ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1649/2003

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC P.H. SA București a chemat-o în judecată pe pârâta SC A.S. SA Costești, solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri judecătorești, prin care pârâta să fie obligată să execute îndatorirea de a livra pentru export marfa, prevăzută în „completarea la contract” nr. 10864 din 30 noiembrie 1992, pentru luna noiembrie 1995, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința nr. 249/C din 24 martie 2000, Tribunalul Argeș, secția comercială, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea în pretenții formulată de reclamantă. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că obligațiile livrării la export de către pârâtă, de tăurași sau berbecuți în tranșa a 6 a, conform contractului nr. 10447 din 13 decembrie 1992, completat cu contractul nr. 10864 din 30 noiembrie 1992, în valoare de 28.000 dolari S.U.A., au fost soluționate prin sentința nr. 909/1995.

S-a constatat că, cu toate acestea, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1201 C. civ. Prin decizia nr. 639/A-C din 27 noiembrie 2000, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței mai sus menționate. În motivarea acestei soluții, curtea de apel a reținut că, urmare a probatoriului administrat, a rezultat că reclamanta a obținut deja, pe cale judecătorească, despăgubiri de la pârâtă, conform art. 1075 C. civ. Prin decizia nr. 3038 din 24 aprilie 2002, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a admis recursul declarat de reclamantă în contra deciziei instanței de apel, pe care a modificat-o, în sensul că a admis și apelul aceleiași părți și a schimbat în tot sentința pronunțată de tribunal și, în consecință, a admis acțiunea reclamantei SC P.H.

SA București și a obligat-o pe pârâta SC A.S. SA Pitești la plata către aceasta a sumei de 28.000 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei la cursul de referință al B.N.R. din ziua plății, cu 250.000 lei cheltuieli de judecată. Împotriva deciziei nr. 3038 din 24 aprilie 2002, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, întemeindu-se pe dispozițiile art. 318 și urm. C. proc. civ., pârâta, SC A.S. SA Costești, a formulat contestație în anulare, susținând că aceasta este urmarea unei greșeli materiale, și anume: - în considerentele deciziei se face referire la sentința nr. 909 din 26 septembrie 1995, pronunțată în dosarul nr. 3676/1997, sentință care a fost schimbată în parte, prin decizia nr. 16/A-C, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, la 13 ianuarie 1998, în dosarul A-C/401/1996, aflată la dosarul cauzei.

Astfel fiind, contestatoarea-pârâtă solicită admiterea contestației formulate și anularea deciziei mai sus menționate, pronunțate de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială. Contestația în anulare nu este fondată și urmează a fi respinsă în consecință, potrivit considerentelor ce vor fi mai jos arătate. În conformitate cu dispozițiile art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis, din greșeală, să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege, prin care se urmărește anularea unei hotărâri definitive, dacă, la pronunțarea ei, nu s-au observat neregularitățile actelor de procedură ori dacă soluția este rezultatul unei erori materiale evidente (art. 317 și 318 C. proc. civ.). Prin urmare, greșelile instanței de recurs, care pot deschide calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt și nu de judecată, în aprecierea probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.

În speță, în motivarea deciziei atacate cu contestație în anulare, s-a reținut că, prin sentința civilă nr. 909 din 26 septembrie 1995, s-au acordat daune pentru neexecutarea obligațiilor contractuale prevăzute în perioada mai 1993 – mai 1995, iar obiectul prezentei cauze îl reprezintă contravaloarea celei de-a 6 tranșe din luna noiembrie 1995, ce devenea scadentă în ianuarie 1996. Pe fond, s-a mai reținut că pretențiile reclamantei sunt întemeiate, întrucât ele nu au făcut obiectul sentinței civile nr. 909 din 26 septembrie 1995 și că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 1073 și 1075 din C. civ. Ca atare, susținerea contestatoarei, în sensul că decizia atacată se întemeiază pe o eroare în aprecierea probelor, și anume, că nu s-a avut în vedere că sentința nr. 909/1995 a fost apelată și schimbată în parte, prin decizia nr. 16/A-C din 13 ianuarie 1998, nu este fondată, fiind, de altfel, și lipsită de relevanță în soluționarea recursului.

În speță, se reține, prin urmare, că ea nu poate reprezenta o eroare materială, ce ar putea fi invocată în temeiul dispozițiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ. și nici o greșeală de judecată, aceasta, cu atât mai mult, cu cât, așa cum s-a arătat mai sus, greșelile de judecată nici nu pot face obiectul contestației în anulare. În consecință, față de considerentele mai sus arătate, contestația în anulare formulată de pârâta SC A.S. SA Costești urmează a fi respinsă, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea, SC A.S. SA Costești, împotriva deciziei nr. 3038 din 24 aprilie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, ca nefondată. Irevocabilă.