ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2247/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal sub nr. 5720/40/2011 din 28 octombrie 2011, reclamanta I.B.L. a chemat în judecată pe pârâta B.R.D.-G.S.G. SA prin G.Iași solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună constatarea nulității absolute a contractului de ipotecă autentificat din 1 august 2007 de Biroul Notarilor Publici Asociați R.A.-A.M.V. și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința nr. 2670 din 28 octombrie 2011, Tribunalul Botoșani, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiate, excepțiile prescripției dreptului la acțiune și a inadmisibilității acțiunii și, ca nefondată, acțiunea reclamantei reținând, în esență, că reclamanta I.B.L.

a consimțit în calitate de mandant la procura autentificată din 19 iunie 2007 de Biroul Notarilor Publici Asociați C.A.-S.A., prin care a împuternicit pe soțul său I.A., ca, în numele ei, să garanteze obligația de restituire a unui credit ce urma să fie acordat prin programul „Fermierul” către societatea acestuia, cu dreptul de proprietate exclusivă asupra apartamentului nr. 1 din blocul de locuințe situat în municipiul Botoșani.

Analizând excepțiile invocate prin prisma contractelor de credit încheiate între SC I. SRL Botoșani în calitate de împrumutat și pârâtă în calitate de bancă, în care reclamanta a fost înscrisă ca garant ipotecar, tribunalul a apreciat că excepția prescripției dreptului la acțiune nu este întemeiată, câtă vreme cererea în constatare nulitate absolută este imprescriptibilă, conform art. 2 din Decretul nr. 167/1958 și că, atâta timp cât contractul de ipotecă atacat leagă pe creditorul ipotecar și pe garantul ipotecar, cu privire la bunul imobil ipotecat, chiar dacă acesta din urmă a fost reprezentat prin mandatar la încheierea lui, nu este dată în cauză o coparticipare procesuală forțată mandant-mandatar, așa încât, nici a doua excepție de inadmisibilitate a cererii, nu este întemeiată.

În ce privește fondul cauzei, tribunalul a constatat că natura mandatului dat de I.B.L. este una comercială, potrivit art. 56 C. com., câtă vreme acesta a fost dat în legătură cu o faptă obiectivă de comerț, conform art. 3 pct. 11 C. com., fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 375 alin. (3) C. com.; că, referirea din procură la programul „Fermierul” nu împiedică a se constata că respectivul mandat cuprindea în realitate orice era necesar ca el să fie eficace, în raport de destinația lui și că, banca creditoare a oferit în beneficiul SC I. SRL un pachet de servicii inseparabile, constând atât în co-finanțarea propriu-zisă „Fermierul”, cât și în finanțarea componentei de contribuție publică până la recuperarea sumei prin programul SAPARD.

A apreciat instanța că toate actele necesare în înțelesul art. 375 alin. (3) C. com. cuprind garantarea și în ceea ce privește sumele care se înscriu în categoria „decalajului de plăți”, conform contractului de credit nr. X1/2007 și, ținând seama de natura de contract de adeziune a contractului bancar, cu accesoriul său, contract de ipotecă bancară, mandatul în discuție a inclus și consimțământul la clauza de renunțare la beneficiul de discuțiune și de diviziune și în consecință, prin efectul legii comerciale, procura autentică din 2007 include consimțământul reclamantei la toate clauzele din contractul de ipotecă atacat. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamanta I.B.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta a arătat, în esență, că instanța de fond a pronunțat sentința apelată prin interpretarea greșită a normelor legale invocate în motivarea hotărârii, referitoare la contractul de mandat, contractul de ipotecă și contractul de împrumut bancar; că nu a cercetat cauza sub toate aspectele, invocând motive străine de natura acesteia, hotărârea astfel pronunțată fiind lipsită de temei legal și că, a interpretat greșit actele deduse judecății, în raport cu dispozițiile legale invocate în motivarea sentinței atacate.

Astfel, a susținut apelanta că, în mod greșit a apreciat instanța că natura mandatului dat de aceasta este una comercială, întrucât, pe de o parte, contractul de ipotecă din 1 august 2007 are natură civilă și nu constituie o faptă obiectivă de comerț în sensul art. 3 C. com., iar pe de altă parte, părțile sunt persoane fizice, apreciind că în cauză este vorba de un mandat civil căruia i se aplică regulile dreptului civil și mai mult decât atât, este cu titlu gratuit, ceea ce îi întărește și mai mult caracterul civil. În acest sens, apelanta a precizat că mandatul special acordat fostului soț (procura autentificată din 19 iunie 2007) este cu titlu gratuit, iar garantarea obligației de restituire a unui credit obținut prin programul „Fermierul” nu poate fi considerată o afacere comercială în sensul art. 374 C. com.

și nici nu se încadrează în prevederile art. 375 alin. (3) din același Cod și mai mult decât atât, în speță, mandatarul a depășit limitele acestui mandat, întrucât, prin contractul de ipotecă încheiat cu intimata-pârâtă a fost garantată obligația de restituire a două credite, fără a exista consimțământul ei la garantarea cu apartamentul proprietatea sa și în ceea ce privește obligația de restituire a „creditului suport pentru finanțarea decalajului de plăți” ce face obiectul contractului din 1 august 2007, iar renunțarea la beneficiul discuțiunii și diviziunii a fost făcută, de asemenea, fără acordul său. Prin decizia nr. 28 din 4 mai 2012 a Curții de Apel Suceava, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta I.B.L.

împotriva sentinței din 28 octombrie 2011 a Tribunalului Botoșani, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. În motivarea acestei decizii, instanța de apel a reținut că prin contractul cadru încheiat la data de 4 decembrie 2006 privind acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condițiile Programului special de preaderare pentru agricultură și dezvoltare rurală SAPARD-România, Agenția de plăți pentru dezvoltare rurală și pescuit a acordat SC I. SRL Botoșani un ajutor financiar nerambursabil pentru punerea în aplicare a proiectului intitulat „Complex sere extravilan, sat T., județul Botoșani”, în valoare totală de 1.226.103 RON, Agenția angajându-se să acorde o finanțare nerambursabilă de maxim 613.051 RON echivalentă cu maxim 50% din valoarea totală eligibilă a proiectului.

Prin procura autentificată la data de 19 iunie 2007 de către Biroul Notarilor Publici „C.A.-S.A.”, reclamanta apelantă I.B.L. și-a împuternicit soțul, I.A. să garanteze cu dreptul ei de proprietate asupra apartamentului nr. 1 situat în municipiul Botoșani, obligația de restituire a unui credit pe care urmează să-l obțină SC I. SRL Botoșani de la B.R.D.-G.S.G. SA, Sucursala Botoșani prin programul „Fermierul” și de îndeplinire a tuturor obligațiilor stabilite prin respectivul contract de credit și prin actele adiționale ulterioare. Prin contractul de credit din 1 august 2007, pârâta intimată B.R.D.-G.S.G.

SA, Sucursala Botoșani a acordat societății comerciale SC I. SRL Botoșani un credit de investiții pe termen scurt în valoare totală de 613.051 RON pe o perioadă de 12 luni, în art. 2 al contractului fiind stipulată clauza potrivit căreia, creditul este destinat în exclusivitate pentru finanțarea componentei de contribuție publică în valoare de 613.051 RON a proiectului SAPARD cu privire la realizarea proiectului „Complex sere extravilan, sat T., județul Botoșani”. Prin contractul de credit din 1 august 2007 pârâta-intimată a acordat SC I. SRL Botoșani un credit în valoare de 613.052 RON pe o perioadă de 120 luni/10 ani pentru finanțarea componentei de contribuție privată a proiectului SAPARD cu privire la realizarea proiectului „Complex sere extravilan, sat T., județul Botoșani”.

Pentru a asigura garantarea obligației de restituire a creditelor angajate de SC I. SRL Botoșani, respectiv creditul suport pentru finanțarea decalajului de plăți în valoare de 613.051 RON derivat din contractul nr. X1/2007 și creditul de co-finanțare SAPARD în valoare de 613.052 RON derivat din contractul nr. X2/2007 s-a încheiat în favoarea pârâtei B.R.D.-G.S.G. SA, Sucursala Botoșani, creditor ipotecar, contractul de ipotecă din 1 august 2007, potrivit căruia, garanții ipotecari, (inclusiv reclamanta-apelantă prin mandatar), au consimțit la constituirea ipotecii asupra bunurilor imobile proprietatea acestora.

Instanța de apel a constatat astfel că realizarea proiectului SAPARD s-a fundamentat exclusiv pe existența și implicit activarea concomitentă a celor două componente ale mecanismului de finanțare a investiției propusă de SC I. SRL Botoșani, respectiv contribuția publică aflată în interdependență cu componenta de contribuție privată, obligatorie pentru accesarea fondurilor europene. Cu alte cuvinte, cele două contracte de credit încheiate la data de 1 august 2007, respectiv contractul nr. X1 acordat pentru finanțarea componentei de contribuție publică și contractul nr. X2 destinat finanțării contribuției private vizează același proiect SAPARD derulat prin programul „Fermierul”, la care s-a raportat indubitabil reclamanta-apelantă în momentul întocmirii mandatului special, mandatarul fiind împuternicit, de asemenea, „să semneze contractul de ipotecă și orice alt act juridic accesoriu la contractul de credit...”.

S-a concluzionat astfel că prin mandatul special reclamanta a înțeles să faciliteze obținerea de către SC I. SRL Botoșani a finanțării necesare proiectului SAPARD în valoare totală de 1.226.103 RON, așa încât, susținerea acesteia privind depășirea limitelor mandatului nu poate fi reținută în acest context. Referitor la susținerea apelantei vizând natura civilă a mandatului special, instanța de apel a reținut că în mod corect instanța de fond a apreciat că acest mandat este comercial în aplicarea dispozițiilor art. 56 C. com.

(în vigoare la acea dată) potrivit cărora, „dacă un act este comercial numai pentru una din părți, toți contractanții sunt supuși, încât privește acest act, legii comerciale...”, fiind dat în legătură cu o faptă obiectivă de comerț în sensul dispozițiilor art. 3 pct. 11 din același Cod, respectiv acordarea unui împrumut în scopul desfășurării unei afaceri comerciale, ipoteca constituind doar un accesoriu al contractelor de credit menționate anterior.

În condițiile în care finalitatea urmărită de reclamanta-apelantă a fost aceea de garantare cu bunul propriu a obligației de restituire a împrumutului derivat din două surse de finanțare distincte, necesar realizării proiectului unic SAPARD, s-a reținut incidența în speță și a dispozițiilor art. 375 alin. (3) C. com., potrivit cărora „mandatul pentru o anume afacere cuprinde împuternicire și pentru toate actele necesare executării lui, chiar când nu ar fi anume arătate” și având în vedere că accesarea fondurilor europene a avut drept scop dezvoltarea afacerii societății comerciale, se conturează în mod evident natura comercială a mandatului special dat de către reclamanta-apelantă persoanei juridice în cauză.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta I.B.L., invocând dispozițiile art. 304 pct. 7,8 și 9 C. proc. civ. Recurenta-reclamantă arată că hotărârea recurată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor juridice aplicabile în cauză, în sensul că, în prezenta speță nu sunt incidente dispozițiile art. 56 și 375 alin. (3) C. com., referitoare la contractul de mandat, invocate de instanța de apel în motivarea deciziei recurate. Totodată, susține că instanța de apel a intrepretat greșit întregul probatoriu administrat în cauză, dar și normele juridice ce reglementează ipoteca convențională și contractul de mandat, pronunțând astfel o hotărâre profund nelegală și netemeinică; nu în ultimul rând, instanța a ignorat în totalitate motivele de apel invocate și a făcut o analiză formală și defectuoasă a probelor (înscrisurilor).

Recurenta arată că, având în vedere prevederile exprese și limitele mandatului dat soțului I.A., nu există consimțământul său la garantarea cu apartamentul, proprietatea sa exclusivă și a creditului intitulat „credit suport pentru finanțarea decalajului de plați”, ce face obiectul contractului de credit din 1 august 2007, neexistând practic nici o manifestare de voință din partea sa în acest sens, de natură să producă efecte juridice. Totodată, susține că prin procura autentificată la Biroul Notarilor Publici Asociați „C.A.-S.A.” nu a consimțit să renunțe la „beneficiul de discuțiune și diviziune”, această renunțare fiind înserată în mod nelegal în contractul de ipotecă din 1 august 2007, fiind astfel depășite încă o dată limitele mandatului special acordat.

Astfel, din moment ce procura se referă doar la garantarea unui singur credit, pe care urma sa-l obțină SC I. SRL prin programul „Fermierul”, iar prin contractul de ipotecă din 1 august 2007, pârâta constituie ipoteca pentru garantarea obligației de restituire a două credite încheiate cu societatea sus-mentionată, este mai mult decât evident ca prin încheierea contractului de ipotecă s-au depășit limitele mandatului dat, obligația asumată nefiind validă în aceste condiții, aspecte ce au fost ignorate în mod nejustificat atât de instanța de fond cât și de instanța de apel în motivarea hotărârii recurate.

Referitor la programul denumit „Fermierul”, recurenta arată că a înțeles să garanteze exclusiv restituirea creditului destinat acoperirii participatiei proprii de 50%, reprezentând contribuția proprie, nu și obligația statului de a suporta 50% din investiție, respectiv obligația de restituire și a „creditului suport pentru finanțarea decalajului de plați”, ce face obiectul contractului de credit din data de 1 august 2007. Mai mult decât atât, având în vedere destinația creditelor, susține că garanția pe care a înțeles să o constituie ar fi trebuit să fie una subsidiară, urmând a fi folosită numai dacă, în caz de default, banca nu și-ar fi recuperat creditul din valorificarea investiției. Acest aspect rezultă implicit și din faptul că prin mandatul acordat, nu a renunțat la beneficiul discuțiunii și diviziunii.

Acordarea unei facilități pentru finanțarea decalajului de plăti nu este prevăzută în programul „Fermierul” și nu era necesară, deoarece investiția se realizează și se decontează pe faze de execuție, ceea ce înseamnă că creditul care acoperă 50% din investiție nu poate fi accesat în totalitate ci treptat, situație în care nu era necesară niciun fel de facilitate pentru finanțarea decalajului de plăti. În aceste condiții, recurenta arată că, la momentul încheierii contractului de ipoteca din 1 august 2007, nu se putea pune în discuție vreun decalaj de plăți (o asemenea situație putând surveni numai după începerea derulării investiției), ori creditul de investiții este în mod exclusiv un credit pe termen lung, de 10 ani, iar „finanțarea decalajului de plați”, ce face obiectul contractului de credit nr. X1 din data de 1 august 2007, pentru garantarea căruia nu a consimțit, este un credit încheiat pe termen scurt, de 12 luni.

Totodată, se mai susține că prin motivarea deciziei recurate instanța de apel interpretează în mod eronat atât înscrisurile existente la dosar, cât și normele legale aplicabile în cauză, apreciind, fără temei, că mandatul dat de reclamantă este unul comercial și că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 56 și 375 alin. (3) C. com., apreciind, în mod eronat, și faptul că ipoteca asupra apartamentului este, de asemenea, un act juridic comercial. Arată că instanța de apel a făcut o interpretare eronată a normelor juridice ce reglementează ipoteca convențională și mandatul.

Astfel, susține că mandatul acordat în cauză nu are caracter comercial, în cauză nefiind aplicabile așadar prevederile art. 56 și 375 alin. (3) C. com., ci caracter civil, deoarece, pe de o parte, părțile contractante sunt persoane fizice, iar mandatul este cu titlu gratuit, iar pe de altă parte, ipoteca pentru care s-a dat mandatul are natură civilă, întrucât garantarea obligației de restituire a unui împrumut nu poate fi considerată sub nici o formă o afacere comercială, în sensul art. 374 C. com., și implicit, nu constituie o faptă obiectivă de comerț în sensul art. 3 C. com., pentru ca mandatul să fie unul comercial. Contractul de ipotecă din 1 august 2007 încheiat în speță are natură civilă și nu comercială și nu constituie o faptă obiectivă de comerț în sensul art. 3 C. com.

Altfel spus, garantarea unui împrumut nu poate fi considerată o faptă obiectivă de comerț. Astfel, în mod eronat apreciază instanța de apel faptul că, în cauză, natura mandatului este una comercială câtă vreme acesta este dat în legătură cu o faptă obiectivă de comerț, în sensul art. 3 pct. 11 C. com., apreciind astfel, în mod greșit, că ipoteca, pentru care s-a încheiat mandatul, este o faptă obiectivă de comerț, în sensul art. 3 C. com. Acest raționament al instanței de apel excede prevederilor legale elementare ce reglementează ipoteca convențională, dar și literaturii juridice de specialitate.

Susține că, din analiza art. 3 pct. 11 C. com., invocat de instanța de apel în motivarea hotărârii recurate, ce reglementează „faptele de comerț”, legiuitorul consideră ca fapte de comerț „operațiunile de bancă și schimb”, ori contractul de ipotecă încheiat în speță nu intra în categoria unor astfel de operațiuni, prevăzute limitativ în norma legală sus-menționată, ipoteca fiind, fără îndoială, un act juridic civil, reglementată de art. 1746-1815 C. civ. Cum în speță contractul de ipotecă este fără îndoială un act juridic civil, acesta nu poate fi considerat o faptă obiectivă de comerț, în cauză fiind incidente dispozițiile speciale, derogatorii, prevăzute la art. 4 C. com. Astfel, garantarea unei obligații prin ipotecă este un act juridic civil, singurele excepții de la această regulă fiind fidejusiunea și gajul comercial.

Recurenta arată că, prin motivarea deciziei recurate, instanța de apel face confuzie între fidejusiune, pe de o parte și ipotecă, pe de alta parte, ca și modalități de garantare a obligațiilor, fără a avea în vedere că cele două instituții de drept au reglementari diferite, atât în ceea ce privește constituirea garanțiilor, cât și în ceea ce privește executarea acestora. Totodată, instanța de apel, pronunță hotărârea recurată, fără a avea în vedere dispozițiile derogatorii ale art. 56 și ale art. 4 C. com. În concluzie, cum în speță, reclamanta nu este comerciant, contractul de mandat fiind încheiat între două persoane fizice, cu titlu gratuit, iar ipoteca constituită asupra apartamentului este un act juridic civil, fiind reglementată exclusiv de normele de drept civil, iar normele speciale, derogatorii, prevăzute la art. 4 și 56 C. com.

se aplica înaintea normelor juridice generale, este mai mult decât evident faptul că aceasta nu poate fi considerată o faptă obiectivă de comerț, și implicit o afacere comercială pentru reclamantă, cum greșit apreciază instanța de apel în hotărârea recurată, motiv pentru care și contractul de mandat încheiat în speță are caracter civil, și nu comercial, fiindu-i aplicabile normele de drept civil. Chiar împrumutul făcut de SC I. SRL are caracter civil, în măsura în care a servit la construcția unui imobil, respectiv a unui complex de sere în extravilanul satului T. din județul Botoșani. Recurenta solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei atacate, în sensul admiterii acțiunii privind constatarea nulității absolute parțiale a contractului de ipotecă din 1 august 2007, autentificat la data de 1 august 2007. Pârâta-intimată B.R.D.-G.S.G.

SA prin Grup Iași a formulat întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului, ca nefondat, întrucât reclamanta la mandatat pe I.A., care era soțul său la momentul încheierii procurii, să garanteze cu dreptul de proprietate asupra imobilului proprietatea reclamantei, obligația de restituire a unui credit pe care urmează să îl obțină SC I. SRL, de la B.R.D.-G.S.G. SA, Sucursala Botoșani prin programul „Fermierul” și de îndeplinire a tuturor obligațiilor stabilite. Mandatul, legal acordat, a fost îndeplinit potrivit actului notarial încheiat, iar reclamanta nu a denunțat acest mandat după desfacerea căsătoriei, ci doar atunci când pârâta creditoare a început executarea silită, ca urmare a intrării SC I. SRL în faliment.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs și de susținerile din întâmpinare constată că prin contractul cadru încheiat la data de 4 decembrie 2006 privind acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condițiile Programului special de preaderare pentru agricultură și dezvoltare rurală SAPARD-România, Agenția de plăți pentru dezvoltare rurală și pescuit a acordat SC I. SRL Botoșani un ajutor financiar nerambursabil pentru punerea în aplicare a proiectului intitulat „Complex sere extravilan, sat T., județul Botoșani”, în valoare totală de 1.226.103 RON, Agenția angajându-se să acorde o finanțare nerambursabilă de maxim 613.051 RON echivalentă cu maxim 50% din valoarea totală eligibilă a proiectului.

Prin procura autentificată la data de 19 iunie 2007 de către Biroul Notarilor Publici „C.A.-S.A.”, reclamanta apelantă I.B.L. și-a împuternicit soțul și anume pe I.A. să garanteze cu dreptul ei de proprietate asupra apartamentului nr. 1 situat în municipiul Botoșani, obligația de restituire a unui credit pe care urmează să-l obțină SC I. SRL Botoșani de la B.R.D.-G.S.G. SA, Sucursala Botoșani prin programul „Fermierul” și de îndeplinire a tuturor obligațiilor stabilite prin respectivul contract de credit și prin actele adiționale ulterioare. Prin contractul de credit nr. X1 din 1 august 2007, pârâta intimată B.R.D.-G.S.G.

SA, Grup Iași a acordat SC I. SRL Botoșani un credit de investiții pe termen scurt în valoare totală de 613.051 lei pe o perioadă de 12 luni, în art. 2 al contractului fiind stipulată clauza potrivit căreia, creditul este destinat în exclusivitate pentru finanțarea componentei de contribuție publică în valoare de 613.051 RON a proiectului SAPARD cu privire la realizarea proiectului „Complex sere extravilan, sat T., județul Botoșani”.

Prin contractul de credit nr. X2 din 1 august 2007, pârâta-intimată a acordat SC I. SRL Botoșani un credit în valoare de 613.052 RON pe o perioadă de 120 luni (10 ani), pentru finanțarea componentei de contribuție privată a proiectului SAPARD cu privire la realizarea proiectului „Complex sere extravilan, sat T., județul Botoșani". Pentru a asigura garantarea obligației de restituire a creditelor angajate de SC I. SRL Botoșani, respectiv creditul suport pentru finanțarea decalajului de plăți în valoare de 613.051 RON derivat din contractul nr. X1/2007 și creditul de co-finanțare SAPARD în valoare de 613.052 RON derivat din contractul nr. X2/2007 s-a încheiat în favoarea pârâtei B.R.D.-G.S.G. SA prin Grup Iași, creditor ipotecar, contractul de ipotecă din 1 august 2007, potrivit căruia, garanții ipotecari, (inclusiv reclamanta-apelantă prin mandatar), au consimțit la constituirea ipotecii asupra bunurilor imobile proprietatea acestora.

Prin acțiunea înregistrată la data de 1 iunie 2011 pe rolul Tribunalului Botoșani, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta reclamanta I.B.L. a solicitat instanței, ca în contradictoriu cu pârâta B.R.D.-G.S.G. SA prin Grup Iași să dispună, prin hotărârea care se va pronunța, nulitatea absolută a contractului de ipotecă din 1 august 2007 autentificat de Biroul Notarilor Publici Asociați R.A.-A.M.V., din 1 august 2007, prin care s-a garantat restituirea a două împrumuturi, contrar mandatului dat de reclamantă numai pentru garantarea unui singur credit obținut prin programul „Fermierul” și prin care s-a renunțat la beneficiul de discuțiune și diviziune, depășindu-se astfel limitele mandatului special.

Ulterior, la data de 30 decembrie 2011 în motivarea apelului și la data de 11 iulie 2012, în motivarea recursului, reclamanta solicită constatarea nulității absolute „parțiale” a aceluiași contract de ipotecă, fără a preciza de ce și-a schimbat poziția procesuală în sensul că solicită doar „constatarea nulității absolute parțiale” a contractului de ipotecă și în ce constă noua solicitare „nulitate absolută parțială”, deoarece motivele invocate în apel și recurs , constituie o reiterare a celor din acțiune. Osebit de această inconsecvență procesuală, trebuie precizat că în temeiul procurii autentificate din 19 iunie 2007 la Biroul Noatrilor Publici Asociați C.A.-S.A., mandatarul I.A., fostul soț al reclamantei, a încheiat contractul de ipotecă din 1 august 2007, contract a cărei nulitate reclamanta solicită a fi dispusă de tribunal, după o perioadă de patru ani.

În fine referitor la conduita procesuală și bună-credință care trebuie să caracterizeze, obligatoriu, comportamentul fiecărui justițiabil, trebuie precizat că prin cererea înregistrată la B.R.D.-G.S.G. SA, Sucursala Botoșani din data de 4 aprilie 2011, reclamanta informează pe pârâtă că „am pus apartamentul personal, garanție pentru fostul soț I.A. pentru un împrumut la SC I. SRL Investiție Europeană, societatea a intrat în faliment, iar casa urmează a fi scoasă la vânzare. Prin prezenta vă rog să binevoiți să-mi aprobați să-mi cumpăr casa înapoi în termen de 20 de luni (am un contract de lucru în Italia) urmând a se stabili o rată lunară”. Prin adresa din 6 mai 2011 banca a comunicat reclamantei că există posibilitatea răscumpărării apartamentului în termen de 6 luni, dar reclamanta nu s-a prezentat la oficiul poștal pentru a ridica scrisoarea recomandată trimisă la bancă.

Din manifestarea de voință a reclamantei, materializată în cererea, precitată, adresată pârâtei rezultă două aspecte importante privind soluționarea cauzei și anume: 1. Reclamanta precizează că a garantat cu dreptul de proprietate asupra apartamentului un împrumut la o societate comercială (SC I. SRL), împrumut necesar obținerii unei „investiții europene”, ceea ce demonstrează că, atât la data încheierii procurii, 19 iulie 2007 precum și la data formulării cererii către bancă, 4 aprilie 2011, deci anterior formulării acțiunii respectiv, 1 iunie 2011 reclamanta avea cunoștință că a garantat obținerea unui împrumut pentru o societate comercială, în vederea obținerii fondurilor cu caracter de investiție europeană și în consecință susținerile reclamantei privind caracterul civil și nu comercial al mandatului, sunt nu numai făcute pro causa și în mod nelegal, ba mai mult sunt contrazise de manifestarea de voință a reclamantei, care recunoaște caracterul comercial al mandatului, anterior formulării cererii de chemare în judecată.

Atât timp cât în cererea sa reclamanta face vorbire de o „investiție europeană”, este evident că la data încheierii procurii reclamanta știa de intenția soțului său I.A. (între timp părțile au divorțat, prin acord, potrivit sentinței civile nr. 2434 din 30 aprilie 2009 pronunțată de Judecătoria Botoșani) de a accesa fonduri europene, în cadrul programului „Fermierul”, în vederea realizării proiectului intitulat „Complex de sere extravilan, sat T., județul Botoșani” și în consecință, în mod nelegal reclamanta susține că mandatul pe care l-a dat are caracter civil și nu comercial. 2. Prin cererea adresată băncii, reclamanta își manifestă intenția de a „cumpăra casa înapoi”, solicitând să se stabilească o rată lunară, timp de 20 luni, fără să facă vorbire de faptul că mandatarul ar fi depășit limitele mandatului său că s-ar fi obținut două împrumuturi, deși ea garantase doar pentru unul singur.

Osebit de cele prezentate mai sus, caracterul comercial al mandatului rezultă, în primul rând din faptul că potrivit art. 56 C. com., în vigoare la data încheierii procurii, dacă un act este comercial numai pentru una din părți, toți contractanții sunt supuși, încât privește acest act, legii comerciale, în speță fiind vorba de un act de comerț în sensul art. 3 pct. 11 din același Cod și anume contractul de credit, în raport de care ipoteca constituie un accesoriu și în consecință caracterul ei urmează soarta actului principal, potrivit principiului accesorium sequitur principalem. Față de considerentele expuse, motivul de recurs privind caracterul civil și nu comercial al ipotecii este nefondat și va fi respins.

Referitor la depășirea mandatului acordat în sensul că reclamanta l-ar fi împuternicit pe soțul ei (la data încheierii procurii și a contractului de credit) I.A. să garanteze cu dreptul de proprietate asupra apartamentului reclamantei a unui credit și anume pe cel destinat acoperii participației popririi de 50% pe care urma să-l obțină SC I. SRL de la B.R.D.-G.S.G. SA, Sucursala Botoșani, prin programul „Fermierul” și în realitate prin contractul de ipotecă au fost garantate obligațiile de restituire a două credite și anume: 1.-a creditului suport pentru finanțarea decalogului de plăți în valoare de 613.051 RON ce face obiectul contractului de credit nr. X1 din 1 august 2007, 2.-a creditului de co-finanțare SAPARD, în valoare de 613.052 RON ce face obiectul contractului de credit nr. X2 din 01 august 2007, se constată că potrivit procurii, reclamanta l-a împuternicit pe soțul său l.A.

să garanteze obligația de restituire a unui credit pe care urma să-l obțină SC I. SRL, de la pârâtă, prin programul „Fermierul” și de îndeplinire a tuturor obligațiilor stabilite prin respectivul contract de credit și prin actele adiționale ulterioare. De asemenea, în procură se precizează că mandatarul va semna contractul de ipotecă și orice alt act juridic accesoriu la contractul de credit. Astfel fiind, potrivit situației de fapt expuse mai sus, este evident că SC I. SRL a depus documentația necesară pentru obținerea unei finanțări parțial nerambursabile, în Programul „Fermierul”, derulate în România prin Agenția SAPARD, valoarea totală a creditului solicitat fiind în sumă de 1.226.103 RON.

Realizarea proiectului „Fermierul” în sumă totală de 1.226.103 RON are două componente și anume o co-finanțare propriu-zisă și o finanțarea a componentei de contribuție publică și în consecință pentru realizarea proiectului și obținerea acestui unic credit, este necesară, din punct de vedere formal, încheierea a două contracte de credit, astfel încât, în mod nelegal susține reclamanta că s-ar fi depășit limitele mandatului prin încheierea celui de-al doilea contract de credit, precitat. După cum s-a arătat mai sus, reclamanta a împuternicit pe mandatar să semneze orice act juridic accesoriu la contractul de credit și în consecință, în mod speculativ și nelegal, în motivele de recurs reclamanta susține că s-ar fi semnat două contracte de credit, deoarece în realitate s-au efectuat formalitățile necesare pentru obținerea unui credit unic, care are două componente, cele precizate mai sau, astfel încât și acest motiv de recurs este nefondat.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt nefondate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să respingă recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta I.B.L. împotriva deciziei nr. 28 din 4 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2013.