ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1553/2012

Prin Sentința nr. 229

din 23 august 2011, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanții G.C.C. și P.S.B., în

contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin care

solicitau suspendarea executării Ordinului nr. 2406 din 4 iulie 2011 Anexa 3/3

și Anexa 4/6, prin care a fost aprobată structura organizatorică a Direcțiilor

Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale - D.J.A.O.V. Gradul III, precum și

a Ordinului nr. 2407 din 4 iulie 2011 Anexa 8/1, prin care au fost aprobate

statele de funcții ale direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni

vamale.

Prin aceeași

sentință, prima instanță a respins cererea de intervenție formulată de A.G. și

a luat act de renunțarea la judecata acțiunii formulate de reclamanții B.L.T.

și P.A.M.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

Potrivit art. 1 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană fizică sau juridică, dacă se

consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act

administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative

de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut prin lege se poate

adresa instanței judecătorești competente pentru realizarea în concret a

dreptului său.

Pe de altă parte,

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 consacră posibilitatea persoanei

vătămate ca în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube

iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7 a autorității emitente să

solicite instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

S-a lua act că

reclamanții P.A.M. și B.L.T., au renunțat la judecată, în condițiile art. 246

din C. proc. civ.

Excepția lipsei de

obiect în privința cererilor celorlalți reclamanți și a intervenientului nu a

fost primită, împrejurarea că actele administrative au fost puse în executare

nefiind de natură a lipsi nici cererea de față și cu atât mai puțin acțiunea în

anulare de interes din partea acestora. Actualitatea interesului ca o condiție

a promovării cererii de chemare în judecată nu trebuie raportată la

consecințele subsecvente actului atacat ci la existența și actualitatea

dreptului afirmat în justiție; or, în privința existenței și actualității

dreptului pretins de reclamanți nu se poate pretinde că atâta vreme cât se

presupune că el nu a fost realizat în concret și-ar fi pierdut actualitatea,

atâta vreme cât se pretinde tocmai restabilirea acestuia.

Condițiile de

admisibilitate a cererii de suspendare impuse de textul art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 nu s-au apreciat a fi întrunite în cererea de față. Simplele

afirmații ale persoanei vătămate, în lipsa altor mijloace de probă pertinente

și utile, nu sunt suficiente pentru a face îndeplinite condițiile de

admisibilitate prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Împrejurarea că a

fost invocată nelegalitatea și inoportunitatea actelor administrative, nu face

ea însăși dovada cazului bine justificat și, cu atât mai puțin, a pagubei ca și

o consecință generică, lipsită inclusiv de susținere din partea reclamanților.

Faptul că alte direcții au o altă structură de personal și că maniera

reorganizării ar putea afecta sau nu buna organizare și desfășurare a

activităților vamale în zona de competență a D.J.A.O.V. Brăila, sunt simple considerente

de ordin personal care nu suplinesc nici condiția cazului bine justificat și

nici pe aceea a pagubei iminente.

Pe de altă parte,

susținerile reclamanților în sensul existenței cazului bine justificat nu au

putut fi reținute, întrucât în cauză în afara unor considerente de ordin strict

personal nu s-a demonstrat existența unor motive temeinice care să pună la

îndoială legalitatea actelor administrative criticate.

Așa cum în mod

constant au stabilit atât Înalta Curte de Casație și Justiție. cât și Curtea

Constituțională, suspendarea actelor administrative reprezintă o situație de

excepție, întrucât acestea se bucură de prezumția de legalitate și cum în cauză

reclamanții și intervenientul nu au răsturnat această prezumție, reținerea

condiției cazului bine justificat nu se impune.

În ceea ce privește

existența pagubei, aceasta a fost doar generic invocată, fără nici-o motivare,

susținere sau dovedire a existenței sale; în plus, în cauză, reclamanții nu au

făcut dovada existenței unui drept proteguit de lege.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs reclamanții

G.C.C., P.S.B. și intervenientul A.G.

Prin cererea de

recurs întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ. s-a arătat, în esență, că prin emiterea actelor administrative

contestate s-a adus un prejudiciu real atât instituției - DJAOV Brăila - cât

și  recurenților în calitatea lor de salariați. Instanța nu a ținut seama că

potrivit organigramei aprobate prin Ordinul nr. 2406/2011 - Anexa 4/16, DJAOV

Brăila are în subordine și Biroul Vamal Zona Liberă Brăila care nu are stat

propriu de funcțiuni deoarece operațiunile vamale erau realizate de angajați ai

DJAOV prin delegare de competență acordată de șeful de vamă și nici că  în urma

emiterii Ordinului nr. 2407/2011 - Anexa 8/1 funcționarea reală, efectivă a

Biroului vamal este practic imposibil de susținut având în vedere fluxul

continuu al activității care nu poate fi acoperit cu un  singur angajat pe

compartiment. De asemenea, s-a omis a se observa caracteristica portului

brăilean - port Schengen de o importanță deosebită în strategia europeană

comunitară - care deține și o dană portuară în regim de zonă liberă

administrată de către Regia Autonomă Zona Liberă Brăila și SC R.I., fapt ce nu

a fost luat în considerare la reorganizarea  prin atribuirea gradului vamal.

Atribuirea aleatorie a gradului vamal III pentru DJAOV Brăila influențează în

mod direct statul de funcții, în condițiile în care activitatea instituțională

nu s-a redus nici pe partea vamală și nici pe partea de accize,volumul de muncă

fiind mult mai mare deși unele posturi au fost reduse.

Cu privire la paguba

iminentă s-a pus accent  pe diminuările salariale în condițiile în care se

desfășoară o muncă suplimentară.

Examinând cauza în

temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

reține că recursul este nefondat și îl va respinge ca atare pentru motivele

deja expuse în considerentele sentinței aflate în control judiciar și pentru

cele ce vor fi punctate în continuare:

Obiectul cererii de

suspendare a executării  formulate în baza art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 îl constituie în speță Ordinul nr. 2406 din 4 iulie 2011 - Anexa 3/3

și Anexa 4/6 - prin care s-a aprobat structura organizatorică a Direcției

Județene  pentru Accize și Operațiuni Vamale Gradul III și Ordinul nr. 2407/4

iulie 2011, Anexa 8/1 prin care s-au aprobat statele de funcții ale direcțiilor

regionale pentru accize și operațiuni vamale, direcțiile județene și a

municipiului București pentru accize și operațiuni vamale, ambele acte

administrative fiind emise de Președintele Agenției Naționale de Administrare

Fiscală.

Art. 14 alin. (1) din

Legea contenciosului administrativ reglementează măsura de excepție de la

regula executării imediate și din oficiu a actului administrativ care se bucură

de prezumția de legalitate, respectiv suspendarea executării actului

administrativ care înseamnă, practic, întreruperea temporară a efectelor

acestui act.

Astfel, conform

textului legal „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube

iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a

emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să

ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. […]”.

În analiza cererii cu

care a fost învestită curtea de apel s-a raportat corect la articolul de lege

mai înainte citat, procedând la verificarea îndeplinirii celor două condiții

cumulativ și imperativ fixate de legiuitor, respectiv existența unui caz bine

justificat și a unei pagube iminente, în accepțiunea lămurită, de asemenea de

legiuitor, prin art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) din actul normativ în discuție.

În mod just s-a

observat că raportându-se și la circumstanțele concrete ale cauzei, judecătorul

fondului nu a putut reține îndeplinirea niciuneia din cele două exigențe legale

pentru a se dispune aplicarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

De altfel, așa cum reiese

și din cererea de  recurs în care se reiau susținerile făcute prin acțiune și

prin cererea de intervenție, nu se  aduce nici un argument pertinent pentru a

se demonstra că există un caz bine justificat și o pagubă iminentă pentru

suspendarea  celor două ordine emise de Președintele ANAF.

În privința celei

dintâi condiții se fac doar referiri generale, în mare parte legate de

importante activități desfășurate la DJAOV Brăila, iar în privința pagubei

iminente se amintește de diminuările salariale suferite de salariații acestei

autorități.

Or, toate aspectele

învederate de recurenți nu sunt de natură a răsturna prezumția de legalitate de

care se bucură actele administrative, acestea putând însă face obiectul

cenzurii judiciare, eventual, de către instanța ce va fi sesizată cu acțiunea

în anulare.

Ca argument

suplimentar pentru menținerea soluției primei instanțe, Înalta Curte trimite la

principiile cuprinse în Recomandarea nr. R(89)8 a Comitetului de Miniștri al

Consiliului Europei către statele membre privind protecția provizorie în

materie de contencios administrativ. Conform acestei Recomandări măsurile de

protecție provizorie pot fi îndeosebi acordate dacă executarea actului

administrativ este de natură să cauzeze prejudicii grave, reparabile doar cu dificultate,

și sub condiția existenței unui caz prima facie împotriva validității actului

respectiv.

În aceste condiții,

văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 14 alin. (4)

din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanții G.C.C. și P.S.B. și de intervenientul în nume propriu

A.G. împotriva Sentinței nr. 229 din 23 august 2011 a Curții de Apel Galați,

secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 22 martie 2012.

Procesat de GGC - DG