ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1334/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul M.I.A. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâții Sistemul de Gospodărire a Apelor

Bistrița-Năsăud, Direcția Apelor Someș Tisa și Administrația Națională „Apele

Române”, să se dispună reîncadrarea sa în funcția de director coordonator și

plata drepturilor salariale din data de 14 decembrie 2009 și până la momentul

punerii în fapt a hotărârii tribunalului, motivând că apreciază măsura luată ca

fiind nelegală.

Tribunalul Bistrița-Năsăud,

prin sentința civilă nr. 903/2010, a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale

a Tribunalului Bistrița-Năsăud și a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Curții de Apel Cluj, invocând dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea

contenciosului administrativ.

Reclamantul M.I.A. a formulat

note de ședință prin care a invocat excepția necompetenței materiale de soluționare

a cauzei de către Curtea de Apel Cluj, arătând că și-a exercitat atribuțiile în

forma hibridă reglementată de O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009 pe baza

contractului de management, că în baza dispozițiilor art. III alin. (7) din O.U.G.

nr. 37/2009 și a dispozițiilor art. IV alin. (7) din O.U.G. nr. 105/2009 contractul

de management este asimilat contractului individual de muncă și, ca atare, urmează

a-i fi aplicate dispozițiile privitoare la raporturile de muncă și nu cele referitoare

la raporturile de serviciu și prin raportare la prevederile art. 2 alin. (3) din

Ordinul nr. 1394/2009.

Pârâtul Ministerul Mediului

și Pădurilor, prin întâmpinarea formulată, subsecvent extinderii acțiunii de către

reclamant și împotriva sa, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii justificată

de lipsa plângerii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Pârâta Administrația Națională

„Apele Române”, prin întâmpinarea formulată a invocat excepția lipsei calității

procesuale pasive, învederând că în raport de actul administrativ contestat și de

emitentul acestuia Ministerul Mediului apare ca nejustificată excepția necompetenței

materiale și întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce o

privește.

Prin sentința civilă

nr. 277/2010 din 28 iunie 2010 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a dispus următoarele:

- a respins excepția necompetenței

materiale a instanței, invocată de reclamantul M.I.A. în ceea ce privește, acțiunea

formulată de acesta în contradictoriu cu pârâții Sistemul de Gospodărire a Apelor

Bistrița-Năsăud, Direcția Apelor Someș Tisa, Administrația Națională „Apele Române”

și extinsă împotriva pârâtului Ministerul Mediului și Pădurilor, având ca obiect

anularea Ordinul nr. 1394 din 22 octombrie 2009 emis de Ministerul Mediului;

- a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive invocată de Administrația Națională „Apele Române”;

- a admis excepția inadmisibilității

acțiunii, invocată de pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor și, în consecință,

a respins acțiunea formulată de reclamantul M.I.A. în contradictoriu cu pârâții

Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistrița-Năsăud, Direcția Apelor Someș Tisa, Administrația

Națională „Apele Române” și extinsă împotriva pârâtului Ministerului Mediului și

Pădurilor, având ca obiect anularea Ordinul nr. 1394 din 22 octombrie 2009 emis

de Ministerul Mediului.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Examinând cu prioritate

excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de reclamant în considerarea

calității subiectului actului atacat, respectiv a destinatarului acestuia, instanța

a reținut că în cauză criteriul instituit de legiuitor în determinarea instanței

competente pentru actele administrative este cel al emitentului actului, respectiv

a poziționării autorității publice, precum și faptul că trimiterile realizate la

existența unui contract de management care ar atrage aplicarea dispozițiilor Legii

nr. 53/2003 nu sunt de natură a înlătura caracterul de act administrativ al ordinului

nr. 1394 din 22 octombrie 2009, act atacat în prezenta procedură, distinct de domeniul

în care acesta își produce efectele.

Instanța a apreciat că

argumentele evidențiate confirmă că excepția invocată nu este întemeiată, astfel

că în temeiul art. 137 și 158 C. proc. civ., coroborat cu art. 10 din Legea nr.

554/2004, a respins excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj, invocată

de reclamantul M.I.A.

În ceea ce privește excepția

lipsei calității procesuale pasive s-a reținut că aceasta a fost examinată în subsidiar

având în vedere natura acestei excepții, însă analizând raporturile de drept materiale

existente între reclamant și pârâtă, precum și modalitatea de organizare a structurilor

din cadrul sistemului de gospodărire a apelor, instanța a apreciat că excepția apare

ca nefiind întemeiată, deoarece justificarea legitimării calității procesuale pasive

în ceea ce o privește pe pârâta Administrația Națională Apele Române a fost realizată

în considerarea entităților investite cu punerea în executare a dispozițiilor din

actul administrativ atacat.

Instanța a reținut că

analiza excepției inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Ministerul Mediului

și Pădurilor din perspectiva dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 relevă

că aceasta este întemeiată.

Promovarea acțiunii fără

parcurgerea procedurii prealabile, respectiv cu ignorarea prevederilor art. 7

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, confirmă temeinicia excepției inadmisibilității

acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor, astfel că instanța

a admis această excepție și, în consecință, a respins acțiunea.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs reclamantul M.I.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

se arată că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, reținându-se că excepția

necompetenței materiale de soluționare a cauzei de către curtea de apel este întemeiată.

Se mai arată că, în conformitate

cu art. III alin. (7) din O.U.G. nr. 37/2009, în vigoare la data încheierii contratului

de management, dar și în conformitate cu art. IV alin. (7) din O.U.G. nr. 105/2009,

aflată în vigoare la data emiterii Ordinului nr. l394/2009 prin care a fost eliberat

din funcție recurentul-reclamant, „Contractul de management este asimilat contractului

individual de muncă și conferă titularului vechime în muncă și în specialitate”.

Recurentul arată că funcționarilor

publici li se aplică dispozițiile Legii nr. 188/2009, iar personalului contractual

(din care a făcut parte) i se aplică dispozițiile Legii nr. 53/2003 - C. muncii

și că la art. 2 alin. (3) din Ordinul nr. 1394/2009, care constituie actul în baza

căruia a încetat contractul de management al acestuia, se prevede fără niciun echivoc:

„În perioada de preaviz Administrația Națională Apele Române va pune în aplicare

prevederile din Legea nr. 53/2003 - C. muncii cu modificările și completările ulterioare,

referitoare la concediere și preaviz”.

Se apreciază de către

recurent că, deși prin contractul de management încheiat între părți se prevede

că revine instanței de contencios administrativ competența de soluționare a

litigiilor

izvorâte

din contract, această clauză nu produce efecte, fiind contrară normelor legale imperative

sus-citate.

Recurentul apreciază că

excepția inadmisibilității acțiunii, invocată și admisă de către instanța de fond,

este neîntemeiată, pentru că în speța de față procedura prealabilă nu este necesară

și având în vedere că instanța nu s-a pronunțat pe fondul cauzei, ci doar pe excepții,

consideră că se impune casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre judecarea

fondului.

Examinând sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente

pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar

constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut

corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și

a realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel, Înalta Curte apreciază

ca fiind neîntemeiată critica adusă sentinței recurate, cu privire la modul de soluționare

a excepției necompetenței materiale a Curții de Apel, în raport de dispozițiile

art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Instanța de fond a respins

în mod corect excepția necompetenței materiale invocate de reclamant, în condițiile

în care obiectul cererii de chemare în judecată se circumscrie sferei contenciosului

administrativ, reținând faptul că trimiterile reclamantului, realizate la existența

unui contract de management care ar atrage aplicarea dispozițiilor Legii nr. 53/2003,

nu sunt de natură a înlătura caracterul de act administrativ al ordinului atacat.

În ceea ce privește admiterea

excepției inadmisibilității ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile, Înalta

Curte constată că soluția instanței de fond este legală.

Potrivit art. 7 din Legea

nr. 554/2004, persoana care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim

printr-un act administrativ trebuie să solicite autorității emitente revocarea în

tot sau în parte a acestuia.

Din redactarea textului

rezultă că formularea plângerii prealabile constituie o condiție specială, obligatorie

de exercitare a acțiunii.

Neîndeplinirea acestei

proceduri afectează însăși dreptul la acțiune în contencios administrativ.

În situația în care persoana

ce se pretinde vătămată nu parcurge procedura prealabilă, sancțiunea neexercitării

recursului administrativ este aceea a respingerii acțiunii ca inadmisibilă.

În raport de probatoriile

aflate la dosar, se constată că reclamantul nu a îndeplinit această cerință obligatorie,

astfel că soluția instanței de fond, de respingere a acțiunii ca inadmisibilă, este

întemeiată.

Pentru considerentele

anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de M.I.A. împotriva sentinței civile nr. 277/2010 din 28 iunie 2010 a Curții de

Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 martie 2011.