ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 651/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 651/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului de față, constată următoarele

:

Prin sentința

penală nr. 480 din 21 decembrie 2012, Tribunalul Prahova-secția penală,

printre altele, a condamnat inculpatul C.A.A. - în baza

art. 13 alin. (1), (2) și alin. (3) tezele I și

II din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

, art. 75 lit. c) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., infracțiunea de

trafic de minori, în formă

continuată, faptă din perioada noiembrie 2010 - mai 2011, la

pedeapsa de: 7 (șapte) ani închisoare. Conform art.

65 C. pen. a interzis inculpatului

exercițiul drepturilor prev.

de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege,

pentru o perioadă de 3 ani după executarea

pedepsei principale; - în baza art. 198

alin. (3) coci procedură penală cu

aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., infracțiunea de act

sexual cu un minor, faptă din cursul lunii decembrie 2010, victimă

N.A.I., la pedeapsa de : 2 (doi) ani închisoare.

Conform art. 65 C. pen. a

interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev.

de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția

dreptului de a alege, pentru o perioadă de 3 ani după executarea

pedepsei principale;- în

baza art. 198 alin. (3) C. proc. pen. cu

aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., infracțiunea de act

sexual cu un minor, faptă din cursul lunii ianuarie 2011,

victimă B.A., la pedeapsa de: 2 (doi) ani

închisoare. Conform art. 65 C. pen.

a interzis inculpatului exercițiul

drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de

a alege, pentru o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale; - în

baza art. 329 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

alin.

(7) C. proc. pen., infracțiunea de proxenetism, faptă din perioada 2011-2012, la

pedeapsa de: 2 (doi) ani și 6 (șase) luni

închisoare. Conform art. 65 C. pen. interzice

inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.

a), b) C. pen., cu excepția dreptului de

a alege, pentru o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În

baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. a stabilit ca inculpatul să

execute pedeapsa cea mai grea, aceea de: 7 (șapte) ani închisoare.

A aplicat disp. art. 71 și art. 64 lit. a), b) C.

pen., cu excepția dreptului de a alege.

Conform art. 65 C. pen. a interzis inculpatului

exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu

excepția dreptului de a alege, pentru o perioadă de 3 ani după

executarea

pedepsei principale.

Potrivit art. 350 C. proc. pen. a menținut starea

de arest a inculpatului, iar în baza art.

88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării

preventive de la

17 septembrie 2012 la zi.

În temeiul disp. art. 118 lit. b) C. pen. a

dispus confiscarea de la inculpatul

C.A.A. a telefoanelor mobile

folosite la racolarea clienților, în

desfășurarea

activității infracționale de trafic de minori și proxenetism,

iar de la inculpata minoră

T.A.C.E. a aparatului cu electroșocuri,

cu carcasă din plastic de culoare neagră, folosit

de asemenea la comiterea

infracțiunii

de trafic de minori, bunuri ridicate de ia sus-numiții, cu ocazia

perchezițiilor

domiciliare, din data de 17 septembrie 2012.

Împotriva sentinței

primei instanțe a declarat apel, printre alții,

inculpatul C.

A.A., apel ce formează

obiectul dosarului nr. 7665/121/2012 al Curții de Apel

Galați - secția

penală și pentru cauze cu minori.

La termenul din 04 februarie 2013, fixat pentru

judecarea apelului, instanța de

prim

control judiciar, respectiv Curtea de Ape! Ploiești, verificând legalitatea și

temeinicia

arestării preventive, a menținut starea de arest a

inculpaților în temeiul art. 300

2

combinat

cu art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., pronunțând încheierea atacată

cu

recurs în prezenta cauză.

Împotriva încheierii de ședință din 06 februarie

2013 a Curții de Apel Ploiești -

secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie, pronunțată în dosarul nr. 7454/105/2012, inculpatul R.F. a

declarat recurs solicitând admiterea

recursului,

casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive.

În subsidiar a solicitat înlocuirea măsurii

arestării preventive cu măsura obligării

de a nu părăsi localitatea sau

țara.

Înalta Curte examinând

motivele de recurs invocate, cât și din oficiu

cauza,

potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. și dispoziția Curții de Apel Ploiești dată în

încheierea atacată, constată că recursul declarat

de inculpat este nefondat pentru

următoarele considerente:

I. Cu privire la prima solicitare

a inculpatului privind revocarea măsurii

arestării

preventive a arestării

preventive a inculpatului, înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 5 paragraful 1 din

Convenția Europeană a Drepturilor

Omului,

orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de

libertatea sa. De la această regulă, există însă excepția privării licite de

libertate, circumscrisă

cazurilor

prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit.

c). Potrivit

textului invocat, o

persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută

în vederea aducerii sale în fața autorității

judiciare competente, atunci când există motive

verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive

temeinice de a

crede în necesitatea

de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după

săvârșirea

acesteia, în materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la

legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea

sau regularitatea detenției obligă ca, arestarea preventivă a unei

persoane să se facă în conformitate cu normele de

fond și de procedură prevăzute de

legea

națională, care, la rândul lor trebuie să fie compatibile cu dispozițiile

convenției și

să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

Altfel spus, să se poată demonstra că detenția acelei

persoane este conformă cu

scopul prevăzut de art. 5 paragraful 1.

În cauza supusă analizei, înalta Curte constată

respectate, deopotrivă, atât

dispozițiile cuprinse în legea internă, cât

și exigențele ce decurg din prevederile Convenției.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de

judecată,

în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice

periodic

legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași articol „când instanța

constată că temeiurile care au

determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere

motivată,

menținerea arestării preventive".

În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată,

instanța de apel a constatat că

temeiurile

de fapt și de drept, care au stat la baza luării măsurii arestării preventive

subzistă, impunând în continuare privarea de

libertate a inculpatului.

Cu

privire la situația de fapt s-a reținut că în toamna anului 2010, inculpatul

C.A.A., din localitatea Măgureni, jud. Prahova,

persoană fără ocupație,

în vârstă de 41 de ani s-a orientat către o

modalitate ilegală, pentru a-și procura

veniturile,

prin găsirea unor fete, pe care să le determine la întreținerea de relații

sexuale,

cu diverse persoane, în schimbul unor sume de bani.

Acesta a cooperat în desfășurarea activității

infracționale, cu inculpata minoră

T.A.C.E.

(în vârstă de 16 ani, la data comiterii infracțiunii),

persoană provenind din același mediu școlar cu o

parte din victimele minore.

Astfel, a rezultat că începând cu luna noiembrie

2010, inculpații C.A.

A. și T.A.C.E. au

recrutat părțile vătămate B.

A., M.L.G.,

C.M.L. și N.A.I., în vârstă de 15, respectiv 17 ani, pe care ie-au determinat,

prin amenințări cu acte de

violență, să se prostitueze în folosul lor.

Pe parcursul cercetărilor efectuate în cauză a

reieșit că, inculpatul C.

A.A. a

desfășurat si activități ce se circumscriu elementelor constitutive ale

infracțiunii de proxenetism constând în îndemnul își

înlesnirea practicării prostituției

trăgând

foloase de pe urma acestei activități, efectuată de două persoane de sex

feminin

- una majoră, D.A.E. și

cealaltă minoră – S.A.M., activități cu caracter repetat si de durată, în

cursul anului 2011, dar și în anul 2012, în

sensul că, activitatea de prostituție s-a desfășurat în mai multe

locații din mun. Câmpina, sumele de bani obținute fiind însușite în cea mai

mare parte de sus-numitul.

Înalta Curte constată că, în raport de modul de

operare a activității infracționale

descrisă

anterior și de împrejurările comiterii faptelor cât și faptul că pedepsele

prevăzute

de lege pentru

infracțiunea pe care inculpatul a săvârșit-o, este pedeapsa cu închisoare mai

mare de 4 ani, lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru

ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în

buna desfășurare a

justiției.

Deși

pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca

trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu

înseamnă că la aprecierea pericolului pentru

ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub

acest aspect, existența

pericolului

public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al

infracțiunilor de care sunt învinuiți inculpații, din reacția publică la

comiterea unor astfel de infracțiuni, din

posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte

persoane, în lipsa unei

reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai

faptelor respective.

În acord cu prima instanță, înalta Curte apreciază

că sunt întrunite și la acest

moment

procesual condițiile prevăzute de art. 300

2

coroborat cu art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de

libertate a inculpatului.

Se reține, de asemenea, că menținerea arestării

preventive a inculpatului nu

contravine

dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere

circumstanțele reale ale

faptelor, modalitatea concretă de săvârșire,

gradul crescut de pericol social ce

caracterizează

aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la

care face referire art. 5 paragraful 3 din

Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a

constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se

legislația interna și

prevederile Convenției Europene a Drepturilor

Omului.

II. Cu privire la cererea de înlocuire

a măsurii arestării preventive cu măsura

obligării

de a nu părăsi localitatea, formulată de către inculpatul C.A.A., se constată

următoarele:

Conform

art. 139 alin. (2) C. proc. pen., măsura preventivă se

înlocuiește cu o altă măsură când a fost luată cu încălcarea

prevederilor legale, caz în

care se

revocă arestarea preventivă și se dispune punerea de îndată în libertate.

Având în vedere susținerile anterioare, înalta

Curte apreciază că măsura arestării

preventive

a fost luată cu respectarea prevederilor legale (art. 143 și 148 lit. f). 149

1

C. proc. pen.), neintervenind elemente de natură a justifica susținerea că

punerea în libertate a inculpatului nu prezintă pericol pentru ordinea

publică., iar luarea acestei

măsuri

atât de severe se impune și pentru buna desfășurare a procesului penal în

raport de natura și gravitatea infracțiunilor

pentru care inculpatul este cercetat și a fost

condamnat de prima

instanță.

În concluzie, înalta Curte apreciază că, în

prezenta cauză, scopul măsurilor preventive nu poate fi atins printr-o altă

măsură preventivă mai puțin severă.

Înalta Curte conform art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge,

ca nefondate, recursul declarat de inculpatul C.A.A. împotriva

încheierii

din 4 februarie 2013 a

Curții de Apel Ploiești - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și

Familie,

pronunțată în dosarul nr. 7454/105/2012.

Conform art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la

cheltuieli judiciare

conform dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul C.A.A.

împotriva încheierii din 4 februarie 2013 a Curții de

Apel Ploiești - Secția Penală și

pentru

Cauze cu Minori și Familie, pronunțată în dosarul nr. 7454/105/2012,

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300

lei cheltuieli judiciare către stat,

din

care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va

avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publicai azi 21 februarie

2013.