ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3233/2014

Asupra conflictului negativ de competență,

constată următoarele;

Prin

cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca sub nr. 15825/211/2014 la

data de 15 iulie 2014,

SCP

Executori Judecătorești S.M.R. și S.O. a solicitat încuviințarea executării silite

a titlului executor al creditoarei P.E.E., reprezentat de sentința nr. 393 din 01

ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 461/33/2011, irevocabilă prin decizia

nr. 3183 din 22 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, împotriva debitoarei A.N.R.P, continuatoarea personalității

juridice a fostei Comisii Centrale pentru Acordarea Despăgubirilor.

În motivarea cererii, s-a arătat că se

urmărește îndeplinirea, pe cale de executare silită, a obligației de a face stabilită

în sarcina A.N.R.P. prin titlul executoriu, respectiv emiterea unei dispoziții reprezentând

titlu de despăgubire.

În drept, au fost invocate prevederile

art. 665 C. proc. civ. Judecătoria Cluj Napoca, prin încheierea nr. 8083 din 22

iulie 2014, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

sectorului 1 București.

Pentru a decide astfel, Judecătoria Cluj

Napoca a avut în vedere următoarele considerente:

Textul art. 650 alin. (1) C. proc. civ.

stabilește instanța de executare, statuând că aceasta este judecătoria în circumscripția

căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea. Relevante

sunt și dispozițiile art. 665 alin. (1) C. proc. civ. conform cărora instanța competentă

a încuviința executarea silită este instanța de executare.

Astfel, prin coroborarea prevederilor legale

amintite mai sus, instanța competentă să dispună încuviințarea executării silite

era stabilită prin norme speciale, respectiv art. 665 alin. (1) raportat la

art. 650 C. proc. civ..

Cu toate acestea, trebuie avută în vedere

Decizia Curții Constituționale nr. 348/2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate

a dispozițiilor art. 650 alin. (1) și art. 713 alin. (1) din C. proc. civ., publicată

în M. Of. al României, Partea I, nr. 529/16.07.2014.

În motivarea acestei decizii a instanței

constituționale se arată că prevederile art. 650 alin. (1) Noul C. proc. civ. nu

se bucură de claritate, precizie și previzibilitate și că se impune ca determinarea

instanței de executare să se realizeze pe baza unor criterii mai clare.

Judecătoria sectorului 1 București a reținut,

în raport de dispozițiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea

și funcționarea Curții Constituționale că normele speciale atributive de competență

în materia executării silite sunt suspendate de drept de la momentul publicării

deciziei instanței constituționale astfel că urmează să se facă aplicarea normelor

generale incidente în materia încuviințării executării silite, respectiv prevederile

legale incidente în procedura judiciară necontencioasă.

Art. 528 alin. (2) C. proc. civ. statuează

că, în procedura necontencioasă, competența instanței se stabilește conform regulilor

prevăzute pentru cererile contencioase.

Regula în materia cererilor contencioase,

impusă de art. 107 alin. (1) C. proc. civ. este că instanța competentă este instanța

de la domiciliul, respectiv sediul pârâtului, dacă legea nu prevede altfel.

Un alt argument în favoarea aplicării regulii

generale în materie de competență este reprezentat de motivarea Deciziei nr. 348/2014

a Curții Constituționale care face referire la necesitatea adoptării unei reglementări

legale care să instituie criterii clare și consacrate deja în legislație pentru

a fi stabilită instanța de executare, respectiv criterii precum locul situării imobilului

sau domiciliul/sediul pârâtului.

Judecătoria Cluj Napoca, având în vedere

considerentele expuse precum și dispozițiile H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea

circumscripților judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, a statuat

că instanța competentă să soluționeze cererea este instanța de la domiciliul sau

sediul pârâtului, respectiv Judecătoria sectorului 1 București, ca instanță în circumscripția

căreia se află sediul debitorului cu privire la care se solicită încuviințarea executării

silite, care își are sediul în București, Calea F.

Pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București

cauza a fost înregistrată sub nr. 36211/299/2014.

Judecătoria sectorului 1 București, astfel

învestită, la rândul său, prin sentința nr. 13621 din 3 septembrie 2014,

și-a declinat competența de soluționare

a cauzei în fovoarea Judecătoriei Cluj Napoca și, constatând ivit conflictul negativ

de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de

Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a decide astfel, instanța Judecătoriei

sectorului 1 București a reținut că cererea de încuviințare a executării silite

s-a depus la Judecătoria Cluj-Napoca anterior publicării în M. Of. a Deciziei Curții

Constituționale nr. 348/2014 și, astfel fiind, în speța este aplicabil art. 650

alin. (1) Noul C. proc. civ., potrivit căruia instanța de executare este instanța

în circumscripția căreia este situat sediul biroului executorului judecătoresc învestit

de creditor cu cererea de executare silită.

Cum, în speță, sediul SCPEJ S.R.M. și S.O.

este situat în circumscripția Judecătoriei Cluj-Napoca, această instanță este competentă

să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite.

Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție

conflictul negativ de competență a fost înregistrat la data de 7 noiembrie 2014

sub nr. 36211/299/2014 iar prin rezoluția din 10 noiembrie 2014 a fost stabilit

termen pentru soluționare la 19 noiembrie 2014.

Înalta Curte, competentă să soluționeze

conflictul negativ de competența conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135

alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei sector 1 București, pentru considerentele care succed.

Potrivit art. 650 alin. (1) C. proc. civ.

„Instanța, de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul

executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea

dispune altfel".

Dispozițiile textului legal menționat au

fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014 a Curții

Constituționale, publicată în M. Of. nr. 529/16.07.2014, dată de la care decizia

a devenit obligatorie iar prevederile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. nu mai produc

efecte juridice.

Curtea Constituțională a constatat că prevederile

acestui text de lege nu întrunesc exigențele de claritate, precizie și previzibilitate,

fiind astfel incompatibile cu principiul fundamental privind respectarea Constituției,

a supremației sale și a legilor, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituție deoarece

permit un criteriu subiectiv de apreciere din partea uneia dintre părțile în litigiu,

ceea ce echivalează cu lipsa stabilirii cu precizie a instanței de executare competente,

respectiv cu imposibilitatea cunoașterii de către debitor, în cauza dată, a acestei

instanțe, o asemenea soluție normativă afectând garanțiile constituționale și, implicit,

cele convenționale care caracterizează dreptul la un proces echitabil.

În motivarea deciziei, Curtea Constituțională

a statuat ca, din coroborarea dispozițiilor art. 650 cu cele ale art. 651 C. proc.

civ., rezultă ca, dacă în ceea ce privește alegerea executorului judecătoresc marja

de apreciere lăsată de legiuitor creditorului este mai mare, dându-i acestuia posibilitatea

să își aleagă executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în funcție

de natura bunurilor care urmează a fi supuse executării, respectiv a obligațiilor

care trebuie să fie executate, în ceea ce privește stabilirea instanței de executare,

aceasta trebuie să se circumscrie unor soluții clare și consacrate deja în legislație,

precum judecătoria în circumscripția căreia se află imobilul, domiciliul sau sediul

debitorului sau locul unde urmează să se facă executarea.

Potrivit art. 31 alin. (1) din Legea

nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, „Decizia

prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei

dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie"

iar conform alin. (3) al aceluiași articol de lege „Dispozițiile din legile și ordonanțele

în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice

la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval,

Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale

cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate

ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.", textul lege regăsindu-se

și în art. 147 alin. (1) lit. c) din Constituție.

În raport de această împrejurare, în lipsa

dispozițiilor speciale ale art. 650 alin. (1) C. proc. civ., pentru a determina

competența teritorială a instanței de executare, se revine la competența teritorială

de drept comun, reglementată în prezent de dispozițiile art. 107 C. proc. civ.,

care prevăd că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei

circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Este de reținut totodată că, prin art.

I pct 21 din Legea nr. 138/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010

privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea unor acte normative conexe,

publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 753 din 16 octombrie 2014, alin. (1)

al art. 650 C. proc. civ. a fost modificat în sensul că „instanța de executare este

judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare,

domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune

aitfel.(...)".

În cauză, cererea de încuviințare a executării

silite a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca, la data de 15

iulie 2014, fiind stabilit termen pentru soluționarea acesteia la 22 iulie 2014.

În raport de data la care Decizia nr. 348/2014

a Curții Constituționale a devenit obligatorie și de textele legale menționate este

evident că la termenul din 22 iulie 2014 instanța învestită cu soluționarea unei

cereri de încuviințare a executării silite în temeiul unui text de lege declarat

neconstituțional și a cărei aplicare era, în puterea legii, suspendată de drept,

nu putea trece la examinarea respectivei cereri, decât cu ignorarea și în pofida

statuărilor instanței Curții Constituționale.

Or, Decizia Curții Constituționale nr.

348/2014 este aplicabilă în speță, deoarece competența instanței de executare se

verifică, potrivit art. 529 alin. (1) C. proc. civ., la momentul soluționării cererii

de încuviințare a executării silite.

Dacă la acest moment o decizie de neconstituționalitate

a unui text de lege prin care se reglementează competența este obligatorie, textul

de lege nu mai poate fi aplicat întrucât neconstituționalitatea afectează norma

declarată neconstituțională încă de la intrarea în vigoare. Aplicarea pentru viitor

a deciziilor de neconstituționalitate înseamnă că nu pot fi afectate situații juridice

trecute, iar nu cele aflate în curs de soluționare.

Înalta Curte, având în vedere ca sediul

debitoarei se află în București, pentru considerentele expuse, va stabili competența

de soluționare a cauzei în favoarea judecătoriei în circumscripția căreia se află

sediul acesteia, respectiv Judecătoria sectorului 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1 București.

Definitivă.

Decizia

se comunică părților. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2014.