ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1553/2012

Prin Sentința nr. 229 din 23 august 2011, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanții G.C.C. și P.S.B., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin care solicitau suspendarea executării Ordinului nr. 2406 din 4 iulie 2011 Anexa 3/3 și Anexa 4/6, prin care a fost aprobată structura organizatorică a Direcțiilor Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale - D.J.A.O.V. Gradul III, precum și a Ordinului nr. 2407 din 4 iulie 2011 Anexa 8/1, prin care au fost aprobate statele de funcții ale direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni vamale. Prin aceeași sentință, prima instanță a respins cererea de intervenție formulată de A.G.

și a luat act de renunțarea la judecata acțiunii formulate de reclamanții B.L.T. și P.A.M. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele: Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut prin lege se poate adresa instanței judecătorești competente pentru realizarea în concret a dreptului său. Pe de altă parte, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 consacră posibilitatea persoanei vătămate ca în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7 a autorității emitente să solicite instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

S-a lua act că reclamanții P.A.M. și B.L.T., au renunțat la judecată, în condițiile art. 246 din C. proc. civ. Excepția lipsei de obiect în privința cererilor celorlalți reclamanți și a intervenientului nu a fost primită, împrejurarea că actele administrative au fost puse în executare nefiind de natură a lipsi nici cererea de față și cu atât mai puțin acțiunea în anulare de interes din partea acestora. Actualitatea interesului ca o condiție a promovării cererii de chemare în judecată nu trebuie raportată la consecințele subsecvente actului atacat ci la existența și actualitatea dreptului afirmat în justiție; or, în privința existenței și actualității dreptului pretins de reclamanți nu se poate pretinde că atâta vreme cât se presupune că el nu a fost realizat în concret și-ar fi pierdut actualitatea, atâta vreme cât se pretinde tocmai restabilirea acestuia.

Condițiile de admisibilitate a cererii de suspendare impuse de textul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu s-au apreciat a fi întrunite în cererea de față. Simplele afirmații ale persoanei vătămate, în lipsa altor mijloace de probă pertinente și utile, nu sunt suficiente pentru a face îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Împrejurarea că a fost invocată nelegalitatea și inoportunitatea actelor administrative, nu face ea însăși dovada cazului bine justificat și, cu atât mai puțin, a pagubei ca și o consecință generică, lipsită inclusiv de susținere din partea reclamanților. Faptul că alte direcții au o altă structură de personal și că maniera reorganizării ar putea afecta sau nu buna organizare și desfășurare a activităților vamale în zona de competență a D.J.A.O.V.

Brăila, sunt simple considerente de ordin personal care nu suplinesc nici condiția cazului bine justificat și nici pe aceea a pagubei iminente. Pe de altă parte, susținerile reclamanților în sensul existenței cazului bine justificat nu au putut fi reținute, întrucât în cauză în afara unor considerente de ordin strict personal nu s-a demonstrat existența unor motive temeinice care să pună la îndoială legalitatea actelor administrative criticate. Așa cum în mod constant au stabilit atât Înalta Curte de Casație și Justiție. cât și Curtea Constituțională, suspendarea actelor administrative reprezintă o situație de excepție, întrucât acestea se bucură de prezumția de legalitate și cum în cauză reclamanții și intervenientul nu au răsturnat această prezumție, reținerea condiției cazului bine justificat nu se impune.

În ceea ce privește existența pagubei, aceasta a fost doar generic invocată, fără nici-o motivare, susținere sau dovedire a existenței sale; în plus, în cauză, reclamanții nu au făcut dovada existenței unui drept proteguit de lege. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs reclamanții G.C.C., P.S.B. și intervenientul A.G. Prin cererea de recurs întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. s-a arătat, în esență, că prin emiterea actelor administrative contestate s-a adus un prejudiciu real atât instituției - DJAOV Brăila - cât și recurenților în calitatea lor de salariați.

Instanța nu a ținut seama că potrivit organigramei aprobate prin Ordinul nr. 2406/2011 - Anexa 4/16, DJAOV Brăila are în subordine și Biroul Vamal Zona Liberă Brăila care nu are stat propriu de funcțiuni deoarece operațiunile vamale erau realizate de angajați ai DJAOV prin delegare de competență acordată de șeful de vamă și nici că în urma emiterii Ordinului nr. 2407/2011 - Anexa 8/1 funcționarea reală, efectivă a Biroului vamal este practic imposibil de susținut având în vedere fluxul continuu al activității care nu poate fi acoperit cu un singur angajat pe compartiment. De asemenea, s-a omis a se observa caracteristica portului brăilean - port Schengen de o importanță deosebită în strategia europeană comunitară - care deține și o dană portuară în regim de zonă liberă administrată de către Regia Autonomă Zona Liberă Brăila și SC R.I., fapt ce nu a fost luat în considerare la reorganizarea prin atribuirea gradului vamal.

Atribuirea aleatorie a gradului vamal III pentru DJAOV Brăila influențează în mod direct statul de funcții, în condițiile în care activitatea instituțională nu s-a redus nici pe partea vamală și nici pe partea de accize,volumul de muncă fiind mult mai mare deși unele posturi au fost reduse. Cu privire la paguba iminentă s-a pus accent pe diminuările salariale în condițiile în care se desfășoară o muncă suplimentară. Examinând cauza în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat și îl va respinge ca atare pentru motivele deja expuse în considerentele sentinței aflate în control judiciar și pentru cele ce vor fi punctate în continuare: Obiectul cererii de suspendare a executării formulate în baza art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 îl constituie în speță Ordinul nr. 2406 din 4 iulie 2011 - Anexa 3/3 și Anexa 4/6 - prin care s-a aprobat structura organizatorică a Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Gradul III și Ordinul nr. 2407/4 iulie 2011, Anexa 8/1 prin care s-au aprobat statele de funcții ale direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni vamale, direcțiile județene și a municipiului București pentru accize și operațiuni vamale, ambele acte administrative fiind emise de Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ reglementează măsura de excepție de la regula executării imediate și din oficiu a actului administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, respectiv suspendarea executării actului administrativ care înseamnă, practic, întreruperea temporară a efectelor acestui act. Astfel, conform textului legal „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

[…]”. În analiza cererii cu care a fost învestită curtea de apel s-a raportat corect la articolul de lege mai înainte citat, procedând la verificarea îndeplinirii celor două condiții cumulativ și imperativ fixate de legiuitor, respectiv existența unui caz bine justificat și a unei pagube iminente, în accepțiunea lămurită, de asemenea de legiuitor, prin art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) din actul normativ în discuție. În mod just s-a observat că raportându-se și la circumstanțele concrete ale cauzei, judecătorul fondului nu a putut reține îndeplinirea niciuneia din cele două exigențe legale pentru a se dispune aplicarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. De altfel, așa cum reiese și din cererea de recurs în care se reiau susținerile făcute prin acțiune și prin cererea de intervenție, nu se aduce nici un argument pertinent pentru a se demonstra că există un caz bine justificat și o pagubă iminentă pentru suspendarea celor două ordine emise de Președintele ANAF.

În privința celei dintâi condiții se fac doar referiri generale, în mare parte legate de importante activități desfășurate la DJAOV Brăila, iar în privința pagubei iminente se amintește de diminuările salariale suferite de salariații acestei autorități. Or, toate aspectele învederate de recurenți nu sunt de natură a răsturna prezumția de legalitate de care se bucură actele administrative, acestea putând însă face obiectul cenzurii judiciare, eventual, de către instanța ce va fi sesizată cu acțiunea în anulare. Ca argument suplimentar pentru menținerea soluției primei instanțe, Înalta Curte trimite la principiile cuprinse în Recomandarea nr. R(89)8 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei către statele membre privind protecția provizorie în materie de contencios administrativ.

Conform acestei Recomandări măsurile de protecție provizorie pot fi îndeosebi acordate dacă executarea actului administrativ este de natură să cauzeze prejudicii grave, reparabile doar cu dificultate, și sub condiția existenței unui caz prima facie împotriva validității actului respectiv. În aceste condiții, văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții G.C.C. și P.S.B. și de intervenientul în nume propriu A.G. împotriva Sentinței nr. 229 din 23 august 2011 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 martie 2012. Procesat de GGC - DG