ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3670/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3670/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față,
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 31 din 14 martie
2013 pronunțată în Dosarul nr. 1670/115/2013, Tribunalul Caraș-Severin în baza
art. 403 alin. (3) C. proc. pen., a respins cererea de revizuire a Sentinței
penale nr. 47 din 3 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în Dosarul
penal nr. 4319/115/2011, formulată de revizuentul-condamnat T.D.I.
În baza art. 192
alin. (2) C. proc. pen., a obligat revizuentul condamnat să plătească statului
50 RON - cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța
această sentință penală, prima instanță a constatat următoarele:
Prin cererea
înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin,
revizuentul-condamnat T.D.I. a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 47 din
3 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, în Dosarul nr. 4319/115/2011,
prin care a fost condamnat la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare pentru
săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat, faptă prevăzută de art.
20 raportat la 174, 175 lit. i) C. pen.
În motivarea cererii
de revizuire condamnatul a invocat faptul că la baza condamnării sale au stat
declarațiile oscilante ale martorilor B.A. și B.M.
Petentul nu și-a
motivat în drept cererea de revizuire.
Conform Referatului
nr. 47/III/6/2013 din 13 februarie 2013, întocmit în cauză de Parchetul de pe
lângă Tribunalul Caraș-Severin, s-a concluzionat că cererea revizuentului nu
întrunește exigențele art. 394 C. proc. pen., astfel că potrivit art. 394 și
art. 402 C. proc. pen. s-au formulat concluzii de respingere a cererii de
revizuire, ca inadmisibilă.
Cauza a fost
înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin sub nr. 1670/115/2013, la data
de 22 februarie 2013.
La dosarul cauzei a
fost atașat Dosarul nr. 4319/115/2011 al Tribunalului Caraș-Severin, în care a
fost pronunțată Sentința penală nr. 47 din 3 mai 2012, sentință prin care
inculpatul T.D.I. a fost condamnat la 8 ani închisoare cu executare, pentru
săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C.
pen.
Prin Decizia penală
nr. 132/A din 28 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara au fost
admise apelurile declarate de inculpați, inclusiv de condamnatul revizuent, s-a
desființat în parte sentința penală și în urma rejudecării s-au diminuat
daunele morale acordate părții civile și au fost înlăturate dispozițiile art.
64 lit. c) C. pen., ca pedeapsă accesorie și complementară.
Prin Decizia penală
nr. 2681 din 6 septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost
respinse ca nefondate recursurile declarate de inculpații T.N. și T.D.I.,
sentința Tribunalului Caraș-Severin rămânând definitivă.
Examinând cererea
revizuentului T.D.I., prin prisma cererii de revizuire și a actelor dosarului,
instanța a constatat că, deși aceasta este făcută în condițiile prevăzute de
lege, nu se încadrează în niciuna din situațiile expres prevăzute de art. 394
lit. a) - e) C. proc. pen., nefiind așadar admisibilă în principiu conform
prevederilor art. 403 alin. (1) C. proc. pen. Cu alte cuvinte, nu este
întrunită cea de-a doua cerință impusă de prevederile art. 403 alin. (1) C.
proc. pen., referitoare la necesitatea existenței unor date suficiente pentru
admiterea în principiu, date izvorâte din probele strânse în cursul cercetării
efectuată de procuror. În acest sens, tribunalul a reținut faptul că
revizuentul a invocat chestiuni legate de fondul cauzei deduse judecății, ce au
fost avute în vedere de către instanța de fond, la soluționarea cauzei.
În vederea admiterii
în principiu a unei cereri de revizuire, instanța pe rolul căreia se află
respectiva cauză are obligația în primul rând să constate existența vreunuia
dintre cazurile de revizuire reglementat expres de art. 394 C. proc. pen.
Astfel, s-a constatat că susținerile revizuentului condamnat vizează aspecte de
fond, examinate deja de mai multe instanțe, respectivele aspecte privind starea
de fapt, probatoriul administrat, cererile formulate în timpul cercetării
judecătorești și coroborarea elementelor de fapt neavând nici o legătură cu o
cale extraordinară de atac, fiind din contră tranșate în mod definitiv de
respectivele instanțe.
În altă ordine de
idei, s-a constatat faptul că nu subzistă cazurile de revizuire reglementate de
art. 394 alin. (1) lit. a), b), c) C. proc. pen., întrucât nu a fost indicată
de către revizuent descoperirea nici unei fapte sau împrejurări cu caracter de
noutate, necunoscute de vreuna dintre instanțe la soluționarea cauzei în care
fusese acuzat inculpatul de săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor
calificat, ori vreun înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei
revizuire se cere care să fi fost declarat fals, sau să se fi constatat
săvârșirea vreunei infracțiuni de către un martor, un expert, un interpret, un
membru al completului de judecată, procurorul sau persoana care a efectuat acte
de cercetare penală în cauză.
De asemenea, conform
Deciziei nr. LX/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție -
Secțiile Unite, „cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât
cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. este inadmisibilă”, astfel încât
nu pot fi apreciate ca motive de revizuire în sensul stipulat de lege modul în
care au dat declarații doi dintre martorii audiați.
Împotriva Sentinței
penale nr. 31 din 14 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în
Dosarul nr. 1670/115/2013 a declarat apel, în termen legal, condamnatul
revizuent T.D.I., fără a indica motivele de netemeinicie sau nelegalitate a
hotărârii.
Analizând legalitatea
și temeinicia sentinței penale apelate prin prisma motivelor de apel, precum și
din oficiu conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a
constatat că hotărârea atacată este legală și temeinică, apelul declarat de
revizuent fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Revizuirea este o
cale de atac extraordinară, mijlocul procedural prin care sunt atacate hotărâri
judecătorești definitive ce conțin erori de fapt, hotărâri care rezolvă fondul
cauzei, adică cele prin care instanța se pronunță asupra raportului juridic de
drept substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal. Având
în vedere că prin revizuire se poate aduce atingere autorității de lucru
judecat a hotărârilor judecătorești definitive, legiuitorul a prevăzut în mod
expres cazurile în care această cale de atac este admisibilă, reglementându-le
prin art. 394 C. proc. pen. În același sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de
Casație și Justiție, care prin Decizia nr. LX din 24 septembrie 2007 pronunțată
în recurs în interesul legii, a stabilit că cererea de revizuire întemeiată pe
alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. este inadmisibilă.
În raport cu
prevederile art. 394 C. proc. pen., instanța de apel a reținut că în mod corect
Tribunalul Caraș-Severin a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile
prevăzute de acest text legal. Curtea, constată că cererea de revizuire este
motivată de condamnat prin aceea că este nevinovat, că declarațiile martorilor
ar fi fost oscilante. Față de dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.
pen. și susținerile în fapt ale revizuentului, instanța de apel reține că
aplicarea acestui caz de revizuire presupune ca după rămânerea definitivă a
hotărârii, să se fi descoperit fapte sau împrejurări necunoscute de instanță;
faptele probatorii trebuind să fie noi. Prin dispozițiile art. 394 alin. (2) C.
proc. pen., incidența cazului de revizuire prevăzut în art. 394 alin. (1) lit.
a) C. proc. pen. a fost limitată la situația în care, pe baza faptelor sau
împrejurărilor noi, se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de
încetare a procesului penal ori de condamnare, fiind inadmisibil ca prin
promovarea unei cereri de revizuire să se obțină practic o prelungire a
probatoriului pentru fapte sau împrejurări deja cunoscute și verificate de
instanțele ordinare, pe care revizuentul le-a putut invoca în fond și în căile
ordinare de atac, sau la o reapreciere a probatoriului. Legea se referă la
situații de fapt noi, în sensul că, din diverse motive, ele au rămas
necunoscute instanței de fond, nefiind permisă o reinterpretare a dovezilor.
Față de aceste
considerente, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. instanța a
respins ca neîntemeiat apelul declarat de condamnatul T.D.I. împotriva
Sentinței penale nr. 31 din 14 martie 2013 pronunțată de Tribunalul
Caraș-Severin în Dosarul nr. 1670/115/2013.
În temeiul art. 192
alin. (2) C. proc. pen., constatând culpa procesuală a condamnatului în
declararea unei căi de atac nefondată, a dispus obligarea acestuia la plata
sumei de 400 RON, cheltuieli judiciare către stat în apel.
Împotriva Deciziei
penale nr. 92/A din 8 mai 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală a
declarat recurs revizuentul T.D.I.
Cauza a fost
înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr.
1670/115/2013.
La data de 21
noiembrie 2013 când s-a luat în examinare recursul declarat de revizuentul
T.D.I., acesta, personal și prin apărătorul din oficiu a solicitat retragerea
recursului.
Înalta Curte, în
raport cu art. 385
4
C. proc. pen., față de declarația de retragere a
recursului formulat de revizuentul T.D.I. împotriva Deciziei penale nr. 92/A
din 8 mai 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în mod expres și
personal în condițiile art. 368 și art. 369 C. proc. pen. care se aplică în mod
corespunzător, va lua act de declarația de voință a recurentului.
Văzând și
dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de retragerea
recursului declarat de revizuentul T.D.I. împotriva Deciziei penale nr. 92/A
din 8 mai 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.
Obligă recurentul
revizuent la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care
suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va
avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 21 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - LM