ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 361/2013

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 66 din 23 martie 2012, Tribunalul Bihor, în baza art. 215 1 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. l-a condamnat pe inculpatul P.A., la o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu aplic. art. 71, 64 lit. a) teza II, b) și c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată. În baza art. 86 1 C. pen., ținând seama de prev. art. 86 1 alin. (1) lit. b) și c) C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului P.A. - cu datele de identitate de mai sus, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit în conformitate cu art. 86 2 și 82 C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra nerespectării prevederilor art. 86 4 și 83 C. pen., care are drept consecință revocarea suspendării condiționate sub supraveghere a executării pedepsei. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a pedepsei închisorii. I s-a impus inculpatului respectarea obligațiilor prevăzute de art. 86 3 alin. (1) lit. a) – d) C. pen., respectiv, pe durata termenului de încercare condamnatul trebuie să se prezinte trimestrial la datele fixate la judecătorul desemnat cu supravegherea acestuia sau la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor, să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea, să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele acestuia de existență.

S-a constatat că nu se mai menține constituirea de parte civilă în cauză. În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la 1.500 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului. În baza art. 189 C. proc. pen., rap. la art. 68 11 din Legea nr. 51/1995 rep., cu referire la art. 5 din Protocolul nr. 113928/2008, s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Bihor a onorariului apărătorului din oficiu, conf. delegației de la dosar. A reținut tribunalul că prin rechizitoriul nr. 816/P/2010 din 02 martie 2011 Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a trimis în judecată pe inculpatul P.A. pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în forma continuată, prev. de art. 215 1 C. pen., cu aplic.

art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. Potrivit actului de sesizare, inculpatul – în calitate de agent principal de poliție în cadrul Biroului Poliției Rutiere pentru mediul urban al Inspectoratului Județean de Poliție Bihor – are ca atribuțiuni de serviciu (printre altele) constatarea și sancționarea abaterilor cu caracter contravențional, cât și încasarea sumelor de bani ca urmare a aplicării sancțiunilor. Potrivit normelor legale în vigoare, în cazul încasării unor sume acestea trebuie sa fie predate gestionarului de chitanțe în aceeași zi, sau cel târziu în prima zi lucrătoare următoare datei încasării. Efectuându-se verificări de rutină s-a constatat că în perioada 20 august 2009 – 01 septembrie 2010 inculpatul nu a făcut nici o decontare privind sumele provenite din amenzile contravenționale încasate la întocmirea proceselor-verbale de contravenție.

Conducerea profesională i-a cerut inculpatului să predea blocul de chitanțe însă inculpatul nu l-a prezentat, lucru ce a condus la demararea unui control asupra proceselor-verbale de contravenție întocmite de inculpat pentru cazurile în care amenda contravențională a fost achitată pe loc. Din verificarea acestor înscrisuri s-a constatat că în perioada 20 august 2009 – 03 iulie 2010 inculpatul a emis un număr de 31 de procese-verbale de contravenție întocmite de inculpat pentru cazurile în care amenda contravențională a fost achitată pe loc, suma totală încasată și nedecontată de către inculpat fiind de 2.670 lei, sumă cu care Inspectoratul Județean de Poliție Bihor s-a constituit parte civilă în cauză.

Prin rezoluția din 27 ianuarie 2011 procurorul, ținând seama de prev. art. 27 alin. (2) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, a dispus începerea urmăririi penale față de inculpat. Din probatoriul administrat în cauză: proces-verbal de sesizare din oficiu, rapoarte, documente justificative, înscrisuri întocmite în urma controlului exercitat de conducerea profesională a inculpatului, declarațiile inculpatului, instanța a constatat următoarele: Inculpatul – în calitate de agent principal de poliție în cadrul Biroului Poliției Rutiere pentru mediul urban al Inspectoratului Județean de Poliție Bihor – are ca atribuțiuni de serviciu (printre altele) constatarea și sancționarea abaterilor cu caracter contravențional, cât și încasarea sumelor de bani ca urmare a aplicării sancțiunilor.

Potrivit Ordinul M.A.I. nr. 1519/2006, în cazul încasării unor sume acestea trebuie să fie predate gestionarului de chitanțe în aceeași zi, sau cel târziu în prima zi lucrătoare următoare datei încasării. Potrivit adresei nr. 6550/2010 inculpatul face parte din structurile poliției judiciare din data de 28 iulie 2009 și are calitatea de polițist rutier din data de 27 noiembrie 2009. Activitatea agentului de poliție a fost verificată potrivit procedurii reglementate de ordinul menționat și s-a constatat că în perioada 20 august 2009 – 01 septembrie 2010 inculpatul nu a făcut nici o decontare privind sumele provenite din amenzile contravenționale încasate la întocmirea proceselor-verbale de contravenție.

Conducerea profesională i-a cerut inculpatului să predea blocul de chitanțe însă inculpatul nu l-a prezentat, lucru ce a condus la demararea unui control asupra proceselor-verbale de contravenție întocmite de inculpat pentru cazurile în care amenda contravențională a fost achitată pe loc. La 02 octombrie 2010 conducerea profesională a inculpatului a informat conducerea IPJ Bihor, fiind dispusă efectuarea verificărilor. La 15 septembrie 2010 organul de cercetare penală din cadrul Compartimentului de control intern al IPJ Bihor s-a sesizat din oficiu pentru săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de delapidare.

Din verificarea proceselor-verbale de contravenție întocmite de inculpat pentru cazurile în care amenda contravențională a fost achitată pe loc s-a constatat că în perioada 20 august 2009 – 03 iulie 2010 inculpatul a emis un număr de 31 de procese-verbale de contravenție și a eliberat 32 de chitanțe, suma totală încasată și nedecontată de către inculpat fiind de 2.670 lei. Sumele trebuiau predate gestionarului de chitanțe agent șef P.A., din cadrul Serviciului Poliției Rutiere. Au fost găsite asupra inculpatului doar un nr. de 3 chitanțe nedecontate, în condițiile în care acesta nu a putut oferi o explicație serioasă cu privire la restul chitanțelor lipsă din blocul chitanțier, dar și cu privire la lipsa sumelor.

Martorul agent șef P.A. - gestionarul de chitanțe din cadrul Serviciului Poliției Rutiere, audiat în fața instanței a declarat că, în cazurile în care amenda contravențională a fost achitată pe loc, agentul de poliție emite chitanța în dublu exemplar, originalul îl remite contravenientului iar exemplarul 2 rămâne atașat la cotor, chitanțierul urmând a fi predat gestionarului odată cu suma încasată. Gestionarul a verificat legalitatea aplicării amenzii contravenționale, corecta stabilire a cuantumului amenzii, și corespondența sumei cu copia chitanței. Primind suma de la agent i-a emis o chitanță justificativă. Sumele încasate au fost consemnate în registru, însă acest lucru era efectuat de gestionarul titular de chitanțe.

Martorul a confirmat că în perioada menționată în actul de sesizare – perioadă în care a deținut mai întâi funcția de înlocuitor al gestionarului de chitanțe, iar mai apoi funcția de gestionar titular de chitanțe - inculpatul nu a predat sume sau cotorul chitanțierului. Martorul a declarat că, la fiecare ieșire din tură, l-a întrebat pe inculpat dacă a încasat amenzi, dar că acesta a negat de fiecare dată. Martorul a arătat că acest lucru nu i-a ridicat suspiciuni deoarece în mod legal agenții aplică amenzi care urmează a fi achitate de contravenienți ulterior. A declarat că, după ce a preluat funcția de gestionar titular a ținut evidența registrelor și atunci a constatat că a trecut un an de când inculpatul nu a mai depus bani proveniți din amenzile încasate pe loc.

Inculpatul a explicat că are chitanțierul în fișet sau acasă, apoi l-a informat pe șeful profesional că l-a pierdut, lucruri ce au ridicat suspiciuni. Martorul a verificat toate procesele-verbale întocmite de inculpat, descoperind că acestea au fost emise cu consemnarea achitării pe loc a amenzii contravenționale, cu înscrierea numărului chitanței eliberate în fiecare împrejurare în parte. Au existat două situații în care nu era înscris numărul chitanței eliberate, astfel încât nu s-a putut stabili dacă inculpatul a încasat banii sau dacă aceștia au fost achitați de către contravenienți la administrația financiară. Martorul a arătat că prejudiciul a fost stabilit prin totalizarea sumelor consemnate de inculpat în fiecare proces-verbal de contravenție în care a înscris număr de chitanță și suma.

Inculpatul nu a înțeles să se folosească de judecata în cazul recunoașterii vinovăției prev. de art. 320 1 C. proc. pen., acesta declarând explicit că nu se face vinovat de săvârșirea vreunei infracțiuni. Audiat fiind, inculpatul nu a putut prezenta explicații rezonabile privind lipsa documentelor justificative și lipsa sumelor, apărându-se ori prin faptul că nu cunoaște norma legală care reglementează încasarea amenzilor, ori că persoane neidentificate i-ar fi sustras înscrisurile justificative din propriul fișet. Ulterior a recunoscut că a încasat sumele nedecontate dar că nu își aduce aminte ce a făcut cu banii. Reaudiat în fața instanței inculpatul a declarat că în orice împrejurare în care a încasat sume provenind din amenzi contravenționale le-a predat la gestionar cel târziu a doua zi.

A declarat că i s-au eliberat chitanțe justificative pentru predarea sumelor la casierie dar că în anul 2010, pe perioada concediului de odihnă, persoane neidentificate i-au deschis fișetul și au sustras acele înscrisuri. A declarat că fișetele tuturor agenților se găsesc într-un spațiu comun și că toate cheile se potrivesc la toate fișetele. Apărarea a fost înlăturată de instanța de fond întrucât, pe de o parte, inculpatul nu se poate prevala de necunoașterea normelor legale potrivit cărora trebuie să-și exercite atribuțiunile zilnice de serviciu, iar pe de altă parte pentru că probele administrate constituie dovezi de necontestat potrivit cărora inculpatul a săvârșit fapta cu intenție și că și-a însușit sumele încasate.

Din fișa de cazier judiciar rezultă că inculpatul nu avea antecedente penale la data săvârșirii faptelor. Pe durata cercetării judecătorești s-a asigurat asistență din oficiu. S-a reținut că, potrivit art. 215 1 C. pen. constituie infracțiunea de delapidare însușirea banilor pe care o persoană îi gestionează, și se pedepsește cu închisoare. Potrivit art. 27 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, coroborat cu art. 14 alin. (2) pct. II lit. d) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, infracțiunile săvârșite de agenții de poliție care au calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare se judecă în primă instanță de către tribunal.

Potrivit Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 1519 din 28 noiembrie 2006 se aprobă normele metodologice privind utilizarea chitanțelor de amenzi contravenționale privind circulația pe drumurile publice. În conformitate cu dispozițiile art. 1 din aceste norme, agenții constatatori care aplică astfel de amenzi sunt obligați să elibereze contravenienților care solicită plata pe loc chitanță. Conform art. 8 alin. (1) și 9 alin. (1) din aceleași norme, sumele încasate de la contravenient se predau de către agenții constatatori în aceeași zi sau cel mai târziu în ziua lucrătoare următoare zilei de încasare, fie gestionarului de chitanțe, fie autorităților publice locale de pe raza teritorială în care unitatea de poliție își desfășoară activitatea.

Art. 12 din aceleași norme reglementează procedura de verificare a respectării prevederilor acestora. Instanța de fond și-a însușit probele administrate în dosarul de urmărire penală și a ținut seama de acestea la pronunțarea soluției în cauză. S-a reținut că din probele administrate rezultă că inculpatul este autorul infracțiunii de delapidare reținută în sarcina sa, săvârșită în forma continuată, folosind același mod de operare, în baza aceluiași scop, respectiv că în mod repetat, pe timp de aproape un an, și-a însușit sumele rezultate din amenzile contravenționale aplicate. S-a arătat că vinovăția rezultă din probele administrate în cauză. S-a reținut că fapta săvârșită de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare in forma continuată, prev. de art. 215 1 C. pen., cu aplic.

art. 41, 42 C. pen. La aplicarea pedepsei instanța de fond a ținut seama de persoana inculpatului, de vârsta acestuia, circumstanțele reale și personale, conduita acestuia pe parcursul procesului penal, gravitatea faptei săvârșite, gradul de pericol social, lipsa antecedentelor penale, modalitatea in care scopul pedepsei poate fi atins, numărul actelor materiale, valoarea mare a prejudiciului cauzat părții civile, cât și modalitatea de săvârșire a faptei. Instanța a apreciat că nu pot fi reținute circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului întrucât acesta a săvârșit fapta în îndeplinirea atribuțiunilor de serviciu în slujba organului care trebuie să pretindă din partea cetățeanului respectarea legii, el înțelegând în mod diferit modul de înfăptuire a acestui scop.

Față de cele constatate tribunalul a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins prin aplicarea pedepsei cu suspendarea condiționată sub supraveghere a acesteia, pe un termen de încercare de 4 ani, cuantumul pedepsei și durata termenului de încercare fiind stabilite ținând seama de toate chestiunile legate de cauză mai sus analizate. Ca efect al dispoziției privind executarea pedepsei suspendate condiționat sub supraveghere, inculpatului i-a fost stabilit un program de supraveghere trimestrial de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor. Întrucât prin adresa din 27 iulie 2011 Inspectoratul Județean de Poliție Bihor a comunicat faptul că, urmare recuperării prin imputare a întregului prejudiciu, nu mai menține constituirea de parte civilă în cauză, instanța a constatat prin hotărâre această împrejurare.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul P.A., solicitând desființarea acesteia în sensul de a se dispune achitarea sa, în principal în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. Cu privire la cererea principală s-a susținut că în speță lipsește latura subiectivă, respectiv intenția, iar cu privire la cererea subsidiară s-a susținut că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, în raport de valoarea prejudiciului care, de altfel, a fost recuperat. Prin decizia penală nr. 76/A din 7 iunie 2012, Curtea de Apel Oradea – Secția Penală și pentru Cauze cu Minori a admis apelul declarat de inculpatul P.A.

împotriva sentinței penale nr. 66 din 23 martie 2012 a Tribunalului Bihor, pe care a desființat-o în sensul că: A înlăturat pedeapsa de 2 ani aplicată inculpatului apelant, dispozițiile art. 71, 64 lit. a) teza a II-a lit. b) și c) C. pen., dispozițiile art. 86 1 și art. 86 3 C. pen., cele ale art. 71 alin. (5) C. pen., precum și dispozițiile art. 359 C. proc. pen. În baza art. 215 1 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen., cu reținerea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. e) C. pen. a dispus condamnarea inculpatului P.A. la o pedeapsă de 1000 lei amendă penală. A menținut dispozițiile sentinței atacate care nu contravin prezentei decizii. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a apreciat că în cauză este dovedită vinovăția inculpatului și nu se impune achitarea acestuia și că este oportună aplicarea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.

și, pe cale de consecință, aplicarea art. 76 lit. e) C. pen. și a amenzii penale în sumă de 1000 lei, pedeapsă ce asigură atingerea scopurilor pedepsei. Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și inculpatul P.A. Prin recursul declarat parchetul a solicitat casarea deciziei atacate și menținerea soluției pronunțate de instanța de fond, în esență, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 14 și 17 2 C. proc. pen. Recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului său și, rejudecându-se cauza, achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen. Examinând legalitatea și temeinicia deciziei recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, conform art. 385 6 alin. (2) C. proc. pen., în baza căruia instanța de recurs examinează cauza numai prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen., cât și din perspectiva art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele: Reține Înalta Curte că situația de fapt a fost în mod temeinic stabilită de instanța de fond care a realizat o analiză amplă și obiectivă a întregului ansamblu probator administrat în cele două faze ale procesului penal, încadrarea juridică dată faptei este justă și corespunde situației de fapt, în mod corect apreciind instanța de fond că se impune tragerea la răspundere penală a inculpatului.

Astfel, rezultă din probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în mod direct și nemijlocit în faza de judecată că fapta inculpatului P.A., agent operativ III la Poliția municipiului Oradea – Biroul Ordine Publică pentru Mediul Urban, Bihor și care face parte din structurile poliției judiciare, care având atribuții de serviciu în acest sens (de gestionar de chitanțe și, implicit, și de sume de bani), a eliberat un număr de 32 chitanțe pentru amenzile contravenționale încasate, nedecontând la termen (în aceeași zi) sumele încasate, unei persoane anume desemnate, conform Ordinului MAI nr. 1295 din 21 noiembrie 2006 și însușindu-și ilegal suma de 2670 lei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 215 1 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), 42 C. pen.

Înalta Curte constată că pedeapsa de 1000 lei amendă penală, aplicată inculpatului pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, în condițiile reținerii și a dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen. și 76 lit. e) C. pen. este nelegală, fiind aplicată în alte limite decât cele prevăzute de lege. Infracțiunea de delapidare, prevăzută de art. 215 1 alin. (1) C. pen., săvârșită de inculpatul P.A., este pedepsită cu închisoare de la 1 la 15 ani, aspect care nu poate atrage aplicarea dispozițiilor art. 76 lit. e) C. pen. care prevede că „atunci când minimul special al pedepsei închisorii este de 3 luni sau mai mare, pedeapsa se coboară sub acest minim, până la minimul general sau se aplică o amendă care nu poate fi mai mică de 250 lei, iar când minimul special este sub 3 luni se aplică o amendă care nu poate fi mai mică de 200 de lei”.

În speța de față, având în vedere limitele legale de pedeapsă pentru infracțiunea de delapidare, între 1 an și 15 ani și reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. de către instanța de control judiciar, singura soluție care ar fi fost permisă era de aplicare a dispozițiilor art. 76 lit. d) C. pen. și de coborâre a pedepsei până la minimul general al pedepsei închisorii, pedeapsa amenzii fiind exclusă întrucât nu este prevăzută de lege ca pedeapsă alternativă. Prin urmare, având în vedere considerentele sus-expuse, recursul declarat de parchet este admisibil sub acest aspect. Referitor la reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., Înalta Curte apreciază că instanța de apel a procedat corect în acest sens, având în vedere comportarea avută de inculpat anterior comiterii faptei, acesta fiind integrat în societate și îndeplinindu-și corect atribuțiile de serviciu.

Mai mult, în raport de faptul că prejudiciul a fost acoperit de către inculpat și având în vedere atitudinea acestuia pe parcursul procesului penal, prezentându-se constant în fața autorităților, Înalta Curte apreciază că se justifică reținerea în favoarea inculpatului și a prevederilor art. 74 lit. b) și c) C. pen. și, în consecință, reducerea pedepsei de la 2 ani închisoare la 4 luni închisoare.

La aplicarea pedepsei, Înalta Curte are în vedere criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei prevăzută de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, modalitatea și împrejurările concrete de comitere a faptei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, circumstanțele personale (vârsta, conduita pe parcursul procesului penal, lipsa antecedentelor penale, numărul actelor materiale, faptul că prejudiciul a fost acoperit, aspecte ce au condus la stabilirea unei pedepse care prin cuantum, cât și ca modalitate de executare este în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei, astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 52 C. pen. Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei stabilite, Înalta Curte apreciază că nu se impune executarea acesteia în regim de detenție, fiind posibilă atingerea scopurilor pedepsei și fără privarea de libertate a inculpatului.

Referitor la recursul declarat de inculpatul P.A., Înalta Curte constată că acesta este tardiv. Formularea cererilor de recurs se poate face numai în cadrul termenului expres prevăzut de lege și doar, în mod excepțional, peste aceste limite, dacă există motive legale ce au împiedicat exercitarea în termen a dreptului de a ataca o hotărâre. Potrivit art. 385 3 alin. (1) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel. Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 363 alin. (3) C. proc. pen., aplicabile potrivit art. 385 3 alin. (2) din același cod, pentru partea care a lipsit atât la dezbateri, cât și la pronunțare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitivul hotărârii, iar pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare, termenul curge de la pronunțare.

Având în vedere că, la data de 7 iunie 2012, când au avut loc dezbaterile la Curtea de Apel Oradea, inculpatul P.A. a fost prezent, termenul de recurs a început să curgă de la data pronunțării, respectiv 7 iunie 2012, împlinindu-se la data de 16 iunie 2012. Or, cum inculpatul a declarat recurs la 20 iunie 2012, se constată că exercitarea căii de atac a recursului s-a făcut în afara termenului de 10 zile în care putea fi declarat. Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat. În consecință, Înalta Curte va admite recursul declarat de parchet, va casa decizia atacată și, în parte, sentința penală nr. 66 din 23 martie 2012 a Tribunalului Bihor și, rejudecând în fond: Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 1 C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 2 ani închisoare la 4 luni închisoare, urmare reținerii art. 74 lit. a), b), c) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 76/A din 07 iunie 2012 a Curții de Apel Oradea – Secția penală și pentru cauze cu minori. Casează decizia penală atacată ș i în parte sentin ț a penală nr. 66 din 23 martie 2012 a Tribunalului Bihor ș i rejudecând în fond: Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvâr ș irea infrac ț iunii prevăzute de art. 215 1 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. ( 2 ) C. pen. de la 2 ani închisoare la 4 luni închisoare, urmarea re ț inerii art. 74 lit. a), b ) ș i c ) C. pen. ș i art. 76 lit. d) C. pen. În baza art. 81 – art. 82 C. pen., dispune suspendarea condi ț ionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani ș i 4 luni.

În baza art. 359 C. proc. pen. atrage aten ț ia inculpatului asupra dispozi ț iilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condi ț ionate. Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul P.A. împotriva aceleia ș i decizii penale. Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de parchet, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 01 februarie 2013.