ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1872/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul R.I. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând obligarea acestuia să-i primească cererea și actele necesare cu privire la redobândirea cetățeniei române și să o trimită de îndată Comisiei pentru cetățeniei din cadrul Ministerului Justiției. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat, în esență, că în luna octombrie 2009 s-a adresat secției consulare a Ambasadei României la Chișinău în vederea depunerii cererii și a actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române în temeiul art. 10 Legea nr. 21/1991, însă i s-a refuzat primirea cererii.

Reclamantul a mai arătat că în data de 07 octombrie 2009 s-a adresat din nou, recomandat, cu cerere către pârâtă, fiind din nou refuzat, considerând că termenul de programare este exagerat de lung și nu poate fi justificat, în condițiile în care Legea nr. 21/1991 nu prevede o procedură de programare, lipsind-o de eficiență juridică, atitudinea pârâtei conducând la restrângerea dreptului de a obține cetățenia. La data de 26 februarie 2010, pârâtul a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând în esență că există un număr foarte mare de cereri care depășește puterea de lucru a secției consulare a Ambasadei, prin luarea peste rând a cererii reclamantului ceilalți solicitanți ar fi discriminați, iar în această situație nu suntem în prezența unui refuz nejustificat.

Prin sentința civilă nr. 1087 din 2 martie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea precizată, formulată de reclamantul R.I. împotriva pârâtului Ministerul Afacerilor Externe; a obligat pârâtul să procedeze la înregistrarea cererii de redobândire a cetățeniei române, formulată de reclamant, într-un termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii; a obligat pârâtul la plata sumei de 4,3 RON către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: La data de 08 octombrie 2009 reclamantul s-a adresat cu scrisoare recomandată secției consulare a Ambasadei României la Chișinău în vederea depunerii cererii și a actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române în temeiul art. 10 1 Legea nr. 21/1991, însă nu a primit răspuns, adresându-se instanței în data de 16 octombrie 2009. Instanța a apreciat că susținerea pârâtului, în sensul că există un număr foarte mare de cereri care depășește puterea de lucru a secției consulare a Ambasadei, că prin luarea peste rând a cererii reclamantului ceilalți solicitanți ar fi discriminați, în această situație nefiind în prezența unui refuz nejustificat, nu poate fi reținută.

S-a apreciat că, deși Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen de soluționare a cererilor de redobândire a cetățeniei române și nici o procedură de urgentare sau o excepție de la procedura obișnuită, aceasta nu presupune că cererea de redobândire nu trebuie înregistrată într-un interval de timp rezonabil în raport cu data formulării acesteia. S-a mai reținut de către instanță că Legea nr. 21/1991 nu prevede competența secției consulare a Ambasadei României la Chișinău să stabilească o ordine internă, care să conducă la neînregistrarea unei cereri, precum și că nu se poate invoca faptul că există un număr foarte mare de cereri care depășește puterea de lucru a secției consulare a Ambasadei, întrucât nu se poate restricționa, fără un temei legal, dreptul persoanei de a înregistra o cerere, pentru considerente ce țin de organizarea administrativă a serviciului din secția consulară a Ambasadei României la Chișinău.

Instanța de fond a apreciat că amânarea cu cinci luni a înregistrării cererii reclamantului este nejustificată, aceasta neputând constitui în niciun caz un termen rezonabil în sensul Convenției Europene asupra cetățeniei, precum și faptul că prin nesoluționarea cererii reclamantului într-un termen rezonabil, acesta a fost vătămat în drepturile sale legate de aplicarea dispozițiilor legale privind redobândirea cetățeniei. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., recurentul arată că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu interpretarea greșită a legii.

Astfel, recurentul consideră că instanța de fond a procedat greșit când a constatat că „durata de 5 luni, de la data cererii și până la data formulării cererii de chemare în judecată nu poate constitui în nici un caz un termen rezonabil în sensul Convenției". Recurentul apreciază că răspunsul administrativ emis în aceste situații de Ministerul Afacerilor Externe nu încorporează un refuz și, cu atât mai mult, acesta nu poate fi considerat ca fiind nejustificat, că ordinea internă stabilită de Ministerul Afacerilor Externe nu încorporează un refuz de soluționare a cererii de depunere a dosarului, ci prevede condițiile concrete în care acesta urmează să fie procesat, fără ca autoritatea publică solicitată să se derobeze de la îndeplinirea obligației prevăzute de Legea nr. 21/1991.

În motivarea recursului se mai arată că pentru instanța de fond nu a avut relevanță starea obiectivă de fapt invocată de Ministerul Afacerilor Externe, deși tocmai aceasta a determinat, într-o legătură cauzală directă, situația specifică a derulării procedurii consulare sub potențialul pe care Ministerul Afacerilor Externe îl învedera și pe care și l-a dorit să se atingă în anii următori. Recurentul mai arată că, la data declarării recursului, stadiul procesării cererilor de dobândire a atins un nivel satisfăcător față de anii anteriori, prin deschiderea unei locații a secției consulare a Ambasadei României la Chișinău, dar acumularea cererilor de intenție a cetățenilor moldoveni pentru redobândirea cetățeniei din perioada când nu se înregistra ritmul actual de lucru (peste 360.000 de solicitări) generează și astăzi o mare dificultate în îndeplinirea doleanțelor acestor cetățeni de a fi programați cât mai repede în vederea depunerii actelor.

În lipsa unei culpe administrative, pentru argumentele precizate, recurentul consideră că nu putea fi obligat, în baza legii contenciosului administrativ (cu discriminarea persoanelor ce au depus cereri anterior reclamantului, dar care nu au formulat acțiune în instanță), să schimbe ordinea cronologică stabilită și să primească cererea reclamantului. Se mai arată în motivele de recurs că, și dacă s-ar considera că cererea de programare a datei pentru prezentarea la sediul oficiului consular în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei nu a fost soluționată într-un termen rezonabil, durata acestui termen rezonabil a fost decantată numai în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dar, chiar și așa, ea nu se aplică decât în cazurile expres specificate.

În condițiile în care solicitanții sunt rezidenți în țara a cărei cetățenie o solicită, durata analizării cererii determină o vătămare prin limitarea drepturilor individului față de celelalte persoane în mijlocul cărora trăiește în mod statornic și care se bucură de plenitudinea beneficiilor oferite de statutul de cetățean, ipoteză în care nu se regăsește reclamantul. Interpretarea potrivit căreia aprecierea caracterului „rezonabil" al unui termen depinde de complexul circumstanțelor fiecărui caz în parte, și nu doar de durata termenului, este constantă și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În lipsa unui temei legal concret, recurentul consideră că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în a edicta termenele de primire a cererilor de redobândire a cetățeniei.

Recurentul mai menționează că la data de 19 noiembrie 2009 a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 36/2009, ce modifică și completează Legea nr. 21/1991. Se mai arată în motivele de recurs formulate în cauză că potrivit O.U.G. nr. 5/2010, cetățenii moldoveni, categorie ce se încadrează în dispozițiile art. 10 1 Legea nr. 21/1991, pot depune cererea și la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie, fără nicio restricție în ce privește situarea domiciliului sau condiționat de obținerea dreptului de ședere în România, ori de o programare prealabilă și că, astfel, pentru cetățenii moldoveni în mod specific, alternativa oferită de ultimele modificări legislative trebuie considerată ca fiind salutară, iar instanța de contencios administrativ trebuie să țină seama de faptul că nu mai subzistă nicio imposibilitate a reclamantului de a-și valorifica drepturile prevăzute de Legea nr. 21/1991.

Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate, cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Obiectul cererii de chemare în judecată a vizat constatarea refuzului nejustificat al pârâtului Ministerul Afacerilor Externe de a soluționa cererea privind stabilirea datei pentru primirea cererii de redobândire a cetățeniei române, împreună cu actele care dovedesc condițiile prevăzute de lege și să le trimită de îndată către Comisia pentru cetățenie din cadrul Ministerului Justiției.

Potrivit art. 10 1 Legea nr. 21/1991, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 374/2009: „ Foștii cetățeni români care au dobândit cetățenia română prin naștere sau prin adopție și care au pierdut-o din motive neimputabile lor sau această cetățenie le-a fost ridicată fără voia lor, precum și descendenții acestora până la gradul III, pot redobândi sau li se poate acorda cetățenia română, la cerere, cu păstrarea cetățeniei străine și stabilirea domiciliului în țară sau cu menținerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b), c) și e)”.

Art. 12 alin. (2) Legea nr. 21/1991 (varianta în vigoare la momentul formulării acțiunii) stipulează că: „ Persoanele care au domiciliul sau reședința în străinătate pot depune cererea de redobândire sau de acordare întemeiată pe dispozițiile art. 10 alin. (1) și art. 10 1 , însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, la misiunile diplomatice ori oficiile consulare competente după domiciliul sau reședința solicitanților. Cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie”. Potrivit art. 12 alin. (2) Legea nr. 21/1991 (varianta în vigoare la momentul pronunțării hotărârii) : „ Cererile de redobândire sau de acordare a cetățeniei române întemeiate pe dispozițiile art. 10 alin. (1) și art. 10 1 pot fi depuse și la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României.

În cazul în care cererile au fost depuse la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României, acestea vor fi trimise de îndată Comisiei pentru cetățenie din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie ”. De asemenea, potrivit art. 15 O.U.G. nr. 5/2010, prin care a fost modificat art. II Legea nr. 354/2009 privind aprobarea O.U.G. nr. 36/2009 pentru modificarea și completarea Legii cetățeniei române nr. 21/1991: „Începând cu data de 1 ianuarie 2010, în vederea înregistrării cererilor de redobândire sau acordare a cetățeniei române, formulate în temeiul dispozițiilor art. 10 1 Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se vor înființa birouri teritoriale în subordinea Autorității Naționale pentru Cetățenie”.

Prin urmare, potrivit acestor reglementări , cererea și documentele vizând recunoașterea cetățeniei române vor putea fi înregistrate și la birourile teritoriale aflate în subordinea Direcției Cetățenie din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie, astfel că nu se poate invoca lipsa de diligență a Statului Român pentru deblocarea impasului real în care s-a ajuns la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău în activitatea de colectare a cererilor de redobândire a cetățeniei române. Astfel, potrivit O.U.G. nr. 5/2010, cetățenii moldoveni, categorie ce se încadrează în dispozițiile art. 10 1 Legea nr. 21/1991, pot depune cererea și la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie, fără nicio restricție în ce privește situarea domiciliului sau condiționat de obținerea dreptului de ședere în România, ori de o programare prealabilă.

Deci, ultimele modificări legislative oferă alternativă cetățenilor moldoveni, în mod specific, astfel că nu mai subzistă nicio imposibilitate a reclamantului de a-și valorifica drepturile prevăzute de Legea nr. 21/1991, cu modificările și completările ulterioare. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (1) Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 1087 din 2 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2011.