ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 347 din 08 iunie 2015 pronunțată de Judecătoria Onești, în temeiul art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autoturism cu dreptul de a conduce suspendat, prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Onești.

Prin Decizia penală nr. 1055 din 28 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Onești, a fost desființată în totalitate, sentința penală atacată și, rejudecând, în fond, în temeiul art. 386 C. pen. a fost dispusă schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. în art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. anterior și în consecință;

În temeiul art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. anterior și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

În temeiul art. 86

4

C. pen. a fost revocat beneficiul suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 491 din 19 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Vaslui, definitivă prin Decizia penală nr. 1121 din 24 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. anterior, art. 292 C. pen. anterior cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. anterior, urmând să execute această pedeapsă alături de pedeapsa aplicată în cauză, pedeapsa rezultantă ce o are de executat fiind de 3 ani și 6 luni închisoare.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței penale atacate.

Împotriva hotărârii instanței de apel a formulat cerere de recurs în casație, inculpatul A., prin care a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

A arătat că fapta prevăzută de art. 86 alin. (2) din Codul rutier pentru care a fost condamnat a fost abrogat de pct. 1 al art. 121 din Titlul II al Legii nr. 187/2012. De aceea, a susținut că fapta pentru care i s-a aplicat o pedeapsă nu era prevăzută de lege, fiind astfel încălcat principiul legalității.

În concluzie, a solicitat admiterea cererii de recurs în casație și achitarea în temeiul art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., întrucât infracțiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată a fost abrogată.

Prin încheierea din 7 februarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis în principiu cererea de recurs în casație a inculpatului A. împotriva Deciziei penale nr. 1055 din data de 28 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, întemeiată pe disp. art. 438 pct. 7 C. proc. pen. și s-a dispus trimiterea cauzei completului care judecă recursul în casație respectiv, C8, în compunere de 3 judecători.

Pentru a dispune admiterea în principiu, instanța, verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, a constatat că sunt respectate dispozițiile art. 434 - 436 C. proc. pen. și îndeplinite condițiile prevăzute de art. 437 alin. (1) și 438 C. proc. pen.

Examinând pe fond recursul în casație, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., declarat de inculpatul A., în baza actelor și lucrărilor din dosar și în considerarea cazului menționat (pct. 7 al art. 438 C. proc. pen.) constată următoarele:

În susținerea căii extraordinare de atac, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, arătând în esență, că fapta pentru care s-a dispus condamnarea a fost abrogată prin Legea nr. 187/2012.

În principal, a solicitat achitarea, în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., respectiv fapta nu este prevăzută de legea penală iar, în subsidiar, a solicitat să se dispună casarea, cu trimitere spre rejudecare la Curtea de Apel Bacău.

Înalta Curte reține că, recursul în casație este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părțile își pot apăra drepturile lor, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunțate în condițiile celor cinci cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 438 C. proc. pen. și nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu dispozițiile legii materiale și procesuale.

Ca atare, din perspectiva finalității avute în vedere, recursul în casație are drept scop sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.

Înalta Curte având în vedere cele statuate prin Decizia Curții Constituționale nr. 591 din data de 1 octombrie 2015, publicată în M. Of. , Partea I, nr. 861/19.11.2015 raportat la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocat de inculpatul A. constată că acesta este nefondat, drept pentru care va respinge recursul în casație pentru următoarele motive:

Sfera controlului judiciar a fost limitată, astfel că nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, în limita cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Înalta Curte constată în raport de argumentele ce susțin cererea de recurs în casație invocate că, în realitate, ele nu vizează nelegalitatea hotărârii, ci se solicită pronunțarea unei soluții de achitare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. anterior și art. 5 C. pen., întrucât a fost abrogată prin Legea nr. 187/2012. Or, prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal dispozițiile prevăzute de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice nu au fost abrogate, ci au corespondent în dispozițiile art. 335 alin. (2) C. pen.

Astfel, potrivit art. 335 alin. (2) teza I C. pen. în vigoare, constituie infracțiune conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv. Spre deosebire de vechiul art. 86 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 195/2002, art. 335 alin. (2) teza I C. pen. în vigoare a înlocuit referirea la "autovehicul sau tramvai" cu referirea la "vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere", extinzând sfera de aplicare a normei de incriminare la toate categoriile de vehicule pentru care se eliberează permisul de conducere.

Ca atare, având în vedere că infracțiunea de conducere a unui autoturism cu dreptul de a conduce suspendat se găsea anterior intrării în vigoare a Codului penal reglementat de art. 86 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 195/2002, aceasta a fost preluată de dispozițiile art. 335 alin. (2) C. pen., în esență diferențele între cele două texte sunt reduse ca incidență și constau în faptul că termenul autovehicul a fost înlocuit, în cuprinsul alin. (2) și (3), cu cel de vehicul, iar din textul alineatului ultim a dispărut referirea la o persoană care suferă de o boală psihică, astfel că nu se poate reține că a operat o dezincriminare a faptei așa cum susține inculpatul A..

Astfel, prin argumentele invocate în susținerea recursului în casație circumscrise cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., recurentul urmărește, în realitate, o rejudecare a cauzei în cadrul procedurii recursului în casație ca al treilea grad de jurisdicție.

Or, scopul recursului în casație este de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de control judiciar, iar argumentele invocate de inculpat nu susțin niciunul dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen., fiind formal circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, legiuitorul urmărind prin această cale de atac extraordinară nu o rejudecare a litigiului, respectiv a fondului cauzei, ci o verificare a hotărârii pronunțate de instanțele de judecată din perspectiva legalității acestora. Cu alte cuvinte, recursul în casație reprezintă un mijloc de a repara aspectele de legalitate și nu are, în consecință, drept obiect rezolvarea unei cauze penale, ci sancționarea sentințelor și deciziilor necorespunzătoare, în scopul respectării legislației și a uniformității jurisprudenței. Recursul nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Spre deosebire de contestația în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, sau de revizuire, cale de atac de fapt care urmărește îndreptarea erorilor de judecată, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Având în vedere limitele prevăzute de dispozițiile art. 447 C. proc. pen. prin raportare la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. invocat de inculpat și pentru care a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație, Înalta Curte constată că recurentul inculpat a invocat, formal, nelegalitatea hotărârii atacate, criticile formulate, vizând, în realitate, nelegala condamnare pentru de conducere a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

Drept urmare, criticile invocate de inculpatul A. sunt neîntemeiate și, pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. va fi respins, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1055 din data de 28 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 65 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1055 din data de 28 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 65 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21 martie 2018.

Procesat de GGC - GV