ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1408/2013

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul

Tribunalului Dâmbovița, la data de 18 noiembrie 2011, reclamantul E.M. a chemat

în judecată pe pârâta A.P.I.A. București – Direcția Antifraudă, Control Intern

și Subcontrol, Serviciul Antifraudă, solicitând anularea procesului verbal de

constatare încheiat la data de 28 iunie 2011, înregistrat sub nr. 21.281 din 29

iunie 2011, prin care a fost obligat la restituirea sumei de 8.584,74 lei, ca

sumă total neeligibilă datorată.

În motivarea cererii,

reclamantul a susținut că împotriva acestui proces verbal a formulat

contestație care a fost respinsă prin decizia din 17 august 2011, decizie

definitivă în sistemul căilor de atac administrative.

Reclamantul a

precizat că la nivelul comunei Nucet s-a identificat suprafața de 204 ha pentru

care s-a solicitat sprijin financiar, reclamantul fiind unul din cele cinci

persoane care au beneficiat de alocație.

În vederea acordării

sprijinului financiar, primarul comunei a convocat ședința ordinară a

Consiliului local din data de 14 mai 2007, în care, cu majoritate de voturi,

s-a stabilit că se poate administra pășunea de 204 ha, sub formă de arendă,

dispunându-se divizarea acesteia în cinci suprafețe, reclamantului revenindu-i

suprafața de 45,67 ha, ședință în cadrul căreia s-a încheiat procesul verbal

înregistrat sub nr. 2341 din 15 mai 2007, semnat de opt consilieri locali și de

primarul localității, hotărându-se încheierea contractelor de arendă pentru

pășunea comunală Nucet, în scopul primirii subvenției.

Deși strict formal,

nu s-a emis o hotărâre de consiliu, procesul verbal încheiat și măsurile

dispuse de către majoritatea consilierilor locali este considerată de reclamant

ca ținând loc de hotărâre de consiliu local.

A mai arătat

reclamantul că a încheiat contractul de arendare pentru suprafața de 40,82 ha,

procedând ulterior la întocmirea documentației pentru primirea subvenției

solicitate.

În opinia

reclamantului, omisiunea înregistrării contractelor de arendare la acel moment

de către funcționarul desemnat și înregistrarea lor abia la 28 septembrie 2007,

nu poate avea efect negativ în privința legalității primirii subvenției, cu

atât mai mult cu cât a lipsit cadrul legal, reglementarea fiind realizată prin

Ordinul nr. 704 din 23 august 2007, comunicat Primăriei Nucet de A.P.I.A. la 10

iulie 2008. Pentru toate persoanele nominalizate, primirea azotului

subvenționat s-a făcut în luna octombrie 2008, acesta fiind ridicat și

administrat cu procesul verbal din 3 martie 2009.

Pârâta a depus întâmpinare,

solicitând respingerea cererii reclamantului ca netemeinică, iar în ședința

publică de la data de 22 mai 2012, a invocat excepția necompetenței materiale a

Tribunalului Dâmbovița, având în vedere că actul administrativ contestat este

emis de A.P.I.A. București, ce reprezintă o autoritate publică centrală, motiv

pentru care cauza urmează a fi soluționată de către Curtea de Apel Ploiești, în

primă instanță.

Prin sentința nr. 2051

din 22 mai 2012, Tribunalul Dâmbovița a admis excepția necompetenței materiale

a acestei instanțe, invocată de pârâta A.P.I.A. și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, reținând în

esență, că obiectul acțiunii vizează un act administrativ emis de o

autoritate publică centrală, în speță, A.P.I.A. București, Direcția

Antifraudă, Control Intern și Supracontrol, astfel că sunt incidente

dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pe rolul Curții de

Apel Ploiești, cauza a fost înregistrată sub nr. 519/42/2012, iar prin notele scrise

depuse de pârâta A.P.I.A. la 08 octombrie 2012, s-a invocat excepția

necompetenței materiale a instanței, întrucât actele de constatare, stabilire

și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare sunt

titluri de creanță ce pot fi contestate în condițiile și termenele stabilite de

Codul de procedură fiscală, actele emise de A.P.I.A. București au ca obiect

creanțe bugetare și se înscriu în categoria actelor administrative ce privesc

contribuții bugetare, în sensul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar

raportat la valoarea acestei creanțe bugetare, competența se stabilește

potrivit legii contenciosului administrativ, în prezenta cauză, revenind

Tribunalului Dâmbovița.

Prin sentința nr.

340 din 9 octombrie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția

necompetenței materiale a Curții de Apel Ploiești, invocată de pârâta A.P.I.A.

și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului

Dâmbovița.

A constatat ivit

conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul către Înalta Curte de

Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Pentru a

pronunța această soluție, curtea de apel a reținut că

reclamantul E.M. a învestit instanța de fond cu o acțiune în contencios

administrativ promovată împotriva procesului-verbal de constatare din 28 iunie 2011,

întocmit de A.P.I.A.

Contestația

administrativă formulată împotriva procesului verbal de constatare a fost

respinsă prin decizia din 17 august 2011, prin aceste acte administrative

stabilindu-se în sarcina lui E.M. obligația de restituire a sumei de 8.584,74

lei, ca fiind neeligibil datorată, acte emise în conformitate cu dispozițiile art.

3 din O.G. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, ce

statuează că actele de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor

de plată privind creanțele bugetare, rezultate din nereguli, precum și

accesoriile acestora și costurile bancare, ce reprezintă titluri de creanță

care pot fi contestate în condițiile prevăzute de Codul de procedură fiscală,

iar după parcurgerea procedurii administrative, competența de soluționare a

cauzei revine instanțelor de contencios administrativ.

Întrucât, prin actele

emise de A.P.I.A., s-a stabilit în sarcina reclamantului un debit ce reprezintă

o creanță bugetară, competența de soluționare a cauzei se stabilește în funcție

de valoarea sumei de restituit, și nu în funcție de emitentul actului

contestat, aplicându-se criteriul valorii prevăzut de art. 10 alin. (1) din

legea contenciosului administrativ, în prezenta cauză obligația de plată

stabilită în sarcina lui E.M. are un cuantum sub 500.000 lei, astfel că,

tribunalul este competent material să soluționeze prezenta cauză, reclamantul

având posibilitatea să aleagă instanța doar din punct de vedere teritorial,

conform alin. (3) al art. 10 din Legea nr. 554/2004, între instanța de la

domiciliul său și cea de la sediul instituției ce a emis actul contestat.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art.

22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal pentru următoarele considerente:

Statuând asupra

conflictului de competență, se reține că obiectul cererii de chemare în

judecată îl constituie anularea procesului-verbal de constatare nr. 28 iunie 2011,

întocmit de A.P.I.A., prin care s-a dispus obligarea reclamantului la

restituirea sumei de 8.584,74 lei, ca fiind neeligibil datorată, actul

contestat fiind emis în temeiul O.G. nr. 79/2003.

În raport cu

prevederile art. 3 alin. (2) și (6) din O.G. nr. 79/2003 privind controlul și

recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare

aferente utilizate necorespunzător, actele de constatare, stabilire și

individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate

din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare sunt titluri

de creanță, ce pot fi contestate in condițiile și în termenele stabilite de

Codul de procedură fiscală.

Astfel fiind,

întrucât au ca obiect creanțe bugetare, asemenea acte se înscriu în categoria

actelor administrative ce privesc contribuții bugetare, în sensul prevederilor art.

10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Incidența Codului de

procedură fiscală pentru recuperarea fondurilor comunitare neeligibile, este

reglementată de art. 3-7 și art. 10 din O.G. nr. 79/2003.

Impunerea în litigiu

a fost calculată urmare a verificării modului de obținere, derulare și

utilizare a subvenției acordate în cadrul schemei de sprijin pe suprafață

– campania 2007, finalizată prin încheierea la data de 28 iunie 2011 a unui

titlu de creanță fiscală, intitulat proces-verbal, ce a făcut obiectul contestației

reclamantului, respinsă prin decizia din 17 august 2011.

Așadar, prezenta

acțiune având ca obiect anularea procesului-verbal de constatare întocmit la

data de 28 iunie 2011 emis de A.P.I.A. București, în procedura reglementată de

O.G. nr. 79/2003, este de competența instanței de contencios administrativ,

determinată în funcție de valoarea creanței bugetare, potrivit regulilor de

competență prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, și nu în

raport de nivelul autorității publice care emite actul fiscal, în condițiile art.

3 pct. 1 C. proc. civ. raportat la art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului

administrativ, cum bine a reținut Curtea de apel.

În consecință, cum

acțiunea reclamantului poarta asupra unui titlu de creanță fiscală cu o valoare

de 8.584,74 lei, situată sub pragul valoric de 500.000 lei, revine tribunalului

competența materială pentru judecarea cauzei în primă instanță.

În consecință, având

în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin.

(3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a

cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamantul E.M. în contradictoriu cu pârâta

A.P.I.A. București – Direcția Antifraudă, Control Intern și Subcontrol,

Serviciul Antifraudă în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 februarie 2013.