ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2247/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2247/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra recursului, din actele și lucrările dosarului, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal sub nr. 5720/40/2011 din

28

octombrie

2011, reclamanta I.B.L. a chemat în

judecată pe pârâta B.R.D.-G.S.G. SA prin G.Iași solicitând ca, prin hotărârea

ce se va pronunța, să se dispună constatarea nulității absolute a contractului

de ipotecă autentificat din 1 august 2007 de Biroul Notarilor Publici Asociați R.A.-A.M.V.

și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 2670 din 28 octombrie

2011, Tribunalul Botoșani, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal

a respins, ca neîntemeiate,

excepțiile prescripției dreptului la acțiune și a inadmisibilității acțiunii și,

ca nefondată, acțiunea reclamantei reținând, în esență, că reclamanta I.B.L. a consimțit

în calitate de mandant la procura autentificată din 19 iunie 2007 de Biroul Notarilor

Publici Asociați C.A.-S.A., prin care a împuternicit pe soțul său I.A., ca, în numele

ei, să garanteze obligația de restituire a unui credit ce urma să fie acordat prin

programul „Fermierul” către societatea acestuia, cu dreptul de proprietate exclusivă

asupra apartamentului nr. 1 din blocul de locuințe situat în municipiul Botoșani.

Analizând excepțiile invocate prin prisma

contractelor de credit încheiate între SC I. SRL Botoșani în calitate de împrumutat

și pârâtă în calitate de bancă, în care reclamanta a fost înscrisă ca garant ipotecar,

tribunalul a apreciat că excepția prescripției dreptului la acțiune nu este întemeiată,

câtă vreme cererea în constatare nulitate absolută este imprescriptibilă, conform

art. 2 din Decretul nr. 167/1958 și că, atâta timp cât contractul de ipotecă atacat

leagă pe creditorul ipotecar și pe garantul ipotecar, cu privire la bunul imobil

ipotecat, chiar dacă acesta din urmă a fost reprezentat prin mandatar la încheierea

lui, nu este dată în cauză o coparticipare procesuală forțată mandant-mandatar,

așa încât, nici a doua excepție de inadmisibilitate a cererii, nu este întemeiată.

În

ce privește fondul cauzei, tribunalul a constatat că natura

mandatului dat de I.B.L. este una comercială, potrivit art. 56 C. com., câtă vreme

acesta a fost dat în legătură cu o faptă obiectivă de comerț, conform art. 3

pct. 11 C. com., fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 375 alin. (3) C. com.; că,

referirea din procură la programul „Fermierul” nu împiedică a se constata că respectivul

mandat cuprindea în realitate orice era necesar ca el să fie eficace, în raport

de destinația lui și că, banca creditoare a oferit în beneficiul SC I. SRL un pachet

de servicii inseparabile, constând atât în co-finanțarea propriu-zisă „Fermierul”,

cât și în finanțarea componentei de contribuție publică până la recuperarea sumei

prin programul SAPARD.

A apreciat instanța că toate actele necesare

în înțelesul art. 375 alin. (3) C. com. cuprind garantarea și în ceea ce privește

sumele care se înscriu în categoria „decalajului de plăți”, conform contractului

de credit nr. X1/2007 și, ținând seama de natura de contract de adeziune a contractului

bancar, cu accesoriul său, contract de ipotecă bancară, mandatul în discuție a inclus

și consimțământul la clauza de renunțare la beneficiul de discuțiune și de diviziune

și în consecință, prin efectul legii comerciale, procura autentică din 2007 include

consimțământul reclamantei la toate clauzele din contractul de ipotecă atacat.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal,

a declarat apel reclamanta I.B.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În

dezvoltarea motivelor de apel, apelanta a arătat, în esență,

că instanța de fond a pronunțat sentința apelată prin interpretarea greșită a normelor

legale invocate în motivarea hotărârii, referitoare la contractul de mandat, contractul

de ipotecă și contractul de împrumut bancar; că nu a cercetat cauza sub toate aspectele,

invocând motive străine de natura acesteia, hotărârea astfel pronunțată fiind lipsită

de temei legal și că, a interpretat greșit actele deduse judecății, în raport cu

dispozițiile legale invocate în motivarea sentinței atacate.

Astfel, a susținut apelanta că, în mod

greșit a apreciat instanța că natura mandatului dat de aceasta este una comercială,

întrucât, pe de o parte, contractul de ipotecă din 1 august 2007 are natură civilă

și nu constituie o faptă obiectivă de comerț în sensul art. 3 C. com., iar pe de

altă parte, părțile sunt persoane fizice, apreciind că în cauză este vorba de un

mandat civil căruia i se aplică regulile dreptului civil și mai mult decât atât,

este cu titlu gratuit, ceea ce îi întărește și mai mult caracterul civil.

În

acest sens, apelanta a precizat că mandatul special acordat

fostului soț (procura autentificată din 19 iunie 2007) este cu titlu gratuit, iar

garantarea obligației de restituire a unui credit obținut prin programul „Fermierul”

nu poate fi considerată o afacere comercială în sensul art. 374 C. com. și nici

nu se încadrează în prevederile art. 375 alin. (3) din același Cod și mai mult decât

atât, în speță, mandatarul a depășit limitele acestui mandat, întrucât, prin contractul

de ipotecă încheiat cu intimata-pârâtă a fost garantată obligația de restituire

a două

credite, fără a exista

consimțământul ei la garantarea cu apartamentul proprietatea sa și în ceea ce privește

obligația de restituire a „creditului suport pentru finanțarea decalajului de plăți”

ce face obiectul contractului din 1 august 2007, iar renunțarea la beneficiul discuțiunii

și diviziunii a fost făcută, de asemenea, fără acordul său.

Prin decizia nr. 28 din 4 mai 2012 a Curții

de Apel Suceava, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

s-a respins, ca nefondat, apelul declarat

de reclamanta I.B.L. împotriva sentinței din 28 octombrie 2011 a Tribunalului Botoșani,

secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În motivarea acestei decizii, instanța

de apel a reținut că prin contractul cadru încheiat la data de 4 decembrie 2006

privind acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condițiile Programului special

de preaderare pentru agricultură și dezvoltare rurală SAPARD-România, Agenția de

plăți pentru dezvoltare rurală și pescuit a acordat SC I. SRL Botoșani un ajutor

financiar nerambursabil pentru punerea în aplicare a proiectului intitulat „Complex

sere extravilan, sat T., județul Botoșani”, în valoare totală de 1.226.103 RON,

Agenția angajându-se să acorde o finanțare nerambursabilă de maxim 613.051 RON echivalentă

cu maxim 50% din valoarea totală eligibilă a proiectului.

Prin procura autentificată la data de 19

iunie 2007 de către Biroul Notarilor Publici „C.A.-S.A.”, reclamanta apelantă I.B.L.

și-a împuternicit soțul, I.A. să garanteze cu dreptul ei de proprietate asupra apartamentului

nr. 1 situat în municipiul Botoșani, obligația de restituire a unui credit pe care

urmează să-l obțină SC I. SRL Botoșani de la B.R.D.-G.S.G. SA, Sucursala Botoșani

prin programul „Fermierul” și de îndeplinire a tuturor obligațiilor stabilite prin

respectivul contract de credit și prin actele adiționale ulterioare.

Prin contractul de credit din 1 august

2007, pârâta intimată B.R.D.-G.S.G. SA, Sucursala Botoșani a acordat societății

comerciale SC I. SRL Botoșani un credit de investiții pe termen scurt în valoare

totală de 613.051 RON pe o perioadă de 12 luni, în art. 2 al contractului fiind

stipulată clauza potrivit căreia, creditul este destinat în exclusivitate pentru

finanțarea componentei de contribuție publică în valoare de 613.051 RON a proiectului

SAPARD cu privire la realizarea proiectului „Complex sere extravilan, sat T., județul

Botoșani”.

Prin contractul de credit din 1 august

2007 pârâta-intimată a acordat SC I. SRL Botoșani un credit în valoare de 613.052

RON pe o perioadă de 120 luni/10 ani pentru finanțarea componentei de contribuție

privată a proiectului SAPARD cu privire la realizarea proiectului „Complex sere

extravilan, sat T., județul Botoșani”.

Pentru a asigura garantarea obligației

de restituire a creditelor angajate de SC I. SRL Botoșani, respectiv creditul suport

pentru finanțarea decalajului de plăți în valoare de 613.051 RON derivat din contractul

nr. X1/2007 și creditul de co-finanțare SAPARD în valoare de 613.052 RON derivat

din contractul nr. X2/2007 s-a încheiat în favoarea pârâtei

B.R.D.-G.S.G. SA,

Sucursala Botoșani, creditor ipotecar,

contractul de ipotecă din 1 august 2007, potrivit căruia, garanții ipotecari, (inclusiv

reclamanta-apelantă prin mandatar), au consimțit la constituirea ipotecii asupra

bunurilor imobile proprietatea acestora.

Instanța de apel a constatat astfel că

realizarea proiectului SAPARD s-a fundamentat exclusiv pe existența și implicit

activarea concomitentă a celor două componente ale mecanismului de finanțare a investiției

propusă de SC I. SRL Botoșani, respectiv contribuția publică aflată în interdependență

cu componenta de contribuție privată, obligatorie pentru accesarea fondurilor europene.

Cu alte cuvinte, cele două contracte de

credit încheiate la data de 1 august 2007, respectiv contractul nr. X1 acordat pentru

finanțarea componentei de contribuție publică și contractul nr. X2 destinat finanțării

contribuției private vizează același proiect SAPARD derulat prin programul „Fermierul”,

la care s-a raportat indubitabil reclamanta-apelantă în momentul întocmirii mandatului

special, mandatarul fiind împuternicit, de asemenea, „să semneze contractul de ipotecă

și orice alt act juridic accesoriu la contractul de credit...”.

S-a concluzionat astfel că prin mandatul

special reclamanta a înțeles să faciliteze obținerea de către SC I. SRL Botoșani

a finanțării necesare proiectului SAPARD în valoare totală de 1.226.103 RON, așa

încât, susținerea acesteia privind depășirea limitelor mandatului nu poate fi reținută

în acest context.

Referitor la susținerea apelantei vizând

natura civilă a mandatului special, instanța de apel a reținut că în mod corect

instanța de fond a apreciat că acest mandat este comercial în aplicarea dispozițiilor

art. 56 C. com. (în vigoare la acea dată) potrivit cărora, „dacă un act este comercial

numai pentru una din părți, toți contractanții sunt supuși,

încât privește acest act, legii comerciale...”,

fiind dat în legătură cu o faptă obiectivă de comerț în sensul dispozițiilor

art. 3 pct. 11 din același Cod, respectiv acordarea unui împrumut în scopul desfășurării

unei afaceri comerciale, ipoteca constituind doar un accesoriu al contractelor de

credit menționate anterior.

În condițiile în care finalitatea urmărită

de reclamanta-apelantă a fost aceea de garantare cu bunul propriu a obligației de

restituire a împrumutului derivat din două surse de finanțare distincte, necesar

realizării proiectului unic SAPARD, s-a reținut incidența în speță și a dispozițiilor

art. 375 alin. (3) C. com., potrivit cărora „mandatul pentru o anume afacere cuprinde

împuternicire și pentru toate actele necesare executării lui, chiar când nu ar fi

anume arătate” și având în vedere că accesarea fondurilor europene a avut drept

scop dezvoltarea afacerii societății comerciale, se conturează în mod evident natura

comercială a mandatului special dat de către reclamanta-apelantă persoanei juridice

în cauză.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

reclamanta I.B.L., invocând dispozițiile art. 304 pct. 7,8 și 9 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă arată că hotărârea

recurată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită

a normelor juridice aplicabile în cauză, în sensul că, în prezenta speță nu sunt

incidente dispozițiile art. 56 și 375 alin. (3) C. com., referitoare la contractul

de mandat, invocate de instanța de apel în motivarea deciziei recurate.

Totodată, susține că instanța de apel a

intrepretat greșit întregul probatoriu administrat în cauză, dar și normele juridice

ce reglementează ipoteca convențională și contractul de mandat, pronunțând astfel

o hotărâre profund nelegală și netemeinică; nu în ultimul rând, instanța a ignorat

în totalitate motivele de apel invocate și a făcut o analiză formală și defectuoasă

a probelor (înscrisurilor).

Recurenta arată că, având în vedere prevederile

exprese și limitele mandatului dat soțului I.A., nu există consimțământul său la

garantarea cu apartamentul, proprietatea sa exclusivă și a creditului intitulat

„credit suport pentru finanțarea decalajului de plați”, ce face obiectul contractului

de credit din 1 august 2007, neexistând practic nici o manifestare de voință din

partea sa în acest sens, de natură să producă efecte juridice.

Totodată, susține că prin procura autentificată

la Biroul Notarilor Publici Asociați „C.A.-S.A.” nu a

consimțit să renunțe la „beneficiul de

discuțiune și diviziune”, această renunțare fiind înserată în mod nelegal în contractul

de ipotecă din 1 august 2007, fiind astfel depășite încă o dată limitele mandatului

special acordat. Astfel, din moment ce procura se referă doar la garantarea unui

singur credit, pe care urma sa-l obțină SC I. SRL prin programul „Fermierul”, iar

prin contractul de ipotecă din 1 august 2007, pârâta constituie ipoteca pentru garantarea

obligației de restituire a două credite încheiate cu societatea sus-mentionată,

este mai mult decât evident ca prin încheierea contractului de ipotecă s-au depășit

limitele mandatului dat, obligația asumată nefiind validă în aceste condiții, aspecte

ce au fost ignorate în mod nejustificat atât de instanța de fond cât și de instanța

de apel în motivarea hotărârii recurate.

Referitor la programul denumit „Fermierul”,

recurenta arată că a înțeles să garanteze exclusiv restituirea creditului destinat

acoperirii participatiei proprii de 50%, reprezentând contribuția proprie, nu

și obligația statului de a suporta 50% din investiție, respectiv obligația de restituire

și a „creditului suport pentru finanțarea decalajului de plați”, ce face obiectul

contractului de credit din data de 1 august 2007.

Mai mult decât atât, având în vedere destinația

creditelor, susține că garanția pe care a înțeles să o constituie ar fi trebuit

să fie una subsidiară, urmând a fi folosită numai dacă, în caz de default, banca

nu și-ar fi recuperat creditul din valorificarea investiției. Acest aspect rezultă

implicit și din faptul că prin mandatul acordat, nu a renunțat la beneficiul discuțiunii

și diviziunii.

Acordarea unei facilități pentru finanțarea

decalajului de plăti nu este prevăzută în programul „Fermierul” și nu era necesară,

deoarece investiția se realizează și se decontează pe faze de execuție, ceea ce

înseamnă că creditul care acoperă 50% din investiție nu poate fi accesat în totalitate

ci treptat, situație în care nu era necesară niciun fel de facilitate pentru finanțarea

decalajului de plăti.

În

aceste condiții, recurenta arată că, la momentul încheierii

contractului de ipoteca din 1 august 2007, nu se putea pune în discuție vreun decalaj

de plăți (o asemenea situație putând surveni numai după începerea derulării investiției),

ori creditul de investiții este în mod exclusiv un credit pe termen lung, de 10

ani, iar „finanțarea decalajului de plați”, ce face obiectul contractului de credit

nr. X1 din data de 1 august 2007, pentru garantarea căruia nu a consimțit, este

un credit încheiat pe termen scurt, de 12 luni.

Totodată, se mai susține că prin motivarea

deciziei recurate instanța de apel interpretează în mod eronat atât înscrisurile

existente la

dosar, cât și normele legale aplicabile

în cauză, apreciind, fără temei, că mandatul dat de reclamantă este unul comercial

și că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 56 și 375 alin. (3) C. com., apreciind,

în mod eronat, și faptul că ipoteca asupra apartamentului este, de asemenea, un

act juridic comercial.

Arată că instanța de apel a făcut o interpretare

eronată a normelor juridice ce reglementează ipoteca convențională și mandatul.

Astfel, susține că mandatul acordat în cauză nu are caracter comercial, în cauză

nefiind aplicabile așadar prevederile art. 56 și 375 alin. (3) C. com., ci caracter

civil, deoarece, pe de o parte, părțile contractante sunt persoane fizice, iar mandatul

este cu titlu gratuit, iar pe de altă parte, ipoteca pentru care s-a dat mandatul

are natură civilă, întrucât garantarea obligației de restituire a unui împrumut

nu poate fi considerată sub nici o formă o afacere comercială, în sensul art. 374

C. com., și implicit, nu constituie o faptă obiectivă de comerț în sensul art. 3

C. com., pentru ca mandatul să fie unul comercial. Contractul de ipotecă din 1

august 2007 încheiat în speță are natură civilă și nu comercială și nu constituie

o faptă obiectivă de comerț în sensul art. 3 C. com. Altfel spus, garantarea unui

împrumut nu poate fi considerată o faptă obiectivă de comerț.

Astfel, în mod eronat apreciază instanța

de apel faptul că, în cauză, natura mandatului este una comercială câtă vreme acesta

este dat în legătură cu o faptă obiectivă de comerț, în sensul art. 3 pct. 11 C.

com., apreciind astfel, în mod greșit, că ipoteca, pentru care s-a încheiat mandatul,

este o faptă obiectivă de comerț, în sensul art. 3 C. com. Acest raționament al

instanței de apel excede prevederilor legale elementare ce reglementează ipoteca

convențională, dar și literaturii juridice de specialitate.

Susține că, din analiza art. 3 pct. 11

C. com., invocat de instanța de apel în motivarea hotărârii recurate, ce reglementează

„faptele de comerț”, legiuitorul consideră ca fapte de comerț „operațiunile de bancă

și schimb”, ori contractul de ipotecă încheiat în speță nu intra în categoria unor

astfel de operațiuni, prevăzute limitativ în norma legală sus-menționată, ipoteca

fiind, fără îndoială, un act juridic civil, reglementată de art. 1746-1815 C. civ.

Cum în speță contractul de ipotecă este fără îndoială un act juridic civil, acesta

nu poate fi considerat o faptă obiectivă de comerț, în cauză fiind incidente dispozițiile

speciale, derogatorii, prevăzute la art. 4 C. com. Astfel, garantarea unei obligații

prin ipotecă este un act juridic civil, singurele excepții de la această regulă

fiind fidejusiunea și gajul comercial.

Recurenta arată că, prin motivarea deciziei

recurate, instanța de apel face confuzie între fidejusiune, pe de o parte și ipotecă,

pe de alta parte, ca și modalități de garantare a obligațiilor, fără a avea în vedere

că cele două instituții de drept au reglementari diferite, atât în ceea ce privește

constituirea garanțiilor, cât și în ceea ce privește executarea acestora. Totodată,

instanța de apel, pronunță hotărârea recurată, fără a avea în vedere dispozițiile

derogatorii ale art. 56 și ale art. 4 C. com.

În

concluzie, cum în speță, reclamanta nu este comerciant, contractul

de mandat fiind încheiat între două persoane fizice, cu titlu gratuit, iar ipoteca

constituită asupra apartamentului este un act juridic civil, fiind reglementată

exclusiv de normele de drept civil, iar normele speciale, derogatorii, prevăzute

la art. 4 și 56 C. com. se aplica înaintea normelor juridice generale, este mai

mult decât evident faptul că aceasta nu poate fi considerată o faptă obiectivă de

comerț, și implicit o afacere comercială pentru reclamantă, cum greșit apreciază

instanța de apel în hotărârea recurată, motiv pentru care și contractul de mandat

încheiat în speță are caracter civil, și nu comercial, fiindu-i aplicabile normele

de drept civil. Chiar împrumutul făcut de SC I. SRL are caracter civil, în măsura

în care a servit la construcția unui imobil, respectiv a unui complex de sere în

extravilanul satului T. din județul Botoșani.

Recurenta solicită admiterea recursului,

modificarea în totalitate a deciziei atacate, în sensul admiterii acțiunii privind

constatarea nulității absolute parțiale a contractului de ipotecă din 1 august 2007,

autentificat la data de 1 august 2007.

Pârâta-intimată B.R.D.-G.S.G. SA prin Grup

Iași a formulat întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului, ca nefondat,

întrucât reclamanta la mandatat pe I.A., care era soțul său la momentul încheierii

procurii, să garanteze cu dreptul de proprietate asupra imobilului proprietatea

reclamantei, obligația de restituire a unui credit pe care urmează să îl obțină

SC I. SRL, de la B.R.D.-G.S.G. SA, Sucursala Botoșani prin programul „Fermierul”

și de îndeplinire a tuturor obligațiilor stabilite.

Mandatul, legal acordat, a fost îndeplinit

potrivit actului notarial încheiat, iar reclamanta nu a denunțat acest mandat după

desfacerea

căsătoriei, ci doar atunci când pârâta

creditoare a început executarea silită, ca urmare a intrării SC I. SRL în faliment.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările

dosarului, în raport de motivele de recurs și de susținerile din întâmpinare constată

că prin contractul cadru încheiat la data de 4 decembrie 2006 privind acordarea

ajutorului financiar nerambursabil în condițiile Programului special de preaderare

pentru agricultură și dezvoltare rurală SAPARD-România, Agenția de plăți pentru

dezvoltare rurală și pescuit a acordat SC I. SRL Botoșani un ajutor financiar nerambursabil

pentru punerea în aplicare a proiectului intitulat „Complex sere extravilan, sat

T., județul Botoșani”, în valoare totală de 1.226.103 RON, Agenția angajându-se

să acorde o finanțare nerambursabilă de maxim 613.051 RON echivalentă cu maxim 50%

din valoarea totală eligibilă a proiectului.

Prin procura autentificată la data de 19

iunie 2007 de către Biroul Notarilor Publici „C.A.-S.A.”, reclamanta apelantă I.B.L.

și-a împuternicit soțul și anume pe I.A. să garanteze cu dreptul ei de proprietate

asupra apartamentului nr. 1 situat în municipiul Botoșani, obligația de restituire

a unui credit pe care urmează să-l obțină SC I. SRL Botoșani de la B.R.D.-G.S.G.

SA, Sucursala Botoșani prin programul „Fermierul” și de îndeplinire a tuturor obligațiilor

stabilite prin respectivul contract de credit și prin actele adiționale ulterioare.

Prin contractul de credit nr. X1 din 1

august 2007, pârâta intimată B.R.D.-G.S.G. SA, Grup Iași a acordat SC I. SRL Botoșani

un credit de investiții pe termen scurt în valoare totală de 613.051 lei pe o perioadă

de 12 luni, în art. 2 al contractului fiind stipulată clauza potrivit căreia, creditul

este destinat în exclusivitate pentru finanțarea componentei de contribuție publică

în valoare de 613.051 RON a proiectului SAPARD cu privire la realizarea proiectului

„Complex sere extravilan, sat T., județul Botoșani”.

Prin contractul de credit nr. X2 din 1

august 2007, pârâta-intimată a acordat SC I. SRL Botoșani un credit în valoare de

613.052 RON pe o perioadă de 120 luni (10 ani), pentru finanțarea componentei de

contribuție privată a proiectului SAPARD cu privire la realizarea proiectului „Complex

sere extravilan, sat T., județul Botoșani".

Pentru a asigura garantarea obligației

de restituire a creditelor angajate de SC I. SRL Botoșani, respectiv creditul suport

pentru finanțarea decalajului de plăți în valoare de 613.051 RON derivat din contractul

nr. X1/2007 și creditul de co-finanțare SAPARD în valoare

de

613.052 RON derivat din contractul nr. X2/2007 s-a încheiat în favoarea pârâtei

B.R.D.-G.S.G. SA prin Grup Iași, creditor ipotecar, contractul de ipotecă din 1

august 2007, potrivit căruia, garanții ipotecari, (inclusiv reclamanta-apelantă

prin mandatar), au consimțit la constituirea ipotecii asupra bunurilor imobile proprietatea

acestora.

Prin acțiunea înregistrată la data de 1

iunie 2011 pe rolul Tribunalului Botoșani, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, reclamanta reclamanta I.B.L. a solicitat instanței, ca în contradictoriu

cu pârâta B.R.D.-G.S.G. SA prin Grup Iași să dispună, prin hotărârea care se va

pronunța, nulitatea absolută a contractului de ipotecă din 1 august 2007 autentificat

de Biroul Notarilor Publici Asociați R.A.-A.M.V., din 1 august 2007, prin care s-a

garantat restituirea a două împrumuturi, contrar mandatului dat de reclamantă numai

pentru garantarea unui singur credit obținut prin programul „Fermierul” și prin

care s-a renunțat la beneficiul de discuțiune și diviziune, depășindu-se astfel

limitele mandatului special.

Ulterior, la data de 30 decembrie 2011

în motivarea apelului și la data de 11 iulie 2012, în motivarea recursului, reclamanta

solicită constatarea nulității absolute „parțiale” a aceluiași contract de ipotecă,

fără a preciza de ce și-a schimbat poziția procesuală în sensul că solicită doar

„constatarea nulității absolute parțiale” a contractului de ipotecă și în ce constă

noua solicitare „nulitate absolută parțială”, deoarece motivele invocate în apel

și recurs , constituie o reiterare a celor din acțiune.

Osebit de această inconsecvență procesuală,

trebuie precizat că în temeiul procurii autentificate din 19 iunie 2007 la Biroul

Noatrilor Publici Asociați C.A.-S.A., mandatarul I.A., fostul soț al reclamantei,

a încheiat contractul de ipotecă din 1 august 2007, contract a cărei nulitate reclamanta

solicită a fi dispusă de tribunal, după o perioadă de patru ani.

În

fine referitor la conduita procesuală și bună-credință care

trebuie să caracterizeze, obligatoriu, comportamentul fiecărui justițiabil, trebuie

precizat că prin cererea înregistrată la B.R.D.-G.S.G. SA, Sucursala Botoșani din

data de 4 aprilie 2011, reclamanta informează pe pârâtă că „am pus apartamentul

personal, garanție pentru fostul soț I.A. pentru un împrumut la SC I. SRL Investiție

Europeană, societatea a intrat în faliment, iar casa urmează a fi scoasă la vânzare.

Prin prezenta vă rog

să binevoiți să-mi aprobați să-mi cumpăr

casa înapoi în termen de 20 de luni (am un contract de lucru în Italia) urmând a

se stabili o rată lunară”.

Prin adresa din 6 mai 2011 banca a comunicat

reclamantei că există posibilitatea răscumpărării apartamentului în termen de 6

luni, dar reclamanta nu s-a prezentat la oficiul poștal pentru a ridica scrisoarea

recomandată trimisă la bancă.

Din manifestarea de voință a reclamantei,

materializată în cererea, precitată, adresată pârâtei rezultă două aspecte importante

privind soluționarea cauzei și anume:

cu dreptul de proprietate asupra apartamentului un împrumut la o societate comercială

(SC I. SRL), împrumut necesar obținerii unei „investiții europene”, ceea ce demonstrează

că, atât la data încheierii procurii, 19 iulie 2007 precum și la data formulării

cererii către bancă, 4 aprilie 2011, deci anterior formulării acțiunii respectiv,

1 iunie 2011 reclamanta avea cunoștință că a garantat obținerea unui împrumut pentru

o societate comercială, în vederea obținerii fondurilor cu caracter de investiție

europeană și în consecință susținerile reclamantei privind caracterul civil și nu

comercial al mandatului, sunt nu numai făcute pro causa și în mod nelegal, ba mai

mult sunt contrazise de manifestarea de voință a reclamantei, care recunoaște caracterul

comercial al mandatului, anterior formulării cererii de chemare în judecată.

Atât timp cât în cererea sa reclamanta

face vorbire de o „investiție europeană”, este evident că la data încheierii procurii

reclamanta știa de intenția soțului său I.A. (între timp părțile au divorțat, prin

acord, potrivit sentinței civile nr. 2434 din 30 aprilie 2009 pronunțată de Judecătoria

Botoșani) de a accesa fonduri europene, în cadrul programului „Fermierul”, în vederea

realizării proiectului intitulat „Complex de sere extravilan, sat T., județul Botoșani”

și în consecință, în mod nelegal reclamanta susține că mandatul pe care l-a dat

are caracter civil și nu comercial.

își manifestă intenția de a „cumpăra casa înapoi”, solicitând să se stabilească

o rată lunară, timp de 20 luni, fără să facă vorbire de faptul că mandatarul ar

fi depășit limitele mandatului său că s-ar fi obținut două împrumuturi, deși ea

garantase doar pentru unul singur.

Osebit de cele prezentate mai sus, caracterul

comercial al mandatului rezultă, în primul rând din faptul că potrivit art. 56

C. com., în vigoare la data încheierii procurii, dacă un act este comercial numai

pentru una din părți, toți contractanții sunt supuși, încât privește acest act,

legii comerciale, în speță fiind vorba de un act de comerț în sensul art. 3

pct. 11 din același Cod și anume contractul de credit, în raport de care ipoteca

constituie un accesoriu și în consecință caracterul ei urmează soarta actului principal,

potrivit principiului accesorium sequitur principalem.

Față de considerentele expuse, motivul

de recurs privind caracterul civil și nu comercial al ipotecii este nefondat și

va fi respins.

Referitor la depășirea mandatului acordat

în sensul că reclamanta l-ar fi împuternicit pe soțul ei (la data încheierii procurii

și a contractului de credit) I.A. să garanteze cu dreptul de proprietate asupra

apartamentului reclamantei a unui credit și anume pe cel destinat acoperii participației

popririi de 50% pe care urma să-l obțină SC I. SRL de la B.R.D.-G.S.G. SA, Sucursala

Botoșani, prin programul „Fermierul” și în realitate prin contractul de ipotecă

au fost garantate obligațiile de restituire a două credite și anume:

1.-a creditului suport pentru finanțarea

decalogului de plăți în valoare de 613.051 RON ce face obiectul contractului de

credit nr. X1 din 1 august 2007,

2.-a creditului de co-finanțare SAPARD,

în valoare de 613.052 RON ce face obiectul contractului de credit nr. X2 din 01

august 2007,

se constată că potrivit procurii, reclamanta

l-a împuternicit pe soțul său l.A. să garanteze obligația de restituire a unui credit

pe care urma să-l obțină SC I. SRL, de la pârâtă, prin programul „Fermierul” și

de îndeplinire a tuturor obligațiilor stabilite prin respectivul contract de credit

și prin actele adiționale ulterioare.

De asemenea, în procură se precizează că

mandatarul va semna contractul de ipotecă și orice alt act juridic accesoriu la

contractul de credit.

Astfel fiind, potrivit situației de fapt

expuse mai sus, este evident că SC I. SRL a depus documentația necesară pentru obținerea

unei finanțări parțial nerambursabile, în Programul „Fermierul”, derulate în România

prin Agenția SAPARD, valoarea totală a creditului solicitat fiind în sumă de 1.226.103

RON.

Realizarea proiectului „Fermierul” în sumă

totală de 1.226.103 RON are două componente și anume o co-finanțare propriu-zisă

și o finanțarea a componentei de contribuție publică și în consecință pentru realizarea

proiectului și obținerea acestui unic credit, este necesară, din punct de vedere

formal, încheierea a două contracte de credit, astfel încât, în mod nelegal susține

reclamanta că s-ar fi depășit limitele mandatului prin încheierea celui de-al doilea

contract de credit, precitat.

După cum s-a arătat mai sus, reclamanta

a împuternicit pe mandatar să semneze orice act juridic accesoriu la contractul

de credit și în consecință, în mod speculativ și nelegal, în motivele de recurs

reclamanta susține că s-ar fi semnat două contracte de credit, deoarece în realitate

s-au efectuat formalitățile necesare pentru obținerea unui credit unic, care are

două componente, cele precizate mai sau, astfel încât și acest motiv de recurs este

nefondat.

În raport de considerentele expuse,

Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt nefondate și în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ. urmează să respingă recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamanta I.B.L. împotriva deciziei nr. 28 din 4 mai 2012 pronunțată de Curtea

de Apel Suceava, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 5 iunie 2013.