ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2272/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2272/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr.3276 din 28 mai 2001 a Curții de Apel București – Secția a III a civilă. La apelul nominal s-au prezentat: intimatele-reclamante Fundația Bucovina Mission Inc și Fundația Bucovina ambele reprezentate de avocat T.I., intimata-pârâtă Direcția Generală a Vămilor reprezentată de consilier juridic G.M. S., lipsind intimata-pârâtă S.N. CFR S.A. Marfă. Procedura completă. Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de admitere a recursului în anulare, casare a hotărârii criticate și respingerea recursului declarat de Fundația Bucovina Mission Inc și Fundația Bucovina.
Consilier juridic G.M.S.solicită admiterea recursului în anulare conform concluziilor scrise existente la dosar. Avocat T.I. depune concluzii scrise și solicită respingerea recursului în anulare. C U R T E A Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 29 octombrie 2002 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat, potrivit prevederilor art.27 lit.f din Legea nr.92/1992 și ale art.330 pct.2 C.proc.civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr.138/2000 și nr.59/2001, recurs în anulare împotriva deciziei civile nr.3276/28 noiembrie 2001 a Curții de Apel București – secția a III a civilă. S-a arătat că această hotărâre judecătorească a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.
În motivarea recursului în anulare s-a menționat că prin acțiunea adresată Judecătoriei sectorului 1 reclamantele Fundația “Bucovina Mission” Inc și “Fundația Bucovina” au solicitat în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Vămilor și Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă “CFR Marfă” SA obligarea acestora la restituirea containerului nr.HLCU 403. 457-7 cu întreg conținutul său, constând în ajutoare umanitare sau a sumei de 70.000 USD reprezentând contravaloarea acestuia. În motivarea cererii reclamantele au arătat că bunul a fost expediat de către Fundația “Bucovina Mission” INC din SUA prin intermediul pârâtei Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă “CFR Marfă” SA, în vederea predării către destinatar, Fundația “Bucovina” din România.
Întrucât transportatorul a încercat să sustragă containerul de la operațiunea legală de vămuire, a fost sancționat contravențional, inclusiv prin aplicarea măsurii confiscării bunului, astfel încât el nu a mai fost predat destinatarului. Prin sentința civilă nr.20479 din 9 noiembrie 2000, Judecătoria sectorului 1 a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantelor, cu motivarea că bunul este deținut de pârâta Direcția Generală a Vămilor în baza unui titlu executoriu, respectiv procesul-verbal de contravenție nr.776 din 7 octombrie 1999. Soluția instanței de fond a fost menținută prin decizia civilă nr.108 A din 25 aprilie 2001 a Tribunalului București, secția a V a civilă și de contencios administrativ.
Recursul declarat de reclamante împotriva acestei decizii a fost admis de către Curtea de Apel București, care prin decizia civilă nr.3276 din 28 noiembrie 2001, dată cu opinia separată a unui judecător, a admis apelul formulat împotriva sentinței pronunțate în fond. A fost schimbată în totalitate sentința în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtelor, în solidar, la restituirea bunului confiscat sau a contravalorii acestuia de 70.000 USD. Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut, în esență, că pârâtele au reținut bunul în mod nelegal, în cauză fiind incidente dispozițiile art.1909 alin.2 C. civ. În motivarea recursului în anulare s-a arătat că această decizie este greșită, bunul intrând în patrimoniul statului, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, iar nu al pârâtelor, în temeiul unui titlu valabil, care nu a fost desființat.
S-a mai susținut că invocarea prevederilor art.1909 alin.2 C.civ.este străină naturii pricinii. Prin întâmpinări, reclamantele au solicitat respingerea recursului în anulare, susținând că decizia pronunțată în recurs este legală și temeinică. Părțile au depus la dosarul cauzei înscrisuri în susținerea apărărilor lor. Au fost atașate dosarele de fond, apel și recurs. Din examinarea întregului material probator administrat în cauză, Curtea reține următoarele: Prin “scrisoarea de donație” din 4 iunie 1999, Fundația “Bucovina Mission” Inc din SUA a transmis Fundației “ Bucovina ” din România proprietatea asupra containerului cu nr.HLCU 403457-7 conținând ajutoare umanitare. Containerul a fost deplasat, prin intermediul pârâtei transportatoare Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă “CFR Marfă” S.A.
din Constanța – Port spre stația de destinație CFR Bucureștii Noi. Întrucât transportatorul nu a prezentat documentele care să ateste efectuarea formalităților de vămuire la intrarea în țară , prin procesul-verbal de contravenție nr.776 din 7 octombrie 1999 întocmit de Direcția Generală a Vămilor, a fost sancționat contravențional, dispunându-se și măsura complementară a confiscării mărfurilor supuse transportului. Urmare acestei măsuri, bunurile au intrat în proprietatea statului. O asemenea concluzie se desprinde din analiza coroborată a dispozițiilor art.4 lit.g din O.G.
nr.11/1996 privind executarea creanțelor bugetare, potrivit cărora “pentru obligațiile privind plata amenzilor, titlul de creanță este procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a amenzii, întocmit de organul prevăzut de lege” și a prevederilor art.25 alin.3 din același act normativ, care statuează că “pentru obligațiile bugetare reprezentând impozite, taxe, amenzi ... alte sume datorate și neachitate în termenul legal, titlul executoriu îl constituie actul, emis sau aprobat de organul competent, prin care acestea se stabilesc”. Așa fiind, atâta timp cât procesul -verbal de constatare și sancționare a contravenției din 7 octombrie 1999 nu a fost anulat sau desființat, statul deține bunul confiscat în temeiul unui titlu executoriu valabil.
Or, reclamantele nu au înțeles să uzeze de posibilitatea legală, conferită prin art.388 pct.2 din H.G. 626/1997, comb. cu art.31 alin.2 din Legea nr.32/1968 în vigoare la acea dată, de a contesta procesul-verbal de contravenție, preferând să formuleze o acțiune în revendicare mobiliară care nu este întemeiată. Într-adevăr, invocarea de către instanța de recurs a prevederilor art.1909 alin.2 C.proc.civ. este cu totul străină de natura pricinii. Într-adevăr, “cel ce a pierdut sau cel căruia i s-a furat un lucru poate să-l revendice, în curs de trei ani”, statuează textul menționat. Or, a echivala pierderea sau furtul bunului cu confiscarea lui în temeiul unui titlu executoriu care nu a fost contestat reprezintă o evidentă încălcare a legii.
Pe de altă parte, nici celelalte condiții ale acțiunii în revendicare nu sunt îndeplinite, pârâtele nefiind “posesori neproprietari” câtă vreme bunul se află în posesia legitimă a Statului român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice. O eventuală răspundere civilă (contractuală sau delictuală) a pârâtului transportator putea fi eventual angajată prin alte mijloace juridice. Așa fiind, Curtea, în opinie majoritară, va admite recursul în anulare potrivit prevederilor art.330 3 alin.1 comb. cu art.304 pct.9 și art.312 C.proc.civ., va casa decizia atacată și, rejudecând, va respinge recursul reclamantelor împotriva deciziei tribunalului, care va fi menținută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Cu majoritate de voturi, Admite recursul in anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie impotriva deciziei civile nr. 3276 din 28 noiembrie 2001 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a III a civila . Caseaza această decizie si rejudecând respinge recursul declarat de reclamanta Fundația Bucovina Mission Inc si Fundatia Bucovina impotriva deciziei civile nr. 108 A din 25 aprilie 2001 a Tribunalului Bucuresti - Sectia a V a civila si de contencios administrativ pe care o mentine. Irevocabila. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2003. Opinie separată a domnului Judecător OPINIE SEPARATA in sensul respingerii recursului in anulare.
In dezacord cu solutia adoptata cu majoritatea voturilor completului de judecata consider ca recursul in anulare declarat de catre Procurorul General al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie impotriva deciziei civile nr. 3276 pronuntate de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a III a civila la 28 noiembrie 2001 este nefondat si ca, in consecinta, trebuia respins. 1.
In acest sens trebuia avut in vedere faptul ca hotararea atacata cu recurs in anulare da expresie unora dintre cerintele esentiale instituite prin “Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale” ratificata de Romania prin Legea nr. 30 /1994 modificata prin Legea nr. 79/1995 (act care va fi numit in continuare “Conventie”). 1.
Relevante sub acest aspect sunt in primul rand prevederile cuprinse in teza intai a ARTICOLULUI 6 /1. din Conventie conform carora: “Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale , de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care va hotari fie asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil , fie asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa”. 1.
Sunt de asemenea relevante in cauza dispozitiile primului alineat al “ARTICOLULUI 1 - PROTECTIA PROPRIETATII” inclus in Primului Protocol aditional la Conventie care statueaza ca: “Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale . Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international. 1.
Aceasta reglementare este completata in al doilea alineat al articolului citat precizandu-se ca: “Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor”. 2.0.Incidenta in cauza dedusa judecatii a tuturor acestor dispozitii ale Conventiei se impune a fi avuta in vedere in contextul reglemenatarilor existente in dreptul intern si in primul rand in raport cu prevederile Constitutiei Romaniei. 2.1. In acest sens este de retinut ca potrivit art. 20 (1) din Constitutie dispozitiile din aceasta lege - fundamentala - care privesc “drepturile si libertatile cetatenilor” trebuie sa fie “interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte”, deci si in concordanta cu Conventia. 2.2. De asemenea potrivit art. 20 (2) in caz de neconcordanta intre prevedeile Conventiei si legile interne, cele dintai au prioritate. 2.3. Relevante pentru corecta solutioanre a cauzei sunt si prevederile art. 41 din Constitutia Romaniei care reglementeaza “protectia proprietatii private stabilind printre altele in alineatul (3) ca: “Nimeni nu poate fi expropriat decat pentru o cauza de utilitate publica , stabilita potrivit legii, cu dreapta si prealabila despagubire”. 2.4.Dat fiind ca la originea litigiului dedus judecatii s-a aflat o presupusa masura de confiscare in cauza isi gasesc aplicarea si prevederile art. 41 (8) din Constitutie care statueaza ca: “Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori contraventii pot fi confiscate numai in conditiile legii” 2.5.In raport cu rigorile limbii romane acest din urma text constitutional poate crea dificultati de interpretare in special in ceea ce priveste sintagmele: “bunurile destinate …din infractiuni ori contraventii” si respectiv “bunurile folosite …din infractiuni ori contraventii”. 2.
Dincolo de aceste formulari mai putin inteligibile se poate totusi prezuma ca in esenta prin art. 41 (8), astfel redactat, legiuitorului constitutional a intentionat sa statueze ca: “bunurile rezultate din infractiuni sau contraventii precum si cele care au fost folosite ori erau destinate a fi folosite la savarsirea unor astfel de fapte pot fi confiscate in conditi prevazute de lege” 2.
In masura in care confiscarea astfel reglementata la nivel constitutional reprezinta o componenta a activitatii interne de reprimare a infractiunilor si contraventiilor, textul citat se aliniaza cerintelor ARTICOLULUI 1 al Primului Protocol aditional al Conventiei mai sus amintite (punctele 1.2. si 1.3.) . In speta insa presupusa confiscare nu si-a produs efectul asupra transportatorului - despre care se afirma ca ar fi comis o contraventie la regimul vamal - ci asupra reclamantelor. Intrucat reclamantelor nu li se imputa savarsirea nici unei infractiuni sau contraventii este evident ca lipsirea lor de bunurile care le apartineau are un caracter arbitrariu, incalcand atat art. 41 (8) din Constitutia Romaniei cat si prevederile Conventiei referitoare la protectia proprietatii. 2.
Aceasta concluzie isi gaseste confirmarea si in dispozitiile Legii nr. 32/1968, aflata in vigoare la data constatarii contraventiei si care in art. 8 alineatul 1 punctul b) prevedea ca “lucrurile care au servit la savarsirea contraventiei“ sunt supuse confiscarii numai “daca sunt ale contravenientului” . In acelasi sens este de observat ca dispozitia legala citata isi gasea o deplina aplicare si in cazul contraventiilor vamale in conformitate cu prevederile art. 388 alineatul (2) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al Romaniei aprobat prin H.G.nr. 626/1997 . 3.0 In alta ordine de idei Procesul verbal nr. 776 din 7 octombrie 1999 depus in copie in dosarul primei instante si care atestă asa numitul titlu legal de proprietate dobandit de STATUL ROMAN asupra bunurilor revendicate de reclamante este inform. Este de observat astfel ca respectivul act a fost intocmit pe un formular tiparit care continea diverse sectiuni numerotate cursiv, prin completarea olografa a sectiunilor 1,2,4,5,6 si 7 . In conditiile in care sectiunea nr. 3 - care cuprindea tocmai rubricile destinate individualizarii sanctiunii si a masura confiscarii - a ramas necompletata nu există temei pentru a se aprecia ca aceste masuri ar fi fost efectiv aplicate. 3.1. O explicatie a respectivei omisiuni poate fi aceea ca agentul constatator si-a indeplinit defectuos atributiile de serviciu . Nu poate fi exclusa insa nici ipoteza ca asa numitul proces verbal de contraventie a fost intocmit ad-hoc pentru a da o aparenta de legalitate a refuzului de predare a bunurilor catre destinatar. 3.2.Invocarea in considerentele recursului in anulare a prevederilor art. 4 lit. g si a art. 25 alin. 3 din O.G. nr. 11/1996 care definesc anumite categorii de titluri executorii este deci irelevanta, esential ramanand faptul ca “titlul executoriu” de care s-au prevalat paratii este lipsit de obiect intrucat nu conscra nici o obligatie susceptibila de a fi executata. 3.3. Consecinta logica este in sensul ca o plangere a reclamantelor impotriva respectivului proces verbal ar fi fost in realitate lipsita de interes. 4.0.De altfel in legatura cu aceeasi chestiune, a plangerii recursul in anulare nu mentioneaza decat o parte a dispozitiilor Legii nr. 32/1968 relevante în speță. Astfel pe langa prevederile art. 31 alin. 1 si 2, in cauza isi gaseau incidenta si cele ale art. 22 alin. 2 si 24 alin. 1 din legea amintita care instituiau in sarcina agentului constatator obligatia de a comunica reclamantelor procesul verbal de contraventie. 4.1. Din probele administrate mai rezulta ca acesta obligatie de comunicare nu a fost indeplinita si ca in general Directia Generala a Vamilor a adoptat in relatia cu reclamantele o totala lipsa de transparenta. Ilustrativa din acest punct de vedere este adresa nr. 36413 din 3 noiembrie 1999 prin care reclamantelor li se aducea in mod formal la cunostinta aplicarea masurii confiscarii, fara a se indica temeiul legal exact ori numarul procesului verbal. 5.0 Aceeasi chestiune a inexistentei plangerii contraventionale trebuie analizata si in raport cu motivarea data de reclamante actiunii lor in revendicare. Este de observat astfel ca aceasta se bazeaza pe afirmarea dreptului de proprietate al reclamantelor si mai cu seama pe contestarea validitatii presupusei confiscari. Sub acest ultim aspect actiunea cuprinde toate elementele unei plangeri contraventionale de tipul celei prevazute de art. 31alin. 2 din Legea nr. 32/1968. In acest context sunt de amintit prevederile 84 din C.proc.civ. care permit instantei sa considere ca o cerere de chemare in judecata sau pentru exercitarea unei cai de atac “este valabil facuta, chiar daca poarta o denumire gresita” . 6.0. Este de principiu ca revendicarea este o actiune prin care proprietarul legitim al unui bun tinde sa reintre in posesia acelui bun chemandu-l in judecata pe cel care il detine fara drept. 6.1.In speta fiind vorba despre bunuri mobile a caror proprietate a fost transmisa catre Fundatia BUCOVINA - Romania, inclusiv printr-un schimb formal de scrisori, chestiunea calitatii procesuale active a beneficiarei acestui transfer era in principiu transata. Aceasta imprejurare nu era totusi de natura a le impiedica pe parate sa tergiverseze solutionarea actiunii in revendicare sustinand ca in realitate in momentul presupusei confiscarii bunurile apartineau Fundatiei “BUCOVINA MISSION” INC - USA. Coparticiparea procesuala a acestei din urma reclamante este deci legitima in masura in care a prevenit extinderea in plan procesual a abuzurilor pe care paratele le-au savarsit in derularea operatiunilor litigioase. 6.2. Legitimarea procesuala pasiva a celor doua parate chemate in judecata isi gaseste si ea o prima confirnmare in adresa prin care, la 10 decembrie 1999, transportatorul atesta ca transcontainerul continand bunurile revendicate se afla inca in administrarea sa - in statia Bucurestii Noi - si solicita autoritatilor vamale informatii referitoare la situatia juridica a respectivelor bunuri. 6.3.In aceeasi adresa emisa cu numai 5 zile inainte de formularea actiunii in revendicare se mentiona ca transportatorul formulase deja o plangere vamala, plangere care, conform art. 31 alineatul 3 din Legea nr. 32/1968 avea ca efect suspendarea executarii masurilor dispuse prin procesul verbal de constatare a contraventiei, deci si a executarii presupusei confiscarii. 6.4. Asa dupa cum s-a mentionat, in considerentele recursului in anulare au fost evocate unele dintre prevederile O.G. nr. 11/1996 si anume art. 4 lit. g si a art. 25 alin. 3. Respectivul act normativ contine însă prevederi relevante in cauza ca de exemplu dispozitiile art. 106 alin. 1 conform carora: “Confiscarile dispuse potrvit legii se aduc la indeplinire de catre organele care au dispus confiscarea, iar cele dispuse prin hotarari judecatoresti sau prin acte de urmarire penală se aduc la indeplinire prin hotarari judecatoresti”. 6.5. Asadar la data formularii actiunii in revendicare - care avea si caracter de plangere in sensul art. 31 alin. 2 din Legea nr. 32/1968 - bunurile se gaseau in administrarea transportatorului SNCFR si formau in principiu obiectul executarii silite care, conform legii , trebuia sa fie adusa la indeplinire de catre agentul constatator - DIRECTIA GENERALA A VAMILOR. Prin urmare aceste doua entitati, iar nu STATUL ROMAN , se legitimau procesual in calitate de parate in actiunea in revendicare. 7. 0.Asertiunea din recursul in anulare referitoare la neaplicarea in cauza a dispozitiilor art. 1909 alin. 2 din C.civ. este de asemenea lipsita de temei. Este vadit ca acest text de lege urmareste protejarea drepturilor legitime de proprietate mobiliara ale celor ale caror bunuri au fost pierdute sau furate. In speta reclamantele se gasesc intr-o situatie practic identica celei prevazute de lege de vreme ce lipsirea lor de bunurile revendicate s-a facut fara un temei legal si prin obstructionarea oricaror posibilitati de recuperare a lor, altele decat actiunea in revendicare. 8.0. In esenta litigiul a fost solutionat in urma unui proces in care reclamantele au avut ca oponente autoritatile vamale aflate in subordinea Ministerului Finatelor Publice si Societatea Nationala a Cailor Ferate aflata in subordinea Ministerului Transporturilor. In cauza s-a facut de asemenea dovada preexistentei unor verificari prealabile efectuate de catre politie, adica de o structura aflata in subirdinea Ministerului de Interne. 8.1. In conditiile in care solutia dată in cauza are caracter definitiv si irevocabil fiind pronuntata dupa parcurgerea a trei grade de jurisdictie si cu respectarea tuturor garantiilor procesuale, declararea recursului in anulare readuce in discutie legitimitatea acestei cai de atac. 8.2. In acest sens este de amintit ca potrivit art. 330 din C.proc.civ.respectiva cale de atac poate fi exercitata exclusiv de catre Procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei”. 8.3. In speta acesta prevedere incalca dreptul reclamantelor la un proces judecat in mod echitabil consacrat prin ARTICOLULUI 6 din Conventie (a se vedea punctul 1.1). 8.4.O astfel de concluzie se impune in primul rand in raport cu prevederea conform careia - spre deosebire de reclamante- paratele aflate in subordonare executiva ca si ministrul justitiei pot beneficia de prerogativa prin care acesta din urma este indreptatit sa “ceara” declararea recursului in anulare. 8.5.De altfel in raport cu dispozitiile art. 131 alin. (1) din Constitutie procurorii - inclusiv cel investit cu declararea recursului in anulare - isi desfasoara activitatea sub autoritatea ministrului justitiei. In legatura cu acest aspect prin decizia nr. 259 pronuntata la 24 septembrie 2002 Curtea Constitutionala a evidentiat ca ministrul justitiei este “organ esentialmente executiv” si ca prin urmare procurorii sunt “ei insisi agenti ai autoritatii executive” . 8.6. Asadar si din acest punct de vedere recursul in anulare se impunea a fi respins. JUDECĂTOR,
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.