ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1381/2017

HOTĂRÂRE

28.06.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1381/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la 21 iulie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ LOTERIA ROMÂNĂ S.A. a solicitat obligarea pârâtului PFA A. la plata sumei totale de 23.050,1 RON, compusă din debit principal de 22.145,51 RON și penalități de 904,59 RON, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194 C. proc. civ. și pe cele ale art. 1516 și art. 1530 C. civ.

Pârâtul nu a depus întâmpinare la cererea de chemare în judecată.

Prin încheierea de ședință din 5 decembrie 2016, instanța a admis cererea de amânare formulată de pârât în vederea pregătirii apărării.

Prin încheierea de ședință din 6 februarie 2017, instanța a admis o nouă cerere de amânare formulată de pârât pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale.

La 17 martie 2017, pârâtul a depus la dosar note scrise prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București și a solicitat declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Măcin.

La termenul din 20 martie 2017, Judecătoria Sectorului 3 București a pus în discuția părților și a rămas în pronunțare cu privire la excepția necompetenței teritoriale.

Prin sentința civilă nr. 3372 din 20 martie 2017, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Măcin.

În motivarea acestei sentințe, Judecătoria Sectorului 3 București a reținut următoarele:

Instanța competentă din punct de vedere material să judece cauza, prin raportare la valoarea obiectului acesteia, este judecătoria, în temeiul art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.

În ceea ce privește competența teritorială, potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, pârâtul PFA A. își are sediul în localitatea Garvăn, comuna Jijila, str. x, jud. Tulcea, aflată în circumscripția Judecătoriei Măcin.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București, invocată de pârât și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Măcin.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Măcin la 3 mai 2017, sub același număr de dosar.

În ședința publică din 28 iunie 2017, apărătorul reclamantei a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Măcin și a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, în temeiul clauzei de la art. 10.2 din contractul de mandat nr. x/9.10.2014.

Prin sentința civilă nr. 520 din 25 iulie 2017, Judecătoria Măcin a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București; a constatat că a intervenit conflictul negativ de competență între cele două instanțe și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În motivarea acestei sentințe, au fost evocate dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., constatându-se că sediul pârâtului este jud. Tulcea.

S-a arătat că există dispoziții speciale, precum cele prevăzute de art. 126 alin. (1) C. proc. civ. care reglementează prorogarea convențională de competență, în sensul existenței unei convenții a părților ca litigiul să fie soluționat de către o altă instanță decât cea care este în mod normal competentă.

Potrivit acestor prevederi legale, pentru ca alegerea instanței să producă efectul extinderii competenței este necesară îndeplinirea următoarelor condiții: părțile să aibă capacitate procesuală de exercițiu, iar consimțământul lor să fie liber și neviciat; convenția părților să fie expresă, în sensul că din cuprinsul său să rezulte explicit opțiunea pentru o anumită instanță, alta decât cea care ar fi în mod normal competentă; în convenție să se determine exact instanța aleasă, iar aceasta să nu fie necompetentă absolut.

S-a constatat că la dosar există copia contractului de mandat nr. x/09.10.2014, în care reclamanta are calitate de mandant, iar pârâtul are calitatea de mandatar.

Potrivit art. 10.2 din contractul de mandat nr. x/09.10.2014, părțile au convenit ca litigiile de orice fel, decurgând din executarea acestui contract, să se rezolve pe cale amiabilă, iar, în caz contrar, acestea vor fi de competența instanțelor judecătorești de la sediul central a mandantului.

Din corelarea acestei clauze cu prevederile art. 126 C. proc. civ., s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile mai sus enunțate, în sensul că există un consimțământ liber și neviciat, există o convenție expresă a părților consemnată în contractul lor și că prin convenția respectivă s-a determinat exact instanța aleasă care nu este necompetentă absolut, în sensul că nu există nicio limitare în alegerea competenței prevăzute de art. 126 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, Judecătoria Măcin a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 18 august 2017.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Judecătoria Măcin și Judecătoria Sectorului 3 București - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc competența teritorială de drept comun pentru judecata în primă instanță în favoarea instanței în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Totodată, conform art. 126 alin. (1) C. proc. civ., "părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă".

Dat fiind că art. 126 alin. (1) C. proc. civ. permite părților ca, în anumite condiții, să aleagă o altă instanță decât cea de la domiciliul sau sediul pârâtului, rezultă că dispozițiile art. 107 alin. (1) din același act normativ stabilesc un caz de competență teritorială relativă.

Or, competența teritorială relativă este una de ordine privată, conform dispozițiilor art. 129 alin. (3) C. proc. civ.

Cu privire la momentul procesual până la care partea îndreptățită poate invoca încălcarea competenței teritoriale relative, art. 130 alin. (3) C. proc. civ. prevede că "necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Totodată, potrivit art. 208 alin. (1) C. proc. civ., "întâmpinarea este obligatorie, în afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel", iar potrivit art. 208 alin. (2) din același act normativ, "nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel".

Astfel, nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut la art. 201 alin. (1) C. proc. civ. atrage decăderea pârâtului din dreptul de a invoca excepții de ordine privată, deci și excepția necompetenței teritoriale relative.

Pornind de la aceste considerații cu caracter principial, se constată că prin cererea dedusă judecății reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ LOTERIA ROMÂNĂ S.A. a solicitat obligarea pârâtului PFA A. la plata sumei totale de 23.050,1 RON, datorate în baza contractului de mandat nr. x/9.10.2014.

Totodată, prin clauza de la art. 10.2 din contractul de mandat nr. x/9.10.2014, părțile au convenit ca litigiile născute în baza acestui contract să fie soluționate de instanțele judecătorești de la sediul central al mandantului.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, se constată că sediul central al mandatului se află în București, iar sediul pârâtului se află în localitatea Garvăn, comuna Jijila, jud. Tulcea.

Chiar dacă reclamanta nu a sesizat instanța de la sediul său, aleasă de părți prin convenția lor și nici instanța de la sediul pârâtului, se constată că pârâtul PFA A. nu a invocat prin întâmpinare excepția necompetenței teritoriale relative a Judecătoriei Sectorului 3 București, ci prin notele scrise depuse după al doilea termen de judecată.

Fiind invocată cu depășirea momentului procesual stabilit de art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Sectorului 3 București trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 208 alin. (2) C. proc. civ., în sensul de a constata că pârâtul era decăzut din dreptul de a invoca excepția necompetenței de ordine privată, cu consecința că instanța sesizată de către reclamant rămâne învestită cu judecarea cauzei chiar dacă este necompetentă teritorial.

Ca atare, se reține că punerea în discuția părților de către Judecătoria Sectorului 3 București a excepției necompetenței teritoriale relative, invocate de către pârât prin notele scrise depuse după al doilea termen de judecată, s-a făcut cu încălcarea textelor de lege anterior menționate, întrucât pârâtul era decăzut din dreptul de a mai invoca excepția respectivă.

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 130 alin. (3) și art. 208 alin. (2) C. proc. civ. prin raportare la cele ale art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.