ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1872/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1872/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul R.I. a chemat în judecată pe

pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând obligarea acestuia să-i

primească cererea și actele necesare cu privire la redobândirea cetățeniei

române și să o trimită de îndată Comisiei pentru cetățeniei din cadrul

Ministerului Justiției.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat, în esență, că în luna octombrie 2009 s-a adresat secției consulare

a Ambasadei României la Chișinău în vederea depunerii cererii și a actelor

necesare pentru redobândirea cetățeniei române în temeiul art. 10 Legea nr.

21/1991, însă i s-a refuzat primirea cererii.

Reclamantul a mai

arătat că în data de 07 octombrie 2009 s-a adresat din nou, recomandat, cu

cerere către pârâtă, fiind din nou refuzat, considerând că termenul de

programare este exagerat de lung și nu poate fi justificat, în condițiile în

care Legea nr. 21/1991 nu prevede o procedură de programare, lipsind-o de

eficiență juridică, atitudinea pârâtei conducând la restrângerea dreptului de a

obține cetățenia.

La data de 26

februarie 2010, pârâtul a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând în esență că există un număr foarte

mare de cereri care depășește puterea de lucru a secției consulare a Ambasadei,

prin luarea peste rând a cererii reclamantului ceilalți solicitanți ar fi discriminați,

iar în această situație nu suntem în prezența unui refuz nejustificat.

Prin sentința civilă

nr. 1087 din 2 martie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea precizată, formulată de reclamantul R.I.

împotriva pârâtului Ministerul Afacerilor Externe; a obligat pârâtul să procedeze

la înregistrarea cererii de redobândire a cetățeniei române, formulată de reclamant,

într-un termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii; a obligat

pârâtul la plata sumei de 4,3 RON către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

La data de 08

octombrie 2009 reclamantul s-a adresat cu scrisoare recomandată secției consulare

a Ambasadei României la Chișinău în vederea depunerii cererii și a actelor necesare

pentru redobândirea cetățeniei române în temeiul art. 10

1

Legea nr. 21/1991,

însă nu a primit răspuns, adresându-se instanței în data de 16 octombrie 2009.

Instanța a apreciat că

susținerea pârâtului, în sensul că există un număr foarte mare de cereri care depășește

puterea de lucru a secției consulare a Ambasadei, că prin luarea peste rând a cererii

reclamantului ceilalți solicitanți ar fi discriminați, în această situație nefiind

în prezența unui refuz nejustificat, nu poate fi reținută.

S-a apreciat că, deși

Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen de soluționare a cererilor de redobândire

a cetățeniei române și nici o procedură de urgentare sau o excepție de la procedura

obișnuită, aceasta nu presupune că cererea de redobândire nu trebuie înregistrată

într-un interval de timp rezonabil în raport cu data formulării acesteia.

S-a mai reținut de către

instanță că Legea nr. 21/1991 nu prevede competența secției consulare a Ambasadei

României la Chișinău să stabilească o ordine internă, care să conducă la neînregistrarea

unei cereri, precum și că nu se poate invoca faptul că există un număr foarte mare

de cereri care depășește puterea de lucru a secției consulare a Ambasadei, întrucât

nu se poate restricționa, fără un temei legal, dreptul persoanei de a înregistra

o cerere, pentru considerente ce țin de organizarea administrativă a serviciului

din secția consulară a Ambasadei României la Chișinău.

Instanța de fond a apreciat

că amânarea cu cinci luni a înregistrării cererii reclamantului este nejustificată,

aceasta neputând constitui în niciun caz un termen rezonabil în sensul Convenției

Europene asupra cetățeniei, precum și faptul că prin nesoluționarea cererii reclamantului

într-un termen rezonabil, acesta a fost vătămat în drepturile sale legate de aplicarea

dispozițiilor legale privind redobândirea cetățeniei.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În motivarea cererii de

recurs, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., recurentul arată că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu

interpretarea greșită a legii.

Astfel, recurentul consideră

că instanța de fond a procedat greșit când a constatat că „durata de 5 luni, de

la data cererii și până la data formulării cererii de chemare în judecată nu poate

constitui în nici un caz un termen rezonabil în sensul Convenției".

Recurentul apreciază că

răspunsul administrativ emis în aceste situații de Ministerul Afacerilor Externe

nu încorporează un refuz și, cu atât mai mult, acesta nu poate fi considerat ca

fiind nejustificat, că ordinea internă stabilită de Ministerul Afacerilor Externe

nu încorporează un refuz de soluționare a cererii de depunere a dosarului, ci prevede

condițiile concrete în care acesta urmează să fie procesat, fără ca autoritatea

publică solicitată să se derobeze de la îndeplinirea obligației prevăzute de Legea

nr. 21/1991.

În motivarea recursului

se mai arată că pentru instanța de fond nu a avut relevanță starea obiectivă de

fapt invocată de Ministerul Afacerilor Externe, deși tocmai aceasta a determinat,

într-o legătură cauzală directă, situația specifică a derulării procedurii consulare

sub potențialul pe care Ministerul Afacerilor Externe îl învedera și pe care și

l-a dorit să se atingă în anii următori.

Recurentul mai arată că,

la data declarării recursului, stadiul procesării cererilor de dobândire a atins

un nivel satisfăcător față de anii anteriori, prin deschiderea unei locații a secției

consulare a Ambasadei României la Chișinău, dar acumularea cererilor de intenție

a cetățenilor moldoveni pentru redobândirea cetățeniei din perioada când nu se înregistra

ritmul actual de lucru (peste 360.000 de solicitări) generează și astăzi o mare

dificultate în îndeplinirea doleanțelor acestor cetățeni de a fi programați cât

mai repede în vederea depunerii actelor.

În lipsa unei culpe administrative,

pentru argumentele precizate, recurentul consideră că nu putea fi obligat, în baza

legii contenciosului administrativ (cu discriminarea persoanelor ce au depus cereri

anterior reclamantului, dar care nu au formulat acțiune în instanță), să schimbe

ordinea cronologică stabilită și să primească cererea reclamantului.

Se mai arată în motivele

de recurs că, și dacă s-ar considera că cererea de programare a datei pentru prezentarea

la sediul oficiului consular în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei

nu a fost soluționată într-un termen rezonabil, durata acestui termen rezonabil

a fost decantată numai în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dar,

chiar și așa, ea nu se aplică decât în cazurile expres specificate. În condițiile

în care solicitanții sunt rezidenți în țara a cărei cetățenie o solicită, durata

analizării cererii determină o vătămare prin limitarea drepturilor individului față

de celelalte persoane în mijlocul cărora trăiește în mod statornic și care se bucură

de plenitudinea beneficiilor oferite de statutul de cetățean, ipoteză în care nu

se regăsește reclamantul.

Interpretarea potrivit

căreia aprecierea caracterului „rezonabil" al unui termen depinde de complexul

circumstanțelor fiecărui caz în parte, și nu doar de durata termenului, este constantă

și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

În lipsa unui temei legal

concret, recurentul consideră că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii

executive în a edicta termenele de primire a cererilor de redobândire a cetățeniei.

Recurentul mai menționează

că la data de 19 noiembrie 2009 a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea

O.U.G. nr. 36/2009, ce modifică și completează Legea nr. 21/1991.

Se mai arată în motivele

de recurs formulate în cauză că potrivit O.U.G. nr. 5/2010, cetățenii moldoveni,

categorie ce se încadrează în dispozițiile art. 10

1

Legea nr. 21/1991,

pot depune cererea și la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie, fără nicio

restricție în ce privește situarea domiciliului sau condiționat de obținerea dreptului

de ședere în România, ori de o programare prealabilă și că, astfel, pentru cetățenii

moldoveni în mod specific, alternativa oferită de ultimele modificări legislative

trebuie considerată ca fiind salutară, iar instanța de contencios administrativ

trebuie să țină seama de faptul că nu mai subzistă nicio imposibilitate a reclamantului

de a-și valorifica drepturile prevăzute de Legea nr. 21/1991.

Examinând cauza și sentința

recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate, cu

dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această

soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Obiectul cererii de chemare

în judecată a vizat constatarea refuzului nejustificat al pârâtului Ministerul Afacerilor

Externe de a soluționa cererea privind stabilirea datei pentru primirea cererii

de redobândire a cetățeniei române, împreună cu actele care dovedesc condițiile

prevăzute de lege și să le trimită de îndată către Comisia pentru cetățenie din

cadrul Ministerului Justiției.

Potrivit art. 10

1

Legea nr. 21/1991, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 374/2009: „

Foștii cetățeni români care au dobândit cetățenia română prin

naștere sau prin adopție și care au pierdut-o din motive neimputabile lor sau această

cetățenie le-a fost ridicată fără voia lor, precum și descendenții acestora până

la gradul III, pot redobândi sau li se poate acorda cetățenia română, la cerere,

cu păstrarea cetățeniei străine și stabilirea domiciliului în țară sau cu menținerea

acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 8 alin. (1)

lit. b), c) și e)”.

Art. 12

alin. (2)

Legea

nr. 21/1991 (varianta în vigoare la momentul formulării acțiunii)

stipulează că: „

Persoanele care au domiciliul sau

reședința în străinătate pot depune cererea de redobândire sau de acordare întemeiată

pe dispozițiile art. 10 alin. (1) și art. 10

1

, însoțită de actele care

dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, la misiunile diplomatice ori

oficiile consulare competente după domiciliul sau reședința solicitanților. Cererile

vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie”.

Potrivit

art. 12 alin. (2)

Legea

nr. 21/1991 (varianta în vigoare la momentul pronunțării hotărârii)

: „

Cererile de redobândire sau de acordare a cetățeniei

române întemeiate pe dispozițiile art. 10 alin. (1) și art. 10

1

pot fi

depuse și la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României. În cazul

în care cererile au fost depuse la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare

ale României, acestea vor fi trimise de îndată Comisiei pentru cetățenie din cadrul

Autorității Naționale pentru Cetățenie

”.

De asemenea,

potrivit art. 15 O.U.G. nr. 5/2010, prin care a fost modificat art. II Legea

nr. 354/2009 privind aprobarea O.U.G. nr. 36/2009 pentru modificarea și completarea

Legii cetățeniei române nr. 21/1991: „Începând cu data de 1 ianuarie 2010, în vederea

înregistrării cererilor de redobândire sau acordare a cetățeniei române, formulate

în temeiul dispozițiilor art. 10

1

Legea cetățeniei române nr. 21/1991,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, se vor înființa birouri

teritoriale în subordinea Autorității Naționale pentru Cetățenie”.

Prin urmare,

potrivit acestor reglementări

, cererea și documentele vizând recunoașterea cetățeniei române

vor putea fi înregistrate și la birourile teritoriale aflate în subordinea Direcției

Cetățenie din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie, astfel că nu se poate

invoca lipsa de diligență a Statului Român pentru deblocarea impasului real în care

s-a ajuns la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău în activitatea de

colectare a cererilor de redobândire a cetățeniei române.

Astfel, potrivit O.U.G.

nr. 5/2010, cetățenii moldoveni, categorie ce se încadrează în dispozițiile

art. 10

1

Legea nr. 21/1991, pot depune cererea și la sediul Autorității

Naționale pentru Cetățenie, fără nicio restricție în ce privește situarea domiciliului

sau condiționat de obținerea dreptului de ședere în România, ori de o programare

prealabilă.

Deci, ultimele modificări

legislative oferă alternativă cetățenilor moldoveni, în mod specific, astfel că

nu mai subzistă nicio imposibilitate a reclamantului de a-și valorifica drepturile

prevăzute de Legea nr. 21/1991, cu modificările și completările ulterioare.

În consecință,

pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (1) Legea nr. 554/2004, Înalta Curte

va admite recursul și va modifica sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii

reclamantului ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 1087 din 2 martie

2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că respinge

acțiunea ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie

2011.