ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6206/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții Agenția Naționala pentru Ocuparea Forței de Munca (ANOFM) și Societatea A. SRL au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - Autoritatea de Management Programul Operațional Dezvoltarea Resurselor Umane și Ministerul Muncii și Justiției Sociale - Organismul Intermediar POSDRU:

- anularea în parte a actului administrativ reprezentat de Scrisoarea standard de informare a Beneficiarului nr. 3267/RI din 16 februarie 2016 emisă de pârâta OIPOSDRU - MMFPS, înregistrată la Beneficiar sub nr. x din 16 februarie 2016,1 aferentă Cererii de rambursare nr. x finala din data de 21 decembrie 2015, în ceea ce privește nevalidarea la rambursare a cheltuielilor în valoare de 39.120 RON, reprezentând cheltuieli aferente resurselor umane pentru experții implicați în activitățile proiectului, dl. B. și dl. C.;

- anularea în parte a Adresei nr. x din 18 martie 2016 cuprinzând Decizia privind soluționarea Contestației nr. 2517/CB din 19 februarie 2016 formulată de Beneficiar împotriva Scrisorii standard de informare a Beneficiarului nr. 3267/RI din 16 februarie 2016, precum și anularea în parte a Procesului-verbal de soluționare a contestației înregistrat sub nr. x din 18 martie 2016 întocmit de grupul de rezolvare a contestației constituit la nivelul OIPOSDRU, cu privire la soluția asupra contestației în privința cheltuielilor aferente experților B. și dl. C. (în valoare de 39.120 RON);

- constatarea caracterului eligibil al cheltuielilor în valoare de 39.120 RON, reprezentând cheltuieli aferente resurselor umane pentru experții implicați în activitățile proiectului, dl. B. și dl. C. solicitate la rambursare prin Cererea de rambursare nr. x finală;

- obligarea pârâtelor la plata către beneficiar a sumei de 39.120 RON reprezentând cheltuieli eligibile efectuate de reclamanta - partener 1 în cadrul Proiectului x - "Fii activ la orice vârstă!" aferente remunerării experților implicați în activitățile proiectului, dl. B. și dl. C.;

- obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente sumei de 39.120 RON, calculate de la data emiteri Scrisorii standard de informare nr. x din 16 februarie 2016 și până la data plății efective a sumelor reprezentând cheltuieli eligibile refuzate în mod nelegal la rambursare.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2217 din 9 iunie 2017, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Societatea A. SRL.

Totodată, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în termenul prevăzut de art. 11 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, invocată de pârâți, și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanți, ca prescrisă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Societatea A. SRL, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

3.1. Hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura cauzei, deoarece instanța de fond a făcut confuzie între actele administrative deduse judecății și titlurile de creanță prevăzute de O.U.G. nr. 66/2011

Arată recurenta-reclamantă că prima instanță a motivat hotărârea pronunțată pe dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 ce reglementează procedura administrativă împotriva titlurilor de creanță, în condițiile în care obiectul acțiunii nu privește nici actele administrative reglementate de O.U.G. nr. 66/2011 și nici procedura prealabilă administrativă aplicabilă acestora.

3.2. Hotărârea instanței de fond este dată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin raportare la noțiunea de act administrativ și la prevederile O.U.G. nr. 66/2011

Prima instanță reține dispozițiile art. 50 alin. (1) și art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011, însă sesizarea standard de informare nu este titlu de creanță în sensul acestor prevederi.

Faptul că în petitul acțiunii este menționat un proces-verbal, totuși acesta nu este titlul de creanță la care se referă O.U.G. nr. 66/2011, ci este un proces-verbal întocmit de grupul de rezolvare a contestației, constituit la nivelul OIPOSDRU pentru soluționarea contestației împotriva scrisorii-standard de informare a beneficiarului, el nu stabilește vreo creanță și nici nu constată vreo neregulă, în înțelesul O.U.G. nr. 66/2011, ci rezolvă contestația beneficiarului, formulată în temeiul contractului de finanțare și a Instrucțiunii AMPOSDRU nr. 103/2015.

Actele administrative a căror anulare s-a solicitat, sunt emise în executarea contractului de finanțare, legate de executarea principalelor obligații ale părților asumate prin contract.

Scrisorile standard de informare a beneficiarului reprezintă acte administrative emise în cadrul implementării proiectelor finanțate din Fondul Social European prin POSDRU, neputând exista în afara cadrului contractual reprezentat de contractul de finanțare.

3.3. Prima instanță reține greșit că procedura concilierii reprezintă o activitate facultativă

Obligativitatea încercării de soluționare amiabilă a soluționării litigiului înainte de învestirea instanței este conținută chiar de prevederile Instrucțiunii nr. 103/2015, în acord cu disp. art. 7 alin. (6) și art. 11 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004.

Procedura prealabilă administrată în cauză este reprezentată de concilierea prevăzută de contractul de finanțare și de Instrucțiunea AMPOSDRU nr. 103/2015, dispoziții obligatorii.

Beneficiarul, pentru a putea solicita și urma procedura concilierii cu AMPOSDRU, trebuie să parcurgă și procedura contestării prevăzută de art. 8.26 din Instrucțiune, iar soluționarea contestației nu reprezintă epuizarea procedurii prealabile administrative, așa cum în mod eronat arată instanța de fond.

Procedura contestației împotriva unei sesizări standard de informare a beneficiarului este stabilită la art. 8.2.6. din Instrucțiunea nr. 103/2015, fiind instituită pentru rezolvarea anumitor aspecte ale procesului de implementare date în competența Organismelor Intermediare.

Termenul pentru formularea contestației este de 5 zile lucrătoare de la data transmiterii scrisorii, iar acest demers nu echivalează cu procedura prealabilă administrativă pentru care legea prevede un termen de 30 zile pentru inițierea ei, calculat de la data comunicării actului.

Formularea contestației reprezintă o condiție pentru parcurgerea procedurii concilierii, dat fiindcă solicitarea de conciliere poate fi făcută doar de beneficiarii cărora li s-a respins de către Organismul Intermediar, contestația.

3.4. Hotărârea este dată cu încălcarea normelor de drept material în ceea ce privește cursul prescripției

Recurenta-reclamantă arată că, potrivit art. 11 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004, termenul de prescripție începe să curgă de la momentul finalizării concilierii și nu de la data comunicării deciziei de soluționare a contestației administrative.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare

Recurenta-reclamantă a invocat teza existenței unor motive străine de natura cauzei reprezentate de confuzia între actele administrative deduse judecății și titlurile de creanță prevăzute de O.U.G. nr. 66/2011.

Înalta Curte consideră că motivul de nelegalitate invocat nu este întrunit, deoarece considerentele sentinței atacate nu se întemeiază "numai pe motive străine de natura cauzei", iar ceea ce susține recurenta-reclamantă se încadrează la motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aplicarea greșită a disp. art. 50 și art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011.

Înalta Curte reține că între Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă - OIPOSDRU ANOFM, delegat de către Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - AMPOSDRU și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, s-a încheiat Contractul de finanțare nr. x din 21 mai 2014, la care a fost parteneră și recurenta-reclamantă.

Potrivit disp. art. 16 - Dispoziții finale din contractul de finanțare, în eventualitatea unui litigiu între AMPOSDRU/OI POSDRU ANOFM și beneficiarul ANOFM, survenit în executarea sau în legătură cu executarea, interpretarea și în orice mod aplicarea acestui contract, se vor depune toate diligențele pentru soluționarea acestuia pe cale amiabilă, iar în situația în care nu se poate ajunge la o înțelegere pe cale amiabilă în termen de 30 (treizeci) de zile de la data solicitării uneia dintre părțile contractante, litigiul se supune spre soluționare instanțelor judecătorești competente din România.

Soluția asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei nu a fost recurată de către pârât, astfel că a intrat în autoritatea de lucru judecat.

În cauză, OI-POSDRU a emis cu nr. x din 16 februarie 2016, Scrisoarea Standard de informare a Beneficiarului Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă - ANOFM, prin care s-au diminuat cheltuielile solicitate spre rambursare cu suma de 118.566,86 RON.

ANOFM a formulat contestație împotriva actului, ce a fost înregistrată la OI-POSDRU sub nr. x din 19 februarie 2016.

Contestația a fost soluționată prin Decizie privind soluționarea Contestației și comunicată beneficiarului cu nr. x din 18 martie 2016.

Scrisoarea standard de informare a beneficiarului are natura juridică a unui act administrativ unilateral individual și este emisă în temeiul art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, conform căruia, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația de a exclude integral sau parțial de la rambursarea/plata cheltuielilor efectuate și declarate de beneficiari acele cheltuieli care nu respectă condițiile de legalitate, regularitate și conformitate stabilite prin prevederile legislației naționale și comunitare în vigoare, în situația în care - în procesul de verificare a solicitărilor de plată - acestea determină existența unor astfel de cheltuieli.

Așadar, pentru contestarea actului, beneficiarul are obligația să efectueze procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 554/2004, modificată și completată, respectiv normele dispuse la alin. (1), conform cărora, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte a acestuia.

Plângerea prealabilă a fost efectuată la data de 19 februarie 2016, iar răspunsul la plângerea prealabilă, intitulat contestație, a fost dat la 19 martie 2016 și comunicat la 18 aprilie 2016.

Termenul de introducere a acțiunii la instanța de contencios administrativ este reglementat de disp. art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, de 6 luni de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă.

În speță, acțiunea putea fi introdusă cel mai târziu, la 17 octombrie 2016, deoarece termenul de 6 luni se împlinește la 18 octombrie 2016, cum în mod corect a reținut prima instanță.

Calificarea actului atacat ca fiind un act administrativ unilateral individual face inaplicabile prevederile art. 16 din contractul de finanțare, neputând avea loc în speță procedura concilierii.

Recurenta-reclamantă invocă prevederile art. 7.1. din Instrucțiunea nr. 103 din 18 martie 2015, act administrativ unilateral normativ, emisă de Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management POSDRU și susține că termenul de introducere a acțiunii în fața instanței de contencios administrativ curge de la data comunicării notei privind concluziile întâlnirii de conciliere din data de 10 august 2016 și susține că termenul de 6 luni pentru introducerea acțiunii în instanță începe să curgă din acest moment și se împlinește la 10 februarie 2017.

Înalta Curte observă că, potrivit disp. art. 7.1 din Instrucțiunea nr. 103/2015 procedura de conciliere se aplică beneficiarilor cărora OIR/OI/POSDRU delegate le-au respins, parțial sau total, prin decizii ale Directorului executiv, contestațiile care privesc aspecte ale procesului de implementare a proiectelor POSDRU (acte adiționale, notificări, scrisori standard de informare privind validarea cheltuielilor aferente unei cereri de rambursare, rapoarte ale misiunilor de verificare, etc.), iar solicitarea întâlnirii de conciliere trebuie formulată numai de către beneficiar, în cel mult 30 de zile de la data primirii deciziei de respingere totală/parțială a contestației.

În cuprinsul Instrucțiunii nr. 103/2015 nu există nicio prevedere prin care să se arate că procedura concilierii suspendă/întrerupe termenul de prescripție prevăzut de Legea contenciosului administrativ sau că acțiunea va fi introdusă de la data comunicării notei asupra concilierii.

În plus, se observă din conținutul art. 7.1., că procedura începe după efectuarea plângerii prealabile și emiterea deciziei de soluționare a contestației administrative și reprezintă, în realitate, o cale de control a AMPOSDRU asupra organismelor delegate OIR și OI, în ceea ce privește interpretarea și aplicarea prevederilor legale și a problemelor apărute în implementarea proiectului POSDRU.

De aceea, disp. art. 7.1. nu pot primi interpretarea dată de recurenta-reclamantă, procedura urmând o cale paralelă și fără efect asupra dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

De altfel, și intimata-pârâtă a fost surprinsă de cele susținute de reclamantă, invocând excepția prescripției dreptului material la acțiune, ceea ce demonstrează că rolul Instrucțiunii nu este acela de a se realiza concilierea privită ca plângere prealabilă, după ce anterior s-a efectuat procedura prealabilă și s-a soluționat contestația administrativă.

Se mai reține că procedura concilierii nu a fost realizată de emitentul actului contestat, OIPOSDRU, ci de către Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Capital Uman, astfel că reprezintă un alt motiv pentru care instanța de recurs nu poate adopta punctul de vedere al recurentei-reclamante.

Instrucțiunea nr. 103/2015 reprezintă un act administrativ unilateral normativ ce își produce într-adevăr efectele, nefiind revocat/anulat, însă interpretarea dispozițiilor acesteia trebuie făcută în acord cu prevederile conținute, dar și cu dispozițiile Legii nr. 554/2004, modificată și completată, care arată în mod clar și neechivoc, calea de urmat pentru contestarea actelor administrative.

În situația în care recurenta-reclamantă consideră că a fost indusă în eroare de dispozițiile Instrucțiunii nr. 103/2015, aceasta putea să prezinte instanței de contencios administrativ motivele temeinice pentru care a introdus acțiunea peste termenul prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, cu obligația respectării unui termen de 1 an de la data emiterii actului.

Recurenta-reclamantă nu a invocat însă asemenea motive, iar instanța de recurs nu poate, din oficiu, în lipsa indicării acestora de către parte, să le analizeze.

Față de acestea, Înalta Curte constată neîntrunirea motivelor de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu excepția aplicării greșite a prevederilor art. 50 - 51 din O.U.G. nr. 66/2011, care nu sunt într-adevăr incidente în cauză, dar care nu poate conduce la casarea sentinței recurate, instanța de fond aplicând corect termenul de calculare a prescripției dreptului la acțiune prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

În ceea ce privește efectele puterii de lucru judecat, ca urmare a existenței Deciziei nr. 1414/2019, pronunțată de Înalta Curte în Dosarul nr. x/2015, se va reține că au fost expuse argumente convingătoare în cuprinsul considerentelor prezentei decizii care contrazic prezumția că decizia anterioară exprimă adevărul, dată fiind lipsa de incidență în speță a disp. art. 11 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, respectiv calcularea termenului de 6 luni de la data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii administrative, în cazul contractelor administrative, în speță fiind vorba despre anularea unui act administrativ unilateral individual.

La dosarul cauzei s-a depus și Sentința nr. 10/F din 19 ianuarie 2017 a Curții de Apel Brașov, nedefinitivă și care a avut de soluționat aceeași excepție a prescripției dreptului material la acțiune, în aceleași condiții prezentat și în speța de față, instanța respingând excepția pe considerentul invocării motivelor temeinice pentru care s-a depășit termenul de 6 luni, aspect analizat și în cuprinsul prezentelor considerente.

În concluzie, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate,

Respinge recursul formulat de reclamanta Societatea "A." S.R.L. împotriva Sentinței nr. 2217 din 9 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 decembrie 2019.

Opinia separată

Contrar opiniei majoritare, apreciez că recursul declarat de reclamantă este fondat, pentru următoarele considerente:

Astfel cum rezultă din economia dosarului, recurenta reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune având ca obiect:

- anularea în parte a actului administrativ reprezentat de Scrisoarea standard de informare a Beneficiarului nr. 3267/RI din 16 februarie 2016, în ceea ce privește nevalidarea la rambursare a cheltuielilor în valoare de 39.120 RON, reprezentând cheltuieli aferente resurselor umane pentru experții implicați în activitățile Proiectului;

- anularea în tot a Adresei nr. x din 18 martie 2016, cuprinzând Decizia privind soluționarea contestației formulată de beneficiar împotriva Scrisorii standard de informare a Beneficiarului nr. 3267/RI din 16 februarie 2016 precum și anularea Procesului-verbal de soluționare a contestației înregistrat sub nr. x din 18 martie 2016 întocmit de grupul de rezolvare a contestației constituit la nivelul OIPOSDRU;

- constatarea caracterului eligibil al tuturor cheltuielilor solicitate la rambursare prin cererea de rambursare nr. x finală și obligarea pârâtelor la plata sumei de 39.120 RON reprezentând cheltuieli eligibile, actualizată cu dobânda legală.

În esență, recurenta reclamantă a arătat că a încheiat Contractul de finanțare nr. x din 21 mai 2014 iar în executarea acestuia a fost emisă scrisoarea standard de informare a Beneficiarului nr. 3267/RI din 16 februarie 2016, prin care a fost considerată neeligibilă suma de 39.120 RON, aferentă resurselor umane alocate proiectului finanțat în baza contractului anterior amintit.

Considerând nejustificat refuzul de rambursare a cheltuielilor de 39.120 RON, reclamanta a formulat contestația nr. 2517/CB din 19 februarie 2016, respinsă prin Decizia nr. 366/R1 din 18 martie 2016.

Ulterior, în temeiul prevederilor Instrucțiunii AMPOSDRU nr. 103/2015, reclamanta a urmat procedura concilierii și, subsecvent întâlnirii organizate în acest scop, a fost emisă nota referitoare la concluziile întâlnirii de conciliere purtând numărul 6987 din 10 august 2016.

Dat fiind refuzul pârâtei AMPOSDRU de a recunoaște eligibilitatea cheltuielilor în sumă de 39.120 RON, recurenta reclamantă a promovat prezenta acțiune în contencios administrativ la data de 8 februarie 2017.

Prin sentința civilă nr. 2217/09.06.2017 Curtea de Apel București, secția VIII contencios administrativ și fiscal a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins în consecință acțiunea reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a apreciat că termenul de prescripție a început să curgă la data de 18 aprilie 2016, dată la care a fost comunicată reclamantei Adresa nr. x din 18 martie 2016, cuprinzând decizia de soluționare a contestației formulate împotriva scrisorii standard de informare.

A apreciat curtea de apel că nu este relevantă, sub aspectul soluționării excepției prescripției dreptului material la acțiune, parcurgerea procedurii concilierii, care are un caracter facultativ, determinant fiind caracterul definitiv, în sistemul administrativ al căilor de atac, a Deciziei nr. 366/RI din 18 martie 2016.

Contrar celor reținute de instanța fondului, apreciez că în cauză nu a intervenit prescripția dreptului material la acțiune, raportat la demersurile prealabile formulării prezentei acțiuni.

Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, acțiunea prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se poate introduce în termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă.

În cauză, procedura prealabilă trebuie apreciată prin raportare la prevederile Instrucțiunii nr. 103/2015 emisă de Ministerul Fondurilor Europene - AMPOSDRU privind reglementarea procedurii de conciliere cu beneficiarii de finanțare nerambursabilă în cadrul proiectelor POSDRU.

Potrivit dispozițiilor art. 7 din Instrucțiunea nr. 103/2015 procedura de conciliere se aplică beneficiarilor cărora OI POSDRU delegate le-au respins, parțial sau total, prin decizii ale Directorului executiv, contestațiile care privesc aspecte ale procesului de implementare a proiectelor POSDRU (acte adiționale, notificări, scrisori standard de informare privind validarea cheltuielilor aferente unor cereri de rambursare, rapoarte ale misiunilor de verificare, etc). Solicitarea întâlnirii de conciliere trebuie formulată numai de către beneficiar, în cel mult 30 zile de la data primirii deciziei de respingere(totală/parțială) a contestației de către OI POSDRU.

Potrivit prevederilor art. 7.4 din aceeași Instrucțiune, prevederile art. 7 nu se aplică beneficiarilor cărora li s-au respins contestațiile prin decizie de soluționare a contestației, potrivit art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011.

Or, este de observat faptul că în cauza de față, contestația formulată împotriva scrisorii standard de informare a fost soluționată în condițiile menționate la art. 7.1 din Instrucțiunea nr. 103/2015, prin adresa nr. x din 18 martie 2016, semnată de directorul executiv al OIPSODRU și nu prin decizie, în condițiile prevăzute la art. 7.4 din aceeași Instrucțiune.

În raport de aceste împrejurări, nu i se poate imputa reclamantei faptul că a urmat o procedură de conciliere prevăzută explicit prin Instrucțiunea nr. 103/2015 ca fiind subsecventă și condiționată de contestația administrativă împotriva actului care exprimă refuzul de plată a sumelor solicitate la rambursare pentru că, în caz contrar, acțiunea reclamantei ar fi fost susceptibilă de a fi respinsă ca inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile.

Dispozițiile cuprinse în Instrucțiunea nr. 103/2015 sunt obligatorii pentru subiecții din sfera de referință a actului, fiind de subliniat faptul că, în condițiile în care actul în discuție nu a fost înlăturat din ordinea juridică, își produce efectele, fără a constitui o alternativă pentru subiecții vizați, astfel că reclamanta nu poate fi sancționată pentru faptul că a dat curs unei proceduri obligatorii.

Constatând că nota referitoare la concluziile întâlnirii de conciliere, întocmită conform dispozițiilor Instrucțiunii nr. 103/2015 a fost transmisă reclamantei la 11 august 2016 iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței la 8 februarie 2017, excepția prescripției dreptului la acțiune este nefondată, cererea fiind formulată în interiorul termenului de 6 luni, prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Față de aceste considerente se impunea admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, raportat la prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

GGC - LM