ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4156/2019

Ședința publică din data de 24 septembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 04.02.2016, reclamanta A. a formulat contestație împotriva Rezoluției nr. x/2015 din data de 15.12.2015 a Inspecției Judiciare, solicitând desființarea acesteia și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

Prin rezoluția atacată s-a dispus clasarea sesizării reclamantei, în temeiul art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, pentru lipsa indiciilor privind săvârșirea unei abateri disciplinare.

Prin sentința civilă nr. 3838 din 02 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 3838 din 02 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamanta a declarat recurs, nemotivat.

Recurenta - reclamantă a formulat cerere de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru și sub forma desemnării unui avocat pentru redactarea motivelor de recurs.

Prin încheierea din data de 10 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019 a fost încuviințată cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamantă, fiind desemnat apărător din cadrul Baroului București.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară nu a depus întâmpinare.

Prin rezoluția din data de 22 octombrie 2018, completul învestit cu soluționarea dosarului a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 24 septembrie 2019, față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Examinând sentința atacată raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că recursul este inadmisibil, în considerarea celor în continuare arătate.

Principiul legalității căilor de atac este consacrat în art. 129 din Constituția României, potrivit căruia căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești pot fi exercitate în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, nefiind permisă altor mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Prin dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesuale, aceeași pentru subiectele de drept aflate în situații identice.

În speță, recurenta -reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând, examinarea legalității unei rezoluții de clasare a sesizării disciplinare pe care a formulat-o privind judecătorii care au intrat în compunerea completului de judecată învestit cu soluționarea dosarului nr. x/2012 aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești.

Prin rezoluția nr. x/2015/15.12.2015 contestată de reclamantă, inspectorul judiciar a dispus, în temeiul prevederilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, clasarea sesizării reclamantei nefiind identificate elemente care să constituie indicii privind săvârșirea de către judecătorii reclamați a uneia dintre abaterile disciplinare prevăzute la art. 99 din Legea nr. 303/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței, rezoluția de clasare dispusă în urma efectuării verificărilor prealabile efectuate de Inspecția Judiciară din oficiu sau la sesizarea persoanei interesate și în cadrul căreia se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, era definitivă.

Înalta Curte mai reține că, prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16 iulie 2014, s-a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege.

În considerentele deciziei sus-citate, instanța constituțională a arătat că, potrivit art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

Astfel, instanța de recurs constată că în cazul rezoluției de clasare a sesizării s-a declarat neconstituționalitatea sintagmei "rezoluția de clasare este definitivă", reținându-se că partea este lipsită de accesul la o instanță judecătorească, însă textul de lege nu a fost modificat și pus în acord cu cele statuate de instanța de control constituțional.

În lipsa unei reglementări care să pună legea în acord cu decizia Curții Constituționale, Înalta Curte reține că devine aplicabil principiul prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., referitor la judecarea pricinilor potrivit dispozițiilor edictate pentru instituția juridică cea mai asemănătoare, în speță, a regimului juridic aplicabil acțiunii exercitate împotriva rezoluției de respingere a sesizării, conform art. 47 alin. (5) - (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Or, potrivit art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 în forma în vigoare la data sesizării: rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Conform alin. (7) al art. 47 din aceeași lege: Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă. (definitivă, potrivit corelării cu Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a C. proc. civ.).

În realizarea rolului constituțional ce revine instanței supreme de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii, în primul rând prin promovarea unei jurisprudențe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securității juridice, prevăzut implicit în totalitatea articolelor Convenției Europene a Drepturilor Omului și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (CEDO, Decizia din 6 decembrie 2007, cererea nr. x/05, Beian împotriva României, §39), Înalta Curte s-a pronunțat în același sens în ședința din 9 octombrie 2017 a Plenului secției de contencios administrativ și fiscal, fiind adoptată soluția de unificare a practicii judiciare, în sensul că: "în ipoteza în care contestația formulată împotriva rezoluției de clasare a sesizării (..) în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 a fost soluționată pe fond de prima instanță prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil."

Având în vedere cele de mai sus redate, în condițiile in care recurenta a formulat recurs împotriva unei sentințe care în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 317/2004 este definitivă, se constată că recursul formulat este inadmisibil.

Chiar dacă instanța a cărei hotărâre a fost recurată a menționat în dispozitivul sentinței că aceasta se poate ataca cu recurs, Înalta Curte subliniază că principiul legalității căilor de atac, statuat în art. 129 din Constituția României și consacrat în C. proc. civ. de dispozițiile art. 457 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., exclude examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte situații și în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Or, potrivit art. 47 alin. (7) din legea nr. 317/2004, în forma in vigoare la momentul sesizării instanței, hotărârea prin care curtea de apel soluționează contestația împotriva rezoluției de clasare a sesizării disciplinare nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs.

Conform dispozițiilor art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, în condițiile în care nu se poate reține o exercitare abuzivă a căii de atac, cheltuielile avansate, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, vor rămâne în sarcina statului

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 457 alin. (1) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., instanța de control judiciar urmează să respingă recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 3838 din 02 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

În temeiul art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, cheltuielile de judecată în cuantum de 400 de RON, reprezentând onorariul avocatului din oficiu pentru recurenta - reclamantă, se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 septembrie 2019.