ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4251/2019

Ședința publică din data de 26 septembrie 2019

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 07.06.2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

- anularea Ordinului Procurorului General nr. 340 din data de 02.02.2016 prin care i-a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația din data de 11.01.2016 formulată împotriva Ordinului Procurorului General nr. 25 din data de 05.01.2016, solicitând acordarea cu titlu de despăgubiri materiale a sumelor echivalente sporului de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, ca urmare a obținerii titlului științific de doctor în drept, calculate de la data obținerii titlului de doctor, respectiv de la 30.07.2015, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală, până în prezent și în continuare pentru viitor;

- constatarea faptului că perioada cuprinsă între data de 01.10.2011, când a dobândit calitatea de student-doctorand în domeniul Drept, și data de 08.10.2012, când a dobândit calitatea de auditor de justiție în cadrul Institutului Național al Magistraturii, constituie vechime în magistratură;

- acordarea cu titlu de despăgubiri materiale a sumelor echivalente drepturilor salariale restante, constând în sporul de vechime, ca urmare a constatării perioadei 01.10.2011-08.10.2012 ca vechime în magistratură, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală, până în prezent și în continuare pentru viitor.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 1970 din 7 iunie 2016, Curtea de Apel București a admis acțiunea reclamantului, a anulat Ordinele nr. 340/02.02.2016 și nr. 25/05.01.2016 emise de pârât.

A obligat pârâtul să emită un nou ordin de stabilire a drepturilor salariale reclamantului prin care să i se acorde și sporul de doctorat în procent de 15 din indemnizația de încadrare brută lunară începând cu data de 30.07.2015 și să-i constate perioada 01.01.2011-08.10.2012 ca vechime în magistratură.

A obligat pârâtul să plătească reclamantului sumele echivalente sporului de doctorat de 15% din indemnizația de încadrare brută calculată începând cu data de 30.07.2015 și până la data pronunțării hotărârii, actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală și a sporului de vechime pe perioada 01.01.2011-08.10.2012 actualizate cu rata inflației și dobânda legală până la data pronunțării sentinței.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul A. și pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au formulat, fiecare, recurs.

1.3.1. Prin recursul său reclamantul A. a solicitat casarea în parte a hotărârii atacate și rejudecând cauza să fie admisă în totalitate acțiunea așa cum a fost formulată.

În motivarea opțiunii sale procesuale recurentul reclamant a susținut următoarele:

Prin sentința atacată instanța a admis acțiunea și 1-a obligat pe pârât la plata sumelor echivalente sporului de doctorat de 15% din indemnizația de încadrare brută, calculată începând cu data de 30.07.2015 și până la data pronunțării hotărârii, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală, și a sporului de vechime pe perioada 01.01.2011-08.10.2012, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală, până la data pronunțării sentinței, însă în mod nelegal instanța nu i-a acordat sumele echivalente celor două drepturi și pentru viitor.

În ultimul paragraf al considerentelor instanța a motivat totuși că se impune acordarea cu titlu de despăgubiri materiale a sumelor echivalente drepturilor salariale restante, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală, până în prezent și în continuare pentru viitor, având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului.

Prin urmare, se constată că există contradicție între considerente și dispozitiv, motiv pentru care se impune remedierea inexactității și se solicită acordarea sumelor echivalente sporului de doctorat de 15 % din indemnizația de încadrare brută lunară și drepturilor salariale restante (aferente vechimii recunoscute prin hotărârea instanței de fond), ambele actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală, și pentru viitor pentru argumentele din cererea de chemare în judecată.

1.3.2. Prin recursul său pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza să fie respinsă acțiunea reclamantului.

În motivarea recursului se arată următoarele:

Prin Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 25 din data de 5 ianuarie 2016, având în vedere Adresa nr. x/2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, cererea domnului A., diploma seria x nr. x din data de 24 noiembrie 2015 eliberată de Ministerul Educației și Cercetării Științifice, pentru acordarea titlului științific de doctor, începând cu data de 21 decembrie 2015, reclamantul, procuror stagiar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, încadrat în clasa de salarizare 83, corespunzătoare unei vechimi în funcție între 3-5 ani și gradației 1, beneficiază de următoarele drepturi salariale; o indemnizație de încadrare lunară brută de 6.683 Iei, un cuantum de 1.865 RON al sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului de confidențialitate și un cuantum de 1.002 RON al sporului pentru condiții deosebite de muncă.

Temeiul legal al stabilirii drepturilor salariale sus menționate și încadrarea reclamantului în clasa de salarizare 83, corespunzătoare unei vechimi în funcție între 3-5 ani și gradației 1, îl constituie dispozițiile Capitolul I și Capitolul VIII - art. 8 alin. (2), art. 9 alin. (5) din Anexa nr. VI a Legii nr. 284/2010 - Lege - cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, art. 1 alin. (1), (2) și (5

1

), art. 1

1

alin. (1) și (2), art. 5 alin. (1) și (l1) precum și art. 1

1

alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015 și Legea nr. 293/2015.

Astfel, ordinul atacat este un act administrativ cu caracter individual, legal și temeinic, emis în aplicarea reglementărilor legale referitoare la reîncadrarea și salarizarea personalului din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție. Este un act administrativ emis în vederea executării în concret a legii, subsecvent acesteia. Prin acest ordin s-a organizat executarea și s-au realizat dispozițiile legii. Autoritatea publică emitentă nu poate ignora legea, a cărei organizare și executare în concret trebuie să o realizeze. Cu alte cuvinte, între actul administrativ și lege există în mod necesar un raport de subordonare.

Pe fond acțiunea este în opinia recurentului - pârârt neîntemeiată având în vedere că potrivit art. 164 din Legea nr. 1/2011 Legea educației naționale:

"(1) Pe parcursul desfășurării studiilor universitare de doctorat, persoana înscrisă în programul de studii are calitatea de student - doctorand. Studenții - doctoranzi sunt încadrați de către B. sau oricare dintre membrii B. ca asistenți de cercetare sau asistenți universitari, pe perioadă determinată.

Pe toată durata activității, studentul-doctorand beneficiază de recunoașterea vechimii în muncă și specialitate și de asistență medicală gratuită, fără plata contribuțiilor la asigurările sociale de stat, la asigurările pentru șomaj, la asigurările sociale de sănătate și pentru accidente de muncă și boli profesionale.

Studentul-doctorand poate desfășura activități didactice, potrivit contractului de studii de doctorat, în limita a 4 - 6 ore convenționale didactice pe săptămână. Activitățile didactice care depășesc acest nivel vor fi remunerate în conformitate cu legislația în vigoare, intrând sub incidența Codului muncii, cu respectarea drepturilor și obligațiilor ce revin salariatului și cu plata contribuțiilor datorate, potrivit legii, la asigurările sociale de stat, la asigurările pentru șomaj, la asigurările sociale de sănătate și pentru accidente de muncă și boli profesionale."

De asemenea, art. 165 dispune; "(1) Perioada desfășurării studiilor universitare de doctorat este asimilată, conform legislației în domeniul pensiilor, pentru stabilirea stagiului de cotizare, cu excepția cazului în care studentul-doctorand realizează venituri pentru care plătește, în această perioadă, contribuții la asigurările sociale.

(2) După susținerea tezei de doctorat, B. eliberează o adeverință care atestă perioada în care studentul-doctorand a urmat studiile universitare de doctorat".

Din adeverința nr. x din data de 14 iulie 2014, eliberată de ministerul Educației Naționale - Universitatea "1 decembrie 1918" din Alba Iulia, rezultă ca domnul A. a fost angajat al departamentului de Drept și Științe Administrative din cadrul Facultății de Drept și Științe Sociale a Universității "1 decembrie 1918" din Alba Iulia pe durata anului universitar 2011 - 2012 (04.10.2011 - 30.06.2012), în calitate de cadru didactic asociat - student doctorand, și a desfășurat activități didactice de seminar/laborator (10 ore/săptămână) din postul de asistent universitar, la disciplina "Drept penal special".

Din cele 10 ore prestate săptămânal, se mai menționează în adeverință, 6 ore s-au desfășurat în baza contractului de studii de doctorat, neintrând sub incidența Codului muncii, conform prevederilor art. 164 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, iar 4 ore s-au desfășurat în baza unui contract individual de muncă cu timp parțial, plata cu ora, intrând sub incidența Codului muncii, conform acelorași dispoziții legale.

Prin urmare, vechimea în muncă a reclamantului pe perioada cât a avut calitatea de student - doctorand s-a stabilit astfel:

- 4h/săptămână (46 săptămâni) - 23 zile

- doctorand (plătit cu ora conform unui contract individual de muncă -cu timp parțial - adeverința nr. x din 14.07.2014, eliberată de Universitatea "1 decembrie 1918" din Alba Iulia).

Perioada de 6 ore convenționale didactice pe săptămână care nu intră sub incidența Codului muncii este asimilată, conform legislației în domeniul pensiilor, pentru stabilirea stagiului de cotizare.

Avându-se în vedere perioada în care reclamantul a îndeplinit funcțiile de auditor în justiție și procuror - 3 ani - prin Ordinul nr. 2379/2015 din data de 20 octombrie 2015 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, necontestat de acesta, i-a fost stabilită salarizarea corespunzătoare trecerii în gradația 1 pentru o vechime în muncă de 3-5 ani.

Cu privire la data acordării drepturilor salariale aferente titlului științific de doctor, art. 5 din O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor și procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției este în prezent abrogat și nu s-a regăsit în legile anuale de salarizare până la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015.

Deși în baza acestei legi s-a reluat plata drepturilor bănești pentru procurorii care dețineau titlul științific de doctor, această lege nu face referire și la data acordării acestor drepturi bănești.

În lipsa unor reglementări exprese în acest sens, practica Ministerului Public a fost aceea de a acorda drepturile bănești aferente titlului științific de doctor de la data solicitării și prezentării actelor doveditoare de către procurorii care au dobândit acest titlu.

Întrucât din verificări a rezultat că solicitarea reclamantului pentru acordarea drepturilor bănești aferente titlului științific doctor a fost înaintată și înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția resurse umane și documentare la data de 21 decembrie 2015, se apreciază că în mod corect au fost acordate drepturile bănești prin Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 25 din data de 5 ianuarie 2016.

Este apreciat ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ia plata sumelor reactualizate în funcție de indicele de inflație, întrucât fondurile alocate Ministerului Public pentru plata drepturilor de personal sunt aprobate anual, prin Legea Bugetului de stat, lege care nu cuprinde un capitol distinct pentru acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată, chiar reprezentând indicele de inflație.

Imposibilitatea aplicării indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială. Totodată, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice:

"cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată", iar potrivit art. 47 alin. (4) teza a doua:

"creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".

Prin urmare, din dispozițiile legale precizate anterior reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate. întrucât Ministerul Public este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Ministerul Public nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumei reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului, iar obligarea de către instanță la plata acestora ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.

Mai mult, aplicarea indicelui de inflație sumelor solicitate de reclamant apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-1 determina să-și execute obligația asumată.

Pârâții nu pot fi ținuți să execute obligațiile de a face invocate de reclamant, eventuala obligare a acestora la plata actualizărilor conform indicelui de inflație fiind lipsită de cauza juridică.

Este apreciat ca nefondat și capătul de cerere privind plata dobânzii legale la diferențele de sume solicitate.

Dobânda este o sancțiune civilă, reprezentând daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată. Daunele moratorii reprezintă echivalentul prejudiciului pe care creditorul îl suferă ca urmare a executării cu întârziere a obligației.

Noul C. civ. permite repararea prejudiciului moratoriu concret si variabil probat de fiecare dată de partea care îl pretinde în condițiile dreptului comun al răspunderii contractuale, astfel încât condițiile acordării acestui tip de despăgubiri țin de răspunderea civilă contractuală. Pentru a putea vorbi despre răspundere civilă contractuală, trebuie în primul rând ca între cel chemat sa răspundă și cel care răspunde să existe un contract, aceasta fiind premisa angajării răspunderii civile contractuale. Dacă aceasta legătură nu există și s-ar pune o problemă de răspundere, aceasta este extra-contractuală, respectiv delictuală.

Dobânda moratorie nu poate fi prezumată, ea este un sistem de reparație atașat răspunderii contractuale, întrucât ea vizează doar obligațiile bănești contractuale in obligatione.

Având în vedere că între reclamant și pârât nu este încheiată nici o convenție caret să determine angajarea unei eventuale răspunderi civile contractuale, nu se pune problema analizei întrunirii condițiilor existenței acestui tip de răspundere.

1.4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinare reclamantul A. a solicitat respingerea recursului pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, apreciind că în mod legal a fost invalidat ordinul atacat, drepturile recunoscute de instanța de fond fiiind în acord cu dispozițiile legale aplicabile.

Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat respingerea recursului reclamantului, reiterându-se considerentele recursului promovat în cauză.

II. Soluția instanței de recurs

2.1. Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamantul a dedus controlului de legalitate în fața instanței de fond Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție nr. 25 din data de 5 ianuarie 2016, prin care au fost stabilite drepturile sale salariale și Ordinul nr. 340/02.02.2016 prin care s-a respins contestația administrativă împotriva celui dintâi, sub aspectul dispozițiilor referitoare la vechimea în magistratură și la acordarea sporului de doctorat.

În acest sens reclamantul a susținut că se impune a-i fi recunoscută vechimea în muncă și pe perioada studiilor doctorale, respectiv 01.10.2011-08.10.2012, iar sporul de doctorat trebuia acordat începând cu data 30.07.2015 când s-a născut dreptul său de a beneficia de indemnizație, iar nu cu momentul emiterii diplomei de doctor, cum a procedat pârâtul.

Prima instanță a admis acțiunea reclamantului, a anulat ordinele contestate și a obligat pârâtul să emită un nou ordin de stabilire a drepturilor salariale reclamantului prin care să i se acorde și sporul de doctorat în procent de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară începând cu data de 30.07.2015 și să-i constate perioada 01.01.2011 - 08.10.2012 ca vechime în magistratură, obligând totodată la plata drepturilor salariale corespunzătoare actualizate în raport de rata inflației și dobânda legală aferentă.

Prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală, cu interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor legale incidente.

Potrivit art. 86 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor constituie vechime în magistratură perioada în care procurorul, cum este cazul reclamantului, a îndeplinit funcția de cadru didactic din învățământul juridic superior acreditat.

Din adeverința nr. x din data de 14 iulie 2014, eliberată de ministerul Educației Naționale - Universitatea,,1 decembrie 1918" din Alba Iulia, rezultă că reclamantul a fost angajat al departamentului de Drept și Științe Administrative din cadrul Facultății de Drept și Științe Sociale a Universității,,1 decembrie 1918" din Alba Iulia pe durata anului universitar 2011 - 2012 (04.10.2011 - 30.06.2012), în calitate de cadru didactic asociat - student doctorand, și a desfășurat activități didactice de seminar/laborator (10 ore/săptămână) din postul de asistent universitar, la disciplina "Drept penal special".

Însă potrivit aceluiași înscris din cele 10 ore prestate săptămânal, 6 ore s-au desfășurat în baza contractului de studii de doctorat, iar 4 ore s-au desfășurat în baza unui contract individual de muncă cu timp parțial, plata cu ora, intrând sub incidența Codului muncii, conform acelorași dispoziții legale.

Prin urmare, reclamantul era îndreptățit a beneficia de vechime în magistratură numai pe perioada efectiv alocată activității de cadru cadru didactic din învățământul juridic superior acreditat, respectiv cadru didactic asociat în cadrul departamentului de Drept și Științe Administrative din cadrul Facultății de Drept și Științe Sociale a Universității,,1 decembrie 1918" din Alba Iulia, pentru 4 ore pe săptămână, iar nu și pentru perioada alocată studiilor doctorale.

Studiile doctorale nu pot fi asimilate activității de cadru didactic, chiar dacă ambele presupun o cercetare științifică, însă nu se confundă, astfel că în mod legal prin ordinul contestat s-a dispus luarea în considerare ca vechime în magistratură numai a perioadei efective alocată activității de cadru didactic.

Referitor la sporul de doctorat este de menționat că instanța de fond, însușindu-și argumentele reclamantului, a considerat că acest spor se cuvine reclamantului în temeiul Legii nr. 71/2015 care a fost adoptată cu scopul de a elimina inegalitățile salariale existente între persoane aflate în situații identice, în cazul dat al celor cu studii doctorale, nefiind de admis în considerarea spiritului echității și principiului egalității în drepturi consacrate prin acest act normativ în materie salarială, ca din doi magistrați cu titlu de doctor numai unul să beneficieze de spor pentru aceste studii.

Chiar dacă premisa acordării acestui spor este corectă, instanța de fond a aplicat greșit normele juridice incidente cauzei din acest act normativ, considerând că Legea nr. 71/2015 nu face referire și la data acordării acestor drepturi bănești, iar în lipsa unor reglementări exprese în acest sens, nu înseamnă că acordarea drepturilor bănești aferente titlului științific de doctor trebuie să se facă de la data solicitării și prezentării actelor doveditoare de către procurorii care au dobândit acest titlu, ci de la data de 09.04.2015, inclusiv pentru cei ce au obținut acest titlu în perioada 2009-2015 și nu de la data de 21.12.2015 cum a stabilit pârâtul.

Or, este de observat că la data intrării în vigoare a acestui act normativ, 09.04.2015, reclamantul nu deținea titlu de doctor, astfel că nu se putea prevala de comparația salarială cu un magistrat cu astfel de studii și care beneficia de spor pentru studii doctorale, care se regăsea ca sumă compensatorie în ansamblul veniturilor sale salariale conform Legii nr. 330/2009 și legilor de salarizare anuale adoptate ulterior.

În această situație reclamantul s-a aflat numai în situația solicitării acestui drept, însoțită de dovada absolvirii studiilor doctorale cu diploma de doctorat corespunzătoare, cum a procedat pârâtul la emiterea ordinului contestat.

Diploma de doctorat este, similar celorlalte diplome, un document oficial de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate și titluri și/sau calificările dobândite, fără a constitui prin el însuși un act în temeiul căruia se dobândește un drept salarial superior, atunci când legea îl reglementează. În alte cuvinte, nu diploma reprezintă izvorul dreptului pentru sporul de doctorat, ci legea care recunoaște acest drept salarial pentru angajații care au obținut un astfel de titlu, astfel că dobândirea lui nu se face începând cu data absolvirii studiilor doctorale sau la emiterea diplomei corespunzătoare, ci de la data cererii adresate angajatorului, spre valorificarea dispozițiilor legale incidente, însoțită de actele doveditoare corespunzătoare.

Pe de altă parte, s-a solicitat și s-a recunoscut acest drept prin luarea în considerare a unor dispoziții legale prin care se tinde la înlăturarea inechităților salariale pentru persoane aflate în situații identice, însă în alte condiții, mai favorabile, decât a dobândirii acestui drept de persoana cu care se face comparația, contrar scopului actului normativ menționat. Astfel, nu s-a observat că sporul de doctorat dobândit de magistrați, care se regăsea în salariul acestora la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 fusese recunoscut și acordat prin art. 5 din O.U.G. nr. 27/2006 "de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a solicitat" prin aceasta înțelegându-se data cererii, astfel că reclamantului care se prevalează de drepturi salariale similare nu-i pot fi recunoscute aceste drepturi decât în aceleași condiții, spre respectarea principiilor de care se prevalează.

Prin urmare, ordinele contestate sunt legale, iar hotărârea instanței de fond care le-a invalidat este dată cu interpretarea și aplicarea eronată a normelor de drept material reținute.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru toate considerentele expuse de fapt și de drept expuse, în temeiul art. 496 coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului pârâtului, casarea sentinței recurate și, rejudecând cauza, respingerea acțiunii reclamantului, ca nefondată. Tototdată, pentru aceleași temeiuri recursul reclamantului va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 1970 din 7 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva aceleiași sentințe.

Casează hotărârea atacată și, rejudecând, respinge acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 septembrie 2019.