ÎCCJ, Decizia nr. 59/2017

Decizia penală nr. 59/2017

Asupra apelului de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 1265 din 30 septembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/1/2016 s-a respins ca nefondată contestația în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 3020 din data de 20 - 21 noiembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/118/2012, iar contestatorul a fost obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Totodată, s-a dispus ca onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul A. în cuantum de 260 lei să se plătească din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut următoarele:

Prin Decizia penală nr. 3020 din data de 20 - 21 noiembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/118/2012, printre altele, s-a admis recursul declarat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 133/P din data de 13 noiembrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

S-a casat, în parte, Decizia penală nr. 133/P din data de 13 noiembrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, și, în parte, Sentința penală nr. 162 din data de 10 aprilie 2013 a Tribunalului Constanța, secția penală.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) și c) C. pen. anterior în pedepsele componente care au fost repuse în individualitatea lor, astfel:

- 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. anterior;

- 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. anterior și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a lit. b) și c) C. pen. anterior;

- 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 87/1994 cu art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a lit. b) și c) C. pen. anterior.

În baza art. 17 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 16 lit. f) teza a II-a C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu reținerea art. 5 C. pen. ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale.

În baza art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 87/1994 a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 87/1994 a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, urmând ca în final să execute pedeapsa de 8 ani și 4 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 60 C. pen. s-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa în regim de detenție.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate dacă nu sunt contrare deciziei pronunțate.

Împotriva Deciziei penale nr. 3020 din data de 20 - 21 noiembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/118/2012, a formulat contestație în anulare condamnatul A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 2 iunie 2016, fiind fixat prim termen de judecată la data de 30 septembrie 2016.

Prin contestație în anulare formulată, contestatorul condamnat a invocat incidența cazului prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., arătând, în esență, că instanța de recurs nu a făcut corect aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen., în sensul că nu s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale pentru fapta prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 și pentru cele prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 87/1994.

Deopotrivă, contestatorul condamnat a invocat și împrejurarea că, în perioada 10 iunie - 10 iulie 2004, fiind administrator și asociat unic în cadrul SC B. SRL, avea calitatea de persoană juridică și nu persoană fizică, cum greșit au reținut instanțele inferioare, iar pentru această calitate, legea prevede pedepse în alte limite decât cele pentru persoana fizică.

Fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 431 C. proc. pen., contestația în anulare a fost admisă în principiu, însă examinând pe fond contestația în anulare formulată, în baza actelor și lucrărilor din dosar și în raport de criticile formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că aceasta este nefondată.

Astfel, s-a relevat că fiind o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori, vicii și nulități relativ la actele de procedură, ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, contestația în anulare trebuie folosită numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii o pot formula.

S-a apreciat că limitarea exercitării căii de atac la anumite cazuri și condiții este expresia și consecința principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

Înalta Curte, secția penală, reținând că în cuprinsul dispozițiilor art. 426 C. proc. pen., sunt prevăzute expres și limitativ cazurile în care poate fi exercitată calea extraordinară de atac a contestației în anulare, a constatat că în prezenta cauză a fost invocată incidența cazului de contestație în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., respectiv că inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

Examinând, în continuare, motivele pe care se întemeiază contestația în anulare formulată, prin prisma dispozițiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripției speciale a răspunderii penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 și pentru infracțiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 87/1994, raportat la faptul că instanțele inferioare ar fi trebuit să dispună condamnarea contestatorului în calitate de persoană juridică, împrejurare care ar fi determinat împlinirea termenului prescripției speciale și încetarea procesului penal, Înalta Curte, secția penală, a constatat că această critică nu poate fi primită.

Astfel, s-a reținut că prin actul adițional din 10 martie 2004, inculpatul A. a dobândit calitatea de unic asociat și administrator al SC B. SRL Constanța, actul menționat fiind înregistrat la O.R.C. Constanța prin încheierea din 13 martie 2004 a judecătorului delegat.

S-a stabilit că, în perioada 10 martie - 10 iulie 2004, SC B. SRL Constanța a încasat din vânzarea mărfurilor suma totală de 6.439.093.560 lei de la SC C. SRL Mangalia, SC D. SRL Turda, SC E. SRL, SC F. SRL, SC G. SRL, SC H. SRL și SC I. SRL.

Totodată, s-a reținut că în perioada în care SC B. SRL Constanța a fost administrată de inculpatul A., acesta nu a organizat și nu a condus evidență contabilă, astfel încât operațiunile comerciale care au făcut obiectul cercetărilor penale, operațiuni constând în achiziții și, ulterior în livrări de mărfuri, nu au fost evidențiate din punct de vedere contabil și au avut drept consecință prejudicierea bugetului consolidat al statului cu sumele de 1.028.065.678 lei reprezentând taxă pe valoarea adăugată și de 81.165.418 lei reprezentând impozit pe venitul microîntreprinderilor.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, reținând că, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale este de 8 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani și că potrivit art. 155 alin. (4) C. pen., termenele prevăzute la art. 154, dacă au fost depășite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni a constatat că, prin decizia atacată, contestatorul A. a fost condamnat, în baza art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 5 C. pen. la pedeapsa de 5 ani închisoare (limitele legale de pedeapsă fiind cuprinse între 3 și 10 ani), iar în baza art. 9 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 87/1994, același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen. (limitele legale de pedeapsă fiind cuprinse între 2 și 8 ani), astfel încât a conchis că pentru infracțiunile pentru care a fost condamnat contestatorul, termenul de prescripție specială a răspunderii penale este de 16 ani și se calculează de la data săvârșirii faptelor de către contestatorul condamnat.

Prin urmare, contrar susținerilor contestatorului condamnat, Înalta Curte, secția penală, a constatat că în cauză, nu se poate reține împlinirea termenului de prescripție specială a răspunderii penale, câtă vreme acesta a fost condamnat definitiv de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin Decizia penală nr. 3020 la data de 20 - 21 noiembrie 2014.

De asemenea, Înalta Curte, secția penală, a apreciat că susținerile invocate de contestator în sensul că acesta trebuia condamnat în calitate de persoană juridică, urmare calității sale de asociat unic și administrator în cadrul SC B. SRL deținută la data săvârșirii faptelor, sunt apărări care vizează fondul cauzei și care nu se încadrează nici măcar din punct de vedere formal în cazul de contestație în anulare evocat, dar nici în celelalte cazuri de contestație în anulare prevăzute expres și limitativ de lege.

Pe cale de consecință, pentru considerentele relevate, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în temeiul art. 432 C. proc. pen., a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 3020 din data de 20 - 21 noiembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/118/2012.

Împotriva Deciziei penale nr. 1265 din 30 septembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/1/2016, contestatorul condamnat A. a formulat apel la 21 octombrie 2016 (data ștampilei poștei menționată pe plic), fără a-l motiva.

Cauza s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători la data de 14 februarie 2016, sub nr. x/1/2017, fixându-se, aleatoriu, prim termen de judecată la 27 martie 2017.

Susținerile reprezentantului Ministerului Public și ale apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul contestator condamnat au fost consemnate în cuprinsul părții introductive a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând cererea de apel, cu prioritate în ceea ce privește admisibilitatea acesteia, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, constată că este inadmisibilă și va fi respinsă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și principiului referitor la liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Cap. III C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a apelului este condiționată de exercitarea acesteia potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 408 C. proc. pen. pot fi atacate cu apel, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.

În cauză, contestatorul condamnat a exercitat calea de atac a apelului împotriva unei decizii definitive, prin care s-a soluționat calea de atac extraordinară a contestației în anulare exercitată de acesta împotriva unei decizii penale pronunțate în recurs (decizie definitivă), nesusceptibilă de a face obiectul unei noi căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a încălca principiul unicității căilor de atac reglementate de lege și dispozițiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de toate aceste considerente, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 1265 din data de 30 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/1/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul contestator condamnat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul contestator condamnat A. în sumă de 260 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 1265 din data de 30 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/1/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă apelantul contestator condamnat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul contestator condamnat A. în sumă de 260 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 martie 2017.

Procesat de GGC - CL