ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1837/2016

Decizia nr. 1837/2016

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a solicitat anularea proceselor-verbale nr. 30422 din 16 septembrie 2013, nr. 30444 din 16 septembrie 2013, nr. 30442 din 16 septembrie 2013, nr. 30026 din 16 septembrie 2013, nr. 30025 din 16 septembrie 2013; anularea deciziilor de respingere a contestațiilor formulate împotriva acestor procese-verbale, având nr. 41931 din 13 decembrie 2013, nr. 41932 din 13 decembrie 2013, nr. 41934 din 13 decembrie 2013, nr. 41933 din 13 decembrie 2013 și nr. 41935 din 13 decembrie 2013 și exonerarea de la plata sumei de 89.228,53 lei.

Prin Sentința civilă nr. 2490 din 26 septembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a anulat Deciziile nr. 41931 din 13 decembrie 2013, nr. 41932 din 13 decembrie 2013, nr. 41933 din 13 decembrie 2013, nr. 41934 din 13 decembrie 2014 și nr. 41935 din 13 decembrie 2013 și procesele verbale nr. 30422 din 16 septembrie 2013, nr. 30444 din 16 septembrie 2013, nr. 30442 din 16 septembrie 2013, nr. 30026 din 16 septembrie 2013 și nr. 30025 din 16 septembrie 2013.

Totodată, a exonerat reclamanta de la plata sumei de 89.228,53 lei și a obligat pârâta la plata sumei de 4550 lei reprezentând cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva Sentinței civile nr. 2490 din 26 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, criticând-o pentru nelegalitate, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta a susținut, în esență, că instanța de fond a tratat cu superficialitate documentele depuse la dosar odată cu întâmpinarea și a enumerat niște acte fără să le verifice conținutul.

Contrar afirmațiilor instanței de fond, există documente care să ateste că reclamanta exploatează o suprafață de teren mai mică decât cea declarată la APIA, anume adresa nr. 2688 din 25 octombrie 2012 emisă de Primăria Comunei Băbăița în care se confirmă suprafața de 200,08 ha teren față de 203,95 ha declarate, precum și tabelul depus de reclamantă, care cuprinde contractele de arendă încheiate în perioada 2007 - 2008, a căror suprafață însumată este de 200,08 ha.

Mai arată recurenta că nu este suficient să figureze înregistrată la Primărie cu o suprafață de teren, ci trebuie să poată dovedi și faptul că deține dreptul de utilizare al acestuia în momentul depunerii cererii.

Astfel, cu privire la procesul-verbal nr. 2378 din 26 iunie 2013, pentru 2009 urmare a verificărilor efectuate s-a descoperit o serie de contracte de arendă, care erau reziliate sau care puteau fi folosite pentru a dovedi dreptul de utilizare numai în compania aferentă anului următor celui în care s-au încheiat respectivele contracte.

Pentru anul 2010, recurenta arată că întrucât reclamanta nu a justificat o diferență de suprafață de 24,83 ha teren între cea declarată și cea rezultată ca fiind deținută, s-a stabilit că aceasta a beneficiat de suma de 41.404,81 lei în mod necuvenit.

Mai învederează recurenta că nu întotdeauna suprafața arendată sau suprafața cu care un fermier figurează înregistrat în registrul agricol al unei primării este în totalitate eligibilă, existând posibilitatea ca anumite parcele din această suprafață totală să nu îndeplinească condițiile impuse de lege pentru accesarea de fonduri europene sau naționale.

Potrivit dispozițiilor art. 4 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, instituțiile cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare au obligația de a efectua verificări asupra modului de soluționare a cererilor de acordare a sprijinului pe suprafață în vederea stabilirii obligațiilor de plată și obligația recuperării eventualelor prejudicii cauzate fondurilor comunitare și fondurilor de cofinanțare aferente.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 3 martie 2015, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului.

Arată intimata că, instanța de fond în mod corect a reținut, în ceea ce privește campaniile 2007 și 2008, că "așa cum reiese din hărțile APIA care identifică blocurile exploatate de reclamantă și care au fost puse la dispoziția pârâtei, suprafața exploatată de societate pe raza comunei Băbăița în anii 2007 și 2008 este de 203,95 ha, suprafață identificată în mod corect și de societate în cererile nr. 584 din 11 mai 2007 și nr. 401 din 07 mai 2008.

Recurenta-pârâta ignoră faptul că actele pe care le-a depus în vederea acordării subvenției de plată la hectar sunt chiar actele pe care dispozițiile legale în vigoare le prevăd drept documente necesare în vederea acordării subvenției și care dovedesc pe deplin că suprafața exploatată este cea declarată.

Raportul asupra admisibilității recursului întocmit în cauză potrivit disp. art. 493 alin. (2) - (3) C. proc. civ. a fost comunicat părților în baza încheierii din data de 20 noiembrie 2015, conform alin. (4) al aceluiași articol.

Prin încheierea pronunțată la data de 22 ianuarie 2016, completul-filtru a admis în principiu recursul și a fixat termenele pentru judecarea acestuia în ședință publică, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor formulate de recurentă, Înalta Curte constată că recursul este fondat în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere de anulare a unui număr de 5 procese-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare emise de Direcția Antifraudă, Control Intern și Supracontrol din cadrul APIA, emise în urma verificărilor efectuate cu privire la modul de obținere a sprijinului financiar în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață - campaniile 2007, 2008, 2009, 2010 și 2011.

Curtea de apel a admis acțiunea, a anulat actele administrative contestate, exonerând-o pe reclamantă de plata sumei de 89.228,53 lei.

În urma propriei evaluări a modului în care prima instanță a stabilit și evaluat starea de fapt, pe baza probelor administrate, Înalta Curte reține următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal nr. 30422 din 16 septembrie 2013, recurenta-pârâtă a constatat că în anul 2007 reclamanta a solicitat și primit sprijin financiar pe raza comunei Băbăița pentru suprafața de 203,95 ha, deși din evidențele primăriei figurează cu 200,08 ha, astfel că pentru 3,87 ha aceasta a primit sprijin necuvenit, în sumă de 3.123,39 lei.

Pentru anul 2008, conform procesului-verbal nr. 30444 din 16 septembrie 2013, APIA a constatat că reclamanta a solicitat și primit sprijin financiar pe raza comunei Băbăița, pentru suprafața de 203,95 ha, deși deținea documente justificative doar pentru 200,08 ha, astfel că a primit sprijin necuvenit pentru o suprafață de 3,87 ha, în cuantum de 3.869,85 lei.

Aferent anului 2009, prin procesul-verbal nr. 30442 din 16 septembrie 2013 APIA a constatat că reclamanta a solicitat și primit sprijin financiar pe raza comunei Bogdana pentru suprafața de 681,19 ha, deși a prezentat documente justificative pentru o suprafață de 680,91 ha, astfel că a primit în mod necuvenit o sumă de 392 lei.

Prin procesul-verbal nr. 30026 din 16 septembrie 2013, APIA a constatat că în anul 2010 reclamanta a solicitat și primit sprijin financiar pe raza comunei Bogdana pentru o suprafață de 552,20 ha, deși nu deținea documente justificative decât pentru suprafața de 527,37 ha, primind astfel sprijin financiar necuvenit pentru 24,83 ha, în sumă de 41.404,81 lei.

Pentru anul 2011, prin procesul-verbal nr. 30025 din 16 septembrie 2013 s-a stabilit că reclamanta a beneficiar de sprijin financiar necuvenit în sumă de 40.437,95 lei, întrucât a solicitat și primit sprijin financiar pentru suprafața de 552,19 ha, deși a prezentat documente justificative dar pentru suprafața de 527,37 ha.

Judecătorul fondului a apreciat că din hărțile APIA care identifică blocurile exploatate de reclamantă rezultă că aceasta a exploatat pe raza comunei Băbăița în anii 2007, 2008 suprafața de 203,95 ha, identificată în mod corect și de societate în cererile nr. 584 din 11 mai 2007 și nr. 401 din 7 mai 2008.

A mai reținut instanța de fond că, în lipsa unor documente justificative din care să rezulte că reclamanta ar exploata o suprafață mai mică decât cea declarată de APIA, rezultă că cele două procese-verbale care stabilesc în sarcina SC A. SRL debite de 3.123,39 lei și 3.869,85 lei sunt nelegale.

În ceea ce privește anul 2009, instanța de fond arată că din cuprinsul adeverinței nr. 193 din 19 ianuarie 2009 emisă de Primăria comunei Bogdana, din tabelele cu contracte de arendare și din borderoul de plată a arendei, rezultă că suprafața declarată de reclamantă este cea reală.

Pentru anii 2010, 2011 a reținut că rezultă din cuprinsul adeverinței nr. 2514 din 15 iulie 2010 emisă de Primăria comunei Bogdana și din borderoul de plată a arendei pentru anii respectivi, că suprafața reală exploatată este de 551,89 ha și nu de 527,37 ha.

În raport de dispozițiile art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006 și art. 4 OMADR nr. 246/2008 care reglementează documentele doveditoare solicitate producătorului agricol, Curtea de apel a concluzionat că reclamanta a furnizat toate documentele din care rezultă dreptul de folosință asupra terenurilor.

Or, recurenta-pârâtă a invocat în susținerea poziției sale, adeverința nr. 2688 din 25 octombrie 2012 eliberată de Primăria Băbăița, din care rezultă faptul că în evidențele sale reclamanta este înregistrată cu suprafața de 200,08 ha teren agricol, din care teren în proprietate de 37 ha și teren în arendă de 163,08 ha.

De asemenea, cu privire la campania din 2010, motivul verificărilor efectuate a fost sesizarea dlui B. înregistrată sub nr. 22805 din 20 iulie 2012 cu privire la rezilierea unor contracte de arendare ce vizau suprafețe de teren situate în comuna Bogdana.

Având în vedere pozițiile divergente ale părților cu privire la realitatea suprafețelor cultivate pentru care s-a solicitat sprijin financiar, în cauză era necesară administrarea unui probatoriu suplimentar, eventual o expertiză de specialitate care să lămurească acest aspect.

Procedând la soluționarea cauzei fără a evalua întregul material probator la care părțile au făcut referire, judecătorul fondului nu a examinat dacă probele existente la dosar sunt suficiente pentru lămurirea situației de fapt, împrejurare ce echivalează cu necercetarea judecătorească efectivă a fondului cauzei, aspect de natură a prejudicia dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Urmează ca judecătorul fondului să stabilească în mod concret care este suprafața reală exploatată de societatea reclamantă, astfel că soluția care se impune este casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 496 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva Sentinței nr. 2490 din 26 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 08 iunie 2016.

Procesat de GGC - CT