ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.02.2015

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
18.02.2015
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând asupra cauzei de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 40 CC din 2 decembrie 2014 a Curții de Apel Poiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 459 C. proc. pen. a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petenta B.M. împotriva sentinței penale nr. 166 din 13 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosar nr. 584/42/2013.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. petenta a fost obligată Ia plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel s-au reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 166 din 13 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. 584/42/2013, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. 1968, a fost respinsă plângerea formulată de petenta B.M. împotriva ordonanței nr. 290/P/2013 din data de 22 mai 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și a rezoluției nr. 911/11/2/2013 din data de 26 iunie 2013 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în contradictoriu cu intimații T.A.C.A., T.S., H.A.G., L.l., D.D., E.D.A. și T.F. și au fost menținute soluțiile dispuse prin ordonanța și rezoluția atacate.

Împotriva sus - arătatei sentințe penale nr. 166 din 13 septembrie 2013, petenta B.M. a formulat, la data de 03 septembrie 2014, cererea de revizuire care a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. 584/42/2013. În cererea sa, petenta revizuientă B.M. nu a indicat motivele pentru care a formulat cererea de revizuire și nici dispozițiile legale pe care acesta se întemeiază.

Examinând cererea de revizuire formulată de revizuientă B.M., instanța a constatat că aceasta este inadmisibilă.

În motivare, a reamintit că prin decizia în recursul în Interesul legii nr. XVII/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a statuat că o „cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen. 1968, este inadmisibilă, cu motivarea că, „în raport cu soluțiile ce pot fi pronunțate în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen. 1968 de către judecătorul care examinează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, nu se poate considera că într-o astfel de etapă procesuală s-ar rezolva fondul cauzei, deoarece niciuna dintre aceste soluții nu implică stabilirea existenței faptei și a vinovăției, în accepțiunea prevederilor art. 345 C. proc. pen. 1968, respectiv, prin condamnarea, achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal".

Pe de altă parte, cât timp prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii și împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în soluționarea plângerilor formulate în temeiul art. 340 C. proc. pen., o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât, în situația contrară, s-ar contraveni principiului instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile (...) pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Împotriva sentinței penale nr. 40 CC din 2 decembrie 2014 a Curții de Apel Poiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, petenta B.M. a formulat apel.

Analizând apelul declarat de revizuenta B.M. împotriva sentinței penale nr. 40 CC din 2 decembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în raport cu conținutul actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este inadmisibil pentru considerentele se vor arăta în continuare:

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Art. 278

1

alin. (8) C. proc. pen. 1968, prevedea că judecătorul, soluționând plângerea, o poate respinge ca nefondată prin sentință, ca în speță, iar potrivit art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel cum acesta a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 (mica reformă), împotriva hotărârii pronunțate de judecător potrivit alin. (8) nu se mai poate exercita nici o cale de atac, astfel că sentința pronunțată în aceste condiții este definitivă de la data pronunțării.

Așa cum a arătat și instanța de fond, cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată în temeiul art. 278

1

alin. (8) Iit. a) și b) C. proc. pen. 1968, este inadmisibilă.

Analizând actele și lucrările dosarului Înalta Curte constată că petenta B.M. a formulat apel împotriva unei sentința definitive prin care a fost respinsă ca inadmisibilă o cerere de revizuire împotriva unei hotărâri pronunțate în procedura prevăzută de art. 278

1

Potrivit dispozițiilor C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de cele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de revizuenta B.M. împotriva sentinței penale nr. 40 CC din 2 decembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Potrivit art. 272 alin. (2) C. proc. pen., apelanta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 RON.

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de revizuenta B.M. împotriva sentinței penale nr. 40 CC din 2 decembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă apelanta B.M. la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-02-25
0,97
ÎCCJ, Secția penală
Asupra apelului de fată; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 38/CC din data de 14 noiembrie 2014, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins
ÎCCJ 2015-03-11
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Deliberând asupra apelului de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 149 din 26 noiembrie 2014 pronunțată în Dosarul nr. 459/42/2014/a1, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu m
ÎCCJ 2011-04-04
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1340/2011
Deliberând asupra recursului de față, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, constată următoarele: Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin sentința penală nr. 114 din 9 septembrie
ÎCCJ 2016-11-04
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1389/2016
Decizia nr. 1389/2016 Asupra cauzei penale de față, În baza actelor și lucrărilor de la dosarul cauzei, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 87 din 19 septembrie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu min
ÎCCJ 2014-02-14
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 554/2014
alin. (3) C. proc. pen., a respins cererea de revizuire formulată de revizuient, ca inadmisibilă. Fața de soluția pronunțată în cauză, în temeiul disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen., revizuientul a fost obligat și la cheltuieli judiciare
Sursă