ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 651/2013

Asupra recursului de față, constată următoarele : Prin sentința penală nr. 480 din 21 decembrie 2012, Tribunalul Prahova-secția penală, printre altele, a condamnat inculpatul C.A.A. - în baza art. 13 alin. (1), (2) și alin. (3) tezele I și II din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. , art. 75 lit. c) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., infracțiunea de trafic de minori, în formă continuată, faptă din perioada noiembrie 2010 - mai 2011, la pedeapsa de: 7 (șapte) ani închisoare. Conform art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pentru o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale; - în baza art. 198 alin. (3) coci procedură penală cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., infracțiunea de act sexual cu un minor, faptă din cursul lunii decembrie 2010, victimă N.A.I., la pedeapsa de : 2 (doi) ani închisoare. Conform art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pentru o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale;- în baza art. 198 alin. (3) C. proc. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., infracțiunea de act sexual cu un minor, faptă din cursul lunii ianuarie 2011, victimă B.A., la pedeapsa de: 2 (doi) ani închisoare. Conform art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pentru o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale; - în baza art. 329 alin. (1) și (3) C. pen.

cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., infracțiunea de proxenetism, faptă din perioada 2011-2012, la pedeapsa de: 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare. Conform art. 65 C. pen. interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pentru o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de: 7 (șapte) ani închisoare. A aplicat disp. art. 71 și art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege. Conform art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pentru o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

Potrivit art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 17 septembrie 2012 la zi. În temeiul disp. art. 118 lit. b) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpatul C.A.A. a telefoanelor mobile folosite la racolarea clienților, în desfășurarea activității infracționale de trafic de minori și proxenetism, iar de la inculpata minoră T.A.C.E. a aparatului cu electroșocuri, cu carcasă din plastic de culoare neagră, folosit de asemenea la comiterea infracțiunii de trafic de minori, bunuri ridicate de ia sus-numiții, cu ocazia perchezițiilor domiciliare, din data de 17 septembrie 2012. Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel, printre alții, inculpatul C. A.A., apel ce formează obiectul dosarului nr. 7665/121/2012 al Curții de Apel Galați - secția penală și pentru cauze cu minori.

La termenul din 04 februarie 2013, fixat pentru judecarea apelului, instanța de prim control judiciar, respectiv Curtea de Ape! Ploiești, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, a menținut starea de arest a inculpaților în temeiul art. 300 2 combinat cu art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză. Împotriva încheierii de ședință din 06 februarie 2013 a Curții de Apel Ploiești - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 7454/105/2012, inculpatul R.F. a declarat recurs solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive. În subsidiar a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.

Înalta Curte examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. și dispoziția Curții de Apel Ploiești dată în încheierea atacată, constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente: I. Cu privire la prima solicitare a inculpatului privind revocarea măsurii arestării preventive a arestării preventive a inculpatului, înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 5 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.

De la această regulă, există însă excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. c). Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia, în materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca, arestarea preventivă a unei persoane să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională, care, la rândul lor trebuie să fie compatibile cu dispozițiile convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului. Altfel spus, să se poată demonstra că detenția acelei persoane este conformă cu scopul prevăzut de art. 5 paragraful 1. În cauza supusă analizei, înalta Curte constată respectate, deopotrivă, atât dispozițiile cuprinse în legea internă, cât și exigențele ce decurg din prevederile Convenției. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași articol „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive". În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a constatat că temeiurile de fapt și de drept, care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului. Cu privire la situația de fapt s-a reținut că în toamna anului 2010, inculpatul C.A.A., din localitatea Măgureni, jud. Prahova, persoană fără ocupație, în vârstă de 41 de ani s-a orientat către o modalitate ilegală, pentru a-și procura veniturile, prin găsirea unor fete, pe care să le determine la întreținerea de relații sexuale, cu diverse persoane, în schimbul unor sume de bani.

Acesta a cooperat în desfășurarea activității infracționale, cu inculpata minoră T.A.C.E. (în vârstă de 16 ani, la data comiterii infracțiunii), persoană provenind din același mediu școlar cu o parte din victimele minore. Astfel, a rezultat că începând cu luna noiembrie 2010, inculpații C.A. A. și T.A.C.E. au recrutat părțile vătămate B. A., M.L.G., C.M.L. și N.A.I., în vârstă de 15, respectiv 17 ani, pe care ie-au determinat, prin amenințări cu acte de violență, să se prostitueze în folosul lor. Pe parcursul cercetărilor efectuate în cauză a reieșit că, inculpatul C. A.A. a desfășurat si activități ce se circumscriu elementelor constitutive ale infracțiunii de proxenetism constând în îndemnul își înlesnirea practicării prostituției trăgând foloase de pe urma acestei activități, efectuată de două persoane de sex feminin - una majoră, D.A.E.

și cealaltă minoră – S.A.M., activități cu caracter repetat si de durată, în cursul anului 2011, dar și în anul 2012, în sensul că, activitatea de prostituție s-a desfășurat în mai multe locații din mun. Câmpina, sumele de bani obținute fiind însușite în cea mai mare parte de sus-numitul. Înalta Curte constată că, în raport de modul de operare a activității infracționale descrisă anterior și de împrejurările comiterii faptelor cât și faptul că pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunea pe care inculpatul a săvârșit-o, este pedeapsa cu închisoare mai mare de 4 ani, lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției.

Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunilor de care sunt învinuiți inculpații, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor respective. În acord cu prima instanță, înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 300 2 coroborat cu art. 160 b alin. (3) C. proc.

pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului. Se reține, de asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația interna și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

II. Cu privire la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de către inculpatul C.A.A., se constată următoarele: Conform art. 139 alin. (2) C. proc. pen., măsura preventivă se înlocuiește cu o altă măsură când a fost luată cu încălcarea prevederilor legale, caz în care se revocă arestarea preventivă și se dispune punerea de îndată în libertate. Având în vedere susținerile anterioare, înalta Curte apreciază că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea prevederilor legale (art. 143 și 148 lit. f). 149 1 C. proc. pen.), neintervenind elemente de natură a justifica susținerea că punerea în libertate a inculpatului nu prezintă pericol pentru ordinea publică., iar luarea acestei măsuri atât de severe se impune și pentru buna desfășurare a procesului penal în raport de natura și gravitatea infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat și a fost condamnat de prima instanță.

În concluzie, înalta Curte apreciază că, în prezenta cauză, scopul măsurilor preventive nu poate fi atins printr-o altă măsură preventivă mai puțin severă. Înalta Curte conform art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursul declarat de inculpatul C.A.A. împotriva încheierii din 4 februarie 2013 a Curții de Apel Ploiești - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și Familie, pronunțată în dosarul nr. 7454/105/2012. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A.A. împotriva încheierii din 4 februarie 2013 a Curții de Apel Ploiești - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și Familie, pronunțată în dosarul nr. 7454/105/2012, Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publicai azi 21 februarie 2013.