ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3580/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Instanța de fond Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, reclamantul D.D. a solicitat obligarea pârâtului Serviciul Român de Informații la plata următoarelor drepturi bănești: 1. diferențele salariale dintre sporul cel mai mare - de radiații - care i se cuvine legal în procent fix de 10% și sporul de calculator (mai mic) care se acordă în cuantum variabil ce nu depășește 10%, lunar pentru ultimii 3 ani, precum și pentru situațiile punctuale când, din motive neimputabile ori nejustificate, nu i-a fost acordat sporul de calculator; 2. sporul de radiații, începând cu data introducerii acțiunii și în continuare; 3. norma de hrană, în natură ori contravaloarea acesteia în bani, drept prevăzut de Ordinul OD din 2002 și pct. 20 din anexa la OD din 2002, pentru perioada 1 martie 2006-4 martie 2008. 4. cheltuieli de judecată.

Prin încheierea nr. 2227 din 14 aprilie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 2078/1/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, a dispus strămutarea judecării cauzei la Curtea de Apel Bacău, cu păstrarea actelor îndeplinite. La Curtea de Apel Bacău a fost suspendat cursul judecății, s-a formulat o cerere de precizare a acțiunii și au fost invocate mai multe excepții. Astfel, potrivit încheierii de ședință din 17 decembrie 2009, instanța a pus în discuție excepția necompetenței sale ca instanță de contencios administrativ, în raport de art. 10 din Legea nr. 554/2004 și de unitatea militară care îi asigură reclamantului plata drepturilor salariale.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Serviciul Român de Informații a susținut excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Bacău (dar pentru alte considerente decât cele avute în vedere de instanță) și a solicitat trimiterea cauzei spre soluționare Tribunalului Bacău, motivat de faptul că, pe perioada cât este în activitate, reclamantului i se aplică dispozițiile Legii nr. 138/1999, iar nu cele ale Legii nr. 188/1999, tribunalului revenindu-i competența conform art. 1 alin. (2) C. muncii. Instanța, prin încheierea din 25 februarie 2010, a respins excepția necompetenței materiale, față de conținutul deciziei nr. 2374 din 10 iunie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care au fost reținute ca aplicabile dispozițiile art. 35 din Legea nr. 14/1992, motivându-se că reclamantul „beneficiază și de incidența dispozițiilor Legii nr. 188/1999, republicată”.

Având în vedere această decizie și funcția de prezumție a autorității de lucru judecat, Curtea de Apel a reținut că a fost legal investită ca instanță de contencios administrativ în materia drepturilor salariale pretinse de un funcționar public. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale a pârâtului, prin încheierea din 19 august 2010, în conformitate cu art. 137 alin. (1) din C. proc. civ., Curtea a unit excepția cu fondul, considerând că pentru a stabili cine face plata drepturilor salariale ale reclamantului este necesară administrarea de probe.

Ca urmare a invocării de către instituția pârâtă a excepției autorității de lucru judecat, în raport de soluția pronunțată în dosarul pentru soluționarea căruia s-a dispus suspendarea prezentei cauze, Curtea de Apel Bacău, prin încheierea din 10 iunie 2010, a respins excepția, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile incidenței excepției autorității de lucru judecat, care, potrivit art. 1201 C. civ., presupune identitatea de obiect, părți în aceeași calitate și cauză între două cereri. Prin sentința nr. 133/2010 din 04 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Serviciul Român de Informații, a respins, ca nefondată, astfel cum a fost precizată, acțiunea formulată de reclamantul D.D.

în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informații, reprezentat de UM București și a respins cererea reclamantului de amendare a pârâtului. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele: În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, instanța de fond a reținut faptul că instituția pârâtă, în calitatea sa de ordonator secundar de credite, are calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, prima instanță a constatat că există o suprapunere cu cererea formulată în cadrul dosarului soluționat prin sentința civilă nr. 3439 din 9 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2394 din 6 mai 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv perioada 23 ianuarie 2006-1 decembrie 2007 pentru care, dat fiind caracterul interlocutoriu al încheierii din 10 iunie 2010, s-a reținut prezumția de lucru judecat în ceea ce privește sporul cel mai mare solicitat, astfel încât, dacă sporul cel mai mare (de radiații) nu a fost acordat, nu poate fi acordată nici diferența dintre sporul cel mai mare și sporul mai mic (de calculator).

Instanța de fond a mai reținut că, din adresa din 11 martie 2008 a UM Brașov și din fișele de pontaj a rezultat că, în perioada 1 decembrie 2007-29 februarie 2008, reclamantul a beneficiat de un spor de calculator de 10%, așa încât nu există nicio diferență între sporul de radiații solicitat și cel de calculator acordat. Din aceleași fișe de pontaj, a constatat judecătorul fondului, rezultă că numărul de ore de calculator și procentul acordat: astfel, un procent de 10% a fost acordat și pentru lunile martie, august și septembrie 2008 neexistând, prin urmare, nici pentru aceste luni diferențe între cele două sporuri, pentru luna mai 2008 reclamantul a lucrat mai puține ore la calculator, iar sporul nu este precizat, iar pentru lunile aprilie, iunie și iulie 2008 există precizarea că reclamantul nu a utilizat calculatorul.

Curtea a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada că pentru lunile mai, aprilie, iunie, iulie, octombrie-decembrie 2008 și ianuarie 2009 ar fi desfășurat activități în locurile de muncă în care nivelul de referință pentru expunerea profesională la câmpurile electromagnetice admise de H.G. nr. 1136/2006, astfel cum a susținut prin acțiune. Pe de altă parte, a constatat a fi neîndeplinite condițiile de acordare a sporului de risc, așa cum sunt acestea reglementate prin Anexa nr. 12 a O.D.

din 2008. Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, ce are ca obiect acordarea sporului de radiații începând cu data introducerii acțiunii - adică de la 23 ianuarie 2009 - și în continuare și raportat la acțiunea soluționată prin sentința civilă nr. 3439 din 9 decembrie 2008 a Curții de Apel București, care a avut ca obiect plata drepturilor bănești reprezentând sporul de radiații de 10% lunar, începând cu data introducerii acelei acțiuni - 1 decembrie 2007 - și în continuare, capăt de cerere respins și menținut prin decizia nr. 2394 din 6 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de fond a reținut această împrejurare de drept ca prezumție de lucru judecat în această cauză, constatând faptul că, dacă sporul de radiații nu a fost dat începând cu data de 1 decembrie 2007 și în continuare, nu poate fi acordat într-o altă cauză numai pentru că diferă momentul de la care a fost cerut - respectiv 23 ianuarie 2009 - odată ce acest moment este inclus în perioada pentru care judecata anterioară nu a recunoscut dreptul ca atare.

Pe de altă parte, în ceea ce privește acordarea pentru viitor a acestui spor, prima instanță a apreciat că nu poate fi admisă, atâta vreme cât pentru niciun un angajat nu poate exista certitudinea că va desfășura aceeași activitate, în același mediu care prezintă riscuri de îmbolnăvire profesională.

Cu privire la cel de-al treilea capăt de cerere, astfel cum a fost precizat, ce are ca obiect plata în natură a normei de hrană, respectiv 0,6 kg citrice /zi, conform art. 90 din OD din 2002 și pct. 20 din anexa la OD din 2002, pentru perioada 1 martie 2006-4 martie 2008 când reclamantul a fost obligat să desfășoare activități pe profil N, cunoscut în instituție ca fiind mediu toxic, Curtea a reținut motivele care au determinat respingerea acestuia prin sentința civilă nr. 3439 din 9 decembrie 2008 a Curții de Apel București, respectiv faptul că, potrivit OD din 2005, se acordă în natură, precum și faptul că norma de hrană se acordă doar unei categorii de personal care își desfășoară activitatea în mediul toxic, iar reclamantul nu a făcut dovada că se află în aceste situații.

Pe cale de consecință, prima instanță a considerat că, dacă într-un proces reclamantul nu poate face dovada unui fapt pretins, nu poate ca într-un proces ulterior să ceară același drept doar pentru că apreciază că poate face o astfel de dovadă. Pe de altă parte, instanța de fond a constatat că, pentru perioada 15 ianuarie 2008-4 martie 2008, reclamantului i s-a acordat norma de hrană în natură, fiind nominalizat ca făcând parte din personalul căruia i se acordă dreptul de alimentație, astfel cum a rezultat din copia xerox (informație declasificată) a procesului-verbal din 16 ianuarie 2009. II.Instanța de recurs 1.Criticile reclamantului Împotriva sentinței nr. 133/2010 din 04 noiembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul D.D., care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și ale art. 304 1 din C. proc.

civ.. Recurentul a susținut afirmații cu caracter de generalitate, arătând că instanțele au dat dovadă de obediență față de odioasa instituție pârâtă, care nu a fost obligată să dispună ordinele interne la dosar, în integralitatea lor și-n formă declasificată, în motivarea hotărârii instanța preluând argumentele dintr-o sentință a Curții de Apel București. S-a arătat că este inadmisibil, să se respingă excepția autorității lucrului judecat în cazul petitului 1, după ce s-a reținut în considerente prezumția de lucru judecat , că în mod greșit s-a reținut că reclamantul nu a făcut dovada că se afla în situația de a se acorda norma, deși instanța i-a respins proba cu înscrisurile solicitate în acest sens, dând dovadă de lipsă de rol activ.

Recurentul a dezvoltat critici pentru fiecare capăt de cerere din acțiune care i-a fost respins, arătând că primul capăt de cerere i-a fost respins preluându-se în mod eronat motivarea dintr-o sentință a Curții de Apel București, ignorându-se procesele-verbale de măsurare a câmpului electromagnetic depuse în probațiune la dosar.

A arătat recurentul că argumentul instanței privind inexistența unei diferențe între sporul de radiații solicitat și cel de calculator acordat, face dovada necunoașterii înscrisurilor depuse la dosar , din care rezulta că sporul de calculator se acorda într-un cuantum variabil, de cel mult 10%, în funcție de numărul orelor lucrate la calculator, instanța reținând greșit că nu a făcut dovada că a lucrat în mediul toxic existent la UM, ignorând buletinele de interpretare a măsurătorilor câmpului electromagnetic la locul de muncă, depuse de el la dosar și că nu sunt îndeplinite condițiile de acordare a sporului de risc, deși acest spor nu a fost solicitat.

Recurentul a învederat că în mod greșit pârâta și-a motivat refuzul acordării drepturilor solicitate pe dispozițiile art. 12 alin. (4) al OD din 1999 care prevedea acordarea sporului celui mai mare, pentru persoanele care, datorită specificului activității se regăsesc în două sau mai multe locuri de muncă prevăzute de regulament, întrucât sporul de radiații de 10% din salariu este mai mare decât sporul variabil de până la 10%, prevăzut pentru numărul orelor lucrate la calculator, iar primul spor se acorda și în situațiile în care, din motive neimputabile, nu putea beneficia de cel de-al doilea.

A precizat recurentul că în perioada 22 noiembrie 2006-20 martie 2007 nu a fost prezent în instituție, fiind trecut nelegal în rezervă, însă prin decizia nr. 2374 din 10 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a anulat ordinul de excludere, menținându-se dispoziția de plată a drepturilor salariale cuvenite de la data emiterii ordinului până la reintegrare, însă pârâta a refuzat plata sporului de calculator și de risc, de care recurentul a beneficiat în luna anterioară trecerii în rezervă - noiembrie 2006. Cu privire la pct. 2 al cererii prin care recurentul-reclamant a solicitat obligarea pârâtei numai la plata sporului de radiații de 10% s-a susținut că s-a preluat motivarea pretins greșită a Curții de Apel București, ceea ce a condus la încălcarea principiului nediscriminării, deoarece funcționarii publici din cadrul I.J.P.

Brașov care își desfășoară activitatea în aceeași unitate beneficiază de acest spor. Aceleași argumente, de preluare a motivării dintr-o altă hotărâre judecătorească și încălcarea principiului nediscriminării au fost reiterate în criticile privind modul de soluționare a capătului de cerere ce viza acordarea Normei, de care au beneficiat colegii săi de birou. A mai arătat recurentul că, chiar dacă a fost nominalizat în procesul verbal din 15 ianuarie 2008 ca beneficiar a acestei norme, nu există nici un înscris care să probeze primirea laptelui și citricelor cuvenite, potrivit Normei, în perioada 1 martie 2006-4 martie 2008 când a lucrat în compartimentul N din ordinul șefului unității, definit ca loc cu condiții grele de muncă, prin procesul-verbal din 13 ianuarie 2006 și din 5 ianuarie 2007. S-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii.

2.Apărările intimatei Intimata Serviciul Român de Informații - UM București a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. 3.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința criticată, prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare. Motivele de recurs formulate de reclamant ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reprezintă, în cea mai mare parte, o reluare a argumentelor din acțiunea introductivă și precizările ulterioare, care au fost analizate detaliat de instanța de fond.

Astfel, capăt de cerere din acțiunea introductivă privea acordarea diferențelor salariale dintre sporul cel mai mare - de radiații în procent de 10%/lună și sporul de calculator acordat în mod variabil, în funcție de orele lucrate, fără a depăși cuantumul de 10% pe lună și respectiv acordarea sporului de radiații și pentru perioadele în care recurentul nu a primit din motive neimputabile sporul de calculator.

S-a solicitat acordarea acestor drepturi pe ultimii 3 ani, raportați la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 23 ianuarie 2006-23 ianuarie 2009 . În această perioadă recurentul-reclamant - Ofițer al UM Brașov din cadrul Serviciul Român de Informații a fost trecut în rezervă cu Ordinul DP din 22 noiembrie 2006 anulat prin sentința civilă nr. 156 din 11 octombrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, menținută în privința drepturilor salariale cuvenite acestuia până la reîncadrare, prin decizia nr. 2347 din 10 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție . Prin Ordinul DP din 19 martie 2007 reclamantul a fost reîncadrat ca ofițer operativ 3, nivel 2, sector A, prin Ordinul de zi pe unitate din 21 martie 2007 s-a dispus că acesta să desfășoare activități neoperative, specifice profilului N, Ordin anulat prin sentința nr. 370/CA/27 mai 2010 a Tribunalului Sibiu.

Recurentul s-a mai judecat cu instituția pârâtă pentru drepturi salariale, fiindu-i acordat spor de risc și calculator prin sentința nr. 3439 din 9 decembrie 2008 a Curții de Apel București (dosar fond) și pentru perioada 1 martie-5 iunie 2006 prin decizia nr. 2394 din 6 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (dosar fond) ambele instanțe respingând solicitarea reclamantului de a i se plăti spor de radiații - antenă 10%/lună începând cu data introducerii acțiunii - 1 decembrie 2007 și cel privind contravaloarea normei de hrană pe perioada 1 martie 2006-4 martie 2008, când a fost obligat să desfășoare activități cu profil N. În acest context factual se constată pe de-o parte că pentru perioada 22 noiembrie 2006 - data trecerii în rezervă - până la 19 martie 2007 - data reîncadrării, recurentul-reclamant dispune deja de un titlu pentru plata drepturilor bănești cuvenite, reprezentat de sentința nr. 154 din 11 octombrie 2007 a Curții de Apel Ploiești (dosar fond) menținută parțial în privința drepturilor bănești prin Decizia nr. 2374 din 10 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,dosar.

Prin urmare, pentru această perioadă recurentul nu mai poate solicita nici un fel de alte drepturi bănești. Pentru lunile 1 decembrie 2007-30 martie 2008 și august-septembrie 2008 recurentul a beneficiat de sporul cel mai mare pe care-l putea primi - 10% pentru calculator, potrivit art. 12 alin. (4) din OD din 1999 neputându-se cumula sporul de radiații cu cel de calculator, acordându-se sporul cel mai mare. Recurentul-reclamant nu a dovedit însă, potrivit obligației ce îi revenea, conform art. 1169 C. civ., că pentru perioadele ce exced celor deja menționate era îndreptățit să primească spor de radiații. Conform H.G. nr. 1136/2006 acest spor se acordă pentru depășirea nivelului de referință pentru expunerea profesională la câmpuri electromagnetice.

Buletinele de interpretare a măsurătorilor câmpului electromagnetic, la UM Brașov și procesul-verbal de interpretare a acestora depuse de recurent la dosar fond inițial privesc într-adevăr depășirea nivelului de referință a radiațiilor stabilit prin H.G. nr. 1136/2006, însă numai în situația utilizării unor stații portabile, stații mobile auto, centrală telefonică sau în sectorul T ori recurentul nu a dovedit și nici nu a susținut măcar că a folosit asemenea aparatură sau că a lucrat în sectorul T pentru a fi îndreptățit la plata acestui spor. Prin urmare nici diferența dintre sportul de calculator încasat (când a fost mic de 10%) sau pentru plata numai a sporului de radiații ce formează capătul doi de cerere din acțiunea introductivă nu puteau fi admise, cum corect a concluzionat și instanța de fond.

De altfel această cerere a mai format deja obiectul cercetării judecătorești, fiind respinsă solicitarea acordării sporului de radiații începând cu 1 decembrie 2007 și în continuare, prin sentința nr. 3439 din 9 decembrie 2008 a Curții de Apel București, menținută sub acest aspect prin Decizia nr. 2394 din 6 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție . Schimbarea momentului de la care s-a solicitat acordarea acestui drept în prezentul litigiu, dacă justifică respingerea excepției autorității lucrului judecat, nu justifică în schimb schimbarea soluției „idem ratio, idem jure” subzistând aceleași argumente de fapt și de drept care au determinat instanțele să ajungă la o asemenea soluție. Nu este vorba de o preluare sau „repetare” a motivării, cum eronat s-a susținu în motivele de recurs ci de rigoarea păstrării aceleiași logici juridice, pentru situații similare parțial suprapuse ca timp, pentru care recurentul a solicitat acordarea aceluiași spor.

În privința normei de hrană, Înalta Curte constată că aceasta nu se poate acorda decât în condițiile restrictive prevăzute de OD Serviciul Român de Informații din 1995 respectiv numai în natură, în zilele lucrătoare, nefiind permisă acordarea retroactivă sau substituirea alimentelor cuvenite - lapte și citrice - cu alte produse agroalimentare (dosar). Se observă în primul rând că recurentul, atunci când a lucrat în condiții deosebite a primit norma cuvenită, așa cum rezultă din procesul-verbal din 17 ianuarie 2008, depus la dosar fond. Susținerea acestuia că nu există înscrisuri semnate de el, care să dovedească primirea laptelui, urmează a fi înlăturată, deoarece documentul declasificat la care s-a făcut referire anterior este semnat de o comisie formată din 11 persoane.

Pe de altă parte, această Normă destinată să contribuie la recomandarea medicului, la creșterea rezistenței organismului celor care lucrau în condiții deosebite de muncă, nu poate fi acordată sau compensată ulterior cu alte drepturi bănești, întrucât nu și-ar mai atinge scopul pentru care a fost reglementată, astfel că se constată că și acest capăt de cerere a fost în mod corect respins de prima instanță. 4. Soluția instanței de recurs Cum sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul reclamantului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.D. împotriva sentinței nr. 133/2010 din 04 noiembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie 2011.