ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 782/2013

Asupra cauzei

penale de față:

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 86 din 23

ianuarie 2013 pronunțată în Dosarul 23804/200/2012, Curtea de Apel Ploiești, în

conformitate cu dispozițiile art. 42 C. proc. pen., a declinat competența de

soluționare a recursului declarat de condamnatul D.C. împotriva sentinței

penale nr. 1101 din 23 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria Buzău, în

favoarea Tribunalului Buzău.

Pentru a

hotărî astfel, Curtea a constatat că sentința penală nr. 1101 din 23 octombrie

2012, pronunțată de Judecătoria Buzău, este dată în materia executării hotărârilor

penale, întrucât prin aceasta sentință, în baza art. 84 C. pen., s-a revocat

suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată

condamnatului D.C..

Potrivit

dispozițiilor art. 27 pct. 3 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin

Legea nr. 202/2010, competența de soluționare a recursurilor, declarate

împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în materia executării

hotărârilor penale, aparține tribunalului.

Prin urmare,

în raport de dispozițiile legale sus-menționate, Curtea a declinat competența

de soluționare a recursului la Tribunalul Buzău.

Împotriva

deciziei penale nr. 86 din 23 ianuarie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția

penală și pentru cauze cu minori și familie, a formulat recurs condamnatul D.C..

Recursul nu a

fost motivat.

Înalta Curte

constată că recursul declarat de condamnatul D.G. este inadmisibil, pentru

considerentele care urmează:

În conformitate

cu dispozițiile art. 42 alin. (4) C. proc. pen., hotărârea de declinare a

competenței nu este supusă apelului și nici recursului, fiind definitivă.

În cauză,

condamnatul a formulat recurs împotriva unei decizii definitive, pronunțate în

baza art. 42 alin. (4) C. proc. pen..

Dând

eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, privind

exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a

celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din Legea

fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea

procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru

persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar,

părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile

legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un

control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit

dispozițiilor din Partea specială, Titlul

II,

Capitolul

III, Secțiunile

I

și

II

C.

proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea

acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost

reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și

ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere

reformarea hotărârii atacate.

Astfel,

potrivit art. 385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe

calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate

de lege.

Așadar,

limitând calea de atac menționată, exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate

de lege, C. proc. pen. a stabilit principiul unicității acesteia.

În cauză, se

constată că cererea de recurs a fost formulată de condamnat împotriva unei

hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac,

recursul declarat neîntrunind cerințele textului de lege menționat, încălcând

principiul unicității acestei căi de atac și, ca atare, nefiind admisibil.

Or,

recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea

procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și,

din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru

considerentele ce preced, constatându-se că, în cauză, condamnatul a formulat

recurs împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea

acestei căi de atac, potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc.

pen., va respinge recursul, ca inadmisibil.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de condamnatul D.C. împotriva deciziei penale

nr. 86 din 23 ianuarie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul condamnat la

plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 4 martie 2013.