ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1559/2019

HOTĂRÂRE

01.10.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1559/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 1 octombrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal la 27 noiembrie 2018 sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apelor și Pădurilor, Ministrul Apelor și Pădurilor și Regia Națională B., în condițiile art. 14, raportat la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

- suspendarea în parte a Ordinului nr. 904 din 17 septembrie 2018 al Ministrului Apelor și Pădurilor, respectiv suspendarea tuturor mențiunilor din cuprinsul actului administrativ unilateral cu caracter individual mai sus menționat, referitoare la reclamantul A. și aplicabile acestuia, suspendare care să fie dispusă până la soluționarea definitivă a capătului de cerere având ca obiect anularea în parte a aceluiași act administrativ unilateral cu caracter individual.

Pe fondul cauzei s-a solicitat:

- anularea în parte a Ordinului nr. 904 din 17 septembrie 2018 al Ministrului Apelor și Pădurilor, respectiv anularea tuturor mențiunilor din cuprinsul actului administrativ unilateral cu caracter individual referitoare la reclamantul A. și aplicabile acestuia.

Totodată, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta de rang 3 Regia Națională a Pădurilor B. obligarea acesteia la plata către reclamant a tuturor drepturilor bănești la care acesta ar fi fost îndreptățit, respectiv pe care le-ar fi încasat în ipoteza în care nu s-ar fi dispus revocarea sa din calitatea de membru al Consiliului de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor B., drepturi calculate de la data pierderii calității din care a fost revocat și până la reluarea efectivă a acestei calități, consecință a anulării Ordinului nr. 904 din 17 septembrie 2018 al Ministrului Apelor și Pădurilor

A solicitat cheltuieli de judecată.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1), art. 14, art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pârâta Regia Națională a Pădurilor B. a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantului A. la plata sumei de 258.432,63 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul pe care i l-a cauzat reclamantul prin încălcarea obligațiilor sale privind concurența loială și conflictul de interese.

Prin sentința civilă nr. 46 din 4 februarie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., a declinat competența soluționării cauzei în favoarea secției/secțiilor Tribunalului București competente să soluționeze litigiile între profesioniști.

În considerentele acestei sentințe, instanța a reținut că dosarul are ca obiect solicitarea de anulare a Ordinului Ministerului Apelor și Pădurilor nr. 904 din 17 septembrie 2018, act întemeiat pe dispozițiile contractului de mandat nr. x din 22 iunie 2016, încheiat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor cu reclamantul, contract reglementat de Legea nr. 31/1990 și de C. civ., astfel cum prevede art. 2 pct. 11 din O.U.G. nr. 109/2011.

Instanța a constatat că Ordinul nr. 904 din 17 septembrie 2018 exprimă o manifestare de voință a Ministerului Apelor și Pădurilor, în calitate de parte a contractului de mandat nr. x din 22 iunie 2016, contract care permite revocarea mandatului acordat reclamantului A. fără notificare prealabilă, fără motivare și fără intervenția instanței de judecată și care este supus dispozițiilor dreptului comun și legislației care reglementează funcționarea societăților și raporturile dintre organele de conducere ale acestora, respectiv Legii nr. 31/1990.

În opinia instanței, măsura revocării din funcție, contestată de reclamant, nu a fost emisă în regim de putere publică, Ordinul Ministerului Apelor și Pădurilor nr. 904 din 17 septembrie 2018 neavând caracterul unui act administrativ, ci al unui act care ține strict de dreptul societăților, fără vreo legătură cu exercitarea unor prerogative constrângătoare excepționale, specifice exclusiv actelor administrative. Revocarea reclamantului din funcția deținută s-a întemeiat exclusiv pe dispozițiile contractului asumat prin semnătură de părțile litigante, părți aflate în poziție de egalitate juridică la semnarea contractului și în exercitarea drepturilor conferite de acest act.

Totodată, instanța a reținut că dispozițiile O.U.G. nr. 109/2011 nu reglementează o competență specială a instanței de contencios administrativ în examinarea legalității actelor emise în temeiul acestui act normativ, iar natura juridică a contractului de mandat încheiat între părți atrage competența altei instanțe, respectiv competența reglementată de dispozițiile Legii nr. 31/1990, în condițiile în care este în discuție un litigiu privind raporturile dintre un membru al unui consiliu de administrație al unei societăți - Regia Națională a Pădurilor B. și autoritatea care deține controlul acestei regii autonome, care este inclusă în categoria profesioniștilor.

Raportat la dispozițiile 95 pct. 1 C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 63 din Legea nr. 31/1990, s-a reținut că instanța competentă să soluționeze litigiul este Tribunalul București, respectiv tribunalul în a cărui circumscripție își are sediul principal Regia Națională a Pădurilor B. și emitentul actului contestat - Ministerul Apelor și Pădurilor.

De asemenea, s-a constatat că revine aceleiași instanțe și competența de soluționare a cererii reconvenționale formulate de pârâta Regia Națională a Pădurilor B., raportat la caracterul incidental al cererii reconvenționale formulate de pârâtă, conform art. 30 alin. (6) C. proc. civ., cererea reconvențională întemeindu-se tot pe dispozițiile contractului de mandat, care este supus dispozițiilor procedurale din Legea nr. 31/1990.

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/2019 la 28 februarie 2019 pe rolul Tribunalului București _Secția a VI-a Civilă.

Prin sentința civilă nr. 976 din 11 aprilie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă s-a admis excepția necompetentei materiale a acestei instanțe și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. S-a constatat ivit conflictul negativ de competentă și s-a dispus înaintarea dosarului pentru soluționarea acestuia Înaltei Curți de Casație si Justiție.

În motivarea acestei sentințe, instanța a reținut că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.

Tribunalul a constatat că pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor este o autoritate administrativă, acționând în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes legitim public, motiv pentru care și actele emise de aceasta sunt acte emise în regim de putere publică.

Instanța a mai reținut că ordinul contestat a fost emis în regim de putere publică de catre o autoritate publică, scopul emiterii sale constând în apărarea interesului public, respectiv revocarea unor persoane din conducerea B., instituție aflată în subordinea Ministerului Apelor și Pădurilor. Astfel, ordinul a fost emis în aplicarea dispozițiilor legale incidente și a condus la încetarea raporturilor juridice dintre reclamant și pârâtă.

Prin urmare, s-a reținut că, în speță, contractul de mandat a fost încheiat în manifestarea interesului public, iar numirea și revocarea unor membri ai conducerii în instituții publice reprezintă o manifestare a puterii publice, fiind deci emise în regim de putere publică.

În plus, s-a constatat că respectivul contract de mandat este un act administrativ, având ca scop delegarea de atribuții de administrare, iar potrivit art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 109/2011, contractele încheiate de autoritatea publică tutelară cu administratorii regiei autonome reprezintă anexe la actul administrativ de numire, astfel că cele două acte nu pot fi analizate decât împreună.

În fine, s-a mai reținut că instanța a fost învestită exclusiv cu cererea privind anularea Ordinului nr. 904, iar invocarea clauzelor contractului nu duce la calificarea cererii ca fiind o pretenție legată de modul de executare a contractului, pentru a se stabili competența în favoarea instanțelor de drept comun. Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, tribunalul a reținut că în cauză competența de soluționare a litigiului revine Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 20 mai 2019, stabilindu-se termen de judecată la 1 octombrie 2019, când instanța a hotărât următoarele:

Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constată că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 135 C. proc. civ., întrucât acesta s-a ivit între două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, astfel că va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Instanța reține că obiectul litigiului îl reprezintă cererea reclamantului A., formulată în contradictoriu cu pârâta Ministerul Apelor și Pădurilor, prin Ministrul Apelor și Pădurilor, în condițiile art. 14 raportat la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea, respectiv anularea Ordinului nr. 904/2018 emis de Ministerul Apelor și Pădurilor, prin care s-a dispus revocarea sa din calitatea de membru al consiliului de administrație al B..

Raportat la obiectul litigiului, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 3 din O.U.G. nr. 109/2011, potrivit cărora autoritatea publică tutelară are următoarele competențe:

la regiile autonome:

a) să numească și să revoce membrii consiliului de administrație;

b) să aprobe planul de administrare elaborat de consiliul de administrație;

c) să evalueze periodic activitatea consiliului de administrație, pentru a se asigura, în numele statului sau al unității administrativ-teritoriale fondator, că sunt respectate principiile de eficiență economică și profitabilitate în funcționarea regiei autonome.

Potrivit dispozițiilor legale evocate, Înalta Curte constată că actul contestat are natură administrativă, raportat la faptul că autoritatea tutelară - în speță Ministerul Apelor și Pădurilor - are competența numirii și revocării membrilor în consiliul de administrație.

De asemenea, ordinul contestat, dar și contractul de mandat reprezintă acte administrative raportat și la dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) și c)

, coroborate cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative în sensul legii și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, prestarea serviciilor publice.

Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că actul contestat, anume ordinul de revocare dintr-o anumită funcție a persoanei reclamantului, fiind emis de o autoritate în regim public și în exercitarea unor prerogative conferite de lege, este încheiat pe principiul simetriei actelor juridice, iar verificarea condițiilor lui de legalitate presupune verificarea unei proceduri administrative care nu intră în competența instanței de drept comun, chemată să cenzureze raporturile dintre persoana numită în consiliul de administrație și regia autonomă, ci a celei de contencios administrativ, chemată să examineze ordinul în discuție din perspectiva raporturilor dintre autoritatea tutelară și persoana pe care a mandatat-o să îi reprezinte interesele.

În ceea ce privește instanța competentă să soluționeze un litigiu având ca obiect ordinul de revocare din calitatea de membru în consiliul de administrație al B., art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "Litigiile privind (...) actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel", competența curții de apel fiind atrasă în raport de calitatea emitentului ordinului - Ministerul Apelor și Pădurilor - de autoritate centrală.

Prin urmare, față de considerentele anterior expuse, în sensul că în cauză este vorba despre un act administrativ, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.