ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 835/2013

Prin sentința nr. 71 din 10 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în Dosar nr. 4305/112/2012 în baza disp. art. 403 alin. (3) C. proc. pen.: S-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul-condamnat M.Z., în prezent deținut în Penitenciarul Bistrița, împotriva sentinței penale nr. 48/F din 27 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în Dosarul nr. 4399/112/2010. S-a obligat revizuientul la plata sumei de 20 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că petentul nu a indicat niciunul dintre cazurile expres și limitativ cuprinse în conținutul art. 394 alin. (1) lit. a)-e) C. proc. pen., limitându-se la a enunța o serie de afirmații fără acoperire.

Dintre toate motivele invocate de către petent doar cel referitor la pretinsa infracțiune de mărturie mincinoasă comisă de martorii audiați în cauză ar putea constitui temei al revizuirii sentinței de condamnare dar această împrejurare trebuie constatată printr-o hotărâre judecătorească, sau printr-un act al procurorului într-un dosar care să fi avut ca obiect săvârșirea acestei infracțiuni. Pe de altă parte, schimbarea încadrării juridice (inclusiv prin înlăturarea stării de recidivă), reducerea pedepsei aplicate sau reținerea unor circumstanțe atenuante nu pot face obiectul unei cereri de revizuire. Potrivit statuărilor Înaltei Curți de Casație și Justiție cuprinse în Decizia nr. 60/2007, cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc.

pen. este inadmisibilă. Ca atare, constatând că prezenta cerere nu vizează temeiuri dintre cele cuprinse în textul legal anterior menționat, aceasta a fost respinsă ca inadmisibilă. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.. împotriva sentinței atacate a declarat apel revizuentul M.Z.. Apelantul a invocat dispozițiile art. 47 C. proc. pen. potrivit căruia judecătorul care a judecat cauza nu mai poate participa la judecarea cauzei, ori, în speță, același judecător a soluționat cererea sa de revizuire; a mai precizat că nu știe cine a înaintat și cine a efectuat actele de cercetare privind cererea sa de revizuire deoarece nu a fost audiat. A mai criticat faptul că cererea sa a fost judecată în camera de consiliu fără a putea depune probe și înscrisuri.

A precizat că s-a început urmărirea penală împotriva denunțătorului și a martorilor care doresc să-și schimbe declarația. Examinând sentința atacată din perspectiva motivelor de apel invocate, precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea de apel a constatat că prima instanță a reținut că prin cererea formulată s-a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 48 din 27 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud invocând faptul că a fost condamnat pe drept, că martorii audiați au comis infracțiunea de mărturie mincinoasă, că încadrarea juridică este greșită, că pedeapsa aplicată este prea mare și că nu a beneficiat de asistență juridică, cerere pe care a respins-o. Curtea a constatat că este nefondată critica apelantului referitoare la faptul că cererea de revizuire a fost soluționată în mod nelegal de către același judecător care a pronunțat condamnarea sa în primă instanță; art. 47 alin. (1) C. proc.

pen. prevede că judecătorul care a luat parte la soluționarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiași cauze într-o cale de atac sau la judecarea cauzei după desființare sau casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare, după cum nici judecătorul care și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluția care ar putea fi dată în aceea cauză, nu mai poate participa la judecarea cauzei. Din textul menționat nu rezultă incompatibilitatea judecătorului care a pronunțat hotărârea de condamnare de a judeca admisibilitatea cererii de revizuire, fiindcă admisibilitatea acesteia se rezumă doar la examinarea împrejurării dacă cererea este făcută în condițiile prevăzute de lege, fără a se rejudeca pe fond cauza.

În ceea ce privește judecarea cererii în camera de consiliu, s-a reținut că aceasta este regula prevăzută în art. 403 alin. (1) C.proc. pen., fără citarea părților, aspect ce nileste de natură să încalce nici un drept al revizuientului, deoarece în cazul admiterii în principiu a cererii instanța stabilește termen pentru rejudecarea cauzei, în ședință publică cu citarea părților, astfel încât prima instanță a respectat întocmai procedura judecării revizuirii. În mod justificat a fost respinsă revizuirea deoarece cuantumul pedepsei, lipsa de apărare în fața instanței de recurs și greșita schimbare a încadrării juridice, evident nu sunt prevăzute drept cazuri de revizuire în enumerarea strictă a art. 394 alin. (1) lit. a)-e) C. proc.

pen.. De asemenea, s-a mai reținut că în mod temeinic prima instanță a apreciat că nici invocarea declarațiilor mincinoase ale martorilor nu poate justifica admiterea în principiu a cererii de revizuire fiindcă invocarea acestui caz nu a fost însoțită de - astfel cum prevede art. 395 alin. (1) C. proc. pen. - de dovada acestei împrejurării fie prin hotărâre judecătorească fie prin ordonanța procurorului. Curtea a mai constatat că revizuientul apelant, astfel cum a declarat și în apel, îi suspectează pe martorii audiați că au fost subiectivi deoarece sunt rude între ei, însă a precizat că cercetările penale nu au fost finalizate, astfel încât nu poate dovedi deocamdată mărturia mincinoasă. Or, din actele dosarului rezultă că revizuientul a fost audiat de către parchet referitor la cererea de revizuire a sentinței de condamnare precizată.

Prin decizia penală nr. 196/A/2012 din 14 noiembrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a respins ca nefondat apelul declarat de revizuientul M.Z., deținut in Penitenciarul Bistrița împotriva sentinței penale nr. 71 din 10 octombrie 2012 a Tribunalului Bistrița Năsăud. Împotriva deciziei penale nr. 196/A/2012 din 14 noiembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori a declarat recurs revizuentul M.Z. la data de 29 noiembrie 2012 (dosar recurs). Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 6 decembrie 2012, sub nr. 4305/112/2012. Prin cererea formulată de recurentul revizuient la data de 23 ianuarie 2013 (dosar recurs) și transmisă la dosarul cauzei la data de 29 ianuarie 2013, (dosar recurs), acesta solicită „retragerea recursului privind revizuirea cu termen la data de 07 martie 2013 în camera.

Rog să luați act de retragerea cererii mele de revizuire din motive personale la termenul dat și renunțarea la recursul de la Înalta Curte". Verificând cererea formulată de recurentul revizuient, în raport cu dispozițiile art. 385 4 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 385 4 C. proc. pen. rap. la art. 368 alin. (1) C. proc. pen.:"După pronunțarea hotărârii și până la expirarea termenului de declarare a apelului, părțile pot renunța în mod expres la această cale de atac". Potrivit dispozițiilor art. 368 alin. (2) și (3) C. proc. pen.:"Asupra renunțării, cu excepția apelului care privește latura civilă a cauzei, se poate reveni înăuntrul termenului pentru declararea apelului.

Renunțarea sau revenirea asupra renunțării poate să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special." Față de dispozițiile legale menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că declarația recurentului revizuient de la dosar recurs nu poate fi calificată ca o cerere de renunțare la recursul formulat de acesta întrucât, din actele dosarului rezultă că decizia penală atacată nr. 196/A/2012 din 14 noiembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori a fost pronunțată la data de 14 noiembrie 2012 și comunicată recurentului la data de 29 noiembrie 2012 conform dovezii de îndeplinire a procedurii de comunicare a acesteia aflată la dosar recurs (nr. 4305/112/2012).

Cum termenul de declarare a recursului în cauză curge de la comunicarea deciziei penale atacate, recurentul putea formula cererea de renunțare la calea de atac înlăuntrul termenului de recurs de 10 zile calculat de la comunicarea hotărârii menționate termen care s-a împlinit la data de 10 ianuarie 2013. Or, declarația de renunțare, astfel cum a intitulat-o recurentul revizuient, în finalul cererii, a fost formulată la data de 23 ianuarie 2013. Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în discuție este o cerere de retragere a căii de atac. Examinând declarația de retragere a recursului formulat de revizuientul M.Z., în raport cu dispozițiile art. 385 4 C. proc. pen. raportat la art. 369 alin. (1) C. proc.

pen. potrivit cărora: „Până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel, oricare dintre părți își poate retrage apelul declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deținere, printr-o declarație atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către conducerea locului de deținere. Declarația de retragere se poate face fie la instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanța de apel", Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta nu poate reveni asupra retragerii recursului formulat în cauză. Față de conținutul normativ al textului legal menționat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu se poate reveni asupra unei cereri de retragere a căii de atac formulată personal de către parte întrucât normele procedural penale nu prevăd în mod expres posibilitatea de a reveni asupra unei cereri de retragere a căii de atac.

În caz contrar, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că s-ar adăuga la dispozițiile legale menționate, dispoziții care au caracter limitativ și expres. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E la act de retragerea recursului declarat de revizuentul M.Z. împotriva deciziei penale nr. 196/A/2012 din 14 noiembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 martie 2013.