ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4178/2019

Ședința publică din data de 24 septembrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 23.07.2018, sub nr. x/2018, reclamanta Autoritatea Națională pentru Reglementare în Comunicații (ANCOM), în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Zalău și Municipiul Zalău, a solicitat anularea dispoziției nr. 940/23.05.2018, emisă de Primarul Municipiului Zalău, și a Deciziei de accesorii nr. 69764/01.03.2018, emisă de Municipiul Zalău, prin care a fost stabilită în sarcina ANCOM- Direcția Regională Cluj obligația fiscală în cuantum de 843 RON, reprezentând impozit clădiri, impozit teren intravilan și taxă deratizare, dezinsecție.

2.1. Prin sentința civilă nr. 3204 din data de 14.11.2018, pronunțată de Tribunalul Cluj s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că acțiunea este formulată de Autoritatea Națională pentru Reglementare în Comunicații (ANCOM), reprezentată de președinte A., care a și semnat cererea de chemare în judecată, astfel că ANCOM, prin reprezentant legal, are calitatea de reclamantă.

S-a arătat că împrejurarea că în cuprinsul cererii se indică și Direcția Regională Cluj nu are nicio influență asupra competenței teritoriale, aceasta fiind determinată conform dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 (forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, 23.07.2018), raportat la sediul reclamantului, respectiv ANCOM, iar nu raportat la cel al unei direcții regionale, cererea fiind formulată și semnată de autoritatea națională prin reprezentant legal, iar nu de entitatea teritorială.

2.2. Prin sentința civilă nr. 217 din data de 17 ianuarie 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a II a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a declinat competența în favoarea Tribunalului Cluj, secția Mixtă contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență, s-a dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea conflictului.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a constatat că la primul termen de judecată, Tribunalul Cluj a reținut cauza în pronunțare asupra excepției invocate de către pârâți prin întâmpinarea depusă la dosarul declinat, respectiv pe excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Cluj în favoarea Tribunalului Sălaj.

Prin urmare, s-a apreciat că excepția necompetenței teritoriale a Tribunalui Cluj în favoarea Tribunalului București nu a fost invocată până la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate și nici nu a fost pusă în discuția contradictorie a părților.

S-a constatat încălcarea termenului imperativ stabilit de art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., deoarece, în momentul rămânerii în pronunțare la data de 07.11.2018, competenta teritorială aparținea ori Tribunalului Cluj, ori Tribunalului Sălaj, în funcție de soluția ce urma să se pronunțe pe excepția pe care a rămas în pronunțare, respectiv pe excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Cluj în favoarea Tribunalului Sălaj.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Obiectul prezentului dosar îl constituie cererea reclamantei ANCOM de anulare a unor acte administrativ - fiscale, care se încadrează în noțiunea de taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora prevăzută de art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004, litigiul fiind, raportat la cuantumul sumelor, de competenta tribunalelor administrativ-fiscale.

În ceea ce privește stabilirea competenței teritoriale, în raport cu data înregistrării acțiunii pe rolul instanțelor judecătorești (27 iulie 2018), sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 212/2018, potrivit cărora reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale.

Tribunalul București, învestit cu soluționarea cauzei, a analizat competenta de soluționare strict procedural, raportat la dispozițiile art. 130 din C. proc. civ., apreciind că declinarea competenței ulterior primului termen de judecată și fără a fi pusă în discuția părților, nu mai este cu putință, fiind depășit termenul procedural de invocare a necompetenței, astfel că instanța rămâne competentă să judece, chiar dacă, virtual, dispoziția legală incidentă ar fi menționat competența acestei instanțe.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., atunci când o instanță se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis instanței judecătorești competente, ca o consacrare a principiului soluționării cauzei cu celeritate. Hotărârea de declinare nu are autoritate de lucru judecat în fața instanței căreia îi este înaintat dosarul, aceasta din urmă putând, la rândul ei, să invoce propria necompetență.

În speță, Tribunalul București a acordat însă o pondere excesivă aspectelor cu caracter formal în interpretarea dispozițiilor art. 131 și 132 din C. proc. civ., în condițiile în care, deși declinarea a avut loc la primul termen de judecată, s-a considerat că Tribunalul Cluj nu putea să își analizeze propria competență decât în raport cu cea a Tribunalului Sălaj, indicat ca fiind instanța competentă întâmpinarea pârâților, iar nu prin raportare la competența altei instanțe, conform normelor de competență aplicabile în cauză.

In acest context, Înalta Curte va analiza conflictul de competentă din perspectiva dispozițiilor art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma aplicabilă speței, care prevedeau competența teritorială alternativă între sediul reclamantei și al pârâților.

Referitor la sediul reclamantei, instanța împărtășește punctul de vedere al Tribunalului Cluj, în sensul că, parte în dosar este ANCOM, cu sediul în București și nu direcția, care este doar împuternicită să o reprezinte în cauză, astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată.

În aceste condiții, deși în mod greșit reclamanta a sesizat instanța de la sediul reprezentantului, însă nu instanța de la sediul pârâtelor (Tribunalul Sălaj), potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, mai sus redate, Înalta Curte constată că este evidentă intenția alegerii sediului reclamantei, astfel că va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe petenta Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) - prin Direcția Regională Cluj în contradictoriu cu intimații Municipiul Zalău și Primarul Municipiului Zalău, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 septembrie 2019.