ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5010/2019

Hotărârea pronunțată de instanța de fond 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 21.01.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L., în temeiul art. 24-25 din Legea nr. 554/2004, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și Directorul General al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, executarea sentinței nr. 250 din 17 decembrie 2014 a Curții de Apel Oradea, irevocabilă prin Decizia nr. 1880 din 23 mai 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărâri pronunțate în Dosarul nr. x/2013 al Curții de Apel Oradea, cu consecința obligării pârâtei APIA - să execute integral dispozitivul sentinței, respectiv să achite societății reclamante diferența de 10.573,64 RON reprezentând sprijin financiar pentru campaniile agricole 2008, 2009 și 2010, - să restituie suma de 4.096,99 RON încasată de la societate, prin compensare, cu titlu de dobânzi, - să achite societății suma de 231.198,02 RON datorată cu titlu de dobânzi fiscale - acordarea penalității de 1% pe zi de întârziere calculată la valoarea sumei datorate, până la data plății efective, în condițiile art. 906 C. proc. civ., - aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 pârâtului Directorul General al APIA. 1.

Soluția primei instanțe Prin sentința civilă nr. 15 din 13 mai 2019, Curtea de Apel Oradea a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Directorului General al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură în ceea ce privește petitele 1, 2, 3 și 4, invocată de pârâții APIA și Directorul General al APIA. A respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâtului Directorul General al APIA în ceea ce privește petitele 1, 2, 3 și 4, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A admis excepția lipsei de obiect a acțiunii, în ceea ce privește petitele 1 și 2, invocată de pârâta APIA. A respins acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâta APIA în ceea ce privește petitele 1 și 2, ca fiind lipsită de obiect. A respins excepția tardivității formulării petitului 3, invocată de pârâta APIA, ca neîntemeiată. A respins acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta APIA, în ceea ce privește petitul 3, ca neîntemeiată. A admis excepția inadmisibilității petitelor 4 și 5, invocată de pârâții Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și Directorul General al APIA (referitor la petitul 5). A respins acțiunea reclamantei împotriva pârâților APIA și Directorul APIA, în ceea ce privește petitele 4 și 5, ca inadmisibilă. 2. Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii și admiterea, în parte, a cererii de executare, respectiv obligarea intimatei-pârâte Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură la efectuarea demersurilor și, respectiv, la efectuarea plății dobânzii fiscale stabilite prin sentința nr. 250 din 17 decembrie 2014 a Curții de Apel Oradea, irevocabilă prin Decizia nr. 1880 din 23 mai 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și obligarea intimatei-pârâte la plata penalității de 1% pe zi de întârziere, calculată la valoarea sumei datorate, până la data plății efective, în condițiile art. 906 C. proc. civ. A solicitat și aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 intimatului-pârât Directorul General al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată. Referitor la încălcarea normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., a apreciat recurenta că, potrivit titlului executoriu, intimata-pârâtă este obligată la plata dobânzii fiscale de la data scadenței fiecăreia dintre cele trei sume datorate cu titlu de sprijin financiar (pentru campaniile agricole 2008, 2009 și 2010). Intimata-pârâtă a reținut cele trei sume în data de 26.10.2012, prin compensare, din suma cuvenită societății cu titlu de sprijin financiar pentru campania agricolă din 2012. Prin urmare, data scadenței fiecăreia dintre cele trei obligații de plată, pentru campaniile 2008, 2009 și 2010, este data de 26.10.2012. Societatea nu a formulat cerere de suspendare a executării celor trei procese-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, atât din cauza valorii cauțiunii stabilite prin art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, în vigoare la acea dată, cât și pentru că a avut convingerea că intimata-pârâtă va soluționa favorabil contestația administrativă prealabilă. Argumentul instanței de fond, că dobânda fiscală nu este datorată pentru că, pe durata litigiului, procesele-verbale emise de instituția pârâtă s-au bucurat de prezumția de legalitate, contravine dispozițiilor legale care reglementează efectele nulității, precum și dispozițiilor legale care reglementează acordarea dobânzii fiscale în cazul anulării actelor administrativ-fiscale (art. 120 și art. 124 din O.G. nr. 92/2003). Instanța de fond a stabilit o prezumție de legalitate absolută a proceselor-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 23.07.2012 și a aplicat efectele nulității actului administrativ doar pentru viitor (ex nunc), nu și pentru trecut (ex tunc), contrar sentinței nr. 250/17.12.2014. A mai susținut recurenta-reclamantă că motivarea hotărârii recurate este și contradictorie, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru că a respins cererea de acordare a dobânzii fiscale, ca neîntemeiată, stabilind, contrar titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 250/17.12.2014, că intimata-pârâtă nu datorează dobânzi fiscale pentru că a efectuat demersuri de executare a titlului executoriu în termenul de 6 luni prevăzut de art. 2 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii. De asemenea, instanța a respins, ca inadmisibile, cererile de obligare a intimatei-pârâte la plata penalității de 1% pe zi de întârziere, calculată la valoarea sumei datorate, până la data plății efective, în condițiile art. 906 C. proc. civ., și, respectiv, de aplicare a sancțiunii amenzii prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 pentru intimatul-pârât Directorul General APIA. Or, în această situație și cererea de obligare la plata dobânzii fiscale ar fi trebuit respinsă ca inadmisibilă, și nu ca neîntemeiată. În măsura în care instanța a stabilit că cererea de plată a dobânzilor fiscale nu poate avea caracterul unei operațiuni administrative ce poate fi executată în procedura prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004 această cerere nu poate fi respinsă ca neîntemeiată.

Apărările intimaților-pârâți Intimata-pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și intimatul-pârât Directorul General al APIA au formulat, fiecare, întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Decizia instanței de recurs Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este nefondat, soluția instanței de fond fiind corectă, neputându-se reține incidența motivelor de casare invocate de recurenta-reclamantă, pct. 6 și pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., pentru considerentele ce urmează, care vor suplini cele reținute de prima instanță și vor răspunde criticilor recurentei în ansamblul lor. 4.1. Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în temeiul art. 24-25 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, obligarea pârâților Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și Directorul General al APIA la executarea sentinței nr. 250 din 17 decembrie 2014 a Curții de Apel Oradea, irevocabilă prin Decizia nr. 1880 din 23 mai 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, respectiv 1). să-i achite diferențe de 10.573,64 RON reprezentând sprijin financiar pentru campaniile agricole 2008, 2009 și 2010, 2). să restituie suma de 4.096,99 RON încasată de la societate, prin compensare, cu titlu de dobânzi, 3). să achite societății suma de 231.198,02 RON datorată cu titlu de dobânzi fiscale, 4). să-i acorde penalității de 1% pe zi de întârziere calculată la valoarea sumei datorate, până la data plății efective, în condițiile art. 906 C. proc. civ. A mai solicitat și 5). aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, respectiv amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, și acordarea de penalități, în condițiile art. 906 din C. proc. civ. 4.2. Prima instanță a admis excepția lipsei de obiect a acțiunii pentru petitele 1 și 2, a respins ca, inadmisibile, petitele 4 și 5, și a respins, ca neîntemeiat, petitul 3. Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. reiterează faptul că a formulat cererea de executare a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 250/2017 a Curții de Apel Oradea în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004 și, prin recurs, a contestat soluția primei instanțe vizând petitul 3 - obligarea intimatei-pârâte Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură la plata dobânzii fiscale pentru sumele la care a fost obligată prin sentința civilă nr. 250 din 17 decembrie 2014, petitul 4 - obligarea la plata penalităților de 1% pe zi de întârziere, și petitul 5 - respingerea aplicării sancțiunii prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 intimatului-pârât Directorul General al APIA. Constată instanța de control judiciar că, prin sentința civilă nr. 250 din 17 decembrie 2014, Curtea de Apel Oradea a obligat pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură la plata în favoarea reclamantei S.C. A. S.R.L. a sumelor reprezentând sprijin financiar pentru suprafața de 85,0902 ha aferent campaniei agricole 2008, pentru suprafața de 115,8324 ha aferent campaniei agricole 2009 și pentru suprafața de 125,6511 ha aferent campaniei agricole 2010, precum și a dobânzii fiscale asupra acestor sume de la data scadenței fiecărei obligații de plată și până la data plății efective. 4.3. Înalta Curte reține că, în contenciosul administrativ, hotărârea prezintă particularitatea dată de activitatea specifică a autorităților administrative, respectiv emiterea de acte administrative. Obiectul unei cereri de chemare în judecată în contencios administrativ constă în anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale, soluționarea unei cereri și efectuarea unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004 (în forma în vigoare la data formulării cererii reclamantei), "Art. 24. - (1) Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii. (2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege. (3) La cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate, instanța de executare, prin încheiere definitivă dată cu citarea părților, aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 905 din C. proc. civ. (...)." 4.4. Deci, în ceea ce privește soluțiile pe care le poate pronunța instanța de contencios administrativ, legea se referă la anularea actului administrativ, obligarea autorității publice să emită un act administrativ, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă. Art. 24 din lege, ținând seama de ipoteza obligației de a face, dispusă prin hotărârea judecătorească și de natura intuitu personae a acestei obligații impuse autorității debitoare, prevede un termen de maximum 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, în care trebuie executată hotărârea, iar dacă termenul nu este respectat, consacră posibilitatea creditorului de a se adresa instanței de contencios administrativ care a pronunțat soluția, pentru aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, conducătorului autorității publice. De asemenea, dacă prin întârzierea executării creditorul a suferit un prejudiciu, se poate adresa instanței de executare în aceeași procedură specială, instituită pentru încuviințarea măsurilor speciale, în vederea executării hotărârilor în materia contenciosului administrativ. 4.

Prin urmare, aspect reținut și de prima instanță, Legea nr. 554/2004 nu se referă la executarea hotărârilor judecătorești prin care se acordă despăgubiri bănești, singura referire fiind făcută în art. 22 la cheltuielile de judecată acordate prin hotărârea prin care acțiunea a fost respinsă, pentru executarea cărora legea trimite la dreptul comun. Astfel, procedura specială de executare instituită de articolul 24 al Legii nr. 554/2004 se aplică numai dacă prin dispozitivul hotărârii definitive autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, fiind vorba, așadar, de obligații de a face care nu pot fi aduse la îndeplinire decât de autoritatea publică, prin reprezentanții săi. Hotărârile care cuprind alte obligații decât cele avute în vedere de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cum ar fi plata unor sume de bani - cu titlu de despăgubiri, compensații, penalități ș.a.m.d. -, urmează procedura de executare silită reglementată de C. proc. civ. și/sau de O.U.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii. Conform art. 906 C. proc. civ., instituirea penalității pe zi de întârziere, cuantificarea penalităților și despăgubirilor și înlăturarea, respectiv reducerea penalității sunt de competența instanței de executare. Prin urmare, o singură instanță de judecată are căderea de a verifica dacă obligația de a face a fost sau nu executată, iar în cazul în care nu a fost executată, să instituie penalitățile-sancțiune pentru a determina debitorul să execute obligația de a face. Aceeași instanță va verifica dacă debitorul, după executarea obligației, a avut motive temeinice care justifică întârzierea în executarea obligației, caz în care va reveni asupra penalității dispuse chiar de instanța însărcinată cu aceste verificări. De altfel, art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că dispozițiile acesteia se completează cu prevederile C. civ. și cu cele ale C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte. Deci, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. nu putea solicita executarea silită a sentinței nr. 250 din 17 decembrie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care s-a dispus acordarea unor sume reprezentând sprijin financiar, conform procedurii speciale instituite de art. 24 din Legea nr. 554/2004, aplicabilitatea acestui articol fiind condiționată de compatibilitatea normei procedurale cu specificul raporturilor de drept administrativ. 4.

Soluția instanței de recurs Toate considerentele expuse converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. PENTRU ACESTE MOTIVE,