ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.01.2019

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 164/2019

HOTĂRÂRE
31.01.2019
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 164/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea la data 14 aprilie 2016 sub nr. x/2016, astfel cum a fost precizată, contestatorii A. și B. au solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul C. să se dispună anularea actelor de adjudecare întocmite la data de 27 iunie 2011 și 4 iunie 2013, în Dosarul de executare nr. x/2010 al executorului judecătoresc D., a procesului-verbal întocmit la data de 17 ianuarie 2012 în Dosarul de executare cu nr. x/2011 și a Procesului-verbal întocmit la data de 8 noiembrie 2013 în Dosarul de executare cu nr. x/2013 de către executorul judecătoresc E., precum și întoarcerea executării silite.

În drept au fost invocate prevederile art. 722 C. proc. civ.

Prin Sentința civilă nr. 2948 din 27 mai 2016 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea s-a respins ca tardivă contestația la executare formulată de contestatorii A. și B., în contradictoriu cu intimatul C., s-a respins cererea de întoarcere a executării silite și s-a dispus ca toate cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului, fiind obligați contestatorii, în solidar, la plata sumei de 300 RON către intimat, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs contestatorii A. și B.

Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 115/2017 din 11 mai 2017 a respins ca nefondat recursul declarat de contestatorii A. și B. împotriva Sentinței civile nr. 2948 din 27 mai 2016 pronunțate de Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Împotriva Sentinței civile nr. 2948 din 27 mai 2016 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea și a Deciziei civile nr. 115/R din 11 mai 2017, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția civilă, au formulat apel contestatorii A. și B.

Prin Decizia civilă nr. 430/2018 din 19 februarie 2018, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a respins ca inadmisibil apelul formulat de contestatorii A. și B. împotriva Sentinței civile nr. 2948/27 mai 2016, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea și a Deciziei civile nr. 115/R/11 mai 2017, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția civilă, în Dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimații F. și G.

Împotriva Deciziei civile nr. 430/2018 din 19 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, au declarat recurs contestatorii A. și B.

Prin cererea de recurs, contestatorii A. și B. au invocat motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

În argumentarea memoriului de recurs, contestatorii A. și B. susțin că hotărârile atacate sunt netemeinice și nelegale deoarece au fost date cu încălcarea legii și s-au întemeiat pe o gravă greșeală de fapt decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate în cauză, iar în continuare aceștia fac un istoric al cauzei arătându-și nemulțumirea față de hotărârile pronunțate.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, constată că recursul recurenților A. și B. este inadmisibil și va fi respins, pentru următoarele considerente:

Recursul are ca obiect Decizia civilă nr. 430/2018 din 19 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, prin care s-a respins ca inadmisibil apelul formulat de contestatorii A. și B. împotriva Deciziei civile nr. 115/R/11 mai 2017, prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de contestatorii A. și B. împotriva Sentinței civile nr. 2948 din 27 mai 2016 pronunțate de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, sentință prin care s-a respins ca tardivă contestația la executare formulată de contestatorii A. și B.

Potrivit dispozițiilor art. 282 C. proc. civ., hotărârile date în primă instanță de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în primă instanță de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel.

Hotărârea împotriva căreia apelanții au declarat calea de atac a apelului a fost pronunțată în recurs, fiind irevocabilă, astfel încât aceasta nu mai era susceptibilă de a fi atacată, pe calea apelului, întrucât nu face parte din categoria hotărârilor la care se referă dispozițiile art. 282 C. proc. civ., de asemenea, pentru aceleași considerente, prezenta cale de atac a recursului nu mai putea fi exercitată de contestatorii A. și B.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Pentru aceste considerente, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenții A. și B. împotriva Deciziei civile nr. 430/2018 din 19 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Pitești, secția I civilă.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenții A. și B. împotriva Deciziei civile nr. 430/2018 din 19 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Pitești, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-10-15
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1793/2024
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, secția Civilă, la 1 iulie 2015, sub dosar nr. x/2015, conte
ÎCCJ 2017-06-12
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1764/2019
I. Circumstanțele cauzei: 1. Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, la data de 20 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A., în calitate de contestatoare, în contra
ÎCCJ 2018-10-09
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4153/2018
Ședința publică din data de 9 octombrie 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 4 ianuarie 2016 pe rolul Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B.
ÎCCJ 2018-10-02
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3812/2018
respectiv dosarul cu nr. x/2016 al BEJ B.. Prin decizia civilă nr. 306/10.03.2017, Tribunalul Vâlcea a admis apelul și a schimbat sentința nr. 4618/18.10.2016 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, în sensul că a admis contestația la executare și a
ÎCCJ 2017-09-28
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1346/2017
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 9 iunie 2016, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea sub nr. x/2016 contestația la executa
Sursă