ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1675/2013

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin rezoluția din data de 03 septembrie 2012 dispusă în dosarul nr. 1503/P/2012, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a dispus, în baza art. 228 alin. (4) și (6) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror D.V. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 C. pen. respectiv represiune nedreaptă prev. de art. 268 C. pen. Cheltuielile judiciare, în cuantum de 50 lei, au rămas în sarcina statului.

Pentru a adopta această soluție, s-a reținut că la data de 23 august 2012 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București plângerea penală formulată de numitul L.Ș.T. cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 C. pen. respectiv represiune nedreaptă prev. de art. 268 C. pen. de către magistratul procuror D.V. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, întrucât a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea sa în judecată într-o cauză penală, deși era nevinovat. În fapt, s-a reținut că petentul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 4335/P/2004 din 24 septembrie 2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și ( 5) C. pen.

cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev, de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. a) și f) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 13 C. pen. în concurs real. S-a mai arătat că prin sentința penală nr. 454/F din 12 mai 2011 a Tribunalului București, secția I penală petentul a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată prev. de art. 215 alin. ( 1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 11 lit. b) din Legea nr. 87/1994 cu aplic.

art. 13 C. pen. și pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 13 C. pen., instanța dispunând de asemenea șl încetarea procesului penal pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. constatând intervenită prescripția răspunderii penale. Prin decizia penală nr. 355 din 24 noiembrie 2011 a Curții de Apel București s-a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București și al inculpatului, fiind înlăturată dispoziția instanței de fond privind schimbarea încadrării juridice, pronunțându-se condamnarea petentului la următoarele pedepse: 1 an și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplic.

art. 13 C. pen. , 1 an și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 13 C. pen., fiind redusă pedeapsa aplicată de prima instanță pentru infracțiunea de înșelăciune de la 8 ani la 6 ani închisoare. S-a reținut de asemenea că recursul inculpatului împotriva deciziei date în apel a fost respins ca tardiv. În drept, s-a reținut că, în conformitate cu, art. 64 din Legea nr. 304/2004, „Procurorul este independent, în condițiile prevăzute de lege. Soluțiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca nelegale." Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva magistraților reprezintă un drept constituțional, însă nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei soluției pronunțate.

Mai mult, în cauză s-a statuat cu autoritate de lucru judecat asupra vinovăției petentului de către instanțele competente. Împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale a formulat plângere persoana vătămat, plângere care a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 3129/11-2/2012, din data de 02 octombrie 2012 dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, iar împotriva acestei soluții, persoana vătămată a formulat plângere. Curtea, de Apel București, secția a ll-a penală, analizând rezoluția de neîncepere a urmăririi penale și înscrisurile din dosarul de cercetare a constatat că prin plângerea penală formulată de petent împotriva magistratului procuror D.V.

s-au invocat aspecte legate de modul în care acesta a efectuat urmărirea penală în cauza în care petentul a fost condamnat prin sentința penală nr. 454/F din 12 mai 2011 a Tribunalului București, secția I penală. S-a constatat, de asemenea, că petentul a invocat exercitarea cu știință în mod abuziv a atribuțiilor de serviciu, prin aceea că magistratul procuror a interpretat șl aplicat greșit legea ceea ce a condus la condamnarea sa, deși este nevinovat. În raport de aceste motive, Curtea a apreciat că petentul urmărește, în fapt, să obțină un control asupra legalității și temeiniciei actului de sesizare al instanței și asupra actelor de urmărire penală efectuate în cauza respectivă. Or, aceste aspecte ar fi putut fi invocate și verificate numai prin procedura instituită de disp.

art. 275-278 C. proc. pen. în faza urmăririi penale și oricum, atât actul de sesizare, cât și urmărirea penală în ansamblul său au fost supuse cenzurii instanțelor de judecată atât sub aspectul legalității, cât și al temeiniciei. Curtea a mai constatat că motivele de fapt invocate de către petent reprezintă apărări personale ale acestuia referitor la faptele pentru care s-a efectuat urmărirea penală împotriva sa, cele învederate neputându-se circumscrie elementului material al laturii obiective al infracțiunilor sesizate, putând face exclusiv obiectul unei eventuale căi, extraordinare de atac. De altfel, cum în mod just s-a reținut prin rezoluția atacată, în cauza penală în care petentul a fost cercetat s-a dispus condamnarea, vinovăția acestuia fiind stabilită cu autoritate de lucru judecat.

Prin sentința penală nr. 500 din 12 decembrie 2012, Curtea de Apel București - Secția a ll-a Penală în temeiul ari. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul L.Ș.T. și a menținut rezoluția dispusă la data de 03 septembrie 2012 în dosarul nr. 1503/P/2012 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București față de intimatul D.V. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petentul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Împotriva sentinței penale nr. 500 din 12 decembrie 2012 a Curții de Apel București - Secția a ll-a Penală a declarat recurs petentul L.Ș.T., cauza fiind înregistrată pe rolul înaltei Curți sub nr. 7805/2/2012.

Examinând hotărârea recurată, din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 385 6 alineat ultim C. proc. pen., înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 alin. (1) lit. a) teza a ll-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de recurentul petent L.Ș.T., este inadmisibil, având în vedere că decizia pronunțată de Curtea de Apel București - secția a ll-a penală este definitivă. Înalta Curte reține că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Dispozițiile art. 385 1 C. proc. pen. enumera hotărârile precum și încheierile, care pot fi atacate o singură dată cu recurs. Căile ordinare de atac sunt strict și limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a condițiilor, cazurilor și termenelor în care pot fi exercitate. În prezenta cauză prin sentința penală nr. 500 din 12 decembrie 2012, Curtea de Apel București - Secția a ll-a Penală în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul L.Ș.T. și a menținut rezoluția dispusă la data de 03 septembrie 2012 în dosarul nr. 1503/P/2012 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București față de intimatul D.V., în condițiile în care textul de lege prevăzut la art. 278 1 alin. (10) C. proc.

pen. nu permitea formularea nici unei căi de atac în acest context procesual, hotărârea primei instanțe fiind definitivă, împrejurare care a atras inadmisibilitatea controlului judiciar prin recursul solicitat de petiționar în fața înaltei Curți de Casație și Justiție . Astfel, exercitând o cale de atac în afara condițiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancționat cu inadmisibilitatea. Față de considerentele precizate, înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a ll-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul L.Ș.T. împotriva sentinței penale nr. 500 din 12 decembrie 2012 a Curții de Apel București - Secția a ll-a Penală.

În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., înalta Curte, va obliga recurentul petent la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul L.Ș.T. împotriva sentinței penale nr. 500 din 12 decembrie 2012 a Curții de Apel București - Secția a ll-a Penală. Obligă recurentul petent la plata sumei de, 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 mai 2013.