ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 361/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 361/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

66 din 23 martie 2012, Tribunalul Bihor, în baza art. 215

1

C. pen.,

cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. l-a condamnat pe inculpatul P.A., la

o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu aplic. art. 71, 64 lit. a) teza II, b) și c)

C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată.

În baza art. 86

1

C. pen., ținând seama de prev. art. 86

1

alin. (1) lit. b) și c) C.

pen., s-a dispus suspendarea condiționată sub supraveghere a executării

pedepsei aplicate inculpatului P.A. - cu datele de identitate de mai sus, pe

durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit în conformitate cu art. 86

2

și 82 C. pen.

În baza art. 359 C.

proc. pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra nerespectării prevederilor art.

86

4

și 83 C. pen., care are drept consecință revocarea suspendării

condiționate sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării

condiționate a pedepsei închisorii.

I s-a impus

inculpatului respectarea obligațiilor prevăzute de art. 86

3

alin. (1)

lit. a) – d) C. pen., respectiv, pe durata termenului de încercare condamnatul

trebuie să se prezinte trimestrial la datele fixate la judecătorul desemnat cu

supravegherea acestuia sau la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul

Bihor, să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau

locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea, să

comunice și să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informații de

natură a putea fi controlate mijloacele acestuia de existență.

S-a constatat că nu

se mai menține constituirea de parte civilă în cauză.

În baza art. 191 alin.

(2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la 1.500 lei cheltuieli judiciare

în favoarea statului.

În baza art. 189 C.

proc. pen., rap. la art. 68

11

din Legea nr. 51/1995 rep., cu

referire la art. 5 din Protocolul nr. 113928/2008, s-a dispus plata din

fondurile Ministerului Justiției către Baroul Bihor a onorariului apărătorului

din oficiu, conf. delegației de la dosar.

A reținut tribunalul

că prin rechizitoriul nr. 816/P/2010 din 02 martie 2011 Parchetul de pe lângă

Tribunalul Bihor a trimis în judecată pe inculpatul P.A. pentru săvârșirea

infracțiunii de delapidare în forma continuată, prev. de art. 215

1

C.

pen., cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen.

Potrivit actului de

sesizare, inculpatul – în calitate de agent principal de poliție în cadrul

Biroului Poliției Rutiere pentru mediul urban al Inspectoratului Județean de

Poliție Bihor – are ca atribuțiuni de serviciu (printre altele) constatarea și

sancționarea abaterilor cu caracter contravențional, cât și încasarea sumelor

de bani ca urmare a aplicării sancțiunilor. Potrivit normelor legale în

vigoare, în cazul încasării unor sume acestea trebuie sa fie predate

gestionarului de chitanțe în aceeași zi, sau cel târziu în prima zi lucrătoare

următoare datei încasării.

Efectuându-se

verificări de rutină s-a constatat că în perioada 20 august 2009 – 01

septembrie 2010 inculpatul nu a făcut nici o decontare privind sumele provenite

din amenzile contravenționale încasate la întocmirea proceselor-verbale de

contravenție.

Conducerea

profesională i-a cerut inculpatului să predea blocul de chitanțe însă

inculpatul nu l-a prezentat, lucru ce a condus la demararea unui control asupra

proceselor-verbale de contravenție întocmite de inculpat pentru cazurile în

care amenda contravențională a fost achitată pe loc.

Din verificarea

acestor înscrisuri s-a constatat că în perioada 20 august 2009 – 03 iulie 2010

inculpatul a emis un număr de 31 de procese-verbale de contravenție întocmite

de inculpat pentru cazurile în care amenda contravențională a fost achitată pe

loc, suma totală încasată și nedecontată de către inculpat fiind de 2.670 lei,

sumă cu care Inspectoratul Județean de Poliție Bihor s-a constituit parte

civilă în cauză.

Prin rezoluția din 27

ianuarie 2011 procurorul, ținând seama de prev. art. 27 alin. (2) din Legea nr.

218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, a dispus

începerea urmăririi penale față de inculpat.

Din probatoriul

administrat în cauză: proces-verbal de sesizare din oficiu, rapoarte, documente

justificative, înscrisuri întocmite în urma controlului exercitat de conducerea

profesională a inculpatului, declarațiile inculpatului, instanța a constatat

următoarele:

Inculpatul – în

calitate de agent principal de poliție în cadrul Biroului Poliției Rutiere

pentru mediul urban al Inspectoratului Județean de Poliție Bihor – are ca

atribuțiuni de serviciu (printre altele) constatarea și sancționarea abaterilor

cu caracter contravențional, cât și încasarea sumelor de bani ca urmare a

aplicării sancțiunilor. Potrivit Ordinul M.A.I. nr. 1519/2006, în cazul

încasării unor sume acestea trebuie să fie predate gestionarului de chitanțe în

aceeași zi, sau cel târziu în prima zi lucrătoare următoare datei încasării.

Potrivit adresei nr. 6550/2010

inculpatul face parte din structurile poliției judiciare din data de 28 iulie 2009

și are calitatea de polițist rutier din data de 27 noiembrie 2009.

Activitatea agentului

de poliție a fost verificată potrivit procedurii reglementate de ordinul

menționat și s-a constatat că în perioada 20 august 2009 – 01 septembrie 2010

inculpatul nu a făcut nici o decontare privind sumele provenite din amenzile contravenționale

încasate la întocmirea proceselor-verbale de contravenție.

Conducerea

profesională i-a cerut inculpatului să predea blocul de chitanțe însă

inculpatul nu l-a prezentat, lucru ce a condus la demararea unui control asupra

proceselor-verbale de contravenție întocmite de inculpat pentru cazurile în

care amenda contravențională a fost achitată pe loc.

La 02 octombrie 2010

conducerea profesională a inculpatului a informat conducerea IPJ Bihor, fiind

dispusă efectuarea verificărilor.

La 15 septembrie 2010

organul de cercetare penală din cadrul Compartimentului de control intern al

IPJ Bihor s-a sesizat din oficiu pentru săvârșirea de către inculpat a

infracțiunii de delapidare.

Din verificarea

proceselor-verbale de contravenție întocmite de inculpat pentru cazurile în

care amenda contravențională a fost achitată pe loc s-a constatat că în

perioada 20 august 2009 – 03 iulie 2010 inculpatul a emis un număr de 31 de

procese-verbale de contravenție și a eliberat 32 de chitanțe, suma totală

încasată și nedecontată de către inculpat fiind de 2.670 lei.

Sumele trebuiau

predate gestionarului de chitanțe agent șef P.A., din cadrul Serviciului

Poliției Rutiere.

Au fost găsite asupra

inculpatului doar un nr. de 3 chitanțe nedecontate, în condițiile în care acesta

nu a putut oferi o explicație serioasă cu privire la restul chitanțelor lipsă

din blocul chitanțier, dar și cu privire la lipsa sumelor.

Martorul agent șef P.A.

- gestionarul de chitanțe din cadrul Serviciului Poliției Rutiere, audiat în

fața instanței a declarat că, în cazurile în care amenda contravențională a

fost achitată pe loc, agentul de poliție emite chitanța în dublu exemplar,

originalul îl remite contravenientului iar exemplarul 2 rămâne atașat la cotor,

chitanțierul urmând a fi predat gestionarului odată cu suma încasată.

Gestionarul a verificat legalitatea aplicării amenzii contravenționale, corecta

stabilire a cuantumului amenzii, și corespondența sumei cu copia chitanței.

Primind suma de la agent i-a emis o chitanță justificativă. Sumele încasate au

fost consemnate în registru, însă acest lucru era efectuat de gestionarul

titular de chitanțe.

Martorul a confirmat

că în perioada menționată în actul de sesizare – perioadă în care a deținut mai

întâi funcția de înlocuitor al gestionarului de chitanțe, iar mai apoi funcția

de gestionar titular de chitanțe - inculpatul nu a predat sume sau cotorul

chitanțierului.

Martorul a declarat

că, la fiecare ieșire din tură, l-a întrebat pe inculpat dacă a încasat amenzi,

dar că acesta a negat de fiecare dată. Martorul a arătat că acest lucru nu i-a

ridicat suspiciuni deoarece în mod legal agenții aplică amenzi care urmează a

fi achitate de contravenienți ulterior.

A declarat că, după

ce a preluat funcția de gestionar titular a ținut evidența registrelor și atunci

a constatat că a trecut un an de când inculpatul nu a mai depus bani proveniți

din amenzile încasate pe loc. Inculpatul a explicat că are chitanțierul în

fișet sau acasă, apoi l-a informat pe șeful profesional că l-a pierdut, lucruri

ce au ridicat suspiciuni.

Martorul a verificat

toate procesele-verbale întocmite de inculpat, descoperind că acestea au fost

emise cu consemnarea achitării pe loc a amenzii contravenționale, cu înscrierea

numărului chitanței eliberate în fiecare împrejurare în parte. Au existat două

situații în care nu era înscris numărul chitanței eliberate, astfel încât nu

s-a putut stabili dacă inculpatul a încasat banii sau dacă aceștia au fost

achitați de către contravenienți la administrația financiară.

Martorul a arătat că

prejudiciul a fost stabilit prin totalizarea sumelor consemnate de inculpat în

fiecare proces-verbal de contravenție în care a înscris număr de chitanță și

suma.

Inculpatul nu a

înțeles să se folosească de judecata în cazul recunoașterii vinovăției prev. de

art. 320

1

C. proc. pen., acesta declarând explicit că nu se face

vinovat de săvârșirea vreunei infracțiuni.

Audiat fiind,

inculpatul nu a putut prezenta explicații rezonabile privind lipsa documentelor

justificative și lipsa sumelor, apărându-se ori prin faptul că nu cunoaște

norma legală care reglementează încasarea amenzilor, ori că persoane

neidentificate i-ar fi sustras înscrisurile justificative din propriul fișet.

Ulterior a recunoscut

că a încasat sumele nedecontate dar că nu își aduce aminte ce a făcut cu banii.

Reaudiat în fața

instanței inculpatul a declarat că în orice împrejurare în care a încasat sume

provenind din amenzi contravenționale le-a predat la gestionar cel târziu a

doua zi.

A declarat că i s-au

eliberat chitanțe justificative pentru predarea sumelor la casierie dar că în

anul 2010, pe perioada concediului de odihnă, persoane neidentificate i-au

deschis fișetul și au sustras acele înscrisuri. A declarat că fișetele tuturor

agenților se găsesc într-un spațiu comun și că toate cheile se potrivesc la

toate fișetele.

Apărarea a fost înlăturată

de instanța de fond întrucât, pe de o parte, inculpatul nu se poate prevala de

necunoașterea normelor legale potrivit cărora trebuie să-și exercite

atribuțiunile zilnice de serviciu, iar pe de altă parte pentru că probele

administrate constituie dovezi de necontestat potrivit cărora inculpatul a

săvârșit fapta cu intenție și că și-a însușit sumele încasate.

Din fișa de cazier

judiciar rezultă că inculpatul nu avea antecedente penale la data săvârșirii

faptelor.

Pe durata cercetării

judecătorești s-a asigurat asistență din oficiu.

S-a reținut că,

potrivit art. 215

1

C. pen. constituie infracțiunea de delapidare

însușirea banilor pe care o persoană îi gestionează, și se pedepsește cu

închisoare.

Potrivit art. 27 alin.

(3) lit. a) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției

Române, coroborat cu art. 14 alin. (2) pct. II lit. d) din Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului, infracțiunile săvârșite de agenții de poliție

care au calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare se judecă în

primă instanță de către tribunal.

Potrivit Ordinului

Ministerului Administrației și Internelor nr. 1519 din 28 noiembrie 2006 se

aprobă normele metodologice privind utilizarea chitanțelor de amenzi

contravenționale privind circulația pe drumurile publice.

În conformitate cu

dispozițiile art. 1 din aceste norme, agenții constatatori care aplică astfel

de amenzi sunt obligați să elibereze contravenienților care solicită plata pe

loc chitanță.

Conform art. 8 alin. (1)

și 9 alin. (1) din aceleași norme, sumele încasate de la contravenient se

predau de către agenții constatatori în aceeași zi sau cel mai târziu în ziua

lucrătoare următoare zilei de încasare, fie gestionarului de chitanțe, fie

autorităților publice locale de pe raza teritorială în care unitatea de poliție

își desfășoară activitatea.

Art. 12 din aceleași

norme reglementează procedura de verificare a respectării prevederilor

acestora.

Instanța de fond și-a

însușit probele administrate în dosarul de urmărire penală și a ținut seama de

acestea la pronunțarea soluției în cauză.

S-a reținut că din

probele administrate rezultă că inculpatul este autorul infracțiunii de

delapidare reținută în sarcina sa, săvârșită în forma continuată, folosind

același mod de operare, în baza aceluiași scop, respectiv că în mod repetat, pe

timp de aproape un an, și-a însușit sumele rezultate din amenzile

contravenționale aplicate.

S-a arătat că

vinovăția rezultă din probele administrate în cauză.

S-a reținut că fapta

săvârșită de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

delapidare in forma continuată, prev. de art. 215

1

C. pen., cu

aplic. art. 41, 42 C. pen.

La aplicarea pedepsei

instanța de fond a ținut seama de persoana inculpatului, de vârsta acestuia,

circumstanțele reale și personale, conduita acestuia pe parcursul procesului

penal, gravitatea faptei săvârșite, gradul de pericol social, lipsa

antecedentelor penale, modalitatea in care scopul pedepsei poate fi atins,

numărul actelor materiale, valoarea mare a prejudiciului cauzat părții civile,

cât și modalitatea de săvârșire a faptei.

Instanța a apreciat

că nu pot fi reținute circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului întrucât

acesta a săvârșit fapta în îndeplinirea atribuțiunilor de serviciu în slujba

organului care trebuie să pretindă din partea cetățeanului respectarea legii,

el înțelegând în mod diferit modul de înfăptuire a acestui scop.

Față de cele

constatate tribunalul a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins prin aplicarea

pedepsei cu suspendarea condiționată sub supraveghere a acesteia, pe un termen

de încercare de 4 ani, cuantumul pedepsei și durata termenului de încercare

fiind stabilite ținând seama de toate chestiunile legate de cauză mai sus

analizate.

Ca efect al

dispoziției privind executarea

pedepsei suspendate condiționat sub supraveghere,

inculpatului i-a fost stabilit un program de supraveghere trimestrial de către

Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor.

Întrucât prin adresa

din 27 iulie 2011 Inspectoratul Județean de Poliție Bihor a comunicat faptul

că, urmare recuperării prin imputare a întregului prejudiciu, nu mai menține

constituirea de parte civilă în cauză, instanța a constatat prin hotărâre

această împrejurare.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul P.A., solicitând

desființarea acesteia în sensul de a se dispune achitarea sa, în principal în

temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., iar în subsidiar în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b

1

)

C. proc. pen.

Cu privire la cererea

principală s-a susținut că în speță lipsește latura subiectivă, respectiv

intenția, iar cu privire la cererea subsidiară s-a susținut că fapta nu

prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, în raport de valoarea

prejudiciului care, de altfel, a fost recuperat.

Prin decizia penală nr.

76/A din 7 iunie 2012, Curtea de Apel Oradea – Secția Penală și pentru Cauze cu

Minori a admis apelul declarat de inculpatul P.A. împotriva sentinței penale nr.

66 din 23 martie 2012 a Tribunalului Bihor, pe care a desființat-o în sensul

că:

A înlăturat pedeapsa

de 2 ani aplicată inculpatului apelant, dispozițiile art. 71, 64 lit. a) teza a

II-a lit. b) și c) C. pen., dispozițiile art. 86

1

și art. 86

3

C. pen., cele ale art. 71 alin. (5) C. pen., precum și dispozițiile art. 359 C.

proc. pen.

În baza art. 215

1

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen., cu reținerea art. 74

lit. a) și art. 76 lit. e) C. pen. a dispus condamnarea inculpatului P.A. la o

pedeapsă de 1000 lei amendă penală.

A menținut

dispozițiile sentinței atacate care nu contravin prezentei decizii.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de control judiciar a apreciat că în cauză este dovedită

vinovăția inculpatului și nu se impune achitarea acestuia și că este oportună aplicarea

circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. și, pe cale de

consecință, aplicarea art. 76 lit. e) C. pen. și a amenzii penale în sumă de

1000 lei, pedeapsă ce asigură atingerea scopurilor pedepsei.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și

inculpatul P.A.

Prin recursul

declarat parchetul a solicitat casarea deciziei atacate și menținerea soluției

pronunțate de instanța de fond, în esență, invocând cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

pct. 14 și 17

2

C. proc. pen.

Recurentul inculpat a

solicitat admiterea recursului său și, rejudecându-se cauza, achitarea sa în

baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., invocând

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Examinând legalitatea

și temeinicia deciziei recurate prin prisma motivelor de recurs invocate,

conform art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen., în baza căruia instanța

de recurs examinează cauza numai prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art.

385

9

C. proc. pen., cât și din perspectiva art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Reține Înalta Curte

că situația de fapt a fost în mod temeinic stabilită de instanța de fond care a

realizat o analiză amplă și obiectivă a întregului ansamblu probator

administrat în cele două faze ale procesului penal, încadrarea juridică dată

faptei este justă și corespunde situației de fapt, în mod corect apreciind

instanța de fond că se impune tragerea la răspundere penală a inculpatului.

Astfel, rezultă din

probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în mod direct și

nemijlocit în faza de judecată că fapta inculpatului P.A., agent operativ III

la Poliția municipiului Oradea – Biroul Ordine Publică pentru Mediul Urban,

Bihor și care face parte din structurile poliției judiciare, care având

atribuții de serviciu în acest sens (de gestionar de chitanțe și, implicit, și

de sume de bani), a eliberat un număr de 32 chitanțe pentru amenzile

contravenționale încasate, nedecontând la termen (în aceeași zi) sumele

încasate, unei persoane anume desemnate, conform Ordinului MAI nr. 1295 din 21

noiembrie 2006 și însușindu-și ilegal suma de 2670 lei întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 215

1

C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2), 42 C. pen.

Înalta Curte constată

că pedeapsa de 1000 lei amendă penală, aplicată inculpatului pentru

infracțiunea reținută în sarcina sa, în condițiile reținerii și a dispozițiilor

art. 74 lit. a) C. pen. și 76 lit. e) C. pen. este nelegală, fiind aplicată în

alte limite decât cele prevăzute de lege.

Infracțiunea de

delapidare, prevăzută de art. 215

1

alin. (1) C. pen., săvârșită de

inculpatul P.A., este pedepsită cu închisoare de la 1 la 15 ani, aspect care nu

poate atrage aplicarea dispozițiilor art. 76 lit. e) C. pen. care prevede că

„atunci când minimul special al pedepsei închisorii este de 3 luni sau mai

mare, pedeapsa se coboară sub acest minim, până la minimul general sau se

aplică o amendă care nu poate fi mai mică de 250 lei, iar când minimul special

este sub 3 luni se aplică o amendă care nu poate fi mai mică de 200 de lei”.

În speța de față,

având în vedere limitele legale de pedeapsă pentru infracțiunea de delapidare,

între 1 an și 15 ani și reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit.

a) C. pen. de către instanța de control judiciar, singura soluție care ar fi

fost permisă era de aplicare a dispozițiilor art. 76 lit. d) C. pen. și de

coborâre a pedepsei până la minimul general al pedepsei închisorii, pedeapsa

amenzii fiind exclusă întrucât nu este prevăzută de lege ca pedeapsă

alternativă.

Prin urmare, având în

vedere considerentele sus-expuse, recursul declarat de parchet este admisibil

sub acest aspect.

Referitor la

reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., Înalta

Curte apreciază că instanța de apel a procedat corect în acest sens, având în

vedere comportarea avută de inculpat anterior comiterii faptei, acesta fiind

integrat în societate și îndeplinindu-și corect atribuțiile de serviciu.

Mai mult, în raport

de faptul că prejudiciul a fost acoperit de către inculpat și având în vedere

atitudinea acestuia pe parcursul procesului penal, prezentându-se constant în

fața autorităților, Înalta Curte apreciază că se justifică reținerea în

favoarea inculpatului și a prevederilor art. 74 lit. b) și c) C. pen. și, în

consecință, reducerea pedepsei de la 2 ani închisoare la 4 luni închisoare.

La aplicarea pedepsei,

Înalta Curte are în vedere criteriile generale de individualizare judiciară a

pedepsei prevăzută de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al

infracțiunii săvârșite, modalitatea și împrejurările concrete de comitere a

faptei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, circumstanțele personale

(vârsta, conduita pe parcursul procesului penal, lipsa antecedentelor penale,

numărul actelor materiale, faptul că prejudiciul a fost acoperit, aspecte ce au

condus la stabilirea unei pedepse care prin cuantum, cât și ca modalitate de

executare este în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei, astfel cum

sunt reglementate de dispozițiile art. 52 C. pen.

Cu privire la

modalitatea de executare a pedepsei stabilite, Înalta Curte apreciază că nu se

impune executarea acesteia în regim de detenție, fiind posibilă atingerea

scopurilor pedepsei și fără privarea de libertate a inculpatului.

Referitor la recursul

declarat de inculpatul P.A., Înalta Curte constată că acesta este tardiv.

Formularea cererilor

de recurs se poate face numai în cadrul termenului expres prevăzut de lege și

doar, în mod excepțional, peste aceste limite, dacă există motive legale ce au

împiedicat exercitarea în termen a dreptului de a ataca o hotărâre.

Potrivit art. 385

3

alin. (1) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu

dispune altfel.

Totodată, în

conformitate cu dispozițiile art. 363 alin. (3) C. proc. pen., aplicabile

potrivit art. 385

3

alin. (2) din același cod, pentru partea care a

lipsit atât la dezbateri, cât și la pronunțare, termenul curge de la

comunicarea copiei de pe dispozitivul hotărârii, iar pentru partea care a fost

prezentă la dezbateri sau la pronunțare, termenul curge de la pronunțare.

Având în vedere că,

la data de 7 iunie 2012, când au avut loc dezbaterile la Curtea de Apel Oradea,

inculpatul P.A. a fost prezent, termenul de recurs a început să curgă de la

data pronunțării, respectiv 7 iunie 2012, împlinindu-se la data de 16 iunie

2012.

Or, cum inculpatul a

declarat recurs la 20 iunie 2012, se constată că exercitarea căii de atac a

recursului s-a făcut în afara termenului de 10 zile în care putea fi declarat.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul declarat de

inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În consecință, Înalta

Curte va admite recursul declarat de parchet, va casa decizia atacată și, în

parte, sentința penală nr. 66 din 23 martie 2012 a Tribunalului Bihor și,

rejudecând în fond:

Va reduce pedeapsa

aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 215

1

C.

pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 2 ani închisoare la 4 luni

închisoare, urmare reținerii art. 74 lit. a), b), c) C. pen. și art. 76 lit. d)

C. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale

nr.

76/A din 07 iunie

2012 a Curții de Apel Oradea – Secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează decizia penală atacată

ș

i în parte sentin

ț

a penală

nr.

66 din 23 martie 2012

a Tribunalului Bihor

ș

i rejudecând în fond:

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru

săvâr

ș

irea infrac

ț

iunii prevăzute de

art.

215

1

C.

pen. cu aplicarea

art.

41

alin. (

2

)

C. pen. de la 2 ani

închisoare la 4 luni închisoare, urmarea re

ț

inerii

art.

74

lit.

a), b

)

ș

i c

)

C. pen.

ș

i

art.

76

lit.

d) C. pen.

În baza

art.

81 –

art.

82 C. pen., dispune

suspendarea condi

ț

ionată

a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani

ș

i 4 luni.

În baza

art.

359 C. proc. pen.

atrage aten

ț

ia inculpatului

asupra dispozi

ț

iilor

art.

83 C. pen., privind

revocarea suspendării condi

ț

ionate.

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de

inculpatul

P.A.

împotriva aceleia

ș

i decizii penale.

Obligă recurentul intimat inculpat la plata

sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu

soluționarea recursului declarat de parchet, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 01 februarie 2013.