ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 215/2020
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 215/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 23/F din data de 19 martie 2020, Curtea de Apel Brașov, în baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, a admis cererea de extrădare formulată de Ministerul Justiției din Republica Moldova și a dispus extrădarea persoanei solicitate A., către autoritățile din Republica Moldova, în vederea executării sentinței penale a Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, din data de 15.01.2019.
În baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 a menținut starea de arest provizoriu în vederea extrădării a persoanei A. până la predarea acesteia autorităților din Republica Moldova, predare care se va efectua cu respectarea art. 57 din Legea nr. 302/2004.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin referatul întocmit de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2020 înregistrat la instanță la data de 21.02.2020 s-a propus, în temeiul art. 44 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată și art. 69 din legea nr. 177/1997 (Legea de ratificare a Tratatului bilateral dintre România și Republica Moldova) luarea măsurii arestării provizorii în vederea extrădării a persoanei solicitate A., cetătean moldovean, către autoritățile din Republica Moldova.
Procurorul a reținut că autoritățile din Republica Moldova au emis o notiță roșie prin care se solicita arestarea provizorie în vederea extrădării a cetățeanului moldovean A., acesta fiind condamnat la data de 15.01.2019, de către Judecătoria Ciocana din Republica Moldova la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de huliganism prev. de art. 287 alin. (3) din C. pen. moldovean, constând în aceea că în data de 1.07. 2016, în jurul orei 22: 50, în timp ce se afla în Chișinău, într-un loc public, respectiv în stația de benzină B., la volanul unui autoturism C., a încălcat grav normele de ordine publică, manifestând o lipsă de respect crasă față de societate, insultând intenționat și fără motiv victima D., amenințând-o și făcând uz de arma E., trăgând în direcția vctimei.
S-a constatat că potrivit legislației române, fapta are corespondent în infracțiunea de tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art. 371 din C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Persoana solicitată a fost reținută prin ordonanța de reținere din data de 20.02.2020, începând cu ora 15:55, pe o perioadă de 24 de ore.
La termenul de judecată din data de 21.02.2020, persoana solicitată a precizat că nu are obiecțiuni privind identitatea și a arătat că nu este de acord cu extrădarea, înțelegând să formuleze opoziție la extrădare. Față de poziția exprimată de persoana extrădabilă, procedura a continuat cu solicitarea cererii de extrădare și a documentelor prevăzute de art. 36 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, fiind pusă în discuție luarea măsurii arestării provizorii în vederea extrădării.
Prin încheierea din data de 21.02.2010, definitivă prin respingerea contestației formulate de persoana solicitată, instanța de fond a dispus arestarea acesteia, în vederea extrădării, pe o perioadă de 30 de zile și amânarea cauzei pentru data de 9.03.2010. La acest termen au fost depuse cererea de extrădare și înscrisurile în susținerea acesteia (sentința de condamnare, deciziile pronunțate în apel și în recurs, dispozițiile legale aplicabile, dispoziția de executare a pedepsei, dovada cetățeniei persoanei urmărite, dispozițiile ce reglementează prescripția executării pedepsei, extras din Legea nr. 210/2016), fiind acordat un termen de 8 zile apărătorului persoanei solicitate pentru a formula opoziția la extrădare, în scris.
La termenul de judecată din data de 19.03.2010, apărătorul ales a depus în scris și a invocat următoarele motive de opoziție la extrădare:
Cel prevăzut la art. 65 punctul 1 din Tratatul dintre România și Republica Moldova, arătând că persoana extrădabilă a formulat o cerere pentru redobândirea cetățeniei române, astfel că se impune respingerea cererii de extrădare;
Cel prevăzut la art. 65 punctul 2 lit. c) din Tratatul dintre România și Republica Moldova, arătând că există o lege de amnistie în Republica Moldova, ce se aplică și condamnării în baza căreia se solicită extrădarea, astfel că, din moment ce infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea este amnistiată, cererea de extrădare nu poate fi admisă;
Cel prevăzut la art. 21 pct. lit. a) din Legea nr. 302/2004, invocând faptul că persoanei solicitate nu i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil întrucât, inițial, aceasta a fost sancționată contravențional pentru această faptă, după care s-a anulat procesul-verbal de contravenție și au început cercetările penale în cauză, Curtea Supremă de Justiție respingându-i cererea de constatare a intervenirii amnistiei. S-a susținut că persoanei solicitate nu i-au fost respectate drepturile procesuale, aceasta fiind persecutată în statul solicitant;
Cel prevăzut la art. 21 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 302/2004, în sensul că extrădarea este solicitată pentru urmărirea sau pedepsirea unei persoane pe motiv de rasă, religie, sex, naționalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenență la un anumit grup social, persoana solicitată aparținând platformei DA, care este contrară președintelui țării;
Cel prevăzut de art. 31 din Legea nr. 302/2004, invocând faptul că extrădarea nu poate fi acordată în cazurile în care persoana extrădabilă ar fi judecată în statul solicitant de un tribunal care nu asigură garanțiile fundamentale de procedură și de protecție a drepturilor la apărare;
Cel prevăzut de art. 32 din Legea nr. 302/2004, invocând faptul că persoana extrădabilă a fost judecată în lipsă;
Excepția nulității cererii de extrădate, întrucât nu a fost semnată de Ministrul Justiției din Republica Moldova;
Principiul ne bis in idem, motivând că, inițial, persoana extrădabilă a fost sancționată contravențional și, pentru aceeași faptă, a fost ulterior condamnată penal;
Lipsa dublei incriminări, în lipsa căreia nu poate fi admisă cererea de extrădare.
Verificând cererea de extrădare prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, instanța de fond a reținut că solicitarea de extrădare emisă de Ministerul Justiției din Republica Moldova este întemeiată pe hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, pronunțată la data de 15.01.2019, definitivă prin decizia din data de 28.05.2019 a Curții de Apel Chișinău și prin decizia din data de 04.12.2019 a Curții Supreme de Justiție, prin care persoana extrădabilă a fost condamnată definitiv la o pedeapsă executabilă de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de huliganism, prev. de art. 287 alin. (3) din C. pen. moldovean, constând în aceea că, în data de 1.07.2016, în jurul orei 22:50, A., în timp ce se afla în Chișinău, într-un loc public, respectiv în stația de benzină B., la volanul unui autoturism C., a încălcat grav normele de ordine publică, manifestând o lipsă de respect crasă față de societate, insultând intenționat și fără motiv victima D., amenințând-o și făcând uz de arma marca E., trăgând în direcția victimei.
S-a constatat că fapta pentru care a fost condamnată persoana solicitată, potrivit legislației române, are corespondent în infracțiunea de tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 C. pen., pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, elementele constitutive ale celor două infracțiuni, astfel cum rezultă din C. pen. român și din sentința de condamnare a persoanei extrădabile, fiind similare. În raport de această constatare, prima instanță a respins motivul de refuz constând în lipsa dublei incriminări, considerând că fapta pentru care a fost condamnată persoana extrădabilă este incriminată și în legislația penală română.
Analizând punctual motivele de opoziție la executare, formulate de către apărătorul persoanei solicitate, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, nu pot fi extrădați cetățenii români, decât în condițiile art. 20. La momentul analizării cererii de extrădare, persoana extrădabilă nu avea cetățenia română, fiind numai cetățean al Republicii Moldova. Faptul că are o cerere de redobândire a cetățeniei române pe rolul autorităților competente nu are nicio relevanță cu privire la soluționarea cererii de extrădare.
Cu privire la amnistie, Curtea a reținut că nu este competentă să analizeze incidența unei legi de amnistie, emise de Parlamentul Republicii Moldova, asupra condamnării în baza căreia se solicită extrădarea întrucât, în acest cadru procesual se analizează dacă există un act al autorităților solicitante de constatare a intervenirii amnistiei. Curtea a observat că nu există nici un act emis de autoritățile competente din Republica Moldova (art. 1 alin. (3) din Legea nr. 210/2016 stabilește competența organelor judiciare- fila x) care să constate că amnistia prevăzută de această lege se aplică și în cazul persoanei extrădabile. În același timp, s-a reținut că Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana a respins cererea formulată de persoana extrădabilă prin care aceasta a solicitat aplicarea prevederilor Legii nr. 210/2016, o copie a încheierii pronunțate în 12.03.2020 fiind atașată la dosar. În consecință, Curtea a apreciat că, la acest moment, nu este incidentă amnistia, ca motiv de refuz al cererii de extrădare. De asemenea, s-a apreciat că aspectele invocate de apărător, în sensul că încheierea din 12 martie 2020 este netemeinică sau nelegală nu face obiectul cauzei de față.
Cu privire la nerespectarea dreptului la un proces echitabil, Curtea a reținut că nu există suspiciuni privind încălcarea acestui drept de către instanțele ce au dispus condamnarea persoanei extrădabile. Din hotărârile judecătorești de condamnare rezultă că persoana extrădabilă a fost prezentă la judecată, a dat declarații în care a recunoscut parțial acuzațiile, a fost asistată de apărător, a avut posibilitatea de a interoga martorii pe ale căror declarații s-a dispus condamnarea sa, a exercitat căile de atac legale, a fost reprezentată de un apărător și în căile de atac, criticând, în cadrul acestor căi de atac numai individualizarea pedepsei și modalitatea de executare a pedepsei. Prima instanță a constatat că, deși persoana solicitată a avut cunoștință de sancționarea sa contravențională inițială (în sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, se enumeră acest proces-verbal la categoria mijloacelor de probă din dosar) niciun moment nu a invocat principiul ne bis in idem la judecată. De asemenea, nu s-a invocat de către persoana solicitată sau de către apărătorii săi, nici un aspect care să vizeze o eventuală încălcare a dreptului la un proces echitabil sau a principiilor de drept. În opinia primei instanțe, faptul că persoana extrădabilă a fost cercetată penal după ce au trecut 6 luni ce la încheierea procesului-verbal de contravenție nu înseamnă o atingere a dreptului la un proces echitabil, cu atât mai mult cu cât, procesul-verbal de contravenție inițial a fost și anulat, iar aspectul că instanța supremă a statului solicitant i-a respins ca inadmisibilă cererea de intervenire a amnistiei nu poate reprezenta nicidecum o atingere adusă dreptului la un proces echitabil, din moment ce a fost motivată această soluție prin prisma termenelor de formulare a unei astfel de cereri și a procedurii legale de urmat în acest caz. Concluzionând, Curtea nu a identificat nicio încălcare a dreptului la un proces echitabil care să constituie un motiv de refuz al extrădării.
Motivul de refuz prevăzut de art. 21 punctul 1 lit. b) din Legea nr. 302/2004, în sensul că extrădarea este solicitată pentru urmărirea sau pedepsirea unei persoane pe motive de rasă, religie, sex, naționalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenență la un anumit grup social, persoana solicitată aparținând platformei DA, contrară președintelui țării, nu se aplică în cauză din moment ce nu se solicită extrădarea pentru urmărirea penală, ci pentru executarea unei pedepse definitive. Chiar dacă acest motiv s-ar aplica, Curtea a apreciat că infracțiunea săvârșită de persoana solicitată nu are nicio legătură cu criteriile indicate mai sus, iar, pe de altă parte, nu s-a invocat de către aceasta sau de către apărătorii săi, pe parcursul procesului penal, nici un aspect care să vizeze o inechitate pe motiv de rasă, religie, sex, naționalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenență la un anumit grup social. Faptul că persoana solicitată are apartenență la platforma DA nu conduce automat la concluzia că a fost persecutată din acest motiv, atâta vreme cât infracțiunea săvârșită nu are nicio legătură cu ideile politice sau confruntările politice din Republica Moldova.
Motivul de refuz prevăzut de art. 31 din Legea nr. 302/2004, în sensul că extrădarea nu poate fi acordată în cazurile în care persoana extrădabilă ar fi judecată în statul solicitant de un tribunal care nu asigură garanțiile fundamentale de procedură și de protecție a drepturilor la apărare, nu se aplică în cauză, persoana extrădabilă fiind judecată deja și condamnată definitiv de instanțe imparțiale, independente, potrivit sistemului juridic al statului solicitant.
Motivul de refuz prevăzut de art. 32 din Legea nr. 302/2004, respectiv că persoana extrădabilă a fost judecată în lipsă, nu se aplică întrucât, astfel cum rezultă din sentința de condamnare, persoana extrădabilă a fost prezentă la judecată, audiată, recunoscând parțial acuzația.
Cu privire la excepția nulității cererii de extrădare întrucât nu a fost semnată de Ministrul Justiției din Republica Moldova, Curtea a reținut că a fost efectuat examenul de regularitate, conform Legii nr. 302/2004, examen ce vine tocmai să acopere astfel de potențiale vicii. Din moment ce acest examen efectuat de Ministerul Justiției din România a stabilit că respectiva cerere de extrădare, emisă de Ministerul Justiției din Republica Moldova este conformă acordurilor internaționale, Curtea a respins această solicitare a apărătorului.
Cu privire la presupusa nerespectare a principiul ne bis in idem, motivându-se că, inițial persoana extrădabilă a fost sancționată contravențional și că, pentru aceeași faptă, a fost ulterior condamnată penal, Curtea a reținut că dispozițiile art. 8 din Legea nr. 302/2004 stabilesc incidența acestui principiu numai în cazul existenței a două procese penale în urma cărora s-au pronunțat două hotărâri judecătorești pentru aceeași faptă, situație care nu se regăsește în prezenta cauză.
Pentru toate aceste motive, Curtea a respins ca nefondate toate motivele de refuz la extrădare formulate de apărătorul persoanei extrădabile.
Cu privire la referirile repetate ale apărătorului la temeinicia hotărârilor de condamnare, în sensul că nu s-a vizionat înregistrarea video (solicitându-se Curții de Apel trimiterea acelui CD de la Judecătoria Ciocana), că inițial s-a reținut că focul de armă a fost în plan vertical, sau altfel de asemenea critici, instanța de fond le-a respins, în temeiul art. 52 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, reținând că nu sunt necesare comentarii suplimentare.
De asemenea, referirea apărării în sensul că trebuie solicitat de la Judecătoria Ciocana înscrisul care atestă că persoana extrădabilă a sunat la organele de poliție, și deci manifestă căință, a fost respinsă cu motivarea că, nu Curtea are competența să se pronunțe asupra aplicării legii de amnistie din Republica Moldova asupra speței în care persoana extrădabilă a fost condamnată.
În concluzie, instanța de fond, constatând că cererea de extrădare îndeplinește toate condițiile legale, că a fost efectuat examenul de regularitate de către Ministerul Justiției din România, că nu sunt incidente motive de refuz obligatoriu (astfel cum au fost analizate mai sus) sau opțional la extrădare (fapta persoanei extrădabile nu poate face obiectul unui proces penal în România, autoritățile din România nefiind competente după nici un criteriu, iar predarea acesteia nu este susceptibilă să aibă consecințe de o gravitate deosebită pentru ea, în special din cauza vârstei sau a stării sale de sănătate), că persoana extrădabilă nu este cetățean român și nici nu face parte din categoriile prevăzute la art. 19 din Legea nr. 302/2004, că pedeapsa de executat este mai mare de 4 luni închisoare, în baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 a admis cererea de extrădare și a dispus extrădarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare din Republica Moldova.
Împotriva sentinței penale nr. 23/F din 19 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, a formulat contestație persoana solicitată A., criticând-o, prin apărătorul ales, pentru motivele de nelegalitate și netemeinicie dezvoltate în contestația scrisă și susținute oral cu ocazia dezbaterilor, motive care, în rezumat, se referă la: respingerea cererii de administrare a probatoriului constând în înscrisuri și audieri de martori; respingerea excepției nulității cererii de extrădare; respingerea cererii de amânare a soluționării cererii de extrădare pentru un termen de două luni; respingerea opoziției la extrădare și a cererii de extrădare. S-a solicitat de către apărare: în principal, suspendarea judecării contestației până la soluționarea definitivă a cererii de amnistie de către autoritățile judiciare din Republica Moldova; într-un prim subsidiar, admiterea excepției nulității cererii de extrădare, admiterea contestației și respingerea cererii de extrădate; în subsidiar secund, admiterea contestației, desființarea hotărârii atacate și soluționarea cauzei, în principal, în sensul amânării soluționării cererii de extrădare și, în subsidiar, în sensul admiterii opoziției la extrădare și respingerii cererii de extrădare.
Examinând hotărârea atacată, atât sub aspectul criticilor invocate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art. 4251 din C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte apreciază contestația formulată de persoana extrădabilă A. ca fiind nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în cele ce urmează.
Obiectul procedurii de față îl constituie cererea nr. x din data de 2 martie 2020, prin care Ministerul Justiției din Republica Moldova, în baza Convenției europene de extrădare încheiată la Paris la 13.12.1957, a solicitat autorităților judiciare române, extrădarea cetățeanului moldovean A., în vederea executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare la care acesta a fost condamnat prin sentința pronunțată de Judecătoria Chișinău (Ciocana), la data de 15 ianuarie 2019, pentru săvârșirea infracțiunii de huliganism prev. de art. 287 alin. (3) din C. pen. al Republicii Moldova.
În considerentele hotărârii judecătorești anterior menționate, rămasă definitivă prin respingerea căilor de atac (apel și recurs) declarate de contestatorul persoană extrădabilă s-a reținut că, la data de 1.07.2016, în jurul orei 22:50, în timp ce acesta se afla în Chișinău, într-un loc public, respectiv în stația de benzină B., la volanul unui autoturism C., a încălcat grav normele de ordine publică, manifestând o lipsă de respect crasă față de societate, insultând intenționat și fără motiv victima D., amenințând-o și făcând uz de arma marca E., trăgând în direcția acesteia.
În acest context factual, prioritar, Înalta Curte va proceda la stabilirea cadrului normativ care guvernează prezenta cauză.
Potrivit dispozițiilor art. 14 din C. pen., extrădarea poate fi acordată sau solicitată în temeiul unui tratat internațional la care România este parte ori pe bază de reciprocitate, în condițiile legii.
Se observă că în raport cu vechea reglementare a extrădării (art. 9 din C. pen. anterior), care prevedea posibilitatea acordării extrădării și în temeiul legii, art. 14 din C. pen. în vigoare a fost reformulat. Astfel, s-a prevăzut că extrădarea poate fi acordată sau solicitată în temeiul unui tratat internațional la care România este parte ori pe bază de reciprocitate, în condițiile legii. De asemenea, din necesitatea de a se pune de acord reglementarea din legea penală română cu Convenția de la Viena din 1969 pentru dreptul tratatelor, precum și cu Legea nr. 590/2003 privind tratatele, acte în cuprinsul cărora termenul "tratat" reprezintă denumirea generică pentru acte juridice internaționale interstatale indiferent de denumirea dată acestora (convenție, acord, etc.), textul din noul C. pen. folosește termenul de " tratat" în loc de" convenție", folosit în art. 9 din C. pen. anterior.
Dispozițiile art. 14 din C. pen., anterior menționate, stabilesc nu numai actele juridice internaționale în baza cărora poate fi acordată sau solicitată extrădarea unei persoane, dar și ordinea în care acestea trebuie să funcționeze: mai întâi, tratatele, apoi declarațiile de reciprocitate și numai în lipsa acestora, legea internă.
Normele privind extrădarea din dreptul intern au caracter subsidiar, concluzie ce se desprinde din dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cu modificările și completările ulterioare, republicată, care prevăd că, prezenta lege se aplică în baza și pentru executarea normelor interesând cooperare judiciară în materie penală, cuprinse în instrumentele juridice internaționale la care România este parte, pe care le completează în situațiile nereglementate. În absența unei convenții internaționale, Legea nr. 302/2004, republicată, reprezintă, potrivit art. 5, dreptul comun aplicabil în materie, sub rezerva reciprocității.
În cauză, în cuprinsul cererii de extrădare, Ministerul Justiției din Republica Moldova a invocat Convenția europeană de extrădare încheiată la Paris la data de 13.12.1957 .
Atât România cât și Republica Moldova sunt părți semnatare ale Convenției europene de extrădare încheiată la Paris la data de 13.12.1957 (împreună cu cele două Protocoale adiționale la aceasta, primul din 15 octombrie 1975 și cel de-al doilea, din 17 martie 1978), care a fost ratificată de România prin Legea nr. 80 din 9 mai 1997, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 89 din 14 mai 1997, modificată prin Legea nr. 74/2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 324 din 18 aprilie 2005. Dispozițiile Convenției europene de extrădare și a celor două protocoale ale sale au fost transpuse în Legea nr. 302/2004, republicată (art. 18- 35 cuprinse în Secțiunea 1 din Capitolul I, Titlul II), care reprezintă dreptul intern în materie.
Totodată, între România și Republica Moldova a fost încheiat la Chișinău, la data de 6 iulie 1996, Tratatul privind asistența juridică în materie civilă și penală, ratificat prin Legea nr. 177/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 310 din 13.11.1997. În preambulul Tratatului se precizează că România și Republica Moldova au hotărât să încheie acest instrument juridic internațional în dorința de a perfecționa colaborarea lor în domeniul asistenței juridice în materie civilă și penală.
Susținerea apărării în sensul că în cauză nu este aplicabilă Convenția europeană de extrădare, ci Tratatul privind asistența juridică în materie civilă și penală, încheiat între România și Republica Moldova (ale cărui dispoziții au fost invocate atât în scris, cât și oral în susținerea motivelor de contestație), întrucât data încheierii și ratificării Tratatului este ulterioară Convenției europene de extrădare, nu poate fi primită.
Art. 28 din Convenția europeană de extrădare având denumirea marginală "Relații între prezenta Convenție și acordurile bilaterale" prevede la alin. (1) că prezenta Convenție abrogă, în ceea ce privește teritoriile cărora se aplică, acele dispoziții din tratate, convenții sau acorduri bilaterale care, între două părți contractante, guvernează materia extrădării, iar la alin. (2) că, părțile contractante nu vor putea încheia între ele acorduri bilaterale sau multilaterale decât pentru completarea dispozițiilor prezentei convenții sau pentru a înlesni aplicarea principiilor cuprinse în acestea.
Din interpretarea dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că părțile semnatare ale Convenției pot încheia între ele acorduri bilaterale sau multilaterale în materie de extrădare, doar în completarea dispozițiilor Convenției și pentru înlesnirea aplicării principiilor acesteia.
Alineatul 3 al art. 28 din Convenție, invocat de apărare, potrivit căruia, când între două sau mai multe părți contractante extrădarea se practică în temeiul unei legislații uniforme, părțile vor fi libere să-și reglementeze raporturile mutuale în materie de extrădare, sprijinindu-se exclusiv pe acest sistem, independent de dispozițiile prezentei convenții, nu este aplicabil în cauză deoarece, între Republica Moldova și România extrădarea nu se realizează în temeiul unei legislații uniforme.
Constatarea conform căreia Convenția europeană de extrădare este aplicabilă în cauză corespunde și rezultatului controlului de regularitate internațională efectuat în conformitate cu dispozițiile art. 38 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, de către Ministerul Justiției, prin direcția de specialitate, care prin adresa din 9 martie 2020, de înaintare a cererii de extrădare către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov a comunicat, între altele, că între România și Republica Moldova se aplică dispozițiile Convenției europene de extrădare - Paris, 13 decembrie 1957 .
În consecință, extrădarea din România a cetățeanului moldovean A., la solicitarea autorităților din Republica Moldova, este condiționată de îndeplinirea cerințelor prevăzute în Convenția europeană de extrădare încheiată la Paris la data de 13.12.1957 (împreună cu Protocoalele adiționale la aceasta, din 15 octombrie 1975 și 17 martie 1978), în Tratatul privind asistența juridică în materie civilă și penală, încheiat între România și Republica Moldova (în măsura în care nu contravine dispozițiilor Convenției) și în Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cu modificările și completările ulterioare, republicată.
În acest context legislativ, Înalta Curte va analiza legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate de instanța de fond, prin raportare la criticile formulate de apărare, astfel cum au fost dezvoltate în scris și susținute oral cu ocazia dezbaterii pe fond a contestației.
Referitor la excepția nulității cererii de extrădare, apărarea a susținut că, în mod greșit a fost respinsă de către instanța de fond cu motivarea că examenul de regularitate internațională efectuat de Ministerul Justiției din România, conform art. 38 din Legea nr. 302/2004, republicată, are rolul să acopere potențiale vicii, cum este și cel privind lipsa semnăturii pe cererea de extrădare, a Ministrului Justiției din statul solicitant. S-a susținut că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 38 din Legea nr. 302/2004, republicată întrucât, pe de o parte, între aspectele verificate de Ministerul Justiției nu se regăsește cerința verificării semnăturii Ministrului Justiției (din statul care cere extrădarea), iar pe de altă parte, procesul de realizare a dreptului aparține puterii judecătorești (respectiv instanțelor de judecată) și nu puterii executive (ministrului sau Ministerului Justiției din România). Judecătorul, exponent al puterii judecătorești, este singurul în măsură să verifice legalitatea unor acte juridice - lato sensu, iar respingerea solicitării apărării adresată instanței de judecată de a verifica dacă semnătura de pe cererea de extrădare aparține Ministrului Justiției, cu motivarea că o asemenea verificare a fost deja realizată de către puterea executivă, admițând în acest fel că îi este opozabilă, echivalează pe de o parte, cu o denegare de dreptate și cu o încălcare a dreptului de acces liber la justiție, iar pe de altă parte, cu o încălcare a principiului separației puterilor în stat. A mai arătat apărarea că motivul pentru care a invocat în fața instanței de fond excepția nulității cererii de extrădare este acela că potrivit legii din Republica Moldova, doar Ministrul Justiției poate semna cererea de extrădare (în cauză, cererea de extrădare nu este semnată de ministrul justiției, acesta nefiind în țară la data semnării cererii).
Prealabil analizării acestor critici, Înalta Curte notează că potrivit art. 7 din Legea nr. 302/2004 republicată, cererile adresate autorităților judiciare române în domeniile reglementate de prezenta lege se îndeplinesc potrivit normelor române de drept procesual penal, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel. O dispoziție similară se regăsește și în art. 16 din Tratatul dintre România și Republica Moldova care în alin. (1) prevede că în executarea unei cereri de asistență juridică, autoritatea competentă solicitată aplică legea statului său. Autoritatea competentă solicitată poate să aplice, la cererea autorității competente solicitante, o procedură specială, în măsura în care nu contravine legii statului său.
Pornind de la aceste dispoziții legale, Înalta Curte va analiza dacă cererea de extrădare, în forma în care a fost transmisă de către statul solicitant statului solicitat, respectă cerințele de fond și de formă prevăzute în Tratatul privind asistența juridică în materie civilă și penală, în Convenția europeană de extrădare și în Legea nr. 302/2004, republicată și dacă semnarea acesteia de către o altă persoană decât Ministrul Justiției este sancționată cu nulitatea, potrivit normelor de drept procesual penal român.
Potrivit art. 59 din Tratatul dintre România și Republica Moldova, cererea de asistență juridică în cauzele penale trebuie să cuprindă, pe lângă datele prevăzute la art. 15 și descrierea succintă a faptelor și încadrarea lor juridică. Datele pe care trebuie să le cuprindă cererea de asistență juridică, menționate în art. 15 din Tratat sunt: denumirea autorității competente solicitante; denumirea autorității competente solicitate; indicarea cauzei în care se solicită acordarea asistenței juridice; numele și prenumele părților, calitatea procesuală, cetățenia, domiciliul sau reședința acestora, iar în cazul persoanelor juridice, denumirea și sediul lor; numele, prenumele și adresa reprezentanților părților, atunci când este cazul, obiectul cererii și datele necesare pentru îndeplinirea ei; menționarea actelor anexate la cerere. Alineatul ultim. al art. 15 prevede că cererea de asistență juridică și actele anexă vor purta ștampila oficială a autorității competente solicitante.
În continuare, în art. 67 din Tratat sunt menționate actele ce trebuie anexate la cererea de extrădare.
De asemenea, în art. 12. pct. 1 din Convenția de extrădare se prevede că cererea de extrădare se va formula în scris și va fi prezentată pe cale diplomatică. Această dispoziție a fost transpusă în art. 36 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată care prevede că cererea de extrădare, formulată în scris de autoritatea competentă a statului solicitant se adresează Ministerului Justiției.
Din dispozițiile legale anterior menționate nu rezultă că cererea de extrădare trebuie să fie semnată, personal, de către ministrul justiției din statul solicitant.
Examinând cererea de extrădare se constată că a fost transmisă pe cale diplomatică, de către Ministerul Justiției din Republica Moldova (care potrivit art. 8 din Tratat, este organul central în domeniul cooperării judiciare internaționale în materie civilă și penală), Ministerului Justiției din România, este semnată, cuprinde toate datele menționate în art. 15 din Tratat, poartă ștampila oficială a autorității competente solicitante și este însoțită de actele anexă prevăzute de art. 36 din Legea nr. 302/2004, republicată, art. 67 din Tratat și art. 12 din Convenție (sentința penală din data de 15.01.2019, prin care Judecătoria Chișinău a condamnat persoana solicitată la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu suspendarea parțială a executării, aceasta urmând să execute, în concret, o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare; decizia penală din data de 28.05. 2019 a Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău prin care s-a respins apelul inculpatului, decizia din data de 4.12.2019 a Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție prin care s-a respins recursul inculpatului; dispozițiile legale aplicabile; scrisoarea de înaintare a informațiilor suplimentare; dispoziția de executare; dovada cetățeniei persoanei urmărite; dispozițiile care reglementează prescripția executării pedepsei; extras din legea nr. 210/2016 privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25 -a de la proclamarea independenței Republicii Moldova).
În continuare, apărarea a susținut că respingerea de către judecătorul fondului a cererii de administrare de probe pentru a se verifica dacă semnătura de pe cererea de extrădare aparține Ministrului Justiției din statul solicitant, cu motivarea că o asemenea verificare a fost efectuată de Ministerul Justiției din România, în cadrul examenului de regularitate internațională, deci de puterea executivă, admițând în acest fel că îi este opozabilă, echivalează pe de o parte, cu o denegare de dreptate și cu o încălcare a dreptului de acces la justiție, iar pe de altă parte, cu o încălcare a principiului separației puterilor în stat.
Înalta Curte reține că potrivit art. 37 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, extrădarea din România se hotărăște de justiție.
Atribuțiile Ministerului Justiției sunt stabilite în conformitate cu obligațiile asumate prin tratatele la care România este parte și derivă din faptul că extrădarea este plasată în planul dreptului internațional public, cât și din faptul că încheierea și negocierea tratatelor revine puterii executive care este și cea care gestionează și relațiile internaționale ale statului.
Examenul de regularitate internațională efectuat de Ministerul Justiției prin direcția de specialitate este o procedură obligatorie, prevăzută de lege, prealabilă soluționării cererii de extrădare.
Astfel, conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, "cererile se execută sau sunt transmise în vederea executării, după caz, ori de câte ori în urma controlului de regularitate efectuat se constată că acestea îndeplinesc condițiile de formă și fond prevăzute de prezenta lege, tratatele la care România este parte, precum și, dacă este cazul, de înțelegerile ori bunele practici stabilite în relația cu statul solicitat ori solicitant".
De asemenea, potrivit art. 36 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, cererea de extrădare, formulată în scris de autoritatea competentă a statului solicitant, se adresează Ministerului Justiției care, în exercitarea atribuțiilor de autoritate centrală, prin direcția de specialitate, îndeplinește între alte activități, pe cele menționate la art. 37 alin. (4) lit. a)-d), respectiv: primirea cererii de extrădare; examinarea cererii de extrădare și a actelor anexate acesteia din punctul de vedere al regularității internaționale, în condițiile prev. de art. 38; transmiterea cererii de extrădare și a actelor anexate acesteia, procurorului general competent; restituirea motivată a cererii de extrădare și a actelor anexate, în cazurile prevăzute la art. 38 alin. (4).
Potrivit art. 38 din Legea nr. 302/2004, republicată, examenul de regularitate internațională are ca scop verificarea conformității cererii de extrădare și a actelor anexate acesteia cu dispozițiile tratatelor internaționale aplicabile, inclusiv cu declarațiile formulate de România în baza dispozițiilor unor convenții multilaterale. În concret, în cadrul examenului de regularitate internațională se verifică dacă: între România și statul solicitant există norme convenționale ori reciprocitate pentru extrădate; la cererea de extrădare sunt anexate actele prevăzute de tratatul internațional aplicabil; cererea și actele anexate sunt însoțite de traducerile prevăzute în art. 14; există una dintre limitele acordării cooperării judiciare prevăzute la art. 3.
În cauză, în urma efectuării examenului de regularitate internațională, Ministerul Justiției, prin direcția de specialitate, a constatat că persoana a cărei extrădare se cere are cetățenia Republicii Moldova; între România și Republica Moldova se aplică dispozițiile Convenției europene de extrădare - Paris, 13 decembrie 1957; extrădarea este supusă condițiilor prevăzute la art. 18-35 din Legea nr. 302/2004; din datele deținute, nu este incidentă nici una din limitele acordării cooperării judiciare prev. la art. 3 din Legea nr. 302/2004, republicată .
În consecință, constatând că cererea de extrădare îndeplinește condițiile de fond și de formă prevăzute în Tratat, în Convenția de extrădare și în Legea nr. 302/2004, republicată și că potrivit normelor de drept procesual penal român, semnarea acesteia de către o altă persoană decât Ministrul Justiției din statul solicitant nu este sancționată cu nulitatea, Înalta Curte va respinge excepția nulității cererii de extrădare formulată de apărătorul contestatorului persoană extrădabilă.
Referitor la critica ce vizează respingerea cererii de amânare a soluționării cererii de extrădare, apărarea a susținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 51 și art. 52 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, întrucât informațiile comunicate de statul solicitant sunt insuficiente pentru a permite statului român să pronunțe o hotărâre în aplicarea prezentei legi. În concret, apărarea a susținut că nu există informații complete referitoare la situația juridică personală a contestatorului, în principal, în ce privește nesoluționarea, în mod definitiv și irevocabil a cererii prin care acesta a solicitat autorităților judiciare din statul solicitant să constate că fapta pentru care a fost condamnat a fost amnistiată.
Înalta Curte notează că amânarea soluționării cererii de extrădare este una din soluțiile pe care le poate pronunța instanța învestită cu judecarea cererii de extrădare, prevăzută în art. 52 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată, care se dispune însă, în situația în care este necesar a se primi informații suplimentare de la statul solicitant, potrivit art. 51, adică atunci când informațiile comunicate de acesta din urmă se dovedesc insuficiente pentru a permite statului român să pronunțe o hotărâre în aplicarea prezentei legi. În această situație, instanța competentă poate să solicite complinirea informațiilor necesare, scop în care fixează un termen de două luni.
În acord cu instanța de fond, Înalta Curte apreciază, față de conținutul informațiilor la care face referire apărare (nesoluționarea, în mod definitiv și irevocabil a cererii prin care contestatorul a cerut instanței de judecată din statul solicitant să constate că fapta pentru care a fost condamnat a fost amnistiată), că înscrisurile depuse la dosar (Legea nr. x/2016 cu privire la amnistie în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova, încheierea prin care Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana s-a pronunțat asupra cererii depusă de contestator cu privire la aplicarea prevederilor Legii de amnistie, decizia prin care instanța de recurs s-a pronunțat asupra cererii prin care contestatorul a solicitat să i se aplice legea de amnistie), oferă suficiente date pentru pronunțarea unei soluții în aplicarea Legii nr. 302/2004. Prin urmare, Înalta Curte reține că și această critică a apărării este neîntemeiată și, în consecință, urmează a o respinge, ca atare.
În ce privește critica ce vizează respingerea opoziției la extrădare și, implicit, a cererii de extrădare, apărarea a susținut că în mod greșit instanța de fond a respins motivele de refuz al extrădării menționate în opoziția la extrădare. În susținerea acestei critici, apărarea a invocat dispozițiile din Tratat, din Legea nr. 302/2004, republicată și din Decizia -cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind manatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre (2002/584/JAI).
Prealabil, Înalta Curte apreciază că, deși contestatorul a formulat opoziție la extrădare, argumentele sale nu se încadrează în dispozițiile art. 49 din Legea nr. 302/2004, republicată, potrivit cărora, opoziția nu poate fi întemeiată decât pe faptul că persoana arestată nu este persoana urmărită sau că nu sunt îndeplinite condițiile pentru extrădare (alin. (3), ci, dimpotrivă, observă că acesta nu și-a contestat în niciun moment identitatea, nici în declarația dată în fața procurorului la 20.02.2020 și nici în declarațiile date la instanța de fond, la datele de: 21.02.2020, cu ocazia examinării propunerii de luare a măsurii arestării provizorii în vederea extrădării; 9.03.2020, când s-a acordat termen ca persoana extrădabilă, prin apărător, să depună în scris la dosar opoziția la extrădare și 19.03.2020, cu ocazia soluționării cererii de extrădare .
De asemenea, Înalta Curte, apreciază că actele și lucrările dosarului nu evidențiază existența niciunuia dintre motivele obligatorii de refuz al extrădării invocate de apărare în motivele de contestație scrise și susținute oral cu ocazia dezbaterilor, care sunt identice cu cele formulate la instanța de fond.
În concret, apărarea a invocat ca prim motiv de refuz al extrădării, cel de la art. 65 pct. 1 din Tratat care prevede că, Părțile contractante nu își extrădează proprii cetățeni. S-a susținut că, față de împrejurarea că persoana solicitată a formulat o cerere pentru dobândirea cetățeniei române, se impunea ca instanța de fond să administreze probe pentru a se vedea stadiul soluționării acesteia, pentru că în cazul în care cererea a fost/este admisă, extrădarea va fi refuzată.
Înalta Curte reține că art. 65 pct. 1 din Tratat nu este incident în cauză întrucât persoana extrădabilă este cetățean moldovean, astfel cum rezultă din adeverința nr. x din 28.02.2020 emisă de Agenția Servicii Publice a Republicii Moldova - Departamentul înregistrare și evidență a populației .
De asemenea, Înalta Curte reține că susținerea apărării în sensul că în mod greșit instanța de fond a respins cererea privind solicitarea de relații cu privire la modul de soluționare a cererii de dobândire a cetățeniei române, formulată de contestator, este neîntemeiată întrucât, dispozițiile art. 20 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată nu exceptează de la extrădare persoana extrădabilă care are și cetățenia statului solicitant. Prin urmare, întrucât, așa cum s-a arătat, contestatorul persoană extrădabilă este cetățean moldovean, redobândirea de către acesta a cetățeniei române nu ar fi constituit un motiv obligatoriu de refuz al extrădării.
În continuare, Înalta Curte reține că, reglementând condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a se dispune extrădarea, art. 18 din Legea nr. 302/2004, republicată, prevede că pot fi extrădate din România, conform acestei legi, la cererea unui stat străin, persoanele aflate pe teritoriul său care sunt urmărite penal sau sunt trimise în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni ori sunt căutate în vederea executării unei măsuri de siguranță, a unei pedepse sau a unei alte hotărâri a instanței penale în statul solicitant. O dispoziție similară se regăsește și în art. 64 alin. (1) din Tratat care prevede că "părțile contractante se obligă să-și extrădeze reciproc, la cerere, în condițiile prezentului tratat, persoanele aflate pe teritoriul lor, pentru a fi trase la răspundere penală sau pentru executarea pedepsei".
Din cererea de extrădare și actele anexate acesteia rezultă că persoana extrădabilă a fost condamnată de către autoritatea judiciară din statul solicitant (Judecătoria Ciocana) la pedeapsa de 1 an și 6 luni privațiune de libertate, pentru comiterea infracțiunii de huliganism, prev. de art. 287 alin. (3) din C. pen. moldovean, hotărâre rămasă definitivă prin respingerea apelului și recursului declarate de aceasta . De asemenea, la data formulării cererii de extrădare, persoana solicitată se afla pe teritoriul României, fiind inițial reținută pe o perioadă de 24 de ore, în baza ordonanței de reținere din data de 20.02.2020 și ulterior arestată provizoriu, în vederea extrădării, pe o perioadă de 30 de zile, conform încheierii din data de 21.02.2020 .
Deopotrivă, Înalta Curte apreciază că în speță, nu sunt incidente nici dispozițiile art. 19 din Legea nr. 302/2004, republicată, întrucât contestatorul nu face parte parte din categoria persoanelor exceptate de la extrădare, nefiind cetățean român (alin. (1) lit. a) și nici solicitant de azil sau beneficiar al statutului de refugiat sau al protecției subsidiare, căruia extrădarea în țara de origine i-ar pune în pericol viața ori libertatea sau ar conduce la supunerea la tortură, tratamente inumane și degradante (alin. (1) lit. b), după cum nu se bucură în România de imunitate de jurisdicție (alin. (1) lit. c) și nici nu a fost citat, din străinătate, în vederea audierii în fața unei autorități judiciare române (alin. (1) lit. d).
În continuare, apărarea a susținut că un alt motiv de refuz al extrădării se întemeiază pe art. 65 pct. 2 lit. c) din Tratat care prevede că extrădarea va fi, de asemenea, refuzată, dacă . . . . . . . . . . . . .c) Potrivit legii uneia dintre părțile contractante, infracțiunea pentru care se cere extrădarea este amnistiată sau acțiunea penală nu poate fi exercitată ori hotărârea nu poate fi executată ca urmatre a împlinirii termenului de prescripție sau pentru alt temei legal. S-a susținut că această dispoziție din Tratat trebuie interpretată în sensul existenței unei legi și nu în sensul existenței unei hotărâri de amnistie, a unui act de aplicare a legii, așa cum a procedat instanța de fond care a respins opoziția la extrădare, ținând cont de hotărârea de respingere a cererii de amnistie formulată de contestator, care nici nu este definitivă.
Prealabil, Înalta Curte notează că și, în ipoteza în care analiza acestei critici s-ar realiza în conformitate cu dispozițiile Tratatului încheiat între România și Republica Moldova privind asistența juridică în materie civilă și penală, așa cum a susținut apărarea (deși, așa cum s-a menționat anterior, Tratatul este aplicabil, în măsura în care dispozițiile acestuia nu contravin Convenției europene de extrădare), critica formulată de apărare nu este întemeiată.
Într-adevăr, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 293-305 art. 632, din data de 9.09.2016, a fost publicată Legea nr. 210 din 29.07.2016 privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25- a de la proclamarea independenței Republicii Moldova . Potrivit dispozițiilor acestei legi, acordarea amnistiei este condiționată de îndeplinirea de către persoanele bănuite, învinuite, inculpate, a anumitor condiții (manifestarea unei căințe în cadrul procesului penal, comportamentul pozitiv pe timpul executării pedepsei), iar constatarea îndeplinirii acestor condiții se realizează de către organele judiciare. Astfel, în art. 1 alin. (1) din legea menționară se prevede că "Prezenta lege se aplică condiționat și exclusiv . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ." acelor persoane bănuite, învinuite și inculpate care îndeplinesc anumite condiții (manifestă căință activă în cadrul procesului penal, sunt caracterizate pozitiv pe parcursul executării pedepsei etc.), iar potrivit alin. (3) al art. 1, aplicarea oricărei modalități de liberare de pedeapsă penală, prevăzute de prezenta lege, poate avea loc doar în condițiile în care organul de urmărire penală, instanța de judecată sau judecătorul de instrucție constată întrunirea cerințelor stipulate la alin. (1).
Prin urmare, în condițiile în care organul judiciar competent al statului solicitant nu a constatat amnistiată infracțiunea pentru care contestatorul persoană extrădabilă a fost condamnat la pedeapsa pentru care a cărei executare se cere extrădarea (dimpotrivă o instanță de judecată a respins cererea acestuia cu privire la aplicarea Legii nr. 210/2016, hotărâre care nu este definitivă), se apreciază că în mod corect instanța de fond a reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 65 pct. 2 lit. c) din Tratat, invocate de apărare.
Revenind la dispozițiile legale incidente în materie, Înalta Curte reține că potrivit art. 4 din Titlul IV din Convenția europeană de extrădare (al doilea Protocol adițional la Convenție, din 17 martie 1978), care au fost preluate în Legea nr. 302/2004, republicată (art. 34), extrădarea nu se va admite pentru o infracțiune acoperită de amnistie în statul solicitat, dacă acesta avea competența să urmărească această infracțiune potrivit propriei sale legi penale.
Contestatorul persoană extrădabilă a fost condamnat pentru infracțiunea de huliganism, prevăzută de art. 287 alin. (3) din C. pen. moldovean, faptă care are corespondent în legea română, în infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice prevăzută de art. 371 din C. pen., iar autoritatea judiciară din România avea competența să o urmărească. Această infracțiune nu este însă amnistiată potrivit legislației penale din România. În consecință, susținerea apărării în sensul respingerii cererii de extrădare pe motiv că potrivit legii statului solicitant fapta pentru care a fost condamnat contestatorul a fost amnistiată, nu poate fi primită.
În continuare, apărarea a susținut, invocând dispozițiile art. 21 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, că în mod greșit instanța de fond a reținut că nu există suspiciuni privind încălcarea de către instanțele din statul solicitant a dreptului contestatorului la un proces echitabil în condițiile în care, instanța de recurs nu s-a pronunțat pe cererea de amnistie pe care acesta a formulat-o deși, o asemenea cerere putea fi introdusă oricând, până la închiderea dezbaterilor, amnistia fiind o cauză care înlătură răspunderea penală pentru fapta săvărșită. S-a susținut că lipsirea contestatorului de un proces echitabil continuă și în prezent întrucât, așa cum rezultă din sentința din data de 12 martie 2020, "judecătorul se pronunță pentru amnistie pe cazul din legea constând în existența unei hotărâri de co