ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5240/2019

Ședința publică din data de 31 octombrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, contestatoarea Camera Deputaților a formulat, în contradictoriu cu intimata A., contestație la executare împotriva adresei de înființare a popririi emise la data de 20 noiembrie 2018, în mod nelegal împotriva Camerei Deputaților de BEJ B., în dosarul de executare silită nr. x/2018, solicitând admiterea contestației la executare, anularea actului de executare silită anterior menționat și restabilirea situației anterioare, prin restituirea sumei de 5.970,00 RON, reprezentând cheltuieli de executare.

2.1. Prin sentința nr. 2479 din 4 aprilie 2019, îndreptată prin încheierea de ședință din 11 aprilie 2019, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, reținând că în cauză sunt incidente prevederile art. 24 alin. (1) și art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

2.2 Tribunalul Argeș, secția civilă, prin sentința nr. 473 din 21 iunie 2019, a admis excepția necompetenței materiale și excepția necompetenței teritoriale, invocate din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, a constatat existența unui conflict negativ de competență și a sesizat instanța competentă pentru pronunțarea regulatorului de competență, suspendând judecata cauzei.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că în cauză nu trebuie avute în vedere dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci prevederile C. proc. civ., cu referire la art. 714 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) teza I și alin. (3), având în vedere că este vorba despre o contestație la executare îndreptată împotriva unui act de executare emis în procedura executării silite de drept comun, și anume împotriva unei adrese de înființare a popririi.

Astfel, competența de soluționare a contestației la executare aparține instanței mai întâi învestite, respectiv judecătoriei și nu tribunalului, ca instanță de contencios administrativ care a soluționat fondul litigiului finalizat prin sentința ce constituie titlu executoriu.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (1), (13)4 și 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente pricinii.

Obiectul cererii deduse judecății vizează contestația la executare îndreptată împotriva unui act de executare emis în procedura executării silite de drept comun, respectiv împotriva unei adrese de înființare a popririi emise pentru realizarea unei obligații de a da, respectiv aceea având ca obiect suma de 5.970,00 RON, stabilită cu titlu de cheltuieli de executare de către executorul judecătoresc învestit cu cererea de executare silită formulată de către creditoare.

Se reține că, prin sentința nr. 160 din 9 februarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Argeș a admis acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României - Comisia pentru Problemele Revoluționarilor din decembrie 1989, acesta fiind obligat să elibereze reclamantei certificatul de revoluționar " Luptător cu Rol Determinant".

Ulterior, întrucât autoritatea pârâtă nu s-a conformat titlului executoriu menționat, creditoarea a solicitat și obținut încuviințarea executării silite, conform încheierii din Camera de Consiliu din data de 13.09.2018, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul civil nr. x/2018

Înalta Curte reține că, într-adevăr, sentința nr. 160 din 9 februarie 2018, care reprezintă titlul executoriu, definitivă prin nerecurare, este pronunțată de o instanță de contencios administrativ, respectiv de Tribunalul Argeș, însă această împrejurare nu este determinantă, doar prin ea însăși, pentru stabilirea instanței competente, întrucât creditorul obligației stabilite prin hotărârea menționată a recurs la procedura de executare silită de drept comun, iar nu la procedura specială reglementată de Capitolul III din Legea nr. 554/2004.

Astfel, contestatoarea a solicitat anularea unei adrese de înființare a popririi și repunerea acesteia în situația anterioară, în sensul restituirii sumei de 5.976,00 RON, plătite în condițiile popririi, situație în care competența de soluționare a cauzei aparține instanței mai întâi învestite, și nu instanței de contencios administrativ care a soluționat fondul litigiului finalizat prin sentința ce constituie titlu executoriu.

Prin urmare, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004, în conformitate cu care, în materia contenciosului administrativ și fiscal, instanța de executare (potrivit art. 2 alin. (1) lit. ț) din Legea nr. 554/2004 - instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ) are doar competența de a aplica sancțiunea, respectiv de a acorda penalitățile prevăzute la art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Or, prezentul demersul judiciar se circumscrie unei contestații la executare, întemeiate pe dispozițiile art. 712 - 720 din C. proc. civ., vizând formele de executare silită a titlului executoriu.

Din această perspectivă, în virtutea normei de trimitere de la art. 28 din Legea nr. 554/2004, sunt relevante dispozițiile de drept comun prevăzute de art. 714 alin. (1) și art. 651 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"Art. 714 alin. (1) Contestația se introduce la instanța de executare"

"Art. 651. - Instanța de executare

(1) Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. (...).

(3) Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.".

Din analiza acestor prevederi legale rezultă că, în cauză, atât din punct de vedere material, cât și teritorial, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Sectorului 5 București.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei, privind pe reclamanta Camera Deputaților în contradictoriu cu pârâta A., în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 octombrie 2019.