ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4990/2019

Ședința publică din data de 24 octombrie 2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 30.12.2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/19.11.2016 cu consecința desființării măsurilor dispuse prin aceasta.

Prin sentința civilă nr. 84 din 18 aprilie 2017, Curtea de Apel Pitești a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș și a respins acțiunea reclamantei față de aceasta ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

A respins excepția necompetenței materiale, invocată de pârâta DGRFP Ploiești.

A admis acțiunea reclamantei și a anulat Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/29.11.2016 emisă de ANAF prin Direcția Regională Antifraudă Fiscală 4 Târgu Jiu și a obligat pârâtele ANAF și Direcția Regională Antifraudă Fiscală 4 Târgu Jiu la plata sumei de 100 RON cheltuieli de judecată către reclamanta S.C. A. S.R.L..

Împotriva acestei sentințe, pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș și Agenția Națională de Administrare Fiscală au formulat, fiecare, recurs.

3.1. Recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii cu consecința admiterii excepției necompetenței materiale a Curții de Apel Pitești.

A apreciat recurenta că, potrivit art. 260 alin. (4) din Legea 207/2015, Judecătoria Pitești era competentă material să soluționeze cererea reclamantei.

3.2. Recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, pe fond, respingerea contestației reclamantei, ca neîntemeiată.

A susținut recurenta-pârâtă ANAF, în esență, că instanța nu a arătat motivele pentru care a înlăturat apărările sale.

Măsurile luate, în temeiul art. 213 Codul de procedură fiscală, au fost întemeiate pe prezumții legale, astfel că, până la stabilirea unei situații certe, cu privire la activități financiare ilicite desfășurate de contestatoare sau terțe persoane cu care s-a angajat în operațiuni economice, măsurile sunt temeinice. Pe parcursul acestei perioade, intimata nu a făcut niciun fel dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută de organele de control care au dispus măsurile contestate, deși, potrivit art. 213 Codul de procedură fiscală, îi incumba această sarcină. Astfel, forța probantă a deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nu a fost înlăturată, bucurându-se de prezumția de legalitate și temeinicie.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

De altfel, referitor la recursul DGRFP Ploiești prin AJFP Argeș, se constată că prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte și a respins acțiunea în ceea ce o privește ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală, soluție care nu a fost recurată în cauză.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/29.11.2016.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 213 alin. (7) și (8) Codul de procedură fiscală,

"(7) În situația în care măsurile asigurătorii au fost luate înainte de emiterea titlului de creanță acestea încetează dacă titlul de creanță nu a fost emis și comunicat în termen de cel mult 6 luni de la data la care au fost dispuse măsurile asigurătorii. În cazuri excepționale, acest termen poate fi prelungit până la un an, de organul fiscal competent, prin decizie. Organul fiscal are obligația să emită decizia de ridicare a măsurilor asigurătorii în termen de cel mult două zile de la împlinirea termenului de 6 luni sau un an, după caz, iar în cazul popririi asigurătorii să elibereze garanția.

(8) Prin excepție de la prevederile alin. (7), în situația în care au fost instituite măsuri asigurătorii și au fost sesizate organele de urmărire penală potrivit legii, măsurile asigurătorii subzistă până la data soluționării cauzei de către organele de urmărire penală sau de instanța de judecată. După comunicarea soluției date de către organele de urmărire penală sau hotărârii judecătorești, în cazul în care măsurile asigurătorii instituite de către organul fiscal competent nu se transformă în măsuri executorii potrivit legii, acestea se ridică de către organul care le-a dispus.".

Or, în cauză, Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 18143 a fost emisă la data de 29.11.2016 și, până la data soluționării recursului, deși au trecut mai bine de 2 ani, pârâtele nu au făcut dovada emiterii titlului de creanță sau a sesizării organelor de urmărire penală.

Aceste dispoziții legale au fost invocate și de recurenta-pârâtă Agenția Națională prin Administrare Fiscală în cursul judecății pe fond, fără, însă, a face dovada sesizării organelor de urmărire penală în ceea ce o privește pe intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. de vreme ce nu a fost emis titlul de creanță.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind interesul de a promova acțiunea, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării căilor de atac.

Interesul este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia.

Conform art. 33 din C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Așa fiind, se pune problema subzistenței interesului în promovarea căilor de atac exercitate, de vreme ce, potrivit normelor de procedură fiscală, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii și-a încetat de drept efectele, în condițiile în care recurentele-pârâte nu au făcut dovada emiterii titlului de creanță în termenul de 6 luni sau de 1 an de la data instiuirii măsurilor asigurătorii și nici nu au făcut dovada sesizării organului de urmărire penală.

Prin urmare, în raport cu aspectele evidențiate anterior, instanța de control judiciar constată că, în cauză, recurentele-pârâte nu mai justifică un interes în soluționarea prezentei căi de atac, nefăcând dovada emiterii titlului de creanță ulterior instituirii măsurilor asigurătorii în termenele reglementate de normele de procedură fiscală.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 488 C. proc. civ., va respinge excepția nulității recursurilor invocată de intimata-reclamantă și, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca lipsite de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursurilor, invocată de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L..

Respinge recursurile, formulate de Agenția Națională de Administrare Fiscală și de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș împotriva sentinței nr. 84 din 18 aprilie 2017 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca lipsite de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 octombrie 2019.