ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 241/2013

Asupra contestației

în anulare de față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La data de 5 octombrie

2012 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție contestația

în anulare formulată de contestatorul T.S. împotriva deciziei penale nr. 3062

din 28 septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală,

pronunțată în dosarul nr. 1585/2/2010, invocându-se cazul de casare prevăzut de

art. 386 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

În motivarea

contestației în anulare contestatorul susține că instanța nu a ținut seama de

probele aflate la dosar și nu a analizat în recurs o cauză care împiedica

punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv oprește exercițiul acesteia cu

referire la dispozițiile Legii nr. 51/1995, art. 37 alin. (6) în conformitate

cu care trebuia admis recursul și casată sentința penală atacată, urmat de

încetarea procesului penal.

Pentru susținerea

cererii a fost atașat dosarul aflat pe rolul Curții de Apel București.

Analizând

înscrisurile existente la dosar, Înalta Curte reține că prin sentința penală nr.

51 din 31 ianuarie 2011 Curtea de Apel București – Secția a II-a penală, în

baza art. 257 raportat la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe

inculpatul T.S. la pedeapsa de 4 ani închisoare.

Prin decizia penală nr.

3062 din 28 septembrie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca

fiind nefondat recursul declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr. 51

din 31 ianuarie 2011 Curtea de Apel București – Secția a II-a penală.

Procedând la

examinarea admisibilității în principiu a cererii de contestație în anulare

conform dispozițiilor art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte reține că aceasta

este inadmisibilă, urmând a respinge ca atare pentru considerentele ce urmează:

Potrivit

dispozițiilor art. 386 lit. c) C. proc. pen. împotriva hotărârilor penale

definitive se poate face contestație în anulare, când instanța de recurs nu s-a

pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele

prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f)-i) cu privire la care existau probe la

dosar.

Obiectul judecății în

cauza supusă cererii de contestație în anulare l-a constituit recursul

împotriva unei sentințe penale prin care inculpatul T.S. a fost condamnat

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Cum contestatorul nu

a fost condamnat în condițiile în care instanța de recurs nu s-a pronunțat

asupra unor cauze de încetare a procesului penal, contestația în anulare nu

poate fi primită.

Înalta Curte reține

că simpla invocare a unor cazuri de contestație în anulare, ca temeiuri de

drept nu este suficient, căci într-o asemenea ipoteză orice contestație ar fi

admisibilă în principiu, lipsind de conținut și eficiență cenzura pe care

instanța este chemată să o exercite în această fază procesuală.

Pe de altă parte,

toate cazurile de contestație în anulare prevăzute de lege au în vedere

situații existente la data soluționării recursului, astfel încât motivarea

contestației este independentă de considerentele deciziei instanței de recurs.

Așa fiind,

contestația în anulare de față este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca

atare, cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către

stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare

formulată de contestatorul T.S. împotriva deciziei penale nr. 3062 din 28

septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală, pronunțată

în dosarul nr. 1585/2/2010.

Respinge cererea de suspendare a executării

hotărârii formulată de contestatorul T.S.

Obligă contestatorul la plata sumei de 100

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23

ianuarie 2013.