ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2601/2020

Ședința publică din data de 17 iunie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 23 decembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală 4 Târgu Jiu, Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, a solicitat anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/29.11.2016 cu consecința desființării măsurilor dispuse și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 60 din 28 martie 2017, Curtea de Apel Pitești a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală 4 Târgu Jiu, Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, a anulat decizia nr. x/29.11.2016 emisă de ANAF prin Direcția Regională Antifraudă Fiscală 4 - Târgu Jiu și a obligat intimata la plata sumei de 50 RON către contestatoare.

Împotriva sentinței civile nr. 60 din 28 martie 2017, pronunțată de instanța de fond au declarat recurs pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești reprezentantă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș și Agenția Națională de Administrare Fiscală în reprezentarea Direcției Regionale Antifraudă Fiscală-Direcția Regională Antifraudă Târgu Jiu.

3.1. Prin recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești reprezentantă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivare, recurenta arată că, în urma unui control operativ la societatea reclamantă efectuat de Direcția Regională Antifraudă Fiscală 4 Târgu Jiu a fost încheiat Procesul-verbal nr. x/28.11.2016 prin care s-au stabilit obligații fiscale sustrase estimate de la plată datorate bugetului general consolidat în sumă totală de 4.857.119 RON, din care impozit pe profit în valoare de 1.994.869 RON și TVA de plată în valoare de 2.862.250 RON. În cadrul sumelor globale stabilite fac parte și sumele constatate prin: Raportul de inspecție Fiscală nr. F-AG 1311 din data de 11.10.2011, întocmit de Activitatea de inspecție fiscală din cadrul fostei Direcții Generale a Finanțelor Publice Argeș și Raportul de inspecție Fiscală nr. F-AG 282 din data de 15.04.2015, întocmit de Activitatea de inspecție fiscală din cadrul fostei Direcții Generale a Finanțelor Publice Argeș.

În conformitate cu prevederile O.P.A.N.A.F. nr. 2605/2010 pentru aprobarea procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală a fost emisă Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/29.11.2016, avându-se în vedere prevederile, pct. 102.3 din H.G. nr. 1050/2004 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscal.

Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/29.11.2016 a fost emisă pentru suma de 4.668.402 RON și a fost determinată de faptul că există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își risipească sau să își diminueze în mod considerabil patrimonial, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, este unul concret și obiectiv, acest pericol rezultând din istoricul privind litigiile de natură comercială/civilă în care au fost antrenați și antecedentele fiscale ale asociaților sau administratorilor.

Asupra societăților A., B. S.R.L. și C. S.R.L. planează suspiciunea rezonabilă că au înregistrat în evidențele contabile operațiuni care nu reflectă realitatea, pentru a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat.

De asemenea, inspectorii antifraudă arată faptul că există suspiciunea rezonabilă că sumele din decizie provin din operațiuni fictive, iar argumentele pentru care se impune luarea măsurilor asigurătorii se desprind din cuprinsul deciziei, cât și din procesul-verbal nr. x/28.11.2016.

Totodată, în susținerea motivației instituirii măsurilor asigurătorii, inspectorii antifraudă au avut în vedere și cuantumul ridicat al obligației de plată estimată în sumă de 4.668.402 RON.

Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/29.11.2016 emisă de Direcția Regională Antifraudă Fiscală 4 Târgu Jiu a fost transmisă Administrației Județene a Finanțelor Publice Argeș care a întocmit trei procese-verbale de sechestru asigurător pentru bunuri mobile ale reclamantei.

Soluția pronunțată de instanța de fond o consideră ca fiind netemeinică și nelegală, solicitând admiterea recursului.

3.2. Prin recursul formulat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală în reprezentarea Direcției Regionale Antifraudă Fiscală-Direcția Regională Antifraudă Târgu Jiu s-a solicitat, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 483 și următoarele C. proc. civ., casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată și a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiate.

În motivare, această recurentă arată că, din conținutul art. 213 din Codul de procedură fiscală, rezultă că legiuitorul a scos din sfera dreptului comun măsurile asigurătorii instituite de organul de control fiscal, acestea urmând a fi dispuse doar în cazuri excepționale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii contestată este pe deplin motivată, mare parte din explicațiile redate în cuprinsul acesteia presupun descrierea faptelor de care este suspectată societatea (participarea la un circuit tranzacțional menit să reducă baza de impozitare, împreună cu alte societăți comerciale cu activitate îndoielnică). Or, ceea ce poate justifica, la un moment preliminar emiterii titlului executoriu, luarea unor măsuri de garantare, a desfășurării în condiții optime a executării silite, este chiar natura faptelor de care este bănuită societatea și amploarea circuitului tranzacțional, care au creat suspiciunea că acest comportament s-ar putea extinde și în faza de recuperare a eventualului prejudiciu cert, manifestându-se printr-un comportament menit să împiedice executarea, acesta fiind doar o prelungire a comportamentului menit să împiedice constatarea nivelului datoriei.

Apreciază că luarea unei măsuri asigurătorii nu poate fi condiționată de furnizarea unor probe concrete, apte a fi analizate de instanță, ci presupune indicarea în concreta indiciilor care au fundamentat o atare decizie, a documentelor, a operațiunilor, a sumelor datorate analizate. în nici un caz instituirea unei astfel de măsuri nu echivalează cu o acuzație în materie penală și stabilirea răspunderii penale sau materiale pentru pretinse fapte de evaziune fiscală.

Având în vedere interpretarea instanței de fond cu privire la aplicarea măsurilor asigurătorii doar în cazuri limitate de existența indiciilor că executarea va fi îngreunată prin atitudinea debitorului, apreciază că aceasta a omis prevederile Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscala nr. 2546/2016, Anexa 1, Capitolul III, subcapitolul 1, lit. A), pct. 16 lit. a), c) și d) și a) Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2013 din care rezultă că, pentru a se justifica instituirea acestei masuri, organul de control trebuie să aprecieze că există pericolul ca debitorul să sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, aspecte care au fost evidențiate în cuprinsul deciziei de instituire a masurilor asigurătorii.

Este adevărat ca aprecierea pericolului nu este însă subiectivă, ci trebuie justificată prin raportare la comportamentul fiscal al contribuabilului, al reprezentanților legali/al asociaților și la conținutul declarațiilor fiscale și a situației financiare a debitoarei (mod de declarare și plată, situații de atragere a răspunderii solidare, situații de insolvență sau de insolvabilitate etc).

Or, în cuprinsul deciziei de instituire a masurilor asigurătorii se precizează motivele care au determinat organul fiscal la dispunerea măsurilor asigurătorii, în urma acțiunilor de control operativ efectuate de inspectorii antifraudă la societatea contestatoare.

Având în vedere conținutul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, consideră că au fost furnizate de către inspectorii antifraudă suficiente indicii care au fundamentat această decizie de instituire a măsurilor asigurătorii în speța pendinte.

Astfel, constatărilor rezultate în urma unor verificări complexe ale activității reclamantei, bazate pe o serie de factori obiectivi, din interpretarea cărora se conturează suspiciunea rezonabilă că într-o perioadă îndelungată timp, respectiv 10 ani, societatea s-a sustras în mod sistematic de la plata impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat prin diminuarea în mod nejustificat a acestora, respectiv prin înregistrarea în contabilitate a unor operațiuni care nu au conținut economic real.

În prezența acestor suspiciuni rezonabile, dacă societatea A. S.R.L., pentru plata unor datorii la bugetul de stat generate de activitatea sa curentă, a ales în mod deliberat să se sustragă prin diminuarea acestora în mod nelegal, cu atât mai mult există pericolul ca urmare actului de control prin care s-au estimat obligații suplimentare relativ mari și având libertatea și puterea de dispoziție integrală asupra patrimoniului, să-l sustragă, ascundă sau risipească prin diverse mijloace, toate acestea constituind indicii care au condus la emiterea deciziei de măsuri asigurătorii.

Cazul excepțional rezultă tot din situația descrisă mai sus, aceasta neputând fi asimilată unui caz comun.

Referitor la respingerea de către instanța de fond a argumentului organului de control cum că atitudinea celor doi administratori de a opta pentru intrarea în procedura insolvenței și a falimentului, pentru a nu onora unele debite certe, lichide și exigibile, demonstrând prin aceasta pericolul evident ca și în situația de față, societatea să opteze pentru procedura insolvenței și falimentului pentru a eluda plata obligațiilor fiscale estimate în sarcina sa, apreciem că aceasta a analizat superficial acest indiciu. Consideră aceasta deoarece este mai mult decât evident că cererea de intrare în insolvență/faliment făcută în dosarul nr. x/2009 aparține debitoarei D. S.R.L., reprezentată legal de E. și F., în prezent aceștia fiind reprezentanții legali ai contestatoarei, și după cum lesne se poate observa din informațiile furnizate de către Sistemul Ecris-Portalul Instanțelor de Judecată, debitoarea nu a propus un plan de reorganizare, dacă dorea, așa cum se desprinde din formularea apărărilor, să-și onoreze debitele restante și să-și desfășoare în continuare activitatea comercială.

Consideră că cererea de intrare în insolvență, fără propunerea unui plan de reorganizare, nu are alt scop decât încercarea de a eluda plata unor debite certe, lichide și exigibile. Apariția stării de insolvență se datorează unor motive variate, dar și reprezentanților legali și asociaților care își îndeplinesc atribuțiile în mod defectuos.

Referitor la justificarea pericolului de sustragere, ascundere sau risipire a patrimoniului, instanța de fond nu a avut în vedere și alte aspecte importante invocate de inspectorii antifraudă în decizia de instituire a măsurilor asigurătorii ca de exemplu, faptul că activitatea societății contestatoare a fost controlată și de o altă entitate, respectiv inspecția fiscal.

Totodată, în susținerea motivării instituirii măsurilor asigurătorii, inspectorii antifraudă au avut în vedere și cuantumul ridicat al obligației de plată estimată în sumă de 4.668.402 RON, raportat la faptul că societatea deține în patrimoniu doar bunuri de o valoare redusă.

De asemenea, instanța de fond a ignorat în totalitate faptul că în motivarea măsurilor asigurătorii s-a avut în vedere că din analiza balanței de verificare întocmită pentru perioada octombrie 2016 s-a constatat că agentul economic înregistra datorii către furnizorii societății în sumă totală de 368.520,63 RON, precum și efecte comerciale de plătit, nedecontate în sumă de 597.533,80 RON.

Mai mult decât atât, din analiza informațiilor furnizate de baza de date ANAF s-a constatat faptul că societatea figura cu debite restante către bugetul de stat pentru luna septembrie 2016 în cuantum de 4.958 RON, iar în luna octombrie 2016 în cuantum de 23.649 RON.

Prin procesul-verbal nr. x/08.12.2015, încheiat cu privire la societatea A. S.R.L., s-au estimat obligații de plată în cuantum total de 992.347 RON. Cu privire la aceste obligații fiscale s-a emis Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/11.12.2015 prin care s-au instituit măsuri asigurătorii și asupra unui stoc de marfă în valoare totală de 785.797 RON, valoare ce trebuia să rămână nediminuată până la executarea sau plata efectivă a acestor obligații.

Conform situației stocurilor mărfurilor emisă de societatea A. S.R.L., la data de 25.11.2016, stocul de marfă era în valoare de 580.814,62 RON.

De asemenea în data de 04.12.2015 inspectorii antifraudă au efectuat un control operativ și inopinat, dată la care s-a procedat la inventarierea prin sondaj, pe eșantion de produse, a stocului faptic de mărfuri existent la data de 04.12.2015. În data de 11.05.2016 o echipă de inspectori antifraudă s-a deplasat la punctul de lucru al societății A. S.R.L. în vederea valorificării rezultatelor, respectiv a diferențelor în plus rezultate din compararea stocului faptic stabilit la data de 04.12.2015 cu stocul scriptic la data de 04.12.2015, pentru categoriile de mărfuri selectate, întocmindu-se procesul-verbal de control nr. x/11.05.2016 și pvcsc nr. x/11.05.2016 prin care a fost sancționată fapta contravențională descrisă mai sus fiind aplicată amendă în cuantum de 20.000 RON și au fost confiscate bunuri în valoare totală estimată de 20.899 RON care au fost predate către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș.

Așadar, analizând aspectele prezentate mai sus și faptul că valoarea stocului de mărfuri pe care s-au instituit inițial măsuri asigurătorii a fost diminuată, rezultă în mod indubitabil pericolul ca debitorul să se sustragă, să își risipească sau să își diminueze în mod considerabil patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, instanța făcând o aplicare greșita a prevederilor legale.

În ceea ce privește măsura dispusă de instanță de obligare a pârâtei să plătească cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru, arăta că hotărârea este nelegală, în condițiile în care reclamanta are posibilitatea restituirii acestei sume pe cale administrativă adresată instanței de judecată, conform, art. 45 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare.

Or, dacă instanța îi recunoaște reclamantei dreptul de a obține recuperarea taxei de timbru de la pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată, se poate ajunge la situația în care reclamanta poate cere restituirea aceleiași taxe pe cale administrativă, fapt ce ar duce la o îmbogațire fără justă cauză.

4.1. Intimata-pârâtă A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, admiterea excepției nulității recursurilor, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursurilor, ca nefondate, cu obligarea recurentelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

4.2. Recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești reprezentantă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș a formulat întâmpinare față de recursul pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală în reprezentarea Direcției Regionale Antifraudă Fiscală-Direcția Regională Antifraudă Târgu Jiu prin care a solicitat admiterea acestuia.

Prin rezoluția din 20 noiembrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursurilor în ședință publică, la data de 12 februarie 2020, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

La termenul de judecată din 12 februarie 2020, Înalta Curte a respins excepția nulității recursurilor invocate de către intimata-reclamantă Societatea A. S.R.L. prin întâmpinare, apreciind că motivele de recurs invocate de către pârâte se circumscriu motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

II. Soluția instanței de recurs

Având în vedere faptul că ambele recurente au invocat ca și motiv de recurs dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., criticile acestora fiind în genere aceleași, Înalta Curte le va analiza împreună.

II.1. Argumente de fapt și de drept relevante

Prin decizia de instituire a măsurilor asigurătorii din 29.11.2016 a fost estimată o datorie fiscală suplimentară de 4.668.402 RON, din care 2.687.694 RON TVA și 1.980.608 RON impozit pe profit, instituindu-se totodată măsuri asigurătorii prin sechestrarea bunurilor mobile și imobile, mijloace de transport, mărfuri, sume urmăribile valoarea totală a acestora fiind de 7.002.603 RON.

Anterior emiterii deciziei, intimata-reclamantă a fost supusă unui control operativ efectuat de Direcția Regională Antifraudă Fiscală 4 Târgu Jiu și a fost încheiat Procesul-verbal nr. x/28.11.2016 prin care s-au stabilit obligații fiscale sustrase estimate de la plată datorate bugetului general consolidat în sumă totală de 4.857.119 RON, din care impozit pe profit în valoare de 1.994.869 RON și TVA de plată în valoare de 2.862.250 RON.

Potrivit deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii, există pericolul ca debitoarea să se sustragă, să-și risipească sau să-și diminueze patrimoniul.

În motivarea acesteia, organele fiscale au reținut că, administratorul societății debitoare, E., fac obiectul unei executări silite declanșată de G. S.A., iar într-un alt dosar este subiect al executării silite declanșată de H. și, în fine, acesta este, alături de F., cumnatul primului și în același timp administrator de fapt al debitoarei, supus procedurii de executare silită declanșată de aceeași creditoare, H..

S-a mai invocat faptul că administratorul de fapt arătat mai sus este supus unei alte proceduri de executare silită declanșată de creditorul G. S.A., precum și într-un altul declanșat de H..

De aici organul fiscal a concluzionat că există indicii temeinice privind pericolul ca societatea debitoare să se sustragă, să-și risipească sau să-și diminueze în mod considerabil patrimoniul.

Se mai susține că cei doi au avut calitatea de administratori și asociați ai societății D. S.R.L., care a făcut obiectul unei proceduri de insolvență, iar în temeiul art. 132 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 a fost dispusă închiderea procedurii de faliment și radierea societății din registrul comerțului; că, de asemenea, administratorul de fapt a avut calitatea de asociat și administrator al Societății I. S.R.L., care se află în procedura insolvenței, fiind formulată și o cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale, de aici organul fiscal deducând că există riscul ca și pentru societatea debitoare A. S.R.L. cei doi să inițieze o procedură de intrare în faliment, pentru a eluda plata obligațiilor fiscale. S-a mai reținut de organul fiscal și sustragerea de sub sechestru a unui stoc de marfă asupra căruia exista deja instituit un sechestru asigurator.

Instanța de fond a admis cererea de chemare în judecată și a anulat decizia nr. x/29.11.2016. S-a reținut că, în condițiile în care măsurile asigurătorii au caracter excepțional, ele putând fi luate numai dacă există dovezi relevante din care să rezulte că există pericolul real ca debitoarea să se sustragă, să-și ascundă ori să-și risipească patrimonial, în speță, aceste ipoteze nu se verifică, deoarece, din înscrisurile atașate la dosar rezultă că persoanele fizice considerate de organul fiscal ca fiind suspecte să îngreuneze sau să pericliteze colectarea creanțelor nu au datorii la bănci și nici nu au fost urmărite silit, procedura de executare silită fiind stinsă prin plată. În plus, cele două persoane fizice erau urmărite nu pentru datorii proprii, ci pentru că au garantat datoriile terțelor persoane.

De asemenea, niciuna dintre cele două persoane nu a făcut obiectul unei proceduri de angajare a răspunderii personale în cadrul procedurii de insolvență.

Singura împrejurare care este reală, dintre cele menționate de organul fiscal ca motiv pentru luarea măsurilor asigurătorii, este faptul că societatea D. S.R.L. a făcut obiectul procedurii de insolvență la cererea acesteia. Formularea cererii de intrare în insolvență a unei societăți este însă chiar o obligație a societății, astfel că îndeplinirea unei îndatoriri legale nu poate să fie motiv de instituire a măsurilor asigurătorii pe considerentul că și A. S.R.L. ar putea să facă obiectul unei astfel de proceduri.

Înalta Curte nu-și poate însuși soluția instanței de fond.

Astfel, potrivit art. 213 din Legea nr. 207/2015:

"(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepționale, respectiv în situația în care există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispozițiile art. 231 rămân aplicabile. Măsurile asigurătorii devin măsuri executorii la împlinirea termenului prevăzut la art. 230 alin. (1) sau art. 236 alin. (12), după caz, ori la expirarea perioadei de suspendare a executării silite.

(2

1

) Prin excepție de la prevederile alin. (2), nu se dispun măsuri asigurătorii pentru debitorul aflat sub incidența legislației privind insolvența sau când acesta nu deține active patrimoniale urmăribile.

(3) Aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât și de instanțele judecătorești ori de alte organe competente, dacă nu au fost desființate în condițiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități. Odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.

(4) Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal precizează debitorului că prin constituirea unei garanții la nivelul creanței stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate.

(5) Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent."

Se poate decela, din lecturarea alin. (2) al art. 213 din Codul de procedură fiscală, impunerea de către legiuitor a două condiții ce trebuie îndeplinite simultan pentru a se putea institui măsura asigurătorie:

- existența unui caz excepțional, definit de legiuitor ca fiind situația în care există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul;

- ca urmare a situației de mai sus, să se pericliteze sau să se îngreuneze în mod considerabil colectarea.

Rezultă așadar că măsurile asiguratorii sunt măsuri excepționale, iar luarea acestora trebuie raportată la o anumită atitudine de rea credință a reclamantei iar pericolul care justifică luarea măsurilor asigurătorii trebuie să fie extrinsec faptelor controlate, respectiv să rezulte din alte elemente de fapt decât cele care compun comportamentul fiscal sancționat și considerat necorespunzător prevederilor legale fiscale.

Pe de altă parte, nu trebuie înțeles textul ca impunând producerea concretă a pericolului pentru a fi îndeplinită condiția legală, ci este suficient ca acest pericol să fie iminent. Textul art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 face referire expresă la o stare de pericol, aspect ce implică posibilitatea aplicării unei prezumții simple (în sensul că debitorul intenționează să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul) întemeiată pe un fapt vecin și conex. Practic, condiționând aplicarea măsurii asiguratorii de existența unor acțiuni certe de risipire/diminuare/sustragere a patrimoniului, rămâne fără conținut textul de lege care permite instituirea de măsuri asiguratorii prin raportare la o stare de pericol și nu la un anumit rezultat. Altfel spus, sintagma utilizată de legiuitor, respectiv "există pericolul", configurează o situație viitoare și nu faptul consumat al diminuării patrimoniului.

Înalta Curte are în vedere și prevederile din Ordinul nr. 2605/2010 pentru aprobarea Procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum și prevederile din Ordinul nr. 2546/2016 pentru aprobarea Procedurii de aplicare a măsurilor asigurătorii de către organele fiscale competente și pentru aprobarea modelelor, modului de utilizare și de păstrare a unor formulare, ambele ordine conținând dispoziții similare sub aspectul care interesează în prezenta cauză.

Astfel, ideea esențială care se desprinde din ambele reglementări este aceea că se poate emite o decizie de instituire a măsurilor asigurătorii în situația în care există indicii privind săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul financiar-fiscal sau vamal, în cazul cărora creanțele fiscale nu sunt stabilite prin acte administrative fiscale.

Din modul de reglementare a acestei ipoteze, se poate desprinde ideea că, într-o asemenea situație, legiuitorul a intenționat să creeze o prezumție simplă de existență a pericolului de sustragere/ascundere/risipire a patrimoniului debitorului.

Din cuprinsul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii emisă în cauza de față, contrar celor reținute de instanța de fond, rezultă că există suficiente elemente extrinseci în sensul existenței pericolului de sustragere/ascundere/risipire a patrimoniului reclamantei intimate. Astfel, faptele conexe celor fiscale sancționate și cercetate de organul fiscal există, au fost identificate și menționate ca atare în cuprinsul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii.

În acest sens, Înalta Curte reține că, deși reclamanta are ca administrator pe E., în fapt aceasta este administrată de F. care are și calitatea de administrator al B. S.R.L. și controlează și C. S.R.L. Asupra societăților controlate sau administrate de F., respectiv, A., B. S.R.L. și C. S.R.L. planează suspiciunea rezonabilă că au înregistrat în evidențele contabile operațiuni care nu reflectă realitatea, pentru a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat. Acest aspect este reliefat în declarația lui F., din care rezultă lipsa din soldurile de casă a celor trei societății a sumei de 2.304.602,63 RON constatată la data de 04.12.2015, fără a exista documente justificative. Cu referire la reclamantă s-a constatat că, deși soldul de casă scriptic era de 1.177.831,9 RON, faptic acesta era 0.

Prin procesul-verbal nr. x/08.12.2015, încheiat cu privire la societatea A. S.R.L., s-au estimat obligații de plată în cuantum total de 992.347 RON. Cu privire la aceste obligații fiscale s-a emis Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/11.12.2015 prin care s-au instituit măsuri asigurătorii și asupra unui stoc de marfă în valoare totală de 785.797 RON, valoare ce trebuia să rămână nediminuată până la executarea sau plata efectivă a acestor obligații.

Conform situației stocurilor mărfurilor emisă de societatea A. S.R.L., la data de 25.11.2016, stocul de marfă era în valoare de 580.814,62 RON.

De asemenea, conform balanței de verificare întocmită pentru perioada octombrie 2016 s-a constatat că agentul economic înregistra datorii către furnizorii societății în sumă totală de 368.520,63 RON, precum și efecte comerciale de plătit, nedecontate în sumă de 597.533,80 RON.

Analizând aspectele prezentate mai sus și faptul că valoarea stocului de mărfuri pe care s-au instituit anterior măsuri asigurătorii a fost diminuată, rezultă pericolul ca debitorul să se sustragă, să își risipească sau să își diminueze în mod considerabil patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, instanța făcând o aplicare greșita a prevederilor legale. Se are în vedere și cuantumul ridicat al obligației de plată estimată în sumă de 4.668.402 RON, raportat la faptul că societatea deține în patrimoniu doar bunuri de o valoare redusă.

De asemenea, un argument în plus față de cele de mai sus îl constituie și faptul că, există suspiciunea rezonabilă că sumele din decizie provin din operațiuni fictive, iar argumentele pentru care se impune luarea măsurilor asigurătorii se desprind din cuprinsul deciziei, cât și din procesul-verbal nr. x/28.11.2016.

Ca urmare, Înalta Curte consideră că recurentele-pârâte au făcut dovada contrară celor reținute de prima instanță, relevând acte, fapte și operațiuni concrete din care rezultă pericolul și intenția ca intimata-reclamantă să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, iar prin aceste acțiuni să pericliteze sau să îngreuneze în mod considerabil colectarea.

Față de aceste constatări, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analiza criticilor referitoare la cheltuielile de judecată invocate de ANAF, practic, acestea rămânând fără obiect.

II.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele anterior expuse, în aplicarea prevederilor art. 496 alin. (1) și (2) C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală în reprezentarea Direcției Regionale Antifraudă Fiscală-Direcția Regională Antifraudă Târgu Jiu și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești reprezentată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, va casa sentința atacată și în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală în reprezentarea Direcției Regionale Antifraudă Fiscală-Direcția Regională Antifraudă Târgu Jiu și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești reprezentată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș împotriva sentinței civile nr. 60 din 28 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând, respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 iunie 2020.