ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3865/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3865/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 9 din 15 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. a fost condamnată inculpata M.I.M. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (faptă din 9 iulie 2011, victimă M.A.).

În baza art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen. a fost condamnată inculpata M.M. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (faptă din 9 iulie 2011 victimă M.A.).

În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege față de ambele inculpate.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpate, în vederea introducerii profilului genetic al acestora în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

În latură civilă s-a luat act că Spitalul Județean de Urgențe Ploiești și părțile vătămate M.I., M.A., C.E. și M.D. nu s-au constituit părți civile în procesul penal.

În baza art. 191 C. proc. pen. inculpatele au fost obligate la câte 1.000 RON fiecare cheltuieli judiciare către stat, din care câte 300 RON fiecare reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin Rechizitoriul nr. 1003/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova au fost trimise în judecată cele două inculpate M.I.M. și M.M. (mamă și fiică) pentru comiterea câte unei infracțiuni de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. cu aplicarea prev. art. 75 lit. c) C. pen. față de inculpata majoră M. și art. 99 C. pen. pentru inculpata minoră M., reținându-se rezumativ că în ziua de 9 iulie 2011, au lovit-o pe mama, respectiv bunica M.A., producându-i leziuni traumatice ce au condus la deces, survenit la 24 iulie 2011.

În faza de urmărire penală au fost strânse următoarele probe: procesul-verbal de consemnare a plângerii; fișă de incident/eveniment; raportul medico-legal de autopsie nr. 404 din 26 iulie 2011; foaia de observație a victimei emisă de Spitalul Județean de Urgențe Ploiești; declarația părții civile M.I.; declarațiile martorilor: M.I.A., C.E., P.N., D.N., M.S.V.; declarațiile inculpatelor; raportul de expertiză medico-legală psihiatrică ale acestora și raportul de constatare tehnico-științifică a comportamentului simulat (poligraf) nr. 482624 din 25 octombrie  2011.

La primul termen de judecată, după îndeplinirea procedurilor de citare cu toate părțile din cauză, s-a adus la cunoștința inculpatelor, prevederile art. 320

1

C. proc. pen., privind judecarea cauzei în procedura simplificată, pe baza recunoașterii vinovăției în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, și consecințele reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte.

Inculpatele au declarat că nu vor să beneficieze de prevederile legale sus-menționate, sunt nevinovate și au cerut readministrarea probatoriului, solicitând suplimentar: deshumarea și expertizarea cadavrului și testarea cu aparatul poligraf a celorlalți membri de familie.

Au fost reaudiați partea vătămată M.I. și martorii din acte și s-a întocmit raportul de evaluare de către serviciul de Probațiune Prahova, în ceea ce o privește pe inculpata minoră M.M.. Au fost respinse ca nefiind utile probele cu deshumarea cadavrului victimei și testarea cu aparatul poligraf a membrilor familiei acesteia.

Examinând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt:

Soții M.I. și A. au locuit în comuna Târgșorul Vechi, sat Strejnicu. Din cei patru copii, a rămas în domiciliul părinților numai inculpata M.I.M. în condițiile în care, după o căsătorie eșuată, în urmă cu circa 16 ani a revenit împreună cu fiica sa M.M. să locuiască cu părinții.

Casa familiei M. a fost împărțită în două module de locuit și cele două familii au gospodărit separat.

De circa 3 ani de zile, relațiile între părinți pe de o parte și fiică, respectiv nepoata pe de alta, s-au deteriorat fiind afectate frecvent de scandaluri în care cele două inculpate M.I.M. și minora M.M. îi jigneau pe M.I. și M.A. În plus, în mai multe rânduri acestea au comis violențe fizice asupra victimei M.A. care, fiind femeie în vârstă și cu afecțiuni medicale, nu se putea apăra. Unele dintre aceste incidente familiale au necesitat intervenția organelor de poliție.

În ziua de sâmbătă 9 iulie 2011 în jurul orelor 13:30, soții M.I. și A. au hotărât ca după treburile gospodărești să meargă la fiul lor I.A. În acest context M.I. s-a deplasat în grădină pentru a îngriji vitele, iar M.A. a rămas în curtea din fața casei.

În lipsa tatălui și respectiv bunicului, cele două inculpate au inițiat un conflict cu M.A., mamă și respectiv bunică, care le rugase să nu mai arunce cu apă pe pereții casei.

Inculpatele împreună, fiecare înarmate cu câte un obiect contondent din lemn (bâte) au aplicat victimei mai multe lovituri peste corp și au încetat agresiunea numai la intervenția numitului M.I. care, alertat de țipetele de ajutor ale soției sale, a venit în curtea din fața casei și a găsit-o pe victimă căzută la pământ.

Imediat M.I. și-a anunțat ceilalți copii, M.I.A. și C.E., după care au alertat salvarea și poliția.

Cu toate că a fost internată de urgență și i s-au acordat îngrijiri medicale la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, la data de 24 iulie 2011, victima M.A. a decedat.

La autopsia efectuată s-au constatat pe corpul victimei multiple semne de violență, produse prin lovire activă cu obiecte contondente pe brațe și pe corp (inclusiv urme de mușcare), precum și o fractură de col femural stânga și radius stâng în cadrul unui politraumatism produs prin agresiune.

Conform Certificatului medico-legal nr. 404 din 26 iulie 2011 moartea a fost urmarea unei bronhopneumonii, intervenite datorită imobilizării prelungite, existând o legătură de cauzalitate indirectă între deces și leziunile traumatice identificate.

Deși cele două inculpate nu au recunoscut comiterea faptei arătând că niciodată nu au comis violențe asupra victimei, susținerile lor au fost considerate nesincere de instanța fondului fiind contrazise de materialul probator administrat în cauză.

Astfel, martorul M.I., tatăl și respectiv bunicul inculpatelor, a declarat în mod constant atât la urmărirea penală cât și în fața instanței că se afla în domiciliu la data incidentului, că și-a auzit soția când striga după ajutor afirmând "mă omoară” că le-a văzut pe cele două inculpate când amândouă o loveau pe victimă, amândouă aveau în mână câte un obiect contondent și au încetat agresiunea în momentul intervenției sale. Referitor la minora inculpată, martorul a mai declarat că a văzut în mâna acesteia o bâtă pe care o folosea la supravegherea animalelor și care de câteva zile dispăruse, ca apoi să o revadă în mâna inculpatei minore în momentul derulării actelor de violență asupra victimei.

A mai relatat martorul că a însoțit victima la spital și că la internare, a observat pe corpul ei urme vizibile ale agresiunii. Cu privire la comportamentul general al inculpatelor martorul a susținut că acestea exercitau deseori agresiuni verbale dar și fizice asupra lor, că aveau un comportament violent care se declanșa de cele mai multe ori de la faptul că cele două le cereau bani din pensie.

Declarațiile acestui martor au fost confirmate și susținute de toate celelalte declarații date de ceilalți martori dar și de fișa medicală de observație întocmită cu ocazia internării în spital a victimei.

În acest sens prima instanță a analizat depoziția martorei M.S.V., vecină cu părțile, care a auzit ceartă în gospodăria acestora, că se auzeau vocile inculpatelor, dar și strigătele de ajutor ale victimei (în termenii "mă omoară.”) în ziua incidentului; martora a descris comportamentul agresiv al celor două inculpate față de membrii familiei în general precum și față de alte persoane din comunitate.

Martorul M.I.A. a declarat că la data respectivă, în jurul prânzului s-a dus la domiciliul părților unde a găsit-o pe mama sa căzută la pământ, era conștientă și i-a spus că a fost bătută de cele două inculpate. Aceste aspecte au fost confirmate și de declarațiile martorei C.E., sora inculpatei M.I. care s-a deplasat la domiciliul părților unde a constatat aceeași situație, că mama sa era conștientă, că i-a confirmat că a fost lovită cu bâta de cele două inculpate, că nu era primul incident de acest gen, că cele două aveau un comportament agresiv și din acest motiv ceilalți frați evitau să vină în domiciliul părinților, că au fost făcute numeroase plângeri la poliție dar fără rezultat în ce privește comportamentul inculpatelor.

În cauză a fost reaudiat martorul D.N. - medicul care a acordat îngrijiri medicale în Spitalul Județean de Urgență Ploiești victimei, la momentul internării. El a certificat aspectele medicale consemnate în foaia de observație clinică pe care a completat-o cu ocazia internării de urgență a victimei.

Din declarația dată de acest martor la urmărirea penală, ca aspect esențial s-a reținut că la momentul internării victima "a declarat că a fost agresată de către fiică și nepoată”.Totodată, în fișa medicală de observație, întocmită de martor în momentul internării, s-a consemnat la starea inițială a pacientei "politraumatism agresiune”, precum și prezența unor,,echimoze, excoriații, tumefacții”.

De asemenea în Certificatul Medical Constatator al Decesului, apare menționat la pct. c - printre cauzele decesului și “politraumatism-agresiune”.

În Raportul medico-legal de autopsie au fost consemnate o serie de leziuni descoperite pe corpul victimei, concluzia finală fiind că moartea acesteia a fost violentă. Referitor la aceste leziuni s-a mai consemnat în document că acestea s-au putut produce prin loviri repetate cu corpuri dure, loviri de corpuri dure și posibil mușcare și pot data din 9 iulie 2011 fiind în legătură directă de cauzalitate cu decesul.

Chiar dacă s-a concluzionat că moartea s-a produs prin bronhopneumonie posibil urmare a imobilizării prelungite datorate fracturilor de col femural stâng și radius stâng din cadrul unui politraumatism produs prin agresiune, instanța fondului a stabilit că acestea sunt condițiile care au precedat efectul și au produs urmările agresiunii, adică moartea victimei.

În toate situațiile în care inculpatul se comportă în mod agresiv față de o persoană, el își asumă în mod conștient nu numai urmările echivalente materialității acțiunii sale imediate dar și urmările mai grave care în mod firesc se produc prin interferența factorilor care se află în legătură cu agresiunea. Actul de violență nu poate fi izolat de acești factori, ci asociat cu ei în măsura în care inculpatele cunoșteau vârsta victimei, starea ei de sănătate, acceptând riscul decesului acesteia ca urmare indirectă a loviturilor pe care i le-au aplicat.

Inculpata M.I.M., a fost supusă examinării cu aparatul poligraf, conform procedurilor privind utilizare acestei tehnici, iar concluziile finale au fost cuprinse în Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 482624 din 25 octombrie  2011, în care s-a menționat că la întrebările relevante cauzei, răspunsurile au provocat modificări specifice comportamentului simulat.

Inculpatele au depus la dosarul cauzei o serie de acte care atestă că la rândul lor au fost agresate de diferite persoane dar niciunul dintre acestea nu s-a raportat la data incidentului din 9 iulie 2011, ele demonstrând în realitate starea conflictuală care a existat între părți.

De asemenea, atitudinea conflictuală și agresivă a celor două inculpate a rezultat și din raportul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova, unde se consemnează că atât fiica cât și mama acesteia sunt descrise ca persoane recalcitrante, impulsive care nu răspund la solicitările autorităților într-un mod pozitiv având numeroase interacțiuni cu reprezentanții organelor de poliție unde ambele se manifestă agresiv și necuviincios.

Informațiile oferite de reprezentanții autorităților locale au relevat că numita M.M. nu are antecedente penale dar este cercetată penal în mai multe cauze, pentru fapte de lovire și distrugere fiind sancționată contravențional în mod repetat pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, adoptând în multiple situații un comportament violent.

Lucrătorul Serviciului de probațiune a consemnat că a efectuat o serie de demersuri necesare intervievării inculpatei, însă atât mama cât și fiica au refuzat orice colaborare manifestându-se deosebit de recalcitrant.

Pe baza materialului probatoriu examinat de prima instanță și care a conturat starea de fapt reținută în actul de inculpare, s-a stabilit răspunderea penală a celor două inculpate pentru comiterea câte unei infracțiuni de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen.

În sarcina inculpatei majore M.I.M. a fost reținută agravanta prevăzută de art. 75 lit. c) C. pen. iar pentru inculpata minoră s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 99 și urm. C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate s-au luat în considerare dispozițiile art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de lege și gradul de pericol social concret al faptelor, apreciat ca foarte ridicat, persoana inculpatelor, care deși nu sunt cunoscute cu antecedente penale, au avut un comportament total nesincer pe parcursul urmăririi penale și al judecății, fiind cunoscute cu o atitudine recalcitrantă, violentă verbal în comunitatea din care provin - elemente în raport de care instanța de fond a stabilit pedepse privative de libertate într-un cuantum de natură să asigure scopurile prevăzute de art. 52 C. pen., cel de mijloc de constrângere dar și de reeducare și corecție eficientă.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, prima instanță a argumentat că natura faptei săvârșite asupra unui membru apropiat de familie reflectă o atitudine de sfidare gravă de către inculpate a unor valori sociale ocrotite de lege, ceea ce relevă existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b), fapt pentru care a apreciat ca fiind oportună interzicerea pe durata executării pedepselor principale, a dreptului de a fi alese în autoritățile publice sau în funcții elective publice sau de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat .

Totodată, în baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpate în vederea introducerii profilului genetic al acestora în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

S-a luat act că Spitalul Județean de Urgențe Ploiești și părțile vătămate M.I., M.A., C.E. și M.D. nu s-au constituit părți civile în dosarul penal iar în temeiul art. 191 C. proc. pen. inculpatele au fost obligate la cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au exercitat apeluri cele două inculpate M.I.M. și M.M. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a susținut rezumativ în fața instanței de control judiciar că probatoriile trebuie completate cu audierea martorilor ce au compus echipajul de urgență al salvării care a intervenit în ziua incidentului și al celor doi agenți ai poliției chemați de asemenea la fața locului, cu examinarea cadavrului victimei care ar trebui deshumat pentru stabilirea leziunilor acestuia precum și a obiectelor pretins folosite în agresiune-o bâtă și un levier - care nu au fost ridicate de poliție de la locul faptei.

Totodată, apelanta-inculpată M.M. a cerut atașarea fotografiilor făcute victimei cu telefonul său mobil pentru a dovedi că aceasta obișnuia să ”se automutileze”.

În ședința publică de astăzi 10 aprilie 2013 Curtea a respins aceste probe, cu motivarea consemnată în partea introductivă a deciziei de față, ele fiind reiterate în instanța de apel după ce au fost supuse analizei instanței de fond care, la rândul său, le-a considerat ca nefiind concludente și utile cauzei.

În aceste circumstanțe, ambele apelante-inculpate, au susținut în esență că soluția de condamnare pronunțată de prima instanță este greșită, fiindcă în realitate nu s-a dovedit, pe de o parte, vinovăția lor câtă vreme nu au agresat-o niciodată pe victimă, iar pe de alta, că între cauza decesului acesteia și pretinsa agresiune nu există legătură de cauzalitate.

Apelantele-inculpate au cerut admiterea apelurilor, desființarea hotărârii atacate și achitarea lor pe temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru că fapta nu există.

Prin Decizia penală nr. 71 din 10 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești s-a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpatele M.I.M. și M.M. și împotriva Sentinței penale nr. 9 din 15 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Au fost obligate apelantele-inculpate la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 RON pe inculpata M.I.M. și în sumă de 500 RON pe inculpata M.M., din care suma de 300 RON a reprezentat onorariu avocat din oficiu ce s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.

Curtea, examinând hotărârea apelată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente în cauză, a constatat că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia pentru considerentele care succed:

S-a stabilit în cauză cu probele administrate atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței de fond că la 9 iulie 2011 partea vătămată M.A., în vârstă de 64 ani, a fost agresată de fiica și nepoata sa minoră, inculpatele M.I.M. și M.M. cu care locuia în aceeași curte, dar în case separate.

Conflictul dintre victima M.A. și soțul ei, M.I. - pe de o parte și cele două inculpate - pe de altă, este mai vechi, de circa 3 ani, așa cum a reținut și instanța fondului și s-a datorat preponderent conduitei celor din urmă care își amenințau și loveau părinții, respectiv bunicii pentru a obține de la aceștia bani din pensie.

Împrejurarea a fost consemnată în referatul de evaluare al Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova și a fost relevată instanței de martorii M.I.A. și C.E. - copii ai soților M. și frați ai inculpatei M.I.M., M.S.V. în pofida susținerii celor două făptuitoare.

Comportamentul conflictual al celor două inculpate a fost explicat prin tulburările de reactivitate emoțională cu crize funcționale și celor de personalitate de tip impulsiv-exploziv de care acestea suferă, conform rapoartelor medico-legale psihiatrice efectuate în cauză.

Incidentul din ziua de 9 iulie 2011, deși negat de inculpate, a fost dovedit cu depozițiile martorilor M.I. - soțul victimei, M.I.A. și C.E. - copii acesteia, M.S.V., vecina lor, D.N. - medicul care i-a acordat victimei îngrijiri medicale în Spitalul Județean de Urgență Ploiești cărora li se adaugă fișa incidentului foaia de observație clinică generală nr. 29066.

Aceste mijloace de dovadă le-a plasat pe ambele inculpate la locul faptei, în fața casei unde se afla victima fiindcă soțul ei, M.I., era în grădina din spate când a auzit țipete și strigăte repetate de ajutor cu expresia „mă omoară”.

Internată de urgență la Spitalul Județean Ploiești cu diagnosticul: politraumatism; fractură col femural stâng; fractură epifiză distală radius stâng, conform foii de observație nr. 29066 din 9 iulie 2011, M.A. a fost operată la 13 iulie 2011 practicându-i-se hemiartroplastie șold stâng cu proteză cervico-cefalică și a decedat la 24 iulie 2011 din cauza bronhopneumoniei instalate ca urmare a imobilizării prelungite datorate celor două fracturi.

Raportul medico-legal (autopsie) nr. 404 din 26 iulie 2011 a stabilit că moartea victimei a fost violentă și că la examenul medico-legal extern s-au constatat leziuni traumatice care s-au putut produce prin loviri repetate cu corpuri dure, loviri de corpuri/planuri dure și, posibil prin mușcare și se află în legătură indirectă de cauzalitate cu decesul.

Aceste concluzii, stabilite prin examinarea nemijlocită a cadavrului precum și a actelor medicale întocmite în perioada spitalizării, au determinat corecta respingere ca inutilă a cererii de deshumare a victimei în scop de examinare, așa cum au solicitat ambele inculpate atât la instanța de fond cât și prin nota de probe depusă în apel.

Curtea a considerat important pentru stabilirea adevărului judiciar, faptul consemnat în foaia de observație medicală, la capitolul ”istoricul bolii” constând în afirmația pacientei M.A. însăși, că la data internării a fost lovită de una din fiice cu o bâtă.

Această afirmație a fost confirmată de soțul victimei care a declarat echipajelor de poliție și salvare sosite la locul faptei că ”M.M. a lovit-o pe soția lui fără niciun motiv” iar multiplele semne de violență identificate pe corpul victimei sub formă de echimoze, tumefacții la nivelul calului, brațelor, antebrațelor, umerilor, cotului, coapselor, și feselor probează fără putință de tăgadă acțiunea agresivă conjugată a ambelor inculpate.

Drept urmare, critica constând în inexistența infracțiunii cu consecința achitării apelantelor-inculpate pe temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. nu s-a justificat, în condițiile în care M.A. a fost victima agresiunii fiicei și nepoatei sale care au lovit-o peste corp în mod repetat, aplicându-i lovituri puternice ce i-au cauzat între alte leziuni traumatice și două fracturi, așa cum s-a arătat, iar ulterior, prin complicațiile survenite-decesul.

Nu s-a afirmat în aceste împrejurări că fapta nu există ci, în raport de apărările opuse de cele două inculpate, inclusiv sub forma criticilor din apel, temeiul juridic corespunzător acestora era cel prevăzut de art. 10 lit. c) C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât în declarația dată la instanța fondului, inculpata M.I.M. a susținut că nu este vinovată, fratele ei fiind cel care și-a lovit mama confirmând astfel că o agresiune a mamei sale s-a produs la 9 iulie 2011.

Nici cea de a doua critică, subsidiară, nu a fost întemeiată, fiindcă pentru existența infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte nu este necesar, sub raport obiectiv, ca acțiunea făptuitorului să fi provocat prin ea însăși, moartea victimei, ci este suficient a se constata că între această activitate și deces există legătură de cauzalitate.

În acești termeni, apelantele-inculpate au contestat că moartea victimei intervenită la 17 zile de la internare și cauzată de bronhopneumonie, ar avea legătură cu agresiunea din 9 iulie 2011, pe care în această critică subsidiară, și-au asumat-o implicit.

În realitate, esențial pentru existența infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este că acțiunea de vătămare a integrității fizice sau sănătății unei persoane este produsă cu intenție iar rezultatul letal al acesteia, mai grav decât cel urmărit sau acceptat, se produce ulterior, cu intenție depășită. De aceea, această infracțiune a fost una progresivă, urmarea ei imediată agravându-se fie prin amplificarea urmării inițiale, fie prin producerea sau suprapunerea altor urmări fără o nouă intervenție a autorului.

În cauză, victima M.A., având vârsta de 64 ani, a fost obligată să rămână imobilizată în pat o perioadă prelungită datorită celor două fracturi (care reprezintă acțiunile intenționate săvârșite de inculpate) ceea ce a determinat instalarea bronhopneumoniei ca și cauză a morții (rezultatul mai grav produs din culpă) circumstanțe în raport de care răspunderea penală a inculpatelor a fost corect stabilită față de rezultatul mai grav survenit și care corespunde faptei penale prevăzute de art. 183 C. pen., iar pedepsele aplicate de prima instanță au fost corect dozate, atât în privința cuantumului cât și a modalității de executare, pentru a răspunde exigențelor de constrângere, reeducare și prevenție la care se referă art. 52 C. pen.

Cum la examenul de legalitate și temeinicie exercitat sub toate aspectele conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen. nu au fost identificate elemente de natură a duce la reformarea hotărârii primei instanțe, iar criticile formulate prin cele două apeluri nu sunt întemeiate, Curtea a respins ca nefondate ambele apeluri.

Împotriva Decizie penale nr. 71 din 10 aprilie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie au declarat recurs inculpatele M.I.M. și M.M.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor de recurs invocate de recurentele inculpate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile nu sunt fondate având în vedere următoarele considerente:

Analiza recursurilor se va face prin raportare la modificările aduse cazurilor de casare prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013.

I. Examinând recursul declarat de Inculpata M.M. raportat la dispozițiile art. 385

10

C. proc. pen. prin modificările aduse prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, având în vedere următoarele considerente.

Recurenta inculpată a declarat recurs la data de 11 aprilie 2013 fiind înregistrat la Curtea de Apel Ploiești prin viza de primire de la registratura instanței.

În declarația de recurs inculpata a precizat că va depune motivele de recurs în fața instanței printr-un memoriu separat.

La data de 24 octombrie  2013 a fost acordat primul termen de judecată, moment la care inculpata M.M. și M.I.M. au solicitat acordarea unui termen de judecată pentru a le da posibilitatea să-și angajeze apărător ales.

La data de 22 noiembrie  2013 ambele inculpate prin apărător ales au depus motivele de recurs invocând cazurile de casare prev. de art. 385

9

pct. 12 și pct. 17

2

C. proc. pen.

La al doilea termen de judecată, respectiv 5 decembrie 2013 cauza a rămas în pronunțare acordându-se cuvântul la dezbateri, apărătorul ales al inculpatei invocând cazurile de casare prev. de art. 385

9

pct. 12 și pct. 17

2

C. proc. pen.

Prevederile art. 385

10

C. proc. pen., stabilesc condițiile de formulare a motivelor de recurs astfel:

Dispozițiile art. 385

10

alin. (1) C. proc. pen. prevăd că recursul trebuie să fie motivat.

Dispozițiile art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. prevăd că motivele de recurs se formulează în scris pin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Dispozițiile art. 385

10

alin. (2

2

) C. proc. pen. prevăd că în cazul în care nu sunt respectate condițiile prevăzute în alin. (1) și (2), instanța ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3), se iau în considerare din oficiu.

Dispozițiile art. 385

10

alin. (3) C. proc. pen. prevăd că dispozițiile alineatelor precedente nu se aplică în cazul prevăzut de art. 385

6

alin. (3), când recursul poate fi motivat și oral în ziua judecății.

Prin urmare, Înalta Curte constată că inculpata M.M., nedepunând motivele de recurs a încălcat dispozițiile art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen., care prevăd că: „motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată", sub sancțiunea neluării în considerare a cazurilor de casare care nu se iau în considerare din oficiu conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Astfel, cazurile de casare invocate în cadrul dezbaterilor de către apărătorul ales al acesteia, respectiv, art. 385

9

pct. 12 și pct. 17

2

C. proc. pen. nu fac parte din categoria motivelor ce pot fi luate în considerare din oficiu prev. la art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. cu modificările aduse prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013.

Având în vedere că, recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al dispozițiilor art. 385

9

C. proc. pen., cadru legal adus prin noile modificări ale Legii nr. 2/2013, iar criticile formulate de recurentă, respectiv art. 385

9

pct. 12 și pct. 17

2

C. proc. pen. nu se circumscriu acestui cadru legal, aceste critici nu se vor analiza.

II. Examinând recursul declarat de inculpata M.I.M. raportat la dispozițiile art. 385

10

C. proc. pen. prin modificările aduse prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, având în vedere următoarele considerente.

Recurenta inculpată a declarat recurs la data de 11 aprilie 2013 fiind înregistrat la Curtea de Apel Ploiești prin viza de primire de la registratura instanței.

În declarația de recurs inculpata a precizat că va depune motivele de recurs în fața instanței printr-un memoriu separat.

La data de 18 octombrie  2013, inculpata M.I.M. a depus motivele de recurs prin apărător din oficiu, invocând cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen., solicitând achitarea acesteia.

La data de 24 octombrie  2013 a fost acordat primul termen de judecată, moment la care inculpata M.M. și M.I.M. au solicitat acordarea unui termen de judecată pentru a le da posibilitatea să-și angajeze apărător ales.

La data de 22 noiembrie  2013 ambele inculpate prin apărător ales au depus motivele de recurs invocând cazurile de casare prev. de art. 385

9

pct. 12 și pct. 17

2

C. proc. pen.

La al doilea termen de judecată, respectiv 5 decembrie 2013 cauza a rămas în pronunțare acordându-se cuvântul la dezbateri, apărătorul ales al inculpatei invocând cazurile de casare prev. de art. 385

9

pct. 12 și pct. 17

2

C. proc. pen.

Prevederile art. 385

10

C. proc. pen., stabilesc condițiile de formulare a motivelor de recurs astfel:

Dispozițiile art. 385

10

alin. (1) C. proc. pen. prevăd că recursul trebuie să fie motivat.

Dispozițiile art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. prevăd că motivele de recurs se formulează în scris pin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Dispozițiile art. 385

10

alin. (2

2

) C. proc. pen. prevăd că în cazul în care nu sunt respectate condițiile prevăzute în alin. (1) și (2), instanța ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3), se iau în considerare din oficiu.

Dispozițiile art. 385

10

alin. (3) C. proc. pen. prevăd că dispozițiile alineatelor precedente nu se aplică în cazul prevăzut de art. 385

6

alin. (3), când recursul poate fi motivat și oral în ziua judecății.

Prin urmare, Înalta Curte constată că inculpata M.I.M. depunând motivele de recurs invocând ca și caz de casare disp. art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen. în termen legal înainte de primul termen de jucată se va analiza numai acest caz de casare formulat la data de 18 octombrie 2013.

9

pct. 17

2

C. proc. pen. prin ap. ales fiind formulat în cadrul motivelor de recurs depuse la data de 22 noiembrie  2013 ulterior primului termen de judecată nu se va analiza, acesta fiind supus sancțiunii prev. de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. neluării în considerare a cazurilor de casare care nu se iau în considerare din oficiu conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. care prevăd că: „motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată", sub sancțiunea neluării în considerare a cazurilor de casare care nu se iau în considerare din oficiu conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Astfel, critica invocată în cuprinsul cazurilor de casare depuse la data de 22 noiembrie  2013, respectiv art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., la instanța de recurs nu se vor analiza.

Critica invocată în invocată în cadrul dezbaterilor de către apărătorul ales al acestuia, privind cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., nu se circumscrie niciunui caz de casare ce poate fi luat în considerare din oficiu, prev. la art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. cu modificările aduse prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013.

Având în vedere că, recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al dispozițiilor art. 385

9

C. proc. pen., cadru legal adus prin noile modificări ale Legii nr. 2/2013, iar critica formulată de recurent în cadrul motivelor depuse la data de 22 noiembrie  2013 nu se circumscrie acestui cadru legal, această critică nu se va analiza.

9

pct. 12 C. proc. pen., invocat în termenul prev. de lege instanța îl va analiza însă constată că nici acesta nu este fondat pentru următoarele considerente:

Ambele instanțe au reținut ca situație de fapt și încadrare juridică a faptelor următoarele:

În ziua de 9 iulie 2011, sâmbătă, în jurul orelor 13:30, soții M.I. și A. au hotărât ca, după efectuarea unor lucrări gospodărești să meargă la fiul lor I.A. În acest context M.I. s-a deplasat în grădină pentru a îngriji vitele, iar M.A. a rămas în curtea din fața casei.

Aproape imediat inculpata M.I.M. și minora M.M. au inițiat un conflict cu M.A., mama și respectiv bunica acestora, care le rugase să nu mai arunce cu apă pe pereții casei.

Inculpatele împreună, fiecare înarmate cu câte un obiect contondent din lemn (bâte), au aplicat victimei mai multe lovituri peste corp și au încetat agresiunea numai la intervenția numitului M.I. care, alertat de țipetele de ajutor ale soției sale, a venit în curtea din fața casei din grădină și a găsit victima căzută la pământ.

Imediat M.I. și-a anunțat ceilalți copii, M.I.A. și C.E., după care a anunțat „SALVAREA" și „POLIȚIA".

Cu toate că a fost internată și s-au acordat îngrijiri medicale la Spitalul Județean de Urgență Ploiești la data de 24 iulie 2011, M.A. a decedat.

La autopsia efectuată s-au constatat pe corpul victimei multiple semne de violență, produse prin lovire activă cu obiecte contondente pe brațe și pe corp (inclusiv urme de mușcare) precum și o fractură de col femural stânga și radius stâng în cadrul unui politraumatism produs prin agresiune.

Conform Certificatului medico-legal nr. 404 din 26 iulie 2011 moartea a fost urmarea unei bronhopneumonii, urmare a imobilizării prelungite, existând o legătură de cauzalitate indirectă cu leziunile traumatice identificate.

Inculpatele nu au recunoscut comiterea faptei arătând că niciodată nu au comis violențe asupra victimei, susținerile lor fiind însă contrazise de materialul probator administrat în cauză.

Astfel, martorul M.I., tatăl și respectiv bunicul inculpatelor, declară în mod constant atât la urmărirea penală cât și în fața instanței de judecată faptul că se afla în domiciliu la data incidentului, că și-a auzit soția când striga după ajutor afirmând că „mă omoară", că le-a văzut pe cele două inculpate când amândouă o loveau pe victimă, amândouă aveau în mână câte un obiect contondent și au încetat agresiunea în momentul intervenției sale. Referitor la minora inculpată, martorul declară că a văzut în mâna acesteia un băț pe care îl folosea la supravegherea animalelor, băț care de câteva zile dispăruse, ca apoi să-l revadă în mâna inculpatei minore în momentul derulării actelor de violență asupra victimei.

Mai declară martorul că a însoțit victima până la spital și că la internare, a observat că pe corpul acesteia erau vizibile semnele agresiunii. Cu privire la comportamentul general al inculpatelor martorul susține că acestea exercitau deseori agresiuni verbale dar și fizice asupra părinților, respectiv bunicilor, că aveau comportament violent și că acest comportament se declanșa de cele mai multe ori de la faptul că cele două solicitau bani din pensia acestora.

Declarațiile acestui martor sunt confirmate și susținute de toate celelalte declarații date în prezenta cauză, dar și de fișa medicală de observație întocmită cu ocazia internării în spital. Astfel martora, M.S.V., vecină cu părțile, referitor la momentul incidentului declară că a auzit ceartă în gospodăria acestora, că se auzeau vocile inculpatelor, dar și strigătele de ajutor ale victimei (expresiile folosite de victimă „mă omoară" fiind aceleași ca cele sesizate și de soțul acesteia). În continuare martora descrie comportamentul agresiv al celor două inculpate față de membrii familiei, dar și față de alte persoane din comunitate.

Martorul M.I.A., declară că la data respectivă, în jurul orelor 12, s-a prezentat la domiciliul părților unde a găsit-o pe victimă, respectiv pe mama sa, căzută la pământ, era conștientă și i-a spus că a fost agresată de cele două inculpate. Aceste aspecte sunt confirmate și de declarațiile numitei C.E., sora inculpatei M.I. Martora, s-a deplasat la domiciliul părților unde a constatat aceeași situație, că mama sa era conștientă, că i-a confirmat că a fost lovită cu bâta de cele două inculpate, că nu era primul incident de acest gen, că cele două aveau un comportament agresiv și din acest motiv ceilalți frați evitau să vină în domiciliul părinților, că au fost făcute numeroase plângeri la poliție dar fără rezultat în ce privește comportamentul inculpatelor.

În cauză a fost reaudiat și medicul D.N. care a acordat îngrijiri medicale în Spitalul Județean de Urgență Ploiești victimei, la momentul internării. în fața instanței acesta declară că își menține în totalitate declarațiile date în faza de urmărire penală și certifică aspectele medicale consemnate în foaia de observație clinică pe care a completat-o cu ocazia internării victimei.

Din declarația dată de acest martor la urmărirea penală.ca aspect esențial se reține că la momentul internării victima „a declarat că a fost agresată de către fiică și nepoată ". Totodată în fișa medicală de observație, întocmită de martor în momentul internării, se consemnează la starea inițială a pacientei „politraumatism, agresiune", precum și prezența unor „echimoze, excoriații, tumefacții".

De asemenea în Certificatul Medical Constatator al Decesului, apare menționat la punctul c - printre cauzele decesului și politraumatism-agresiune.

În Raportul Medico-Legal-Autopsie, sunt consemnate o serie de leziuni descoperite pe corpul victimei, concluzia finală fiind că moartea acesteia a fost violentă. Referitor la aceste leziuni se mai consemnează în document că acestea s-au putut produce prin loviri repetate cu corpuri dure, loviri de corpuri dure și posibil mușcare și pot data din 9 iulie 2011 fiind în legătură directă de cauzalitate cu decesul.

Chiar dacă în concluziile acestui document se consemnează că moartea s-a produs prin bronhopneumonie posibil urmare a imobilizării prelungite datorate fracturilor de col femural stâng și radius stâng din cadrul unui politraumatism produs prin agresiune, se reține că acestea sunt condiții care au precedat efectul și au produs urmările, respectiv moartea victimei. în toate situațiile în care inculpatul se comportă în mod agresiv față de o persoană, el își asumă în mod conștient nu numai urmările echivalente materialității actului dar și urmările mai grave care în mod firesc se produc prin interferența factorilor care se află în legătură cu agresiunea. Actul de violență nu poate fi izolat de acești factori, ci asociat cu ei în măsura în care inculpatele cunoșteau vârsta victimei, starea ei de sănătate, mizând însă pe risc.

Inculpata M.I.M., a fost supusă examinării cu aparatul poligraf, conform procedurilor privind utilizare acestei tehnici iar concluziile finale sunt cuprinse în Raportul de constatare tehnico-științifică - (poligraf), nr. 482624 din 25 octombrie  2011, în care se menționează că la întrebările relevante cauzei, răspunsurile au provocat modificări specifice comportamentului simulat.

Inculpatele au depus la dosarul cauzei o serie de acte prin care atestă că la rândul lor au fost agresate de diferite persoane dar niciunul din aceste acte nu se raportează la data incidentului din 9 iulie 2011, ele coroborate demonstrând starea conflictuală care a existat între părți. De asemenea, atitudinea conflictuală și agresivă a celor două inculpate rezultă și din raportul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova, unde se consemnează că atât fiica cât și mama acesteia sunt descrise de cunoscuți ca persoane recalcitrante impulsive care nu răspund la solicitările autorităților într-un mod pozitiv având numeroase interacțiuni cu reprezentanții organelor de poliție unde ambele se manifestă agresiv și necuviincios. Informațiile oferite de reprezentanții autorităților locale au relevat că numita M.M. nu are antecedente penale dar este cercetată penal în mai multe cauze, pentru fapte de lovire și distrugere fiind sancționată contravențional în mod repetat pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, adoptând în multiple situații un comportament violent. Lucrătorul Serviciului de probațiune consemnează că a efectuat o serie de demersuri necesare intervievării inculpatei, însă atât mama cât și fiica au refuzat orice colaborare manifestându-se cu deosebită recalcitranță.

În susținerea consemnărilor din raportul de evaluare este și cererea apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata M.I.M., care la data de 2 octombrie  2012 a depus la dosarul cauzei o cerere prin care solicită să se ia act că înțelege să se retragă din a formula apărarea în cauză deoarece ambele inculpate au avut "o atitudine jignitoare" la adresa sa.

În consecință, pe baza declarațiilor martorilor în cauză, coroborate cu constatările medico-legale ale leziunilor suferite a rezultat cu certitudine lovirea victimei cu obiecte contondente de către inculpate, precum și faptul că, M.A. urmare a violențelor comise asupra sa a căzut și a suferit o fractură gravă care, în timp a dus la complicații medicale și la deces.

Astfel, față de cele reținute de ambele instanțe prin coroborarea tuturor probelor administrate în cadrul materialului probator din cauza prezentă nu se poate reține afirmația apărării din cadrul dezbaterilor potrivit căreia victima a decedat ca urmare a unei insuficiențe cardiace și sau bronhopneumonie, vinovăția inculpatei fiind pe deplin dovedită.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

alin. (1) lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate recursurile declarate de inculpatele M.I.M. și M.M. împotriva Deciziei penale nr. 71 din 10 aprilie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare conform cu dispozitivul prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatele M.I.M. și M.M. împotriva Deciziei penale nr. 71 din 10 aprilie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentele inculpate la plata sumei de câte 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5 decembrie 2013.

Procesat de GGC - LM