ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1670/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Harghita, secția civilă, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Bacău, obligarea pârâților la plata sumelor reprezentând diferența dintre indemnizația de bază brută lunară, sporul pentru risc și solicitare neuropsihică, sporul de confidențialitate și sporul pentru condiții deosebite de muncă, încasate începând cu data de 01.01.2011- la zi, drepturi calculate prin raportare la nivelul de salarizare în plată pentru funcția similară, respectiv prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu același grad profesional și aceeași tranșă de vechime în muncă și funcție și care a trecut în aceste tranșe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010.

Reclamantul a mai solicitat plata acestor drepturi și pentru viitor, precum și obligarea pârâților la plata dobânzilor legale aferente drepturilor solicitate.

Reclamantul și-a întemeiat acțiunea atât în baza prevederilor Legii nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, cât și în baza prevederilor Legii nr. 71/2015, pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

Prin întâmpinarea formulată la dosar, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, solicitând să se dispună declinarea competenței de soluționare a cererii formulată de reclamant în favoarea Curții de Apel București, arătând în argumentarea acestei excepții, că reclamantul este nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale stabilite prin ordin, astfel că sunt incidente prevederile art. 7 cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010.

2.1. Hotărârea Tribunalului Harghita, secția civilă

Prin sentința civilă nr. 1216 din 15 septembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Harghita, secția civilă, a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 7 pct. 1 și pct. 2 cap. VIII din Anexa VI a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în conformitate cu care "personalul salarizat potrivit prezentei ordonanțe de urgență, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării, la organele de conducere ale Ministerului Justiției (...) Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 zile ", (pct. 2) "împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal, a (...) Curții de Apel București (...)" .

În acest context, instanța apreciază că cererile, de natura celei promovată de către reclamant, urmează a fi soluționate după o procedură specială, derogatorie de la dispozițiile de drept comun din materia dreptului muncii și contencios administrativ, iar competența de soluționare aparține Curții de Apel București.

2.2. Hotărârea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 700 din 1 martie 2017 a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, secția civilă.

Instanța a constatat ivit un conflict negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin concluziile scrise, depuse la dosarul cauzei la data de 22.02.2017, reclamantul a precizat că cererea de chemare în judecată nu are ca obiect contestarea unui ordin de stabilire a drepturilor salariale și nu a formulat, din acest considerent, nici contestație administrativă.

Astfel, instanța constată că norma derogatorie în materia conflictelor de muncă, instituită de art. 7 pct. 1 și pct. 2 cap. VIII din Anexa VI a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nu este incidentă în speță, întrucât reclamantul, așa cum a precizat, nu a contestat niciun ordin de stabilire a drepturilor salariale, cu atât mai puțin hotărârea de soluționare a eventualei contestații administrative, ci a solicitat obligarea pârâților la plata unor diferențe salariale, pretins cuvenite.

În aceste condiții, a stabilit instanța faptul că aparține competența de soluționare a cauzei instanței de drept comun în materia soluționării conflictelor individuale de muncă, astfel cum este aceasta prevăzută de art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, în conformitate cu care "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, secția civilă, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că, în cauza de față, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reține că reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ a Tribunalului cu o acțiune ce are ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială.

Conform art. 7 din Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 "(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori, după caz, la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri. (…) "

Înalta Curte constată că dispozițiile art. 7 din Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 sunt de strictă interpretare și aplicare, acestea reglementând o excepție de la regulile de competență stabilite prin dispozițiile legale de drept comun.

Înalta Curte reține că aceste dispoziții legale reglementează competența Curții de Apel București în soluționarea plângerilor formulate împotriva hotărârilor pronunțate de ordonatorii de credite în soluționarea contestațiilor împotriva actelor administrative emise de aceștia, cu privire la stabilirea drepturilor salariale, or, în speță, nu se contestă o astfel de hotărâre.

Acțiunea cu care a fost învestită instanța, în cauza de față, are ca obiect obligarea pârâților la plata diferențelor salariale rezultate între salariul cuvenit și salariul încasat, la care se adaugă dobânda legală, pe care reclamantul le consideră cuvenite și neplătite.

Este evident că acțiunea formulată de reclamant nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 7 din Anexa VI a Legii nr. 284/2010, întrucât nu s-a solicitat anularea pentru nelegalitate a unui ordin prin care au fost stabilite drepturile salariale, nefiind așadar dedus judecății un litigiu ce are ca obiect cenzurarea unui act administrativ tipic (ordinul de salarizare) sau a unui act administrativ asimilat (refuzul nejustificat al pârâților de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004).

Prin urmare, prezentul litigiu nu se circumscrie sferei contenciosului administrativ, așa cum este definit de legiuitor prin dispozițiile art. 2 lit. f) și art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, având în vedere că în cuprinsul acțiunii nu se formulează critici de nelegalitate ale actelor administrative emise de ordonatorul de credite, nu se solicită anularea unor astfel de acte și nu se critică un eventual refuz de emitere a unor acte administrative prin care să se stabilească o altă salarizare, ci se solicită, în principal, obligarea pârâților la plata unor drepturi salariale.

Având în vedere obiectul acțiunii formulată de reclamant și fundamentarea acesteia în fapt și în drept, Înalta Curte constată că instanța specializată în materia contenciosului administrativ nu are competența de soluționare a cauzei, motiv pentru care, având în vedere temeiul de drept invocat prin acțiune, respectiv art. 2 și urm. din Legea nr. 285/2010, art. 1535 din C. civ. și O.G. nr. 13/2011 va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, secția civilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Harghita, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Bacău în favoarea Tribunalului Harghita, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2017.