ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 125 din data de 23.08.2019 pronunțată de Judecătoria Ineu, s-a dispus, în baza art. 396 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 44 C. pen., condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prevăzută și pedepsită de art. 336 alin. (1) C. pen.

S-a constatat că prin Sentința penală nr. 88/23.06.2016, pronunțată de Judecătoria Ineu, în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 1280/20.10.2016 a Curții de Apel Timișoara, s-a dispus condamnarea la 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 180 alin. (2) C. pen., art. 5 C. pen., cu aplicarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 71 alin. (1) C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen. anterior, respectiv condamnarea la 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen. cu aplicarea pedepsei accesorii prev. de art. 71 alin. (1) C. pen. anterior, art. 64 lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a) și b) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. anterior, s-a dispus contopirea pedepselor, fiind aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an închisoare, iar în baza art. 71 alin. (1) C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani, constituind termen de încercare pentru inculpat, stabilit în condițiile art. 82 C. pen. anterior, iar în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate pe durata suspendării executării pedepsei principale, atrăgându-i-se atenția asupra prevederilor art. 83 C. pen. anterior privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării condiționate în cazul săvârșirii de noi infracțiuni.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 alin. (1) C. pen. anterior, s-a revocat suspendarea condiționată a pedepsei de un an închisoare, aplicată inculpatului A. prin Sentința penală nr. 88/23.06.2016, pronunțată de Judecătoria Ineu, în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 1280/20.10.2016 a Curții de Apel Timișoara și, în consecință, s-a dispus executarea, în întregime, a acestei pedepse alături de pedeapsa de 1 an închisoare, stabilită în cauză, urmând ca inculpatul să execute în final, pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, în regim de detenție.

Au fost menținute pedepsele complementare și accesorii prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și lit. b), art. 71 din C. pen. anterior, aplicate inculpatului A. prin Sentința penală nr. 88/23.06.2016, pronunțată de Judecătoria Ineu, în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 1280/20.10.2016 a Curții de Apel Timișoara, și având corespondent în dispozițiile art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul A..

Prin Decizia penală nr. 1176/A din 18 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 125 din data de 23.08.2019, pronunțată de Judecătoria Ineu.

S-a desființat, în parte, sentința apelată și, rejudecând:

În baza art. 336 alin. (1) C. pen., raportat la art. 61 alin. (4) lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 200 de zile amendă pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

În baza art. 61 alin. (2) și (3) C. pen., s-a stabilit cuantumul unei zile amendă la suma de 20 de RON, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa amenzii în cuantum de 4.000 de RON.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 C. pen. anterior, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 88/23.06.2016 a Judecătoriei Ineu, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1280/20.10.2016 a Curții de Apel Timișoara și s-a dispus executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare și 4000 RON amendă.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate privind pedepsele complementare, accesorii și cheltuielile judiciare.

Împotriva Deciziei penale nr. 1176/A din 18 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, a declarat recurs în casație inculpatul A., la data de 06.01.2020.

În cuprinsul motivelor de recurs în casație, inculpatul a arătat, în esență, că, este incident cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., solicitând achitarea, în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen.

În acest sens, a arătat că a fost depistat în trafic sub influența băuturilor alcoolice, în data de 29.03.2018, ora 21:15, iar prima probă biologică s-a recoltat la ora 22:03, după 50 de minute.

În susținerea cazului de recurs în casație invocat, recurentul a făcut referire la Decizia Curții Constituționale nr. 732/2014, prin care a fost declarată neconstituțională sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice", din cuprinsul art. 336 alin. (1) C. pen., iar instanțele au fost îndrumate să aibă în vedere valoarea alcoolemiei din momentul depistării inculpatului în trafic sau al producerii incidentului rutier, după caz. Așadar, în opinia recurentului, momentul care trebuie avut în vedere este cel al depistării în trafic, moment al epuizării activității infracționale, astfel că, în cele 50 de minute, din momentul depistării până în cel al recoltării, valoarea alcoolemiei a oscilat cu siguranță, fără să se poată stabili, nici măcar prin expertiză, dacă s-a aflat în faza de absorbție sau de eliminare. Având în vedere că, distanța dintre Seleuș, localitatea depistării în trafic, și Ineu, localitatea unde s-a prelevat proba biologică, este de 13 km și se poate parcurge în 10 minute, nu există o justificare pentru tergiversarea recoltării analizelor care a modificat valoarea alcoolemiei.

O altă critică a recurentului este aceea că modul de stabilire a valorii alcoolemiei este eronat, având în vedere raportul de expertiză medico-legală, respectiv s-a recoltat o singură probă biologică, iar procesul-verbal de la dosarul de urmărire penală care cuprinde presupusul refuz al inculpatului nu este semnat de personalul medical, potrivit art. 17 alin. (5) din Ordinul ministrului sănătății nr. 1512/2013. Acest proces-verbal nu respectă modelul reprezentat de Anexa 2 din Ordin. Un alt aspect îl reprezintă omisiunea menționării din procesul-verbal a datelor personale, respectiv înălțime, greutate, tipul și cantitatea de alcool consumat, date prevăzute de art. 16 din ordinul anterior menționat.

Recurentul a mai susținut că lipsa celei de-a doua recoltări, precum și concluziile raportului de expertiză, conduc la ideea că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Un alt aspect invocat de recurent, constă în lipsa unui răspuns edificator din partea Spitalului Orășenesc Ineu, întrucât instanța a solicitat să se precizeze dacă trusa de recoltare întrunește condițiile prevăzute de art. 8 din Ordin și din Anexa nr. 4, dacă s-a respectat temperatura de păstrare de sub 4 grade Celsius, dacă transportul s-a efectuat la laborator în intervalul de timp prevăzut de art. 20 din Ordin, iar răspunsul a fost unul lapidar.

În opinia recurentului, motivarea instanței este nelegală și contravine dispozițiilor prev. de art. 403 pct. 1 lit. c) C. proc. pen., făcând referire și la Decizia nr. 723/2014 a Curții Constituționale, precum și la Ordinul nr. 1512/2013, acte care reglementează modalitățile de prelevare a probelor biologice, reglementări care au fost ignorate în cauză.

Prin încheierea din data de 6 martie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis în principiu, cererea de recurs în casație formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1176/A din data de 18 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

S-a dispus trimiterea cauzei Completului 10, în compunere de 3 judecători, fiind acordat termen la data de 03 aprilie 2020, ora 09:00, Sala secției penale, cu citarea recurentului și încunoștințarea apărătorului ales.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, a constatat că Decizia penală nr. 1176/A din 18 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, recurată în prezenta cauză, face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casație și că cererea de recurs în casație a fost formulată în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel, fiind așadar respectate dispozițiile art. 434 - 436 din C. proc. pen.

S-a apreciat că, din examinarea cererii de recurs în casație rezultă îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., fiind menționate: numele și prenumele părții care a exercitat recursul în casație, semnătura inculpatului, hotărârea care se atacă, cazul de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestuia.

Înalta Curte, constatând că motivele expuse de către recurentul inculpat A. prin cererea de recurs în casație se circumscriu în conținut cazului de recurs în casație invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., iar cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., a dispus admiterea acesteia în principiu, în baza art. 440 C. proc. pen.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1176/A din data de 18 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a statuat în legislația procesual penală.

Cu atât mai mult, recursul în casație nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, așa încât Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să reevalueze materialul probator și să stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în hotărârile atacate.

Aceste considerații sunt aplicabile și cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., conform căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală."

Acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

În aceste coordonate, Înalta Curte constată că motivele invocate de recurentul inculpat A. vizează, în esență temeinicia deciziei penale recurate și nu chestiuni de legalitate.

Or, criticile vizând netemeinicia hotărârii atacate sub aspectul greșitei stabiliri a situației de fapt ori a eronatei evaluări a probatoriului nu pot fi cenzurate în actuala procedură.

Se constată, astfel, că ceea ce critică recurentul inculpat nu sunt aspecte de nelegalitate din perspectiva neprevederii faptei în legea penală, ci, practic, se solicită o rejudecare a cauzei în parametrii unei căi ordinare de atac, prin raportare la modalitatea de coroborare a probelor, respectiv la nelegalitatea administrării unor mijloace de probă, și anume la raportul de expertiză medico-legală sau buletinul de analiză toxicologică al alcoolemiei ori lipsa de fiabilitate a unor probe administrate în faza de judecată, precum răspunsul Spitalului Orășenesc Ineu.

Însă, obiectul cenzurii instanței de casație este limitat la chestiuni de drept, circumscrise, în speță, cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv a chestiunilor vizând neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii reținute în sarcina recurentului inculpat A..

Înalta Curte notează însă că susținerile recurentului cu privire la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, în forma reținută în sarcina sa, vizează, în realitate, temeinicia situației de fapt reținute în cauză și modul de apreciere a mijloacelor de probe administrate, nicidecum neprevederea faptei de legea penală, în sensul cazului de casare expres invocat.

Mai exact, susținerile recurentului inculpat A. în cuprinsul recursului în casație, prin care se evocă situația de fapt reținută de instanțele ordinare ori interpretarea dată de acestea probatoriului administrat în cauză, constituie, în realitate, o solicitare de rejudecare a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanța de apel și dispunerii unei soluții favorabile inculpatului.

Este de observat, în acest sens, că motivele invocate de către recurentul inculpat A. în susținerea prezentului demers judiciar, sunt copie aproape fidelă a motivelor de apel formulate și care au făcut obiectul cenzurii de către instanța de apel.

Or, reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator sunt chestiuni care nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

Calea extraordinară de atac a recursului în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii substanțiale sau a legii de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări de o anumită gravitate, corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, fiind, așadar, exclusă rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Prin urmare, starea de fapt reținută în cauză cu titlu definitiv de către instanța de apel și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în actuala procedură a recursului în casație.

Sub aspectul situației de fapt, Înalta Curte constată că instanțele de fond și de apel au reținut că, în seara zilei de 29.03.2018, în jurul orei 21:15, inculpatul A. a condus autoutilitara marca x, cu numărul de înmatriculare x pe raza localității Seleuș, pe DJ 709. Fiind oprit pentru control, organele de poliție au constat că inculpatul emana halenă alcoolică. În urma testării acestuia cu aparatul alcooltest, a rezultat că avea o concentrație de alcool în valoare de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. În acest context, inculpatul A. a fost condus la Spitalul Orășenesc Ineu unde i s-a prelevat o probă biologică în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultând faptul că acesta avea la ora 22:03 o îmbibație alcoolică de 1,00 gr/l alcool pur în sânge, dovedită cu buletinul de analiză toxicologică nr. x Inculpatul a refuzat recoltarea celei de a doua probe.

Astfel, față de situația de fapt reținută în cauză și pe baza probatoriului administrat, instanțele de fond și apel au stabilit că, în drept, fapta inculpatului A. care, în data de 29.03.2018, a condus pe drumurile publice autoutilitara marca x, cu numărul de înmatriculare x, având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prev. de art. 336 alin. (1) C. pen.

Așadar, având în vedere baza factuală reținută de instanța de apel, Înalta Curte constată că fapta comisă de inculpatul A. se circumscrie elementelor de tipicitate a infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen.

Revenind la criticile formulate de recurentul inculpat A. se constată că acestea tind la reaprecierea probatoriului administrat în cauză, pentru a se constata că probele nu aveau aptitudinea de a demonstra elementele constitutive ale faptei reținute în sarcina inculpatului. Însă, niciuna dintre acestea nu se circumscrie ipotezei "fapta nu este prevăzută de legea penală", cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. fiind în mod formal invocat, întrucât aspectele relatate vizează, în esență, reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator, astfel încât ele nu pot fi valorificate în contextul vreunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

În contextul aspectelor învederate, având în vedere baza factuală reținută, în sensul că inculpatul a condus un autoturism pe drumurile publice având îmbibația alcoolică de 1g/l alcool pur în sânge, concentrație stabilită printr-un buletin de analiză toxicologică, acesta refuzând recoltarea celei de a doua probe biologice, reprezintă o faptă care se circumscrie elementelor de tipicitate a infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen. și prin raportare la Decizia nr. 732/2014 a Curții Constituționale, care a fost avută în vedere în motivarea soluției de către Curtea de Apel Timișoara.

Sub acest aspect, Înalta Curte are în vedere că prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014 a Curții Constituționale (publicată în M. Of. nr. 69 din 27 ianuarie 2015) a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) din C. pen. este neconstituțională. Această împrejurare nu are însă drept consecință dezincriminarea faptei prevăzute în art. 336 alin. (1) din C. pen., ci doar o modificare a textului, în sensul înlăturării din cuprinsul său a acestei prevederi neconforme Constituției. Practic, infracțiunea revine la o formă asemănătoare celei anterioare intrării în vigoare a noului C. pen., cea prevăzută în art. 87 din O. U. G. nr. 195/2002 care incrimina conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Prin includerea sintagmei "la momentul prelevării probelor biologice" în noua reglementare a art. 336 alin. (1) din C. pen., legiuitorul a vizat doar probațiunea și nu elementele constitutive ale infracțiunii. În mod evident, ceea ce se incriminează este conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe (aceasta fiind și denumirea marginală a infracțiunii) și nu prezentarea în această stare cu ocazia prelevării de probe biologice; în plus, în Expunerea de motive a noului C. pen. se explică acest element de noutate, arătându-se că "determinarea concentrației de alcool în sânge relevantă pentru reținerea infracțiunii prevăzute la art. 336 se face la momentul prelevării probelor biologice, fără posibilitatea unei recalculări ulterioare."

Singurul efect este, așa cum s-a arătat, modificarea textului în sensul eliminării prevederii neconforme cu legea fundamentală, cu consecințe doar sub aspect probator, respectiv necesitatea stabilirii îmbibației alcoolice la momentul săvârșirii infracțiunii, care coincide cu momentul opririi în trafic.

În prezenta cauză, instanța de apel, pe baza probelor administrate, a stabilit că la momentul depistării recurentului inculpat A. conducând autoturismul, acesta avea în sânge o alcoolemie peste limita legală.

Dacă concluzia este sau nu susținută din punct de vedere probator, este o împrejurare ce excede examenului ce poate fi efectuat de instanța învestită cu judecarea recursului în casație, Înalta Curte limitându-se a constata că fapta, în modalitatea în care a fost reținută de către Curtea de Apel Timișoara, întrunește elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prevăzute în art. 336 alin. (1) din C. pen.

Concluzionând, în raport de considerentele anterioare, Înalta Curte constată că fapta pentru care a fost condamnat recurentul inculpat A. este prevăzută de legea penală, respectiv art. 336 alin. (1) din C. pen., criticile formulate prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. fiind nefondate.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1176/A din data de 18 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiași articol, onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 157 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1176/A din data de 18 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 157 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 mai 2020.

GGC - GV