ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 683/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 683/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor de față;

În baza actelor de la dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 65 din 21 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Bihor,

în baza art. 334 C. proc. pen., s-a

dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie prevăzută de

art. 211 alin. (1), (2) lit. b) și c) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 99

alin. (3) C. pen. în infracțiunile de lovituri cauzatoare de moarte prev. de

art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. și furt calificat prev.

de art. 208-209 alin. (1) lit. e), g) C. pen. cu aplic. art. 99 alin. (3) C.

pen.

În baza art. 183 C. pen. cu aplicarea

art. 99 alin. (3) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul C.M.V. pentru comiterea

infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte la o pedeapsă de 4 ani

închisoare.

În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. cu

titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat același inculpat

pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208-209 alin. (1)

lit. e), g) C. pen. cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc.

pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de

cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Din fondurile Ministerului Justiției s-a

dispus virarea în favoarea Baroului Bihor a sumei de 200 RON, reprezentând onorariul

apărătorului din oficiu.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Bihor emis în data de 28 martie 2011 în Dosarul nr. 95/P/2007 s-a dispus

trimiterea în judecată a inculpatului C.M.V. pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie

prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și c) și alin. (3) C. pen. cu

aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. reținându-se că, în fapt, inculpatul minor,

în data de 26 noiembrie 2006, după lăsarea întunericului, în timp ce se afla pe

strada L. din Oradea, a lovit-o pe victima L.A. cu pumnii în față, iar după doborârea

acesteia la pământ a continuat să îl lovească cu picioarele, însușindu-și apoi un

telefon mobil și bani. Loviturile aplicate victimei au condus ulterior la decesul

acesteia în data de 18 martie 2007.

Partea vătămată P.P., fiica victimei, deși

citată în cauză, nu s-a constituit parte civilă pe parcursul urmăririi penale sau

al judecații în fond.

Inculpatul, anterior citirii actului de

sesizare, a declarat la termenele de judecată din data de 15 iunie 2011 și 28

septembrie 2011, asistat fiind de către apărător, că nu este nevinovat, recunoaște

faptele reținute în actul de sesizare și că dorește să se prevaleze de procedura

simplificată prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen.

Fiind audiat, inculpatul a declarat că

„recunosc acuzațiile ce mi se aduc, dar nu este chiar așa cum scrie în rechizitoriu,

mai precis, este adevărat că am lovit-o pe victimă L.A. în data de 19 martie 2007

în cursul serii. Nu îmi aduc aminte cât era ora, dar fapta a fost comisă pe o

str. din spate de la „B.", nu știu cum se numește str., Nu știu dacă a fost

str. L. Precizez că nu o cunoșteam pe victimă anterior faptului, eu eram băut în

acea seară, eram împreună cu alți doi prieteni B.D. și P.I. și nu pot să-mi dau

seama motivul pentru care l-am lovit pe partea vătămată. I-am aplicat o lovitură

cu pumnul la nivelul feței după care acesta a căzut la pământ nu l-am mai lovit

cu picioarele și nici cu pumnii ulterior. Am fugit imediat de acolo la un prieten.

Nu știu ce au făcut în acest timp ceilalți doi prieteni cu care eram, am înțeles

ulterior de la ei că au sunat la ambulanță. Mi se aduce la cunoștință că acuzația

din prezentul dosar vizează o faptă de tâlhărie, însă eu nu am luat vreun telefon

mobil sau bani de la victimă. După ce mi se aduce la cunoștință că aplicabilitatea

procedurii art. 320

1

C. proc. pen. presupune o recunoaștere totală a

acuzațiilor aduse și a faptelor reținute, revin și arăt că nu mai vreau să mă consult

cu avocatul desemnat și că recunosc fapta în totalitate. Precizez că R.Z. nu a fost

de față la această faptă, însă l-am indicat pe el în declarațiile de la urmărire

penală întrucât ceilalți doi B.D. și P.I. au fost toată ziua pe capul meu, cerându-mi

să nu-i bag pe ei în cauză, cerându-mi să spun de R.Z., că ar fi fost cu mine în

acea seară. După ce l-am lovit pe partea vătămată așa cum am arătat am fugit la

un prieten, ulterior m-am mai întâlnit cu B.D. și P.I., însă nu știu dacă aceștia

au luat în acea seară de la partea vătămată bani sau vreun telefon. Precizez că

după ce am fugit de la fața locului m-am dus la R.I. zis „G." de pe str. I.C.,

tot aici au venit în acea seară și B.D. și P.I., B.D. a spus în acea seară că are

ceva bani și un telefon, dar nu am văzut nici bani și nici telefonul și nici nu

mi-a spus de unde îi are nici banii și nici telefonul. Fiind întrebat din nou cu

privire la poziția mea față de faptă, arăt că recunosc. Încă o dată arăt clar că

nu i-am luat telefonul părții vătămate și înțeleg în această situație că nu mai

este aplicabilă procedura prev. de art. 320

1

C. proc. pen. Fiind întrebat

arăt că, noi ne îndreptam în momentul în care ne­-am întâlnit cu victima, ne îndreptam

spre R.I. zis „G." și acesta este motivul pentru care ne-am întâlnit toți trei

la acesta. Nu știu motivul pentru care ceilalți doi au rămas lângă victimă, însă

eu am fugit imediat de acolo. Încă o dată arăt, că nu știu ce m-a apucat atunci

când l-am lovit pe victimă, așa cum am arătat eram băut atunci. Îmi pare rău de

ce s-a întâmplat cu victima, i-am întrebat pe prietenii mei ce știu despre el, dar

aceștia mi-au spus doar că este la spital.

Întrucât din conținutul declarației de

inculpat a reieșit că acesta nu recunoaște de fapt infracțiunea de tâlhărie reținută

în sarcina sa, nefiind în acest fel realizate condițiile prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen., instanța de fond a respins cererea sa de aplicarea a procedurii simplificate,

procedând la efectuarea cercetării judecătorești.

Analizând actele și lucrările dosarului,

instanța de fond a reținut următoarele:

În data de 26 noiembrie 2006, la ora 21.44,

a fost solicitat Serviciul de Ambulanță al Județului Bihor de la un telefon public,

fără a se consemna datele de identitate ale persoanei ce a apelat serviciul, arătându-se

ca pe strada L. din Oradea se afla căzut un bărbat ce a fost ulterior identificat

ca fiind victima L.A.

Victima a fost transportată la Spitalul

Clinic Județean de Urgență Oradea și internată cu diagnosticul traumatism craniocerebral

acut în condiții neprecizate, hematom subdural frontotemporoparietal drept gigant

cu hemoragie subarahnoidiana și cu efect de masa, hematom periorbitar stâng, intoxicație

acuta etanolica, stare generala alterata, coma Glasgow 3, midriaza cu anizocorie,

hemoragie nazala, hematom ocular stâng. A doua zi, în data de 27 noiembrie 2006,

ora 8.11, în urma examinării CT s-a concluzionat ca hematomul subdural drept este

„de minim 48 ore" și s-a aplicat tratament de specialitate.

În data de 07 decembrie 2006, în urma examenului

radiologie s-a stabilit ca victima prezintă „fracturi costale vechi consolidate

arcuri C6-C7 sta", însă în data de 20 decembrie 2006, un nou examen radiologie

relevă, în plus față de examenul anterior, fracturi coaste VIII și IX „arc posterior

hemitorace stg. cu volet costal la nivelul coastei VI, fractura coasta IX arc posterior

hemitorace drt. și posibil coasta X hemitorace drf'. Aceste din urmă concluzii sunt

confirmate și de către examenul radiologie din data de 28 decembrie 2006 care constată

„multiple fracturi costale ambele hemitorace".

În data de 18 martie 2007, ora 9.10, cu

tot tratamentul de specialitate, clinic și medicamentos, în urma evoluției nefavorabile

cu instalare progresivă a bronhopneumoniei, victima a suferit un stop cardiac, survenind

decesul.

Concluziile raportului de constatare medico-legală

au fost în sensul că moartea victimei L.A. a fost violentă, s-a datorat unui traumatism

craniocerebral cu hemoragii subdurale și intraparenchimatoase, cu evoluție trenantă,

complicată cu o bronhopneumonie severă, leziunile descrise în actele medicale putând

fi produse prin lovire de corpuri dure cu suprafața neregulată, în cadrul unor căderi

repetate. S-a mai arătat că sărăcia datelor din actele medicale consultate nu permite

excluderea cu certitudine a unui mecanism de lovire directă.

În urma cercetărilor efectuate de către

organele de urmărire penală a fost identificată persoana care a apelat telefonic

serviciul de ambulanță în persoana martorului P.I.M. care a declarat inițial că

„am văzut căzut pe strada un bărbat mai în vârstă care dădea impresia că doarme.

Am crezut că este beat și întrucât era frig afară m-am gândit să sun la ambulanță".

În declarația dată ulterior (a fost audiat sub o altă identitate) a susținut că

l-ar fi văzut pe inculpat împreună cu o altă persoană de etnie rromă, precum și

cu un bărbat mai în vârstă într-o seară din luna noiembrie 2006 în zona magazinului

„B." în timp ce se îndrepta spre stația de taximetre de pe strada R. Aceștia

păreau a sta de vorba, însă după ce s-a urcat în taxi a observat ca „unul dintre

cei trei, respectiv cel mai în vârstă era căzut la pământ, dar nu am văzut dacă

l-a lovit cineva". Același martor își modifică din nou depoziția și susține

în declarația sa din data de 02 iulie 2010 că „în cursul lunii noiembrie 2006, în

jurul orei 22, eu și prietenii mei G.A. și B.D. am plecat în oraș și ne-am îndreptat

toți trei spre stația de taxi-uri vis a vis de magazinul B. Ne-am deplasat pe

str. A. iar când am ajuns în spatele magazinului B. am văzut pe o străduța laterala,

la o distanța de aprox. 50 de metru doi bărbați, pe unul dintre ei cunoscăndu-l

din vedere și știu ca îl cheamă M. sau P. Pe al doilea bărbat nu îl știam din vedere

și părea a fi un om simplu și se deplasa pe jos. Am văzut clar cum M. îl lovește

pe acel bărbat cu pumnul în față iar acesta a căzut la pământ. Eu și cei trei prieteni

ai mei nu am mai văzut ce se întâmpla pentru ca ne-am continuat drumul. Am văzut

totuși că M. s-a aplecat asupra acelui bărbat și am avut impresia că-l căuta prin

buzunare dar nu știu dacă a găsit ceva. Întrucât totul s-a derulat foarte repede

nu am fost atent dacă pe stradă se mai afla un alt bărbat și nici nu îmi amintesc

dacă M. l-a mai lovit sau nu pe acel bărbat care era căzut. Monstru a fugit apoi

iar noi ne-am întors din drum și ne-am apropiat de acel bărbat pentru a vedea de

ce nu se ridica de jos având în vedere că era foarte frig. Am constatat că nu mișca

iar atunci eu am plecat la un telefon public de la magazinul B. și am sunat la 112

pentru a solicita o ambulanță''.

În cursul audierii sale în fața instanței

de fond, martorul a reiterat ultima declarație dată în cursul urmăririi penale,

precizând însă că „nu l-am văzut pe inculpat să-i caute prin buzunare sau să ia

vreun obiect de la victima (...) Nu l-am văzut pe inculpat aplecăndu-se asupra victimei

pentru a vedea ce se întâmplă cu acesta (...) Nu este adevărat că i-aș fi spus lui

B.A. că am cumpărat un telefon mobil de la inculpatul C.". În aceeași declarație,

martorul revine și asupra altei împrejurări arătate în cursul urmăririi penale,

respectiv asupra faptului că inculpatul C. ar fi fost în momentul incidentului împreună

cu o altă persoană de etnie rromă.

Întrucât după audierea sa din data de 14

noiembrie 2011, în cadrul cercetării judecătorești, a fost audiat și martorul B.A.,

ale cărui relatări erau de natura a contrazice unele din afirmațiile martorului

P.I., instanța de fond a procedat la reaudierea acestuia din urmă, fără a se lămuri

contradicțiile din cuprinsul propriilor declarații și fără a prezenta noi elemente

de fapt.

În cauză, atât în cursul urmăririi penale

cât și al judecății au fost audiați cei doi prieteni ai martorului P.I. cu care

acesta a pretins că s-ar fi aflat în momentul agresării victimei de către inculpat,

respectiv B.D.I. și G.A.

Martorul B.D.I., după o primă declarație

în care a negat că ar fi văzut cine a agresat-o pe victimă, a revenit și a declarat

că ar fi fost într-adevăr cu ceilalți doi prieteni în zona magazinului B. în acea

seară de noiembrie și a văzut de la o distanță de circa 50 m când inculpatul „l-a

lovit cu pumnul în față pe acel bărbat care se deplasa pe jos și care se vedea că

este în stare de ebrietate (...) Nu pot preciza dacă M. s-a aplecat asupra acelui

bărbat ca să-i caute în buzunare".

Aceeași poziție a manifestat-o și martorul

G.A. care, după o prima declarație în care a negat că l-ar fi observat pe inculpat

la locul incidentului, a revenit și a arătat că a văzut, împreună cu B.D.I. și P.I.,

de la o distanță de circa 50 metri când inculpatul, care era singur, a lovit-o pe

victima cu pumnul „apoi am văzut că M. s-a aplecat asupra acelui bărbat dar nu pot

preciza ce a făcut'.

Aceste din urmă declarații au fost reiterate

de către cei doi martori în fața instanței atât în data de 14 noiembrie 2011 cât

și la termenul de judecată din data de 11 ianuarie 2012.

Martorul B.A., cel care a formulat denunțul

din data de 03 noiembrie 2009 și a determinat reluarea cercetărilor în prezenta

cauză după soluția inițială de neîncepere a urmăririi penale a arătat că a văzut

când inculpatul a lovit-o pe victima cu pumnul, că aceasta a căzut la pământ și

că inculpatul era însoțit în acea împrejurare și de o a treia persoană poreclită

„G. Martorul a mai arătat că într-o discuție ulterioară incidentului la care a fost

martor ocular, P.l. i-a povestit că a cumpărat un telefon mobil de la inculpatul

C. dar nu a recunoscut acest lucru la poliție întrucât nu a vrut să îi facă rău

lui C. deoarece sunt prieteni de cartier. De asemenea, același martor i-ar fi spus

că „a cumpărat telefonul de la C.M. care i-a mai sustras pe lângă telefon victimei

și suma de 150 - 200 RON. În cursul audierii în fața instanței, martorul B.A. a

arătat că „tot de la P.l. am înțeles că el a cumpărat un telefon de la C. sau de

la G. - nu mai știu. Îmi aduc aminte că P.l. mi-a spus că cei doi au furat și niște

bani pe care îi avea victima, cred ca 150 RON.

Ca atare, coroborând toate aceste declarații

de martori, cu concluziile raportului de constatare medico-legală, cu declarațiile

inculpatului ce a recunoscut agresarea victimei, instanța de fond a reținut ca fiind

dovedit faptul că inculpatul, în seara zilei de 26 noiembrie 2012, a aplicat mai

multe lovituri cu pumnul victimei la nivelul capului, lovituri care au avut ca efect

căderea acesteia pe caldarâm și pierderea cunoștinței. Ansamblul probator administrat

în cauză nu este de natură a lămuri cauza și circumstanțele producerii tuturor leziunilor

descrise în actele medicale, în condițiile în care o parte a acestor leziuni nu

au fost constatate încă de la internarea victimei în Spitalul Clinic Județean Oradea

(a se vedea o parte a fracturilor costale), însă raportul de cauzalitate dintre

loviturile cu pumnul și traumatismul craniocerebral acut descris în foaia de observație

din 26 noiembrie 2006, precum și urmarea socialmente periculoasă, respectiv decesul

victimei, este stabilit dincolo de orice îndoială prin raportul de constatare medico-legală.

Pe de altă parte, acțiunea de însușire

de către inculpat a unor bunuri aflate în posesia victimei, respectiv un telefon

mobil și o anumită sumă de bani într-un cuantum nedeterminat, consecutiv exercitării

actelor de violență, nu este susținută cu certitudine de ansamblul probator administrat

în cauză. Astfel, martorul B.A. a arătat că „am aflat din cartier de la cunoscuți

că în acea seară C. a fost împreună în acel loc cu G. și au lovit un boschetar.

Am auzit din cartier că au tâlhărit un boschetar (...) Tot de la P.l. am înțeles

că el a cumpărat un telefon de la C. sau de la G. Îmi aduc aminte că P.l. mi-a spus

că cei doi au furat și niște bani pe care îi avea victima, cred că 150 RON.

Însă declarația acestui martor, a cărui

depoziție are un caracter indirect în ce privește acțiunea de însușire a bunurilor

- relatând doar ce i s-a povestit în această privința de către martorul P.l., nu

se coroborează cu nicio altă probă, ci dimpotrivă. Martorul P.l. nu confirmă, deși

a fost audiat în mod repetat cu privire la această împrejurare, că inculpatul C.

ar fi sustras de la victimă vreun telefon mobil sau vreo sumă de bani sau că i-ar

fi spus martorului B. așa ceva. De asemenea, martorii G.A. și B.l., cei ce îl însoțeau

pe martorul P.l. în momentul în care inculpatul C. a lovit-o pe victima, au arătat

în mod repetat că ei nu au cunoștința că inculpatul să fi sustras bunuri de la victimă.

Or, în condițiile în care singura probă

ce sprijină acuzația de însușire este declarația unui martor indirect B.A., iar

depoziția sa este contrazisă tocmai de către cel care i-ar fi furnizat informațiile

în cauză, respectiv de martorul P.l., instanța de fond a reținut că asupra împrejurării

sustragerii telefonului mobil și a unei sume de bani de la victima planează un dubiu

puternic ce nu poate fi înlăturat pe baza probatoriului administrat, motiv pentru

care a dispus schimbarea încadrării juridice reținute în sarcina inculpatului din

infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și c)

și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. în infracțiunea lovituri

cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 99 alin. (3)

C. pen., rezultatul mai grav produs - moartea victimei - nefiind prevăzut și urmărit

sau acceptat de către inculpat - și infracțiunea de furt calificat prevăzută de

art. 208-209 alin. (1) lit. e) și g) C. pen., pentru comiterea căreia inculpatul

a fost achitat pe considerentul că, așa cum s-a arătat mai sus, nu s-a dovedit existența

acestei fapte.

La individualizarea judiciară a pedepsei

aplicate inculpatului pentru comiterea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte,

instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. Astfel,

s-au avut în vedere în primul rând limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea

reținută în sarcina sa, comisă în stare de minorat. Apoi modul de săvârșire: prin

lovirea fără vreun motiv (așa după cum recunoaște chiar inculpatul) a unei persoane

mai în vârstă, pe stradă, în public, de față cu alte persoane, abandonarea victimei

pe jos deși condițiile meteo erau caracteristice unei seri reci de noiembrie (declarația

martorului B.D. - în acea seară era foarte frig, astfel că ne-a fost milă de el

și am sunat la ambulanță), poziția contradictorie vis a vis de acuzațiile aduse,

datele reliefate de către referatul întocmit de către Serviciul de Probațiune de

pe lângă Tribunalul Bihor ce subliniază posibila traiectorie pozitivă în cazul sau

dacă factorii de risc ar fi depășiți.

Împotriva hotărârii instanței de fond,

în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, partea

civilă P.P. și inculpatul C.M.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de apel, Parchetul

a arătat că instanța de fond a pronunțat o soluție greșită, condamnarea inculpatului

pentru săvârșirea infracțiunilor de lovituri cauzatoare de moarte și furt calificat

fiind netemeinică. S-a susținut că trebuia a fi reținută încadrarea juridică inițială,

respectiv cea de tâlhărie calificată urmată de moartea victimei și în temeiul acestei

încadrări se impune aplicarea unei pedepse just individualizate. Deși în cursul

soluționării cauzei pe fond au existat unele modificări în privința declarațiilor

date de către martorii audiați, starea de fapt a fost corect stabilită prin rechizitoriu

și nu se impune reținerea unei alte încadrări juridice. Fapta inculpatului minor

de a lovi o persoană, cu pumnii în față, în scopul însușirii bunurilor acesteia,

urmată la scurt timp de moartea victimei întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de tâlhărie urmată de moartea victimei și nu este nici o justificare,

chiar dacă sub aspect probatoriu au existat retractări în privința declarațiilor

de martori, pentru a fi reținută o altă încadrare juridică.

Partea vătămată a solicitat a fi condamnat

inculpatul la o pedeapsă just individualizată pentru săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie urmată de moartea victimei, existând probe care confirmă vinovăția acesteia.

De asemenea, a solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatului.

Inculpatul a solicitat reținerea de circumstanțe

atenuante în favoarea sa și aplicarea unei pedepse orientate spre minimum special

prevăzut de lege.

Prin decizia penală nr. 107/A din 1 octombrie

2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, s-au respins,

ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, inculpatul

C.M.V. și partea vătămată P.P. împotriva sentinței penale nr. 65 din 21 martie 2012

pronunțată de Tribunalul Bihor.

Pentru a decide astfel, instanța de apel,

examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de apel invocate dar și din oficiu,

pe baza lucrărilor și materialului aflat la dosarul cauzei, a apreciat că aceasta

este legală și temeinică.

S-a reținut că inculpatul, minor la data

săvârșirii faptei, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni

de tâlhărie urmată de moartea victimei, în forma prev. de art. 211 alin. (1),

alin. (2) lit. b) și c) și alin. (3) C. pen.

Ca stare de fapt, s-a reținut că la data

de 19 martie 2007 organele de poliție din cadrul I.P.J. Bihor au fost sesizate de

S.M.L. Oradea cu privire la decesul numitului L.A., survenit la data de 18 martie

2007 în Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea, acesta prezentând urmele unei

morți violente. În urma cercetărilor efectuate în cauză a fost identificat ca autor

minorul C.M.V., acesta recunoscând că a lovit victima cu pumnii în față, iar după

doborârea acesteia la pământ a continuat să-l lovească cu picioarele, însușindu-și

un telefon mobil și bani. Moartea victimei a fost violentă și s-a datorat unui traumatism

cranio-cerebral cu hemoragii subdurale, dovedindu-se de altfel că mecanismul este

unul de lovire directă.

Probațiunea efectuată în cursul urmăririi

penale a condus la concluzia trimiterii în judecată a inculpatului pentru săvârșirea

unei infracțiuni de tâlhărie urmată de moartea victimei. În cursul cercetării judecătorești

însă starea de fapt a fost modificată, martorii audiați în cauză relevând amănunte

care nu concordau cu cele inițial indicate.

Astfel, a fost audiat martorul P.I.M. care

a declarat că l-a văzut pe inculpat într-o seară din luna noiembrie 2006, acesta

aflându-se împreună cu două persoane și păreau a sta de vorbă. Ulterior, inculpatul

cu una dintre persoanele respective s-a urcat într-un taxi, al treilea fiind căzut

la pământ. Același martor și-a modificat ulterior depoziția și a susținut că inculpatul

a lovit o persoană, de sex masculin, cu pumnii în față, dar fără a-l deposeda ulterior

de bunuri.

A fost audiat și martorul B.A., care de

altfel a și formulat un denunț, determinând practic continuarea cercetărilor în

această cauză care inițial stagnau din lipsă de probe, acesta arătând, dar într-un

mod indirect, că ar fi aflat de agresiunea comisă de inculpat de la P.I.

Instanța de apel a reținut că, în acest

context probator este evident că odată cu trecerea timpului percepțiile martorilor

fie au fost alterate, fie nu s-au putut concretiza în depoziții certe cu o reală

relevanță.

Fiind certă doar agresiunea comisă de inculpat

și moartea victimei urmată acestei activități, fără a putea fi dovedită o acțiune

de sustragere a unor bunuri, s-a apreciat că, în mod corect s-a dispus schimbarea

încadrării juridice de către instanța de fond, pe baza argumentelor pertinente indicate

în considerentele hotărârii atacate.

În ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatului,

instanța de apel a apreciat că este temeinică, raportat la criteriile generale de

individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., la stabilirea acesteia ținându-se

seama de toate circumstanțele reale și personale, precum și de starea de minoritate

a inculpatului.

Împotriva deciziei menționate, în termenul

legal, au declarat recurs

Parchetul

de pe lângă Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și P.P.

Prin recursul declarat, Parchetul a invocat

dispozițiile art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., criticând atât sentința

instanței de fond, cât și decizia instanței de apel, sub aspectul greșitei schimbări

a încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, în cauză impunându-se condamnarea

inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie urmată de moartea victimei,

prev. și ped. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și c) și alin. (3) C.

pen. cu aplic. art. 99 alin. (3) C. pen. cu stabilirea unei pedepse al cărei cuantum

să fie îndreptată spre maximum special.

Recurenta P.P. nu a motivat recursul declarat

în cauză. Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea este

fondat.

Schimbarea încadrării juridice date prin

rechizitoriu faptelor inculpatului C.M.V., din infracțiunea de tâlhărie calificată

urmată de moartea victimei, în infracțiunile, distincte și concurente, de lovituri

cauzatoare de moarte și furt calificat, este greșită.

Din analiza materialului probator administrat

în cauză, rezultă că în data de 26 noiembrie 2006, pe strada L. din Oradea, după

lăsarea întunericului, în jurul orei 21.00, inculpatul minor C.M.V., având intenția

de a sustrage bunurile victimei L.A., a atacat-o și pus-o în stare de inconștiență,

după care a deposedat-o de un telefon mobil și bani.

Acest fapt rezultă atât din denunțul și

declarația martorului B.A., cât și din declarațiile martorilor P.I.M., B.D.I. și

G.A.M.

Astfel, martorul B.A., cel care a formulat

denunțul din data de 03 noiembrie 2009 și a determinat reluarea cercetărilor în

prezenta cauza după soluția inițială de neîncepere a urmăririi penale, a arătat

că a văzut când inculpatul a lovit-o pe victimă cu pumnul și că aceasta a căzut

la pământ. Martorul a mai arătat că, într-o discuție ulterioară incidentului la

care a fost martor ocular, un alt martor ocular al incidentului violent, P.I., i-a

povestit că a cumpărat un telefon mobil de la inculpatul C., dar nu a recunoscut

acest lucru la poliție, întrucât nu ar fi vrut „să îi facă rău lui C., deoarece

sunt prieteni de cartier". De asemenea, același martor i-ar fi spus și că „a

cumpărat telefonul de la C.M., care i-ar mai fi sustras, pe lângă telefon, victimei

și suma de 150 - 200 RON". Martorul B.A., în cuprinsul denunțului consemnat

personal, a mai declarat: „peste câteva luni de la acea dată (a tâlhăriei, n.n.),

m-am întâlnit cu P.I., care îmi este prieten și care mi-a povestit că a fost chemat

la poliție și chestionat în legătură cu persoana care a fost bătută în zonă și de

la care ar fi fost sustras un telefon mobil și niște bani. Din cele povestite de

P.I., mi-am dat seama că ar fi vorba de acel incident văzut de mine în luna noiembrie

că, deși a cumpărat un telefon de la C., nu a recunoscut acest lucru deoarece erau

prieteni de cartier și nu a vrut să îi facă rău".

În cursul audierii în fața instanței, martorul

B.A. și-a menținut prima declarație și a arătat că „tot de la P.l. am înțeles că

el a cumpărat un telefon de la C. sau de la G. - nu mai știu. Îmi aduc aminte ca

P.l. mi-a spus că cei doi au furat și niște bani pe care îi avea victima, cred că

150 RON. Pe inculpat îl știu din cartier de mai multă vreme, am vorbit cu P.l. despre

el după faptă și P.l. mi-a spus că l-ar fi întrebat pe inculpat dacă știe că l-a

omorât pe acel om, iar acest a răspuns că „îi doare în (...)".

Martorul P.l.M.,

persoana care a apelat telefonic, anonim,

serviciul de ambulanță, a formulat mai multe declarații, succesive, în care a explicat

împrejurările în care a solicitat intervenția medicilor în favoarea victimei, dând

din ce în ce mai multe informații despre agresiune în declarația sa din data de

02 iulie 2010, a arătat că „în cursul lunii noiembrie 2006, în jurul orei 22, eu

și prietenii mei G.A. și B.D. am plecat în oraș și ne-am îndreptat toți trei spre

stația de taxi-uri vis-a-vis de magazinul B. Ne-am deplasat pe str. A., iar când

am ajuns în spatele magazinului B., am văzut pe o străduța laterală, la o distanță

de aprox. 50 de metri, doi bărbați, pe unul dintre ei cunoscându-l din vedere și

știu că îl cheamă M. sau P. (inculpatul C.M.V., n.n.). Pe al doilea bărbat nu îl

știam din vedere și părea a fi un om simplu și se deplasa pe jos. Am văzut clar

cum M. îl lovește pe acel bărbat cu pumnul în fața iar acesta a căzut la pământ.

Eu și cei trei prieteni ai mei nu am mai văzut ce se întâmplă pentru că ne-am continuat

drumul. Am văzut totuși că M. s-a aplecat asupra acelui bărbat și am avut impresia

ca-l căuta prin buzunare, dar nu știu dacă a găsit ceva. Întrucât totul s-a derulat

foarte repede, nu am fost atent dacă pe stradă se mai afla un alt bărbat și nici

nu îmi amintesc dacă M. l-a mai lovit sau nu pe acel bărbat care era căzut. M. a

fugit apoi, iar noi ne-am întors din drum și ne-am apropiat de acel bărbat pentru

a vedea de ce nu se ridica de jos având în vedere că era foarte frig. Am constatat

că nu mișca, iar atunci eu am plecat la un telefon public de la magazinul B. și

am sunat la 112 pentru a solicita o ambulanță".

În cursul audierii sale în fața instanței,

martorul P.l.M. a reiterat ultima declarație dată în cursul urmăririi penale, precizând

că „am mai fost audiat în cursul urmăririi penale și am spus adevărul și mențin

acele declarații". în opoziție cu celelalte declarații, martorul a arătat -

fără a explica însă revenirea la cealaltă declarație - că „nu l-am văzut pe inculpat

să-i caute prin buzunare sau să ia vreun obiect de la victima (...).".

Și martorul B.D. și-a menținut declarațiile

anterioare, de observat fiind și faptul că declarația sa din faza de cercetare judecătorească

este aproape identic formulată cu cea a martorului de mai sus: „am mai fost audiat

de două ori în cursul urmăririi penale, ocazie cu care am spus adevărul și mențin

declarațiile date. (...) Am văzut totodată că, la un moment dat, C.M. a lovit-o

pe cea de-a doua persoană, nu rețin dacă a lovit-o cu pumnul sau cu cotul, dar știu

sigur că a fost o singură lovitură. Precizez că, în urma loviturii, victima a căzut.

Nu i-a mai aplicat alte lovituri, ci a fugit".

Aceeași poziție a manifestat-o și martorul

G.A. care, după o prima declarație în care a negat că l-ar fi observat pe inculpat

la locul incidentului, a revenit și a arătat că a văzut, împreună cu B.D. și P.l.,

de la o distanța de circa 50 metri, când inculpatul, care era singur, a lovit-o

pe victima cu pumnul „apoi am văzut că M. s-a aplecat asupra acelui bărbat dar nu

pot preciza ce a făcut". Astfel, între declarațiile din faza de urmărire penală

și cele din faza de judecată nu există nicio contradicție reală, martorii audiați

menținându-și declarațiile anterioare, cu o singura inadvertență, anume că martorul

P.I. precizează în fața judecătorului fondului că nu l-a văzut pe inculpat „căutând

victima prin buzunare", după ce acesta a adus-o în stare de inconștiență. Declarațiile

martorilor P.I., B.D. și G.A. se coroborează între ele - fapt explicabil - dar nu

se coroborează decât parțial cu datele care rezultă din dosar, ceea ce conduce la

concluzia că martorii nu au fost decât în parte sinceri, încercând să creeze o situația

mai favorabilă inculpatului C.M., pe care, de altfel, au încercat să îl protejeze

și în cursul urmăririi penale.

Cei trei martori au declarat că inculpatul

a lovit victima o singură dată, fapt care nu este adevărat, actele medicale și medico-legale

constatând numeroase leziuni traumatice interne ale victimei, în zona capului și

pieptului, ceea ce indică un episod prelungit de agresiune împotriva victimei, cu

lovituri în zona feței, care au cauzat căderea victimei și lovirea cu capul de suprafața

dură a trotuarului, precum și mai multe lovituri cu picioarele la nivelul pieptului,

care au cauzat fracturi costale. În mod evident, această agresiune a fost observată

de martori, care, din motive diverse - teamă, interes, prietenie etc. - au ales

să nu o facă publică decât după ce martorul B.A. a formulat denunțul din dosarul

de urmărire penală.

Doar martorul B.A. este cel care, după

ce a aflat circumstanțele săvârșirii faptei, precum și mobilul inculpatului - jaful

- a formulat cea mai completă declarație, în care prezintă atât cele observate personal,

precum și informațiile primite de la martorul C.M. Declarația a fost menținută de-a

lungul întregului proces și se constituie într-un mijloc de probă concludent și

util cauzei.

Ca urmare, revenirile martorilor la declarațiile

anterioare, în care relatau că l-au văzut pe inculpat, după agresiune, căutând victima

în buzunare, sunt nemotivate și ar fi trebuit să fie înlăturate de instanțele de

judecată ca nesincere.

Apărarea inculpatului, conform căreia fapta

sa ar fi fost o simplă agresiune aleatorie, nemotivată financiar și determinată

de o provocare din partea victimei, acceptată de prima instanță și menținută și

de instanța de apel, nu subzistă unei analize temeinice, prin prisma tuturor probelor

administrate în dosar.

În consecință, fapta inculpatului C.M.V.

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie urmată de moartea

victimei, prev. și ped. de art. 211 alin. (1) alin. (2) lit. b) și c) și alin.

(3) C. pen.

Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor

art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul declarat

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 107/A

din 1 octombrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Se va casa decizia penală atacată și sentința

penală nr. 65 din 21 martie 2012 a Tribunalului Bihor, secția penală, în parte,

sub aspectul încadrării juridice date faptelor și a pedepsei.

În baza art. 334 C. proc. pen., se va schimba

încadrarea juridică a faptelor inculpatului C.M.V., din infracțiunea de loviri sau

vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen. și furt calificat prev.

de art. 208-209 alin. (1) lit. e) și g) C. pen., ambele cu aplicarea art. 99 C.

pen. și art. 33 C. pen., în infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1),

alin. (2) lit. b) și c) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen. și va

condamna inculpatul pentru această infracțiune la pedeapsa de 10 ani închisoare,

pedeapsă care prin cuantum și modalitate de executare asigură scopul acesteia, prevăzut

de art. 52 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. se vor interzice

inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. cu titlu

de pedeapsă accesorie.

Se vor menține celelalte dispoziții ale

sentinței.

Se va constata că inculpatul se află în

stare de arest în altă cauză.

În conformitate cu dispozițiile art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului

Parchetului rămân în sarcina statului, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

II. Examinând recursul numitei P.P.,

Înalta Curte constată că acesta este declarat de o persoană care nu are calitate

procesuală în cauză. Astfel, cu privire la numita P.P., sora victimei L.A., la dosarul

cauzei nu există vreo dovadă a manifestării de voință a acesteia, în sensul constituirii

ca parte vătămată sau parte civilă în procesul penal, existând doar o declarație

dată în calitate de martor în faza de urmărire penală.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca

inadmisibil, ca recursul declarat de numita P.P.

În conformitate cu dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurenta P.P. va fi obligată la plata sumei de 100 RON

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 107/A din 1 octombrie

2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează decizia

penală atacată și sentința penală nr. 65 din 21 martie 2012 a Tribunalului Bihor,

secția penală, în parte, sub aspectul încadrării juridice date faptelor și a pedepsei,

după cum urmează:

În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă

încadrarea juridică a faptelor, din infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare

de moarte prev. de art. 183 C. pen. și furt calificat prev. de art. 208-209

alin. (1) lit. e) și g) C. pen., ambele cu aplicarea art. 99 C. pen. și în final

cu aplicarea art. 33 C. pen., în infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 211

alin. (1), alin. (2) lit. b) și c) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 99 C.

pen. și condamnă inculpatul pentru această infracțiune la pedeapsa de 10 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului

drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. cu titlu de pedeapsă

accesorie.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Constată că inculpatul se află în stare

de arest în altă cauză.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat

de numita P.P. împotriva aceleiași decizii penale.

Obligă pe recurenta P.P. la plata sumei

de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea

recursului Parchetului rămân în sarcina statului, din care suma de 200 RON, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26

februarie 2013.