ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2012/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2012/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului

de față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea în anulare înregistrată

la Curtea de Apel Timișoara, reclamanta SC C.F.I. SRL Criscior a solicitat anularea

sentinței arbitrale din 16 mai 2011 și a încheierii de ședință din data de 27 aprilie

2011, pronunțate de Curtea de Arbitraj de pe lângă C.C.I.A. Timiș, arătând în motivarea

acțiunii că sentința atacată este nelegală și netemeinică, întrucât Tribunalul Arbitral

nu a avut competența materială de a soluționa litigiul arbitral promovat de pârâta

SC L.G.R. SRL, sentința arbitrală s-a pronunțat în condiții de lipsă de procedură

cu reclamanta și că în mod greșit a fost obligată reclamanta la plata pretențiilor

în sumă de 128.060,76 RON.

Prin precizarea

de acțiune, aceeași reclamantă reiterează temeiurile acțiunii în anulare, indicând

prevederile art. 364 lit. b), d) și g) C. proc. civ. și arătând că Tribunalul Arbitral

a soluționat cauza fără a exista o convenție arbitrală, în prezența unei convenții

nule sau inoperante, deoarece în contractul de livrare de gaze clauza compromisorie

nu operează față de reclamantă, în contractul de închiriere de butelii există o

clauză care atribuie instanțelor judecătorești soluționarea litigiilor, iar hotărârea

arbitrală nu este legal motivată, instanța de arbitraj deși a fost chemată să se

pronunțe asupra a două contracte distincte nu a oferit o motivare pertinentă cu

privire la fiecare dintre acestea.

Prin întâmpinare,

pârâta SC L.G.R. SRL a solicitat respingerea acțiunii în anulare și menținerea sentinței

arbitrale, în motivare arătând că în contractul de livrarea de gaze este înserată

clauza compromisorie, reclamanta preluând acest contract în integralitate prin act

adițional de la contractantul anterior SC A.C. SA, iar în contractul de închiriere

de butelii, conform anexei la acest contract, este prevăzută expres incidența obligațiilor

cuprinse în contractul de livrare de gaze, inclusiv a clauzei privind soluționarea

litigiilor prin arbitraj, pentru clienții care sunt părți contractante în contractul

de livrare de gaze. A mai arătat că procedura de citare a fost îndeplinită cu reclamanta

în fața instanței de arbitraj și că nu s-a încălcat nicio normă de ordine publică

sau o dispoziție imperativă a legii, prin hotărârea arbitrală pronunțată.

Prin sentința

civilă nr. 7/PI din 9 februarie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială,

a respins acțiunea în anulare formulată de reclamanta SC C.F.I. SRL, în contradictoriu

cu pârâta SC L.G.R. SRL, cu privire la sentința arbitrală din 16 mai 2011 pronunțată

de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț Industrie și Agricultură

Timiș în Dosar nr. 44/2011.

A obligat-o pe

reclamantă la plata sumei de 4.960 RON, către pârâtă, cu titlu de cheltuieli de

judecată reprezentând onorariu de avocat.

Examinând acțiunea

în anulare astfel formulată, prin prisma motivelor invocate, a apărărilor ridicate

și a probelor administrate potrivit art. 364 lit. b), d), g) și i) C. proc. civ.,

curtea de apel a constatat că acțiunea este nefondată și a respins-o, pentru următoarele

considerente:

Referitor la critica

privind necompetența Curții de Arbitraj, datorată lipsei convenției arbitrale sau

a existenței unei convenții nule ori inoperantă, motiv prevăzut de art. 364

lit. b) C. proc. civ., Curtea de Apel a înlăturat-o, reținând că între părțile litigante

există clauză compromisorie, iar această clauză nu este nulă sau inoperantă.

A constatat că

pârâta a încheiat contractul de livrare de gaze, însoțit de condițiile generale

de contractare, mai întâi cu SC A.C. SA, iar art. 17 din condițiile generale de

contractare la acest contract, conține clauza compromisorie, conform căreia litigiile

ce vor rezulta din executarea acestui contract vor fi supuse spre soluționare Curții

de Arbitraj de pe lângă C.C.I.A. Timișoara.

A constatat, de

asemenea, că, la data de 27 martie 2008, s-a încheiat actul adițional la contractul

de livrare gaze, prin care reclamanta a preluat toate obligațiile contractantului

SC A.C. SA, fără nicio excepție.

Prin urmare, a

apreciat că înlocuirea persoanei unui contractant, dublată de asumarea în totalitate

a clauzelor contractului astfel preluat, nu conduce la înlăturarea clauzei compromisorii

și nu îi atribuie caracterul inoperant, întrucât în lipsa unei manifestări de voință

a părții contractante nou implicate în contract cu privire la dezavuarea unei astfel

de clauze compromisorii, se prezumă cu deplin temei că noul contractant a înțeles

să respecte inclusiv obligațiile subsumate convenției de arbitraj.

Referitor la contractul

de închiriere de butelii, curtea de apel a constatat că acest contract s-a încheiat

de la bun început între părțile litigante, la data de 1 aprilie 2008. Potrivit

art. 7 din contract, litigiile urmau a fi supuse spre soluționare instanțelor judecătorești

competente. Totuși, prin Anexa nr. 1 la acest contract, s-a convenit într-un sens

diferit cu privire la clauza de determinare a organului de jurisdicție, arătându-se

că pentru clienții care au încheiat contracte de livrare de gaze îmbuteliate se

aplică clauzele din aceste din urmă contracte, incluzând termenele de plată sau

soluționarea litigiilor prin arbitraj.

Or, reclamanta

face parte din categoria clienților prevăzuți de această din urmă clauză, deoarece

așa cum s-a arătat mai sus, prin actul adițional încheiat la data de 27 martie 2008,

deci anterior datei perfectării contractului de închiriere (1 aprilie 2008), a încheiat

contractul de livrare de gaze cu pârâta.

În prezența a

două clauze având rol de electio judicis și anume, una dintre acestea cuprinsă în

contractul principal de închiriere aplicabilă oricărui contractant semnatar, iar

a doua înserată în anexa la acest contract, dar cu referire specială la o anumită

categorie de clienți, determinată prin prezența lor în calitate de părți contractante

în cadrul contractului de livrare de gaze, curtea de apel a constatat că este incident

conflictul între două clauze convenționale, conflict a cărui rezolvare se determină

conform principiului aplicării cu prioritate a normei convenționale speciale în

raport cu norma convențională generală (lex specialia generalibus derogant).

Curtea de Apel

a apreciat că norma convențională specială care conține totodată și clauza compromisorie

opozabilă reclamantei, este cea cuprinsă în Anexa nr. 1 la contractul de închiriere;

această clauză compromisorie face trimitere la soluționarea litigiilor prin arbitraj,

în condițiile contractului de livrare de gaze, iar acest din urmă contract atribuie

soluționarea litigiilor Curții de Arbitraj de pe lângă C.C.I.A. Timișoara.

Relativ la aceste

aspecte, reclamanta a opus nerecunoașterea semnăturii reprezentantului său, atât

asupra actului adițional cât și a anexei la contractul de închiriere. Aceste apărări

au fost înlăturare de Curtea de Apel, având în vedere că instanța a confruntat originalul

înscrisurilor nerecunoscute cu copiile de la dosar, reținând în acest sens o nouă

serie de copii certificate de data aceasta de către parte, iar din comparația de

scripte astfel efectuată, rezultă că Anexa nr. 1 la contractul de închiriere este

semnată de către aceiași persoană care semnează și acțiunea în anulare, iar actul

adițional este semnat de directorul general. Curtea de Apel a relevat că în raport

de prevederile Decretului Lege nr. 31/1954, aplicabil la data încheierii contractelor,

actele reprezentanților persoane juridice, săvârșite în vederea realizării obiectului

acesteia, sunt actele persoanei juridice însăși.

Referitor la cea

de a doua critică, privind necitarea reclamantei în fața Tribunalului Arbitral,

Curtea de Apel a înlăturat-o, reținând că, așa cum rezultă din dovezile de îndeplinire

a procedurii de citare aflate la dosarul Curții de Arbitraj, reclamanta a fost legal

citată cu confirmarea de primire și sub semnătura reprezentantului său.

Cu privire la

critica ce vizează nulitatea hotărârii arbitrale pentru motivul că nu cuprinde considerentele

în fapt și în drept, pe care se sprijină, motiv circumscris art. 364 lit. g) C.

proc. civ., Curtea de Apel a înlăturat și această critică, întrucât așa cum rezultă

din sentința arbitrală atacată aflată la dosarul Curții de Arbitraj, hotărârea cuprinde

în mod satisfăcător considerentele în fapt și în drept pe care instanța de arbitraj

Ie-a avut în vedere pentru a pronunța soluția sa.

Nemulțumirile

reclamantei referitoare la motivarea instanței de arbitraj, în mod special referitor

la evaluarea probatoriului administrat și interpretarea clauzelor contractuale,

respectiv a normelor de drept aplicabile, nu constituie motiv expres prevăzut de

art. 364 C. proc. civ. pentru admisibilitatea acțiunii în anulare.

În fine, deși

reclamanta nu a oferit o critică concretă, ci doar una generică, cu obiectivare

asupra motivului de anulare prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ., curtea de

apel a răspuns și acestei critici, în sensul că a înlăturat-o, sub considerentul

că în cauza arbitrală, soluționată de Curtea de Arbitraj, prin sentința atacată,

nu se relevă în niciun mod încălcarea unor dispoziții ce interesează ordinea publică,

bunele moravuri sau prevederile imperative ale vreunei legi.

În ce privește

cheltuielile de judecată solicitate de către pârâtă, reprezentând onorariu de avocat,

s-a apreciat că această cerere este întemeiată, deoarece reclamanta se află în culpă

procesuală, iar cheltuielile astfel întrebuințate sunt dovedite cu înscrisul aflat

la dosar, motiv pentru care reclamanta a fost obligată la plata acestor cheltuieli

în sumă de 4.960 RON.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat recurs reclamanta SC C.F.I. SRL Criscior, întemeindu-se pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ. și solicitând

admiterea recursului și modificarea sentinței civile atacate, în sensul admiterii

acțiunii sale în anulare, așa cum a fost formulată și precizată, cu obligarea intimatei-pârâte

la plata cheltuielilor de judecată de la recurs și de la instanța de fond.

Recurenta formulează

astfel următoarele critici:

la primul motiv de anulare invocat, prevăzut de dispozițiile art. 364 lit. b) C.

proc. civ., consideră că în mod cu totul greșit instanța de fond a reținut că îi

este opozabilă și societății sale clauza compromisorie convenită între SC

L.G.R. SRL și SC A.C. SA, având în vedere că, în realitate, societatea sa nu și-a

însușit în mod expres clauza arbitrală, iar acest lucru a fost dovedit cu înscrisurile

depuse la dosar.

la al doilea motiv de recurs, prevăzut de dispozițiile art. 364 lit. d) C. proc.

civ., prin care a invocat faptul că procedura de citare cu societatea reclamantă

nu a fost îndeplinită pentru termenul de judecată la care s-a soluționat cauza în

fond, consideră că, de asemenea, el a fost nelegal respins de către instanța de

fond, atâta vreme cât în înscrisul de la dosarul arbitral nu sunt trecute nici numele,

nici calitatea și nici datele de identificare ale primitorului actului, ceea ce

echivalează cu o lipsă de procedură.

la al treilea motiv al contestației, prevăzut de dispozițiile art. 364 lit. g) C.

proc. civ., prin care a invocat faptul că hotărârea arbitrală pronunțată nu a fost

legal motivată, consideră că el a fost greșit respins de către instanța de fond,

care a apreciat motivarea hotărârii arbitrale atacate, ca fiind mulțumitoare.

Recursul nu este

fondat.

Examinând criticile

formulate în recurs de către reclamantă, în raport de actele dosarului, precum și

de dispozițiile legale incidente în speță, se constată următoarele:

Prima critică,

potrivit căreia în mod greșit instanța de fond a reținut că îi este opozabilă și

reclamantei clauza compromisorie convenită între SC L.G.R. SRL și SC A.C. SA, în

contextul în care reclamanta nu și-a însușit în mod expres clauza arbitrală, nu

este întemeiată.

Se observă astfel

că reclamanta a preluat, în calitate de cesionar, obligațiile decurgând din contractul

de livrare de gaze, încheiat de SC L.G.R. SRL cu cedenta SC A.C. SA prin actul adițional

din data de 27 martie 2008, iar ulterior, la data de 1 aprilie 2008 a încheiat cu

SC L.G.R. SRL contractul de închiriere de butelii.

La art. 17 din

contractul de livrare de gaze este inserată clauza compromisorie conform căreia

orice litigiu privind contractul, care nu s-a putut soluționa pe cale amiabilă se

va supune spre soluționare Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț,

Industrie și Agricultură Timișoara și, de asemenea, în cuprinsul actului adițional

mai sus menționat, părțile au stipulat în mod expres că toate obligațiile atribuite

fostului beneficiar SC A.C. SA, în clauzele contractului de livrare gaze îmbuteliate

din 25 iulie 2007, sunt preluate de SC C.F.I. SRL.

De vreme ce reclamanta

a preluat obligațiile cedentei SC A.C. SA, în integralitatea lor, fără nicio excepție

și fără a-și manifesta în vreun fel voința de a dezavua clauza compromisorie, rezultă

fără putință de tăgadă că aceasta este ținută de clauza compromisorie ce face parte

integrantă din contractul de livrare de gaze preluat.

În ce privește

contractul de închiriere de butelii, se observă caracterul accesoriu al acestui

contract față de contractul de livrare de gaze, așa încât se reține că chiar dacă

la art. 7 din contractul de închiriere s-a prevăzut că litigiile vor fi supuse spre

soluționare instanțelor judecătorești competente, trebuie avut în vedere că prin

Anexa nr. 1 la același contract s-a stipulat că pentru clienții care au încheiat

contractele de livrare de gaze se aplică clauzele din aceste din urmă contracte,

inclusiv termenele de plată sau soluționarea litigiilor prin arbitraj.

Astfel fiind,

se constată că instanța de fond a apreciat judicios că, în ce privește contractul

de închiriere de butelii, ne aflăm în prezența a două clauze, cu rol de electio

judicis, respectiv o clauză prevăzută în contractul principal de închiriere, aplicabilă

oricărui contractant semnatar al acestuia și o altă clauză, înserată în Anexa 1

la contract, cu referire specială la o anumită categorie de clienți, definită de

calitatea acestora de părți contractante în contractul de livrare de gaze.

Drept urmare,

instanța, făcând aplicarea principiilor accesorium sequitur principale și lex specialia

generalibus derogant, a reținut corect că norma specială inserată în Anexa 1 la

contractul de închiriere, care conține clauza compromisorie este opozabilă reclamantei,

or, această clauză compromisorie face trimitere la soluționarea litigiilor prin

arbitraj, în condițiile contractului de livrare de gaze, respectiv ale art. 17 din

contract.

În consecință,

se constată că instanța de fond a stabilit în mod corect că în speță nu sunt incidente

dispozițiile art. 364 lit. b) C. proc. civ., întrucât motivul invocat și întemeiat

de reclamantă pe acest text legal nu poate fi primit, el nefiind de natură să conducă

la desființarea hotărârii arbitrale, sub acest aspect.

Nici cea de-a

doua critică, conform căreia instanța de fond nu a luat în considerare faptul că

procedura de citare cu societatea reclamantă nu a fost legal îndeplinită pentru

termenul de judecată la care s-a soluționat cauza la arbitraj nu poate fi primită,

deoarece, contrar susținerilor recurentei, din dovezile de îndeplinire a procedurii

de citare, aflate la Dosarul nr. 44/2011 al Curții de Arbitraj Comercial Timișoara,

rezultă că reclamanta a fost legal citată, fiind confirmată primirea citației prin

semnătura reprezentanților ei și aplicarea ștampilei societății, împrejurare în

care se constată că în mod corect instanța de fond a respins și cel de-al doilea

motiv de anulare a hotărârii arbitrajului, întemeiat de reclamantă pe dispozițiile

art. 364 lit. d) C. proc. civ.

Cea de-a treia

critică, potrivit căreia recurenta susține că în mod eronat instanța de fond nu

a avut în vedere că în speță deveneau aplicabile dispozițiile art. 364 lit. g) C.

proc. civ., în sensul că hotărârea arbitrală nu a fost legal motivată, instanța

apreciind motivarea hotărârii arbitrale, ca fiind mulțumitoare, este și ea neîntemeiată.

Se observă astfel

că instanța de fond a reținut corect că hotărârea arbitrală cuprinde în mod satisfăcător

considerentele, în fapt și în drept, pe care se sprijină hotărârea pronunțată și

care au format convingerea instanței arbitrale și, totodată, că instanța de fond

a răspuns și motivului de anulare prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ., deși

reclamanta nu a oferit o critică concretă sub acest aspect, instanța apreciind că

nu se reievă a fi întrunite niciuna din cerințele acestui text legal.

Față de cele mai

sus arătate, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., reținându-se

că reclamanta nu a formulat niciun motiv de recurs întemeiat, în condițiile expres

și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., se va respinge

recursul declarat de reclamanta SC C.F.I. SRL Criscior, ca nefondat.

În conformitate

cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și având în vedere dovezile existente la

dosarul cauzei, va fi obligată recurenta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată,

în sumă de 1.251 RON, către intimata-pârâtă SC L.G.R. SRL Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC C.F.I. SRL Criscior împotriva sentinței civile nr. 7/PI

din 9 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială,

ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă

SC C.F.I. SRL Criscior la plata sumei de 1.251 RON cheltuieli de judecată către

intimata-pârâtă SC L.G.R. SRL Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 22 mai 2013.