ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 241/2013

Asupra contestației în anulare de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 5 octombrie 2012 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție contestația în anulare formulată de contestatorul T.S. împotriva deciziei penale nr. 3062 din 28 septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală, pronunțată în dosarul nr. 1585/2/2010, invocându-se cazul de casare prevăzut de art. 386 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. În motivarea contestației în anulare contestatorul susține că instanța nu a ținut seama de probele aflate la dosar și nu a analizat în recurs o cauză care împiedica punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv oprește exercițiul acesteia cu referire la dispozițiile Legii nr. 51/1995, art. 37 alin. (6) în conformitate cu care trebuia admis recursul și casată sentința penală atacată, urmat de încetarea procesului penal.

Pentru susținerea cererii a fost atașat dosarul aflat pe rolul Curții de Apel București. Analizând înscrisurile existente la dosar, Înalta Curte reține că prin sentința penală nr. 51 din 31 ianuarie 2011 Curtea de Apel București – Secția a II-a penală, în baza art. 257 raportat la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatul T.S. la pedeapsa de 4 ani închisoare. Prin decizia penală nr. 3062 din 28 septembrie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca fiind nefondat recursul declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr. 51 din 31 ianuarie 2011 Curtea de Apel București – Secția a II-a penală. Procedând la examinarea admisibilității în principiu a cererii de contestație în anulare conform dispozițiilor art. 391 C. proc.

pen., Înalta Curte reține că aceasta este inadmisibilă, urmând a respinge ca atare pentru considerentele ce urmează: Potrivit dispozițiilor art. 386 lit. c) C. proc. pen. împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare, când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f)-i) cu privire la care existau probe la dosar. Obiectul judecății în cauza supusă cererii de contestație în anulare l-a constituit recursul împotriva unei sentințe penale prin care inculpatul T.S. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Cum contestatorul nu a fost condamnat în condițiile în care instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unor cauze de încetare a procesului penal, contestația în anulare nu poate fi primită.

Înalta Curte reține că simpla invocare a unor cazuri de contestație în anulare, ca temeiuri de drept nu este suficient, căci într-o asemenea ipoteză orice contestație ar fi admisibilă în principiu, lipsind de conținut și eficiență cenzura pe care instanța este chemată să o exercite în această fază procesuală. Pe de altă parte, toate cazurile de contestație în anulare prevăzute de lege au în vedere situații existente la data soluționării recursului, astfel încât motivarea contestației este independentă de considerentele deciziei instanței de recurs. Așa fiind, contestația în anulare de față este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare, cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul T.S. împotriva deciziei penale nr. 3062 din 28 septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală, pronunțată în dosarul nr. 1585/2/2010. Respinge cererea de suspendare a executării hotărârii formulată de contestatorul T.S. Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 ianuarie 2013.