ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1764/2019

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, la data de 20 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A., în calitate de contestatoare, în contradictoriu cu pârâtul-creditor B., a formulat contestație la executare/la titlul executoriu:

Totodată a solicitat:

Prin încheierea din ședința publică din data de 12 iunie 2017, instanța a dispus disjungerea capetelor de cerere nr. x și a dispus formarea unui nou dosar separat (Dosar nr. x/2017), cu următorul obiect:

A disjuns capătul de cerere nr. x și a dispus formarea a trei noi dosare, cu următoarele obiecte:

În consecință, în prezentul dosar, au rămas spre soluționare capetele 7 și 8 din cererea inițială, respectiv: I. anularea înscrisurilor încheiate și autentificate de către BNP B., în perioada 22 martie - 20 aprilie pentru nerespectarea dreptului la apărare (art. 24 din Constituție) și a dispozițiilor Legii special nr. 36/1995 și aplicarea dispozițiilor art. 639 alin. (2) din noul C. proc. civ. și II. obligarea notarului public la plata prejudiciului moral și a cheltuielilor de judecată.

S-a luat act de precizarea contestatoarei, în sensul că apreciază cuantumul celor două capete de cerere, ce constituie obiectul cauzei de față, la suma de 250.000 RON.

Prin precizarea din data de 3 octombrie 2017, reclamanta a arătat că solicită anularea declarațiilor autentificate sub nr. x din data de 22 martie 2013, nr. 414 din data de 25 martie 2013, nr. 417 din data de 25 martie 2013, nr. 423 din data de 25 martie 2013, nr. 428 din data de 26 martie 2013, nr. 430 din data de 26 martie 2013, nr. 432 din data de 26 martie 2013, nr. 439 din data de 27 martie 2013, nr. 440 din data de 27 martie 2013, nr. 451 din data de 29 martie 2013, nr. 477 din data de 3 aprilie 2013, nr. 547 din data de 18 aprilie 2013, nr. 548 din data de 18 aprilie 2013, declarații autentificate de pârâtul B.

Totodată, a solicitat anularea și a oricărei alte declarații, încheiate și autentificate de către B., în aceleași condiții, de același gen și natură, referitoare la persoana sa și a familiei sale, despre care nu a luat cunoștință până la acel moment.

Prin cererea înregistrată, la data de 21 iunie 2017, pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, sub nr. x/2017, contestatoarea A. a formulat contestație la executare/la titlul executoriu împotriva executării silite realizate în Dosarul de executare nr. x din data de 14 iunie 2017, încheiat de către B.E.J. C., cu privire la Decizia nr. 178A/2017 pronunțată de către Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr. x/2016.

A solicitat conexarea acestei cauze la Dosarul nr. x/2017 și să se dispună: suspendarea executării silite; anularea tuturor formelor de executare silită efectuate în Dosarul de executare silită nr. x/2017; anularea obligațiilor impuse în sarcina sa, din titlurile executorii reprezentate de Deciziile nr. 671/A/2015 (Dosar nr. x/2013) și nr. 967/A/2016 (Dosar nr. x/2016), precum și de Hotărârea nr. 178/A/2017 (Dosar nr. x/2016), pronunțate de Tribunalul Vâlcea; anularea declarațiilor notariale încheiate de către B. în perioada martie - aprilie 2013 cu privire la persoana sa; obligarea B. la plata prejudiciului moral și a cheltuielilor de judecată constând în taxe de timbru judiciar, achitate la Direcția Generală Vâlcea.

Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 8 decembrie 2017 în Dosarul nr. x/2017, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, a dispus conexarea acestei cauze la Dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul aceleiași instanțe.

La data de 23 ianuarie 2018, în Dosarul nr. x/2017, contestatoarea A. a formulat cerere de recuzare a președintelui completului de judecată P-1.

Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, prin încheierea de ședință nr. 24 din data de 25 ianuarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, a respins cererea de recuzare formulată de către contestatoarea A. împotriva președintelui completului de judecată P-1, desemnat să soluționeze Dosarul civil nr. x/2017, potrivit Hotărârii de colegiu nr. 17 din data de 22 decembrie 2017, respectiv doamna judecător D.

Prin Sentința civilă nr. 101 din data de 5 februarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârât, și a respins acțiunea formulată de contestatoarea A., pentru autoritate de lucru judecat.

Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, prin Sentința civilă nr. 296 din data de 19 martie 2018, pronunțată de în Dosarul nr. x/2017, a admis cererea de completare a Sentinței civile nr. 101 din data de 5 februarie 2018 pronunțate în Dosarul nr. x/2017 de către Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, formulată de către petentul B., și a obligat pe reclamanta A. la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată către pârât.

Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 4024 din data de 5 decembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, a admis apelul declarat de contestatoarea A. împotriva Sentinței civile nr. 101 din data de 5 februarie 2018, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a dispus înaintarea contestației la executare formulată în Dosarul nr. x/2017, conexat la Dosarul nr. x/2017, având ca obiect actele de executare din dosarul execuțional nr. x/2017 al B.E.J. C., către Judecătoria Râmnicu Vâlcea, spre competentă soluționare. A menținut în rest sentința.

A respins apelul declarat de contestatoarea A. împotriva Sentinței nr. 296 din data de 19 martie 2018 și împotriva Încheierii nr. 24 din data de 25 ianuarie 2018.

Împotriva acestei decizii, invocând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, pct. 2, pct. 3, pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ., a declarat recurs reclamanta A., cale de atac ce a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2017.

Recurenta-contestatoare A. a solicitat admiterea recursului declarat, casarea în parte a hotărârii atacate și, pe cale de consecință, rejudecând cauza în fond, să se admită acțiunea în întregime.

Prin criticile formulate, recurenta-contestatoare, în esență, a susținut următoarele:

Invocând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ., recurenta-contestatoare a susținut că, având în vedere obiectul cauzei, cât și dispozițiile legale invocate, participarea procurorului era obligatorie la soluționarea pricinii.

A arătat că încă din anul 2013, a solicitat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi să cerceteze faptele care au generat multitudinea declarațiilor notariale, prin audierea de către procurorul de caz a tuturor persoanelor fizice care au participat sau au fost complici la redactarea/încheierea și autentificarea declarațiilor notariale, însă cererea i-a fost respinsă.

De asemenea, recurenta-contestatoare a făcut o prezentare a demersurilor sale judiciare din Dosarele nr. x/2013 și nr. y/2013 și a arătat că, ulterior, s-a adresat Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea cu plângere penală împotriva intimatului-pârât, plângere care a fost înaintată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, spre competentă soluționare, în acest sens, fiind emisă Ordonanța nr. 170/2017, iar, ulterior, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministrului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecției Judiciare și Avocatului Poporului care, însă, nu i-au comunicat niciun răspuns.

A apreciat că lipsa reprezentantului Ministerului Public la dezbateri, având în vedere și Ordonanța nr. 170/2017 emisă de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, atașată la dosarul cauzei la solicitarea instanței de fond învestită inițial, atrage casarea hotărârilor pronunțate și rejudecarea cauzei, cu administrarea probatoriului în mod echitabil.

Recurenta-contestatoare a susținut că participarea procurorului de caz la soluționarea cauzei era obligatorie, întrucât parchetele trebuiau să cerceteze faptele încă de la colectarea declarațiilor notariale din perioada martie - aprilie 2013, să vadă care era scopul acestor declarații, cine le-a solicitat, cu ce scop, unde erau necesare și dacă erau întemeiate și justificate pentru a fi atașate la Dosarul nr. x/2013, dacă autentificarea acestora a fost efectuată în temeiul legii și dacă scoaterea actelor originale din arhiva notarială încalcă prevederile legilor în vigoare.

Susținând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a arătat că acest motiv de casare reprezintă o concretizare a principiului continuității, art. 19 C. proc. civ. prevăzând că judecătorul învestit cu soluționarea cauzei nu poate fi înlocuit pe durata procesului decât pentru motive temeinice, în condițiile legii, iar, potrivit art. 214 din același cod, membrii completului care judecă procesul trebuie să rămână aceiași în tot cursul judecății.

A apreciat că, în mod greșit, instanța de apel a respins apelurile declarate împotriva Sentințelor nr. 101 din data de 5 februarie 2018 și nr. 296 din data de 19 martie 2018 și a încheierii nr. 24 din data de 25 ianuarie 2018, pronunțate de Tribunalul Vâlcea.

Astfel, făcând trimitere la dispozițiile art. 41 alin. (1), art. 42 alin. (1) pct. 1, pct. 3, pct. 4 și pct. 13 C. proc. civ., a susținut că judecătorul fondului, introdus în cauza Dosarului nr. x/2017 la termenul din data de 22 ianuarie 2018, s-a pronunțat cu privire la pricină, prin Hotărârea nr. 5318/2017 din data de 26 octombrie 2017 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, în Dosarul nr. x/2017, disjuns din prezenta cauză, în sensul respingerii contestației și obligării sale la plata a 500 RON, cheltuieli de judecată, față de același pârât B.

Mai mult decât atât, a arătat că, prin încheierea pronunțată la data de 19 decembrie 2016 în Dosarul nr. x/2016, aflat pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, aceluiași judecător i-a fost admisă cererea de abținere, pentru motivele de incompatibilitate prevăzute de dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 3 și 4 C. proc. civ., invocate în mod corect chiar de către acesta.

Totodată, a apreciat că schimbarea completului inițial desemnat nu a avut la bază niciun temei, astfel cum rezultă din actele Dosarului nr. x/2017, până la data de 22 ianuarie 2018 nefiind admisă vreo cerere de recuzare a completului desemnat să soluționeze cauza, neavând loc desființarea completului și nici o nouă repartizare a dosarului în vederea respectării principiului specializării sau alte asemenea.

În opinia recurentei-pârâte, în speță, nu este incidentă niciuna dintre situațiile legale în care judecătorul cauzei putea fi schimbat, înlocuirea acestuia cu un alt judecător neputând fi justificată nici de Hotărârea Colegiului de conducere nr. 17 din data de 22 decembrie 2017, întrucât în cuprinsul acesteia nu se face referire la schimbarea completului, iar hotărârea nu este semnată de toți membrii Colegiului și nici nu a fost atașată la dosar anterior termenului de judecată din data de 22 ianuarie 2018.

Recurenta-contestatoare a apreciat că Încheierea de ședință nr. 24 din data de 25 ianuarie 2018 a Tribunalului Vâlcea, prin care a fost respinsă cererea de recuzare pe care a formulat-o împotriva judecătorului introdus în cauză la data de 22 ianuarie 2018 este nelegală și neîntemeiată, întrucât, față de dispozițiile art. 41 C. proc. civ., există motiv de incompatibilitate a judecătorului recuzat și, de asemenea, instanța a reținut greșit, prin aceeași încheiere că magistratul recuzat s-a pronunțat la data de 30 octombrie 2017 prin Sentința civilă nr. 5433 în Dosarul nr. x/2017, prin care a respins cererea de revizuire.

A subliniat că, în Hotărârea de colegiu nr. 17 din data de 22 decembrie 2017, nu se face nicio referire la schimbarea și înlocuirea judecătorului învestit să soluționeze cauzele completului P-l și nicio referire la învestirea altui judecător pentru Completul P-1.

Prin urmare, recurenta-contestatoare a considerat că în mod greșit, prin încheierea atacată, s-a reținut că înlocuirea doamnei judecător s-a făcut potrivit Hotărârii de colegiu nr. 17 din data de 22 decembrie 2017, care este nesemnată, iar colegiul s-a întrunit în lipsa unui membru-judecător.

Recurenta-contestatoare a apreciat și că Hotărârile nr. 101 din data de 5 februarie 2018 și nr. 296 din data de 19 martie 2018 pronunțate de către Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. x/2017 sunt nelegale, nefondate și neîntemeiate, fiind pronunțate de către o instanță incompatibilă potrivit dispozițiilor art. 41 alin. (1) din C. proc. civ. și a susținut că erau incidente și dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 3, pct. 4 și pct. 13 C. proc. civ., întrucât judecătorul era rudă de gradul al IV-lea cu una dintre părțile care au dat declarații notariale.

În dezvoltarea criticilor circumscrise de parte în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., recurenta-contestatoare a făcut trimitere la mai multe hotărâri ale Înaltei Curți de Casație și Justiție (Încheierea nr. 282 din data de 13 noiembrie 2017 pronunțată de către Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2017; Decizia nr. 687 din data de 7 aprilie 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2016; hotărârile secției de contencios administrativ și fiscal pronunțate în Dosarele nr. x/2012, nr. y/2015 și nr. z/1/2015).

A arătat că, raportat la nemotivarea hotărârilor pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, menționate anterior, la data de 22 ianuarie 2019, a formulat contestație în anulare, înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2019 și, în opinia sa, instanța de recurs trebuie să dispună casarea hotărârilor și rejudecarea cauzelor, cu administrarea probatoriului în mod echitabil, respectarea principiului contradictorialității și aplicarea măsurilor și dispozițiilor legale, în vederea soluționării juste a cauzelor, pentru fiecare speță în parte, având în vedere cererile anterioare/inițiale.

Invocând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-contestatoare a susținut că instanța de apel a dispus în mod corect admiterea căii de atac în Dosarul nr. x/2017 și a dispus trimiterea contestație la executare formulate împotriva Dosarului execuțional nr. x/2017 al B.E.J. C. la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, spre competentă soluționare.

Însă, a criticat respingerea de către curtea de apel a celorlalte apeluri, în special în ceea ce privește calea de atac îndreptată împotriva Hotărârii nr. 296 din data de 19 martie 2018 pronunțate de către Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. x/2017.

Astfel, a arătat că instanța a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, conform cererii formulate de către intimatul-pârât, prin apărătorii acestuia, chiar dacă prima instanță a încălcat regulile de procedură în Dosarul nr. x/2017, nedispunând nicio măsură legală asupra acestuia, și nu a verificat susținerile apărătorilor intimatului-pârât, care au indus în eroare prima instanță cu privire la Dosarul execuțional nr. x/2017, contestat în Dosarul nr. x/2017.

A subliniat că au fost acordate cheltuielile de judecată inclusiv pentru dosarul menționat și, mai mult decât atât, apărătorii părții adverse, în afara unor chitanțe reprezentând onorarii de avocat, nu au depus alte probe sau acte justificative și nici actul normativ în temeiul căruia intimatul-pârât a autentificat declarațiile cu conținut jignitor, defăimător și umilitor.

Totodată, a apreciat că toate întâmpinările formulate de apărătorii intimatului-pârât nu respectă dispozițiile art. 205 alin. (2) C. proc. civ.

A susținut că nu există niciun motiv legal pentru a fi obligată să plătească intimatului-pârât cheltuieli de judecată, câtă vreme acesta a încălcat prevederile legale, autentificând niște declarații în mod repetat, scoțându-le din arhiva sa, înmânându-le altor persoane pentru a se folosi de ele, oriunde vor avea nevoie și refuzând să îi comunice o copie/duplicat a declarațiilor pentru a le contesta în instanță.

Recurenta-contestatoare a arătat că intimatul-pârât a denigrat-o și a defăimat-o prin conținutul acestor declarații și nicio instanță sau parchet nu a dispus vreo măsură legală față de acesta, dimpotrivă, a fost obligată la plată față de intimatul-pârât, care, la rândul său, voind să-i demonstreze puterea pe care o are, a procedat la executare sa silită.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-contestatoare, în ceea ce privește considerentele instanței de apel reținute la fila x alin. (2) și următoarele din hotărârea atacată, a apreciat că acestea sunt greșite și contradictorii.

Reluând criticile formulate în susținerea incidenței motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ., recurenta-contestatoare a învederat că nu există niciun motiv legal pentru înlocuirea judecătorului inițial învestit și înlocuit la data de 22 ianuarie 2018, astfel cum rezultă din actele de procedură din Dosarul nr. x/2017, efectuate până la data de 22 ianuarie 2018.

A considerat că instanța de apel a reținut în mod greșit că înlocuirea judecătorului s-a realizat cu data de 1 ianuarie 2018 și a subliniat că schimbarea/înlocuirea acestuia s-a realizat la data de 22 ianuarie 2018.

Totodată, făcând trimitere la mai multe dosare în care este parte, a arătat că a fost obligată la plată, în mod nejustificat, către pârâții din respectivele cauze, care sunt vinovați și care au participat și complotat la faptele ilicite și abuzive îndreptate împotriva sa, inclusiv la executările silite efectuate.

Printr-o altă critică formulată, recurenta-contestatoare a susținut că instanța de apel a reținut în mod greșit existența în speță a autorității de lucru judecat, prin raportare la Sentința civilă nr. 1275/2014, pronunțată în Dosar nr. x/2013 de Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Astfel, a arătat că singura chestiune analizată de către prima instanță de judecată în dosarul anterior (nr. x/2013) a fost excepția lipsei calității procesuale pasive a B., după unirea acesteia cu fondul cauzei, instanța, în mod corect și legal, respingând excepția invocată de partea adversă.

Mai mult decât atât, a subliniat că nici instanța de apel (Dosar nr. x/2013) și nici cele ulterioare (contestație în anulare, recurs, revizuire) nu au verificat dacă a fost respectat de către pârât Regulamentul de funcționare și aplicare a Legii nr. 36/1995 și nu au aplicat corect dispozițiile legale față de pârâtul B.

Totodată, a susținut că intimatul-pârât B. nu a administrat nicio probă pertinentă, utilă și concludentă instanțelor de judecată, referitoare la conținutul declarațiilor autentificate, și nici nu a depus la dosar actul normativ în temeiul căruia și-a exercitat profesia, încheind, rând pe rând, mai multe declarații autentificate contrare legii și bunelor moravuri.

În opina recurentei-contestatoare excepția autorității de lucru judecat, invocată de către intimatul-pârât în această cauză (Dosar nr. x/2017) este neîntemeiată, nelegală și nejustificată.

A apreciat că, în speță, nu sunt întrunite condițiile privind identitatea de părți și de cauză și a arătat că fundamentul juridic din prezenta speță diferă de precedentul, iar împrejurările de fapt nu constau numai în ceea ce se ceruse în prima speță, ci și în maniera, atitudinea și comportamentul intimatului-pârât, precum și în constrângerea sa de către acesta, prin dosarele de executare silită, abuz în serviciu, complicitate la abuzul în serviciu, influențarea declarațiilor, autentificarea unor declarații false, hărțuirea, constrângerea morală, psihică, financiară și încercarea de intimidare.

Recurenta-contestatoare a precizat că temeiul juridic al prezentului litigiu îl reprezintă: dispozițiile art. 297 C. pen. raportate la dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 405; art. 326 C. pen. dispozițiile art. 273 C. pen. dispozițiile art. 1349 coroborate cu 1357 C. civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie.

A considerat și că nu este identitate de părți între cele două cauze și a arătat că însăși instanța de apel a reținut că părți în prezenta cauză sunt numai apelanta și intimatul-notar, iar nu și o altă persoană care a fost parte într-un alt dosar.

Prin urmare, în opinia recurentei-contestatoare, nu există autoritate de lucru judecat, în raport de Sentința civilă nr. 1275/2014 pronunțată în Dosarul nr. x/2013 de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile legale referitoare la tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Recurenta-contestatoare a apreciat că motivarea/considerentele instanței de apel sunt contradictorii și contrazic autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri și, totodată, a criticat obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în Dosarul nr. x/2013, în condițiile în care în prezenta cauză s-a reținut autoritatea de lucru judecat a Sentinței nr. 1275/2014 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, prin care nu a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.

De asemenea, a făcut referire la litigii anterioare, susținând că unele dintre instanțe au verificat probatoriul administrat în cauzele inițiale de litigii de muncă și au dispus măsurile legale și corecte, iar alte instanțe au pronunțat hotărâri prin care i-au luat tot ceea ce a primit în mod legal și corect, dându-le celor vinovați.

În continuare, recurenta-contestatoare a făcut o prezentare a litigiului, precizând cererile formulate și măsurile dispuse de către instanțele de judecată, susținând și că instanța de apel trebuie să decidă asupra contestație pe care a formulat-o împotriva Dosarului execuțional nr. x/2017, înregistrată inițial în Dosarul nr. x/2017.

A formulat susțineri ample pe fondul cauzei, cu privire la capetele de cerere prin care a solicitat anularea declarațiilor notariale și obligarea pârâtului la plata prejudiciului moral și a cheltuielilor de judecată, argumente care, în opinia părții, sunt de natură a duce la admiterea cererii de chemare în judecată.

În subsidiar, a arătat că, la data de 22 ianuarie 2019, a formulat o contestație în anulare împotriva mai multor hotărâri pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, înregistrată pe rolul instanței supreme, sub nr. x/2019.

Pentru motivele arătate în motivarea contestației în anulare și redate în cuprinsul cererii de recurs, recurenta-contestatoare a solicitat casarea tuturor actelor de procedură și a hotărârilor pronunțate în mai multe dosare, pe care le-a indicat în cerere, repunerea cauzelor pe rol în vederea rejudecării, cu respectarea principiilor de drept procesual civil - contradictorialitate; dreptul la un proces echitabil; dreptul la apărare - și aplicarea dispozițiilor legale în materia răspunderii civile delictuale, abuz în serviciu și hărțuire, prin prisma actelor de concedieri colective și a criteriilor de concedieri colective din 2011, emise de către S.N.T.F. C. civ..F.R Călători S.A. - a Programului de restructurare nr. 1/137 din data de 17 ianuarie 2011 și Anexei 2 din program; Notificare de concedieri colective nr. 1/2176/2011; Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2011 - 2012 -, având în vedere Sentința civilă nr. 970/2012 pronunțată de către Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. x/2011 și Hotărârea nr. 627/2013, pronunțată de către Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. x/2011.

Recurenta-contestatoare a prezentat pe larg situația de fapt care a generat cauzele menționate în cerere și a solicitat luarea măsurilor legale pentru fiecare speță în parte, ținându-se cont de prima hotărâre pronunțată de către Tribunalul Vâlcea (Hotărârea nr. 970/2012) și continuitatea/complicitatea pârâților în săvârșirea faptelor abuzive ulterioare.

Prin completarea motivelor de recurs depusă la data de 22 februarie 2019, recurenta-contestatoare a arătat că, ulterior declarării prezentului recurs, a fost începută o nouă executare silită împotriva sa (Dosar de executare silită nr. x/2019) și a apreciat că acest demers reprezintă o altă formă de amenințare, intimidare, constrângere morală, psihică și financiară, continuă, asupra sa.

Prin urmare, a solicitat: admiterea recursul în întregime; casarea hotărârilor atacate; anularea tuturor declarațiilor notariale autentificate de către B. în perioada martie - aprilie 2013, referitoare la persoana sa și a fiului său; anularea tuturor obligațiilor impuse în sarcina sa, prin hotărârile anterioare; restituirea tuturor taxelor de timbru judiciar și a cauțiunilor, pe care le-a achitat la Direcția Financiară Taxe și Impozite din Râmnicu Vâlcea în perioada 2013 - 2019; obligarea intimatului-pârât să îi restituie toate popririle efectuate pe salariul său ca urmare a Dosarelor execuționale nr. x/2017; y/2017; z/2018 și q/2019; obligarea intimatului-pârât B. la plata prejudiciului moral în cuantumul majorat de 1.500.000 euro (având în vedere și maniera în care a executat-o silit în cel de-al 4 dosar execuțional, după pronunțarea Hotărârii nr. 4024/2018 din 5 decembrie 2018); obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată (constând în zile pierdute în instanță calculate la zile efectiv lucrate începând cu anul 2013 și până la soluționarea justă a cauzelor, taxe de transport la instanțele de judecată, xeroxuri, taxe judiciare de timbru, cauțiuni, popriri, împrumuturi bancare și refinanțări bancare - 55.000 RON); și cu toate obligațiile solicitate prin recursul declarat la data de 13 februarie 2019.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul B. a invocat excepția nulității recursului, susținând incidența sancțiunii prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că, în opinia sa, criticile formulate de către recurenta-contestatoare nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Totodată, a apreciat că în mod corect instanța de apel a reținut ca fiind legală soluția primei instanțe prin care a fost admisă excepția autorității de lucru judecat, având în vedere că există tripla identitate - obiect, cauză și părți - prin raportare la dispozitivul și considerentele Sentinței civile nr. 1275 din data de 6 martie 2014, pronunțate de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. x/2013.

A precizat că, în cauza menționată, recurenta-contestatoare l-a chemat în judecată alături de mai mulți pârâți, iar în ceea ce îl privește a solicitat să fie anulate declarațiile notariale autentificate și să fie obligat la plata prejudiciului moral pretins cauzat.

Intimatul a considerat că în mod corect atât prima instanță, cât și cea de apel au apreciat că obiectul celor două cauze este identic, iar fundamentul juridic este similar, astfel încât nu mai poate fi pusă în discuție, într-un nou litigiu, presupusa sa obligație de a răspunde pentru pretinsul prejudiciu moral, ori legalitatea declarațiilor notariale.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat în cauză, reluând susținerile din cererea de recurs, recurenta-contestatoare A. a solicitat respingerea apărărilor formulate de către partea adversă, precum și a excepție nulității recursului, învederând că a arătat care sunt motivele de recurs pe care și-a întemeiat calea de atac și a explicat și dezvoltat fiecare motiv în parte.

Prin raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului, raportorul și-a exprimat opinia în sensul că recursul este legal timbrat, este formulat în termen legal, îndeplinește condițiile de formă prevăzute de lege sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (1) lit. a), c), e) C. proc. civ., iar părțile au deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei recurate.

Totodată, în opinia raportorului, completarea motivelor de recurs formulată la data de 22 februarie 2019 este depusă cu depășirea termenului legal.

În ceea ce privește criticile formulate de către recurenta-contestatoare, raportorul a reținut că intimatul B. a invocat excepția nulității recursului, iar, în raport de prevederile art. 493 C. proc. civ., în măsura în care se va trece peste excepția nulității recursului, completul de filtru urmează să dispună asupra admisibilității în principiu a căii de atac.

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 17 iulie 2019, astfel cum rezultă din dovezile de înmânare aflate la dosarul de recurs, iar acestea nu au formulat puncte de vedere.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Prin prezenta cerere, recurenta-contestatoare a arătat că înțelege să declare recurs, în principal, împotriva Deciziei civile nr. 4024 din data de 5 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. x/2017, iar, în subsidiar, a apreciat că se impune casarea actelor de procedură și a hotărârilor pronunțate în mai multe cauze în care a fost parte și pe care le-a indicat în cererea de recurs.

Față de această împrejurare și de situația concretă a speței, astfel cum s-a arătat și prin raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului, Înalta Curte constată că este legal învestită doar cu soluționarea recursului formulat împotriva Deciziei civile nr. 4024 din data de 5 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. x/2017.

Analizând cu prioritate incidența dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., susținută de către intimatul-pârât B., Înalta Curte reține că sancțiunea nulității căii de atac, reglementată de aceste prevederi legale, poate interveni doar în situația în care niciuna dintre criticile formulate de către parte nu poate fi încadrată în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aspect care nu se verifică în prezenta cauză.

Referitor la motivarea căii de atac, Înalta Curte constată că recurenta-contestatoare a invocat, prin cererea de recurs, incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 2, 3, 5 și 6 C. proc. civ., iar, la data de 22 februarie 2019, a depus o completare a motivelor de recurs, însă aceasta din urmă este formulată cu depășirea termenului legal, care s-a împlinit la data de 18 februarie 2019, fiind incidente dispozițiile art. 489 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce privește susținerile recurentei-contestatoare, încadrate de parte în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ., prin care aceasta, în esență, a apreciat că neparticiparea procurorului la judecarea pricinii atrage nulitatea hotărârii, precum și cele vizând pretinsa nelegalitate a alcătuirii completului de judecată și a schimbării completului inițial învestit în primă instanță, Înalta Curte constată că acestea, astfel cum au fost dezvoltate, nu pot atrage incidența niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, recurenta-contestatoare neaducând argumente concrete, exprimate într-o manieră clară și de natură a susține nelegalitatea deciziei recurate.

Astfel, recurenta-contestatoare a invocat neparticiparea procurorului la soluționarea pricinii, însă, dezvoltând această critică, a făcut trimiteri la situația de fapt, la plângerile penale și acțiunile civile pe care le-a formulat, precum și la aspectele care trebuiau verificate de către parchete, fără a indica în concret care erau dispozițiile legale care obligau instanța să soluționeze apelul numai în prezența procurorului și a căror nerespectare ar determina nelegalitatea hotărârii.

Totodată, prin criticile vizând schimbarea judecătorului inițial învestit în primă instanță cu soluționarea cauzei, recurenta-contestatoare, pe de o parte, a reluat susținerile formulate în apel sub acest aspect, astfel că, o atare conduită nu răspunde exigențelor unei veritabile motivări a recursului, iar, pe de altă parte, a criticat valoarea probantă pe care instanța de apel a dat-o hotărârii Colegiului de conducere la care a făcut trimitere, aceste critici neputând fi supuse analizei instanței de recurs, întrucât vizează netemeinicia hotărârii și nu nelegalitatea ei.

De asemenea, Înalta Curte constată că invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. este una pur formală, în condițiile în care partea nu a arătat în ce constă încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, care să fi fost invocată în prezenta cauză în condițiile legii, ci a făcut trimitere la o contestație în anulare pe care a formulat-o ca urmare a nemotivării unor hotărâri pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în mai multe cauze, aspect care este străin de pricina de față.

Excedează controlul de legalitate ce poate fi efectuat de instanța de recurs, nereprezentând critici de nelegalitate aduse hotărârii atacate, și susținerile formulate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care recurenta-contestatoare a invocat nereguli procedurale care ar fi fost săvârșite de prima instanță și a criticat constatările instanțelor de fond și de apel care au dus la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată ca urmare a valorificării situației de fapt și a probelor administrate sub acest aspect.

Tot formală este și invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-contestatoare nesusținând în concret aspecte care tind să dovedească nemotivarea deciziei instanței de apel sau împrejurarea că aceasta ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, partea, în esență, reluând susținerile formulate în cadrul motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 și 2 din același cod, care, astfel cum s-a arătat anterior, nu pot fi circumscrise motivelor de casare reglementate de lege.

Totodată, nu pot fi primite susținerile recurentei-contestatoare ce reprezintă nemulțumiri legate de modul de soluționare a altor dosare de către instanțele de judecată, de felul în care au fost instrumentate plângerile sale penale și nici cele vizând situația de fapt, ce nu pot constitui motive de nelegalitate în accepțiunea dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motive ce trebuie raportate la hotărârea recurată, iar nu la alte demersuri judiciare ale părții.

Afirmația acesteia potrivit căreia instanța de apel trebuie să decidă asupra contestației pe care a formulat-o împotriva Dosarului execuțional nr. x/2017, înregistrată inițial în Dosarul nr. x/2017, fără ca partea să aducă vreo critică clară sub acest aspect hotărârii recurate, nu poate reprezenta un motiv de recurs dintre cele reglementate de lege.

În plus, instanța de apel, admițând apelul formulat împotriva Sentinței nr. 101 din data de 5 februarie 2018, a schimbat în parte sentința și a dispus înaintarea contestației la executare formulate în Dosarul nr. x/2017, conexat la Dosarul nr. x/2017, având ca obiect actele de executare din Dosarul execuțional nr. x/2017 al B.E.J. C., către Judecătoria Râmnicu Vâlcea spre competentă soluționare.

Cu toate acestea, în cauză, nu este incidență sancțiunea nulității recursului prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., întrucât recurenta-contestatoare a formulat critici concrete cu privire la raționamentul curții de apel care a validat admiterea de către instanța de fond a excepției autorității de lucru judecat prin raportare la Sentința nr. 1275/2014, pronunțată de în Dosarul nr. x/2013 de Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Prin urmare, față de cele anterior reținute și de cele constate prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, completul de filtru este în unanimitate de acord că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., astfel încât nu este posibilă adoptarea vreuneia dintre soluțiile indicate în alin. (5) al art. 493 C. proc. civ., respectiv anularea sau, după caz, respingerea recursului și va admite, în principiu prezenta cale de atac.

Înalta Curte constatând că ambele părți și-au exprimat acordul ca recursul, în situația în care este admisibil în principiu, să fie soluționat de completul prevăzut de art. 493 C. proc. civ., va proceda, în temeiul art. 493 alin. (6) C. proc. civ., la analiza pe fond a recursului din perspectiva criticilor anterior enunțate, respectiv a celor ce pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

Astfel, recurenta-contestatoare a susținut că în mod greșit instanța de apel, validând sub acest aspect raționamentul primei instanțe, a reținut că în prezenta pricină se impune autoritatea de lucru judecat, raportat la Sentința nr. 1275/2014 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. x/2013, în condițiile în care, în cauză, nu este îndeplinită cerința triplei identități - de părți, de cauză și de obiect, critică care se încadrează în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate cu privire la părțile, obiectul și cauza a două sau mai multor litigii, dintre care cel puțin unul dintre acestea să fie soluționat, așa cum reiese din dispozițiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

Aceste dispoziții legale dau expresie efectului negativ al autorității de lucru judecat, potrivit căruia nicio persoană nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, fiind interzisă reluarea aceleiași judecăți, în condițiile identității de părți, obiect și cauză, cu alte cuvinte, partea care a pierdut procesul nu mai poate repune în discuție aceeași pretenție, pe care să o opună aceleiași părți și invocând același temei juridic.

În speță, recurenta-contestatoare a apreciat că nu se poate reține autoritatea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 1275/2014, pronunțate de Judecătoriei Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. x/2013, dat fiind faptul că nu există identitate de părți și de cauză în ceea ce privește cele două litigii.

Susținând că nu există identitate de părți între prezenta cauză și cea care a format obiectul Dosarului nr. x/2013, recurenta-contestatoare a arătat că însăși instanța de apel a reținut că părți în prezenta cauză sunt numai apelanta și intimatul-notar, iar nu și o altă persoană care a fost parte într-un alt dosar.

Verificând decizia recurată, Înalta Curte, în primul rând, reține că instanța de apel a constatat cele arătate de către recurenta-contestatoare în contextul cercetării motivului de apel îndreptat împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare și nu în cadrul analizei motivelor de apel îndreptate împotriva Sentinței nr. 101 din data de 5 februarie 2018, prin care partea a adus critici cu privire la greșita admitere a autorității de lucru judecat. Acest argument a dus la concluzia că în speță nu se verifică motivele de incompatibilitate la care recurenta-contestatoare a făcut trimitere prin raportare la o posibila legătură de rudenie a judecătorului cu una dintre părți și nu este contrar constatării autorității de lucru judecat a Sentinței civile nr. 1275/2014.

În ceea ce privește identitatea de părți, instanța de apel a reținut în mod corect că această condiție este îndeplinită, întrucât în cauza anterioară reclamanta A. a chemat în judecată mai mulți pârâți, între care și intimatul-pârât din prezentul dosar - B.

Contrar celor susținute de către recurenta-contestatoare, împrejurarea că în primul litigiu aceasta a chemat în judecată mai mulți pârâți și nu doar pe intimatul-pârât din cauza pendinte este lipsită de relevanță din perspectiva identității de părți la care se referă dispozițiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care prezentul litigiu se desfășoară între două părți care au avut calitatea de reclamantă și, respectiv, de pârât în litigiu anterior. În caz contrar, după soluționarea definitivă a primului litigiu, reclamanta ar avea posibilitatea să cheme din nou în judecată pe oricare dintre pârâții inițiali pentru a supune judecății aceeași chestiune litigioasă, în temeiul acelorași dispoziții legale, și să pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a judecat deja, aspect care contravine principiului securității juridice, consacrat atât de legislația și jurisprudența națională, cât și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

De asemenea, sunt nefondate și criticile aduse de recurenta-contestatoare prin care aceasta a susținut că nu există identitate de cauză între cele două litigii.

Recurenta-contestatoare a arătat că în Dosarul nr. x/2013 singura chestiune analizată de către instanță a fost excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului-pârât, iar instanța de apel și cele care au soluționat căile extraordinare de atac în pricina anterioară nu au verificat dacă a fost respectat Regulamentului de funcționare și aplicare a Legii nr. 36/1995 și nici nu au aplicat corect dispozițiile legale față de intimatul-pârât, care nu a administrat nicio probă pertinentă, utilă și concludentă cauzei și nici nu a depus actul normativ în temeiul căruia și-a exercitat profesia.

Nemulțumirea părții referitoare la modul de soluționare a litigiului anterior nu poate influența în niciun fel autoritatea de lucru judecat a sentinței pronunțate în respectiva cauză, hotărâre rămasă definitivă prin Decizia nr. 305 din data de 23 aprilie 2015 a Tribunalului Vâlcea.

Deși recurenta-contestatoare susține că fundamentul juridic al prezentului litigiu diferă de cel al pricinii precedente, Înalta Curte constată că și aceste susțineri sunt nefondate.

Cauza juridică a unei cereri este reprezentată de fundamentul juridic al pretenției, de actul sau de faptul juridic generator al dreptului, alături de împrejurările de fapt care au determinat promovarea acțiunii.

Din acest punct de vedere, Înalta Curte reține că în ambele demersuri judiciare, recurenta-contestatoare l-a chemat în judecată pe intimatul-pârât B., solicitând, pentru aceleași motive de nulitate, anularea declarațiilor notariale și obligarea intimatului-pârât la plata despăgubirilor morale, ca urmare a răspunderii civile delictuale și a obligație a de reparare a prejudiciului pretins cauzat.

Recurenta-contestatoare a învederat că, în prezenta cauză, împrejurările de fapt sunt reprezentate nu doar de cele arătate în litigiul precedent, ci și de manierea, atitudinea și comportamentul părții adverse, de constrângerea exercitată asupra sa prin dosarele de executare silită formulate, de abuzul în serviciu și complicitatea la abuz în serviciu, de influențarea declarațiilor și autentificarea unor declarații false, de hărțuirea și de constrângerea sa morală, psihică și financiară, precum și de încercarea de intimidare.

Aceste susțineri nu pot duce la o concluzie diferită de cea a instanței de apel cu privire la identitatea de cauză a celor două procese, în condițiile în care ele nu tind a dovedi o împrejurare de fapt diferită de cea invocată în cauza precedentă, respectiv atitudinea culpabilă a intimatului-pârât de natură a atrage răspunderea civilă delictuală a acestuia, care a fost deja analizată.

Totodată, așa cum a apreciat și instanța de apel, invocarea unor dispoziții din C. proc. pen. nu poate înlătura incidența în cauză a autorității de lucru judecat, având în vedere că, prin raportare la acestea, din punct de vedere al acțiunii civile, analiza se realizează tot cu privire la răspunderea civilă delictuală invocată și în cauza anterioară.

Excedează controlul de legalitate permis de lege instanței de recurs, nefiind critici care să vizeze hotărârea instanței de apel atacată prin calea de atac cu care a fost învestită, celelalte aspecte, prin care recurenta-contestatoare își exprimă nemulțumirea cu privire la faptul că, în Dosarul nr. x/2013, a fost obligată în apel la plata cheltuielilor de judecat, în condițiile în care în prezentul dosar s-a reținut autoritatea de lucru judecat a Sentinței nr. 1275/2014, prin care nu a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de apel, având în vedere identitatea de părți, obiect și cauză, a validat reținerea de către tribunal a autorității de lucru judecat a Sentinței civile nr. 1275 din data de 6 martie 2014, pronunțate de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia nr. 305A din data de 23 aprilie 2015, pronunțată în același dosar de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă.

Față de cele anterior reținute cu privire la caracterul nefondat al criticilor formulate de către recurenta-contestatoare din perspectiva validării de către curtea de apel a constatării primei instanțe referitoare la incidența în cauză a autorității de lucru judecat, având în vedere și imposibilitatea încadrării celorlalte critici în motivele de nelegalitate prevăzute de lege, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatoarea A.

Totodată, în raport de dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. și de soluția de respingere, ca nefondată, a căii de atac exercitate în cauză, va obliga pe recurenta-contestatoare A. la plata către intimatul B. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 RON, solicitate de către acesta și dovedite prin Chitanța nr. x din data de 8 mai 2019, emisă de Biroul de avocat E., aflată la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite în principiu recursul declarat de contestatoarea A. împotriva Deciziei nr. 4024 din data de 5 decembrie 2018 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea A. împotriva Deciziei nr. 4024 din data de 5 decembrie 2018 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Obligă pe recurenta-contestatoare A. la plata către intimatul BNP B. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 RON.

Fără cale de atac în ceea ce privește soluția de admitere în principiu a recursului.

Definitivă cu privire la