ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2012/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin acțiunea în anulare înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, reclamanta SC C.F.I. SRL Criscior a solicitat anularea sentinței arbitrale din 16 mai 2011 și a încheierii de ședință din data de 27 aprilie 2011, pronunțate de Curtea de Arbitraj de pe lângă C.C.I.A. Timiș, arătând în motivarea acțiunii că sentința atacată este nelegală și netemeinică, întrucât Tribunalul Arbitral nu a avut competența materială de a soluționa litigiul arbitral promovat de pârâta SC L.G.R. SRL, sentința arbitrală s-a pronunțat în condiții de lipsă de procedură cu reclamanta și că în mod greșit a fost obligată reclamanta la plata pretențiilor în sumă de 128.060,76 RON.

Prin precizarea de acțiune, aceeași reclamantă reiterează temeiurile acțiunii în anulare, indicând prevederile art. 364 lit. b), d) și g) C. proc. civ. și arătând că Tribunalul Arbitral a soluționat cauza fără a exista o convenție arbitrală, în prezența unei convenții nule sau inoperante, deoarece în contractul de livrare de gaze clauza compromisorie nu operează față de reclamantă, în contractul de închiriere de butelii există o clauză care atribuie instanțelor judecătorești soluționarea litigiilor, iar hotărârea arbitrală nu este legal motivată, instanța de arbitraj deși a fost chemată să se pronunțe asupra a două contracte distincte nu a oferit o motivare pertinentă cu privire la fiecare dintre acestea.

Prin întâmpinare, pârâta SC L.G.R. SRL a solicitat respingerea acțiunii în anulare și menținerea sentinței arbitrale, în motivare arătând că în contractul de livrarea de gaze este înserată clauza compromisorie, reclamanta preluând acest contract în integralitate prin act adițional de la contractantul anterior SC A.C. SA, iar în contractul de închiriere de butelii, conform anexei la acest contract, este prevăzută expres incidența obligațiilor cuprinse în contractul de livrare de gaze, inclusiv a clauzei privind soluționarea litigiilor prin arbitraj, pentru clienții care sunt părți contractante în contractul de livrare de gaze. A mai arătat că procedura de citare a fost îndeplinită cu reclamanta în fața instanței de arbitraj și că nu s-a încălcat nicio normă de ordine publică sau o dispoziție imperativă a legii, prin hotărârea arbitrală pronunțată.

Prin sentința civilă nr. 7/PI din 9 februarie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a respins acțiunea în anulare formulată de reclamanta SC C.F.I. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC L.G.R. SRL, cu privire la sentința arbitrală din 16 mai 2011 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț Industrie și Agricultură Timiș în Dosar nr. 44/2011. A obligat-o pe reclamantă la plata sumei de 4.960 RON, către pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat. Examinând acțiunea în anulare astfel formulată, prin prisma motivelor invocate, a apărărilor ridicate și a probelor administrate potrivit art. 364 lit. b), d), g) și i) C. proc.

civ., curtea de apel a constatat că acțiunea este nefondată și a respins-o, pentru următoarele considerente: Referitor la critica privind necompetența Curții de Arbitraj, datorată lipsei convenției arbitrale sau a existenței unei convenții nule ori inoperantă, motiv prevăzut de art. 364 lit. b) C. proc. civ., Curtea de Apel a înlăturat-o, reținând că între părțile litigante există clauză compromisorie, iar această clauză nu este nulă sau inoperantă. A constatat că pârâta a încheiat contractul de livrare de gaze, însoțit de condițiile generale de contractare, mai întâi cu SC A.C. SA, iar art. 17 din condițiile generale de contractare la acest contract, conține clauza compromisorie, conform căreia litigiile ce vor rezulta din executarea acestui contract vor fi supuse spre soluționare Curții de Arbitraj de pe lângă C.C.I.A.

Timișoara. A constatat, de asemenea, că, la data de 27 martie 2008, s-a încheiat actul adițional la contractul de livrare gaze, prin care reclamanta a preluat toate obligațiile contractantului SC A.C. SA, fără nicio excepție. Prin urmare, a apreciat că înlocuirea persoanei unui contractant, dublată de asumarea în totalitate a clauzelor contractului astfel preluat, nu conduce la înlăturarea clauzei compromisorii și nu îi atribuie caracterul inoperant, întrucât în lipsa unei manifestări de voință a părții contractante nou implicate în contract cu privire la dezavuarea unei astfel de clauze compromisorii, se prezumă cu deplin temei că noul contractant a înțeles să respecte inclusiv obligațiile subsumate convenției de arbitraj.

Referitor la contractul de închiriere de butelii, curtea de apel a constatat că acest contract s-a încheiat de la bun început între părțile litigante, la data de 1 aprilie 2008. Potrivit art. 7 din contract, litigiile urmau a fi supuse spre soluționare instanțelor judecătorești competente. Totuși, prin Anexa nr. 1 la acest contract, s-a convenit într-un sens diferit cu privire la clauza de determinare a organului de jurisdicție, arătându-se că pentru clienții care au încheiat contracte de livrare de gaze îmbuteliate se aplică clauzele din aceste din urmă contracte, incluzând termenele de plată sau soluționarea litigiilor prin arbitraj. Or, reclamanta face parte din categoria clienților prevăzuți de această din urmă clauză, deoarece așa cum s-a arătat mai sus, prin actul adițional încheiat la data de 27 martie 2008, deci anterior datei perfectării contractului de închiriere (1 aprilie 2008), a încheiat contractul de livrare de gaze cu pârâta.

În prezența a două clauze având rol de electio judicis și anume, una dintre acestea cuprinsă în contractul principal de închiriere aplicabilă oricărui contractant semnatar, iar a doua înserată în anexa la acest contract, dar cu referire specială la o anumită categorie de clienți, determinată prin prezența lor în calitate de părți contractante în cadrul contractului de livrare de gaze, curtea de apel a constatat că este incident conflictul între două clauze convenționale, conflict a cărui rezolvare se determină conform principiului aplicării cu prioritate a normei convenționale speciale în raport cu norma convențională generală (lex specialia generalibus derogant).

Curtea de Apel a apreciat că norma convențională specială care conține totodată și clauza compromisorie opozabilă reclamantei, este cea cuprinsă în Anexa nr. 1 la contractul de închiriere; această clauză compromisorie face trimitere la soluționarea litigiilor prin arbitraj, în condițiile contractului de livrare de gaze, iar acest din urmă contract atribuie soluționarea litigiilor Curții de Arbitraj de pe lângă C.C.I.A. Timișoara. Relativ la aceste aspecte, reclamanta a opus nerecunoașterea semnăturii reprezentantului său, atât asupra actului adițional cât și a anexei la contractul de închiriere.

Aceste apărări au fost înlăturare de Curtea de Apel, având în vedere că instanța a confruntat originalul înscrisurilor nerecunoscute cu copiile de la dosar, reținând în acest sens o nouă serie de copii certificate de data aceasta de către parte, iar din comparația de scripte astfel efectuată, rezultă că Anexa nr. 1 la contractul de închiriere este semnată de către aceiași persoană care semnează și acțiunea în anulare, iar actul adițional este semnat de directorul general. Curtea de Apel a relevat că în raport de prevederile Decretului Lege nr. 31/1954, aplicabil la data încheierii contractelor, actele reprezentanților persoane juridice, săvârșite în vederea realizării obiectului acesteia, sunt actele persoanei juridice însăși.

Referitor la cea de a doua critică, privind necitarea reclamantei în fața Tribunalului Arbitral, Curtea de Apel a înlăturat-o, reținând că, așa cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare aflate la dosarul Curții de Arbitraj, reclamanta a fost legal citată cu confirmarea de primire și sub semnătura reprezentantului său. Cu privire la critica ce vizează nulitatea hotărârii arbitrale pentru motivul că nu cuprinde considerentele în fapt și în drept, pe care se sprijină, motiv circumscris art. 364 lit. g) C. proc. civ., Curtea de Apel a înlăturat și această critică, întrucât așa cum rezultă din sentința arbitrală atacată aflată la dosarul Curții de Arbitraj, hotărârea cuprinde în mod satisfăcător considerentele în fapt și în drept pe care instanța de arbitraj Ie-a avut în vedere pentru a pronunța soluția sa.

Nemulțumirile reclamantei referitoare la motivarea instanței de arbitraj, în mod special referitor la evaluarea probatoriului administrat și interpretarea clauzelor contractuale, respectiv a normelor de drept aplicabile, nu constituie motiv expres prevăzut de art. 364 C. proc. civ. pentru admisibilitatea acțiunii în anulare. În fine, deși reclamanta nu a oferit o critică concretă, ci doar una generică, cu obiectivare asupra motivului de anulare prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ., curtea de apel a răspuns și acestei critici, în sensul că a înlăturat-o, sub considerentul că în cauza arbitrală, soluționată de Curtea de Arbitraj, prin sentința atacată, nu se relevă în niciun mod încălcarea unor dispoziții ce interesează ordinea publică, bunele moravuri sau prevederile imperative ale vreunei legi.

În ce privește cheltuielile de judecată solicitate de către pârâtă, reprezentând onorariu de avocat, s-a apreciat că această cerere este întemeiată, deoarece reclamanta se află în culpă procesuală, iar cheltuielile astfel întrebuințate sunt dovedite cu înscrisul aflat la dosar, motiv pentru care reclamanta a fost obligată la plata acestor cheltuieli în sumă de 4.960 RON. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta SC C.F.I. SRL Criscior, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței civile atacate, în sensul admiterii acțiunii sale în anulare, așa cum a fost formulată și precizată, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată de la recurs și de la instanța de fond.

Recurenta formulează astfel următoarele critici: 1. Cu privire la primul motiv de anulare invocat, prevăzut de dispozițiile art. 364 lit. b) C. proc. civ., consideră că în mod cu totul greșit instanța de fond a reținut că îi este opozabilă și societății sale clauza compromisorie convenită între SC L.G.R. SRL și SC A.C. SA, având în vedere că, în realitate, societatea sa nu și-a însușit în mod expres clauza arbitrală, iar acest lucru a fost dovedit cu înscrisurile depuse la dosar. 2. Cu privire la al doilea motiv de recurs, prevăzut de dispozițiile art. 364 lit. d) C. proc.

civ., prin care a invocat faptul că procedura de citare cu societatea reclamantă nu a fost îndeplinită pentru termenul de judecată la care s-a soluționat cauza în fond, consideră că, de asemenea, el a fost nelegal respins de către instanța de fond, atâta vreme cât în înscrisul de la dosarul arbitral nu sunt trecute nici numele, nici calitatea și nici datele de identificare ale primitorului actului, ceea ce echivalează cu o lipsă de procedură. 3. Cu privire la al treilea motiv al contestației, prevăzut de dispozițiile art. 364 lit. g) C. proc. civ., prin care a invocat faptul că hotărârea arbitrală pronunțată nu a fost legal motivată, consideră că el a fost greșit respins de către instanța de fond, care a apreciat motivarea hotărârii arbitrale atacate, ca fiind mulțumitoare.

Recursul nu este fondat. Examinând criticile formulate în recurs de către reclamantă, în raport de actele dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente în speță, se constată următoarele: Prima critică, potrivit căreia în mod greșit instanța de fond a reținut că îi este opozabilă și reclamantei clauza compromisorie convenită între SC L.G.R. SRL și SC A.C. SA, în contextul în care reclamanta nu și-a însușit în mod expres clauza arbitrală, nu este întemeiată. Se observă astfel că reclamanta a preluat, în calitate de cesionar, obligațiile decurgând din contractul de livrare de gaze, încheiat de SC L.G.R. SRL cu cedenta SC A.C. SA prin actul adițional din data de 27 martie 2008, iar ulterior, la data de 1 aprilie 2008 a încheiat cu SC L.G.R.

SRL contractul de închiriere de butelii. La art. 17 din contractul de livrare de gaze este inserată clauza compromisorie conform căreia orice litigiu privind contractul, care nu s-a putut soluționa pe cale amiabilă se va supune spre soluționare Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara și, de asemenea, în cuprinsul actului adițional mai sus menționat, părțile au stipulat în mod expres că toate obligațiile atribuite fostului beneficiar SC A.C. SA, în clauzele contractului de livrare gaze îmbuteliate din 25 iulie 2007, sunt preluate de SC C.F.I. SRL. De vreme ce reclamanta a preluat obligațiile cedentei SC A.C. SA, în integralitatea lor, fără nicio excepție și fără a-și manifesta în vreun fel voința de a dezavua clauza compromisorie, rezultă fără putință de tăgadă că aceasta este ținută de clauza compromisorie ce face parte integrantă din contractul de livrare de gaze preluat.

În ce privește contractul de închiriere de butelii, se observă caracterul accesoriu al acestui contract față de contractul de livrare de gaze, așa încât se reține că chiar dacă la art. 7 din contractul de închiriere s-a prevăzut că litigiile vor fi supuse spre soluționare instanțelor judecătorești competente, trebuie avut în vedere că prin Anexa nr. 1 la același contract s-a stipulat că pentru clienții care au încheiat contractele de livrare de gaze se aplică clauzele din aceste din urmă contracte, inclusiv termenele de plată sau soluționarea litigiilor prin arbitraj.

Astfel fiind, se constată că instanța de fond a apreciat judicios că, în ce privește contractul de închiriere de butelii, ne aflăm în prezența a două clauze, cu rol de electio judicis, respectiv o clauză prevăzută în contractul principal de închiriere, aplicabilă oricărui contractant semnatar al acestuia și o altă clauză, înserată în Anexa 1 la contract, cu referire specială la o anumită categorie de clienți, definită de calitatea acestora de părți contractante în contractul de livrare de gaze. Drept urmare, instanța, făcând aplicarea principiilor accesorium sequitur principale și lex specialia generalibus derogant, a reținut corect că norma specială inserată în Anexa 1 la contractul de închiriere, care conține clauza compromisorie este opozabilă reclamantei, or, această clauză compromisorie face trimitere la soluționarea litigiilor prin arbitraj, în condițiile contractului de livrare de gaze, respectiv ale art. 17 din contract.

În consecință, se constată că instanța de fond a stabilit în mod corect că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 364 lit. b) C. proc. civ., întrucât motivul invocat și întemeiat de reclamantă pe acest text legal nu poate fi primit, el nefiind de natură să conducă la desființarea hotărârii arbitrale, sub acest aspect.

Nici cea de-a doua critică, conform căreia instanța de fond nu a luat în considerare faptul că procedura de citare cu societatea reclamantă nu a fost legal îndeplinită pentru termenul de judecată la care s-a soluționat cauza la arbitraj nu poate fi primită, deoarece, contrar susținerilor recurentei, din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare, aflate la Dosarul nr. 44/2011 al Curții de Arbitraj Comercial Timișoara, rezultă că reclamanta a fost legal citată, fiind confirmată primirea citației prin semnătura reprezentanților ei și aplicarea ștampilei societății, împrejurare în care se constată că în mod corect instanța de fond a respins și cel de-al doilea motiv de anulare a hotărârii arbitrajului, întemeiat de reclamantă pe dispozițiile art. 364 lit. d) C. proc.

civ. Cea de-a treia critică, potrivit căreia recurenta susține că în mod eronat instanța de fond nu a avut în vedere că în speță deveneau aplicabile dispozițiile art. 364 lit. g) C. proc. civ., în sensul că hotărârea arbitrală nu a fost legal motivată, instanța apreciind motivarea hotărârii arbitrale, ca fiind mulțumitoare, este și ea neîntemeiată. Se observă astfel că instanța de fond a reținut corect că hotărârea arbitrală cuprinde în mod satisfăcător considerentele, în fapt și în drept, pe care se sprijină hotărârea pronunțată și care au format convingerea instanței arbitrale și, totodată, că instanța de fond a răspuns și motivului de anulare prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ., deși reclamanta nu a oferit o critică concretă sub acest aspect, instanța apreciind că nu se reievă a fi întrunite niciuna din cerințele acestui text legal.

Față de cele mai sus arătate, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., reținându-se că reclamanta nu a formulat niciun motiv de recurs întemeiat, în condițiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de reclamanta SC C.F.I. SRL Criscior, ca nefondat. În conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și având în vedere dovezile existente la dosarul cauzei, va fi obligată recurenta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 1.251 RON, către intimata-pârâtă SC L.G.R. SRL Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.F.I. SRL Criscior împotriva sentinței civile nr. 7/PI din 9 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat. Obligă recurenta-reclamantă SC C.F.I. SRL Criscior la plata sumei de 1.251 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC L.G.R. SRL Timișoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 mai 2013.