ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6179/2019

Ședința publică din data de 5 decembrie 2019

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 24.03.2016, reclamanta Prepozitura Ordinul Canonic cu "Hramul Sfântului Ștefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Statul Român prin Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România,

- anularea Deciziei nr. 5094 din 21.01.2016 prin care s-au respins cererea de retrocedare nr. x/16.11.2005 cu privire la restituirea în natură a imobilului compus din construcție și teren înscris în Cartea funciară nr. x, nr. top x a localității Hidisel de Jos, județul Bihor, întrucât imobilul solicitat a fost preluat de către Statul Român cu titlu de rectificare în anul 1937, anterior perioadei de referință, prevăzute de dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, 6 martie 1945-22 decembrie 1989, revenirea la situația anterioară și constatarea calității sale de proprietar

- obligarea pârâtei la plată, pentru zădărnicirea dreptului său de proprietate.

Prin cererea modificatoare depusă la 17.10.2016, reclamanta a chemat în judecată, în calitate de pârâți, și pe Ministerul Agriculturii și Domeniilor, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Justiției și Secretariatul de Stat pentru Culte, solicitând obligarea acestora la plata despăgubirilor pentru zădărnicirea dreptului de proprietate asupra terenurilor aferente, combinată cu lipsa totală de despăgubire de aproximativ 77 de ani.

Prin precizarea la acțiune, din data de 14.11.2016, reclamanta a mai arătat, cu privire la plata despăgubirilor, că este desconsiderat și discriminat de Statul Român, prin părțile sale constitutive și prin eludarea dispozițiilor legale privind art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 având consecința deposedării sale și producerii unui prejudiciu de două sute de milioane de euro, reprezentând valoarea reală a imobilului și gradul de uzură adaptată de reconstrucție a imobilului.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 85 din 26 iunie 2017, Curtea de Apel Oradea a admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Secretariatului de Stat pentru Culte, Ministerului Educației Naționale, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerului Justiției și, în consecință, a respins acțiunea formulată împotriva acestora ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis excepția lisei calității procesuale pasive a Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România cu privire la capătul al doilea al cererii și a respins acest capăt de cerere ca fiind îndreptat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare în ceea ce privește primul capăt de cerere.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântului Ștefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea a formulat recurs, întemeiat pe art. 2, art. 6 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene, art. 17 alin. (1), art. 21, 21, 22, 47, 52, 53, 54 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (2010/C83/02), O.U.G. nr. 94/2000, Constituția României, C. proc. civ., C. civ., solicitând desființarea sentinței atacate și retrimiterea cauzei la rejudecare, pentru a se asigura accesul liber la justiție și dreptul la apărare.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a citat dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și a susținut că sentința recurată îndeplinește condiția discriminării directe pe motive de religie, discriminare care, potrivit dreptului Uniunii, este interzisă. De asemenea, este vorba de abuz de putere, lipsă de motivare și neacordare acces la întâmpinările depuse la dosar.

A apreciat că sentința de fond prezintă lacune grave în ceea ce privește descrierea elementelor de fapt și de drept, în contextul în care imobilul a fost preluat fără titlu valabil. Sentința recurată nu conține nicio descriere asupra valabilității titlului statului ce a stat la baza emiterii Deciziei nr. 5094/21.01.2016.

Instanța de fond a săvârșit un abuz de putere când a respins acțiunea, ca neîntemeiată, având ca singur scop subminarea suveranității și independenței României. Astfel, instanța de fond trebuie să răspundă disciplinar pentru hotărârea judecătorească pe care a pronunțat-o.

Din sentința recurată rezultă că Ordinul este desconsiderat și discriminat prin eludarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, având consecința deposedării sale de aproximativ 200.000.000 euro, reprezentând valoarea reală a imobilului și gradul de uzură adaptată valorii de reconstrucție a imobilului.

Sentința de fond trebuie să evidențieze în mod clar motivele care justifică refuzul de a judeca petitul nr. 2, în temeiul art. 2, 3 și 6 TFUE și ale art. 17, 20 și 21 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Instanța de fond nu respectă drepturile persoanelor care aparțin minorităților, drepturi care constituie o valoare a Uniunii la care se face referire în art. 2 TFUE.

Astfel, Înalta Curte trebuie să suspende judecata pentru a adresa Curții întrebare preliminară referitoare la faptul dacă "Dispozițiile art. 2, 6, 9, 10, 19, 167 și 168 alin. (1), (2) și (3) din TFUE și ale art. 17, 20 și 21 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, ale art. 167 și 168 din TFUE, principiul securității juridice, principiul non reformatio in peius și principiul tempus regit actum pot fi interpretate ca opunându-se unei reglementări precum O.U.G. nr. 94/2000?".

În ceea ce privește calitatea procesuală, a apreciat că trebuie văzută mutatis mutandis Decizia nr. 4415/10.10.2013 pronunțată în Dosarul nr. x/2012, având ca obiect refacerea Dosarului nr. x/1938 al fostului Tribunal Suprem. Părțile în dosarul nr. x/1937 al Tribunalului Bihor au fost Ministerul Educației Nționale, Ministerul Agriculturii și Domeniilor.

Apoi, în Dosarul nr. x/1937 al Curții de Apel Oradea pârât a fost Ministerul Cultelor și Artelor, respectiv Secretariatul de Stat pentru Culte.

Părțile au formulat recurs la Înalta Curte de Casație, Dosarul nr. x/1938, nejudecat până în prezent.

Astfel, Ministerul Afacerilor Externe trebuia să depună documentele din care rezultă data exactă când au fost finalizate negocierile între A. și Ministerul Afacerilor Străine.

Există multe argumente în favoarea faptului că încheierea nr. 4320/1937 în litigiu a adus atingere intereselor sale legitime, astfel că trebuie considerată disproporționată în situația în care la data de 14.04.1937 județul Bihor era parte integrantă a României și era aplicabil Concordatul semnat la 10 mai 1927 în Cetatea Vaticanului, tratat promulgat prin Decretul 1842/1929 prin care s-a stipulat că religia catolică se va practica și exercita liber și public în toată România.

Prin urmare, a fost împiedicată să conteste temeinicia hotărârii de fond, cum și Înalta Curte este împiedicată să își exercite controlul asupra legalității apreciarii instanței de fond și a Comisiei prin Decizia nr. 5093/21.01.2016.

A mai apreciat recurenta-reclamantă că motivarea instanței de fond se înscrie, din punct de vedere penal, la infracțiunea privind favorizarea infractorilor și la cea de fals intelectual.

Încălcarea legii și, implicit, excesul de putere survin nu doar în situația în care este nesocotită o normă internă, ci și în ipoteza în care se încalcă o dispoziție internațională.

Potrivit jurisprudenței europene, nu se poate să fie exclusă o întreagă comunitate etnică și religioasă de la dreptul restitutio in integrum, de vreme ce nu este vorba doar de o problemă aparținând drepturilor omului, dreptului la echitate, ci mai ales de una de drept de proprietate, în măsura în care nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice. Ar fi absolut necesar într-o societate veritabil democratică, ca Biserica Catolică să primească înapoi în mod automat bunurile sale confiscate de către comuniști, având în vedere că Statul Român niciodată nu a avut un titlu valabil asupra bunurilor confiscate.

Intimații-pârâți au formulat, fiecare, întâmpinări, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata-pârâtă Comisia specială de retrocedare prin întâmpinarea sa a invocat și excepția nulității recursului, apreciind că susținerile recurentei nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4.1. Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului în condițiile art. 499 C. proc. civ.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din susținerile recurentei-reclamanta Prepozitura Ordinul Canonic cu "Hramul Sfântului Ștefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea, expuse la pct. 2 al prezentei decizii, rezultă că aceasta a invocat formal motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., rezumându-se la a reitera susținerile formulate în cuprinsul acțiunii și aspecte referitoare la principii de drept care ar fi fost încălcate de prima instanță, fără, însă, a aduce nicio critică de nelegalitate sentinței atacate care să se poată încadra în motivele de casare prevăzute de C. proc. civ.

4.2. Verificând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte apreciază că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele pe care se sprijină soluția adoptată, motivare care să nu fie contradictorie sau străină de natura pricinii.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Conform art. 488 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere pentru ipotezele prevăzute la pct. 1-8.

Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului articolului 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, arătarea probelor pe care se bazează.

Motivele de recurs desemnează ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate.

Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute limitativ de art. 488 pct. 1-8.

4.3. Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de Codul anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate apte să conducă la casarea hotărârii recurate, alegațiile din cererea de recurs vizând elemente de fapt ale cauzei, principii de drept pretins a fi încălcate și aprecieri subiective ale recurentei. Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea.

4.4. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul formulat de Prepozitura Ordinul Canonic cu "Hramul Sfântului Ștefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea împotriva sentinței nr. 85 din 26 iunie 2017 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 decembrie 2019.