ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1101/2017

HOTĂRÂRE

04.04.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1101/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Prahova sub număr de dosar x/2015, reclamanții A., B., C., D. și E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA NAȚIONALA A CĂRBUNELUI PLOIEȘTI (fosta Regia Autonomă a Lignitului Târgu Jiu - Sucursala Miniera Ploiești, fosta Regia Autonomă a Cărbunelui Ploiești), constatarea că pe perioadele menționate în Anexa 1 la cerere de chemare în judecată, au fost angajați în funcții și au lucrat efectiv 100% sau mai puțin din programul de lucru, în locuri de muncă cuprinse în grupa I și respectiv grupa II de muncă, condiții speciale, respectiv condiții deosebite de muncă, urmând ca la stabilirea celor de mai sus a se avea în vedere concluziile raportului de expertiză ce se va efectua în cauză, iar, pe cale de consecință, să se dispună obligarea pârâtei la eliberarea de adeverințe către reclamanți, din care să rezulte perioada, grupa de muncă și condițiile de muncă, precum și procentul în care și-au desfășurat activitatea în grupa superioară de muncă și la care sunt îndreptățiți efectiv.

Prin sentința civilă nr. 2745 din 04.10.2016 pronunțată de Tribunalul Prahova s-a dispus admiterea excepției de necompetență teritorială a acestei instanțe și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

Primind dosarul, la termenul din 05.12.2016, Tribunalul Bihor, având în vedere că doi dintre reclamanți nu au domiciliul în raza teritorială a acestei instanțe, prin încheierea de la acea dată, a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții B., și C. și formarea prezentului dosar, invocând, totodată, excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bihor, față de dispozițiile art. 269 Codul muncii.

Așa fiind, prin sentința civilă nr. 865/LM/2016 a Tribunalului Bihor, în temeiul art. 129 C. proc. civ. raportat la art. 269 Codul muncii s-a admis excepția necompetenței teritoriale secția I civilă a Tribunalului Bihor, secția de litigii de muncă și asigurări sociale, invocată din oficiu, și s-a declinat competența teritorială în favoarea Tribunalului Maramureș, pentru reclamanții B. și C. care au domiciliul în raza Tribunalului Maramureș.

Învestit prin declinare, în ședința publică din 04.04.2017, Tribunalul Maramureș a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale teritoriale raportat la dispozițiile art. 210 din Legea dialogului social care completează art. 269 alin. (2) Codul muncii, respectiv: "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Tribunalul Maramureș a arătat că acest text instituie o competență teritorială alternativă în cazul salariaților, aceștia putând introduce acțiune, sau la domiciliul lor sau la instanța în a cărei rază teritorială se află locul lor de muncă.

Văzând că societatea angajatoare se află în raza Tribunalului Bihor, s-a apreciat că în speță competența teritorială aparține Tribunalului Bihor, așa cum de altfel a reținut și Tribunalul Prahova prin sentința civilă nr. 2745/4.10.2016-fila x.

Așa fiind, prin sentința civilă nr. 307 din 04 aprilie 2017 pronunțată de Tribunalul Maramureș, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Maramureș competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Reclamanții din prezenta cauză au solicitat, în contradictoriu cu Societatea Națională a Cărbunelui Ploiești (fosta Regia autonomă a lignitului TîrguJiu-Sucursala Minieră Ploiești, fosta Regia Autonomă a Cărbunelui Ploiești), constatarea că pe perioadele menționate în Anexa 1 la prezenta cerere de chemare în judecată, au fost angajați în funcții și au lucrat efectiv 100% sau mai puțin din programul de lucru, în locuri de muncă cuprinse în grupa I și respectiv grupa II de muncă, condiții speciale, respectiv condiții deosebite de muncă, urmând ca la stabilirea celor de mai sus a se avea în vedere concluziile 1 raportului de expertiză ce se va efectua în cauză, iar pe cale de consecință să se dispună obligarea pârâtei la eliberarea de adeverințe către aceștia, din care să rezulte perioada, grupa de muncă și condițiile de muncă, precum și procentul în care și-au desfășurat activitatea în grupa superioară de muncă și la care sunt îndreptățiți efectiv.

Conform dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2010 a dialogului social care completează art. 269 alin. (2) Codul muncii, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Acest text legal instituie o competență teritorială alternativă în cazul salariaților, aceștia putând introduce acțiune, sau la domiciliul lor sau la instanța în a cărei rază teritorială se află locul lor de muncă.

În mod greșit, instanța care nu se află în conflict negativ de competență, respectiv Tribunalul Prahova, a apreciat că domiciliul reclamanților se află în Bihor.

Este de menționat că identificarea competenței rationae loci și rationae materiae se face prin raportare la domiciliul reclamantului, în înțelegerea acestuia ca element de identificare a persoanei fizice și nu ca denumire dată adresei x domiciliu ales - pentru comunicarea actelor de procedură.

Chiar dacă reclamanții B., C. și-au indicat un domiciliu procedural ales pe raza județului Bihor, respectiv în Oradea, la Cabinet avocat F., acest sediu nu poate atrage competența Tribunalului Bihor.

Aceasta întrucât, legea are în vedere domiciliul stabil și efectiv al reclamanților, iar nu domiciliul mandatarului/avocatului sau sediul cabinetului apărătorului ales. Dacă s-ar admite determinarea competenței în raport de domiciliul/sediul apărătorului ales sau mandatarului reclamantului s-ar ajunge la situația în care reclamantului i s-ar permite să aleagă instanța la care să se judece în funcție de baroul avocațial din cadrul căruia își alege apărătorul sau în funcție de domiciliul mandatarului.

Singura dovadă în stabilirea competenței, conform art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii raportat la art. 210 din Legea nr. 62/2010 a dialogului social o reprezintă copiile actelor de identitate anexate în dosarul Tribunalului Bihor, din care rezultă că reclamanții B., C. își au domiciliul în jud. Maramureș, așa încât, competența teritorială aparține Tribunalului Maramureș.

În altă ordine de idei, nici sub aspectul stabilirii competenței în favoarea instanței în a cărui circumscripție își au locul de muncă reclamanții nu s-ar putea reține că Tribunalul Bihor este competent să soluționeze litigiul, întrucât locul de muncă al reclamanților, respectiv sediul fostei angajatoare (Societatea Națională a Cărbunelui Ploiești - fosta Regia autonomă a lignitului Tîrgu Jiu-Sucursala Minieră Ploiești, fosta Regia Autonomă a Cărbunelui Ploiești), nici nu se afla în Bihor, ci în Prahova - Ploiești, str. x.

Așa fiind, pentru rațiunile înfățișate, Înalta Curte, având în vedere că domiciliul reclamanților se află în raza teritorială a Tribunalului Maramureș, văzând și prevederile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș.