ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1376/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1376/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul B.I.C. a

formulat cerere de suspendare a Ordinului nr. 7310/2011 emis de A.N.A.F. – A.N.V.

În motivarea cererii,,

reclamantul a arătat că, la data de 11 august 2011 i s-a comunicat ordinul

menționat mai sus, prin care s-a dispus, în baza art. 97 lit. c) și art. 99 alin.

(1) lit. b), alin. (3) și alin. (5) din Legea nr. 188/1999, încetarea

raporturilor de serviciu prin eliberarea sa din funcția publică de execuție, de

inspector vamal grad profesional, asistent gradația 3, clasa de salarizare 41,

din cadrul D.J.A.O.V. Argeș – C.S.S.

Se mai arată că, la

data susținerii examenului, prin renunțarea contracandidatului său la opțiunea

făcută, erau aplicabile dispozițiile art. 99 alin. (5) din Legea nr. 188/1999,

motiv pentru care instituția avea obligația punerii la dispoziția sa a acestei

funcții publice vacante, fără examen, doar prin constatarea opțiunii sale

pentru ocuparea acestei funcții și numirea în această funcție.

Reclamantul mai

invocă drept argument în susținerea nelegalității ordinului atacat faptul că în

cuprinsul acestuia nu se menționează durata preavizului, așa cum prevede art. 76

lit. b) C. muncii.

Se susține că aceste

împrejurări din care rezultă o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției

de legalitate a actului administrativ constituie un caz bine justificat de

admitere a cererii de suspendare, potrivit art. 15 raportat la art. 14 din

Legea nr. 554/2004.

La data de 28

octombrie 2011, reclamantul a formulat, în condițiile art. 132 C. proc. civ.,

completare la cererea de suspendare a actului administrativ, solicitând și

suspendarea Ordinului nr. 8932/2011.

În motivarea

completării de acțiune, reclamantul a arătat că, la data de 21 octombrie 2011

i-a fost comunicat și Ordinul nr. 8932/2011 emis de A.N.A.F. – A.N.V. prin care

s-a dispus modificarea art. 1 al Ordinului nr. 7310/2011, în sensul că în baza art.

97 lit. c) și art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3) și alin. (5) din Legea nr. 188/1999,

încetarea raportului de serviciu prin eliberarea din funcția publică teritorială

de execuție de inspector vamal grad profesional asistent gradația 3, clasa de

salarizare 41 din cadrul D.J.A.O.V. – Compartiment Supraveghere Specială începe

cu data de 20 octombrie 2011. A mai arătat că și împotriva acestui ordin a

formulat plângere prealabilă, considerând a fi fost emis cu încălcarea legii.

Reclamantul consideră

că și acest ordin este nelegal pentru motivele invocate în cererea inițială de

suspendare și, de asemenea, pentru faptul că acesta dispune modificarea

Ordinului nr. 7310/2011, după ce a fost introdusă acțiunea în anularea acestuia

din urmă cu intenția de a acoperi motivul de nelegalitate privind dispunerea

eliberării sale din funcție în timpul cât se afla în concediu medical.

Curtea de Apel

Pitești, secția a II-a civilă de contencios administrativ

și fiscal, prin sentința civilă nr. 465/ F-CONT din 30 noiembrie 2011, a admis

acțiunea formulată de reclamant și a dispus suspendarea Ordinului nr. 7310/2011

și Ordinului nr. 8932/2011 emise de pârâtă, până la pronunțarea instanței de

fond.

Pentru a pronunța

această sentință instanța a reținut ca fiind cumulativ întrunite condițiile cazului

bine justificat și pagubei iminente prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, reclamantul

a atacat cele două Ordine cu acțiune în anulare, iar simpla

aparență de drept sugerează o neregularitate procedurală a acestora, fără o

analiză a fondului, constând în încălcarea art. 60 lit. a) C. muncii, astfel

încât Curtea reține existența unui caz bine justificat, în sensul

art. 2

alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește

producerea unei pagube iminente, Curtea reține că, într-adevăr, executarea unei

obligații bugetare, stabilite printr-un act administrativ fiscal care se bucură

de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă iminentă,

în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004. Într-adevăr,

potrivit art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă

reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu

public.

Paguba iminentă nu

este echivalentă cu orice diminuare a patrimoniului, ci trebuie să existe o

îndoială că o astfel de diminuare ar avea un caracter ilicit și ar produce consecințe

care cu greu ar putea fi înlăturate.

În cauză, însă, cele

două ordine a căror suspendare se solicită, vizează încetarea raporturilor de

serviciu ale unui funcționar public, printre ale căror efecte se numără și

lipsirea de alte mijloace de subzistență, cu excepția posibilității obținerii

ajutorului de șomaj.

Împotriva acestei hotărâri,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, a declarat recurs A.N.V. prin

D.R.A.O.V. Craiova, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304

1

și 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta a susținut,

în esență, că cele reținute de către instanța de fond nu constituie  argumente

care să conducă în mod logic la soluția din dispozitivul sentinței recurate,

privind îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004,

respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Astfel, la data

emiterii Ordinului nr. 7310/2011 A.N.V. nu avea cunoștință despre existența

unei incapacității temporare de muncă a numitului B.I.C.

Neregularitatea

procedurală a celor două ordine, constând în încălcarea art. 60 lit. a) C.

muncii, nu poate fi întemeiată, susține recurenta, întrucât autoritatea vamală

a avut în vedere această incapacitate de muncă, revenind aspra Ordinului nr. 7310/2011,

prin revocarea acestuia și emiterea noului ordin, ordin care a stat la baza

încetării raporturilor de serviciu ale reclamatului.

Cât privește

existența producerii unei pagube iminente, s-a susținut că argumentele

instanței cu privire la pierderea salariului nu sunt suficiente și concludente

pentru a considera că sunt întrunite cerințele suspendării executării, deoarece

lipsirea de salariu pe o anumită perioadă nu conduce la lipsirea absolută de

mijloace de subzistență.

Recursul este

întemeiat pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Așa cum s-a arătat în

expunerea rezumativă făcută la pct. 1 al acestor considerente, instanța de

fond, între altele, a admis acțiunea reclamantului în ceea ce privește cererea

de suspendare a executării Ordinului nr. 7310/2011, precum și a Ordinului nr. 8932/2011

dispunând suspendarea acestor acte administrative în condițiile art. 14 din

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin Ordinul nr. 7310/2011

s-a dispus, începând cu data de 8 august 2011, încetarea raportului de serviciu

prin eliberarea din funcție a reclamantului, în condițiile art. 97 lit. c) și art.

99 alin. (1) lit. b), alin. (3) și alin. (5) din Legea nr. 188/1999,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, ca urmare a

reorganizării A.N.V. și aprobării structurilor organizatorice și statului de

funcții ale aparatului central și a direcțiilor regionale, județene și a

municipiului București, precum și a rezultatelor la examenul de testare

profesională desfășurat la 18 - 29 iulie 2011.

Din dispozițiile

generale ale Legii nr. 554/2004 rezultă că orice act administrativ emis pentru

organizarea executării legii sau pentru aplicarea în concret a legii, se bucură

de o puternică prezumție de legalitate, fiind executoriu din oficiu, în

favoarea sa operând și prezumțiile de veridicitate și autenticitate.

Pe de altă parte, din

dispozițiile Legii nr. 554/2004 mai rezultă că suspendarea executării unui act

administrativ este o măsură excepțională care poate surveni atunci când acest

lucru este prevăzut în mod expres în lege (suspendarea de drept - ope legis)

ori, atunci când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege

(suspendarea la cererea persoanei vătămate - art. 14 și 15 din aceeași lege).

Într-adevăr, potrivit

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care constituie temeiul cererii

adresate instanței de fond „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea

unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității

publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana

vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării

actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Deci, cu alte

cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în

situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a

celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării

unei pagube iminente, ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine

justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004

ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de

natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ.

Deci, cu alte

cuvinte, condiția cazului bine justificat presupune existența unor împrejurări

evidente, care să poată fi constatate de instanță în cadrul unei cercetări

sumare a actului administrativ contestat, fără a fi permisă verificarea însăși

a motivelor de nelegalitate invocate de contestator în cadrul contestației sau

acțiunii în anulare.

Astfel, în

jurisprudența sa, Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți

de Casație și Justiție a admis că pot constitui astfel de împrejurări de natură

să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ:

necompetența autorității administrative de a emite actul administrativ, lipsa

temeiului legal, declararea ca neconstituțională a ordonanței guvernului în

baza căreia a fost emis actul administrativ, modificarea parțială a actului

administrativ de către autoritatea emitentă, anularea parțială a actului

administrativ de către autoritatea ierarhic superioară, etc.

Or, în cauză, pentru

a argumenta existența unui caz bine justificat, Curtea de apel a apreciat că

„încetarea raporturilor de serviciu prin eliberarea din funcție a contestatorului,

creează o serioasă îndoială în privința măsurilor dispuse, întrucât nu s-a

acordat un preaviz în conformitate cu dispozițiile legale și nici nu se poate

susține că au fost respectate dispozițiile art. 99 pct. 6 din Legea nr. 188/1999”,

ceea ce este inexact.

Astfel, așa cum a

reținut, de altfel și instanța de fond, intimatul-reclamant a primit Preavizul nr.

38853 din 5 iulie 2011 prin care îi era adusă la cunoștință posibilitatea ca,

la data de 8 august 2011, să fie eliberat din funcția pe care o deținea la acea

dată.

Mai mult, chiar și în

preambulul și motivarea Ordinului nr. 7310/2011, este enumerat expres acest

preaviz, dispunându-se încetarea raportului de serviciu începând cu data de 8

august 2011, indicată în preavizul respectiv.

În ceea ce privește

existența celei de-a doua condiții, a iminenței de producere a unei pagube

ireparabile sau greu de reparat ulterior, Înalta Curte reține că această condiție

nu rezultă pur și simplu din executarea oricărui act administrativ și în orice

condiții.

Astfel, potrivit art.

2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 paguba iminentă reprezintă

„prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu

public”.

Deci, fiind vorba de

un prejudiciu, chiar dacă acesta trebuie să fie doar previzibil și să se

producă în viitor, cu consecințe ireparabile sau greu de reparat, este necesar

ca existența (iminența producerii) să fie probată, or, în cauză, instanța de

fond a reținut îndeplinirea acestei condiții, pe care a dedus-o din faptul

eliberării din funcție.

Oricum existența unui

prejudiciu (existența unei iminențe de producere a unui prejudiciu) presupune

producerea unei pagube ca urmare a încălcării unor dispoziții legale, astfel că

punerea în executare a unui act administrativ nu poate constitui temei pentru

invocarea iminenței unui prejudiciu, din moment ce actul administrativ respectiv

se bucură, încă, de o puternică prezumție de legalitate.

Aceasta este și

rațiunea pentru care, potrivit filozofiei art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

cele două condiții: existența unui caz bine justificat și iminența producerii

unei pagube, trebuie îndeplinite cumulativ.

În concluzie,

instanța de fond a reținut în mod greșit îndeplinirea condițiilor cerute la art.

14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel că a pronunțat o soluție nelegală

și netemeinică, urmând ca recursurile să fie admise.

Astfel fiind, având

în vedere considerentele de mai sus, recursul va fi admis, soluția instanței de

fond va fi desființată, iar cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 7310/2011

din 2 august 2011 și Ordinului nr. 8932/2011 va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de A.N.V. prin D.R.A.O.V. Craiova împotriva sentinței civile nr.

465/ F-CONT din 30 noiembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a

civilă de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

recurată și respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 martie 2012