ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1675/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1675/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra
recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin
rezoluția din data de 03 septembrie 2012 dispusă în dosarul nr. 1503/P/2012,
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea
de Apel București, a dispus, în baza art.
228 alin. (4) și (6) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea
urmăririi penale
față de magistratul
procuror D.V. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul
București,
sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor
persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., abuz în
serviciu contra intereselor publice prev.
de art. 248 C. pen. respectiv represiune nedreaptă prev. de art. 268 C.
pen.
Cheltuielile judiciare, în
cuantum de 50 lei, au rămas în sarcina statului.
Pentru a adopta această
soluție, s-a reținut că la data de 23 august 2012 a fost înregistrată la
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București plângerea penală
formulată de numitul L.Ș.T. cu privire la
săvârșirea infracțiunilor de abuz
în
serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., abuz în
serviciu
contra intereselor publice
prev. de art. 248 C. pen. respectiv represiune nedreaptă
prev. de art. 268
C. pen. de către magistratul procuror D.V. din cadrul Parchetului de pe lângă
Tribunalul București, întrucât a dispus punerea în mișcare a
acțiunii penale și trimiterea sa în judecată
într-o cauză penală, deși era nevinovat.
În fapt, s-a reținut că petentul a fost trimis în
judecată prin rechizitoriul nr.
4335/P/2004
din 24 septembrie 2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București pentru
săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune în formă
continuată prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (
5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.,
fals în înscrisuri sub semnătură privată,
prev, de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., evaziune
fiscală prev. de art.
9 lit. a) și f)
din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 13 C. pen. în concurs real.
S-a mai arătat că prin sentința penală nr. 454/F
din 12 mai 2011 a Tribunalului
București,
secția I penală petentul a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare
pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în
formă continuată prev. de art. 215 alin. (
1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.,
pedeapsa de 1 an și 10 luni
închisoare
pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 11 lit. b) din
Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 13 C. pen. și pedeapsa de 1 an și 10 luni
închisoare pentru
săvârșirea
infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 87/1994
cu aplic.
art. 13 C. pen., instanța
dispunând de asemenea șl încetarea procesului penal pentru
infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură
privată, prev. de art. 290 C. pen. cu
aplic.
art. 41 alin. (2) C. pen. constatând intervenită prescripția răspunderii
penale.
Prin decizia penală nr. 355 din 24 noiembrie 2011
a Curții de Apel București s-a admis apelul
Parchetului de pe lângă Tribunalul București și al inculpatului, fiind
înlăturată dispoziția
instanței de
fond privind schimbarea încadrării juridice, pronunțându-se condamnarea
petentului
la următoarele pedepse: 1 an și 10 luni închisoare pentru săvârșirea
infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit.
f) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 13 C. pen.
, 1 an și 10 luni închisoare pentru săvârșirea
infracțiunii de evaziune fiscală prev.
de
art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 13 C. pen., fiind redusă
pedeapsa aplicată de prima instanță pentru infracțiunea de înșelăciune de la 8
ani la 6 ani închisoare.
S-a reținut de asemenea că recursul inculpatului
împotriva deciziei date în apel a
fost respins ca tardiv.
În drept, s-a reținut că, în conformitate cu, art.
64 din Legea nr. 304/2004, „Procurorul este independent, în condițiile
prevăzute de lege. Soluțiile adoptate de
procuror pot fi infirmate motivat de procurorul ierarhic superior, când
sunt apreciate ca
nelegale."
Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva
magistraților reprezintă un drept
constituțional, însă nu echivalează cu
exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei soluției pronunțate.
Mai mult, în cauză s-a statuat cu autoritate de lucru
judecat asupra vinovăției
petentului de către instanțele competente.
Împotriva soluției de neîncepere a urmăririi
penale a formulat plângere persoana
vătămat,
plângere care a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 3129/11-2/2012,
din data de 02 octombrie 2012 dată
de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de
Apel București, iar împotriva acestei soluții,
persoana vătămată a formulat plângere.
Curtea, de Apel București, secția a ll-a penală,
analizând rezoluția de neîncepere
a urmăririi
penale și înscrisurile din dosarul de cercetare a constatat că prin plângerea
penală formulată de petent împotriva magistratului procuror D.V. s-au invocat
aspecte legate de modul în care acesta a efectuat
urmărirea penală în cauza în care
petentul
a fost condamnat prin sentința penală nr. 454/F din 12 mai 2011 a Tribunalului
București,
secția I penală.
S-a constatat, de asemenea, că petentul a invocat
exercitarea cu știință în mod
abuziv
a atribuțiilor de serviciu, prin aceea că magistratul procuror a interpretat șl
aplicat
greșit legea ceea ce a condus
la condamnarea sa, deși este nevinovat.
În raport de aceste motive, Curtea a apreciat că
petentul urmărește, în fapt, să
obțină
un control asupra legalității și temeiniciei actului de sesizare al instanței
și asupra
actelor de urmărire penală efectuate în cauza respectivă.
Or,
aceste aspecte ar fi putut fi invocate și verificate numai prin procedura
instituită de disp. art. 275-278 C. proc. pen. în
faza urmăririi penale și oricum,
atât
actul de sesizare, cât și urmărirea penală în ansamblul său au fost supuse
cenzurii instanțelor de judecată atât sub aspectul legalității, cât și al
temeiniciei.
Curtea a mai constatat că
motivele de fapt invocate de către petent reprezintă
apărări personale ale acestuia referitor la
faptele pentru care s-a efectuat urmărirea
penală împotriva sa, cele învederate neputându-se circumscrie
elementului material al
laturii
obiective al infracțiunilor sesizate, putând face exclusiv obiectul unei
eventuale căi,
extraordinare de
atac. De altfel, cum în mod just s-a reținut prin rezoluția atacată, în
cauza penală în care petentul a fost cercetat s-a
dispus condamnarea, vinovăția acestuia
fiind stabilită cu autoritate de
lucru judecat.
Prin sentința penală nr. 500 din 12 decembrie 2012,
Curtea de Apel București - Secția a
ll-a Penală în temeiul ari. 278
1
alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca
neîntemeiată
plângerea formulată de petentul L.Ș.T. și a menținut
rezoluția dispusă la data de 03 septembrie 2012
în dosarul nr. 1503/P/2012 de Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel București față de intimatul D.V.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a
obligat petentul la plata sumei
de 100 lei cheltuieli judiciare către
stat.
Împotriva
sentinței
penale nr. 500 din 12 decembrie 2012 a Curții de Apel București -
Secția a ll-a Penală a declarat recurs petentul L.Ș.T.,
cauza fiind
înregistrată pe rolul înaltei Curți sub nr. 7805/2/2012.
Examinând hotărârea recurată, din oficiu, astfel
cum impun dispozițiile art. 385
6
alineat ultim C. proc. pen., înalta Curte de Casație și Justiție, în
temeiul art.
385
15
alin. (1)
lit. a) teza a ll-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de
recurentul petent L.Ș.T., este inadmisibil, având
în vedere că decizia
pronunțată de
Curtea de Apel București - secția a ll-a penală este definitivă.
Înalta Curte reține că inadmisibilitatea
reprezintă o sancțiune procedurală care
intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe
care legea nu îl
prevede sau îl
exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept
epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar
printr-un act neprocesual.
Dispozițiile
art. 385
1
C. proc. pen. enumera hotărârile precum și încheierile,
care pot fi atacate o singură dată cu recurs.
Căile ordinare de atac sunt strict și limitativ
reglementate prin norma procesual
penală,
cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a condițiilor,
cazurilor și termenelor în care pot fi exercitate.
În prezenta cauză prin sentința penală nr. 500
din 12 decembrie 2012, Curtea de Apel București - Secția a ll-a Penală în baza art.
278
1
alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată
plângerea formulată de petentul L.Ș.T. și a menținut
rezoluția dispusă la data de 03 septembrie 2012 în
dosarul nr. 1503/P/2012 de Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel București față de intimatul D.V., în condițiile în
care
textul de lege prevăzut la art. 278
1
alin. (10) C. proc. pen. nu permitea formularea
nici unei căi de atac în acest context procesual, hotărârea primei
instanțe fiind definitivă,
împrejurare
care a atras inadmisibilitatea controlului judiciar prin recursul solicitat de
petiționar
în fața înaltei Curți de Casație și Justiție .
Astfel,
exercitând o cale de atac în afara condițiilor stabilite de lege, demersul
astfel realizat va fi sancționat cu inadmisibilitatea.
Față de considerentele precizate, înalta Curte, în
conformitate cu dispozițiile
art. 385
15
alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a ll-a C. proc. pen., va respinge, ca
inadmisibil,
recursul declarat de petentul
L.Ș.T. împotriva sentinței penale nr. 500
din 12 decembrie 2012 a Curții
de Apel București - Secția a ll-a Penală.
În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C.
proc. pen., înalta Curte, va
obliga recurentul petent la plata
cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de
petentul L.Ș.T.
împotriva sentinței
penale nr. 500 din 12 decembrie 2012 a Curții de Apel București - Secția a ll-a
Penală.
Obligă recurentul petent la plata sumei de, 100
lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 mai 2013.