ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 651/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 651/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra
recursului de față, constată următoarele
:
Prin sentința
penală nr. 480 din 21 decembrie 2012, Tribunalul Prahova-secția penală,
printre altele, a condamnat inculpatul C.A.A. - în baza
art. 13 alin. (1), (2) și alin. (3) tezele I și
II din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
, art. 75 lit. c) C. pen. și art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., infracțiunea de
trafic de minori, în formă
continuată, faptă din perioada noiembrie 2010 - mai 2011, la
pedeapsa de: 7 (șapte) ani închisoare. Conform art.
65 C. pen. a interzis inculpatului
exercițiul drepturilor prev.
de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege,
pentru o perioadă de 3 ani după executarea
pedepsei principale; - în baza art. 198
alin. (3) coci procedură penală cu
aplicarea art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., infracțiunea de act
sexual cu un minor, faptă din cursul lunii decembrie 2010, victimă
N.A.I., la pedeapsa de : 2 (doi) ani închisoare.
Conform art. 65 C. pen. a
interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev.
de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția
dreptului de a alege, pentru o perioadă de 3 ani după executarea
pedepsei principale;- în
baza art. 198 alin. (3) C. proc. pen. cu
aplicarea art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., infracțiunea de act
sexual cu un minor, faptă din cursul lunii ianuarie 2011,
victimă B.A., la pedeapsa de: 2 (doi) ani
închisoare. Conform art. 65 C. pen.
a interzis inculpatului exercițiul
drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de
a alege, pentru o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale; - în
baza art. 329 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 320
1
alin.
(7) C. proc. pen., infracțiunea de proxenetism, faptă din perioada 2011-2012, la
pedeapsa de: 2 (doi) ani și 6 (șase) luni
închisoare. Conform art. 65 C. pen. interzice
inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.
a), b) C. pen., cu excepția dreptului de
a alege, pentru o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În
baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. a stabilit ca inculpatul să
execute pedeapsa cea mai grea, aceea de: 7 (șapte) ani închisoare.
A aplicat disp. art. 71 și art. 64 lit. a), b) C.
pen., cu excepția dreptului de a alege.
Conform art. 65 C. pen. a interzis inculpatului
exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu
excepția dreptului de a alege, pentru o perioadă de 3 ani după
executarea
pedepsei principale.
Potrivit art. 350 C. proc. pen. a menținut starea
de arest a inculpatului, iar în baza art.
88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării
preventive de la
17 septembrie 2012 la zi.
În temeiul disp. art. 118 lit. b) C. pen. a
dispus confiscarea de la inculpatul
C.A.A. a telefoanelor mobile
folosite la racolarea clienților, în
desfășurarea
activității infracționale de trafic de minori și proxenetism,
iar de la inculpata minoră
T.A.C.E. a aparatului cu electroșocuri,
cu carcasă din plastic de culoare neagră, folosit
de asemenea la comiterea
infracțiunii
de trafic de minori, bunuri ridicate de ia sus-numiții, cu ocazia
perchezițiilor
domiciliare, din data de 17 septembrie 2012.
Împotriva sentinței
primei instanțe a declarat apel, printre alții,
inculpatul C.
A.A., apel ce formează
obiectul dosarului nr. 7665/121/2012 al Curții de Apel
Galați - secția
penală și pentru cauze cu minori.
La termenul din 04 februarie 2013, fixat pentru
judecarea apelului, instanța de
prim
control judiciar, respectiv Curtea de Ape! Ploiești, verificând legalitatea și
temeinicia
arestării preventive, a menținut starea de arest a
inculpaților în temeiul art. 300
2
combinat
cu art. 160
b
alin. (3) C. proc. pen., pronunțând încheierea atacată
cu
recurs în prezenta cauză.
Împotriva încheierii de ședință din 06 februarie
2013 a Curții de Apel Ploiești -
secția penală și pentru cauze cu minori
și de familie, pronunțată în dosarul nr. 7454/105/2012, inculpatul R.F. a
declarat recurs solicitând admiterea
recursului,
casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive.
În subsidiar a solicitat înlocuirea măsurii
arestării preventive cu măsura obligării
de a nu părăsi localitatea sau
țara.
Înalta Curte examinând
motivele de recurs invocate, cât și din oficiu
cauza,
potrivit art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen. și dispoziția Curții de Apel Ploiești dată în
încheierea atacată, constată că recursul declarat
de inculpat este nefondat pentru
următoarele considerente:
I. Cu privire la prima solicitare
a inculpatului privind revocarea măsurii
arestării
preventive a arestării
preventive a inculpatului, înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 5 paragraful 1 din
Convenția Europeană a Drepturilor
Omului,
orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de
libertatea sa. De la această regulă, există însă excepția privării licite de
libertate, circumscrisă
cazurilor
prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit.
c). Potrivit
textului invocat, o
persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută
în vederea aducerii sale în fața autorității
judiciare competente, atunci când există motive
verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive
temeinice de a
crede în necesitatea
de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după
săvârșirea
acesteia, în materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la
legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea
sau regularitatea detenției obligă ca, arestarea preventivă a unei
persoane să se facă în conformitate cu normele de
fond și de procedură prevăzute de
legea
națională, care, la rândul lor trebuie să fie compatibile cu dispozițiile
convenției și
să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
Altfel spus, să se poată demonstra că detenția acelei
persoane este conformă cu
scopul prevăzut de art. 5 paragraful 1.
În cauza supusă analizei, înalta Curte constată
respectate, deopotrivă, atât
dispozițiile cuprinse în legea internă, cât
și exigențele ce decurg din prevederile Convenției.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 160
b
alin. (1) C. proc. pen., instanța de
judecată,
în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice
periodic
legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiași articol „când instanța
constată că temeiurile care au
determinat
arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere
motivată,
menținerea arestării preventive".
În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată,
instanța de apel a constatat că
temeiurile
de fapt și de drept, care au stat la baza luării măsurii arestării preventive
subzistă, impunând în continuare privarea de
libertate a inculpatului.
Cu
privire la situația de fapt s-a reținut că în toamna anului 2010, inculpatul
C.A.A., din localitatea Măgureni, jud. Prahova,
persoană fără ocupație,
în vârstă de 41 de ani s-a orientat către o
modalitate ilegală, pentru a-și procura
veniturile,
prin găsirea unor fete, pe care să le determine la întreținerea de relații
sexuale,
cu diverse persoane, în schimbul unor sume de bani.
Acesta a cooperat în desfășurarea activității
infracționale, cu inculpata minoră
T.A.C.E.
(în vârstă de 16 ani, la data comiterii infracțiunii),
persoană provenind din același mediu școlar cu o
parte din victimele minore.
Astfel, a rezultat că începând cu luna noiembrie
2010, inculpații C.A.
A. și T.A.C.E. au
recrutat părțile vătămate B.
A., M.L.G.,
C.M.L. și N.A.I., în vârstă de 15, respectiv 17 ani, pe care ie-au determinat,
prin amenințări cu acte de
violență, să se prostitueze în folosul lor.
Pe parcursul cercetărilor efectuate în cauză a
reieșit că, inculpatul C.
A.A. a
desfășurat si activități ce se circumscriu elementelor constitutive ale
infracțiunii de proxenetism constând în îndemnul își
înlesnirea practicării prostituției
trăgând
foloase de pe urma acestei activități, efectuată de două persoane de sex
feminin
- una majoră, D.A.E. și
cealaltă minoră – S.A.M., activități cu caracter repetat si de durată, în
cursul anului 2011, dar și în anul 2012, în
sensul că, activitatea de prostituție s-a desfășurat în mai multe
locații din mun. Câmpina, sumele de bani obținute fiind însușite în cea mai
mare parte de sus-numitul.
Înalta Curte constată că, în raport de modul de
operare a activității infracționale
descrisă
anterior și de împrejurările comiterii faptelor cât și faptul că pedepsele
prevăzute
de lege pentru
infracțiunea pe care inculpatul a săvârșit-o, este pedeapsa cu închisoare mai
mare de 4 ani, lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru
ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în
buna desfășurare a
justiției.
Deși
pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca
trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu
înseamnă că la aprecierea pericolului pentru
ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub
acest aspect, existența
pericolului
public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al
infracțiunilor de care sunt învinuiți inculpații, din reacția publică la
comiterea unor astfel de infracțiuni, din
posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte
persoane, în lipsa unei
reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai
faptelor respective.
În acord cu prima instanță, înalta Curte apreciază
că sunt întrunite și la acest
moment
procesual condițiile prevăzute de art. 300
2
coroborat cu art. 160
b
alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de
libertate a inculpatului.
Se reține, de asemenea, că menținerea arestării
preventive a inculpatului nu
contravine
dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului
și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere
circumstanțele reale ale
faptelor, modalitatea concretă de săvârșire,
gradul crescut de pericol social ce
caracterizează
aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la
care face referire art. 5 paragraful 3 din
Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a
constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se
legislația interna și
prevederile Convenției Europene a Drepturilor
Omului.
II. Cu privire la cererea de înlocuire
a măsurii arestării preventive cu măsura
obligării
de a nu părăsi localitatea, formulată de către inculpatul C.A.A., se constată
următoarele:
Conform
art. 139 alin. (2) C. proc. pen., măsura preventivă se
înlocuiește cu o altă măsură când a fost luată cu încălcarea
prevederilor legale, caz în
care se
revocă arestarea preventivă și se dispune punerea de îndată în libertate.
Având în vedere susținerile anterioare, înalta
Curte apreciază că măsura arestării
preventive
a fost luată cu respectarea prevederilor legale (art. 143 și 148 lit. f). 149
1
C. proc. pen.), neintervenind elemente de natură a justifica susținerea că
punerea în libertate a inculpatului nu prezintă pericol pentru ordinea
publică., iar luarea acestei
măsuri
atât de severe se impune și pentru buna desfășurare a procesului penal în
raport de natura și gravitatea infracțiunilor
pentru care inculpatul este cercetat și a fost
condamnat de prima
instanță.
În concluzie, înalta Curte apreciază că, în
prezenta cauză, scopul măsurilor preventive nu poate fi atins printr-o altă
măsură preventivă mai puțin severă.
Înalta Curte conform art. 385
15
alin.
(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge,
ca nefondate, recursul declarat de inculpatul C.A.A. împotriva
încheierii
din 4 februarie 2013 a
Curții de Apel Ploiești - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și
Familie,
pronunțată în dosarul nr. 7454/105/2012.
Conform art. 192 alin. (2)
C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la
cheltuieli judiciare
conform dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de
inculpatul C.A.A.
împotriva încheierii din 4 februarie 2013 a Curții de
Apel Ploiești - Secția Penală și
pentru
Cauze cu Minori și Familie, pronunțată în dosarul nr. 7454/105/2012,
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300
lei cheltuieli judiciare către stat,
din
care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,
se va
avansa din fondul Ministerului
Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publicai azi 21 februarie
2013.