ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3771/2019

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2014, reclamanta A. și Recuperare a Capacității de Muncă "A." SA a chemat în judecata pe pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând: anularea încheierii nr. 9/21 februarie 2014 emise de Comisia de soluționare a contestațiilor a Curții de Conturi a României; anularea parțială a Deciziei nr. 29/V din 19 decembrie 2013 emise de Curtea de Conturi a României - Departamentul V; anularea parțială a Raportului de control nr. x din data de 29 noiembrie 2013, încheiat de auditorii publici externi în urma acțiunii privind "Controlul situației, evoluției și modului de administrare a patrimoniului public și privat al statului" efectuat la societatea reclamantă; suspendarea executării măsurilor nr. 1, nr. 2, nr. 3, nr. 4, nr. 9, nr. 13 și nr. 14 din Decizia nr. 29/V din 19 decembrie 2013, în temeiul art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.

2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond Prin Sentința civilă nr. 197 din 27 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă cererea expertului judiciar de majorare a onorariului de la 2.000 RON la 6.000 RON și obligată reclamanta la plata diferenței de onorariu în sumă de 4.000 RON către expertul judiciar.

Instanța a admis în parte acțiunea reclamantei, a anulat în parte Încheierea nr. 9 din 21 februarie 2014 și Decizia nr. 29/V din 19 decembrie 2013, în privința următoarelor măsuri și a soluției date în soluționarea contestației referitor la acestea: măsura nr. 2 din Decizia nr. 29/V din 19 decembrie 2013, parțial, respectiv în ceea ce privește obligația reclamantei de înregistrare în patrimoniu a terenurilor în suprafață de 59.407 mp, aflate în folosință și exploatate, la unele dintre sucursalele teritoriale, până la clarificarea situației juridice a acestora și obținerea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate; măsura nr. 3 din Decizia nr. 29/V din 19 decembrie 2013, parțial, respectiv în ceea ce privește determinarea tuturor influențelor fiscale generate de înregistrarea nejustificată pe cheltuielile anului 2012 a sumei de 2.596.194 RON reprezentând provizion pentru litigii.

A fost respinsă, în rest, acțiunea, ca neîntemeiată. A fost admisă în parte cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu expert, și obligată pârâta la plata către aceasta a sumei de 1000 RON cu acest titlu, proporțional cu pretențiile admise. 3. Cererile de recurs Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs atât reclamanta A. și Recuperare a Capacității de Muncă "A."SA, cât și pârâta Curtea de Conturi a României. 3.1. În motivarea cererii de recurs întemeiate pe disp. art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., reclamanta a arătat, referitor la măsura 13 din Decizia nr. 29/V din 19 decembrie 2013, că instanța de fond era datoare să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-a format convingerea, precum și raționamentul logico-juridic, clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept, pentru care a respins cererea de anulare a acestei măsuri.

Instanța a fost departe de aceste exigențe pe parcursul celor 13 paragrafe ale hotărârii, în care s-a mulțumit să preia susținerile pârâtei, fără să emită considerații proprii de interpretare a legii, pe care le presupune aplicarea acesteia la situația de fapt. Cu privire la primul paragraf, recurenta reclamantă a susținut că instanța de fond nu a înțeles ce reprezintă suma de 993.551 RON. Deși la o primă vedere ar părea că reprezintă prime acordate salariaților A. SA, în fapt, constituie o sumă globală calculată de auditori, ce reprezintă cheltuieli cu salariile plătite în plus în 2012 și care, în accepțiunea acestora, constituie un prejudiciu ce trebuie recuperat. Concluzia putea fi lesne trasă de la pag.

58 din Raportul de control nr. 573, precum și din decizie. Așadar, această sumă de 993.551 RON nu reprezintă nici totalitatea primelor din anul 2012 și nici primele acordate la sfârșitul anului 2012, al cărui cuantum este altul (915.299 RON). Această situație de fapt este prezentată de pârâtă în raportul de control într-o modalitate întortocheată și lipsită de coerență, care a indus instanța de fond în eroare cu privire la natura sumei. Al doilea paragraf este o afirmație, o reiterare a unei apărări a reclamantei, din care nu se poate trage nici concluzia că a fost înlăturată cu vreun argument juridic și nici concluzia că a fost reținută. Această apărare este extrem de importantă, întrucât Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară din cadrul Ministerului Finanțelor Publice (MFP) este organul special creat și abilitat cu controlul elaborării și execuției bugetului de venituri și cheltuieli, conform art. 8 1 și art. 8 2 (3) din O.U.G.

nr. 79/2008. În fiecare an, MFP controlează societatea reclamantă prin consilieri specializați în execuția bugetului de venituri și cheltuieli. În anul 2012, în urma controlului privind încadrarea indicatorilor economico-financiari realizați în anul 2012 de către A. SA, în nivelul indicatorilor aprobați prin bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2012, a rezultat că au fost depășiri doar la cheltuiala cu amortizarea și cheltuiala cu contracte de mandat și în niciun caz nu au fost depășiri la cheltuieli privind salariile.

Acest fapt rezultă din Raportul de inspecție economico-financiară încheiat la data de 27 septembrie 2013, înregistrat la MFP - Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară și din Dispoziția obligatorie înregistrată la MFP - Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară, sub numărul x din 11 decembrie 2013. În paragrafele 3 și 4 instanța de fond prezintă concluzia expertului contabil, pe care o consideră irelevantă și motivează irelevanța cu susțineri ale pârâtei pe care, într-un anume moment procesual, le-a respins. Așadar, instanța de fond admite efectuarea unei expertize contabile cu un obiectiv pe care-l consideră util pentru soluționarea cauzei, respingând opoziția Curții de Conturi la efectuarea expertizei.

După efectuarea expertizei, Curtea de Conturi a făcut obiecțiuni la raport, iar instanța de fond apreciază că obiecțiunile sunt nefondate și le respinge. Apoi, instanța de fond își schimbă poziția apreciind că expertiza este irelevantă și, mai mult, justifică lipsa de importanță a expertizei cu argumentele pârâtei, pe care inițial le respinsese ca nefondate. În acest context este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ. Cu privire la paragrafele 5 și 6, recurenta reclamantă susține că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., întrucât este eronată constatarea instanței prin care reclamanta putea să prevadă la cheltuieli cu salariile în anul 2012 numai suma de 11,404,632 RON, sumă rezultată în urma calculului: salariile realizate în anul 2011 x indicele inflație, respectiv 11,051,000 x 103,2% = 11,404,632 RON.

Precizează că nu se puteau previziona cheltuielile cu salariile pentru anul 2012 luând în calcul doar fondul de salarii realizat efectiv în anul 2011, înmulțit cu indicele de inflație de 3,2%, din următoarele motive: în anul 2011 există fluctuații inerente ale personalului (concedii medicale, concedii fără plată, urmare a restrângerii activității în perioada de extrasezon, posturi devenite vacante pentru o anumită perioadă de timp, etc), fluctuații care influențează fondul de salarii în sensul diminuării acestuia în anul 2011, aspect care se regăsește în oricare previziune; în prognoza anului 2012, conform normelor metodologice de întocmire a bugetului, s-au reîntregit perioadele cu numărul de personal aflat în situațiile prezentate mai sus și s-au previzionat cheltuielile aferente reîntregirii, sens în care s-a făcut trimitere la disp.

art. 45 alin. (1) din Legea nr. 293/2011. Prin H.G. nr. 1281/2011 s-a aprobat bugetul pentru anul 2011 pentru un număr de 717 salariați și în niciun caz acesta nu este numărul de personal realizat în anul 2011, așa cum greșit a reținut de instanța. Același număr de salariați a fost prevăzut și pentru anul 2012, aprobat prin H.G. nr. 152/2012. Fondul de salarii prevăzut în bugetul aprobat pentru anul 2011 a fost de 12,208 mii RON (rd. 22 anexa 1). În previziunea pentru anul 2012, reclamanta a calculat salariile la nivelul anului 2011 pentru numărul de salariați aprobat prin hotărârea de guvern în anul 2011, rezultând un fond de salarii pentru anul 2012 de 12,520 mii RON (rd.

22 anexa 1). Verificând dacă suma prevăzută în buget se încadrează în prevederile Legii nr. 293/2011, dacă cheltuielile cu salariile în sumă de 12,520 mii RON au fost indexate doar cu indicele mediu de creștere al prețurilor prognozat pentru anul 2012, rezultă următoarele: 12,208 mii RON x 103,2%=12,598 mii RON. Astfel, reținerea de către instanță că "în BVC pentru anul 2012 trebuia prognozată o cheltuială cu salariile în sumă de 11,404,63 mii RON și nu suma de 12,520,78 mii RON, așa cum a fost aprobată prin H.G. nr. 152/2012" nu este motivată cu referire la textul de lege încălcat de reclamantă, în contextul în care aprobarea cheltuielilor privind salariile prin H.G. nr. 152/2012 s-a făcut în urma fundamentării de către reclamantă.

Tocmai aprobarea prin hotărâre de guvern a implicat și verificarea fundamentării din punct de vedere al dimensionării cheltuielilor cu salariile, de către MFP și Ministerul Muncii.

În paragraful 7 instanța de fond vrea să-și justifice procesul logico-juridic de interpretare a legii de la paragraful anterior printr-o notă a directorului economic al societății, B. În mod cu totul eronat instanța atribuie o forță probantă absolută acestei note, înscris care ar fi trebuit înlăturat din probatoriu întrucât: nu provine de la societate, iar orice control se face în funcție de actele pe care societatea le pune la dispoziție organelor de control; nu a fost solicitat de auditorii Curții de Conturi nici societății sau organelor de conducere ale acesteia și nici măcar d-nei B.; este un act personal al d-nei B., din moment ce poartă doar semnătura ei, fără nici cea mai mică dovadă că ar fi fost adus la cunoștința organelor de conducere; nu poate fi plasat în timp, întrucât nu are niciun fel de dată, astfel că se poate specula cu privire la data întocmirii lui.

Recurenta reclamantă precizează că paragraful 8 este preluat cuvânt cu cuvânt din apărările pârâtei și nu se indică nicio prevedere legală care să fi fost încălcată, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ. Nici din paragraful 9 nu se poate desprinde dacă reclamanta a încălcat sau nu vreo normă de drept. Chiar dacă a preluat fraza din întâmpinarea pârâtei, este de neînțeles care a fost raționamentul logico-juridic al instanței și care ar fi fost finalitatea acestui considerent. Niciun act normativ nu prevede vreo restricție în acordarea unor bonusuri salariale, ce reprezintă o recompensă a muncii salariaților. Nici împrejurarea că primele nu erau prevăzute în Regulamentul intern nu constituie vreun impediment legal pentru acordarea acestora.

Paragraful 10 constituie o frază preluată ad literam din apărările pârâtei, ce conține propoziții care nu au nicio legătură una cu alta și care alcătuiesc o frază "fără cap și fără coadă". Constatarea instanței privind depășirea cheltuielilor cu salariile în anul 2012, care s-a materializat în acordarea primelor din luna decembrie 2012 (...), este cu totul eronată, întrucât nici măcar Curtea de Conturi nu a constatat un astfel de fapt. Referitor la paragraful 11 arată că este cel care conține concluzia instanței și, cu toate că aceasta ar trebui să fie clară, precisă și inteligibilă, este o frază compusă din două părți frânte care în niciun caz nu pot constitui o idee inteligibilă. În cadrul paragrafului 12 instanța a adus argumente care profită reclamantei.

Adică, tocmai respingerea propunerii de rectificare a bugetului societății de către MFP demonstrează că aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli, prin H.G. nr. 152/2012, s-a făcut după o analiză și verificare temeinică și că bugetul inițial a fost corect fundamentat. Invocarea art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 79/2008 este o nouă interpretare eronată a legii, întrucât în anul 2012 ordonanța nu a impus alte restricții în ceea ce privește execuția bugetului de venituri și cheltuieli în afara restricției care se referă la depășirea în structură a nivelului de cheltuieli aprobat prin B.V.C. Instanța de fond preia din raportul Curții de Conturi un temei de drept care nu se aplica în anul 2012, adică niște restricții privind execuția bugetului de venituri și cheltuieli impuse prin O.G.

nr. 26/2013 care intră în vigoare în anul 2013 și care stabilește regulile ce se vor respecta în execuția bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2013. În ultimul paragraf instanța respinge ca neîntemeiate criticile referitoare la măsura de la pct. 13, soluție ce nu poate fi acceptată deoarece apărările și argumentele invocate în contestație nu au făcut obiectul unei analize efective din partea instanței. Referitor la măsura 14 din Decizia nr. 29/V din 19 decembrie 2013, recurenta reclamantă arată că soluția se întemeiază pe o singură normă de drept material și anume, nesocotirea art. 143 1 alin. (4) din Legea nr. 31/1990. Instanța, interpretând per a contrario acest articol, consideră că directorul nu este îndreptățit la daune-interese dacă revocarea s-a produs cu justă cauză.

Raționamentul "per a contrario" este aplicat eronat, întrucât norma nu se poate extinde asupra unor clauze contractuale anterioare revocării cu justă sau fără justă cauză, în acest sens fiind și cele două hotărâri judecătorești ale Judecătoriei Brașov și Tribunalului Brașov pe care le-a invocat în apărare și la care Curtea de Apel București nu face nicio referire. Cele două instanțe apreciază că directorului revocat i s-au acordat în mod legal cele 6 remunerații compensatorii, întrucât clauza cu pricina nu prevede niciun fel de excepție care să excludă plata celor 6 remunerații în cazul revocării mandatului. Instanța de fond nu reține confuzia pe care pârâta o face între noțiunile juridice, așa cum de altfel nu reține niciuna dintre normele juridice indicate în decizie cum că ar fi încălcate de reclamantă, ci vine cu un nou argument de drept, care nu a fost avut în vedere la momentul întocmirii raportului de control și a deciziei subsecvente.

În privința măsurilor 1 și 4 din Decizia nr. 29/V din 19 decembrie 2013 susține că este de neînțeles cum instanța a înlăturat cu atâta ușurință concluziile unui expert contabil, care privesc operațiuni strict contabile, pentru a interpreta într-o manieră proprie art. 63 din OMFP nr. 3055/2009, catalogând erorile contabile din speță ca semnificative sau nesemnificative. Privită în ansamblu, motivarea are o lipsă totală de coerență, atât logică cât și juridică, iar prin preluarea susținerilor Curții de Conturi într-o manieră disparată se ajunge la o motivare confuză, obscură, caz în care este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. Instanța nu a motivat de ce a înlăturat opinia unui specialist care argumentează extrem de clar, concis și pe înțelesul tuturor de ce susținerile pârâtei sunt eronate.

Este inexplicabil cum a putut instanța să interpreteze art. 63 din OMFP nr. 3055/2009 într-un mod contrar decât a făcut-o expertul contabil și fără să argumenteze de ce a înlăturat opinia unui specialist. Tot o aplicare greșită a legii este și reținerea că ar fi trebuit să se ia în considerare o singură abatere din cele reținute de auditorii publici externi referitoare la înregistrarea eronată în anul 2012 a cheltuielilor cu amortizarea (...), instanța referindu-se la o singură eroare și nu la toate erorile, așa cum au fost înregistrate acestea în context, conform art. 63 alin. (6) din OMFP nr. 3055/2009. Atâta vreme cât este vorba despre corecția unor erori și nu de corecția unei singure erori, în mod corect expertul judiciar numit în cauză a analizat semnificația erorii în context, având în vedere valoarea cumulată a elementelor.

3.2. În motivarea cererii de recurs întemeiate pe disp. art. 488 pct. 8 C. proc. civ., pârâta a arătat, cu privire la măsura dispusă la pct. 2 din Decizia nr. 29/V din 19 decembrie 2013, că instanța de fond, în mod netemeinic și nelegal, a dispus anularea parțială, având în vedere următoarele argumentele: prin măsura nr. 2 din Decizia nr. 11/V/2012 s-a dispus "înregistrarea în patrimoniul societății a tuturor terenurilor deținute cu titlu de folosință de către sucursalele teritoriale, chiar dacă ministerul de resort nu a emis certificate de atestare a dreptului de proprietate.

Dispunerea de măsuri concrete, particularizate pentru fiecare sucursală din subordine, pentru definitivarea lucrărilor necesare obținerii titlurilor de proprietate, precum și a formalităților cu privire la înregistrarea la Cartea Funciară a terenurilor deținute cu orice titlu". Prin măsura nr. 2 din Decizia nr. 29/V/2013 s-a dispus "înregistrarea în patrimoniu a terenurilor, în suprafață de 59.407 mp, aflate în folosință și exploatate, la unele dintre sucursalele teritoriale, până la clarificarea situației juridice a acestora și obținerea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate. Clarificarea situației juridice a terenurilor deținute de către unele dintre sucursalele societății cu autoritățile locale pe raza cărora se află amplasate aceste terenuri.

Definitivarea formalităților cu privire la înregistrarea în Cartea Funciară a terenurilor, la unele dintre sucursalele societății". Aceste măsuri sunt diferite deoarece cea care face obiectul prezentei cauze vizează înregistrarea în patrimoniu a terenului până la clarificarea situației juridice. Atât timp cât societatea nu avea situația clară a acestor terenuri și nu avea niciun fel de evidență a lor, chiar dacă ele sunt deținute cu titlu de folosință și numai urmare a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi, a procedat în consecință, așa încât răspunderea, în atare situație, revine celui ce dispune neînregistrarea terenurilor în patrimoniu. La finele fiecărui an, terenurile deținute de cele 9 sucursale teritoriale, în suprafață de 59.407 mp, puteau fi înregistrate în patrimoniu, ca plus de gestiune sau de inventar, potrivit O.M.F.P.

nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, pentru a asigura reflectarea prin situațiile financiare anuale a situației reale a patrimoniului societății, urmând ca ulterior să procedeze la stabilirea situației juridice a acestora și să corecteze în evidența financiar-contabilă înregistrările de la caz la caz. Argumentele instanței sunt contrazise de situațiile financiare ale societății, unde terenul de la sucursala Geoagiu (8.595 mp teren, în valoare de 514.585 RON), este înregistrat în patrimoniu, deși are același statut cu celelalte terenuri, fiind atribuit tot cu titlu de folosință prin Decizia nr. 74/1975 a Consiliului Popular.

Un alt exemplu elocvent este și sucursala Bala, unde aceasta a dobândit dreptul de proprietate prin efectul uzucapiunii de 30 ani asupra terenului, în suprafață de 6.000 mp, prin Sentința civilă nr. 457 din 8 iulie 2009 pronunțată de către Judecătoria Baia de Aramă, în Dosarul nr. x/2009. Terenul a fost intabulat la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Mehedinți, sub nr. x din 15 mai 2012, carte funciară nr. x, iar la baza înregistrării s-a menționat actul administrativ nr. 432 din 9 decembrie 1974 emis de Comitetul executiv Mehedinți, prin care acesta a fost dat în folosință, pe durată nelimitată.

Orice entitate este obligată să înregistreze în patrimoniu toate bunurile pe care le deține, potrivit art. 11 din Legea nr. 82/1991, astfel că societatea era obligată să înregistreze terenurile, indiferent de forma de deținere a acestora (proprietate sau folosință), mai ales că nu s-au prezentat niciun fel de dovezi în acest sens, din care să rezulte că terenurile ar fi înregistrate în patrimoniul autorităților locale pe raza cărora se află amplasate. Referitor la măsura de la pct. 3 din Decizia nr. 29/V din 19 decembrie 2013, precizează că din studierea datelor aflate pe portalul instanțelor de judecată rezultă că, la data prezentei, litigiul din Dosarul nr. x/2010, care a stat la baza constituirii provizionului, în anul 2012, s-a finalizat.

Tot cu același obiect a mai fost un litigiu în acest sens încă din anul 2008 (Dosarul x/2008) pe rolul Tribunalului București. Provizionul trebuia constituit încă din anul 2008, de la apariția litigiului între cele două părți, acesta a grevat cheltuielile anului 2012 cu o sumă semnificativă, micșorând în acest fel și dividendele care se cuveneau acționarului unic, Casa Națională de Pensii Publice, întrucât în anul 2012 s-a majorat și cota de dividende, de la 50%, cât era în perioadele anterioare, la 85%, potrivit pct. 8, cap. V din Anexa la H.G. nr. 152/2012. Susține că modalitatea în care societatea a procedat pentru a cuprinde în cheltuielile acesteia eventuale plăți datorate, urmare soluționării litigiului cu terenul în speță, denotă faptul că nu s-a respectat unul din principiile de bază ale contabilității, respectiv principiul prudenței, prevăzut în O.M.F.P.

nr. 3055/2009. Or, acționarea cu prudență a societății, conform cu legislația aplicabilă, era numai în situația în care aceasta constituia provizion încă din anul 2008, întrucât putea obține date de piață cu privire la valoarea terenului ce urma să fie restituit, date care puteau fi revizuite anual, în plus sau minus, în funcție de evoluția pieței, până la finalizarea litigiului în anul 2014. În situația în care societatea ar fi acționat cu prudență la finele fiecăruia din exercițiile financiare în care s-a derulat litigiul, începând din anul 2008, cheltuielile fiecărui an ar fi fost grevate în mod corespunzător și nu s-ar fi ajuns în situația ca tocmai în anul în care s-a majorat cu 35% cota de dividende datorată acționarului unic, față de anii precedenți, societatea să constituie acest provizion și, implicit, să diminueze suma cuvenită C.N.P.P.

cu titlu de dividende. Mai precizează că s-a întocmit un raport de expertiză contabilă, dar obiectivele acesteia nu au fost măsurile care au fost anulate parțial de către instanță. Atât timp cât niciuna dintre măsurile care au făcut obiectul expertizei nu a fost anulată parțial de instanță, este nelegală obligarea Curții de Conturi de a plăti suma de 1.000 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert, proporțional cu pretențiile admise. 4. Apărările intimaților Recurenta pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantă, pentru argumentele de fapt și de drept menționate în întâmpinarea depusă în dosarul de fond. A mai precizat că expertul contabil judiciar nu a tratat într-o manieră independentă situația de fapt, nefăcând o analiză, în context, a erorilor, așa cum impunea situația de față, întrucât în speță avem de-a face cu o societate ale cărei dividende se virează la bugetul general consolidat.

În acest fel, orice sumă care a fost încadrată eronat de societate și a condus la diminuarea dividendelor intră în competența de control/audit a Curții de Conturi a României, potrivit legii. Expertul contabil judiciar nu a reușit să aducă în fața instanței de fond argumente care să infirme constatările pârâtei. Societatea a atașat la recurs un raport al inspecției economico -financiare de la Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară din cadrul MFP, încheiat la 27 septembrie 2013 (în timpul efectuării controlului, care a avut loc în perioada 2 septembrie 2013 - 29 noiembrie 2013) raport care, în mod surprinzător, poartă număr de înregistrare peste trei luni, respectiv din 11 decembrie 2013 (nr. 5165) și a fost înregistrat la societate sub nr. x din 18 decembrie 2013, iar la finalul acestuia se poate observa cu ușurință că atât numărul, cât și data de înregistrare poartă ștersături.

Mai mult, înregistrarea acestuia după finalizarea acțiunii de control și cuprinderea în acest raport a unor concluzii contrare celor cuprinse în actul de control al Curții de Conturi și aducerea lui ca probă în instanță după trei ani nu pot fi reținute. Aceasta, întrucât societatea nu s-a apărat cu acest document nici la instanța de fond, mai mult, nici expertul contabil numit în acest sens nu a făcut niciun fel de trimitere la acest raport, deși concluziile MFP nu pot constitui temei legal pentru depășirea cheltuielilor cu salariile. De asemenea, nu este lipsit de relevanță faptul că societatea, la peste trei ani de la încheierea acestui raport, îl prezintă ca document la instanță, deși avea obligația să îl pună la dispoziția echipei de control care a efectuat acțiunea, raportul fiind încheiat în timpul acțiunii.

Faptul că organele de control din cadrul MFP nu au sesizat nereguli privind depășirea cheltuielilor cu salariile nu înseamnă că acest raport de inspecție - economico financiară, depus cu mare întârziere de societate, ar putea constitui argument în sensul că societatea putea plăti cheltuieli cu salarii peste limitele legale și fără să țină cont de celelalte restricții impuse de Guvern și aprobate prin lege de Parlament. S-a mai susținut în întâmpinare că depășirea cheltuielilor cu salariile în anul 2012 s-a materializat în acordarea primelor din luna decembrie 2012 numai salariaților de la 10 din cele 13 sucursale ale societății și celor de la nivelul sediului central, prime care s-au acordat în baza Deciziei nr. 91 din 13 decembrie 2012 a directorului general, care avea și calitatea de președinte al consiliului de administrație.

Aceste prime, în sumă de 915.299 RON, fac parte, alături și de alte drepturi acordate salariaților societății, din suma totală de 3.078.864 RON (prime în sumă totală de 2.028.864 RON, tichete de masă în sumă de 1.041.000 RON și tichete cadou în sumă de 9.000 RON) și se încadrează la destinația alte bonificații și bunuri în bani și/sau în natură în RON. Societatea a majorat nejustificat cheltuielile cu salariile anului 2012, peste nivelul prevăzut prin actele normative aplicabile operatorilor economici, în condițiile în care numărul mediu de salariați la finele anului 2012 a fost același cu cel din anul 2011, respectiv 640, a raportat în mod diferit primele prin BVC și raportările transmise MFP, contrar prevederilor legale.

Astfel, includerea prin bugetul de venituri și cheltuieli a unor majorări ale cheltuielilor cu salariile și acordarea ulterioară a acestora sub formă de prime excede cadrului legal aplicabil societății, în condițiile în care în anul 2012 și veniturile societății au scăzut cu 8,47% față de anul 2011. Directorul economic al societății confirmă cele constatate la finele anului 2012 și aduce la cunoștința conducerii societății, respectiv directorului general și directorului general adjunct, prin Nota privind date preliminare de realizare a cheltuielilor de personal comparativ cu BVC aprobat pe anul 2012 (notă semnată de către directorul economic, dar nedatată) faptul că "în BVC pentru anul 2012 trebuia prognozată o cheltuială cu salariile în sumă de 11.404,63 mii RON și nu suma de 12.520,78 mii RON, așa cum a fost aprobată prin H.G.

nr. 152/2012". Cu privire la susținerea reclamantei că această notă nu provine de la societate, este un act personal (...) nefiind solicitat de vreun organ al societății, pârâta precizează că directorul economic, alături de directorul general, sunt persoanele din cadrul societății care semnează documentele financiar-contabile, nu se poate reține că directorul economic are documente personale de analiză a datelor societății privind salariile. Faptul că nu este datat nu are relevanță, întrucât directorul economic, în funcția dată, are și atribuții de analiză a situației economico-financiare a societății, inclusiv a cheltuielilor cu salariile.

Rezultă, pe de o parte, că societatea nu recunoaște acest document, mai mult, afirmă că are dubii cu privire la momentul întocmirii acestuia, iar, pe de altă parte, că documentul directorului economic a fost utilizat la finele anului 2012 de către societate pentru acordarea primelor unora dintre salariații societății, prime care fac parte din suma totală a depășirii cheltuielilor cu salariile. Cu privire la măsura de la pct. 14 arată că directorul general, fiind revocat din funcție ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor, nu se afla în situația în care revocarea ar fi avut loc fără justă cauză, așa cum, în mod eronat susține conducerea societății, întrucât argumentele din care rezultă justa cauză au fost invocate de președintele C.N.P.P, care propune directorul general al societății, iar numirea și revocarea se face de către A.G.A., potrivit art. 9 din H.G.

nr. 1469/2002 privind înființarea SC A. SA, și au stat la baza revocării din funcție a directorului general (Adresa nr. x din 9 mai 2013). II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, a apărărilor din întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează: 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante Măsura de la pct. 1 din Decizia nr. 29/V din 19 decembrie 2013 emisă de Departamentul V al Curții de Conturi constă în: "Respectarea prevederilor din bugetul de venituri și cheltuieli al societății, pentru a asigura încadrarea cheltuielilor cu amortizarea în nivelul maxim prevăzut în BVC și a evita depășirea acestor cheltuieli.

Calcularea, înregistrarea, declararea și virarea către bugetul general consolidat a tuturor influențelor fiscale, conform prevederilor legale în vigoare, care rezultă din înregistrarea eronată pe cheltuielile anului curent a unor cheltuieli cu amortizarea ce aparțin altor exerciții financiare." Această măsură a fost dispusă pentru remedierea abaterii consemnate la pct. 1.1 din actul de control care vizează, în esență, înregistrarea eronată, pe cheltuielile anului 2012, a sumei de 684.048 RON, reprezentând cheltuieli cu amortizarea ce aparțin anilor anteriori, ceea ce a condus la depășirea cheltuielilor cu aceeași destinație prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli cu suma de 88.000 RON.

Măsura de la pct. 2 din Decizia nr. 29/V din 19 decembrie 2013 constă în: "Înregistrarea în patrimoniu a terenurilor, în suprafață de 59.407 mp, aflate în folosință și exploatate, la unele dintre sucursalele teritoriale, până la clarificarea situației juridice a acestora și obținerea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate. Clarificarea situației juridice a terenurilor deținute de către unele dintre sucursalele societății cu autoritățile locale pe raza cărora se află amplasate aceste terenuri.

Definitivarea formalităților cu privire la înregistrarea în Cartea Funciară a terenurilor, la unele dintre sucursalele societății". Această măsură a fost dispusă pentru remedierea abaterii de la pct. II.1 din actul de control, unde s-a reținut neînregistrarea în patrimoniul societății a unor terenuri în suprafață de 59.407 mp, evaluate la suma de 3.127.151 RON, atribuite unor sucursale teritoriale prin decizii ale Consiliilor Populare în perioada 1972 - 1979, pentru care nu s-au întreprins demersuri în vederea clarificării situației juridice a acestora. Măsura de la pct. 3 din Decizia nr. 29/V din 19 decembrie 2013 constă în: "Cuprinderea în bugetul de venituri și cheltuieli și în raportările transmise Ministerului Finanțelor Publice a tuturor cheltuielilor raportate de către societate prin situațiile financiare, inclusiv a celor privind provizioanele pentru litigii.

Extinderea verificărilor în vederea determinării tuturor sumelor reprezentând cheltuieli efectuate în anul 2012, necuprinse în BVC și neraportate la MFP. Determinarea tuturor influențelor fiscale generate de înregistrarea nejustificată pe cheltuielile anului 2012 a sumei de 2.596.194 RON, reprezentând provizion pentru litigii, declararea, virarea sumelor datorate bugetului general consolidat și înregistrarea în evidența financiar-contabilă a operațiunilor corespunzătoare, conform cu legislația în vigoare." Această măsură a fost dispusă pentru remedierea abaterii de la pct. II.2 din actul de control, unde s-a reținut majorarea cheltuielilor societății în anul 2012 cu suma de 2.596.194 RON, reprezentând constituirea unui provizion pentru litigii, numai pe baza unui raport de expertiză dispus de instanță și contestat de societate, ceea ce a determinat diminuarea profitului net și a dividendelor cuvenite statului.

Măsura de la pct. 4 din Decizia nr. 29/V din 19 decembrie 2013 constă în: "Extinderea verificărilor în vederea identificării situațiilor similare cu cele prezentate în actul de control, stabilirea tuturor influențelor fiscale, generate de înregistrarea nejustificată pe cheltuielile anului 2012 a unor sume aferente anilor anteriori, virarea sumelor datorate bugetului general consolidat, înregistrarea în evidența financiar-contabilă a operațiunilor aferente, cu respectarea legislației aplicabile în vigoare." Această măsură a fost dispusă pentru remedierea abaterii de la pct. II.3 din actul de control, unde s-a reținut diminuarea impozitului pe profit datorat bugetului de stat, aferent anului 2012, prin reducerea bazei de calcul a acestuia cu suma de 57.167 RON, reprezentând cheltuieli aferente anului 2010, înregistrate eronat în anul 2012. Măsura de la pct. 13 din Decizia nr. 29/V din 19 decembrie 2013 constă în: "Extinderea verificărilor în vederea recuperării, conform prevederilor legale în vigoare, a prejudiciului generat de plata în anul 2012 a unor cheltuieli cu salariile plătite în plus, fără a ține cont de restricțiile impuse de actele normative.

Dimensionarea, declararea, înregistrarea și plata tuturor obligațiilor datorate bugetului general consolidat, care rezultă din majorarea nejustificată a cheltuielilor în anul 2012 cu salariile plătite în plus și înregistrarea în evidența financiar-contabilă a tuturor operațiunilor aferente.

Încadrarea corectă a tuturor plăților privind cheltuielile cu salariile pe fiecare categorie în parte și asigurarea concordanței între datele prezentate în bugetul de venituri și cheltuieli, evidența financiar - contabilă a societății și raportările periodice transmise Ministerului Finanțelor Publice, conform cu legislația în vigoare." Această măsură a fost dispusă pentru remedierea abaterii de la pct. IV.1 din actul de control, unde s-a reținut efectuarea de plăți nelegale în sumă totală estimată de 993.561 RON, reprezentând cheltuieli salariale, acordate sub formă de prime salariaților societății, precum și raportarea eronată a acestor cheltuieli prin bugetul de venituri și cheltuieli, transmis Ministerului Finanțelor Publice.

Măsura de la pct. 14 din Decizia nr. 29/V din 19 decembrie 2013 constă în: "Recuperarea, în condițiile legii, a sumei totale de 51.027 RON, plătită nejustificat fostului director general al societății, care a fost revocat din funcție de către Adunarea Generală a Acționărilor datorită managementului defectuos și neperformant. Stabilirea tuturor influențelor fiscale care rezultă din plata nejustificată a sumei de 51.027 RON, declararea și plata tuturor sumelor datorate bugetului general consolidat, precum și înregistrarea în evidența financiar-contabilă a operațiunilor specifice." Această măsură a fost dispusă pentru remedierea abaterii de la pct. IV.2 din actul de control, unde s-a reținut plata fără temei legal a sumei de 51.027 RON, reprezentând cheltuieli cu revocarea din funcție a directorului general, datorită managementului defectuos și neperformant.

2.1.1. Cu privire la recursul reclamantei se reține că primul motiv de casare invocat este cel prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. în susținerea căruia se arată, în esență, că instanța de fond nu a arătat motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-a format convingerea, precum și raționamentul logico-juridic, clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept, mulțumindu-se să preia susținerile pârâtei, fără să emită considerații proprii de interpretare a legii, pe care le presupune aplicarea acesteia la situația de fapt. Înalta Curte constată că este nefondat acest motiv de recurs, întrucât sentința recurată respectă exigențele prevăzute de art. 425 lit. b) C. proc. civ. conform cărora hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta (...) motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Contrar susținerii recurentei reclamante, prima instanță a menționat pentru fiecare măsură contestată argumentele de fapt și de drept pe care își întemeiază soluția pronunțată, de menținere sau de anulare parțială, după caz, astfel cum se va arăta în continuare, cu ocazia examinării celorlalte critici aduse de reclamantă sentinței. Prin invocarea acestui motiv de casare recurenta își exprimă, de fapt, dezacordul cu privire la soluția instanței de fond, de menținere a unora dintre măsuri, dar împrejurarea că sentința recurată cuprinde argumente cu care partea nu este de acord nu echivalează cu nemotivarea sentinței. Nefondat este și cel de-al doilea motiv de recurs invocat, cel reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc.

civ., față de următoarele considerente: Cu privire la măsura de la pct. 13, recurenta reclamantă a criticat fiecare din cele 13 paragrafe ale considerentelor sentinței pe care se întemeiază soluția de menținere a acestei măsuri. Din primul paragraf rezultă, în aprecierea recurentei, că instanța nu a înțeles ce reprezintă suma de 993.551 RON. Această sumă nu reprezintă nici totalitatea primelor din anul 2012 și nici primele acordate la sfârșitul anului 2012 al cărui cuantum este altul (915.299 RON). Instanța de control judiciar reține, așa cum rezultă din actul de control, că suma în discuție este valoarea totală estimată a plăților nelegale reprezentând cheltuieli salariale acordate sub formă de prime salariaților societății reclamante, neputând fi vorba despre neînțelegerea de către prima instanță a naturii acestei sume.

În privința celui de-al doilea paragraf susține că instanța de fond nu a răspuns la argumentul referitor la competența MFP - Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară de a constata abateri și de a aplica contravenții în legătură cu elaborarea și execuția bugetului de venituri și cheltuieli, acesta fiind singurul organ competent în acest domeniu. În dezvoltarea acestei critici invocă desfășurarea în anul 2012 a unui control privind încadrarea indicatorilor economico-financiari realizați în anul 2012 de către A. SA, în nivelul indicatorilor aprobați prin bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2012, control finalizat cu Raportul de inspecție economico-financiară încheiat la data de 27 septembrie 2013, înregistrat la MFP - Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară.

Din acest raport și din Dispoziția obligatorie înregistrată la MFP - Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară, sub numărul x/11 decembrie 2013, a rezultat că au fost depășiri doar la cheltuiala cu amortizarea și cheltuiala cu contractele de mandat și în niciun caz nu au fost depășiri la cheltuieli privind salariile. În cererea de chemare în judecată reclamanta face o referire generică la un control efectuat de MFP - Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară, concomitent cu controlul Curții de Conturi, având ca tematică, printre altele, și bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2012, precum și execuția acestuia. În urma acestui control, nefiind identificate deficiențe/abateri în elaborarea și derularea BVC-ului pe anul 2012, echipa de control a întocmit Nota unilaterală.

Raportul invocat în cererea de recurs nu a fost prezentat echipei de auditori a Curții de Conturi, nu a fost depus la dosarul de fond, recurenta înțelegând să-și întemeieze pe constatările acestui raport criticile vizând paragraful 2 al considerentelor, deși instanța de fond nu a avut posibilitatea să îl examineze, în lipsa menționării în concret a concluziilor acestuia și a depunerii lui la dosar, astfel că nu se poate reține nelegalitatea sentinței sub acest aspect.

Cât privește competența exclusivă a MFP - Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară de a constata abateri și de a aplica contravenții în legătură cu elaborarea și execuția bugetului de venituri și cheltuieli se reține că este irelevantă în soluționarea litigiului, din moment ce deficiența pentru remedierea căreia a fost stabilită măsura nu vizează depășirea cheltuielilor cu salariile prevăzute în bugetul elaborat de reclamantă și aprobat de Guvern, ci, așa cum instanța a precizat într-un paragraf ulterior, încălcarea legislației privind salarizarea în cadrul societăților cu capital de stat. Criticile referitoare la paragrafele 3 și 4 nu pot fi reținute pentru că nu au în vedere cele dispuse de prima instanță la ultimul termen de judecată la care au avut loc dezbaterile pe fondul cauzei.

Astfel, în încheierea de ședință de la termenul din 20 ianuarie 2016 se consemnează că "Reclamanta, prin consilier juridic, învederează că nu înțelege să formuleze obiecțiuni proprii la raportul de expertiză. Pârâta, prin consilier juridic, învederează faptul că obiecțiunile formulate nu sunt obiecțiuni propriu-zise, ci apărări în fond. Acestea nu necesită o refacere sau o completare a raportului de expertiză, fiind doar susțineri formulate în combaterea concluziilor la care a ajuns expertul. Reclamanta, prin consilier juridic, având în vedere că, în opinia sa, au fost formulate veritabile obiecțiuni, solicită încuviințarea acestora și amânarea cauzei pentru ca expertul să răspundă la aceste obiecțiuni.

Curtea, având în vedere că prin obiecțiunile formulate nu se solicită o refacere sau o completare a raportului de expertiză, ci se exprimă un punct de vedere în combaterea argumentelor pe care expertul judiciar le-a prezentat în cuprinsul lucrării, apreciază că nu se impune amânarea cauzei, reținându-se, astfel cum și pârâta a susținut în ședința publică de la acest termen, că obiecțiunile formulate sunt apărări de fond, care au fost formulate prin raportare la susținerile expertului și pe care instanța urmează să le analizeze prin hotărârea ce o va pronunța. Prin urmare, acestea nu necesită a fi încuviințate sau respinse, întrucât, în caz contrar, se va aprecia că instanța se antepronunță cu privire la soluția ce se va da.

Având în vedere că pârâta consideră obiecțiunile ca fiind apărări de fond, reclamanta, prin consilier juridic, revine asupra solicitării de amânare a cauzei". Din ceea ce s-a consemnat în această încheiere de ședință rezultă caracterul vădit nefondat al susținerii recurentei reclamante potrivit căreia după efectuarea expertizei, Curtea de Conturi a făcut obiecțiuni la raport, iar instanța de fond apreciază că obiecțiunile sunt nefondate și le respinge.

Cât privește afirmația că "instanța de fond își schimbă poziția la 180 de grade" apreciind că expertiza este irelevantă și, mai mult, justifică lipsa de importanță a expertizei cu argumentele pârâtei, pe care inițial le respinsese ca nefondate, Înalta Curte constată că prima instanță a motivat cu argumente pertinente de ce nu poate fi avută în vedere la soluționarea litigiului concluzia formulată de expert la obiectivul 1 al expertizei, concluzie pe care o amintește în paragraful 3, respectiv aceea că societatea reclamantă nu a depășit cheltuielile cu salariile prevăzute în bugetul aprobat prin H.G. nr. 152/2013. Instanța a considerat în mod corect irelevantă această concluzie, întrucât abaterea reținută de pârâtă nu vizează depășirea cheltuielilor cu salariile prevăzute în bugetul aprobat de Guvern, ci încălcarea legislației incidente în ceea ce privește salarizarea în cadrul societăților cu capital de stat.

Așadar, chiar dacă plățile cu această destinație se încadrează, ca și cuantum total în suma bugetului alocat cu această destinație, depășirea cheltuielilor cu salariile trebuie analizată și din perspectiva respectării prevederilor legale referitoare la salarizare în anul 2012, inclusiv a celor care prevedeau unele restricții impuse pe parcursul acestui an. Recurenta reclamantă apreciază că irelevanța acestei concluzii a expertului a fost motivată prin prisma unor argumente ale pârâtei pe care inițial instanța le respinsese ca nefondate, apreciere ce nu poate fi reținută, întrucât la termenul de judecată la care instanța a considerat că obiecțiunile formulate de Curtea de Conturi sunt apărări de fond a precizat că le va analiza prin hotărârea ce va fi pronunțată.

În consecință, nu este vorba despre respingerea argumentelor pârâtei și, ulterior, despre o revenire a instanței asupra acestei respingeri, despre validarea acestor argumente și folosirea lor pentru înlăturarea concluziei expertului. În paragrafele 5 și 6 instanța dezvoltă analiza respectării de către reclamantă a dispozițiilor legale referitoare la salarizare în anul 2012, reținând că reclamanta nu a respectat prevederile art. 45 din Legea nr. 293/2011 potrivit cărora în anul 2012 se puteau acorda creșteri salariale față de anul precedent 2011, dar nu mai mult decât indicele mediu de creștere al prețurilor prognozat pentru anul 2012, respectiv de 3,2%. De asemenea, potrivit acelorași prevederi legale, reclamanta putea să prevadă la cheltuieli cu salariile în pentru anul 2012, numai suma de 11.404.632 RON.

Astfel, cheltuielile efective cu salariile din anul 2011 raportate prin situațiile financiare anuale au fost în sumă de 11.051.000 RON, la care societatea putea să aplice procentul maxim de creștere de 3,2% și rezulta suma de 11.404.632 RON. Însă, societatea reclamantă a plătit efectiv cheltuieli cu salariile, în sumă totală de 12.182.188 RON, sumă care a fost raportată prin situațiile financiare ale anului 2012 și prin execuția B.V.C. transmisă Ministerului Finanțelor Publice. Cu privire la aceste paragrafe se contestă modul de calcul expus de instanță insistându-se asupra faptului că prin H.G. nr. 152/2002 a fost aprobat bugetul de venituri și cheltuieli al societății pentru anul 2012, ceea ce a implicat și verificarea fundamentării din punct de vedere al dimensionării cheltuielilor cu salariile, de către MFP și Ministerul Muncii.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că acest mod de calcul rezultă din dispozițiile legale a căror încălcare a fost reținută, iar afirmația că instanța a reținut pentru anul 2011 un număr de 717 salariați ai societății reclamante este infirmată de considerentele de la paragraful 11 unde se menționează că numărul mediu de salariați la finele anului 2012 a fost același cu cel din anul 2011, respectiv 640. În plus, în stabilirea caracterului nefondat al criticilor care vizează paragrafele 5 și 6, instanța de control judiciar are în vedere și argumentul pe baza căruia instanța a înlăturat concluzia formulată de expert la primul obiectiv al expertizei, pe care apreciază necesar să îl reia, acela că deși plățile cu destinația de salarii se încadrează, ca și cuantum total în suma bugetului alocat cu această destinație, depășirea cheltuielilor cu salariile trebuie analizată și din perspectiva respectării prevederilor legale referitoare la salarizare în anul 2012, inclusiv a celor care prevedeau unele restricții impuse pe parcursul acestui an.

Este nefondată susținerea recurentei potrivit căreia nu se puteau previziona cheltuielile cu salariile pentru anul 2012 luând în calcul doar fondul de salarii realizat efectiv în anul 2011, înmulțit cu indicele de inflație de 3,2%, pentru că, așa cum s-a menționat și în actul de control, numărul mediu de salariați din anul 2012 a fost același cu cel din anul 2011, or legiuitorul a prevăzut și faptul că la nivelul oricărei societăți există și fluctuații de personal, dar, per total societate, salariile plătite trebuiau să se încadreze în limitele legale menționate anterior, deci se puteau acorda creșteri salariale, chiar și individuale, dar în anumite limite.

În esență, critica adusă paragrafului 7 se axează pe considerentul că instanța de fond a atribuit o forță probantă absolută Notei privind date preliminare de realizare a cheltuielilor de personal comparativ cu BVC aprobat pe anul 2012, semnată de către directorul economic al societății, din care rezultă faptul că "în BVC pentru anul 2012 trebuia prognozată o cheltuială cu salariile în sumă de 11.404,63 mii RON și nu suma de 12.520,78 mii RON, așa cum a fost aprobată prin H.G. nr. 152/2012". În cadrul acestei critici sunt enumerate motivele pentru care instanța ar fi trebuit să înlăture acest înscris din probatoriul administrat. Nici această critică nu poate fi reținută, întrucât nu s-a atribuit acestui înscris o forță probantă absolută, cum eronat susține recurenta, din considerentele sentinței rezultând că soluția pronunțată nu s-a întemeiat doar pe acest înscris, ci el a fost avut în vedere pentru că s-a coroborat și cu celelalte înscrisuri depuse la dosar.

Mențiunile din nota respectivă au fost reținute ca argument suplimentar în sprijinul soluției pronunțate, instanța precizând în considerente că "această situație este confirmată și prin Nota (...)". În consecință, în mod corect prima instanță a avut în vedere la soluționarea litigiului și acest înscris care nu poate fi considerat un act personal al directorului economic al societății prin prisma faptului că poartă semnătura acestuia. Înscrisurile întocmite de angajații societății, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu constituie în niciun caz acte personale ale acestora, fiind evident că trebuie să conțină semnătura celui de la care provine. Speculația recurentei cu privire la momentul întocmirii notei, care ar fi putut fi și la momentul efectu