ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor de la dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 101 din 21.09.2016 a Judecătoriei Jibou, pronunțată în dosar nr. x/2016, cu aplicarea art. 375 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. și B., recidivist, la pedeapsa închisorii de 8 luni pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influenta alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

În temeiul prevederilor art. 43 alin. (1) C. pen., s-a adăugat pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin prezenta la restul de pedeapsă neexecutată de 1422 de zile, urmând ca inculpatul să execute în regim de detenție 4 ani și 202 zile închisoare.

În baza art. 274 noul C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului 1.000 RON cheltuieli judiciare.

Prin Decizia penală nr. 489/A din 28.03.2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, s-a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de inculpatul A., împotriva Sentinței penale nr. 101 din 21.09.2016 a Judecătoriei Jibou.

De asemenea, a fost obligat apelantul la 300 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Împotriva Deciziei penale nr. 489/A din 28 martie 2017, la data de 12.05.2017, a declarat recurs în casație inculpatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 29 mai 2017, când s-a stabilit termen la data de 8 septembrie 2017, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.

Prin încheierea din data de 8 septembrie 2017, s-a dispus amânarea cauzei la data de 20 octombrie 2017, pentru a se dispune citarea recurentului inculpat A., în vederea susținerii excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 434 alin. (2) lit. f) C. proc. pen., invocată în cuprinsul cererii de recurs în casație.

Prin încheierea din 20 octombrie 2017, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de recurentul inculpat A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 434 alin. (2) lit. f) din C. proc. pen.

De asemenea, a fost admisă în principiu, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 489/A din data de 28 martie 2017 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Analizând cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Recursul în casație, în reglementarea C. proc. pen., este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, într-un sistem guvernat de dublu grad de jurisdicție, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.

Având în vedere specificul acestei căi extraordinare de atac, legiuitorul a prevăzut condiții stricte cu privire la hotărârile ce pot fi atacate, termenul de declarare, cuprinsul și motivarea cererii de recurs în casație, cazurile pentru care se poate formula această cale de atac și titularii căii de atac, în scopul asigurării unei rigori și discipline procesuale și al evitării introducerii, în mod abuziv, a recursurilor care nu se încadrează în motivele prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen. motivele de recurs în casație sunt limitate la nerespectarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente (pct. 1); condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală (pct. 7); încetarea, mod greșit, a procesului penal (pct. 8); lipsa constatării grațierii sau constatarea în mod greșit că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată (pct. 11); aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege (pct. 12).

Deși recursul în casație presupune o judecată a cauzei, aceasta este însă limitată la persoana care a declarat și la care se referă declarația de recurs, calitatea recurentului și, nu în ultimul rând, numai la motivele de casare prevăzute la art. 438 C. proc. pen., invocate în cererea de recurs în casație și pentru care s-a admis în principiu această cale de atac.

Or, limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Totodată, se reține că, în conformitate cu prevederile art. 447 alin. (2) C. proc. pen., la judecarea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, pe baza actelor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a înscrisurilor anexate cererii de recurs în casație și care au fost invocate în motivarea acesteia și, de asemenea, este obligată să se pronunțe asupra tuturor cazurilor de recurs în casație invocate de părți sau procuror.

Se mai reține că, în cazul admiterii recursului în casație, potrivit dispozițiilor art. 448 C. proc. pen., instanța poate pronunța o soluție de achitare a inculpatului, încetarea procesului penal ori înlăturarea greșitei aplicări a legii, precum și rejudecarea cauzei de către instanța de apel ori instanța competentă material sau după calitatea persoanei, dacă sunt incidente cazurile de casare prev. de art. 438 C. proc. pen.

Prin motivele de recurs în casație formulate de inculpat a fost invocată incidența cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În motivarea recursului în casație, inculpatul susține că și-a recunoscut fapta, nu a contestat valorile alcoolemiei și a avut o comportare bună în cursul urmăririi penale și a judecății.

A mai arătat, cu privire la fapta săvârșită, că este vorba de un accident fără victime (răsturnare într-o curbă) ca urmare a consumului unei cantități de alcool, că, deși putea ascunde infracțiunea neavând obligația de a sesiza de îndată a organelor de poliție, a anunțat producerea accidentului și consumul de alcool, iar în ceea ce privește circumstanțele personale, a arătat că a recunoscut fapta, că regretă săvârșirea acesteia, că deține un loc. de muncă stabil, că are în îngrijire atât fiul de aproximativ 18 ani, cât și mama sa, fiind singurul întreținător al familiei.

Față de aceste aspecte, a susținut că instanțele inferioare nu au ținut cont de acestea la individualizarea pedepsei.

De asemenea, a susținut că a fost condamnat prin sentința penală a Tribunalului Vâlcea, definitivă prin Decizia penală nr. 1688/29.03.2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (din care a executat 14 ani închisoare) conform legii vechi și prin Decizia penală nr. 489/28.03.2017 a Curții de Apel Cluj conform legii noi, astfel încât, fiind vorba de o condamnare pe vechiul C. pen. și o condamnare pe noul C. pen., cele două condamnări fiind autonome, independente și de sine stătătoare, fără a fi contopite pedepsele, strict prin prisma succesiunii de legi penale, trebuie aplicată legea penală mai favorabilă inculpatului.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat A., Înalta Curte amintește că, pot fi încadrate în dispozițiile legale prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei de către instanța de apel prin stabilirea unei pedepse neprevăzută de lege sau prin depășirea limitelor legale, instanța de recurs neputând face o reindividualizare a pedepsei.

În ceea ce privește susținerile recurentului inculpat privind existența a două pedepse autonome, respectiv pedeapsa aplicată prin Sentința penală nr. 116/27.09.2000 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, definitivă prin Decizia penală nr. 1688/29.03.2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și pedeapsa aplicată prin Sentința penală nr. 101 din 21.09.2016 a Judecătoriei Jibou definitivă prin Decizia penală nr. 489/28.03.2017 a Curții de Apel Cluj, instanța constată că, în cauză, în mod corect, atât instanța de fond, cât și instanța de apel, au făcut aplicarea art. 43 alin. (1) C. pen.

Astfel, art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. prevede că tratamentul sancționar al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.

Conform art. 41 alin. (1) C. pen., există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an și până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârșește din nou o infracțiune cu intenție sau cu intenție depășită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare.

Art. 43 alin. (1) C. pen., cu titlu marginal "pedeapsa în caz de recidivă", stabilește următoarele: dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.

Înalta Curte constată că, în speța de față, sunt aplicabile dispozițiile art. 41 alin. (1) C. pen. privind antecedența penală a inculpatului.

Astfel, recurentul inculpat a comis infracțiunea de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului în stare de recidiva prevăzută de art. 41 C. pen., primul termen al acesteia fiind pedeapsa rezultantă de 17 ani închisoare, aplicata prin Sentința penală nr. 116/27.09.2000 a Tribunalului Vâlcea, definitivă prin Decizia penală nr. 1688/29.03.2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aplicată pentru comiterea infracțiunilor de distrugere prin incendiere și omor.

Inculpatul a fost eliberat condiționat din executarea acestei pedepse în data de 04.12.2012, rămânând un rest de pedeapsă neexecutată de 1422 zile.

Infracțiunea de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului a fost comisă de inculpat în intervalul de timp care constituie rest de pedeapsă neexecutată.

În consecință, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 43 alin. (1) C. pen., în mod corect, instanțele de fond și cea de apel dispunând adăugarea pedepsei pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului la restul de pedeapsă rămas neexecutat ca urmare a eliberării condiționate astfel încât pedeapsa aplicată este una legală.

PENTru considerente anterior expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 489/A din data de 28 martie 2017 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 489/A din data de 28 martie 2017 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 decembrie 2017.

Procesat de GGC - CL