ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1423/2012

Asupra cauzei penale de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 298 din 18 iulie 2011 pronunțată de Tribunalul Alba, secția penală, în dosar penal nr. 6555/107/2011, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. c) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 C. pen., cerere formulată de inculpatul C.V. A fost condamnat inculpatul C.V., la: - 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat sub forma tentativei prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen.

În baza art. 64 C. pen. și art. 175 alin. (1) teza finală C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de un an a următoarelor drepturi prevăzute de art. 64 C. pen.: - dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții efective publice, - dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie implicând exercițiul autorității de stat În baza art. 86 1 , 86 2 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei de mai sus sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 7 ani și s-a încredințat supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Alba. Pe aceeași durată, de 7 ani, s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor, conform art. 71 alin. ultim.

C. pen. În baza art. 86 3 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Alba - să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. S-a făcut aplicarea art. 359 alin. (1) C. proc. pen. și s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 alin. (1) raportat la art. 83 și art. 84 C. pen. și ale art. 86 4 alin. (2) C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni, sau dacă nu va îndeplini, cu rea-credință obligațiile civile sau măsurile de supraveghere stabilite prin prezenta hotărâre în cursul termenului de încercare.

S-a constatat că prejudiciul cauzat părții civile Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia a fost integral recuperat. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii în S.N.D.G.J. la data eliberării din penitenciar și s-a dispus comunicarea hotărârii în acest sens la I.G.P.R. În baza art. 5 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus încunoștințarea inculpatului despre necesitatea prelevării de probe biologice. În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză. Determinând vinovăția inculpatului în limitele infracțiunii expuse, prima instanță a reținut în fapt următoarele: În fapt, inculpatul C.V.

și victima C.N. sunt căsătoriți de aproximativ 16 ani, iar din relațiile lor de căsătorie a rezultat minorul C.F.I., în vârstă de 11 ani. La data de 21 februarie 2011, în jurul orelor 17,00, în timp ce se aflau la locuința comună, inculpatul aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, între părți au intervenit discuții contradictorii, generate de împrejurarea că victima ar fi întreținut relații sexuale cu o altă persoană. Pe fondul acestor discuții, inculpatul i-a aplicat victimei o lovitură cu palma în zona urechii stângi, determinând căderea acesteia pe pardoseală, după care inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele peste corp, în timp ce victima era căzută la pământ și își apăra capul cu mâinile.

La finalizarea incidentului, victima și-a contactat telefonic fratele, respectiv martorul M.V., care s-a deplasat la locuința părților, unde în prezența acestuia precum și a minorului, inculpatul a amenințat-o cu moartea pe victimă, precizând că „dacă nu a omorât-o acum, o va omorî în viitor”. La scurt timp, victima împreună cu fiul său și cu martorul M.V. s-au deplasat la domiciliul acestuia. În seara aceleiași zile, întrucât victima acuza dureri urmare a loviturilor primite, s-au deplasat la Spitalul Județean de Urgență Alba, unde la scurt timp a fost supusă unei intervenții chirurgicale de urgență, constatându-se că aceasta are splina ruptă și hemoperitoneu. Potrivit raportului de expertiză medico legală nr. 674/II/A/18 din 22 martie 2011 efectuat de S.M.L.

Alba, victima a prezentat la data de 21 februarie 2011 o plagă la nivelul urechii stângi și un traumatism abdominal cu ruptură de splină și hemoperitoneu, pentru care s-a intervenit chirurgical practicându-se splenectomie. Prin ruptura de splină s-a pus în primejdie viața victimei, iar îndepărtarea splinei ca urmare a traumatismului suferit constituie pierdere de organ. Starea de fapt expusă mai sus a fost reținută în baza materialului probator al cauzei: proces verbal se sesizare din oficiu, declarația victimei, certificat medico-legal nr. 469/A/125, raport de expertiză medico-legală, supliment la raportul de expertiză medico-legală, depoziția martorului M.V., depoziția martorei C.N., coroborate cu declarațiile inculpatului C.V.

Instanța fondului nu a primit apărarea inculpatului întemeiată pe lipsa oricăror lovituri aplicate cu picioarele, aceasta fiind infirmată de concluziile raportului de expertiză medico-legală, precum și de completările acestuia, concluzii care stipulează,, că dintre cele două mecanisme de producere a rupturii de splină, este mai profitabilă următoarea variantă „lovire - comprimare a abdomenului cu un corp contondent posibil corpul /parte a corpului altei persoane cu trunchiul fixat de un plan dur”.

Referitor la cererea formulată de inculpat în sensul schimbării încadrării juridice din infracțiunea de omor sub forma tentativei prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și 175 lit. c) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 C. pen., instanța fondului a expus următoarele argumente: În practica și doctrina judiciară s-a stabilit că, sub aspectul laturii subiective, după cum o arată și denumirea, se săvârșește din culpă, în timp ce în cazul tentativei la infracțiunea de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., inculpatul acționează cu intenția de ucidere. Prin urmare, în cazul tentativei la infracțiunea de omor, actele de punere în executare, întrerupte sau care nu și-au produs efectul, trebuie să releve prin natura lor și împrejurările în care au fost comise, că infractorul a avut intenția de a ucide (decizia nr. 1227 din 2 aprilie â 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

În cauza dedusă judecății, probatoriul administrat relevă împrejurarea că, pe fondul unor neînțelegeri spontane, inculpatul a aplicat victimei lovituri cu pumnii și picioarele peste corp, chiar și atunci când victima era căzută la pământ. Ca atare, din cele mai sus expuse rezultă concluzia că inculpatul a săvârșit tentativă la infracțiunea de omor calificat, având intenția specifică de omor. În drept, fapta inculpatului săvârșită în condițiile relevate mai sus a fost calificată ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și 175 lit. c) C. pen. Împotriva sentinței a declarat apel, în termenul legal instituit de art. 363 C. proc.

pen., inculpatul C.V., aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte, relevate în memoriul scris depus la dosar: - instanța fondului a dat o calificare juridică greșită faptei săvârșite, ignorând elementele probatorii de la dosar și care circumscriau conduita inculpatului infracțiunii prevăzute de art. 182 alin. (2) C. pen.; - ansamblul probator al cauzei, elementele ce au conturat relațiile de familie, comportamentul anterior al inculpatului în calitate de soț, poziția actuală a victimei și conviețuirea neîntreruptă, exclud orice intenție a apelantului de a suprima viața victimei, astfel încât actele de agresiune nu pot fi circumscrise infracțiunii de tentativă de omor; Se arată că în cauză a fost vorba despre un conflict conjugal declanșat spontan, pe care inculpatul și-l asumă, în sensul exercitării unor agresiuni constând în lovirea victimei, puternic, cu palmele, aceasta dezechilibrându-se și lovindu-se în cădere cu un obiect de mobilier din bucătărie (dulăpior).

- pedeapsa aplicată pentru infracțiunea comisă este prea severă și în circumstanțele date îi limitează serios inculpatului libertatea de circulație în vederea onorării unui contract legal de muncă încheiat în Spania. În apel, Curtea a procedat la ascultarea inculpatului, acesta expunând propria versiune asupra faptelor. A fost administrată proba testimonială cu martora C.N., soția inculpatului, și care a acceptat să depună mărturie în cauză, după ce i-au fost aduse la cunoștință dispozițiile art. 80 alin. (1) C. proc. pen. Prin decizia penală nr. 131/ A din 6 octombrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia a fost respins, ca nefundat, apelul declarat de inculpatul C.V. împotriva sentinței penale nr. 298 din 25 iulie 2011 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar penal nr. 6555/107/2011.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus ca inculpatul să fie obligat să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, în cotă procentuală, să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de prim control judiciar a apreciat că s-a stabilit în mod clar și neechivoc vinovăția inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și 175 lit. c) C. pen., neimpunându-se schimbarea de încadrare juridică a faptei, raportat la modul în care a fost săvârșită aceasta, intensitatea loviturilor, zonele vitale asupra cărora au fost îndreptate loviturile, urmările produse.

S-a considerat că pedeapsa aplicată a fost judicios individualizată, în funcție de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., fiind aptă să asigure scopul prevăzut de art. 52 C. pen., neimpunându-se modificarea cuantumului și nici a modalității de executare. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal inculpatul C.V., solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tentativă de omor calificat în infracțiunea de vătămare corporală gravă, faptă prevăzută și sancționată de dispozițiile art. 182 alin. (2) C. pen., iar ca urmare a acestui fapt reindividualizarea pedepsei, respectiv aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege cu suspendarea condiționată a executării acesteia.

În subsidiar inculpatul solicită să se facă o aplicare mai largă a dispozițiilor cuprinse în art. 74 și 76 C. pen. și pe cale de consecință reducerea cuantumului acesteia sub minimul prevăzut de lege, iar ca modalitate de executare, suspendarea condiționată a executării acesteia. În drept sunt invocate dispozițiile art. 385 9 pct. 17 și 14 C. proc. pen. În susținerea motivelor de recurs inculpatul a învederat că nu a avut intenția de a-și omorî soția, dovadă fiind declarațiile părții vătămate C.N. și ale martorului M.V., depunând și acte în circumstanțiere. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul declarat de inculpatul C.V. prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu conform art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., îl consideră nefondat pentru următoarele considerente: Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen. Fapta inculpatului C.V., care la data de 21 februarie 2011, aflându-se la locuința comună, pe fondul unor neînțelegeri spontane și-a agresat fizic soția, victima C.N., aplicându-i lovituri cu pumnii și picioarele peste corp chiar și în timp ce victima era căzută la pământ, cauzându-i leziuni vindecabile în termen de 25-30 zile îngrijiri medicale, care au impus internare medicală și intervenție chirurgicală de urgență și care i-au pus viața în pericol, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat sub forma tentativei, prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 și 175 lit. c) C. pen.

Deși inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., Înalta Curte, analizând probele administrate în cauză, apreciază ca fiind nefondată o astfel de solicitare. Esențial pentru încadrarea juridică a faptei inculpatului, după caz în tentativă la omor calificat [(art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen.)] ori în vătămare corporală gravă (art. 182 C. pen.) este stabilirea formei și modalității vinovăției cu care a săvârșit fapta. Dacă în cazul infracțiunii de vătămare corporală gravă făptuitorul acționează cu intenția generală de vătămare, în cazul tentativei de omor acesta acționează cu intenția de a ucide.

În cazul infracțiunii de omor (rămasă în forma tentativei), actele de punere în executare a omorului, săvârșite până în momentul intervenției evenimentului întrerupător, trebuie să releve, prin natura lor și prin împrejurările în care au fost săvârșite, că infractorul a avut intenția specifică de omor, iar nu intenția generală de a vătăma. Astfel, există tentativă de omor și nu de vătămare corporală ori de câte ori infractorul acționează în așa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori folosește instrumente și procedee specifice uciderii. Nu are relevanță timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracțiunii de vătămare corporală și nu exprimă dinamismul interior al actului infracțional.

Anumite stări ale infractorului ori defectuozitatea mijloacelor folosite de el în executarea actului nu au relevanță în sine, întrucât intenția de omor se deduce din modul în care a acționat, iar nu din elemente exterioare. Forma și modalitatea intenției, element subiectiv al infracțiunii, rezultă din materialitatea actului, din relațiile personale anterioare existente între inculpat și victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul și intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului etc. Modul de săvârșire a faptei, precum și împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, astfel cum au fost relevate de probele administrate, exclud apărarea inculpatului în sensul că nu ar fi acționat cu intenția de omor, ci cu intenția generală de vătămare.

Instanțele de fond și de prim control judiciar au stabilit în mod corect existența faptei și poziția subiectivă a inculpatului în raport cu fapta comisă. Deși inculpatul, cât și victima au încercat să ofere o altă variantă cu privire la faptă, în sensul că partea vătămată ar fi fost lovită doar cu palmele, loviturile mai grave producându-se ca urmare a dezechilibrării acesteia și lovirii de un obiect de mobilier, probele din dosar infirmă cele învederate de către aceștia. Conform raportului de expertiză medico-legală nr. 674/II/A/18 din 22 martie 2011, cât și suplimentului la acest raport nr. 674/II/A/18 din 29 martie 2011 a rezultat că ruptura de splină s-a putut produce prin „lovire – comprimare a abdomenului cu un corp contondent (posibil corpul/ parte a corpului altei persoane) cu trunchiul fixat de un plan dur”, fiind astfel exclusă varianta învederată de inculpat în sensul producerii leziunilor prin lovire de corpuri dure.

De altfel, prezența numeroaselor echimoze la nivelul bazinului și hemitoracelui stâng relevă existența unor lovituri active multiple. Depoziția martorei C.N., care este vădit subiectivă, prin prezentarea incidentului într-o altă modalitate favorabilă inculpatului și în contradicție totală cu probele dosarului poate fi explicată prin faptul că părțile și-au reluat conviețuirea, având în întreținere un copil minor. Intenția inculpatului, care a urmărit suprimarea vieții martorei C.N., este reliefată prin declarația martorului M.V., fratele acesteia, care a ajuns imediat după consumarea incidentului, la solicitarea martorei: „Învinuitul mi-a mai spus că o va omorî pe sora mea și dacă nu a omorât-o acum, o va omorî în viitor.

Eu l-am crezut atunci pe învinuit că o să omoare pe sora mea.” Același martor a mai arătat că sora sa a fost lovită cu pumnii și picioarele peste corp, aspect pe care-l cunoștea de la aceasta. Depoziția martorului se coroborează cu concluziile raportului de expertiză medico-legală și infirmă practic susținerile inculpatului și ale victimei acestuia. Având în vedere modul concret în care au fost exercitate agresiunile, intensitatea loviturilor, faptul că ulterior incidentului martora C. a plecat imediat de acasă, fiind însoțită de fratele său (or dacă inculpatul nu ar fi încercat să-i suprime viața nu se justifică părăsirea domiciliului, cât și apelarea la ajutorul fratelui său) modul concret în care acestea au fost exercitate, zonele vitale asupra cărora au fost îndreptate, urmările produse, fapta inculpatului C.V.

întrunește, sub aspect subiectiv și obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor calificat. Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Solicitarea inculpatului privind reducerea cuantumului pedepsei și schimbarea modalității de executare, respectiv aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., Înalta Curte o consideră nefondată. Raportat la gradul de pericol social al faptei, la limitele de pedeapsă prevăzute de lege, la modul în care a fost săvârșită fapta, la urmările produse, la relația dintre inculpat și victimă, ținând cont și de circumstanțele personale favorabile ale inculpatului, nu se impune reducerea cuantumului pedepsei.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât și atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii. Funcțiile de constrângere și reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Așa fiind, inculpatul trebuia să știe că, pe lângă drepturi, are și o serie de datorii, obligații, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în fața societății, cu atât mai mult cu cât nu era la primul contact cu legea penală, anterior fiind condamnat pentru același gen de infracțiune. Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni. Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție al făptuitorului.

Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise în Codul penal român, art. 52 alin. (1), potrivit căruia scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, Înalta Curte apreciază că suspendarea sub supraveghere a pedepsei este aptă să realizeze scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., prin obligațiile impuse inculpatului pe parcursul termenului de încercare, nejustificându-se aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. Inculpatul a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., întrucât are un contract de muncă în străinătate, însă acest aspect nu este de natură să conducă la admiterea solicitării sale, întrucât se poate adresa Serviciului de Probațiune pentru stabilirea unui program flexibil care să-i permită, eventual, deplasarea în străinătate în vederea onorării contractului de muncă.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefundat, recursul inculpatului. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva deciziei penale nr. 131/ A din 06 octombrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 03 mai 2012.