ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 175/2020

Deliberând, asupra conflictului de competență de față;

Prin cererea înregistrată, pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2019 la data de 04.02.2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constatate că pe perioada în care a fost angajat în funcții și a lucrat efectiv 100 % din programul de lucru în secții cuprinse în grupa a II-a de muncă și pe cale de consecință să se dispună eliberarea unei adeverințe din care să rezulte condițiile de muncă, precum și procentul în care și-a desfășurat activitatea în grupa superioară de muncă la care are dreptul.

Prin sentința civilă nr. 1270/03.06.2019, pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă ca neîntemeiată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B.

Împotriva sentinței a declarat apel, reclamantul A..

La termenul de judecată din data de 02.10.2019, s-a invocat din oficiu excepția necompetenței funcționale a completului de judecată, iar prin încheierea pronunțată la acea dată, Curtea de Apel Ploiești, completul inițial învestit, a admis excepția și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea completelor specializate ale secției, rămase competente să soluționeze litigii de muncă, urmare suspendării executării hotărârii Colegiului de Conducere al Curții de Apel Ploiești nr. 12/2019, reținând următoarele:

Obiectul cererii introductive îl constituie obligația pârâtei de a constata că reclamantul, pe perioada menționată în cerere, a fost angajat în funcții și a lucrat efectiv 100 % din programul de lucru în secții cuprinse în grupa a II-a de muncă, precum și eliberarea unei adeverințe din care să rezulte condițiile de muncă.

Astfel că, potrivit dispozițiilor art. 231 din Legea nr. 53/2003 actualizată, acesta constituie un litigiu de muncă, de competența de soluționare în primă instanță reglementată de dispozițiile art. 269 alin. (1) din Codul Muncii și art. 55 din Legea nr. 304/2004, respectiv de către completele specializate în litigii de muncă și asigurări sociale constituie la nivelul secțiilor civile ale tribunalelor.

În ce privește competența de soluționare a apelurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță în materia analizată, Curtea a constatat că, la nivelul său, aceasta revenea, ex lege și de principiu, completelor specializate în litigii de muncă și asigurări sociale din cadrul secției I Civilă.

De asemenea, s-a reținut că prin art. II din hotărârea nr. 9 din 22 mai 2019 Colegiul său de Conducere a aprobat propunerea președintelui secției I Civilă, în sensul de a se repartiza cauze având ca obiect litigii de muncă tuturor secțiilor non-penale (măsură fundamentată pe existența unei disproporții vădite de activitate între secțiile non-penale, în detrimentul secției I Civilă, precum și a unui deficit de judecători la această din urmă secție), astfel că, practic, prin această hotărâre Colegiul de conducere a "atribuit" competență funcțională în materia analizată și secției a II-a Civilă și secției de contencios administrativ și fiscal.

Ulterior, prin art. I din hotărârea nr. 12 din 20 iulie 2019, Colegiul de conducere al Curții de Apel Ploiești, având în vedere art. II din hotărârea nr. 9/2019, anterior expus, a aprobat solicitarea Președintelui secției I civilă și a propus președintelui Curții de Apel Ploiești înființarea de complete specializate în cadrul acestei secții, formate din toți judecătorii celor trei secții non-penale, a aprobat lista obiectelor din sistemul Ecris care urmează a fi soluționate de completurile nou înființate și a aprobat debifarea de la vechile complete specializate să soluționeze litigii de muncă și asigurări sociale obiectul "litigii de muncă", acesta urmând să fie selectat la completurile nou înființate, mai sus precizate.

Așadar, prin această hotărâre, Colegiul de Conducere a schimbat soluția "mutării" dosarelor având ca obiect litigii de muncă în cadrul secției a II-a Civilă și secției de contencios administrativ și fiscal, așa cum stabilise inițial, cu cea a "mutării" judecătorilor acestor două secții în cadrul secției I, formând complete specializate noi în materia analizată, alături de judecătorii secției I Civilă. S-a precizat că, în baza acestei ultime hotărâri, Președintele Curții de Apel Ploiești a emis decizia nr. 47/2019, prin care a înființat completele specializate în materia litigiilor de muncă, formate din toți judecătorii secțiilor non-penale, menționate în anexa la hotărârea nr. 12/2019.

Considerând că măsurile Colegiului de Conducere expuse sunt nelegale (în esență ca urmare a faptului că prin intermediul lor judecătorii Secțiilor a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal au fost mutați în cadrul unei noi secții, fără să fie consultați sau să li se solicite acordul, aspect de natură a afecta principiile inamovibilității și specializării judecătorului), o parte dintre judecătorii acestora au solicitat instanței judecătorești suspendarea executării celor două hotărâri.

Astfel, prin sentința nr. 554/21.08.2019, pronunțată de către Tribunalul Argeș, secția Civilă în dosarul nr. x/2019, s-a dispus suspendarea executării articolului al II-lea din Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel Ploiești nr. 9/22.05.2019 și respectiv a art. I din Hotărârea nr. 12/20.06.2019 a aceluiași Colegiu, mai sus expuse.

Raportat la dispozițiile art. 482, cu referire la art. 131 din C. proc. civ., la primul termen de judecată din fața instanței de apel la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii, judecătorii trebuie să își verifice competența.

Ca urmare, este lipsită de relevanță împrejurarea că prezentul apel a fost repartizat completului nou înființat la un moment la care nu exista suspendarea hotărârilor de Colegiu de Conducere - motiv pentru care judecătorii investiți au efectuat procedura de regularizare în dosar -, momentul procesual de stabilire a competenței fiind cel învederat expres de către legiuitor în cadrul art. 131, precizat.

Principalul efect al suspendării învederate îl constituie faptul că în prezent dispozițiile suspendate ale hotărârilor de colegiu nu mai pot produce efecte juridice, respectiv nu mai pot fundamenta competența funcțională în materia litigiilor de muncă a completelor nou înființate, cu judecătorii tuturor secțiilor non-penale.

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 7 și 19 din R.O.I., aprobat de către Plenul CSM prin hotărârea nr. 1375/2015, că doar colegiul de conducere are competența legală de a stabili componența secțiilor/completelor și de a muta judecătorii dintr-o secție în alta, iar nu președintele instanței, acesta din urmă având posibilitatea înființării completelor specializate în cadrul unei secții, cu o componentă deja stabilită de colegiu.

Or, acest lucru fundamentează concluzia evidentă că, prin suspendarea celor două hotărâri de colegiu, completele nou înființate prin acestea în materia litigiilor de muncă au rămas în prezent fără fundament juridic, atât în ceea ce privește compunerea lor din judecătorii altor secții decât cea I Civilă, cât și sub aspectul competenței lor de a soluționa astfel de litigii.

Aceasta, întrucât prin hotărârile contestate judecătorii amintiți au fost trecuți (și) în secția I civilă și le-a fost atribuită competența funcțională specială de a soluționa litigii de muncă.

Așadar, chiar dacă în prezent figurează completele specializate nou înființate pe rolul și planificarea secției I Civilă, ele sunt lipsite de competență funcțională în materia litigiilor de muncă, fiind practic nefuncționale.

De altfel, concluzia ultimă este dovedită și de faptul că, urmare a suspendării judecătorești expuse, prin decizia Președintelui secției I Civilă nr. 7/22.08.201 completele nou înființate au fost blocate, prin reducerea la zero a complexității, concomitent cu bifarea obiectului "litigii de muncă" vechilor complete existente anterior adoptării hotărârilor de colegiu, astfel că, practic, repartizarea în continuarea a litigiilor de muncă s-a făcut exclusiv între completele specializate în acest gen de cauze, ultim precizate.

Altfel spus, apare ca fiind și logică împrejurarea că, de vreme ce în prezent completelor nou înființate nu le pot fi repartizate dosare având ca obiect litigii de muncă, ele nu pot nici soluționa astfel de cauze, ca urmare a faptului că sunt lipsite de competența funcțională atribuită prin hotărârile de colegiu, învederate.

La termenul de judecată din data de 10 decembrie 2019, completul 2 A CIV a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale procesuale, având în vedere dispozițiile art. 136 alin. (4) din C. proc. civ., Hotărârile Colegiului de Conducere ale Curții de Apel Ploiești nr. 9/22 mai 2019 și nr. 12/20 iulie 2019 și Decizia nr. 47/2019 a Președintelui Curții de Apel Ploiești.

Deliberând cu prioritate asupra excepției necompetenței materiale procesuale a completului 2 A CIV, potrivit dispozițiilor art. 482 din C. proc. civ., rap. la art. 248 din același act normativ, Curtea reține următoarele:

Prin încheierea dată de completul LM 21 A II la data de 02.10.2019 a fost admisă excepția de necompetență materială funcțională a acestuia și s-a declinat competența judecării cererii de apel în favoarea completelor specializate ale secției, rămase competente să soluționeze litigii de muncă, urmare suspendării executării articolului al II-lea din Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel Ploiești nr. 9/22.05.2019 și respectiv a art. I din Hotărârea nr. 12/20.06.2019 a aceluiași Colegiu, prin sentința civilă nr. 554/21.08.2019 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2019.

Competența materială poate fi funcțională (ratione oficii) și procesuală. Competența ratione oficii determină funcțiile și rolul fiecăreia dintre categoriile de instanțe care fac parte din sistemul judiciar. Prin competența materială funcțională se stabilește, în primul rând, ierarhia instanțelor judecătorești, în sensul delimitării organelor care desfășoară jurisdicția de fond și cele care exercită controlul judiciar ordinar sau extraordinar. În al doilea rând, prin regulile de competență materială funcțională se determină care dintre instanțele judecătorești pot cumula judecata în fond cu judecata în apel sau recurs.

Competența materială procesuală se determină în funcție de obiectul, natura și valoarea litigiului, cauzele care pot fi soluționate numai de anumite instanțe judecătorești, în ordinea ierarhiei acestora, judecătorii, tribunale, curți de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție. Competenței materiale i se subsumează repartizarea cauzelor între secțiile sau completuri specializate ale aceleiași instanțe, în funcție de natura raportului juridic litigios (cauză civilă, de contencios administrativ, de muncă etc.). S-a remarcat că, în raport de conceptele utilizate în doctrină, este vorba de fapt despre o competență materială procesuală, iar nu funcțională, fiind preferabilă denumirea de competență specializată, care reflectă în mod corespunzător dispozițiile din Legea nr. 304/2004, privind organizarea unei instanțe în secții specializate, precum și existența completelor specializate, întrucât departajarea cauzelor în funcție de domenii are în vedere specializarea magistratului în anumite domenii și nu desemnează o departajare a competențelor în sensul legii de procedură.

De altfel, termenul de competență materială procesuală a fost clarificat de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, care prin decizia nr. 18/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 237 din 06.04.2017, a arătat că în cadrul competenței jurisdicționale trebuie distins între competență materială (de atribuție) și competență teritorială, iar în cadrul competenței materiale se distinge între competența materială funcțională, stabilită după felul atribuțiilor jurisdicționale ce revin fiecărei categorii de instanțe (de exemplu, judecata în primă instanță, judecata în apel, judecata în recurs), și competența materială procesuală, care se stabilește în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecății (considerentul 155).

Prin urmare, excepția de necompetență materială funcțională, care a fost invocată din oficiu și admisă de completul inițial învestit, nu are legătură cu specializarea completului respectiv și nu putea să conducă la declinarea competenței în favoarea altor completuri specializate.

Potrivit art. 200 alin. (2) C. proc. civ., care, în temeiul art. 482 C. proc. civ., se aplică prin asemănare și în apel, "în cazul în care cauza nu este de competența sa, completul căruia i-a fost repartizată cererea dispune, prin încheiere dată fără citarea părților, trimiterea dosarului completului specializat competent sau, după caz, secției specializate competente din cadrul instanței sesizate. Dispozițiile privitoare la necompetență și conflictele de competență se aplică prin asemănare. În temeiul textului citat, la primirea dosarului repartizat aleatoriu, judecătorul va verifica, din punctul de vedere al specializării, dacă cererea este de competența completului sau a secției căreia i-a fost repartizată spre soluționare. Rezultă din topografia art. 200 C. proc. civ., că acest aspect va fi analizat cu prioritate față de cerințele prevăzute la art. 194 - 197 C. proc. civ., deci chiar înainte de a proceda la verificarea cererii de chemare în judecată. Această reglementare a fost introdusă de legiuitor tocmai din nevoia practică de a invoca încă din faza scrisă o eventuală necompetență a completului sau a secției specializate, prin derogare de la regulile generale în materie stabilite de art. 130 C. proc. civ.

Din actele dosarului, rezultă că acest complet căruia i-a fost repartizată aleatoriu cererea a procedat la regularizarea cererii de apel și apoi a procedat la invocarea excepției de necompetență materială, în ședință publică, după citarea părților, cu eludarea prevederilor anterior redate.

Trebuie subliniat faptul că această cauză a fost repartizată aleatoriu spre soluționare unui complet specializat în litigii de muncă și asigurări sociale, înființat prin decizia nr. 47/2019 emisă de Președintele Curții de Apel Ploiești, în virtutea prerogativelor consacrate de art. 7 lit. f) din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/17.12.2015 privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, act administrativ, cu privire la care nu a fost formulată cerere de suspendare, prin sentința civilă nr. 554/21.08.2019 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2019 dispunându-se doar suspendarea executării articolului al II-lea din Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel Ploiești nr. 9/22.05.2019 (prin care s-a aprobat propunerea președintelui secției I civile de a se repartiza cauzele având ca obiect litigii de muncă, în mod egal, celor 3 secții non-penale ale instanței), și respectiv a art. I din Hotărârea nr. 12/20.06.2019 a aceluiași Colegiu (prin care s-a aprobat solicitarea Președintelui secției I Civile și s-a propus Președintelui Curții de Apel Ploiești înființarea completelor specializate în cauze având ca obiect litigii de muncă începând cu 01.07.2019). Actul administrativ prin care au fost înființate completurile respective este decizia nr. 47/2019 emisă de Președintele Curții de Apel Ploiești, act care nu a fost nici anulat, nici suspendat, ci se bucură de prezumția de validitate, suspendarea hotărârilor de colegiu care au stat la baza emiterii sale neafectând în niciun mod efectele acestuia.

Prevederile legale anterior menționate constituie o aplicare a principiului de drept unanim recunoscut în practica judiciară și în literatura de specialitate, potrivit căruia, competența, fie ea generală ori jurisdicțională (materială ori teritorială) se apreciază în raport cu data sesizării instanței. De altfel, în C. proc. civ., acest principiu este reglementat în art. 25 alin. (2), care dispune că procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanțe, potrivit legii sub care au început. De asemenea, aplicarea acestuia este reglementată în mod expres în materia competenței materiale, în funcție de criteriul valoric, stabilindu-se că instanța legal învestită potrivit dispozițiilor referitoare la competență după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect, dispoziții aplicabile și la judecata căilor de atac (art. 106 alin. (1) și (2) C. proc. civ.), dar și în materia competenței teritoriale, statuându-se că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, schimbarea domiciliului sau sediului acestuia ori al creditorului după începerea executării silite neatrăgând schimbarea competenței instanței de executare (art. 651 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.). Reglementările cuprinse în art. 101-107 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești sunt menite să ofere garanțiile necesare respectării acestui principiu.

Prin prisma celor ce preced, contrar celor reținute de completul x, Curtea a apreciat că este deosebit de relevantă împrejurarea că prezenta cauză a fost repartizată completului nou înființat la data de 16.07.2019, la un moment la care nu exista suspendarea hotărârilor de Colegiu de Conducere - motiv pentru care judecătorii investiți au efectuat procedura de regularizare în dosar - momentul procesual de stabilire a competenței fiind cel învederat expres de către legiuitor în cadrul art. 200 alin. (2).

Decizia nr. 47/24.06.2019 a președintelui Curții de Apel Ploiești a fost fundamentată pe art. I din Hotărârea Colegiului de conducere al Curții de Apel Ploiești nr. 12 din 20 iulie 2019, prin care s-a aprobat solicitarea Președintelui secției I civilă de înființarea de complete specializate în cadrul acestei secții, formate din toți judecătorii celor trei secții non-penale, în această hotărâre făcându-se trimitere la o altă Hotărâre a aceluiași colegiu, nr. 9/22.05.2019, art. II, prin care se aprobase propunerea președintelui secției I Civilă, în sensul de a se repartiza cauze având ca obiect litigii de muncă tuturor secțiilor non-penale.

Prin sentința nr. 554/21.08.2019 pronunțată de către Tribunalul Argeș, secția Civilă în dosarul nr. x/2019, s-a dispus suspendarea executării articolului al II-lea din Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel Ploiești nr. 9/22.05.2019 și, respectiv, a art. I din Hotărârea nr. 12/20.06.2019 a aceluiași Colegiu, mai sus expuse.

În ceea ce privește efectele sentinței anterior menționate în prezenta cauză, Curtea reține că, spre deosebire de anularea unui act administrativ, care produce efecte și pentru trecut, suspendarea executării unui act administrativ reprezintă operațiunea juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia, producând efecte numai pentru viitor. Ca atare, efectele produse de Hotărârile Colegiului de Conducere al Curții de Apel Ploiești nr. 9/22.05.2019 și, respectiv, nr. 12/20.06.2019, care au stat la baza emiterii Deciziei nr. 47/24.06.2019 a președintelui Curții de Apel Ploiești, se mențin pe toată perioada cuprinsă între data adoptării acestora și data de 21.08.2019, câtă vreme acestea nu au fost anulate. Prin urmare, în temeiul sentinței civile nr. 554/21.08.2019 pronunțate de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2019, pe completurile respective nu se mai repartizează cauze, începând cu data de 21.08.2019, însă dosarele înregistrate anterior acestei date rămân să fie judecate de aceste completuri competente să soluționeze în această materie. A interpreta în alt mod echivalează cu acordarea unui efect retroactiv suspendării.

În acest context și având în vedere faptul că aprecierea asupra competenței materiale procesuale, cum este cazul în speță, se realizează în raport cu data sesizării instanței, respectiv data de 16.07.2019, moment care se situează anterior pronunțării sentinței nr. 554/21.08.2019 de către Tribunalul Argeș, secția Civilă, Curtea a considerat că în mod greșit s-a dispus declinarea competenței de soluționare a apelurilor în favoarea altor complete, deopotrivă specializate în soluționarea litigiilor de muncă, cum este și completul de față, 2 A CIV. Mai mult decât atât, astfel cum s-a detaliat anterior, actul administrativ prin care acestea au fost înființate nu a fost nici anulat, nici suspendat.

Nu a fost primit argumentul potrivit căruia momentul procesual de stabilire a competenței este cel prevăzut de art. 131 C. proc. civ., deoarece la primul termen de judecată din fața instanței de apel, la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii, judecătorii trebuie să își verifice competența, întrucât acest text reglementează în mod imperativ cel mai îndepărtat moment la care judecătorul este obligat să verifice și să stabilească competența, în condițiile în care art. 200 alin. (1) din C. proc. civ. trasează o primă inițiativă de stabilire a completului sau secției specializate, verificări care nu se pot realiza, indiferent de momentul ales, decât prin raportare la momentul sesizării instanței, după cum s-a arătat anterior.

În ceea ce privește referirea la faptul că, urmare a suspendării judecătorești expuse, prin decizia Președintelui secției I Civilă nr. 7/22.08.2019 completele nou înființate au fost blocate, prin reducerea la zero a complexității, concomitent cu bifarea obiectului "litigii de muncă" vechilor complete existente anterior adoptării hotărârilor de colegiu, astfel că, practic, repartizarea în continuarea a litigiilor de muncă s-a făcut exclusiv între completele specializate în acest gen de cauze, ultim precizate, acest aspect nu poate influența competența respectivului complet, acesta fiind doar blocat de la repartizare, începând cu data de 22.08.2019, fără a-i fi afectată competența raportat la dosarele înregistrate anterior acestei date. Decizia președintelui de secție nu poate nici suspenda, nici anula/invalida decizia președintelui instanței.

Legea nr. 304/2004 republicată consacră principiile în materia repartizării aleatorii, după cum urmează: în art. 11, în care se arată că activitatea de judecată se desfășoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor și continuității, cu excepția situațiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective, precum și în art. 53, care dispune că repartizarea cauzelor pe complete de judecată se face în mod aleatoriu, în sistem informatizat, în alin. (1), iar conform alin. (2), cauzele repartizate unui complet de judecata nu pot fi trecute altui complet decât în condițiile prevăzute de lege".

Astfel, repartizarea cauzelor în mod aleatoriu este o normă de organizare judiciară cu rang de principiu, instituită prin art. 11 și 53 din Legea nr. 304/2004 cu scopul de a conferi o garanție în plus independenței funcționale a judecătorului și imparțialității actului de justiție. Odată consacrat legislativ principiul fundamental al repartizării aleatorii a cauzelor, trebuie asigurată și respectarea lui prin reglementarea modalității concrete în care se aplică acest principiu. În legislația noastră această reglementare a fost instituită prin Regulamentul de ordine interioară al instanțelor, care a stabilit ca repartizarea aleatorie se face prin sistemul informatic - ECRIS.

Principiul fundamental al repartizării aleatorii consacrat de legislația României corespunde rigorilor impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Din aceasta perspectivă, nerespectarea principiului repartizării aleatorii poate pune o problema de încălcare a dispozițiilor art. 6 par. 1 din Convenția Europeană.

Astfel cum statuează art. 101 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, cu titlu de principiu, repartizarea aleatorie în sistem informatic se realizează o singură dată, aspect încălcat de completul inițial învestit care a dispus, fără temei, repartizarea aleatorie încă o dată a cauzei.

Afirmația că prin înființarea acestor completuri ar fi fost afectate principiile inamovibilității și specializării judecătorului nu corespund realității. Avizul nr. x/2012 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni privind specializarea judecătorilor, adoptat în cadrul celei de a 13-a reuniuni plenare a CCJE (Paris, 5-6 noiembrie 2012) a statuat că: Pct. 45:

"La vârful ierarhiei sistemului judiciar (iar în ceea ce privește materia litigiilor de muncă, având în vedere că hotărârile pronunțate în această materie rămân definitive în fața curților de apel, curtea de apel reprezintă vârful ierarhiei) specializarea nu trebuie să împiedice existența unei anumite polivalențe, pentru a se permite administrarea cu flexibilitate a diverselor cauze la cel mai înalt nivel. Această flexibilitate este indispensabilă instanțelor superioare pentru a-și îndeplini misiunea lor legală și constituțională, mai ales garantarea unității și coerenței în interpretarea și aplicarea legii și a jurisprudenței. De asemenea, flexibilitatea va garanta că, în cadrul căilor de atac, domeniile specializate nu vor constitui apanajul unui grup (prea) restrâns de judecători care pot impune astfel punctul lor de vedere într-o materie anume și, prin acest fapt, pot împiedica dezvoltarea interpretării legii în respectivul domeniu" "Este de evitat, mai ales la nivelul instanțelor superioare, monopolul asupra judecării anumitor tipuri de cauze de către un număr restrâns de completuri de judecată. Totodată, la nivelul instanțelor superioare trebuie să existe multă flexibilitate, astfel încât unificarea practicii judiciare și soluțiile de principiu să nu fie oferite de un număr foarte restrâns de judecători." Prin raportare la acest aviz, înființarea de completuri specializate în materia litigiilor de muncă din judecători aparținând celor trei secții non-penale nu contravine principiului specializării judecătorilor.

Concluzionând, față de cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 136 alin. (4) C. proc. civ., Curtea a admis excepția de necompetență materială procesuală a completului 2 A CIV și a declinat competența de soluționare a apelului, în favoarea completului inițial învestit, LM 21 A II. Constatând ivit conflictul negativ de competență între cele două completuri, în temeiul art. 134 din C. proc. civ., a suspendat, din oficiu, judecata cauzei și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două completuri ale aceleiași secții a Curții de Apel Ploiești, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 136 alin. (4) din C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea completului inițial învestit al Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii formulate de reclamantul A. și pârâta S.C. B., Înalta Curte reține că cererea are ca obiect litigiu de muncă.

Având în vedere faptul că s-a apreciat că măsurile Colegiului de Conducere mai sus expuse sunt nelegale o parte dintre judecători au solicitat instanței judecătorești suspendarea executării celor două hotărâri.

Astfel, prin sentința nr. 554 din 21 august 2019, pronunțată de către Tribunalul Argeș, secția Civilă în dosarul nr. x/2019 s-a dispus suspendarea executării articolului al II-lea din Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel Ploiești nr. 9/22.05.2019 și respectiv a art. I din Hotărârea nr. 12/20.06.2019 a aceluiași Colegiu.

Față de împrejurarea că sentința evocată este executorie, se reține că suspendarea actului administrativ întrerupe temporar efectele juridice produse de acest act pe perioada suspendării, însă actele administrative menționate și ale căror efecte juridice au fost, la acest moment, numai suspendate, se bucură în continuare de prezumția de legalitate.

Având în vedere faptul că prezenta cauză a fost repartizată completului inițial anterior pronunțării sentinței nr. 554 din 21 august 2019, se constată că, în aceste condiții, suspendarea produce efecte numai pentru viitor.

Prin urmare, completul inițial învestit rămâne competent să soluționeze cauza ce i-a fost repartizată, nefiind îndeplinite condițiile pentru declinarea competenței către alt complet al secției I civile, în raport de data învestirii.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția I civilă - Completul inițial învestit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția I civilă -completul inițial învestit.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2020.