ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4098/2019

Ședința publică din data de 19 septembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 15.05.2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară și B., punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de hotărârea nr. 4886/2017 pronunțată la data de 12 decembrie 2017 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, hotărâre care a desființat rezoluția de clasare nr. x/2017 din 11.04.2017 emisă de Inspecția Judiciară - Direcția de Inspecție Judiciară pentru Judecători. Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, a solicitat, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, aplicarea amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului autorității publice, în speță, Inspecția Judiciară ori persoanei obligate.

Totodată, a solicitat să se dispună în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, acordarea de penalități în condițiile art. 906 din C. proc. civ.

Inspecția Judiciară a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și arată că, după motivarea sentinței civile nr. 4886/12.12.2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, aceasta a fost transmisă Inspecției Judiciare, care, în conformitate cu prevederile legale, a transmis-o Direcției de Inspecție Judiciară pentru Judecători, lucrarea fiind înregistrată sub nr. x/2018 din data de 28 februarie 2018.

A mai arătat că inspectorul judiciar a emis la data de 12 aprilie 2018 rezoluția de clasare în lucrarea nr. 1569/IJ/759/DIJ/2018, ce a fost comunicată petentului la data de 25 mai 2018.

Prin răspunsul la întâmpinare reclamantul a invocat, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate a Rezoluției de clasare nr. 1569/IJ/759/DIJ/2018.

Prin sentința civilă nr. 4777 din 21 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția de nelegalitate ca inadmisibilă și pe fond a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară și B., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 4777 din 21 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, obligarea intimaților-pârâți în solidar la plata penalităților de întârziere în sumă de 1000 RON pe zi, pentru neexecutarea deciziei nr. 4886 din data de 12.12.2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțate în dosarul nr. x/2018, precum și aplicarea amenzii de 20% pe zi de întârziere intimatului B..

În motivarea recursului arată că dreptul natural este superior dreptului pozitiv, sens în care invocă dispozițiile art. 16 din Decretul nr. 212/1974 privind Pactul International cu privire la Drepturile Civile și Politice, solicitând a i se recunoaște presonalitatea juridică. Mai arată că angajamentele internaționale asumate de România nu pot fi contrazise prin legislația națională.

Precizează că a solicitat punerea în executare silită a titlului executoriu reprezentat de hotărârea definitivă nr. 4886/2017 pronunțată la data de 12.12.2017 de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, împotriva debitorului Inspecția Judiciară, prin care a fost desființată rezoluția de clasare nr. 2734/IJ/1236/DU 2017 din 11.04.2017 emisă de inspectorul judiciar judecător C. din cadrul Inspecției Judiciare - Direcția de inspecție judiciară pentru judecători. Prin decizia de mai sus, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a obligat Inspecția Judiciară să completeze verificările preliminare cu privire la sesizarea formulată de recurent privind abaterile disciplinare prevăzute la art. 99 lit. r) lit. s) teza a doua și lit. s)

1

din Legea nr. 303/2004 în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziei nr. 4886/12.12.2017.

Susține că, întrucât Inspecția Judiciară a refuzat să execute de bunăvoie obligațiile ce îi reveneau, a procedat la executarea silită, conform art. 24 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 554/2004, solicitând aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului autorității publice.

Recurentul-reclamant arată că rezoluția de clasare nr. 1569/IJ/759/DIJ/2018 din data de 24.05.2018 i-a fost comunicată la data de 31.05.2018 și că aceasta nu a fost avizată de către Directorul Direcției de Inspecție Judiciară și nici de către Inspectorul Șef - judecător B., încălcându-se dispozițiile art. 18 alin. (3) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție judiciară de către Inspecția Judiciară, precum și dispozițiile art. 47 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, rezoluția fiind lipsită de efecte juridice de la data întocmirii sale și fiind lovită de nulitate absolută. Susține că niciun act întocmit de inspectorul judiciar-judecător D. nu a produs efecte juridice, din cauza neavizării acestei rezoluții de către cei obligați de lege, deoarece avizul Inspectorului Șef reprezinta o condiție prevăzută de lege, reprezentând o aprobare sau un acord al acestuia, fără de care rezoluția de clasare nu produce efecte juridice, este nul, neavenit și inexistent.

Mai arată că intimații debitori i-au comunicat cu întârziere un simulacru de răspuns la obligațiile ce le incumbau prin hotărârea invocată și că pentru a intra în posesia creanței sale, era necesară sesizarea instanței de executare, nu pentru încuviințarea executării silite, care nu este cerută în materia contenciosului administrativ, Inspecția Judiciară fiind ținută să execute în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, astfel cum reiese din cuprinsul hotărârii nr. 4886/12.12.2017, ci pentru aplicarea și determinarea penalităților.

Susține că la primul termen de judecată din 18.09.2018 completul desemnat în mod aleatoriu - completul S8 Complet 4 Fond a amânat cauza în vederea citării Inspectorului Șef B. și pentru comunicarea unor înscrisuri, iar ulterior, urmare a influenței acestui pârât, completul a fost schimbat, încălcându-se principiul continuității completului de judecată. Apreciază că instanta a ignorat argumentele sale și nu le-a analizat, preschimbând termenul de judecata fără a indica motivele temeinice, în scopul introducerii în cauză a completului S8 Complet 40 Fond, complet ce nu a fost obiectiv și imparțial în privința solicitărilor sale.

Recurentul-reclamant precizează că în cauză este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., hotărârea recurată fiind pronunțată de un alt complet decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei.

De asemenea, consideră că este incident și motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., respectiv când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, constând în încălcarea principiilor fundamentale consacrate de Constituția României, cum ar fi principiul preeminenței dreptului internațional, principiul legalității, principiul egalității în drepturi fără discriminare, dar și a celor consacrate de C. proc. civ., printre care și principiul rolului activ al judecătorului.

În ceea ce privește principiul preeminentei dreptului international, arată că instanța a ignorat deliberat dispozițiile art. 1 alin. (5), art. 11, art. 20 și art. 148 alin. (2) din Constituția României, deși a insistat în aplicarea lor. Consideră că nu a fost respectat nici principiul legalității, instanta neaplicând sancțiunile care se impuneau și încălcând legea și nici principiul nediscriminării, recurentul apreciind că a fost discriminat prin modul abuziv și arbitrar de ignorare a textelor de lege incidente în cauză. De asemenea, susține că nu a fost respectat principiul rolului activ și imparțial al judecătorului, acesta erijându-se în apărarea intimaților debitori și că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, conform art. 14 din Pactul International cu privire la drepturile politice și civile, art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, exigență consacrata și prin art. 21 alin. (3) din Constituție, art. 10 din Legea nr. 304/2004 și art. 6 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant conchide că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, ceea ce constituie exces de putere, astfel că se impune casarea sentinței recurate.

Pe de altă parte, consideră că este incident și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., dat fiind faptul că hotărârea recurată nu conține semnăturile membrilor completului de judecată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 426 alin. (3) C. proc. civ., ceea ce conduce la nulitatea absolută a hotărârii, prevederea legală fiind imperativă, astfel că nulitatea nu poate fi acoperită și se impune rejudecarea cauzei. Precizează că în speță i s-a comunicat o copie conformă cu originalul a sentinței atacate, nesemnată nici de judecător și nici de grefier, ceea ce constituie, în opinia sa, un fals, realizat cu încălcarea art. 286 alin. (4), art. 427 alin. (1) și art. 538 alin. (2) C. proc. civ., fiindu-i comunicate înscrisuri fără putere doveditoare și fără valoare juridică, sens în care invocă excepția nulității absolute a sentinței civile recurate.

Consideră că judecătorul de fond nu a respectat legea și nici instituțiile de drept constituțional, respectiv judecătorul a derogat de la dispozițiile art. 1 alin. (3) și alin. (5), art. 11, art. 16 alin. (2), art. 20 alin. (2), art. 21 și art. 148 din Constituția României, art. 3 alin. (1) și (2), art. 6, art. 426 alin. (3), art. 427 alin. (1), art. 538 alin. (2), art. 286 alin. (4) C. proc. civ., art. 24 alin. (1), alin. (2) și (3) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, consideră că sentința recurată a fost emisă cu exces de putere, respectiv judecătorul și-a exercitat în mod abuziv dreptul de apreciere și a emis sentința civilă printr-un raționament greșit.

Astfel, arată că prin sentința atacată judecătorul a lipsit de eficiență juridică toate susținerile sale și le-a înlăturat, fără a se pronunța cu privire la temeinicia acestora.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant susține că judecătorul era dator sa arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-a format convingerea, precum și cele pentru care a înlăturat cererile sale, pentru ca recurentul să motivele ce au fost avute în vedere de către instanță, pentru ca instanța de control judiciar să poată aprecia asupra legalității și considerentelor hotărârii. Consideră că prin motivarea hotărârii, instanța trebuie să răspundă în fapt și în drept tuturor pretențiilor și apărărilor reclamantului și că, în speță, hotărârea este nemotivată, ceea ce echivalează cu o nepronunțare asupra fondului, atrăgând casarea hotărârii atacate. De asemenea, arată că în practica judiciară s-a decis că motivarea sumară și confuză a unei hotărâri judecătorești echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Susține că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, astfel că se impune casarea hotărârii întrucât prima instanță nu și-a motivat soluția pronunțată și nu a intrat în cercetarea fondului. Mai mult, consideră că judecătorul cauzei a refuzat în mod deliberat să judece, sub pretextul admiterii excepției de inadmisibilitate a acțiunii, deși reclamantul a invocat art. 14 din Pactul Internațional de la New York 1966 în ceea ce privește Drepturile Civile și Politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974, ignorând dreptul său la un proces echitabil.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, având în vedere că litigiul de față poartă asupra unei rezoluții de clasare a sesizării, pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, și, în raport cu prevederile Legii nr. 317/2004 și cu soluția de principiu din data de 09.10.2017 a judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul este inadmisibil atunci când contestația a fost soluționată de curtea de apel pe fond, prin prima dispozițiilor din Legea nr. 317/2004.

Pe fond, solicită respingerea recursului, apreciind că niciunul dintre motivele de casare invocate de către recurent, și anume art. 488 alin. (1) pct. 2, 4, 5 și 6 din C. proc. civ., nu este fondat, în raport de argumentele prezentate la dosar recurs.

II. Soluția instanței de recurs

2.1. Analizând cu prioritate, conform dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată.

Astfel, Înalta Curte constată că obiectul acțiunii reclamantului îl constituie punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de hotărârea nr. 4886/2017 pronunțată la data de 12 decembrie 2017 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În speță este vorba despre o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 și nu de o acțiune întemeiată pe prevederile Legii nr. 317/2004, prin care să se solicite anularea rezoluției de clasare a sesizării, pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii.

Prin urmare, în temeiul art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă excepția inadmisibilității recursului.

2.2. Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

În cauză, reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de hotărârea nr. 4886/2017 pronunțată la data de 12 decembrie 2017 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 2, 4, 5 și 6 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut, în esență, că hotărârea recurată a fost pronunțată de un alt complet decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei.

Înalta Curte constată că această susținere este nefondată.

Astfel, în vederea analizării acestui motiv de recurs, Înalta Curte a solicitat Curții de Apel București înaintarea la dosar a Hotărârii Colegiului de Conducere nr. 267 din data de 1 octombrie 2018, din examinarea căreia reiese că, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 264 din data de 25 septembrie 2018 și Decizia Președintelui Curții de Apel București, prin care au fost înființate încă 5 complete specializate în materia litigiilor având ca obiect anularea rezoluțiilor emise de către Inspecția Judiciară, precum și specializarea judecătorilor în această materie, s-a hotărât că începând cu data de 01.10.2018 dosarele repartizate completelor 4, 13 și 25 Fond vor fi repartizate ciclic completelor specializate în materia acestor litigii, în configurația existentă în urma emiterii Deciziei Președintelui Curții de Apel București nr. 645/25.09.2018.

Înalta Curte constată că repartizarea dosarului din speță unui alt complet s-a făcut printr-o Hotărâre a Colegiului de Conducere al Curții de Apel București, cu respectarea prevederilor legale, respectiv a art. 101 alin. (1), (2) și (3) din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375 din 2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, care dispun după cum urmează:

"(1) Repartizarea cauzelor se va efectua în sistem informatic prin programul ECRIS.

(2) În cazul în care repartizarea în sistem informatic nu se poate aplica din motive obiective, repartizarea cauzelor se efectuează prin metoda sistemului ciclic.

(3) Repartizarea aleatorie în sistem informatic se realizează o singură dată, urmând ca în situațiile în care pe parcursul desfășurării procesului apar incidente procedurale să se recurgă la regulile stabilite în prezentul regulament."

Tot nefondat se constată a fi și motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., apreciat de parte ca fiind incident față de analiza primei instanțe și aplicarea textelor de lege.

Acest motiv de recurs se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituțional al separației puterilor în stat și vizează imixtiunea instanțelor judecătorești în domeniul atribuțiilor puterii legislative sau executive, respectiv încălcarea principiului separației puterilor în stat.

Înalta Curte constată că în cauză nu se poate reține depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

Examinând hotărârea recurată, se reține că instanța de fond s-a pronunțat în cadrul procesual definit în art. 24 din Legea nr. 554/2004, neputând fi decelat un caz de depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, respectiv de imixtiune în atribuțiile puterii legislative ori executive.

De altfel, subsumat acestui motiv de recurs, recurentul critică încălcarea de către prima instanță a principiilor fundamentale consacrate de Constituția României, cum ar fi principiul preeminenței dreptului internațional, principiul legalității, principiul egalității în drepturi fără discriminare, dar și a celor consacrate de C. proc. civ., printre care și principiul rolului activ al judecătorului, precum și încălcarea dreptului la un proces echitabil, ceea ce constituie exces de putere.

Or, din analiza hotărârii recurate și a cadrului procesual și procedural în care a fost analizată cererea reclamantului, Înalta Curte constată că nu transpare niciun element de natură a fundamenta încălcarea nici unuia dintre principiile invocate de acesta, neconturându-se vreun exces de putere din partea autorității judecătorești în soluționarea cauzei sale.

De asemenea, în speță nu se poate reține nici o eventuală jurisdicție internațională în soluționarea prezentei cauze, aspect la care recurentul a făcut referire, în condițiile în care prezenta acțiune a fost întemeiată pe dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, lege internă, chiar recurentul înțelegând să se adreseze unei instanțe interne.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul a înțeles să critice faptul că hotărârea ce i-a fost comunicată nu conține semnăturile membrilor completului de judecată.

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 426 alin. (6) C. proc. civ. "(6) Hotărârea se va întocmi în două exemplare originale, dintre care unul se atașează la dosarul cauzei, iar celălalt se va depune spre conservare la dosarul de hotărâri al instanței."

De asemenea, potrivit art. 427 alin. (1) C. proc. civ.:

"(1) Hotărârea se va comunica din oficiu părților, în copie, chiar dacă este definitivă (...)."

Având în vedere dispozițiile de mai sus, din care reiese faptul că singurele două exemplare originale al hotărârilor se depun la dosarul cauzei și la mapa de hotărâri a instanței, rezultă că în mod corect i-a fost comunicată reclamantului o copie a acestei hotărâri.

Față de motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată, contrar celor invocate de către recurent, că sentința recurată respectă exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., arătând motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și indicând într-o manieră mai mult decât suficientă argumentele pentru care au fost respinse apărările reclamantului.

De altfel, prevederile legale mai sus indicate nu obligă instanța să răspundă tuturor apărărilor avansate de parte, acestea putând fi analizate global, printr-un raționament juridic de sinteză ori luând în considerare aspectele considerate esențiale și relevante juridic, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație, nu constituie automat motiv de casare a sentinței. Pentru a avea această consecință, omisiunea trebuie să fie decisivă, să afecteze echitatea procedurii, să denote lipsa de "ascultare" a părții, ceea ce nu este cazul în speță.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurent prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, nefiind evidențiată incidența niciunuia dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 2, 4, 5 și 6 din C. proc. civ., legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar.

2.2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 4777 din 21 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității recursului.

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 4777 din 21 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 septembrie 2019.