ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 132/2017

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 23.01.2012 pe rolul Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, astfel cum a fost completată, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții C., D. și S.C. MAGENTA S.R.L., prin lichidator E.., solicitând fie constatarea nulității absolute, fie anularea contractului de cesiune de părți sociale nr. 1/20.10.2009, pe care l-au încheiat cu pârâta C., pentru lipsa cauzei, cauză ilicită și imorală, dol și lipsa formei autentice și, pe cale de consecință, anularea actelor prin care reclamantul B. a dobândit calitatea de administrator al S.C. MAGENTA S.R.L. Prin încheierea din 10.10.2012, Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului D., iar prin sentința civilă nr. 5605/09.10.2013 a respins ca neîntemeiată acțiunea.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, prin hotărârea nr. 1/20.10.2009 a asociatului unic al S.C. MAGENTA S.R.L., pârâta C. a transmis cu titlu gratuit 15.200 părți sociale către reclamantul B. și 800 părți sociale către reclamanta A., operațiuni care au fost înregistrate la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș. A mai reținut că, ulterior, prin sentința civilă nr. 5333/16.12.2010, Tribunalul Maramureș a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței față de S.C. MAGENTA S.R.L., procedură în cadrul căreia administratorul judiciar a formulat o acțiune în atragerea răspunderii administratorului statutar (reclamantul din prezenta cauză), pentru o creanță în sumă de 868.206,04 RON, înscrisă în tabelul preliminar.

În continuare, prima instanță, luând act că, așa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, contrar susținerilor reclamanților, S.C. MAGENTA S.R.L. a desfășurat activități în perioada decembrie 2010- octombrie 2011, a procedat la analiza cauzelor de nulitate invocate, luând în considerare și acest aspect. Astfel, a apreciat că este nefondată susținerea vizând lipsa cauzei, de vreme ce reclamantul însuși recunoaște că prin încheierea actului juridic s-a urmărit preluarea părților sociale.

Pe de altă parte, a apreciat că susținerea reclamanților, potrivit căreia nu există un scop mediat al încheierii actului prin care au fost transmise părțile sociale, întrucât, în realitate, se dorea revenirea acestora la proprietarul inițial, reprezintă o invocare a propriei culpe și, evocând principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans, a înlăturat-o; mai mult, a reținut că dovada existenței unui scop mediat la momentul încheierii actului o reprezintă împrejurarea că reclamanții au efectuat operațiuni comerciale prin intermediul S.C. MAGENTA S.R.L.

Prima instanță a înlăturat susținerile vizând cauza ilicită, apreciind că reclamanții, care au optat pentru a lua parte la această operațiune, nu pot invoca propria culpă ca motiv de anulare a contractului, iar în ceea ce privește dolul, a reținut că probatoriul administrat în cauză relevă că acestora li s-au pus la dispoziție informațiile necesare, sau, cel puțin, prin diligențele minime la care erau obligați, ar fi putut cunoaște situația financiară a S.C. MAGENTA S.R.L. Cu privire la forma contractului, tribunalul a reținut că singura condiție impusă de legea specială este aceea de înregistrare a cesiunii la Oficiul Registrului Comerțului, formalitate care a fost îndeplinită.

Împotriva acestei sentințe și tuturor încheierilor pronunțate în dosar, B. și A. au declarat apel, solicitând, în principal, anularea acestora și, procedându-se la evocarea fondului, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost completată, iar în subsidiar, schimbarea sentinței și a încheierilor atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost completată; în finalul cererii de apel au arătat însă că încheierea pe care înțeleg să o atace cu apel este doar cea prin care prima instanță a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului D.. În motivare, apelanții au arătat, în esență, că, deși au invocat lipsa cauzei imediate și mediate, având în vedere lipsa reprezentării dobândirii părților sociale și a calității de asociat și lipsa intenției de a desfășura activități comerciale, lipsa cauzei imediate specifice actelor cu titlu gratuit, respectiv lipsa intenției de a gratifica, cauza ilicită și imorală, dolul și lipsa formei autentice impuse de art. 813 C. civ., tribunalul nu a analizat toate cauzele de nulitate invocate, iar cele reținute au fost motivate succint, nefăcându-se o analiză corespunzătoare a celor expuse în motivarea cererii de chemare în judecată și a probatoriului administrat în cauză.

Au susținut apelanții că prima instanță a încălcat principiile disponibilității, contradictorialității, dreptului la apărare și rolului activ, în sensul depășirii acestuia din urmă. În continuare, au prezentat argumentele pentru care, în opinia lor, sentința este una nelegală și netemeinică, prin raportare la fiecare dintre cauzele de nulitate a actului juridic invocate. Cu privire la soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului D., au precizat că acesta trebuie să figureze ca parte în litigiu, pentru motivele invocate în finalul cererii de chemare în judecată și în notele de ședință depuse cu ocazia discutării acestei excepții. Prin decizia civilă nr. 509/21.10.2014, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat apelul.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că informațiile obținute de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș relevă că în perioada 17.01.2007-13.07.2009 administrator al S.C. MAGENTA S.R.L. a fost D., în perioada 14.07.2009-20.10.2009 această calitate a fost deținută de C., iar începând cu data de 21.10.2009 de B.. Cu privire la motivul de apel vizând soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive, curtea de apel a notat că, inițial, D. a avut calitatea de pârât, iar ulterior, în ședința din 10.10.2012, s-a admis excepția lipsei calității sale procesuale pasive, fiind citat, din oficiu, în calitate de martor. Cum apelanții au arătat că sunt de acord cu audierea acestuia ca martor, instanța de prim control judiciar a subliniat că apelanții nu mai pot ataca acest aspect.

În ceea ce privește criticile vizând valabilitatea actului prin care s-au transmis părțile sociale, curtea de apel a reținut că acesta a avut drept cauză preluarea de către reclamanți a dreptului de proprietate asupra părților sociale. Cum prin înscrierea la Oficiul Registrului Comerțului a dobândirii părților sociale de către reclamanți s-a realizat un acord de voință cu privire la transmiterea dreptului de proprietate asupra acestora, instanța de apel a apreciat că nu se poate reține cauza ilicită și imorală. Totodată, a notat că reclamanții au realizat verificări cu privire la S.C. MAGENTA S.R.L. și nu au sesizat nicio problemă, astfel că nu se pot reține nici dolul sau eroarea obstacol.

Instanța de apel a înlăturat și criticile vizând lipsa formei autentice, reținând că, potrivit art. 202 din Legea nr. 31/1990, "transmiterea către persoane din afara societății a părților sociale este permisă numai dacă a fost aprobată de asociați (...)", iar art. 204 din aceeași lege reglementează situațiile în care este obligatorie forma autentică a actului modificator al actului constitutiv. Astfel, având în vedere enumerarea limitativă a situațiilor pentru care se cere forma autentică a actului modificator, a reținut că legea specială nu a consacrat principiul potrivit căruia actul constitutiv încheiat în formă autentică se modifică numai prin act autentic și a subliniat că pârâții au încheiat un act de cesiune de părți sociale, pentru care dispozițiile speciale sus-citate nu impun condiția formei autentice.

A mai reținut curtea de apel că probatoriul administrat în cauză relevă că S.C. MAGENTA S.R.L. a desfășurat activitate comercială în perioada în care era administrată de apelanți și a prezentat serviciile de care aceasta a beneficiat în perioada decembrie 2010- octombrie 2011. În raport cu această situație de fapt, instanța de apel a considerat că nu se poate reține ca fondată susținerea apelanților conform căreia actul atacat este nul pentru lipsa cauzei imediate și mediate, ca urmare a lipsei intenției lor de a desfășura activități comerciale sau pentru cauză ilicită și imorală ori consimțământ viciat prin dol. Împotriva acestei decizii, B. și A. au declarat recurs, solicitând, în principal, casarea sa și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, iar în subsidiar, modificarea sa în tot, în sensul admiterii apelului și schimbării sentinței primei instanțe, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost completată.

În motivare, recurenții au arătat, în esență, că instanța de prim control judiciar nu a analizat motivele de apel și nici litigiul pe fond, iar judecata apelului a fost una superficială, hotărârea pronunțată fiind sumar motivată, după șase luni de la pronunțare. În drept, au invocat art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. Prin decizia nr. 171/02.02.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel. Pentru a decide astfel, instanța supremă a evocat dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului și a reținut că instanța de apel nu a procedat la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, hotărârea instanței de prim control judiciar apărând doar sub forma unei expuneri de afirmații, neexaminate coroborat.

În acest sens, a reținut că, deși prin motivele de apel reclamanții au formulat critici cu privire la faptul că prima instanță nu a analizat cauzele de nulitate invocate prin cererea de chemare în judecată și a încălcat principiile disponibilității, contradictorialității, dreptului la apărare și rolului activ, în sensul depășirii acestuia din urmă, decizia recurată nu cuprinde nicio referire la acestea. Totodată, a reținut că nu au fost analizate criticile vizând lipsa cauzei imediate specifice actelor cu titlu gratuit, respectiv lipsa intenției de a gratifica, iar cele vizând cauza ilicită și imorală și dolul au fost analizate doar formal. Așa fiind, a subliniat că examinarea deciziei atacate relevă că instanța de apel a exclus din analiză motive de apel ce privesc și susțin existența unor eventuale cauze de nulitate a actului juridic în litigiu.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, instanța supremă a apreciat că este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., motivarea instanței de apel echivalând unei necercetări corespunzătoare a fondului și, dând deplină eficiență art. 312 alin. (5) C. proc. civ., a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare instanței de apel. În rejudecare, prin decizia civilă nr. 659/11.07.2016, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a respins ca nefondat apelul. Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că starea de fapt relevată prin acțiunea introductivă a fost analizată de către prima instanță prin raportare la elemente care au determinat stabilirea ei conform cu probele administrate, așa încât, dincolo de susținerile apelanților cu privire la motivele care l-ar fi determinat pe numitul D. să-și transmită părțile sociale deținute anterior la S.C.

MAGENTA S.R.L., apelanții nu au încheiat contractul de cesiune cu numitul D., ci cu pârâta C.. Așa fiind, a apreciat că nu poate fi validată niciuna dintre susținerile care se fundamentează pe ipoteza existenței unor impedimente la acordarea unor credite numitului D., cât timp elementul premisă nu a fost confirmat. De asemenea, a apreciat că în mod corect, subsecvent examinării probatoriului administrat, prima instanță a reținut că reclamanții au invocat propria culpă, întrucât teza lor cu privire la motivele care au stat la baza încheierii convenției a cărei nulitate se invocă include și eludarea condițiilor generale din contractele de creditare, afirmată chiar de reclamanți; așadar, tribunalul nu a încălcat niciunul dintre principiile evocate de apelanți, cât timp a reținut tocmai fapta afirmată de aceștia.

În acest context, curtea de apel a reținut că este nefondat motivul de apel vizând încălcarea principiilor disponibilității, contradictorialității, dreptului la apărare și rolului activ, în sensul depășirii acestuia din urmă, subliniind că reclamanții au invocat incidența cauzelor de nulitate atât relativă, cât și absolută, susținând pe de o parte lipsa cauzei imediate și mediate, ca urmare a lipsei reprezentării dobândirii părților sociale și a calității de asociat și lipsei intenției de a desfășura activități comerciale, iar pe de altă parte lipsa cauzei imediate specifice actelor cu titlu gratuit, respectiv lipsa intenției de a gratifica a pârâtei C.. Or, conform art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., instanța este obligată doar să dea acțiunii calificarea juridică exactă, în funcție de scopul urmărit, judecătorul nefiind ținut de denumirea pe care partea a dat-o cererii și nici limitat de elementele evidențiate doar prin acțiunea introductivă, starea de fapt urmând a fi stabilită în consonanță cu probatoriul administrat. Reținând că apelanții au invocat lipsa cauzei imediate și mediate, raportat la o stare de fapt care în mod neechivoc a relevat că au avut reprezentarea eludării unor norme, indiferent de natura acestora, instanța de apel a subliniat că aceeași stare de fapt nu poate primi valențe diferite, după cum reclamanții doresc să demonstreze lipsa cauzei sau existența sa, însă afectată de ilicitate, în mod corect verificând tribunalul îndeplinirea condițiilor nulității absolute și relative prin raportare la aceeași stare de fapt, chiar dacă susținerile reclamanților erau contradictorii.

În continuare, instanța de apel a înlăturat criticile vizând inexistența cauzei mediate și imediate a contractului de cesiune de părți sociale, reținând că, în speță, au fost parcurse toate demersurile legale pentru a asigura publicitatea legală a contactelor de cesiune de părți sociale și a actelor subsecvente încheiate de titularul drepturilor astfel dobândite, în speță reclamanții, împrejurare care relevă nu numai că a existat scopul imediat, ci și că acesta a fost validat. Aceasta, întrucât reclamanții, nu numai că au avut prefigurată cauza proximă a încheierii convenției, ci au îndeplinit toate demersurile pentru a asigura publicitatea prevăzută de lege, asumându-și prin urmare obligațiile care le incumbau în baza convenției sinalagmatice încheiate.

Cu privire la scopul mediat, subliniind că integrarea elementului subiectiv în noțiunea de cauză ridică problema criteriilor în baza cărora un anumit motiv cuprins în voința psihologică primește valoare juridică de scop mediat al cauzei, a reținut că din cele evidențiate de reclamanți nu se poate reține lipsa acestui scop. Referitor la realitatea cauzei, curtea de apel a evocat dispozițiile art. 966 C. civ.

și a apreciat că poate fi reținută cauza falsă când părțile se află în eroare asupra scopului imediat; or, în speță, această ipoteză nu este validată, de vreme ce toate părțile semnatare aveau reprezentarea obligațiilor pe care și le asumau, distinct de pretinsele motive ascunse ale acestei operațiuni care de altfel corect a fost înlăturată subsecvent interpretării declarației martorului D.. În acest context, a subliniat că nu poate fi validată teza apelanților potrivit căreia, fără a exista vreo probă, această stare de fapt este coroborată cu un fragment din depoziția numitului D., care a susținut că reclamantul i-a declarat la momentul cesiunii că ar avea de adus anumite utilaje agricole.

A apreciat instanța de apel că, prin raportare la dispozițiile art. 967 C. civ., potrivit cărora convenția este valabilă chiar și în cazul în care cauza nu este expresă, aceasta fiind prezumată până la dovada contrară, în mod corect tribunalul a acordat forță probantă întregii declarații a martorului D.. În acest sens, a reținut că nu a fost evidențiat niciun element în baza căruia fragmentul din declarație care pleda pentru existența cauzei să fie eliminat și să fie păstrate doar acele aspecte care aparent ar fi demonstrat starea de fapt relevată de reclamanți prin acțiunea introductivă. A subliniat curtea de apel că, față de caracterul neechivoc al declarației martorului, coroborat și cu fapte imediate, cum sunt cele privind cererile de înregistrare la O.N.R.C.

a efectelor actelor juridice încheiate, acum atacate și activitatea desfășurată de S.C. MAGENTA S.R.L. în perioada decembrie 2010 - octombrie 2011, această declarație are aceeași forță probantă și din perspectiva instanței de apel. Așa fiind, a conchis că nu poate fi reținută lipsa cauzei imediate și mediate, ca urmare a lipsei reprezentării dobândirii părților sociale și a calității de asociat, alegațiile apelanților fiind lipsite de fundament. De asemenea, a apreciat că prima instanță a aplicat în mod corect principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans, având în vedere că, deși reclamanții susțin că nu s-a pus în discuție fapta, tribunalul s-a raportat tocmai la afirmațiile acestora, prin care urmăreau să demonstreze caracterul ilicit al cauzei.

A reținut curtea de apel că nu poate fi validată afirmația apelanților conform căreia unicul scop și motiv care i-a animat la încheierea acestui act juridic a fost faptul că D. își dorea firma înapoi, de vreme ce la momentul încheierii convenției acesta nu mai deținea nicio calitate în societate, aspect cunoscut și subliniat și de apelanți, perspectivă din care apar ca fiind corectă și soluția primei instanțe cu privire la lipsa calității procesuale pasive a numitului D.. Astfel, a reținut că, deși reclamanții au afirmat că scopul cesiunii a fost acela de a-l ajuta pe numitul D. să obțină un credit, iar nu de a deveni asociați, aceste afirmații nu au fost confirmate de probele administrate în cauză și a apreciat că și dacă s-ar admite teza apelanților potrivit căreia prin răspunsul la întrebările 3, 4, 5, 6, 7, 12, 21, 22 pârâta C. a arătat în mod neechivoc că unicul scop al cesiunii de părți sociale a fost acela ca ginerele său D. să poată prelungi o linie de credit și că acesta conducea în fapt societatea comercială și i-a cerut să încheie actul de cesiune, aceste susțineri pot produce efecte cel mult pentru ipoteza antrenării răspunderii administratorului de fapt și a administratorului statutar, nu pentru a demonstra lipsa cauzei sau caracterul nelicit al acesteia.

Curtea de apel a apreciat că susținerile apelanților sunt lipsite de coerență, de vreme ce neîndeplinirea criteriilor de eligibilitate bancară de către o altă societate și cesionarea părților sociale de către o societate în care numitul D. îndeplinește atribuțiile administratorului de fapt nu prezintă relevanță din perspectiva acordării creditelor sau a prelungirii liniilor de credit. Totodată, a apreciat că, în contra susținerilor apelanților, împrejurarea că la momentul încheierii convenției nu s-a predat niciun act al societății, niciun bun mobil sau imobil al acesteia și nu s-a încheiat niciun inventar sau proces-verbal nu confirmă decât că aceste demersuri legale ulterioare încheierii convenției nu au fost îndeplinite de către pârâta C., însă îndeplinirea propriilor obligații ce decurg din legea specială de către apelanți confirmă că a existat în ceea ce îi privește pe aceștia elementul volitiv.

Cu privire la afirmația conform căreia scopul cesiunii a fost înlăturarea răspunderii în eventualitatea intervenirii procedurii falimentului, deci un scop contrar Legii nr. 85/2006, a reținut că instanța supremă a considerat că acesta este un caz tipic de cauză ilicită și imorală. A apreciat curtea de apel că efectele convenției asupra drepturilor și obligațiilor părților, cu referire la Legea nr. 85/2006, nu sunt cele afirmate de reclamanți, atât timp cât art. 138 din actul normativ sus-menționat include în sfera răspunderii orice persoană care a cauzat insolvența debitoarei. În acest context, a reținut că nici aceste susțineri ale apelanților nu pot fi validate, neputând fi reținută drept cauză a convenției transferul responsabilității, întrucât angajarea răspunderii este determinată de fapte și de data săvârșirii acestora, iar nu de cesiunea părților sociale.

Cu privire la motivul de apel vizând lipsa formei autentice, instanța de prim control judiciar a apreciat că în mod corect a analizat tribunalul îndeplinirea condițiilor de validitate ale actului juridic prin raportare la norma specială, atât timp cât verificarea îndeplinirii condițiilor de formă se raportează la contract, subliniind că aserțiunile reclamanților cu privire la neîndeplinirea condițiilor de formă pentru donații au fost în mod corect înlăturate, întrucât actul atacat nu poate fi circumscris sferei actelor de donație. În continuare, a evocat art. 801 C. civ.

și caracteristicile contractului de donație și a subliniat că prima instanță nu putea analiza lipsa cauzei imediate specifice actelor cu titlu gratuit, respectiv lipsa intenției de a gratifica din partea pârâtei C., de vreme ce actul juridic contestat nu poate fi calificat ca fiind un act unilateral de liberalitate, pentru considerentele evidențiate anterior, acesta îndeplinind exigențele actelor juridice sinalagmatice. De asemenea, a reținut că Legea nr. 31/1990 nu conține nicio prevedere expresă sub aspectul formei și că actul juridic atacat nu este o donație, astfel că nu trebuie să îndeplinească condițiile de formă prevăzute de art. 813 C. civ.

În final, a reținut că sunt neîntemeiate și criticile apelanților vizând surprinderea consimțământului lor prin dol, de vreme ce nu s-a afirmat că aceștia s-au aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părți sau că aceasta din urma a omis, în mod fraudulos, să îi informeze asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să le dezvăluie, putând fi reținută cel mult o afirmată conivență a ambelor părți ale convenției pentru prezentarea ca reală a unei alte stări de fapt, pentru a determina terții să încheie convenții care altfel nu s-ar fi încheiat, aspect care finalmente nici nu a fost demonstrat.

A conchis curtea de apel că aspectele evidențiate au relevat că apelul este nefondat, iar motivele de recurs au reprezentat a reiterare punctuală a celor susținute prin apel, dar și că prima instanță a determinat în mod corecta starea de fapt, prin aprecierea și interpretarea judicioasă a probatoriului administrat și a aplicat riguros normele legale incidente, niciuna dintre criticile formulate nefiind validată. Împotriva acestei decizii, B. și A. au declarat recurs, solicitând, în principal, casarea sa și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, iar în subsidiar, modificarea sa în tot, în sensul admiterii apelului și schimbării sentinței primei instanțe, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost completată.

În motivare, au arătat că instanța de apel a analizat doar parțial motivele de apel și nu a analizat fondul cauzei. Concretizând, au arătat că instanța de prim control judiciar nu a examinat motivul de apel vizând faptul că prima instanță nu a analizat motivele de nulitate ale actului juridic constând în lipsa cauzei imediate specifice actelor cu titlu gratuit, respectiv intenția de a dona, dolul, lipsa formei autentice, lipsa cauzei imediate și mediate, cauza ilicită și cauza imorală.

De asemenea, au arătat că motivul de apel privind încălcarea principiilor disponibilității, contradictorialității, dreptului la apărare și rolului activ al instanței, în sensul depășirii acestuia din urmă a fost doar formal analizat, pornind de la premisa greșită că ar fi afirmat în motivarea acțiunii turpitudinea reținută de instanța de apel, respectiv eludarea condițiilor generale ale contractelor de creditare, fără a face verificări în sensul existenței culpei lor, ceea ce echivalează cu necercetarea acestui motiv de apel. În acest context, au susținut că nu au afirmat că prin ajutorul dat lui D. au eludat condițiile generale de creditare, dar și că cesiunea părților sociale nu era hotărâtoare pentru obținerea creditului, reprezentând cel mult un aspect ce putea fi luat în analiză de bănci și care viza doar interesele acestora, fără a fi însă o condiție pentru acordarea unui credit.

Mai mult, au arătat că atât timp cât situația financiară a S.C. MAGENTA S.R.L. nu a permis acordarea creditului, cesiunea părților sociale nu încalcă nici interesele băncii, astfel că turpitudinea a fost greșit reținută. În opinia recurenților, pentru a putea sta la baza pronunțării unor hotărâri judecătorești, era necesară punerea în discuție și verificarea acestei fapte care a fost dedusă de instanțe din starea de fapt și în baza căreia au invocat principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans. Or, reținând un element de fapt care nu a fost invocat de nimeni, respectiv cel potrivit căruia calitatea de asociat este o condiție generală de creditare și făcând aplicarea unei excepții de la efectele nulității actului juridic, fără a o pune în discuția părților, atât prima instanță, cât și instanța de apel au încălcat principiile disponibilității, contradictorialității și dreptului la apărare.

Au arătat recurenții că lipsește și analiza motivului de apel vizând depășirea de către prima instanță a rolului său activ, în sensul depășirii acestuia. Astfel, au arătat că, deși au susținut că, în condițiile în care nu a fost încălcat un aspect de ordin general vizând legea sau bunele moravuri, acest principiu nu putea fi invocat din oficiu, curtea de apel nu a luat în analiză acest aspect. În continuare, au evocat cele reținute de instanța de apel în legătură cu starea de fapt, subliniind că aceasta a fost insuficient expusă și contradictorie, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului.

Au susținut recurenții, în esență, că instanța de apel a reținut că parte a contractului de cesiune de părți sociale nu a fost numitul D., astfel că lipsește elementul premisă, respectiv existența unor impedimente la acordarea unor credite acestuia, pentru ca ulterior să rețină, în mod contradictoriu, că potrivit răspunsului pârâtei C. la interogatoriu, unicul scop al cesiunii a fost acela ca ginerele său, D., să poată prelungi o linie de credit, dar și că ei au fost cei care au fost în culpă, intenționând să eludeze condițiile generale de creditare. În acest sens, au arătat că instanța de apel a analizat doar parțial probatoriul administrat în cauză, fără a stabili o stare de fapt prin analiza tuturor probelor, prezentând doar o parte dintre acestea, care îi susțineau soluția, în cadrul analizei formale a fiecărui motiv de nulitate a actului juridic.

O altă critică adusă de recurenți deciziei atacate vizează faptul că instanța de apel, reținând că actul de cesiune nu este unul cu titlu gratuit, nu a cercetat motivele de nulitate constând în lipsa cauzei imediate specifice actelor cu titlu gratuit și lipsa formei autentice, încălcând astfel conținutul neechivoc al actului atacat și teoria actului juridic, așa cum rezultă din dispozițiile C. civ. de la 1864. În acest context, au susținut că actul a cărui nulitate o invocă este un contract unilateral care a dat naștere la obligații doar în sarcina pârâtei C. și au subliniat că în mod greșit a reținut instanța de apel că acesta a generat obligații și în sarcina cesionarilor. Totodată, au susținut că instanța de apel a reținut din definiția dată de art. 801 C. civ.

contractului de donație doar caracterul unilateral, omițând faptul că legiuitorul a raportat acest caracter la împrejurarea că donatorul nu urmărește o contraprestație, dar și că, în speță, pârâta le-a transmis părțile sociale fără a urmări să primească o contraprestație. În opinia recurenților, pentru a justifica neluarea în analiză a motivelor de nulitate arătate mai sus, nu era suficient ca instanța de apel să statueze asupra caracterului sinalagmatic al actului juridic dedus judecății, fără a ajunge la concluzia că cedenta a urmărit obținerea unei contraprestații.

Cu privire la motivele de apel care vizau schimbarea sentinței, recurenții au susținut că instanța de apel a făcut o expunere teoretică pe marginea cazurilor de nulitate și a tras concluzia, fără a arăta cum s-a ajuns la respectiva concluzie și pe ce elemente se bazează, în aceeași manieră procedând și la analiza motivelor de nulitate privind lipsa cauzei mediate și imediate, cauza ilicită și imorală și dolul.

În acest sens, au arătat că instanța de apel a dedus existența cauzei imediate din realizarea formalităților de publicitate, fără a analiza celelalte probe, a reținut existența cauzei mediate coroborând declarația numitului D. cu îndeplinirea formelor de publicitate și faptele ulterioare din perioada 2010-2011, fără a arăta cum a aplicat considerațiile teoretice la starea de fapt, a înlăturat criticile vizând cauza ilicită și imorală aplicând principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans, deși culpa lor nu există și a exclus dolul din partea unui terț, cu concursul cocontractantului, reținând o conivență a părților contractante care nu a fost expusă și este exclusă pentru motivele arătate mai sus.

Recurenții au mai arătat că în ce privește solicitarea făcută în subsidiar, în măsura în care ar fi analizat motivele prezentate la primul punct din memoriul de apel, instanța de prim control judiciar ar fi admis apelul, ar fi anulat sentința atacată și ar fi evocat fondul și au susținut că analiza acestor motive permite instanței de recurs ca, după admiterea recursului, să admită apelul și să analizeze cererea de chemare în judecată. În continuare, recurenții, arătând că înțeleg să reitereze motivele de apel, așa cum au fost acestea expuse în memoriul de apel și subliniind că principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans a fost greșit aplicat în speță, au criticat decizia atacată prin prisma cauzelor de nulitate a actului juridic invocate prin cererea de chemare în judecată.

Astfel, au susținut că, în ceea ce îi privește, lipsesc scopul imediat și scopul mediat specifice unei cesiuni de părți sociale, întrucât nu au urmărit să dobândească părțile sociale și calitatea de asociat în cadrul S.C. MAGENTA S.R.L., ci să acorde un ajutor temporar pârâtului D.. Au arătat recurenții că probatoriul administrat în cauză confirmă atât acest aspect, cât și faptul că D. a avut inițiativa încheierii actului de cesiune în scopul prelungirii unei linii de credit, iar nu în scopul transmiterii părților sociale, lipsind astfel cauza imediată specifică unei cesiuni, respectiv transmiterea/dobândirea părților sociale și, implicit, a calității de asociat.

În acest sens, au subliniat că relevant este răspunsul pârâtei C. la interogatoriu, aceasta arătând că unicul scop al cesiunii părților sociale a fost acela ca D., care este ginerele său, să poată prelungi o linie de credit, dar și că acesta conducea în fapt societatea în perioada în care ea a deținut calitatea de asociat. Totodată, au susținut că lipsește și scopul mediat specific acestui act, respectiv acela de a desfășura activități comerciale, subliniind că nu au încheiat actul animați de acest scop, iar cele reținute de instanță cu privire la activitatea comercială desfășurată de către S.C. MAGENTA S.R.L. la un an și trei luni de la încheierea actului nu pot conduce spre o altă concluzie, de vreme ce nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

În ceea ce privește lipsa scopului imediat specific unui act cu titlu gratuit, recurenții au subliniat că probatoriul administrat în cauză relevă lipsa intenției de a gratifica. Referitor la cauza ilicită, recurenții au susținut că împrejurarea că au fost de acord să îl ajute pe pârâtul D. nu atrage incidența principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans care produce efecte în situații de flagrantă ilegalitate și imoralitate. Or, în speță, cauza imorală este determinată de scopul urmărit de cedenți la încheierea actului de cesiune, respectiv de intenția acestora, nedeclarată, de a nu redobândi părțile sociale în situația în care nu obțineau creditul, de faptul că au profitat de relația creată între părți cu ocazia efectuării demersurilor în vederea obținerii creditului, precum și de necunoașterea de către recurenți a situației financiare reale a S.C.

MAGENTA S.R.L. În acest context, au arătat că, având în vedere că din punctul lor de vedere transmiterea opera doar pe o perioadă limitată de timp, verificarea situației financiare a S.C. MAGENTA S.R.L. a fost una sumară. Astfel, recurenții au susținut că împrejurarea că pârâtul a condiționat redobândirea părților sociale de pretenții nelegale dovedește că, în realitate, acesta i-a înșelat, determinându-i să devină asociați la o societate cu probleme financiare, fapt ce atrage incidența dolului, drept cauză de nulitate a actului juridic. În ceea ce privește lipsa formei autentice, recurenții au subliniat că, întrucât Legea nr. 31/1990 nu conține prevederi exprese sub aspectul formei pe care trebuie să îl îmbrace actul prin care se transmit cu titlu gratuit părțile sociale, în speță este incident art. 813 C. civ.

care impune forma autentică a contractului de donație. În final, au arătat că pârâtul D. trebuie să figureze ca parte în prezentul litigiu, pentru motivele invocate în finalul cererii de chemare în judecată și în notele de ședință depuse cu ocazia discutării excepției lipsei calității procesuale pasive, dar și în litigiul vizând atragerea răspunderii administratorilor S.C. MAGENTA S.R.L., urmând ca starea de fapt și de drept existente la momentul cesiunii, dovedită prin probele administrate în prezentul dosar, să se bucure de efectul pozitiv al autorității de lucru judecat. În drept, au invocat art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ. Analizând actele dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reține următoarele: În mod expres, recurenții au invocat motivele de recurs reglementate de art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc.

civ., texte de lege potrivit cărora casarea sau modificarea unei hotărâri se poate cere atunci când instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia sau când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Cum recurenții nu și-au prezentat criticile, subsumat, fiecăruia dintre motivele de recurs invocate, analiza instanței supreme va porni de la examinarea prioritară a fiecărui text de lege mai sus evocat și, în măsura în care vor fi identificate, între criticile recurenților, aspecte ce vor putea fi circumscrise acestor dispoziții legale, ele vor fi detaliate distinct; în acest context, se impune a se atrage atenția părților că aspectele legate de interpretarea probatoriului nu fac obiect al examinării Înaltei Curți, a cărei analiză este limitată, de chiar conținutul introductiv al art. 304 C. proc. civ., doar la criticile de nelegalitate, nu și la cele de netemeinicie, recursul fiind o cale extraordinară de atac, nedevolutivă.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularități de ordin procedural sancționate cu nulitatea de art. 105 alin. (2) din același Cod, care constituie dreptul comun în materia nulității actelor de procedură. În speță, recurenții au susținut că instanța de apel, reținând un element de fapt care nu a fost invocat de părți, respectiv cel potrivit căruia calitatea de asociat este o condiție generală de creditare și făcând aplicarea unei excepții de la efectele nulității actului juridic, prin invocarea principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans, fără a o pune în discuția părților, a încălcat principiile disponibilității, contradictorialității și dreptului la apărare.

Înalta Curte subliniază că aplicarea de către prima instanță a principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans a fost criticată prin chiar memoriul de apel. Prin urmare, recurenții nu pot susține cu temei că instanța de apel nu a pus în discuția părților acest aspect, încălcând astfel principiile disponibilității, contradictorialității și dreptului la apărare. Separat de faptul că această critică a fost formulată prin cererea de apel, Înalta Curte constată că recurenții fac confuzie între ipoteza în care instanța dă eficiență unui principiu de drept și cea în care invocă, din oficiu, o excepție procesuală, care, în vederea respectării principiului contradictorialității și dreptului la apărare, nu poate fi soluționată înainte de a fi pusă în discuția părților.

În speță, reclamanții au solicitat să se constate nulitatea actului de cesiune de părți sociale, printre altele, pentru lipsa cauzei și cauză nelicită și imorală. Tribunalul, a cărui hotărâre a fost menținută de instanța de prim control judiciar, luând act de susținerile reclamanților potrivit cărora nu a existat un scop mediat al încheierii actului prin care au fost transmise părțile sociale, întrucât, în realitate, se dorea revenirea acestora la proprietarul inițial, iar scopul cesiunii a fost acela de a-l ajuta pe numitul D. să obțină un credit, iar nu de a deveni asociați, a reținut că reclamanții au optat pentru a lua parte la această operațiune și a dat eficiență principiului de drept nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

În acest context, trebuie subliniat că aplicarea acestui principiu de drept reprezintă o sancțiune civilă care lipsește părțile vinovate de imoralitatea convenției lor de protecția conferită de drept, tocmai pentru motivul insecurității pe care recunoașterea unei astfel de protecții l-ar produce. Or, în speță, înșiși reclamanții au afirmat că prin încheierea contractului de cesiune nu au urmărit preluarea părților sociale și a calității de asociat, recunoscând astfel că demersul lor a avut ca rezultat deturnarea dreptului subiectiv de la scopul său social-economic. Așa fiind, în mod nefondat susțin recurenții că, reținând un element de fapt care nu a fost invocat de părți și făcând aplicarea unei excepții de la efectele nulității actului juridic, fără a o pune în discuția părților, atât prima instanță, cât și instanța de apel au încălcat principiile disponibilității, contradictorialității și dreptului la apărare.

Pentru aceleași considerente, nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia, prima instanță, invocând principiul de drept sus-menționat, a depășit limitele rolului său activ. De aceea, Înalta Curte constată că motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. este nefondat. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. are în vedere fie lipsa motivării, fie existența unor considerente contradictorii ori străine de natura pricinii. Se cuvine subliniat că motivarea unei hotărâri este înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția.

În speță, amplele considerente ale deciziei recurate, din care rezultă pe deplin argumentele care au fundamentat silogismul judiciar, contrazic motivul de nelegalitate invocat. Susținerea recurenților potrivit căreia instanța de apel nu a examinat motivul de apel vizând lipsa analizei cauzelor de nulitate invocate și a analizat doar formal motivul de apel privind încălcarea principiilor disponibilității, contradictorialității, dreptului la apărare și rolului activ al instanței, nu este reală; dimpotrivă, instanța de apel a analizat motivele de nulitate invocate de recurenți și respectarea principiilor sus-menționate, sens în care a expus ample considerații atât de ordin teoretic, cât și de ordin faptic, aplicând apoi legea la situația de fapt identificată în mod corect.

Astfel, curtea de apel a apreciat că este nefondat motivul de apel vizând încălcarea principiilor disponibilității, contradictorialității, dreptului la apărare si rolului activ, în sensul depășirii acestuia din urmă, de vreme ce reclamanții au invocat incidența atât a unor cauze de nulitate absolută, cât și a unora de nulitate relativă, iar conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanța este obligată să dea acțiunii calificarea juridică exactă, în funcție de scopul urmărit, judecătorul nefiind ținut de denumirea pe care partea a dat-o cererii și nici limitat de elementele evidențiate doar prin acțiunea introductivă, starea de fapt fiind stabilită în concordanță cu probatoriul administrat.

De asemenea, examinând cauzele de nulitate a contractului de cesiune de părți sociale invocate de reclamanți, prin raportare la probatoriul administrat în cauză, instanța de prim control judiciar a înlăturat criticile vizând inexistența cauzei mediate și imediate a contractului de cesiune de părți sociale, reținând parcurgerea demersurilor legale privind asigura publicității cesiunii de părți sociale și a actelor subsecvente încheiate de titularul drepturilor astfel dobândite, dar și activitatea desfășurată de S.C. MAGENTA S.R.L.

în perioada decembrie 2010 - octombrie 2011. Totodată, a apreciat că nu poate fi infirmată realitatea cauzei, de vreme ce părțile aveau reprezentarea obligațiilor pe care și le asumau, dar și că sunt neîntemeiate criticile apelanților vizând surprinderea consimțământului lor prin dol, cât timp nu s-a afirmat că aceștia s-au aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părți sau că aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să îi informeze asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să le dezvăluie, putând fi reținută cel mult o afirmată conivență a părților pentru prezentarea ca reală a unei alte stări de fapt, pentru a determina terții să încheie convenții care altfel nu s-ar fi încheiat.

Așadar, în contra a ceea ce susțin recurenții, considerentele deciziei atacate relevă că instanța de apel a procedat la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților. Argumentele de mai sus răspund și criticii potrivit căreia, în analiza motivelor de nulitate privind lipsa cauzei mediate și imediate, cauza ilicită și imorală și dolul, instanța de apel a făcut o expunere teoretică pe marginea cazurilor de nulitate și a tras o concluzie, fără a arăta elementele pe care aceasta se bazează. Celelalte susțineri ale recurenților, vizând faptul că instanța de apel a analizat doar parțial probatoriul administrat în cauză și nu a stabilit starea de fapt prin prisma tuturor probelor, scapă însă examinării instanței supreme, a cărei analiză, după cum s-a arătat și mai sus, este limitată, de chiar conținutul introductiv al art. 304 C. proc.

civ., doar la criticile de nelegalitate, nu și la cele de netemeinicie. Pe de altă parte, recurenții au invocat și o contradicție în considerentele deciziei atacate, în sensul că instanța de apel a reținut că parte a contractului de cesiune de părți sociale nu a fost numitul D., astfel că lipsește elementul premisă, respectiv existența unor impedimente la acordarea unor ipotetice credite acestuia, pentru ca ulterior să rețină, în mod contradictoriu, că potrivit răspunsului la interogatoriu al pârâtei C., unicul scop al cesiunii a fost acela ca ginerele său să poată prelungi o linie de credit, dar și că reclamanții au fost în culpă, intenționând să eludeze condițiile generale de creditare. O asemenea susținere este nefondată, deoarece ea pleacă de la o prezentare trunchiată a considerentelor reținute de instanța de apel.

Astfel, deși în maniera în care au fost prezentate de recurenți, considerentele expuse mai sus sunt în aparență contradictorii, în realitate curtea de apel a reținut că aceeași stare de fapt nu poate primi valențe diferite, după cum reclamanții doresc să demonstreze lipsa cauzei sau existența sa, însă afectată de ilicitate. Așa fiind, examinarea de detaliu a deciziei atacate nu relevă o contradicție între considerente, care să conducă spre concluzia că ea nu ar fi în realitate motivată; dimpotrivă, silogismul judiciar a fost expus în mod amplu de către instanța de prim control judiciar și este apt să reflecte dispozitivul, așa încât și această critică este nefondată. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. sancționează schimbarea naturii sau înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății, realizată ca urmare a unei interpretări greșite a acestuia. Recurenții au susținut că instanța de apel, reținând că actul de cesiune de părți sociale nu îmbracă forma unei donații, a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Înalta Curte notează că, supunându-se indicațiilor date prin decizia de casare, curtea de apel a analizat criticile vizând lipsa cauzei imediate specifice actelor cu titlu gratuit și lipsa formei autentice și a subliniat că raportului juridic dedus judecății nu-i sunt aplicabile prevederile art. 813 C. civ., întrucât actul juridic atacat nu este o donație.

În acest context, trebuie subliniat că cesiunea părților sociale este reglementată de art. 202 din Legea nr. 31/1990, care distinge după cum transmisiunea se face între asociați, către persoane din afara societății sau pe cale succesorală. Totodată, se cuvine menționat că transmiterea părților sociale implică și transmiterea calității de asociat în societatea cu răspundere limitată, astfel că, pentru protecția terților, art. 203 din Legea nr. 31/1990 impune înscrierea cesiunii în registrul comerțului și în registrul de asociați al societății. În speță, pârâta C., în calitate de asociat unic al S.C. MAGENTA S.R.L., a transmis un număr de 15.200 părți sociale către reclamantul B. și un număr de 800 părți sociale către reclamanta A., operațiuni care au fost înregistrate la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș.

Reclamanții, subliniind că transmiterea părților sociale nu s-a realizat în schimbul unui preț, au invocat lipsa cauzei imediate specifice actelor cu titlu gratuit și lipsa formei autentice, impuse de art. 813 C. civ. Pe de altă parte, potrivit propriilor lor afirmații, niciuna dintre părțile actului de cesiune nu a avut intenția realizării unei donații, scopul încheierii acestuia fiind transmiterea părților sociale de la pârâtă către reclamanți, în vederea facilitării obținerii unor credite de către numitul D.. Așadar, dincolo de afirmatele intenții ascunse ale părților, actul de cesiune a fost încheiat în scopul transmiterii părților sociale emise de S.C. MAGENTA S.R.L. de la pârâta C. către reclamanții B. și A., atât cedentul, cât și cesionarii susținând că nu au intenționat să încheie un contract de donație.

Or, de vreme ce afirmă că nu au încheiat un contract de donație, raționamentul recurenților, potrivit căruia actul de cesiune de părți sociale este nul pentru lipsa cauzei imediate specifice liberalităților și lipsa formei autentice, este fundamentat pe o premisă greșită. Așa fiind, reținând că prin actul de cesiune au fost transmise părțile sociale și calitatea de asociat în S.C. MAGENTA S.R.L., operațiuni care au fost înregistrate la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, conform dispozițiilor Legii nr. 31/1990, iar recurenții susțin că actul lor nu este un contract de donație, Înalta Curte apreciază că în speță nu se impune analiza îndeplinirii condițiilor impuse de art. 813 C. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. conține trei ipoteze: lipsa de temei legal a hotărârii și pronunțarea acesteia cu încălcarea legii sau cu greșita ei aplicare. Recurenții, arătând că înțeleg să reitereze motivele de apel așa cum au fost acestea expuse în memoriul de apel, au susținut că, raportat la situația de fapt și la probatoriul administrat în cauză, în speță sunt incidente cauzele de nulitate a actului juridic invocate prin cererea de chemare în judecată, dar și că numitul D. trebuie să figureze ca parte în litigiu.

Toate argumentele expuse în cadrul acestei critici urmăresc însă doar o reevaluare a materialului probator și a situației de fapt; astfel, recurenții au susținut că probatoriul administrat în cauză relevă lipsa cauzei mediate și imediate specifice cesiunii de părți sociale, dar și că cedenții au profitat de relația creată între părți cu ocazia efectuării demersurilor în vederea obținerii creditului, precum și de necunoașterea de către ei a situației financiare reale a S.C. MAGENTA S.R.L., determinându-i să devină asociați la o societate cu probleme financiare, fapt ce determină caracterul ilicit al cauzei actului juridic și atrage incidența dolului. Or, acestea sunt împrejurări de fapt, analizate de instanțele de fond prin prisma probatoriului administrat, care nu mai pot fi supuse cenzurii în recurs.

Mai mult, recurenții nu au arătat în ce modalitate decizia instanței de apel nu este conformă legii și nu s-au raportat la considerentele acesteia, ci au reluat ad litteram criticile formulate în faza procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat. Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenții tind să obțină o nouă verificare a susținerilor lor, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție, nu și pe cel de-al treilea, iar în speță judecata în fața instanțelor devolutive a fost parcursă deja. Așa fiind, Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a fost formal invocat. Având în vedere toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată