ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1561/2019

Ședința publică din data de 1 octombrie 2019 Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în revendicare mobiliară înregistrată la Tribunalul București, secția a VI-a civilă la 5 aprilie 2016, reclamanta A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice - prin Agenția Națională pentru Administrare Fiscală, să constate că reclamanta are calitatea de proprietar asupra a cinci autoturisme ce au o valoare totală de 235.696,16 RON (56.674,43 RON + 40.820,02 RON + 43.526,32 RON + 46.390,49 RON + 48.284,90 RON), care sunt în posesia pârâtului și care le deține fără drept; în consecință, s-a solicitat obligarea pârâtului la restituirea bunurilor în natură.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 563, art. 566 C. civ., art. 148-151, art. 194-195, art. 192 C. proc. civ. La primul termen de judecată din 2 septembrie 2016, reclamanta a depus la dosar o completare a acțiunii, prin care a solicitat să se constate că are calitatea de proprietar și asupra autoturismului x, cu o valoarea de 57.305,4 RON, solicitând, în consecință, restituirea în natură și a acestui bun. Ca urmare a completării acțiunii, s-a învederat că valoarea totală a bunurilor este de 293.001,56 RON. Prin sentința civilă nr. 7190 din 11 noiembrie 2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A., care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 2086A/2017 din 17 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă,.

La 11 aprilie 2018, recurenta-reclamantă A. a declarat recurs împotriva acestei decizii, calea de atac fiind întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și casarea hotărârii recurate, susținând în esență că interpretarea dată de instanța de apel cu privire la excepția de nelegalitate nu este conformă cu legea, având în vedere că, raportat la procesele-verbale de sigilare, această excepție poate fi invocată de parte. La 13 iunie 2018, intimatul-pârât Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice - prin Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

Prin rezoluția aflată la dosar, s-a stabilit în sarcina recurentei-reclamante o taxă judiciară de timbru în cuantum de 2909,46 RON, în temeiul art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013. Magistratul-asistent raportor a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, potrivit art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. Prin încheierea din 15 ianuarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului către părți, cu mențiunea că acestea pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă părțile nu au înțeles să își exercite acest drept.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la 1 octombrie 2019. Înalta Curte a luat în examinare, în completul de filtru, cu prioritate, aspectul netimbrării recursului promovat de recurenta-reclamantă A., reținând următoarele: Instanța a stabilit în sarcina recurentei-reclamante A. o taxă judiciară de timbru aferentă soluționării recursului de față, în cuantum de 2909,46 RON, conform dispozițiilor art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, iar recurenta-reclamantă a fost înștiințată cu privire la obligația de achitare a acesteia, potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, însă nu s-a conformat acestei obligații. Prin art. 1 alin. (1) din O.U.G.

nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță. În conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, iar alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 stabilește că, în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, părții i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc.

civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării. Totodată, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, iar, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta-reclamantă A. nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunilor din adresă și din raportul care i-a fost comunicat, acte ce au fost comunicate recurentei la 11 mai 2018, respectiv 8 februarie 2019, că recurenta nu s-a conformat obligației nici pentru termenul din 1 octombrie 2019, văzând și faptul că în cauză nu operează scutirea legală - personală sau după obiect - de la plata taxei judiciare de timbru, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a da eficiență dispozițiilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ. și va anula recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 2086A/2017 din 17 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 octombrie 2019.