngreunează procedura și nu lasă loc alternativelor la depunerea cererilor,

sunt aspecte care nu sunt imputabile reclamantei, iar până la un punct nici

pârâtului, dar trecând însă peste un anumit termen rezonabil de soluționare a

unei cereri, termen a cărui nesocotire duce la însăși negarea dreptului, care

devine unul iluzoriu, peste acest moment nu mai interesează dificultățile

întâmpinate de pârât, mai exact ele nu îl pot exonera la nesfârșit de

obligațiile sale, care este obligat să găsească soluții administrative pentru

rezolvarea situației.

Concluzionând, prima

instanță a apreciat că termenul de mai bine de trei ani și jumătate cât a

trecut de la formularea cererii și până la momentul pronunțării prezentei

hotărâri nu poate fi considerat unul rezonabil, în accepțiunea art. 10 din

Convenția europeană asupra cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie

1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit căruia „Fiecare

stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil

cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea

acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”.

pârât

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând modificarea

sentinței, în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

A fost invocat motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304

1

C. proc.

civ., în dezvoltarea căruia s-a susținut că soluția adoptată este rezultatul interpretării

greșite a legii.

Instanța de fond în mod

greșit a apreciat că nu a fost respectat termenul rezonabil de soluționare a cererii,

întrucât un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt.

De asemenea, s-a reținut

în mod greșit existența unui refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit.

i) Legea nr. 554/2004, deoarece autoritățile române se aflau într-o imposibilitate

obiectivă de a-și organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații adecvate pentru

preluarea cererilor de redobândire a cetățeniei române și pentru procesarea într-un

termen cât mai scurt. Sub acest aspect, susține recurent-pârât că la data formulării

cererii de recurs, stadiul procesării cererilor de redobândire a cetățeniei române

a atins un nivel satisfăcător.

Mai susține recurentul-pârât

că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române se subsumează dreptului

suveran al statului și că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive

în ceea ce privește stabilirea termenelor de primire a cererilor respective.

Noțiunea de „termen rezonabil

de soluționare a cererii” nu este reglementată de lege lata în legislația română,

el regăsindu-se doar în jurisprudența CEDO și nu se aplică decât în privința solicitanților

rezidenți în țara a cărei cetățenie o solicită și se apreciază în funcție de complexitatea

cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente.

Mai arată recurentul-pârât

că statul român a depus diligențele necesare, materializate în adoptarea Legii

nr. 354/2009 și a O.U.G. nr. 5/2010, în raport de care nu mai există nicio restricție

în ceea ce privește situarea domiciliului sau condiționat de obținerea dreptului

de ședere în România ori de o programare prealabilă, iar începând cu data de 8 februarie

2010, birourile teritoriale ale Agenției Naționale pentru Cetățenie sunt operaționale

și creează cea mai rapidă cale de a fi înregistrat dosarul de redobândire a cetățeniei.

II.Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum

și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

,

constată că recursul nu este fondat.

1.Argumentele de fapt

și de drept relevante

Din înscrisurile depuse

la dosarul de fond rezultă că, începând cu data de 18 septembrie 2006, intimata-reclamantă

s-a adresat în mod repetat Secției Consulare a Ambasadei României de la Chișinău

cu solicitarea de a i se comunica data la care va putea depune cererea de redobândire

a cetățeniei române, însoțită de documentația prevăzută de Legea nr. 21/1996, la

care nu a primit niciun răspuns din partea pârâtului.

Pornind de la această

bază factuală, soluția Curții de apel reflectă interpretarea și aplicarea corectă

a legislației incidente raportului juridic dedus judecății.

Potrivit art. 1 alin.

(1) Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, orice persoană care se consideră

vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate

publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a

unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru

anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea

pagubei ce i-a fost cauzată.

Legea nr. 21/1991 nu prevede

un termen pentru soluționarea cererilor de redobândire a cetățeniei române formulate

potrivit art. 10

1

, dar complexitatea procedurii exclude, în mod obiectiv,

incidența termenului de drept comun, de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (1)

lit. h) Legea nr. 554/2004.

Împrejurarea că legea

specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja însă

autoritatea competentă în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetățeniei

române, pentru că art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, adoptată la

Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002,

publicată în M. Of. nr. 490/9.07.2002, impune fiecărui stat să facă astfel încât

să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea

cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie.

În ceea ce privește criteriile

de apreciere a caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, aplicabile nu numai

celei judiciare, ci și procedurii administrative, nu se poate face abstracție de

principiile cristalizate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului,

în aplicarea art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale.

Durata rezonabilă a procedurii

se apreciază în lumina acestor principii, în funcție de particularitățile fiecărei

cauze, luându-se în calcul complexitatea cauzei, conduita reclamantului sau petiționarului

și cea a autorităților competente, miza litigiului.

Or, din această perspectivă,

instanța de fond a apreciat corect că trecerea unui termen de trei ani de la data

primei cereri este în măsură să lipsească de efecte juridice prevederile Legii

nr. 21/1991; în plus, fără a face abstracție de motivele de ordin administrativ,

organizatoric, invocate de autoritatea competentă, Înalta Curte reține că în discuție

nu este însăși rezolvarea cererii de redobândire a cetățeniei, ci numai fixarea

datei de depunere a cererii, ceea ce constituie încă un argument în sensul caracterului

nerezonabil al duratei procedurii.

Cât privește posibilitatea

reclamantei de a depune cererea la Autoritatea Națională pentru Cetățenie, Înalta

Curte constată că aceste dispoziții au fost adoptate în anul 2010, în timp ce reclamanții

și-au manifestat intenția de a depune cererile în anul 2006, respectiv 2008, astfel

încât la data adoptării O.U.G. nr. 5/2010, termenul rezonabil de primire al cererilor

era depășit, motiv pentru care soluția adoptată de judecătorul fondului va fi păstrată.

2.Temeiul legal al soluției

adoptate în recurs

În consecință, recursul

va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., neexistând

motive de reformare a sentinței atacate, potrivit art. 304 pct. 9 sau art. 304

1

C. proc. civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor

Externe împotriva sentinței nr. 2424 din 19 mai 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 01 aprilie

2011.