ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5582/2019
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5582/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Ședința publică din data de 13 noiembrie 2019
Asupra conflictului negativ de competență;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 261 din 13 februarie 2019, Judecătoria Hunedoara a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și a declinat la Judecătoria Negrești-Oaș competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul Municipiul Hunedoara, în contradictoriu cu intimatul A..
Învestită prin declinare, Judecătoria Negrești-Oaș, prin sentința civilă nr. 986 din 3 septembrie 2019, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Negrești-Oaș, invocată din oficiu, a declinat cauza privind pe reclamantul Municipiul Hunedoara, în contradictoriu cu intimatul A., în favoarea Judecătoriei Hunedoara, a constatat ivirea unui conflict negative de competență în sensul dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ. și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență ivit, în baza dispozițiilor art. 132 alin. (3) C. proc. civ.
Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.
Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Judecătoriei Hunedoara.
Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că petentul Municipiul Hunedoara, prin Primar, a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în sumă totală de 4.985 RON aplicate intimatului A. prin procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor seria x nr. x/19.06.2016, nr. x/17.06.2016, seria x nr. x/03.06.2016, seria C. pen. nr. x/02.06.2016, seria C. pen. nr. x/19.01.2016, seria C. pen. nr. x/15.11.2015, seria x nr. x/16.07.2015, seria C. pen. nr. x/11.12.2014, seria x nr. x/14.04.2013, seria C. civ. nr. x/14.04.2013, seria x nr. x/14.02.2013, seria x nr. x/28.01.2013, seria x nr. x/01.04.2012, seria x nr. x/09.01.2010, seria x nr. x/18.01.2006, în cuantum de 300 RON; în cuantum de 250 RON; în cuantum de 40 RON; în cuantum de 250 RON; în cuantum de 630 RON; în cuantum de 630 RON; în cuantum de 1.000 RON; în cuantum de 180 RON; în cuantum de 200 RON; în cuantum de 900 RON; în cuantum de 40 RON; în cuantum de 300 RON; în cuantum de 50 RON; în cuantum de 140 RON; cuantum de 75 RON cu prestarea unei activități în folosul comunității .
Potrivit dispozițiilor art. 9, alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor "în cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată."
Din verificările efectuate în DEPABD s-a constatat că "intimatul A. începând din 21.04.1993 și până în prezent figurează cu domiciliul în municipiul Hunedoara, str. x, jud. Hunedoara".
Așadar, la data introducerii cererii principale (23.11.2018), intimatul A. avea domiciliul în municipiul Hunedoara, str. x, jud. Hunedoara, România.
În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Hunedoara.
ENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Municipiul Hunedoara prin primar, în contradictoriu cu pârâtul A., în favoarea Judecătoriei Hunedoara.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 noiembrie 2019.