ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1423/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1423/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei penale

de față,

În baza actelor și

lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

298 din 18 iulie 2011 pronunțată de Tribunalul Alba, secția penală, în dosar

penal nr. 6555/107/2011, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării

juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. c)

C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 C.

pen., cerere formulată de inculpatul C.V.

A fost condamnat

inculpatul C.V., la:

- 4 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat sub forma tentativei prevăzută

și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. c) C. pen., cu

aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen.

În baza art. 64 C.

pen. și art. 175 alin. (1) teza finală C. pen., i s-a aplicat inculpatului

pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de un an a următoarelor

drepturi prevăzute de art. 64 C. pen.:

-

dreptul de a fi ales

în autoritățile publice sau în funcții efective publice,

-

dreptul de a ocupa o

funcție sau de a exercita o profesie implicând exercițiul autorității de stat

În baza art. 86

1

,

86

2

C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei de mai sus

sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 7 ani și s-a încredințat

supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul

Alba.

Pe aceeași durată, de

7 ani, s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii a interzicerii

drepturilor, conform art. 71 alin. ultim. C. pen.

În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de

supraveghere:

- să se prezinte, la datele

fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Alba

- să anunțe, în

prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea

- să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă

- să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a făcut aplicarea art.

359 alin. (1) C. proc. pen. și s-a atras atenția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 86

4

alin. (1) raportat la art. 83 și art. 84 C.

pen. și ale art. 86

4

alin. (2) C. pen., privind revocarea

suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi

infracțiuni, sau dacă nu va îndeplini, cu rea-credință obligațiile civile sau

măsurile de supraveghere stabilite prin prezenta hotărâre în cursul termenului

de încercare.

S-a constatat că

prejudiciul cauzat părții civile Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia a fost

integral recuperat.

În baza art. 7 din

Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în

vederea introducerii în S.N.D.G.J. la data eliberării din penitenciar și s-a

dispus comunicarea hotărârii în acest sens la I.G.P.R.

În baza art. 5 din

Legea nr. 76/2008 s-a dispus încunoștințarea inculpatului despre necesitatea

prelevării de probe biologice.

În baza art. 191 C.

proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească suma de 400 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.

Determinând vinovăția

inculpatului în limitele infracțiunii expuse, prima instanță a reținut în fapt

următoarele:

În fapt, inculpatul C.V.

și victima C.N. sunt căsătoriți de aproximativ 16 ani, iar din relațiile lor de

căsătorie a rezultat minorul C.F.I., în vârstă de 11 ani.

La data de 21

februarie 2011, în jurul orelor 17,00, în timp ce se aflau la locuința comună,

inculpatul aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, între părți au

intervenit discuții contradictorii, generate de împrejurarea că victima ar fi

întreținut relații sexuale cu o altă persoană.

Pe fondul acestor

discuții, inculpatul i-a aplicat victimei o lovitură cu palma în zona urechii

stângi, determinând căderea acesteia pe pardoseală, după care inculpatul i-a

aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele peste corp, în timp ce

victima era căzută la pământ și își apăra capul cu mâinile.

La finalizarea

incidentului, victima și-a contactat telefonic fratele, respectiv martorul M.V.,

care s-a deplasat la locuința părților, unde în prezența acestuia precum și a

minorului, inculpatul a amenințat-o cu moartea pe victimă, precizând că „dacă

nu a omorât-o acum, o va omorî în viitor”.

La scurt timp,

victima împreună cu fiul său și cu martorul M.V. s-au deplasat la domiciliul

acestuia. În seara aceleiași zile, întrucât victima acuza dureri urmare a

loviturilor primite, s-au deplasat la Spitalul Județean de Urgență Alba, unde la scurt timp a fost supusă unei intervenții

chirurgicale de urgență, constatându-se că aceasta are splina ruptă și

hemoperitoneu.

Potrivit raportului

de expertiză medico legală nr. 674/II/A/18 din 22 martie 2011 efectuat de S.M.L.

Alba, victima a prezentat la data de 21 februarie 2011 o plagă la nivelul

urechii stângi și un traumatism abdominal cu ruptură de splină și

hemoperitoneu, pentru care s-a intervenit chirurgical practicându-se splenectomie.

Prin ruptura de splină s-a pus în primejdie viața victimei, iar îndepărtarea

splinei ca urmare a traumatismului suferit constituie pierdere de organ.

Starea de fapt expusă

mai sus a fost reținută în baza materialului probator al cauzei: proces verbal

se sesizare din oficiu, declarația victimei, certificat medico-legal nr. 469/A/125,

raport de expertiză medico-legală, supliment la raportul de expertiză

medico-legală, depoziția martorului M.V., depoziția martorei C.N., coroborate

cu declarațiile inculpatului C.V.

Instanța fondului nu

a primit apărarea inculpatului întemeiată pe lipsa oricăror lovituri aplicate

cu picioarele, aceasta fiind infirmată de concluziile raportului de expertiză

medico-legală, precum și de completările acestuia, concluzii care stipulează,,

că dintre cele două mecanisme de producere a rupturii de splină, este mai

profitabilă următoarea variantă „lovire - comprimare a abdomenului cu un corp

contondent posibil corpul /parte a corpului altei persoane cu trunchiul fixat

de un plan dur”.

Referitor la cererea

formulată de inculpat în sensul schimbării încadrării juridice din infracțiunea

de omor sub forma tentativei prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și 175 lit.

c) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art.

184 C. pen., instanța fondului a expus următoarele argumente:

În practica și

doctrina judiciară s-a stabilit că, sub aspectul laturii subiective, după cum o

arată și denumirea, se săvârșește din culpă, în timp ce în cazul tentativei la

infracțiunea de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.,

inculpatul acționează cu intenția de ucidere.

Prin urmare, în cazul

tentativei la infracțiunea de omor, actele de punere în executare, întrerupte

sau care nu și-au produs efectul, trebuie să releve prin natura lor și

împrejurările în care au fost comise, că infractorul a avut intenția de a ucide

(decizia nr. 1227 din 2 aprilie â 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

În cauza dedusă

judecății, probatoriul administrat relevă împrejurarea că, pe fondul unor neînțelegeri

spontane, inculpatul a aplicat victimei lovituri cu pumnii și picioarele peste

corp, chiar și atunci când victima era căzută la pământ.

Ca atare, din cele

mai sus expuse rezultă concluzia că inculpatul a săvârșit tentativă la

infracțiunea de omor calificat, având intenția specifică de omor.

În drept, fapta

inculpatului săvârșită în condițiile relevate mai sus a fost calificată ca

întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat

la art. 174 și 175 lit. c) C. pen.

Împotriva sentinței a

declarat apel, în termenul legal instituit de art. 363 C. proc. pen.,

inculpatul C.V., aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie, sub

următoarele aspecte, relevate în memoriul scris depus la dosar:

- instanța fondului a

dat o calificare juridică greșită faptei săvârșite, ignorând elementele

probatorii de la dosar și care circumscriau conduita inculpatului infracțiunii

prevăzute de art. 182 alin. (2) C. pen.;

- ansamblul probator

al cauzei, elementele ce au conturat relațiile de familie, comportamentul

anterior al inculpatului în calitate de soț, poziția actuală a victimei și

conviețuirea neîntreruptă, exclud orice intenție a apelantului de a suprima

viața victimei, astfel încât actele de agresiune nu pot fi circumscrise infracțiunii

de tentativă de omor;

Se arată că în cauză

a fost vorba despre un conflict conjugal declanșat spontan, pe care inculpatul

și-l asumă, în sensul exercitării unor agresiuni constând în lovirea victimei,

puternic, cu palmele, aceasta dezechilibrându-se și lovindu-se în cădere cu un

obiect de mobilier din bucătărie (dulăpior).

- pedeapsa aplicată

pentru infracțiunea comisă este prea severă și în circumstanțele date îi

limitează serios inculpatului libertatea de circulație în vederea onorării unui

contract legal de muncă încheiat în Spania.

În apel, Curtea a

procedat la ascultarea inculpatului, acesta expunând propria versiune asupra

faptelor.

A fost administrată

proba testimonială cu martora C.N., soția inculpatului, și care a acceptat să

depună mărturie în cauză, după ce i-au fost aduse la cunoștință dispozițiile art.

80 alin. (1) C. proc. pen.

Prin decizia penală nr.

131/ A din 6 octombrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia a fost respins, ca nefundat,

apelul declarat de inculpatul C.V. împotriva sentinței penale nr. 298 din 25

iulie 2011 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar penal nr. 6555/107/2011.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., s-a dispus ca inculpatul să fie obligat să plătească

statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei, reprezentând

onorariul pentru apărătorul din oficiu, în cotă procentuală, să fie avansat din

fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de prim control judiciar a apreciat că s-a stabilit

în mod clar și neechivoc vinovăția inculpatului pentru infracțiunea prevăzută

de art. 20 raportat la art. 174 și 175 lit. c) C. pen., neimpunându-se

schimbarea de încadrare juridică a faptei, raportat la modul în care a fost

săvârșită aceasta, intensitatea loviturilor, zonele vitale asupra cărora au

fost îndreptate loviturile, urmările produse. S-a considerat că pedeapsa

aplicată a fost judicios individualizată, în funcție de criteriile prevăzute de

art. 72 C. pen., fiind aptă să asigure scopul prevăzut de art. 52 C. pen.,

neimpunându-se modificarea cuantumului și nici a modalității de executare.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs, în termen legal inculpatul C.V., solicitând

schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tentativă de omor

calificat în infracțiunea de vătămare corporală gravă, faptă prevăzută și

sancționată de dispozițiile art. 182 alin. (2) C. pen., iar ca urmare a acestui

fapt reindividualizarea pedepsei, respectiv aplicarea unei pedepse sub minimul

special prevăzut de lege cu suspendarea condiționată a executării acesteia. În

subsidiar inculpatul solicită să se facă o aplicare mai largă a dispozițiilor cuprinse

în art. 74 și 76 C. pen. și pe cale de consecință reducerea cuantumului

acesteia sub minimul prevăzut de lege, iar ca modalitate de executare,

suspendarea condiționată a executării acesteia.

În drept sunt

invocate dispozițiile art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen.

În susținerea

motivelor de recurs inculpatul a învederat că nu a avut intenția de a-și omorî

soția, dovadă fiind declarațiile părții vătămate C.N. și ale martorului M.V.,

depunând și acte în circumstanțiere.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând recursul declarat de inculpatul C.V. prin prisma

motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu conform art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., îl consideră nefondat pentru următoarele considerente:

Cu privire la cazul

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.

Fapta inculpatului C.V.,

care la data de 21 februarie 2011, aflându-se la locuința comună, pe fondul

unor neînțelegeri spontane și-a agresat fizic soția, victima C.N., aplicându-i

lovituri cu pumnii și picioarele peste corp chiar și în timp ce victima era căzută

la pământ, cauzându-i leziuni vindecabile în termen de 25-30 zile îngrijiri

medicale, care au impus internare medicală și intervenție chirurgicală de

urgență și care i-au pus viața în pericol, întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de omor calificat sub forma tentativei, prevăzută și pedepsită

de art. 20 raportat la art. 174 și 175 lit. c) C. pen.

Deși inculpatul a

solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală

gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., Înalta Curte, analizând probele

administrate în cauză, apreciază ca fiind nefondată o astfel de solicitare.

Esențial pentru

încadrarea juridică a faptei inculpatului, după caz în tentativă la omor

calificat [(art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen.)]

ori în vătămare corporală gravă (art. 182 C. pen.) este stabilirea formei și

modalității vinovăției cu care a săvârșit fapta.

Dacă în cazul

infracțiunii de vătămare corporală gravă făptuitorul acționează cu intenția

generală de vătămare, în cazul tentativei de omor acesta acționează cu intenția

de a ucide.

În cazul infracțiunii

de omor (rămasă în forma tentativei), actele de punere în executare a omorului,

săvârșite până în momentul intervenției evenimentului întrerupător, trebuie să

releve, prin natura lor și prin împrejurările în care au fost săvârșite, că

infractorul a avut intenția specifică de omor, iar nu intenția generală de a

vătăma.

Astfel, există

tentativă de omor și nu de vătămare corporală ori de câte ori infractorul

acționează în așa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale

organismului victimei ori folosește instrumente și procedee specifice uciderii.

Nu are relevanță timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este

caracteristic infracțiunii de vătămare corporală și nu exprimă dinamismul

interior al actului infracțional.

Anumite stări ale

infractorului ori defectuozitatea mijloacelor folosite de el în executarea

actului nu au relevanță în sine, întrucât intenția de omor se deduce din modul

în care a acționat, iar nu din elemente exterioare.

Forma și modalitatea

intenției, element subiectiv al infracțiunii, rezultă din materialitatea

actului, din relațiile personale anterioare existente între inculpat și

victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul și intensitatea loviturilor,

zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului etc.

Modul de săvârșire a

faptei, precum și împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, astfel cum au

fost relevate de probele administrate, exclud apărarea inculpatului în sensul

că nu ar fi acționat cu intenția de omor, ci cu intenția generală de vătămare.

Instanțele de fond și

de prim control judiciar au stabilit în mod corect existența faptei și poziția

subiectivă a inculpatului în raport cu fapta comisă.

Deși inculpatul, cât

și victima au încercat să ofere o altă variantă cu privire la faptă, în sensul

că partea vătămată ar fi fost lovită doar cu palmele, loviturile mai grave

producându-se ca urmare a dezechilibrării acesteia și lovirii de un obiect de

mobilier, probele din dosar infirmă cele învederate de către aceștia.

Conform raportului de

expertiză medico-legală nr. 674/II/A/18 din 22 martie 2011, cât și suplimentului

la acest raport nr. 674/II/A/18 din 29 martie 2011 a rezultat că ruptura de splină s-a putut produce prin „lovire – comprimare a abdomenului cu un

corp contondent (posibil corpul/ parte a corpului altei persoane) cu trunchiul

fixat de un plan dur”, fiind astfel exclusă varianta învederată de inculpat în

sensul producerii leziunilor prin lovire de corpuri dure.

De altfel, prezența

numeroaselor echimoze la nivelul bazinului și hemitoracelui stâng relevă

existența unor lovituri active multiple.

Depoziția martorei C.N.,

care este vădit subiectivă, prin prezentarea incidentului într-o altă modalitate

favorabilă inculpatului și în contradicție totală cu probele dosarului poate fi

explicată prin faptul că părțile și-au reluat conviețuirea, având în

întreținere un copil minor.

Intenția inculpatului,

care a urmărit suprimarea vieții martorei C.N., este reliefată prin declarația

martorului M.V., fratele acesteia, care a ajuns imediat după consumarea

incidentului, la solicitarea martorei: „Învinuitul mi-a mai spus că o va omorî

pe sora mea și dacă nu a omorât-o acum, o va omorî în viitor. Eu l-am crezut

atunci pe învinuit că o să omoare pe sora mea.”

Același martor a mai

arătat că sora sa a fost lovită cu pumnii și picioarele peste corp, aspect pe

care-l cunoștea de la aceasta. Depoziția martorului se coroborează cu

concluziile raportului de expertiză medico-legală și infirmă practic

susținerile inculpatului și ale victimei acestuia.

Având în vedere modul

concret în care au fost exercitate agresiunile, intensitatea loviturilor, faptul

că ulterior incidentului martora C. a plecat imediat de acasă, fiind însoțită

de fratele său (or dacă inculpatul nu ar fi încercat să-i suprime viața nu se

justifică părăsirea domiciliului, cât și apelarea la ajutorul fratelui său) modul

concret în care acestea au fost exercitate, zonele vitale asupra cărora au fost

îndreptate, urmările produse, fapta inculpatului C.V. întrunește, sub aspect

subiectiv și obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la

infracțiunea de omor calificat.

Cu privire la cazul

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Solicitarea

inculpatului privind reducerea cuantumului pedepsei și schimbarea modalității de

executare, respectiv aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., Înalta Curte o

consideră nefondată.

Raportat la gradul de

pericol social al faptei, la limitele de pedeapsă prevăzute de lege, la modul

în care a fost săvârșită fapta, la urmările produse, la relația dintre inculpat

și victimă, ținând cont și de circumstanțele personale favorabile ale

inculpatului, nu se impune reducerea cuantumului pedepsei.

De altfel, ca să-și

poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului

său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă

sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și

potențialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana

infractorului, cât și atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența

sancțiunii.

Funcțiile de

constrângere și reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi

realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama

de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în

sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Așa fiind, inculpatul

trebuia să știe că, pe lângă drepturi, are și o serie de datorii, obligații,

răspunderi, care caracterizează comportamentul său în fața societății, cu atât

mai mult cu cât nu era la primul contact cu legea penală, anterior fiind

condamnat pentru același gen de infracțiune.

Exemplaritatea

pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la

reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care

este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor

comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

Fermitatea cu care o

pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea

dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul

preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să

reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție al făptuitorului.

Numai o pedeapsă

justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și

finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise în Codul penal

român, art. 52 alin. (1), potrivit căruia scopul pedepsei este prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni.

În ceea ce privește

modalitatea de executare a pedepsei, Înalta Curte apreciază că suspendarea sub

supraveghere a pedepsei este aptă să realizeze scopul pedepsei prevăzut de art.

52 C. pen., prin obligațiile impuse inculpatului pe parcursul termenului de

încercare, nejustificându-se aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

Inculpatul a

solicitat aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., întrucât are un contract de

muncă în străinătate, însă acest aspect nu este de natură să conducă la

admiterea solicitării sale, întrucât se poate adresa Serviciului de Probațiune

pentru stabilirea unui program flexibil care să-i permită, eventual, deplasarea

în străinătate în vederea onorării contractului de muncă.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefundat, recursul inculpatului.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul C.V.

împotriva deciziei penale nr.

131/ A din 06 octombrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 03 mai 2012.